Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006

M. Of. nr. 1027 din 27 decembrie 2006

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului*)

 

Având în vedere că transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei nr. 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit şi a Directivei nr. 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi instituţiilor de credit trebuie realizate până la finele anului 2006, termen stabilit în cadrul negocierilor în vederea aderării, astfel încât să poată fi realizată şi procedura de prenotificare la Comisia Europeană a întregului cadru legislativ adoptat,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

PARTEA I

DISPOZIŢII COMUNE APLICABILE INSTITUŢIILOR DE CREDIT

 

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

 

Capitolul I

Domeniul de aplicare şi definiţii

 

Secţiunea 1

Domeniul de aplicare

 

Art. 1. – (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează condiţiile de acces la activitatea bancară şi de desfăşurare a acesteia pe teritoriul României, supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi supravegherea sistemelor de plăţi şi a sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare.

(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică instituţiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalelor din străinătate ale acestora şi instituţiilor de credit din alte state membre, respectiv din state terţe, în ceea ce priveşte activitatea acestora desfăşurată în România.

(3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii, potrivit prevederilor Capitolului X din Titlul III, Partea I.

(4) Prevederile Titlului VI, Partea a II–a se aplică sistemelor de plăţi, sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, participanţilor la aceste sisteme şi administratorilor sistemelor şi ai serviciilor de infrastructură utilizate în cadrul acestor sisteme.

(5) Nu intră sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă băncile centrale din statele membre. Alte instituţii permanent excluse de la aplicarea Directivei nr. 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006, prevăzute la art. 2 al acestei Directive, nu beneficiază de regimul instituţiilor de credit din alte state membre instituit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Pentru scopurile dispoziţiilor cuprinse în Capitolul II din Titlul III, Partea I, aceste instituţii, cu excepţia băncilor centrale din statele membre, sunt considerate instituţii financiare.

Art. 2. – În scopul realizării supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit, dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi altor categorii de persoane, după cum urmează:

a) Capitolul II din Titlul III, Partea I se aplică societăţilor financiare holding şi societăţilor holding cu activitate mixtă;

b) art. 54–58 se aplică instituţiilor financiare cu sediul în alte statele membre, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 54;

c) art. 89–90 se aplică instituţiilor financiare cu sediul în România, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 89;

d) Capitolul IV din Titlul II, Partea I se aplică auditorilor financiari ai instituţiei de credit şi, potrivit art. 197, auditorilor financiari ai societăţilor financiare holding.

Art. 3. – Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona cu respectarea dispoziţiilor generale aplicabile instituţiilor de credit şi a cerinţelor specifice prevăzute în Partea a II-a a prezentei ordonanţe de urgenţă, în una din următoarele categorii:

a) bănci;

b) organizaţii cooperatiste de credit;

c) bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;

d) bănci de credit ipotecar;

e) instituţii emitente de monedă electronică.

Art. 4. – (1) Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit.

(2) În exercitarea competenţelor sale prevăzute de lege, Banca Naţională a României poate colecta şi procesa orice date şi informaţii relevante, inclusiv de natura datelor cu caracter personal.

Art. 5. – (1) Se interzice oricărei persoane fizice, juridice sau entitate fără personalitate juridică, ce nu este instituţie de credit, să se angajeze într-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public, într-o activitate de emitere de monedă electronică ori într-o activitate de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora.

(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul atragerii de depozite sau alte fonduri rambursabile:

a) de către un stat membru ori de către administraţiile regionale sau autorităţile administraţiei publice locale ale unui stat membru;

b) de către organisme publice internaţionale la care participă unul sau mai multe state membre;

c) în cazurile expres prevăzute de legislaţia românească sau de legislaţia naţională a altui stat membru ori de legislaţia comunitară, cu condiţia ca aceste activităţi să fie reglementate şi supravegheate corespunzător, în scopul protejării deponenţilor şi investitorilor.

(3) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2), o emisiune de obligaţiuni sau, alte instrumente financiare similare este considerată atragere de fonduri rambursabile de la public dacă este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii:

a) constituie activitatea exclusivă sau principală a emitentului;

b) emitentul desfăşoară cu titlu profesional activitate de acordare de credite sau una ori mai multe din activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c)-l).

(4) Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazul în care emisiunea se adresează exclusiv investitorilor calificaţi, în înţelesul legislaţiei privind piaţa de capital.

(5) Banca Naţională a României este abilitată să determine dacă o activitate reprezintă ori nu atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, activitate bancară, activitate de emitere de monedă electronică ori activitate de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora. Determinarea naturii activităţii, exprimată de Banca Naţională a României este obligatorie pentru părţile interesate.

Art. 6. – (1) Se interzice oricărei persoane, alta decât o instituţie de credit autorizată, să utilizeze denumirea de "bancă" sau "organizaţie cooperatistă de credit", "cooperativă de credit", "casa centrală a cooperativelor de credit", "bancă cooperatistă", "bancă centrală cooperatistă", "bancă ipotecară/bancă de credit ipotecar", "bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ", "instituţie emitentă de monedă electronică" sau derivate ori traduceri ale acestor denumiri, în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu, cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-un acord internaţional, sau când, din contextul în care este utilizată denumirea respectivă rezultă neîndoielnic că nu este vorba despre desfăşurarea unei activităţi bancare.

(2) Filialele unei instituţii de credit care funcţionează în România pot utiliza în denumirea acestora iniţialele, sigla, emblema, denumirea ori alte elemente de identificare ale instituţiei de credit-mamă.

 

Secţiunea a 2-a

Definiţii

 

Art. 7. – (1) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1. activitate bancară – atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi acordarea de credite în cont propriu;

2. autoritate competentă – autoritatea naţională împuternicită prin lege sau alte reglementări să supravegheze prudenţial instituţiile de credit;

3. autorizaţie – un act emis indiferent sub ce formă de către autoritatea competentă, care dă dreptul de a desfăşura activităţi specifice unei instituţii de credit;

4. control – relaţia dintre o societate-mamă şi o filială a acesteia, aşa cum este prevăzută la pct. 19 sau o relaţie similară dintre o persoană fizică sau juridică şi o entitate;

5. filială – o entitate aflată în relaţie cu o societate-mamă, în una din situaţiile prevăzute la pct. 19;

6. firmă de investiţii – orice persoană juridică a cărei activitate o constituie prestarea unuia sau a mai multor servicii de investiţii financiare către terţi şi/sau desfăşurarea uneia sau mai multor activităţi de investiţii pe baze profesionale;

7. firmă de investiţii-mamă la nivelul unui stat membru – o firmă de investiţii autorizată într-un stat membru, care are ca filială o instituţie de credit, o firmă de investiţii sau o altă instituţie financiară ori care deţine o participaţie într-o astfel de entitate, şi care nu este ea însăşi o filială a unei alte instituţii de credit sau firme de investiţii, autorizate în acelaşi stat membru, sau o filială a unei societăţi financiare holding înfiinţate în acelaşi stat membru;

8. firmă de investiţii-mamă la nivelul României – o societate de servicii de investiţii financiare, în înţelesul Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, care corespunde definiţiei de la pct. 7;

9. firmă de investiţii-mamă la nivelul Uniunii Europene – o firmă de investiţii-mamă la nivelul unui stat membru, care nu este filiala unei instituţii de credit sau a altei firme de investiţii, autorizate în oricare dintre statele membre, sau o filială a unei societăţi financiare holding înfiinţate în oricare dintre statele membre;

10. instituţie de credit înseamnă:

a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu;

b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de plată în formă de monedă electronică, denumită în continuare instituţie emitentă de monedă electronică;

11. instituţie de credit-mamă la nivelul unui stat membru – o instituţie de credit autorizată într-un stat membru, care are ca filială o instituţie de credit sau o instituţie financiară sau care deţine o participaţie într-o astfel de entitate, şi care nu este ea însăşi o filială a unei alte instituţii de credit autorizate în acelaşi stat membru sau o filială a unei societăţi financiare holding înfiinţate în acelaşi stat membru;

12. instituţie de credit-mamă la nivelul României – o instituţie de credit autorizată în România, care corespunde definiţiei de la pct. 11;

13. instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene – o instituţie de credit-mamă la nivelul unui stat membru, care nu este o filială a unei instituţii de credit autorizate în oricare dintre statele membre sau o filială a unei societăţi financiare holding înfiinţate în oricare dintre statele membre;

14. instituţie financiară – o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participaţii în alte entităţi sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-l);

15. legături strânse – situaţia în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate între ele în oricare dintre următoarele modalităţi:

a) printr-o participaţie reprezentând deţinerea, directă sau prin intermediul controlului, a 20% sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul unei entităţi;

b) prin control;

c) prin faptul că ambele sau toate aceste persoane sunt legate în mod durabil de una şi aceeaşi terţă persoană prin control.

16. monedă electronică – valoare monetară reprezentând o creanţă asupra emitentului, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este stocată pe un suport electronic;

b) este emisă în schimbul primirii de fonduri a căror valoare nu poate fi mai mică decât valoarea monetară emisă;

c) este acceptată ca mijloc de plată şi de alte entităţi decât emitentul;

17. participaţie calificată – o participaţie directă sau indirectă într-o entitate, care reprezintă 10% sau mai mult din capitalul ori din drepturile de vot ale entităţii sau care face posibilă exercitarea unei influenţe semnificative asupra administrării entităţii respective;

18. public – orice persoană fizică, persoană juridică sau entitate fără personalitate juridică, ce nu are cunoştinţele şi experienţa necesare pentru evaluarea riscului de nerambursare a plasamentelor efectuate. Nu intră în această categorie: statul, autorităţile administraţiei publice centrale, regionale şi locale, agenţiile guvernamentale, băncile centrale, instituţiile de credit, instituţiile financiare, alte instituţii similare şi orice altă persoană considerată investitor calificat, în înţelesul legislaţiei, privind piaţa de capital;

19. societate-mamă – o entitate care se află în oricare din următoarele situaţii:

a) are majoritatea drepturilor de vot într-o altă entitate (o filială);

b) are dreptul de-a numi sau de a înlocui majoritatea membrilor organelor de conducere, administrare sau de supraveghere ale altei entităţi (o filială) şi este în acelaşi timp acţionar/asociat sau membru al acelei entităţi;

c) are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra unei entităţi (o filială) al cărei acţionar/asociat sau membru este, în virtutea unui contract încheiat cu acea entitate sau a unor prevederi din actul constitutiv al entităţii, în cazul în care legislaţia aplicabilă filialei îi permite acesteia să fie supusă unor astfel de contracte sau prevederi;

d) este acţionar/asociat sau membru al unei entităţi şi majoritatea membrilor organelor de conducere, administrare sau de supraveghere ale acelei filiale, aflaţi în funcţie în exerciţiul financiar în curs, în exerciţiul financiar anterior şi până la data la care sunt întocmite situaţiile financiare anuale consolidate, au fost numiţi numai ca rezultat al exercitării drepturilor sale de vot; această prevedere nu se aplică în situaţia în care o altă entitate are faţă de filială drepturile prevăzute la lit. a), b) sau c);

e) este acţionar/asociat sau membru al unei entităţi şi controlează singură, în baza unui acord încheiat cu alţi acţionari/asociaţi sau membri ai acelei entităţi (o filială), majoritatea drepturilor de vot în acea filială;

f) are dreptul de a exercita sau exercită în fapt o influenţă dominantă sau un control asupra altei entităţi (o filială);

g) societatea-mamă împreună cu o altă entitate (o filială) sunt conduse pe o bază unică de către societatea-mamă;

20. societate de administrare a investiţiilor – o societate de administrare a investiţiilor în sensul Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi o societate de administrare a investiţiilor dintr-un stat terţ, care ar necesita o autorizaţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, dacă ar avea sediul principal pe teritoriul României;

21. societate financiară holding – o instituţie financiară ale cărei filiale sunt fie exclusiv, fie în principal, instituţii de creditori instituţii financiare, iar cel puţin una dintre filiale este instituţie de credit, şi fără a se lua în considerare calitatea sa de societate financiară holding mixtă în înţelesul Ordonanţei de urgenţă nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare, a societăţilor de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar;

22. societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene – o societate, financiară holding-mamă la nivelul unui stat membru care nu este o filială a unei instituţii de credit autorizate în oricare dintre statele membre sau o filială a unei societăţi financiare holding înfiinţate în oricare dintre statele membre;

23. societate financiară holding-mamă la nivelul unui stat membru – o societate financiară holding înfiinţată într-un stat membru, care nu este ea însăşi o filială a unei instituţii de credit autorizate în acelaşi stat membru sau o filială a unei societăţi financiare holding înfiinţate în acelaşi stat membru;

24. societate financiară holding-mamă la nivelul României – o societate financiară holding înfiinţată în România, care corespunde definiţiei prevăzute la pct. 23;

25. societate holding cu activitate mixtă – o societate-mamă, alta decât o societate financiară holding, o instituţie de credit sau o societate financiară holding mixtă în înţelesul Ordonanţei de urgenţă nr. 98/2006, ale cărei filiale includ cel puţin o instituţie de credit;

26. societate prestatoare de servicii auxiliare – o entitate a cărei activitate principală constă în deţinerea sau administrarea de bunuri imobile, în furnizarea de servicii de procesare de date sau orice altă activitate similară, care este auxiliară activităţii principale a uneia sau mai multor instituţii de credit;

27. stat membru – orice stat membru al Uniunii Europene, precum şi un stat aparţinând Spaţiului Economic European;

28. stat membru de origine – statul membru în care instituţia de credit a fost autorizată;

29. stat membru gazdă – statul membru în care instituţia de credit are deschisă o sucursală sau în care prestează servicii în mod direct;

30. stat terţ – orice stat care nu este stat membru;

31. sucursală – orice unitate operaţională dependentă din punct de vedere juridic de o instituţie de credit sau de o instituţie financiară, care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activităţile acesteia.

(2) În scopul aplicării dispoziţiilor cuprinse în Capitolul II al Titlului III, Partea I, termenii de mai jos semnifică după cum urmează:

a) filială – o entitate care este o filială în sensul prevederilor de la alin. (1) pct. 19 lit. a)-e), precum şi orice entitate asupra căreia, în opinia autorităţii competente, o societate-mamă exercită efectiv o influenţă dominantă;

b) societate-mamă – o societate-mamă în sensul prevederilor de la alin. (1) pct. 19 lit. a)-e), precum şi orice entitate care, în opinia autorităţii competente, exercită efectiv o influenţă dominantă asupra altei entităţi.

(3) În scopul aplicării dispoziţiilor cuprinse în Titlul III, Partea I, participaţie înseamnă, fie deţinerea unor drepturi în capitalul unei entităţi, reprezentate sau nu prin titluri, care, prin crearea unei legături durabile cu acea entitate, sunt destinate să contribuie la activităţile acesteia, fie deţinerea, în mod direct sau indirect, a 20% sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul unei entităţi.

(4) În scopul aplicării dispoziţiilor alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) lit. a), toate filialele unei societăţi-mamă, care la rândul său este o filială a altei societăţi-mamă, sunt considerate filiale ale celei din urmă.

Art. 8. – (1) În vederea determinării situaţiilor în care o entitate este societate-mamă potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 19 lit. a), b) şi d), drepturile de vot şi drepturile de numire sau de revocare din funcţie deţinute de orice filială a societăţii-mamă, precum şi de persoane care acţionează în nume propriu, dar pe contul societăţii-mamă sau al unei filiale a acesteia, se adaugă drepturilor deţinute de societatea-mamă.

(2) Din drepturile prevăzute la alin. (1) se exclud următoarele drepturi de vot:

a) drepturile deţinute în numele unei persoane, alta decât societatea-mamă sau o filială a acesteia;

b) drepturile aferente titlurilor de capital deţinute în garanţie, cu condiţia ca drepturile respective să fie exercitate în conformitate cu instrucţiunile primite, sau ca deţinerea titlurilor să reprezinte pentru persoana care le deţine o operaţiune curentă în cadrul activităţii sale de creditare, cu condiţia ca drepturile de vot să fie exercitate în interesul persoanei care furnizează garanţia.

(3) În vederea determinării situaţiilor în care o entitate este societate-mamă potrivit prevederilor art. 7 pct. 19 lit. a) şi d), din totalul drepturilor de vot aferente titlurilor de capital deţinute de acţionarii/asociaţii sau membrii într-o filială se exclud drepturile de vot deţinute de filiala însăşi, de o filială a acesteia sau de o persoană care acţionează în nume propriu, dar pe contul acestor filiale.

Art. 9. – (1) În aplicarea dispoziţiilor art. 15 şi a celor cuprinse în Secţiunea 2.2 a Capitolului II din prezentul titlu, persoana care deţine o participaţie calificată este considerată orice persoană fizică sau juridică sau grupul de persoane fizice şi/sau juridice care acţionează în mod concertat pentru dobândirea participaţiei calificate şi/sau pentru înfăptuirea unei politici comune faţă de instituţia de credit.

(2) Fără a se aduce atingere obligaţiilor care revin, potrivit dispoziţiilor la care se face referire la alin. (1), persoanelor care, acţionând în mod individual sau în mod concertat, intenţionează să dobândească o participaţie calificată la a instituţie de credit, persoană juridică română, Banca Naţională a României poate determina că un grup de persoane acţionează în mod concertat luând în considerare circumstanţele specifice fiecărui caz în parte.

 

Capitolul II

Cerinţe minime de acces şi de desfăşurare a activităţii

 

Secţiunea 1

Cerinţe minime de acces la activitate

 

1.1. Necesitatea obţinerii unei autorizaţii şi condiţii minime de autorizare

 

Art. 10. – (1) În vederea desfăşurării activităţii în România, fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de o autorizaţie potrivit prezentei ordonanţă de urgenţă.

(2) Fără a se aduce atingere dispoziţiilor din prezenta secţiune, Banca Naţională a României stabileşte prin reglementări şi notifică Comisiei Europene condiţiile în care poate acorda autorizaţie şi documentaţia care trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea autorizaţiei.

Art. 11. – Banca Naţională a României nu poate acorda autorizaţie unei instituţii de credit, dacă aceasta nu dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel al capitalului iniţial cel puţin egal cu nivelul minim stabilit prin reglementări, care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.

Art. 12. – (1) La constituirea unei instituţii de credit, persoană juridică română, capitalul iniţial este reprezentat de capitalul social, cu excepţia cazurilor în care instituţia de credit care se constituie este rezultată dintr-un proces de reorganizare prin fuziune sau divizare.

(2) Capitalul social al unei instituţii de credit, persoană juridică română, trebuie vărsat integral şi în numerar la momentul subscrierii, inclusiv în cazul majorării acestuia, aporturile în natură nefiind permise. Acţiunile/părţile sociale ale unei instituţii de credit, persoană juridică română, pot fi numai nominative. În actele lor constitutive, instituţiile de credit, persoane juridice române, nu vor putea stabili excepţii de la principiul potrivit căruia o acţiune dă dreptul la un singur vot.

(3) La constituire, aporturile la capitalul social trebuie să fie vărsate într-un cont deschis la o instituţie de credit. Acest cont este blocat până la înmatricularea instituţiei de credit, persoană juridică română, în registrul comerţului.

Art. 13. – (1) Conducerea operativă a activităţii unei instituţii de credit trebuie să fie asigurată de cel puţin două persoane.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie să aibă reputaţie şi experienţă adecvate pentru exercitarea responsabilităţilor încredinţate.

Art. 14. – (1) Sediul social şi, după caz, sediul real, al instituţiei de credit, persoană juridică română, trebuie să fie situate pe teritoriul României. Sediul real reprezintă locaţia în care se situează centrul de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, în cazul în care acesta nu este situat la sediul social.

(2) Instituţia de credit trebuie să desfăşoare efectiv şi cu preponderenţă pe teritoriul României activitatea pentru care a fost autorizată.

Art. 15. – (1) În vederea autorizării unei instituţii de credit, persoană juridică română, Banca Naţională a României trebuie să fie informată cu privire la identitatea acţionarilor sau a membrilor, persoane fizice sau juridice, care urmează să deţină direct sau indirect participaţii calificate la instituţia de credit, şi cu privire la valoarea acestor participaţii. Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă este încredinţată că, din perspectiva necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos al instituţiei de credit, calitatea persoanelor respective este adecvată.

(2) Dacă între instituţia de credit, persoană juridică română, şi alte persoane fizice sau juridice există legături strânse, Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă aceste legături ori dispoziţiile legale, măsurile de natură administrativă din jurisdicţia unui stat terţ ce guvernează una sau mai multe persoane fizice sau juridice cu care instituţia de credit are legături strânse sau dificultăţile în aplicarea dispoziţiilor sau măsurilor respective nu împiedică exercitarea eficientă a funcţiilor sale de supraveghere.

Art. 16. – La determinarea unei participaţii calificate în sensul art. 15 alin. (1), pentru calculul drepturilor de vot ale unei persoane se iau în considerare următoarele:

a) drepturile de vot deţinute de alte persoane sau entităţi în nume propriu, dar pe contul persoanei respective;

b) drepturile de vot deţinute de o entitate care se află sub controlul persoanei respective;

c) drepturile de vot deţinute de un terţ cu care persoana respectivă a încheiat un acord scris, prin care acestea se obligă să acţioneze în mod concertat, astfel încât prin exercitarea drepturilor de vot pe care le deţin să realizeze o politică comună cu caracter de continuitate cu privire la managementul entităţii în care deţin, aceste drepturi de vot;

d) drepturile de vot deţinute de un terţ în baza unui acord scris încheiat cu persoana respectivă sau cu o entitate aflată sub controlul acestei persoane, prin care se prevede transferul temporar al drepturilor de vot către terţ, în schimbul unei contraprestaţii;

e) drepturile de vot aferente acţiunilor date în gaj ale persoanei respective; fac excepţie situaţiile în care persoana în favoarea căreia au fost gajate acţiunile deţine drepturile de vot şi îşi declară intenţia de a le exercita, caz în care drepturile de vot se consideră ca aparţinând persoanei în favoarea căreia acţiunile au fost gajate;

f) drepturile de vot aferente acţiunilor asupra cărora persoana respectivă are un drept de uzufruct;

g) drepturile de vot pe care persoana respectivă sau una dintre celelalte persoane sau entităţi prevăzute la lit. a)-f) este îndreptăţită să le dobândească din iniţiativa sa în baza unui acord formal;

h) drepturile de vot aferente acţiunilor depozitate la persoana respectivă, pe care aceasta le poate exercita în mod discreţionar, în absenţa unor instrucţiuni specifice din partea titularului acestor acţiuni.

Art. 17. – Orice cerere de autorizare a unei instituţii de credit trebuie să fie însoţită de un plan de activitate, care să cuprindă cel puţin tipurile de activităţi propuse a fi desfăşurate şi structura organizatorică a instituţiei de credit, şi din care să rezulte capacitatea acesteia de a-şi realiza obiectivele propuse în condiţii compatibile cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, prin adecvarea cadrului de conducere, a procedurilor, a mecanismelor interne şi a structurii capitalului la tipul, volumul şi complexitatea activităţilor pe care îşi propune să le desfăşoare.

 

1.2. Activităţile permise instituţiilor de credit

 

Art. 18. – (1) Instituţiile de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, următoarele activităţi:

a) atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile;

b) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare;

c) leasing financiar;

d) operaţiuni de plăţi;

e) emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărţi de credit, cecuri de călătorie şi alte asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;

f) emitere de garanţii şi asumare de angajamente;

g) tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile legii, cu:

1. instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;

2. valută;

3. contracte futures şi options financiare;

4. instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;

5. valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile;

h) participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;

i) servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziţii şi prestarea altor servicii de consultanţă;

j) administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta;

k) custodie şi administrare de instrumente financiare;

l) intermediere pe piaţa interbancară;

m) prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul creditării;

n) închiriere de casete de siguranţă;

o) operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea;

p) dobândirea de participaţii la capitalul altor entităţi;

r) orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activităţi, dacă este cazul.

(2) Sfera activităţilor prevăzute la alin. (1) lit. g)-k) acoperă toate serviciile de investiţii financiare prevăzute de Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când acestea au ca obiect instrumentele financiare prevăzute în legea respectivă.

(3) Dispoziţiile alin. (1) se interpretează şi se aplică astfel încât activităţile enumerate la alin. (1) să acopere orice operaţiuni, tranzacţii, produse şi servicii care se înscriu în sfera acestor activităţi sau pot fi asimilate acestora, inclusiv serviciile auxiliare acestor activităţi.

(4) Activităţile care, potrivit unor legi speciale, sunt supuse unor autorizări, aprobări sau avize specifice, pot fi desfăşurate de instituţia de credit numai după obţinerea acestora.

Art. 19. – (1) Activitatea de acordare de credite ipotecare finanţate prin emisiune de obligaţiuni ipotecare poate fi desfăşurată cu respectarea legislaţiei speciale în materie.

(2) Activitatea de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ poate fi desfăşurată cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Titlul III al Părţii a II-a.

Art. 20. – (1) Instituţiile de credit pot desfăşura şi alte activităţi, permise potrivit autorizaţiei acordate de Banca Naţională a României, după cum urmează:

a) operaţiuni ne-financiare în mandat sau de comision, în special pe contul altor entităţi din cadrul grupului din care face parte instituţia de credit;

b) operaţiuni de administrare a patrimoniului constând din bunuri mobile şi/sau imobile aflate în proprietatea acestora, dar neafectate desfăşurării activităţilor financiare;

c) prestarea de servicii clientelei proprii care, deşi nu sunt conexe activităţii desfăşurate, reprezintă o prelungire a operaţiunilor bancare.

(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie compatibile cu cerinţele activităţii bancare, în special cu cele referitoare la menţinerea bunei reputaţii a instituţiei de credit şi protejarea intereselor deponenţilor.

(3) Nivelul total al veniturilor obţinute din activităţile prevăzute la alin. (1), nu poate depăşi 10% din veniturile obţinute de o instituţie de credit din activităţile prevăzute la art. 18.

Art. 21. – Instituţiile de credit se pot angaja în operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile numai dacă:

a) operaţiunile sunt necesare desfăşurării în condiţii adecvate a activităţilor pentru care instituţia de credit a fost autorizată, şi în măsura în care bunurile respective sunt necesare în acest scop;

b) operaţiunile, au ca obiect bunuri mobile şi imobile destinate perfecţionării pregătirii profesionale a salariaţilor, organizării unor spaţii de odihnă şi recreare sau asigurării de locuinţe pentru salariaţi şi familiile acestora;

c) operaţiunile au ca obiect bunuri mobile şi imobile dobândite în urma executării creanţelor, cu respectarea, în privinţa operaţiunilor de închiriere a unor asemenea bunuri, a prevederilor art. 20 alin. (2) şi (3).

Art. 22. – (1) Instituţiile de credit nu pot desfăşura alte activităţi în afara celor permise potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Instituţiile de credit nu se pot angaja în operaţiuni cum ar fi:

a) gajarea propriilor acţiuni pe contul datoriilor băncii;

b) acordarea de credite garantate cu acţiuni, alte titluri de capital sau cu obligaţiuni emise de instituţia de credit însăşi sau de o altă entitate aparţinând grupului din care face parte instituţia de credit;

c) atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau alte valori, de la public, când instituţia de credit se află în stare de insolvenţă.

 

Secţiunea a 2-a

Condiţii minime de desfăşurare a activităţii

 

2.1. Cerinţe de capital şi de administrare a riscului

 

Art. 23. – (1) Fondurile proprii ale unei instituţii de credit nu trebuie să scadă sub nivelul minim al capitalului iniţial prevăzut pentru autorizare.

(2) Dacă nivelul fondurilor proprii se reduce sub nivelul minim prevăzut la alin. (1), Banca Naţională a României poate, dacă circumstanţele o justifică, să acorde instituţiei de credit o perioadă limitată în care aceasta fie să remedieze această situaţie, fie să-şi înceteze activitatea.

Art. 24. – (1) Fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de un cadru formal de administrare a activităţii riguros conceput, care să includă o structură organizatorică clară cu linii de responsabilitate bine definite, transparente şi coerente, de procese eficiente de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă şi de mecanisme adecvate de control intern, care să includă proceduri administrative şi contabile riguroase.

(2) Cadrul de administrare, procesele şi mecanismele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie cuprinzătoare şi adaptate la natura, extinderea şi complexitatea activităţii desfăşurate de instituţia de credit. Criteriile tehnice care trebuie avute în vedere se stabilesc prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. Mecanismele de control intern trebuie să asigure cel puţin organizarea funcţiilor de control al riscurilor, de asigurare a conformităţii şi de audit intern.

 

2.2. Acţionariat

 

Art. 25. – (1) Orice persoană care intenţionează să dobândească, direct sau indirect, o participaţie calificată într-o instituţie de credit, persoană juridică română, trebuie să notifice în prealabil această intenţie Băncii Naţionale u României, informând asupra nivelului participaţiei calificate pe care doreşte să o dobândească.

(2) Orice persoană care intenţionează să-şi majoreze participaţia calificată, astfel încât aceasta să atingă sau să depăşească nivelurile de 20%, 33% ori de 50% din capitalul social sau din drepturile de vot ale unei instituţii de credit, persoană juridică română, ori astfel încât instituţia de credit să devină o filială a sa, trebuie să notifice această intenţie Băncii Naţionale a României.

(3) Procedura de notificare şi documentaţia corespunzătoare se stabilesc de Banca Naţională a României prin reglementări. În termen de cel mult 3 luni de la primirea notificării prevăzute la alin. (1) sau, după caz, la alin. (2), Banca Naţională a României evaluează intenţia de dobândire a participaţiei calificate şi se poate opune acesteia dacă nu este încredinţată că persoanele respective au calitatea adecvată, având în vedere necesitatea asigurării unei administrări prudente şi sănătoase a instituţiei de credit. Dacă Banca Naţională a României nu se opune intenţiei, poate stabili un termen maxim în care această intenţie să se concretizeze.

(4) Evaluarea intenţiei de dobândire a participaţiei calificate sau de majorare a acesteia face subiectul consultărilor prealabile prevăzute la art. 37, dacă, în urma dobândirii participaţiei calificate, instituţia de credit, persoană juridică română, ar deveni o filială a persoanei care intenţionează să o dobândească sau ar fi controlată de această persoană şi dacă persoana respectivă este:

a) o instituţie de credit autorizată într-un alt stat membru sau o societate de asigurare ori o firmă de investiţii autorizată în România sau într-un alt stat membru;

b) societatea-mamă a unei instituţii de credit autorizate într-un alt stat membru sau a unei societăţi de asigurare ori a unei firme de investiţii autorizate în România sau într-un alt stat membru;

c) o persoană fizică sau juridică ce controlează o instituţie de credit autorizată într-un alt stat membru sau o societate de asigurare ori o firmă de investiţii autorizată în România sau într-un alt stat membru.

Art. 26. – (1) Banca Naţională a României are competenţa de a evalua toate circumstanţele şi informaţiile legate de calitatea persoanelor care intenţionează să dobândească participaţii calificate într-o instituţie de credit, persoană juridică română, şi de a decide în ce măsură sunt respectate cerinţele stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă şi/sau în reglementările emise în aplicarea acesteia.

(2) La evaluarea persoanelor care urmează să deţină participaţii calificate la o instituţie de credit, persoană juridică română, se au în vedere, cel puţin, următoarele:

a) provenienţa fondurilor cu care persoana respectivă intenţionează să participe la capitalul instituţiei de credit, precum şi transparenţa acesteia;

b) soliditatea situaţiei financiare a persoanei în cauză şi capacitatea acesteia de a susţine financiar instituţia de credit dacă este nevoie;

c) adecvarea cadrului de supraveghere din ţara de origine, dacă este cazul.

Art. 27. – Orice persoană care intenţionează să renunţe, direct sau indirect, la o participaţie calificată sau să-şi diminueze participaţia calificată astfel încât acesta să se situeze sub nivelurile de 20%, 33% ori de 50% din capitalul social sau din drepturile de vot ale unei instituţii de credit, persoană juridică română, sau astfel încât instituţia de credit să înceteze să mai fie o filială a sa, trebuie să notifice această intenţie Băncii Naţionale a României, conform reglementărilor.

Art. 28. – În vederea determinării participaţiilor calificate sau a altor niveluri ale acestora, se iau în considerare drepturile de vot prevăzute la art. 16.

Art. 29. – (1) Instituţiile de credit, persoane juridice române, trebuie să informeze Banca Naţională a României, de îndată ce iau cunoştinţă de orice dobândire sau înstrăinare a participaţiilor în capitalul lor care depăşeşte nivelurile prevăzute la art. 25 alin. (1) şi (2), respectiv se situează sub nivelurile prevăzute la art. 27.

(2) Cel puţin o dată pe an, instituţiile de credit, persoane juridice române, trebuie să comunice Băncii Naţionale a României identitatea persoanelor care deţin participaţii calificate şi nivelul acestora, conform informaţiilor de care dispun.

Art. 30. – Calitatea acţionarilor/membrilor unei instituţii de credit şi distribuţia capitalului între aceştia trebuie să asigure dezvoltarea şi stabilitatea instituţiei de credit.

Art. 31. – (1) Banca Naţională a României poate stabili prin reglementări şi alte criterii specifice de evaluare a calităţii acţionariatului unei instituţii de credit.

(2) Banca Naţională a României asigură urmărirea respectării în mod permanent a cerinţelor la care se face referire în prezenta subsecţiune, putând solicita în acest sens orice informaţii pe care le consideră necesare şi poate dispune măsuri corespunzătoare, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, în cazul în care aceste cerinţe nu sunt respectate.

 

Capitolul III

Autorizarea instituţiilor de credit, persoane juridice române

 

Secţiunea 1

Procedura de autorizare şi motive de respingere a cererii

 

Art. 32. – (1) Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi pot funcţiona numai pe baza autorizaţiei emise de Banca Naţională a României.

(2) Instituţiile de credit, persoane juridice române, se constituie în forma juridică prevăzută pentru fiecare dintre categoriile de instituţii de credit reglementate în Partea a II-a. Ele nu se pot constitui prin subscripţie publică.

(3) Banca Naţională a României acordă autorizaţie unei instituţii de credit, persoane juridice române, numai dacă este încredinţată că instituţia de credit poate asigura desfăşurarea unei activităţi în condiţii de siguranţă şi de respectare a cerinţelor unei administrări prudente şi sănătoase, care să asigure protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor creditori şi buna funcţionare a sistemului bancar, sens în care trebuie să fie respectate dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

Art. 33. – (1) Banca Naţională a României decide cu privire la o cerere de autorizare a unei instituţii de credit în termen de cel mult 4 luni de la primirea cererii în sensul aprobării constituirii instituţiei de credit sau ai respingerii cererii şi comunică în scris solicitantului hotărârea sa.

(2) Instituţia de credit este obligată ca, în termen de maxim 2 luni de la comunicarea aprobării de constituire, pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, să prezinte Băncii Naţionale a României documentele care atestă constituirea legală a instituţiei de credit conform dispoziţiilor aplicabile.

(3) Banca Naţională a României decide cu privire la autorizarea funcţionării unei instituţii de credit în termen de cel mult 4 luni de la data primirii documentelor prevăzute la alin. (2). Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

(4) În cazul respingerii unei cereri de autorizare, hotărârea cuprinde şi motivele care au stat la baza acesteia.

Art. 34. – În procesul de analiză a unei cereri de autorizare, Banca Naţională a României poate solicita orice informaţie şi documente suplimentare, dacă cele prezentate sunt incomplete sau insuficiente pentru evaluarea respectării condiţiilor prevăzute pentru acordarea autorizaţiei.

Art. 35. – (1) Autorizaţia acordată este valabilă pe o perioadă nedeterminată şi nu poate fi transferată unei alte entităţi.

(2) Instituţiile de credit autorizate sunt înregistrate în registrul ţinut de Banca Naţională a României conform prevederilor art. 417.

Art. 36. – Banca Naţională a României notifică Comisiei Europene orice autorizaţie acordată, cu excepţia celor acordate instituţiilor emitente de monedă electronică, pentru ca denumirea instituţiei de credit să fie inclusă în lista instituţiilor de credit întocmită şi actualizată de Comisia Europeană, care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Art. 37. – (1) Înainte de a autoriza o instituţie de credit, persoană juridică română, Banca Naţională a României se consultă cu autorităţile competente ale unui alt stat membru implicat, dacă:

a) instituţia de credit, persoană juridică română, este o filială a unei instituţii de credit autorizate în statul membru respectiv;

b) instituţia de credit, persoană juridică română, este o filială a societăţii-mamă a unei instituţii de credit autorizate în statul membru respectiv;

c) instituţia de credit, persoană juridică română, este controlată de aceleaşi persoane care controlează o instituţie de credit autorizată în statul membru respectiv.

(2) Înainte de a autoriza o instituţie de credit, persoană juridică română, Banca Naţională a României se consultă cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare sau cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, respectiv cu autoritatea responsabilă cu supravegherea societăţilor de asigurare sau a firmelor de investiţii dintr-un alt stat membru implicat, dacă:

a) instituţia de credit, persoană juridică română, este o filială a unei societăţi de asigurare, a unei societăţi de servicii de investiţii financiare sau a unei firme de investiţii autorizate într-un alt stat membru;

b) instituţia de credit, persoană juridică română, este o filială a societăţii-mamă a unei societăţi de asigurare, a unei societăţi de servicii de investiţii financiare sau a unei firme de investiţii autorizate într-un alt stat membru;

c) instituţia de credit, persoană juridică română, este controlată de aceeaşi persoană care controlează o societate de asigurare, o societate de servicii de investiţii financiare sau o firmă de investiţii autorizată într-un alt stat membru.

(3) Autorităţile prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să fie consultate în mod special în contextul evaluării calităţii acţionarilor/membrilor instituţiei de credit, persoană juridică română, şi a reputaţiei şi experienţei persoanelor implicate în administrarea şi/sau conducerea unei altei entităţi din cadrul aceluiaşi grup, cărora urmează să li se încredinţeze responsabilităţi în administrarea şi/sau conducerea operativă a instituţiei de credit, persoană juridică română. În acest sens, se asigură schimbul de informaţii care sunt relevante pentru acordarea autorizaţiei, dar şi pentru evaluarea pe bază continuă a îndeplinirii condiţiilor de desfăşurare a activităţii.

Art. 38. – (1) Banca Naţională a României respinge o cerere de autorizare, dacă:

a) documentaţia prezentată este incompletă sau nu este întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;

b) instituţia de credit nu dispune de fonduri proprii separate sau capitalul iniţial se situează sub nivelul minim stabilit de Banca Naţională a României;

c) forma juridică este alta decât cea prevăzută pentru categoria instituţiei de credit care se intenţionează a fi constituită;

d) din evaluarea planului de activitate prezentat rezultă că instituţia de credit nu poate asigura realizarea obiectivelor propuse în condiţiile respectării cerinţelor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în reglementările aplicabile;

e) conducerea operativă a activităţii instituţiei de credit nu este asigurată de cel puţin două persoane sau Banca Naţională a României nu este satisfăcută de calitatea persoanelor respective, întrucât reputaţia sau experienţă profesională a acestora nu este adecvată naturii, volumului şi complexităţii activităţii instituţiei de credit sau nu corespunde necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos;

f) calitatea acţionarilor/membrilor instituţiei de credit sau distribuţia capitalului între aceştia nu corespunde cerinţelor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în reglementările emise în baza acesteia;

g) legăturile strânse dintre instituţia de credit şi alte persoane fizice sau juridice ori dispoziţiile legale, măsurile de natură administrativă din jurisdicţia unui stat terţ ce guvernează una sau mai multe persoane fizice sau juridice cu care instituţia de credit are legături strânse sau dificultăţi în aplicarea acestor dispoziţii sau măsuri sunt de natură să împiedice exercitarea eficientă a supravegherii prudenţiale;

h) înainte de obţinerea aprobării de constituire, fondatorii au făcut comunicări publice cu privire la funcţionarea instituţiei de credit;

i) nu sunt respectate alte condiţii prevăzute de lege sau de reglementările emise în aplicarea acesteia.

(2) Necesităţile economice ale pieţei nu pot constitui, în nici o situaţie, un criteriu de evaluare a unei cereri de autorizare sau un motiv de respingere a acesteia.

 

Secţiunea a 2-a

Retragerea autorizaţiei

 

Art. 39. – Banca Naţională a României poate retrage autorizaţia acordată unei instituţii de credit în următoarele situaţii:

a) instituţia de credit nu şi-a început activitatea pentru care a fost autorizată în termen de 1 an de la data acordării autorizaţiei sau a încetat să mai desfăşoare activitate de mai mult de 6 luni;

b) autorizaţia a fost obţinută pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;

c) instituţia de credit nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei;

d) instituţia de credit nu mai posedă suficiente fonduri proprii sau există elemente care conduc la concluzia că într-un termen scurt instituţia de credit nu îşi va mai putea îndeplini obligaţiile faţă de deponenţi sau alţi creditori şi, în special, nu mai poate garanta siguranţa fondurilor/instrumentelor financiare care i-au fost încredinţate;

e) ca sancţiune potrivit prevederilor art. 229 alin. (1) lit. e).

Art. 40. – (1) Acţionarii sau membrii instituţiei de credit pot renunţa la autorizaţie, hotărând dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit.

(2) Lichidarea la iniţiativa acţionarilor sau a membrilor este permisă numai în cazul în care instituţia de credit nu se află în vreuna din situaţiile de insolvenţă prevăzute de lege pentru declanşarea falimentului.

(3) Instituţia de credit va comunica Băncii Naţionale a României hotărârea adunării generale a acţionarilor, respectiv, a membrilor privind dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit, însoţită cel puţin de un plan de lichidare a activului şi de stingere a pasivului, care să asigure plata integrală a creanţelor deponenţilor şi ale altor creditori.

(4) Pe baza evaluării planului de lichidare, Banca Naţională a României poate confirma instituţiei de credit încetarea valabilităţii autorizaţiei.

Art. 41. – (1) Autorizaţia unei instituţii de credit îşi încetează de drept valabilitatea în următoarele situaţii:

a) a avut loc o fuziune sau o divizare a instituţiei de credit în urma căreia aceasta îşi încetează existenţa;

b) a avut loc o transformare a instituţiei de credit în altă categorie de institutele credit;

c) s-a pronunţat o hotărâre de declanşare a procedurii falimentului instituţiei de credit.

(2) Încetarea valabilităţii autorizaţiei unei instituţii de credit, atât în situaţiile prevăzute la alin. (1), cât şi în situaţia prevăzută la art. 40, se publică de către Banca Naţională a României în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în cel puţin două cotidiene de circulaţie naţională.

Art. 42. – (1) Hotărârea Băncii Naţionale a României de retragere a autorizaţiei se comunică în scris instituţiei de credit, împreună cu motivele care au stat la baza hotărârii, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în cel puţin în două cotidiene de circulaţie naţională.

(2) Hotărârea de retragere a autorizaţiei produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a sau de la o dată ulterioară, specificată în hotărârea respectivă.

Art. 43. – Retragerea autorizaţiei unei instituţii de credit şi, după caz, încetarea valabilităţii acesteia se notifică de îndată Comisiei Europene şi, potrivit art. 88 şi art. 259, autorităţilor competente din statele membre gazdă.

Art. 44. – (1) Ca urmare a retragerii autorizaţiei, dacă instituţia de credit nu se află în vreuna dintre situaţiile de insolvenţă prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2004 sau, ca urmare a încetării valabilităţii autorizaţiei instituţiei de credit, în situaţia prevăzută la art. 40 alin. (1), aceasta intră în lichidare, dispoziţiile cuprinse în secţiunea a 3-a a Capitolului VIII din Titlul III, Partea I, referitoare la lichidare fiind aplicabile în consecinţă.

(2) De la data intrării în vigoare a hotărârii de retragere a autorizaţiei, respectiv a încetării valabilităţii autorizaţiei în cazurile prevăzute la art. 40 alin. (1) şi la art. 41 lit. c), instituţia de credit nu poate desfăşura alte activităţi decât cele strict legate de lichidare.

 

Capitolul IV

Regimul instituţiilor de credit şi al instituţiilor financiare

din alte state membre

 

Secţiunea 1

Instituţiile de credit din alte state membre

 

Art. 45. – (1) Instituţiile de credit autorizate şi supravegheate de autoritatea competentă dintr-un alt stat membru pot desfăşura în România activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a)-n), prin înfiinţarea de sucursale sau prin furnizarea de servicii în mod direct, dacă activităţile respective se regăsesc în autorizaţia acordată de autoritatea competentă din statul membru de origine şi se asigură respectarea legislaţiei româneşti adoptate în scopul protejării interesului general.

(2) Toate sucursalele înfiinţate pe teritoriul României de către o instituţie de credit cu sediul în alt stat membru sunt considerate o singură sucursală.

Art. 46. – (1) Pentru înfiinţarea unei sucursale de către o instituţie de credit dintr-un stat membru nu este necesară obţinerea unei autorizaţii din partea Băncii Naţionale a României şi nici asigurarea unui capital de dotare la nivelul sucursalei. Supravegherea sucursalei se realizează potrivit dispoziţiilor cuprinse în Capitolul III şi V din Titlul III, Partea I.

(2) Banca Naţională a României efectuează înregistrarea în registrul instituţiilor de credit a sucursalelor prevăzute la alin. (1) pe baza notificării prevăzute la art. 48.

Art. 47. – (1) Instituţiile emitente de monedă electronică autorizate şi supravegheate în alte state membre beneficiază de regimul prevăzut în prezentul capitol numai în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii de emitere de monedă electronică.

(2) Instituţiile emitente de monedă electronică care sunt exceptate total sau parţial de către autoritatea competentă din statul membru de origine de la respectarea cerinţelor aplicabile acestei categorii de instituţii de credit, nu beneficiază de regimul prevăzut în prezenta secţiune.

Art. 48. – (1) O instituţie de credit autorizată şi supravegheată într-un alt stat membru poate înfiinţa o sucursală în România pe baza notificării transmise Băncii Naţionale a României de către autoritatea competentă din statul membru de origine. Înainte de începerea activităţii, în termen de 2 luni de la primirea notificării, Banca Naţională a României comunică instituţiei de credit în cauză, dacă este cazul, lista actelor normative din România, adoptate în scopul protejării interesului general, care reglementează condiţii specifice în care anumite activităţi pot fi desfăşurate.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie însoţită de următoarele date şi informaţii:

a) un program de activitate al sucursalei, incluzând cei puţin tipurile de activităţi care urmează să fie desfăşurate de aceasta şi structura organizatorică a sucursalei;

b) adresa sediului sucursalei de unde pot fi obţinute documente;

c) identitatea persoanelor responsabile cu conducerea operativă a activităţii sucursalei;

d) nivelul fondurilor proprii şi suma cerinţelor de capital ale instituţiei de credit.

(3) De la data primirii comunicării Băncii Naţionale a României cu privire la lista actelor normative prevăzute la alin. (1) sau, în lipsa unei comunicări, de la data expirării termenului de 2 luni prevăzut la alin. (1), sucursala poate să înceapă activitatea.

(4) Orice intenţie de modificare a informaţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a)-c), se notifică în scris Băncii Naţionale a României de către instituţia de credit în cauză, cu cel puţin o lună înainte de data la care modificarea urmează să fie efectuată; în acest termen Banca Naţională a României comunică instituţiei de credit, dacă este necesar, noile condiţii în care activitatea urmează să fie desfăşurată pe teritoriul României.

Art. 49. – Furnizarea de servicii în mod direct de către o instituţie de credit autorizată şi supravegheată într-un alt stat membru poate fi realizată pe baza notificării transmise Băncii Naţionale a României de către autoritatea competentă din statul membru de origine, cuprinzând activităţile pe care instituţia de credit intenţionează să le desfăşoare în România.

Art. 50. – În scopul exercitării activităţilor specifice, instituţia de credit dintr-un alt stat membru poate utiliza pe teritoriul României denumirea pe care o utilizează şi în statul membru de origine. Dacă există pericolul unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări corespunzătoare, Banca Naţională a României poale solicita ca denumirea să fie însoţită de o menţiune explicativă.

Art. 51. – (1) Sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din alte state membre le sunt aplicabile:

a) dispoziţiile privind secretul profesional în domeniul bancar cuprinse în Capitolul II din Titlul II, Partea I;

b) dispoziţiile art. 102 alin. (2) privind deschiderea contului curent la Banca Naţională a României;

c) dispoziţiile art. 103 privitoare la elementele de identificare a instituţiei de credit;

d) reglementările Băncii Naţionale a României în materia supravegherii lichidităţii instituţiilor de credit;

e) reglementările în domeniul statistic şi cel al politicii monetare emise de Banca Naţională a României.

(2) Dispoziţiile alin. (1) lit. a) se aplică şi instituţiilor de credit din alte state membre care furnizează servicii în mod direct în România.

Art. 52. – (1) Sucursalele instituţiilor de credit din alte state membre publică în limba română documentele contabile ale instituţiei de credit de care aparţin – situaţiile-financiare anuale, situaţiile financiare anuale consolidate, raportul administratorilor, raportul consolidat al administratorilor, opiniile persoanelor responsabile pentru auditarea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate – întocmite şi auditate conform legislaţiei din statul membru de origine.

(2) Sucursalele prevăzute la alin. (1) nu sunt obligate să publice situaţii financiare anuale referitoare la activitatea proprie. Totuşi acestor sucursale li se poate solicita să publice anumite date şi informaţii legate de activitatea proprie, conform reglementărilor specifice emise în domeniu.

Art. 53. – (1) Instituţiile de credit din alte state membre notifică Băncii Naţionale a României deschiderea de reprezentanţe în România potrivit reglementările emise de aceasta.

(2) Reprezentanţele sunt obligate să-şi limiteze activitatea la acte de cercetare a pieţei, de reprezentare şi de publicitate şi nu pot efectua nici un fel de activităţi supuse dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

 

Secţiunea a 2-a

Instituţiile financiare din alte state membre

 

Art. 54. – (1) Instituţiile financiare cu sediul într-un alt stat membru pot desfăşura în România, activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-n), prin înfiinţarea de sucursale sau prin furnizarea de servicii în mod direct, dacă aceste instituţii financiare sunt filiale ale uneia sau mai multor instituţii de credit, dacă activităţile respective sunt prevăzute în actele lor constitutive şi dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) societatea-mamă sau societăţile-mamă ale instituţiei financiare sunt autorizate ca instituţii de credit în statul membru a cărui legislaţie guvernează statutul instituţiei financiare-filială;

b) activităţile în cauză sunt efectiv desfăşurate pe teritoriul aceluiaşi stat membru;

c) societatea-mamă sau societăţile-mamă ale instituţiei financiare deţin 90% sau mai mult din drepturile de vot ataşate acţiunilor la capitalul social al acesteia;

d) societatea-mamă sau societăţile-mamă ale instituţiei financiare trebuie să îndeplinească cerinţele autorităţii competente din statul membru de origine cu privire la administrarea prudentă a instituţiei financiare-filială şi trebuie să declare, cu acordul acestei autorităţi, că garantează în solidar obligaţiile asumate de instituţia financiară-filială;

e) instituţia financiară-filială este inclusă, în special în ceea ce priveşte activităţile pe care urmează să le desfăşoare în România, în supravegherea pe bază consolidată a societăţii-mamă sau, după caz, a fiecărei societăţi-mamă, în mod deosebit pentru calculul cerinţelor, de fonduri proprii pentru acoperirea riscurilor prevăzute la art. 126, pentru controlul expunerilor mari şi în scopul limitării participaţiilor calificate potrivit dispoziţiilor art. 143.

(2) Dispoziţiile art. 45 alin. (2), 48 şi 49 se aplică în mod corespunzător şi în cazul înfiinţării unei sucursale, respectiv al furnizării de servicii în mod direct în România de către o instituţie financiară dintr-un alt stat membru. Notificarea transmisă Băncii Naţionale a României include în acest caz şi atestarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (f).

(3) În cazul înfiinţării unei sucursale, prin excepţie de la dispoziţiile art. 48 alin. (2) lit. d), informaţiile care se notifică sunt cele referitoare la nivelul fondurilor proprii ale instituţiei financiare-filială şi nivelul fondurilor proprii şi al cerinţelor de capital, la nivel consolidat, ale instituţiei de credit, societate-mamă.

Art. 55. – Supravegherea instituţiei financiare-filială, inclusiv a sucursalei înfiinţate pe teritoriul României, se asigură de către autoritatea competentă din statul membru de origine, în condiţiile prevăzute în Capitolul III şi Capitolul V din Titlul III, Partea I şi cu aplicarea corespunzătoare a secţiunii a 3-a din prezentul capitol.

Art. 56. – În cazul în care Banca Naţională a României este informată de către autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la faptul că o instituţie financiară nu mai îndeplineşte oricare dintre condiţiile prevăzute la art. 54 alin. (1), activităţile desfăşurate în România de respectiva instituţie financiară nu mai beneficiază de regimul prevăzut în prezenta secţiune, intrând sub incidenţa legislaţiei româneşti care reglementează desfăşurarea respectivelor activităţi, dacă este cazul.

Art. 57. – Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi filialelor dintr-un stat membru ale instituţiilor financiare prevăzute la art. 54.

Art. 58. – Nu beneficiază de dispoziţiile prezentei secţiuni instituţiile financiare care sunt filiale ale unei instituţii emitente de monedă electronică autorizate şi supravegheate într-un alt stat membru.

 

Secţiunea a 3-a

Competenţele Băncii Naţionale a României

 

Art. 59. – (1) Instituţiile de credit din alte state membre care au deschis o sucursală pe teritoriul României trebuie să raporteze periodic Băncii Naţionale a României, pentru scopuri statistice, date şi informaţii privind activităţile desfăşurate în România, potrivit reglementărilor emise de aceasta.

(2) În exercitarea competenţelor privind supravegherea lichidităţii şi a celor privind adoptarea măsurilor necesare pentru implementarea politicii monetare, prevăzute la art. 209, Banca Naţională a României poate solicita ca sucursalele instituţiilor de credit din alte state membre să furnizeze aceleaşi informaţii ca şi instituţiile de credit, persoane juridice române, pentru aceste scopuri.

Art. 60. – (1) Dacă Banca Naţională a României constată că o instituţie de credit din alt stat membru, care are o sucursală sau furnizează servicii în mod direct în România, nu respectă dispoziţiile legale adoptate în România în legătură cu care este competentă Banca Naţională a României, aceasta solicită instituţiei de credit în cauză să ia măsuri de remediere a situaţiei, stabilind şi termenul de remediere a acesteia.

(2) Dacă instituţia de credit în cauză nu întreprinde măsurile necesare pentru conformare, Banca Naţională a României informează în consecinţă autoritatea competentă din statul membru de origine în vederea dispunerii de către aceasta a măsurilor considerate corespunzătoare.

(3) Dacă instituţia de credit persistă în încălcarea legislaţiei româneşti în vigoare, contrar măsurilor luate în statul membru de origine, comunicate Băncii Naţionale a României, sau datorită faptului că aceste măsuri se dovedesc a fi inadecvate sau nu se pot aplica în România, Banca Naţională a României, după informarea autorităţii competente din statul membru de origine, poate dispune măsurile corespunzătoare pentru a preveni sau sancţiona faptele de încălcare a dispoziţiilor legale şi, dacă este cazul, pentru împiedicarea instituţiei de credit în culpă de a iniţia noi tranzacţii pe teritoriul României. Banca Naţională a României comunică aceste măsuri instituţiei de credit în cauză.

Art. 61. – Dispoziţiile art. 59 şi 60 nu afectează competenţele altor autorităţi române de a dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea sau sancţionarea faptelor comise pe teritoriul României, care sunt contrare dispoziţiilor legale în vigoare adoptate în scopul protejării interesului general şi altor dispoziţii de ordine publică, astfel de măsuri putând include interzicerea desfăşurării de către instituţia de credit în culpă a oricăror activităţi viitoare pe teritoriul României.

Art. 62. – (1) Orice măsură adoptată conform dispoziţiilor art. 60 sau art. 61 ce implică sancţiuni sau restricţii ale exercitării liberei prestări de servicii trebuie să fie motivată corespunzător şi comunicată instituţiei de credit în cauză.

(2) Măsurile dispuse de Banca Naţională a României potrivit alin. (1) pot fi contestate în condiţiile prevăzute în Capitolul IX din Titlul III, Partea I.

Art. 63. – (1) Înainte de a urma procedura prevăzută la art. 60, Banca Naţională a României poate lua, în cazuri de urgenţă, orice măsuri preventive necesare protejării intereselor deponenţilor, investitorilor şi ale altor persoane care beneficiază de serviciile furnizate de instituţia de credit. Aceste măsuri se comunică, de îndată, Comisiei Europene şi autorităţilor competente din alte state membre interesate.

(2) Banca Naţională a României este obligată să modifice sau să revoce măsurile adoptate potrivit alin. (1) ca urmare a unei decizii a Comisiei Europene în acest sens, luată după consultarea autorităţilor competente din alte state membre implicate.

Art. 64. – Dacă Banca Naţională a României este informată de autoritatea competentă din statul membru de origine asupra faptului că autorizaţia unei instituţii de credit care desfăşoară activitate pe teritoriul României a fost retrasă sau şi-a încetat valabilitatea în orice alt mod, Banca Naţională a României întreprinde măsurile necesare pentru a împiedica instituţia de credit în cauză să mai iniţieze noi tranzacţii pe teritoriul României şi pentru a asigura protejarea interesului deponenţilor şi al altor creditori.

Art. 65. – Banca Naţională a României informează Comisia Europeană cu privire la numărul şi natura cazurilor în care au fost dispuse măsuri potrivit dispoziţiilor art. 60.

Art. 66. – Dispoziţiile prezentei secţiuni nu împiedică instituţiile de credit cu sediul în alte state membre să-şi facă publicitate în România prin intermediul oricăror mijloace de comunicare disponibile, în condiţiile respectării prevederilor legale de interes general din România privind forma şi conţinutul publicităţii.

 

Capitolul V

Regimul instituţiilor de credit din state terţe

 

Art. 67. – (1) Instituţiile de credit având sediul social în state terţe pot desfăşura activităţi în România numai dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) activitatea se desfăşoară prin înfiinţarea unei sucursale, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 45 alin. (2);

b) sucursala este autorizată de Banca Naţională a României;

c) autoritatea competentă din statul de origine nu se opune înfiinţării sucursalei în România;

d) sunt respectate dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

(2) Activităţile ce pot fi desfăşurate prin intermediul sucursalei din România sunt prevăzute în autorizaţia acordată de Banca Naţională a României, cu respectarea dispoziţiilor Secţiunii 1 a Capitolului II din prezentul Titlul şi nu pot excede obiectului de activitate al instituţiei de credit, autorizat de autoritatea competentă din statul terţ de origine.

(3) Activitatea sucursalei din România este supusă supravegherii prudenţiale a Băncii Naţionale a României, în condiţiile prevăzute în Capitolul IV din Titlul III, Partea I.

Art. 68. – Sucursala înfiinţată în România poate utiliza denumirea instituţiei de credit utilizată în statui terţ de origine. Dacă există pericolul unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări corespunzătoare, Banca Naţională a României poate solicita ca această denumire să fie însoţită de o menţiune explicativă.

Art. 69. – (1) Cerinţele de autorizare şi cele privind desfăşurarea activităţii cuprinse în Capitolele II şi III din prezentul titlu se aplică în mod corespunzător sucursalelor instituţiilor de credit din state terţe, cu precizările cuprinse în dispoziţiile care urmează.

(2) Banca Naţională a României acordă autorizaţie sucursalei din România a unei instituţii de credit dintr-un stat terţ numai dacă este încredinţată că instituţia de credit poate asigura desfăşurarea activităţii pe teritoriul României în condiţii de siguranţă şi cu respectarea cerinţelor unei administrări prudente şi sănătoase şi că sunt asigurate condiţii adecvate pentru realizarea supravegherii.

(3) Banca Naţională a României notifică Comisiei Europene şi Comitetului Bancar European orice autorizaţie acordată unei sucursale a unei instituţii de credit cu sediul într-un stat terţ.

Art. 70. – Capitalul iniţial al sucursalei se asigură prin punerea la dispoziţia acesteia, în formă bănească, a capitalului de dotare de către instituţia de credit din statul terţ, la nivelul prevăzut prin reglementările Băncii Naţionale a României, care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.

Art. 71. – (1) Instituţia de credit din statul terţ trebuie să desemneze cel puţin două persoane care să asigure conducerea operativă a activităţii sucursalei din România şi care sunt împuternicite să angajeze legal în România instituţia de credit. Aceste persoane trebuie să dispună de reputaţie şi experienţă adecvate pentru exercitarea responsabilităţilor încredinţate. Dispoziţiile cuprinse în Capitolul I din Titlul II, Partea I referitoare la persoanele care asigură conducerea operativă a instituţiilor de credit se aplică în mod corespunzător.

(2) Conducerea sucursalei şi documentele necesare pentru realizarea supravegherii trebuie să fie situate pe teritoriul României, la adresa sediului înregistrat.

Art. 72. – (1) La evaluarea calităţii instituţiei de credit din statul terţ, se au în vedere criteriile de evaluare a persoanelor care deţin participaţii calificate la respectiva instituţie de credit, prevăzute la art. 26 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător, precum şi cel puţin următoarele:

a) nivelul fondurilor proprii, al cerinţelor de capital şi lichiditatea instituţiei de credit:

b) dispoziţiile legale sau măsuri de natură administrativă existente în statul de origine al instituţiei de credit sau dificultăţi în aplicarea acestor dispoziţii sau măsuri, din perspectiva eventualelor impedimente în exercitarea de către Banca Naţională a României a supravegherii sucursalei.

(2) Dacă între instituţia de credit din statul terţ şi alte persoane fizice sau juridice există legături strânse, Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă aceste legături nu împiedică exercitarea eficientă a funcţiilor sale de supraveghere.

Art. 73. – Orice modificări semnificative la nivelul acţionariatului instituţiei de credit din statul terţ sau ale persoanelor aflate în legături strânse cu aceasta, inclusiv cele decurgând dintr-un proces de fuziune sau de divizare în care este implicată instituţia de credit din statul terţ, implică o nouă evaluare din partea Băncii Naţionale a României, putând atrage retragerea autorizaţiei acordate sucursalei din România, dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza autorizării acesteia.

Art. 74. – Autorizaţia acordată unei sucursale a unei instituţii de credit dintr-un stat terţ poate fi retrasă de Banca Naţională a României în condiţiile prevăzute la art. 39.

Art. 75. – (1) Autorizaţia sucursalei unei instituţii de credit dintr-un stat terţ îşi încetează valabilitatea în următoarele situaţii:

a) instituţia de credit în cauză sau, în situaţia în care aceasta este implicată într-un proces de fuziune/divizare În urma căreia îşi încetează existenţa, entitatea, rezultată, renunţă la autorizaţie, hotărând dizolvarea şi lichidarea sucursalei;

b) în urma unor procese de reorganizare la nivelul instituţiei de credit sau al grupului din care face parte, inclusiv procese de fuziune sau de divizare, activitatea sucursalei din România este preluată de o altă instituţie de credit sau de o sucursală din România a unei instituţii de credit dintr-un alt stat membru sau dintr-un stat terţ;

c) autorizaţia acordată instituţiei de credit este retrasă de autoritatea competentă din statul de origine sau îşi încetează valabilitatea în orice mod;

d) s-a pronunţat o hotărâre de deschidere a procedurii falimentului instituţiei de credit sau o altă procedură care implică lichidarea acesteia.

(2) În cazurile prevăzute la lit. a) şi b), instituţia de credit trebuie să notifice Băncii Naţionale a României decizia sa privind dizolvarea şi lichidarea sucursalei din România şi să transmită acesteia cel puţin un plan de lichidare a activului şi de stingere a pasivului, care să asigure plata integrală a creanţelor deponenţilor şi ale altor creditori.

(3) Hotărârea de dizolvare şi lichidare nu produce efecte decât după confirmarea de către Banca Naţională a României a încetării valabilităţii autorizaţiei, care se comunică instituţiei de credit în cauză.

(4) Dispoziţiile art. 41 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 76. – (1) Sucursalele instituţiilor de credit din state terţe trebuie să publice în limba română documentele contabile ale instituţiei de credit de care aparţin – situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare anuale consolidate, raportul administratorilor, raportul consolidat al administratorilor, opiniile persoanelor responsabile cu auditarea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate – întocmite şi auditate conform legislaţiei din statul terţ.

(2) Dacă cerinţele din statul terţ cu privire la întocmirea documentelor contabile prevăzute la alin. (1) sunt conforme sau echivalente cu cele aplicabile în România, sucursala din România a instituţiei de credit din statul terţ respectiv nu este obligată să publice situaţiile financiare anuale referitoare la activitatea proprie, dacă, în condiţii de reciprocitate, instituţiile de credit din statele membre beneficiază de acelaşi tratament în statul terţ respectiv. Acestor sucursale li se poate solicita să publice anumite date şi informaţii legate de activitatea proprie, conform reglementărilor specifice emise în domeniu.

(3) În cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (2), sucursalele instituţiilor de credit din state terţe trebuie să publice situaţii financiare anuale referitoare la activitatea proprie.

Art. 77. – (1) Dispoziţiile cuprinse în Titlul II, Partea I se aplică în mod corespunzător sucursalelor instituţiilor de credit din state terţe cărei au fost autorizate să-şi desfăşoare activitatea în România, în condiţiile prevăzute prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Banca Naţională a României poate excepta de la aplicarea unor cerinţe prudenţiale, sucursalele instituţiilor de credit din unele state terţe, dacă în urma evaluării efectuate se constată că în statul terţ de origine există un cadru de reglementare prudenţial echivalent celui stabilit prin prezenta ordonanţă de urgenţă şi prin reglementările emise în aplicarea acesteia şi că autoritatea competentă din acest stat exercită o supraveghere adecvată a instituţiei de credit, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea sucursalei din România.

(3) Regimul prevăzut la alin. (2) poate fi aplicat numai în condiţii de reciprocitate şi fără ca prin acesta să se instituie un tratament mai favorabil decât cel prevăzut pentru instituţiile de credit din alte state membre care desfăşoară activitate în România.

Art. 78. – (1) Instituţiile de credit din state terţe notifică Băncii Naţionale a României deschiderea de reprezentanţe în România, în condiţiile prevăzute prin reglementările emise de aceasta.

(2) Reprezentanţele trebuie să-şi limiteze activitatea la cercetarea pieţei, reprezentare şi publicitate şi nu pot efectua nici un fel de activităţi prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 79. – Dacă prin acordurile încheiate, la nivelul Uniunii Europene cu state terţe este prevăzut un alt regim în privinţa instituţiilor de credit din aceste state care desfăşoară activitate în statele membre, decât cel prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă, prevederile acestor acorduri se aplică cu prioritate.

 

Capitolul VI

Desfăşurarea activităţii în afara teritoriului României

 

Secţiunea 1

Înfiinţarea de sucursale şi prestarea de servicii

în alte state membre

 

Art. 80. – (1) Instituţiile de credit autorizate şi supravegheate de Banca Naţională a României pot desfăşura în alte state membre, activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a)-n), prin înfiinţarea de sucursale sau prin prestarea de servicii în mod direct, fără a fi necesară autorizarea lor de către autoritatea competentă din statul membru gazdă, dacă activităţile respective se regăsesc în autorizaţia acordată de Banca Naţională a României.

(2) Dispoziţiile art. 45 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 81. – (1) Instituţia de credit, persoană juridică română, care intenţionează să înfiinţeze o sucursală într-un alt stat membru, trebuie să transmită Băncii Naţionale a României o notificare în acest sens, însoţită de următoarele date şi informaţii:

a) statul membru pe teritoriul căruia urmează să fie înfiinţată sucursala;

b) un program de activitate al sucursalei, incluzând cel puţin tipurile de activităţi care urmează să fie desfăşurate de aceasta şi structura organizatorică a sucursalei;

c) adresa sediului sucursalei de unde pot fi obţinute documente;

d) identitatea persoanelor desemnate să asigure conducerea operativă a sucursalei şi informaţii privind reputaţia şi experienţa profesională a acestora.

(2) În termen de 3 luni de la primirea notificării, Banca Naţională a României transmite autorităţii competente din statul membru gazdă informaţiile primite şi informează în consecinţă instituţia de credit, cu excepţia cazului în care, având în vedere activităţile ce urmează să fie desfăşurate de sucursală, are motive să considere că structura administrativă sau situaţia financiară a instituţiei de credit sunt inadecvate; în acest caz, poate să se opună înfiinţării sucursalei, refuzând, în consecinţă, să transmită informaţii către autoritatea competentă din statul membru gazdă.

(3) Pe lângă informaţiile furnizate de instituţia de credit potrivit alin. (1), Banca Naţională a României comunică autorităţii competente din statul membru gazdă şi informaţii privind nivelul fondurilor proprii şi al cerinţelor de capital ale instituţiei de credit.

(4) Dacă Banca Naţională a României refuză transmiterea informaţiilor către autoritatea competentă din statul membru gazdă informează în consecinţă instituţia de credit şi comunică acesteia motivele care au stat la baza deciziei sale, în termenul prevăzut la alin. (2).

(5) Actul prin care se comunică refuzul transmiterii informaţiilor, precum şi lipsa unui răspuns din partea Băncii Naţionale a României în termen de 3 luni de la primirea notificării din partea instituţiei de credit, pot fi contestate în condiţiile prevăzute în Capitolul IX din Titlul III, Partea I.

Art. 82. – (1) Sucursala poate să înceapă activitatea de la data la care instituţiei de credit, persoană juridică română, i se comunică de către autoritatea competentă din statul membru gazdă, dacă este cazul, condiţiile în care, în scopul protejării interesului general, activităţile pot fi desfăşurate în statul membru gazdă sau, în lipsa unei asemenea comunicări, la expirarea unui termen de 2 luni de la primirea de către autoritatea competentă respectivă a informaţiilor comunicate de Banca Naţională a României.

(2) Orice intenţie de modificare a informaţiilor furnizate de instituţia de credit, persoană juridică română, potrivit art. 81 alin. (1) lit. b)-d) se notifică de către aceasta Băncii Naţionale a României şi autorităţii competente din statul membru gazdă, cu cel puţin o lună înainte de data la care modificarea urmează să fie efectuată; în acest termen, Banca Naţională a României decide potrivit art. 81 alin. (2), putând să se opună continuării activităţii sucursalei în noile condiţii.

Art. 83. – (1) Instituţia de credit, persoană juridică română, care intenţionează să presteze pentru prima dată servicii în mod direct într-un alt stat membru, notifică acest lucru Băncii Naţionale a României. Notificarea trebuie să indice statul membru gazdă şi activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a)-n) pe care instituţia de credit intenţionează să le desfăşoare în acest stat membru.

(2) Instituţia de credit, persoană juridică română, poate să presteze servicii în mod direct într-un alt stat membru din momentul efectuării notificării prevăzute la alin. (1).

(3) În termen de o lună de la primirea notificării conform alin. (1), Banca Naţională a României o transmite autorităţii competente din statul membru gazdă.

Art. 84. – Banca Naţională a României informează Comisia Europeană cu privire la numărul şi natura cazurilor în care aceasta s-a opus înfiinţării de către o instituţie de credit, persoană juridică română, a unei sucursale într-un alt stat membru sau continuării desfăşurării activităţii unei astfel de sucursale.

Art. 85. – (1) Dacă Banca Naţională a României este sesizată de către autoritatea competentă din statul membru gazdă asupra faptului că, deşi avertizată, o instituţie de credit, persoană juridică română, care are o sucursală sau care prestează în mod direct servicii pe teritoriul statului membru respectiv nu respectă prevederile legale adoptate în acei stat membru, care implică competenţele autorităţii în cauză, Banca Naţională a României întreprinde, de îndată, măsurile necesare pentru a se asigura că instituţia de credit în culpă încetează comiterea faptelor sesizate. Natura acestor măsuri se comunică autorităţii competente din statul membru gazdă.

(2) În situaţia în care, contrar măsurilor dispuse de Banca Naţională a României sau datorită faptului că astfel de măsuri se dovedesc a fi inadecvate sau nu se pot aplica în statul membru gazdă, instituţia de credit, persoană juridică română, în culpă persistă în încălcarea prevederilor legale prevăzute la alin. (1), aceasta este supusă măsurilor sau sancţiunilor dispuse de către autoritatea competentă din statul membru respectiv, cu informarea prealabilă a Băncii Naţionale a României, inclusiv, dacă este cazul, restricţiei de a iniţia noi tranzacţii pe teritoriul acelui stat membru.

(3) Actele emise de autorităţile competente din statul membru gazdă prin care sunt dispuse măsuri sau sunt aplicate sancţiuni asupra instituţiei de credit, persoană juridică română, potrivit alin. (2) sunt recunoscute şi produc efecte de plin drept în România.

Art. 86. – Instituţia de credit, persoană juridică română, care desfăşoară activitate pe teritoriul altui stat membru este supusă dispoziţiilor legale în vigoare în statul membru gazdă, adoptate în scopul protejării interesului general şi măsurilor sau sancţiunilor dispuse de autorităţile statului membru respectiv, astfel de măsuri putând să includă interzicerea desfăşurării de către instituţia de credit în culpă a oricăror activităţi viitoare pe teritoriul statului membru gazdă.

Art. 87. – (1) Înainte de a urma procedura prevăzută la art. 85, autoritatea competentă din statul membru gazdă poate lua, în cazuri de urgenţă, măsuri preventive necesare protejării intereselor deponenţilor, investitorilor şi altor persoane care beneficiază de serviciile furnizate de o instituţie de credit, persoană juridică română, care-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului membru respectiv, asupra cărora Banca Naţională a României este informată în cel mai scurt timp.

(2) La solicitarea Comisiei Europene, Banca Naţională a României comunică opinia sa cu privire la măsurile preventive adoptate potrivit alin. (1).

Art. 88. – Banca Naţională a României informează autorităţile competente din statele membre gazdă cu privire la retragerea autorizaţiei unei instituţii de credit persoană juridică română, care desfăşoară activitate pe teritoriul altor state membre, inclusiv cu privire la consecinţele retragerii autorizaţiei sau cu privire la încetarea valabilităţii autorizaţiei, după caz.

Art. 89. – (1) Instituţiile financiare, persoane juridice române, pot desfăşura în alte state membre, activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-n), prin deschiderea de sucursale sau prin prestarea de servicii în mod direct, dacă:

a) aceste instituţii financiare sunt filiale ale uneia sau mai multor instituţii de credit, persoane juridice române;

b) activităţile respective sunt prevăzute în actele constitutive ale instituţiei financiare;

c) sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. a)-e), care se aplică în mod corespunzător.

(2) Dispoziţiile art. 45 alin. (2) şi 81-83 se aplică în mod corespunzător instituţiilor financiare din România prevăzute la alin. (1).

(3) Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) se realizează de către Banca Naţională a României, care atestă îndeplinirea acestora concomitent cu efectuarea notificării potrivit dispoziţiilor art. 81, respectiv ale art. 83. Prin excepţie de la dispoziţiile art. 81 alin. (3), notificarea cuprinde informaţii privind nivelul fondurilor proprii ale instituţiei financiare-filială şi nivelul fondurilor proprii şi al cerinţelor de capital, la nivel consolidat, ale instituţiei de credit, persoană juridică română, societate-mamă.

(4) Supravegherea instituţiei financiare-filială se asigură de către Banca Naţională a României în conformitate cu dispoziţiile art. 23-31, 172-174, 234-223 şi 225.

(5) În situaţia în care instituţia financiară nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la alin. (1), Banca Naţională a României notifică autoritatea competentă din statul membru gazdă, caz în care activităţile desfăşurate în statul membru gazdă de către respectiva instituţie financiară intră sub incidenţa legislaţiei acelui stat, dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă nemaifiind incidente.

(6) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi filialelor din România ale instituţiilor financiare prevăzute la alin. (1).

(7) Nu beneficiază de regimul prevăzut în prezentul articol, instituţiile financiare a căror instituţie de credit-mamă este o instituţie emitentă de monedă electronică, persoană juridică română.

Art. 90. – Dispoziţiile art. 84-88 se aplică în mod corespunzător şi în cazul înfiinţării de sucursale sau prestării de servicii într-un alt stat membru de către instituţiile financiare cu sediul în România prevăzute la art. 89.

 

Secţiunea a 2-a

Deschiderea de sucursale în state terţe

 

Art. 91. – (1) Instituţiile de credit, persoane juridice române, pot desfăşura activităţile prevăzute în autorizaţia acordată de Banca Naţională a României pe teritoriul unui stat terţ, numai prin înfiinţarea unei sucursale. Pentru scopurile prezentei ordonanţe de urgenţă, toate unităţile operaţionale înfiinţate pe teritoriul unui stat terţ sunt considerate o singură sucursală.

(2) Înfiinţarea unei sucursale într-un stat terţ este supusă aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, conform reglementărilor emise de aceasta.

(3) Banca Naţională a României poate respinge cererea de aprobare a înfiinţării sucursalei dacă, pe baza informaţiilor deţinute şi a documentaţiei prezentate de instituţia de credit, persoană juridică română, consideră ca:

a) instituţia de credit nu dispune de un management adecvat sau de o situaţie financiară corespunzătoare, în raport cu activitatea propusă a fi desfăşurată prin intermediul sucursalei;

b) cadrul legislativ existent în statul terţ şi/sau modul de aplicare a acestuia împiedică exercitarea de către Banca Naţională a României a funcţiilor sale de supraveghere;

c) instituţia de credit înregistrează o evoluţie necorespunzătoare a indicatorilor de prudenţă bancară sau nu îndeplineşte alte cerinţe stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă sau prin reglementările emise în aplicarea acesteia.

(4) Orice modificare a elementelor care sunt avute în vedere la aprobarea înfiinţării sucursalei este supusă aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României.

 

Capitolul VII

Autorizarea în situaţii speciale

 

Secţiunea 1

Fuziunea şi divizarea

 

Art. 92. – Fuziunea sau divizarea instituţiilor de credit, persoane juridice române, se efectuează potrivit dispoziţiilor legale în materie şi cu respectarea reglementărilor Băncii Naţionale a României.

Art. 93. – (1) Fuziunea se poate realiza:

a) între două sau mai multe instituţii de credit;

b) între instituţii de credit şi instituţii financiare;

c) între instituţii de credit şi societăţi prestatoare de servicii auxiliare.

(2) Operaţiunile de fuziune şi de divizare sunt supuse aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României potrivit reglementărilor emise de aceasta.

(3) Fuziunea sau divizarea pot fi înregistrate în Registrul Comerţului numai după obţinerea aprobării prealabile din partea Băncii Naţionale a României.

(4) În cadrul procesului de aprobare prealabilă, Banca Naţională a României analizează documentele prezentate, precum şi toate celelalte informaţii disponibile pentru a se asigura că sunt îndeplinite cerinţele prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 94. – La evaluarea unei operaţiuni de fuziune sau de divizare se au în vedere, fără a fi limitative, următoarele:

a) îndeplinirea condiţiilor pentru autorizarea unei instituţii de credit;

b) adecvarea capitalului la nivelul instituţiei/instituţiilor de credit rezultate;

c) transparenţa structurii instituţiei/instituţiilor de credit rezultate, astfel încât aceasta să permită desfăşurarea unei supravegheri eficiente;

d) calitatea persoanelor care asigură conducerea instituţiei/instituţiilor de credit rezultate.

Art. 95. – (1) Instituţiile de credit, persoane juridice române, care se înfiinţează ca rezultat al fuziunii sau al divizării, precum şi instituţiile de credit care continuă să existe în urma unei asemenea operaţiuni, trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de reglementările emise în aplicarea acesteia.

(2) Instituţiile de credit, persoane juridice române, care se înfiinţează trebuie să obţină autorizaţie din partea Băncii Naţionale a României.

Art. 96. – Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător oricărei operaţiuni în care este implicată o instituţie de credit, persoană juridică română, care are drept rezultat un transfer total sau semnificativ al patrimoniului acesteia, indiferent de modalitatea în care se realizează o astfel de operaţiune.

 

Secţiunea a 2-a

Transformarea unei alte entităţi în instituţie de credit

 

Art. 97. – În cazul transformării unei alte entităţi în instituţie de credit se au în vedere condiţiile prevăzute pentru autorizare la paragraful 1.1 al Secţiunii I a Capitolului II al Titlului I.

Art. 98. – O instituţie de credit din una din categoriile prevăzute la art. 3 se poate transforma într-o instituţie de credit din altă categorie, numai dacă satisface toate cerinţele specifice aplicabile respectivei categorii.

Art. 99. – Instituţiile financiare se pot transforma în instituţii, de credit, în condiţiile respectării tuturor dispoziţiilor cu caracter general şi special aplicabile respectivei categorii de instituţie de credit.

Art. 100. – Procesul de transformare este supus aprobării Băncii Naţionale a României, iar instituţia de credit rezultată este supusă autorizării acesteia. Prevederile referitoare la fuziune se aplică în mod corespunzător.

 

TITLUL II

CERINŢE OPERAŢIONALE

 

Capitolul I

Organizare şi conducere

 

Art. 101. – (1) În activitatea lor, instituţiile de credit se supun reglementărilor şi măsurilor adoptate de Banca Naţională a României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.

(2) Instituţiile de credit trebuie să-şi organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

Art. 102. – (1) Instituţiile de credit se constituie şi funcţionează în condiţiile prevăzute de legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale şi cu respectarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Fiecare instituţie de credit are obligaţia de a deschide cont curent la Banca Naţională a României, înainte de începerea activităţii, conform reglementărilor emise de aceasta.

Art. 103. – În toate actele sale oficiale, instituţia de credit se identifică printr-un minim de date, conform legislaţiei aplicabile, cu menţionarea numărului şi datei de înmatriculare în registrul instituţiilor de credit prevăzut la art. 417.

Art. 104. – Cadrul de administrare al unei instituţii de credit, procesele de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor şi mecanismele de control intern ale acesteia se stabilesc prin actele constitutive şi reglementările sale interne, în conformitate cu legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale şi cu respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

Art. 105. – Actul constitutiv şi reglementările interne ale instituţiei de credit se transmit Băncii Naţionale a României, în condiţiile prevăzute prin reglementări.

Art. 106. – Consiliul de administraţie şi directorii instituţiei de credit au competenţele şi atribuţiile prevăzute de legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale şi sunt responsabili de aducerea la îndeplinire a tuturor cerinţelor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de reglementările emise în aplicarea acesteia.

Art. 107. – (1) Conducerea operativă a activităţii instituţiei de credit este delegată de către consiliul de administraţie la cel puţin 2 directori, în conformitate cu legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale.

(2) Directorii instituţiei de credit prevăzuţi la alin. (1) trebuie să exercite exclusiv funcţia pentru care au fost numiţi.

Art. 108. – (1) Persoanele desemnate să exercite responsabilităţi de administrare şi de conducere operativă a unei instituţii de credit trebuie să dispună de reputaţie şi experienţă adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii instituţiei de credit şi responsabilităţilor încredinţate.

(2) În cazul instituţiilor de credit, responsabilităţile de administrare prevăzute la alin. (1) pot fi exercitate numai de persoane fizice.

(3) Fiecare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie aprobată de Banca Naţională a României înainte de începerea exercitării responsabilităţilor.

(4) Membrii consiliului de administraţie trebuie să dispună, la nivel colectiv, de calificare şi competenţă adecvate pentru a fi în măsură să se pronunţe în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la toate aspectele legate de activitatea desfăşurată de instituţia de credit, asupra cărora trebuie să decidă potrivit competenţelor lor.

Art. 109. – Banca Naţională a României are autoritatea de a analiza în ce măsură sunt respectate condiţiile minime prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă şi reglementările emise în aplicarea acesteia, de a evalua toate circumstanţele şi informaţiile legate de activitatea, reputaţia, integritatea morală şi de experienţa persoanelor prevăzute la art. 108 şi de a decide dacă, atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv, cerinţele prevăzute sunt îndeplinite.

Art. 110. – (1) În afara de condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la administratorii unei societăţi comerciale, o persoană nu poate fi aleasă în consiliul de administraţie al unei instituţii de credit, iar dacă a fost aleasă, decade din mandatul său, în următoarele, situaţii:

a) persoana îndeplineşte o altă funcţie în cadrul instituţiei de credit în cauza, cu excepţia cazului în care este şi director al acesteia;

b) în ultimii 5 ani, persoanei i s-a retras de către autoritatea de supraveghere aprobarea de a administra sau conduce o instituţie de credit, o instituţie financiară sau o societate de asigurare/reasigurare sau o altă entitate care desfăşoară activitate în sectorul financiar ori a fost înlocuită din funcţia exercitată în astfel de entităţi din motive care îi pot fi imputate;

c) îi este interzis, printr-o dispoziţie legală, o hotărâre judecătorească sau o decizie a unei alte autorităţi, să administreze sau să conducă o entitate de natura celor prevăzute la lit. b) ori să desfăşoare activitate într-unul dintre domeniile specifice acestor entităţi.

(2) Dispoziţiile legislaţiei în vigoare, referitoare la situaţiile de incompatibilitate şi interdicţiile prevăzute pentru administratori, inclusiv cele prevăzute la alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi directorilor care nu sunt membri ai consiliului de administraţie.

 

Capitolul II

Secretul profesional în domeniul bancar

şi relaţia cu clientela

 

Art. 111. – (1) Instituţia de credit este obligată să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor faptelor, datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi asupra oricărui fapt, dată sau informaţie, aflate la dispoziţia sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relaţiile personale sau de afaceri ale clienţilor ori informaţii referitoare la conturile clienţilor – solduri, rulaje, operaţiuni derulate -, la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienţii.

(2) În înţelesul prezentului capitol se consideră client al unei instituţii de credit, orice persoană cu care, în desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 18 şi la art. 20, instituţia de credit a negociat o tranzacţie, chiar dacă respectiva tranzacţie nu s-a finalizat şi orice persoană care beneficiază de serviciile unei instituţii de credit, inclusiv persoanele care au beneficiat în trecut de serviciile unei instituţii de credit.

Art. 112. – (1) Orice membru al consiliului de administraţie al unei instituţii de credit, directorii, angajaţii acesteia şi orice persoană care, sub o formă sau alta, participă la administrarea, conducerea ori activitatea instituţiei de credit au obligaţia să păstreze confidenţialitatea asupra oricărui fapt, date sau informaţii la care se referă art. 111 de care au luat cunoştinţă în cursul exercitării responsabilităţilor lor în legătură cu instituţia de credit.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) nu au dreptul de a folosi sau de a dezvălui nici în timpul activităţii şi nici după încetarea acesteia, fapte sau date care, dacă ar deveni publice, ar dăuna intereselor ori prestigiului unei instituţii de credit sau ale unui client al acesteia.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi persoanelor care obţin informaţii de natura celor arătate, din rapoarte ori alte documente ale instituţiei de credit.

Art. 113. – (1) Obligaţia de păstrare a secretului profesional în domeniul bancar nu poate fi opusă unei autorităţi competente în exercitarea atribuţiilor sale de supraveghere la nivel individual sau, după caz, consolidat ori subconsolidat.

(2) Informaţii de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situaţii:

a) la solicitarea titularului de cont sau a moştenitorilor acestuia, inclusiv a reprezentanţilor legali şi/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora;

b) în cazurile în care instituţia de credit justifică un interes legitim;

c) la solicitarea scrisă a altor autorităţi sau instituţii ori din oficiu, dacă prin lege specială aceste autorităţi sau instituţii sunt îndrituite, în scopul îndeplinirii atribuţiilor lor specifice, să solicite şi/sau să primească astfel de informaţii şi sunt identificate clar informaţiile care pot fi furnizate de către instituţiile de credit în acest scop;

d) la solicitarea scrisă a soţului titularului de cont, atunci când face dovada că a introdus în instanţa o cerere de împărţire a bunurilor comune, sau la solicitarea instanţei;

e) la solicitarea instanţei, în scopul soluţionării diferitelor cauze deduse judecăţii.

(3) În cererea scrisă adresată instituţiei de credit, conform alin. (2) lit. c), trebuie să se precizeze temeiul legal al solicitării de informaţii, identitatea clientului la care se referă informaţiile confidenţiale care se solicită, categoria informaţiilor solicitate şi scopul pentru care se solicită acestea.

(4) Personalul instituţiei de credit nu poate utiliza în folos personal sau în folosul altuia, direct ori indirect, informaţii confidenţiale de natura celor prevăzute la art. 111, pe care le deţine sau de care a luat cunoştinţă în orice mod.

Art. 114. – Instituţiile de credit sunt obligate să furnizeze informaţii de natura secretului bancar, după începerea urmăririi penale împotriva unui client, la solicitarea scrisă a procurorului sau a instanţei judecătoreşti ori, după caz, a organelor de cercetare penală, cu autorizarea procurorului.

Art. 115. – Nu se consideră încălcări ale obligaţiei de păstrare a secretului bancar:

a) furnizarea de date agregate, astfel încât identitatea şi informaţiile privind activitatea fiecărui client nu pot fi identificate;

b) furnizarea de date structurilor constituite sub forma centralei riscurilor bancare, centralei incidentelor de plată sau fondului de garantare a depozitelor, organizate în condiţiile legii;

c) furnizarea de date auditorului financiar al instituţiei de credit;

d) furnizarea de informaţii la cererea instituţiilor de credit corespondente, dacă aceste informaţii au legătură cu operaţiunile derulate prin conturile de corespondent;

e) furnizarea de date şi informaţii entităţilor aparţinând grupului din care face parte instituţia de credit, necesare pentru organizarea supravegherii pe bază consolidată şi pentru combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului.

Art. 116. – Persoanele abilitate să solicite şi/sau să primească informaţii de natura secretului bancar potrivit prezentului capitol, sunt obligate să păstreze confidenţialitatea acestora şi le pot utiliza numai în scopul pentru care le-au solicitat sau le-au fost furnizate, potrivit legii.

Art. 117. – (1) Instituţiile de credit pot derula tranzacţii cu clienţii doar pe baze contractuale, acţionând într-o manieră prudentă şi cu respectarea legislaţiei specifice în domeniul protecţiei consumatorului.

(2) Documentele contractuale trebuie să fie redactate astfel încât să permită clienţilor înţelegerea tuturor termenilor şi condiţiilor contractuale, în special a prestaţiilor la care aceştia se obligă potrivit contractului încheiat. Instituţiile de credit nu pot pretinde clientului dobânzi, penalităţi, comisioane, ori alte costuri şi speze bancare, dacă plata acestora nu este stipulată în contract.

(3) Instituţiile de credit care emit monedă electronică trebuie să asigure respectarea dispoziţiilor art. 320.

Art. 118. – (1) Instituţiile de credit trebuie să asigure identificarea în mod corespunzător a clientelei, în condiţiile prevăzute de legislaţia în materie, oferirea de servicii care implică deschiderea şi operarea de conturi sau închirierea de casele de siguranţă către persoane anonime fiind interzisă.

(2) În vederea îndeplinirii obligaţiilor care le revin potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă sau altor dispoziţii legale, instituţiile de credit pot prelucra date cu caracter personal, fără consimţământul expres al persoanei vizate.

Art. 119. – Instituţiile de credit nu pot condiţiona acordarea de credite sau furnizarea altor produse/servicii clienţilor de vânzarea sau cumpărarea, acţiunilor sau a altor titluri de capital/instrumentelor financiare emise de instituţia de credit sau de o altă entitate aparţinând grupului din care face parte instituţia de credit ori de acceptarea de către client a unor alte produse/servicii oferite de instituţia de credit sau de o entitate aparţinând grupului acesteia, care nu au legătură cu operaţiunea de creditare sau cu produsul/serviciul solicitat.

Art. 120. – Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.

Art. 121. – Fiecare instituţie de credit întocmeşte şi păstrează la sediul social sau la sucursalele acesteia un exemplar al documentelor contractuale, documentaţia internă aferentă tranzacţiilor derulate, evidenţa zilnică a înregistrărilor pentru fiecare client din care să rezulte cel puţin caracteristicile tranzacţiilor derulate şi soldul datorat clientului sau instituţiei de credit şi orice informaţii privitoare la relaţiile sale de afaceri cu clienţii şi cu alte persoane pe care Banca Naţională a României le poate prevedea prin reglementări.

 

Capitolul III

Cerinţe pentru acoperirea riscurilor

 

Secţiunea 1

Nivelul de aplicare

 

Art. 122. – Instituţiile de credit trebuie să respecte cerinţele prevăzute la art. 24 şi art. 126, în secţiunile a 6-a, a 7-a şi a 8-a din prezentul capitol şi cele prevăzute în Capitolul V din prezentul titlu, la nivel individual şi/sau, după caz, consolidat ori sub-consolidat. Aplicarea de către o instituţie de credit a acestor cerinţe, la nivel individual şi/sau, după caz, consolidat ori sub-consolidat, se stabileşte prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

 

Secţiunea a 2-a

Fondurile proprii şi nivelul minim al acestora pentru acoperirea riscurilor

 

Art. 123. – În scopul asigurării stabilităţii şi siguranţei activităţii desfăşurate şi/sau a îndeplinirii obligaţiilor asumate, fiecare instituţie de credit trebuie să menţină un nivel adecvat al fondurilor sale proprii.

Art. 124. – Elementele care intră în calculul fondurilor proprii, condiţiile şi limitele în care acestea pot fi luate în considerare şi situaţiile în care pot fi depăşite aceste limite, elementele care se deduc la calculul fondurilor proprii şi orice alte cerinţe de determinare a acestora, sunt stabilite prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, atât la nivel individual, cât şi la nivel consolidat.

Art. 125. – Orice referire la noţiunea de fonduri proprii cuprinsă în prezenta ordonanţă de urgenţă, în reglementările sau în alte acte de aplicare emise în baza acestei ordonanţe de urgenţă se consideră a fi făcută la conceptul de fonduri proprii stabilit prin reglementările emise în acest sens.

Art. 126. – (1) Fără a se aduce atingere dispoziţiilor art. 23 şi competenţelor Băncii Naţionale a României prevăzute la art. 226, instituţiile de credit trebuie să dispună, în măsura şi condiţiile prevăzute prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, de un nivel al fondurilor proprii, care să se situeze în permanenţă cel puţin la nivelul cerinţelor de capital stabilite pentru acoperirea, după caz, a riscului de credit, inclusiv a riscului de credit al contrapartidei, a riscului de diminuare a valorii creanţei, a riscului de poziţie, a riscului de decontare/livrare, a riscului valutar, a riscului de marfă şi a riscului operaţional.

(2) Prin reglementări se stabilesc metodologiile de determinare a nivelului cerinţelor de capital pentru acoperirea riscurilor prevăzute la alin. (1), criteriile în funcţie de care acestea se aplică şi segmentele de activitate vizate de respectivele metodologii.

 

Secţiunea a 3-a

Riscul de credit

 

Art. 127. – La calculul cerinţelor de capital pentru acoperirea riscului de credit, instituţiile de credit pot utiliza, pentru determinarea valorii ponderate la risc a expunerilor, abordarea standard sau, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, abordarea bazată pe modele interne de rating.

Art. 128. – Metodologia de determinare a valorii ponderate la risc a expunerilor prin utilizarea abordării standard se stabileşte prin reglementări emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 129. – (1) În cazul abordării standard, calitatea creditului, inclusiv pentru expunerile provenite din securitizare, se poate determina prin raportarea la evaluările realizate de instituţii externe de evaluare a creditului sau de către agenţii de creditare a exportului, recunoscute ca eligibile de către Banca Naţională a României, pe baza unor criterii specifice prevăzute în reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) O instituţie externă de evaluare a creditului care a fost recunoscută ca eligibilă în acest scop de către autoritatea competentă dintr-un alt stat membru sau de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, poate fi recunoscută ca eligibilă de Banca Naţională în România, fără a mai fi necesară o altă evaluare.

(3) Banca Naţională a României face publică o prezentare a procesului de evaluare şi lista instituţiilor externe de evaluare a creditului recunoscute ca eligibile.

Art. 130. – (1) Metodologia de determinare a valorii ponderate la risc a expunerilor prin utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating şi condiţiile minime în care poate fi aprobată utilizarea acestei metode se stabilesc prin reglementări emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Instituţiile de credit pot obţine aprobarea în vederea utilizării abordării bazate pe modele interne de rating, numai dacă demonstrează Băncii Naţionale a României că sistemele implementate, de administrare şi de rating pentru riscul de credit, sunt conforme standardelor şi cerinţelor minime de evaluare a conformităţii, stabilite prin reglementări emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Dacă o instituţie de credit nu mai îndeplineşte condiţiile în care a obţinut aprobarea pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating trebuie să prezinte Băncii Naţionale a României un plan adecvat de înlăturare a deficienţelor sau să probeze că efectele generate de neîndeplinirea condiţiilor nu sunt semnificative.

Art. 131. – Dacă o instituţie de credit, persoană juridică romană, este instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau este o filială a unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene ori a unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, iar la nivelul grupului din care face parte se utilizează în mod unitar abordarea bazată pe modele interne de rating, Banca Naţională a României poate permite ca îndeplinirea cerinţelor minime stabilite să fie asigurată de către societatea-mamă şi filialele acesteia considerate împreună.

Art. 132. – Dacă o instituţie de credit, persoană juridică română, este instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau este filială a unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene ori a unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene şi dacă se intenţionează utilizarea la nivel de grup a abordării bazate pe modele interne de rating, Banca Naţională a României cooperează cu autorităţile competente ale diferitelor entităţi care fac parte din grup, inclusiv în vederea acordării aprobării pentru utilizarea abordării respective, în condiţiile prevăzute la art. 182-188.

Art. 133. – (1) Instituţia de credit care a obţinut aprobarea pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, trebuie să implementeze această abordare pentru toate expunerile.

(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), Banca Naţională a României poate aproba implementarea graduală a abordării bazate pe modele interne de rating, în condiţiile stabilite prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. Aceste condiţii trebuie să asigure că acest tratament nu este utilizat în mod selectiv de către instituţia de credit, în scopul de a obţine un nivel mai redus al cerinţelor sale de capital.

(3) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), instituţiile de credit care au obţinut aprobarea pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, pot utiliza, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, abordarea standard pentru anumite clase de expuneri, în condiţiile prevăzute prin reglementări.

Art. 134. – Atât în cazul utilizării abordării standard, cât şi în cazul utilizării abordării bazate pe modele interne de rating, tratamentul specific aplicabil următoarelor categorii de expuneri se stabileşte prin reglementări emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă:

a) expuneri care beneficiază de o protecţie a creditului;

b) expuneri care fac obiectul securitizării şi poziţii din securitizare;

c) expuneri din tranzacţii cu instrumente financiare derivate, din tranzacţii de răscumpărare, din tranzacţii cu termen lung de decontare, din tranzacţii de împrumutări marjă, din operaţiuni de dare de titluri/mărfuri cu împrumut şi din operaţiuni de luare de titluri/mărfuri cu împrumut.

 

Secţiunea a 4-a

Riscurile de piaţă

 

Art. 135. – Metodele de determinare a cerinţelor de capital pentru acoperirea riscurilor de poziţie, a riscului de decontare/livrare, a riscului valutar şi a riscului de marfă se stabilesc prin reglementări emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 136. – (1) Banca Naţională a României poate permite unei instituţii de credit să-şi calculeze cerinţele de capital pentru riscul de poziţie, riscul valutar şi/sau riscul de marfă utilizând propriile modele interne sau o combinaţie a acestora cu metodele stabilite prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă şi stabileşte condiţiile în care pot fi utilizate astfel de modele.

(2) Fiecare instituţie de credit trebuie să solicite şi să obţină aprobarea Băncii Naţionale a României pentru utilizarea propriilor modelelor interne, în condiţiile stabilite prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

 

Secţiunea a 5-a

Riscul operaţional

 

Art. 137. – Instituţiile de credit trebuie să dispună în permanenţă de fonduri proprii pentru acoperirea riscului operaţional la care sunt expuse.

Art. 138. – (1) În vederea determinării cerinţei de capital pentru acoperirea riscului operaţional, instituţiile de credit pot utiliza abordarea de bază sau, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, abordarea standard, abordarea standard alternativă sau abordarea avansată de evaluare.

(2) Metodologia de determinare a cerinţei de capital pentru acoperirea riscului operaţional potrivit abordărilor prevăzute la alin. (1) şi, după caz, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească instituţiile de credit pentru utilizarea abordărilor respective sunt prevăzute în reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 139. – Instituţiile de credit pot să utilizeze, cu acordul Băncii Naţionale a României, o combinaţie a abordărilor prevăzute la art. 138 alin. (1), în condiţiile stabilite prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 140. – Dispoziţiile art. 131 şi 132 se aplică în mod corespunzător în cazul utilizării abordării avansate de evaluare la determinarea cerinţelor de capital pentru acoperirea riscului operaţional.

 

Secţiunea a 6-a

Expuneri mari

 

Art. 141. – Instituţiile de credit sunt obligate să respecte în permanenţă cerinţele privind expunerile mari stabilite prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 142. – Fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de proceduri administrative şi contabile riguroase şi de mecanisme adecvate de control intern pentru identificarea şi înregistrarea tuturor expunerilor mari şi a modificărilor ulterioare ale acestora, conform dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor aplicabile, şi pentru monitorizarea acestor expuneri în conformitate cu politicile proprii privind expunerile.

 

Secţiunea a 7-a

Participaţii calificate ale instituţiilor de credit

 

Art. 143. – (1) Valoarea unei participaţii calificate a unei instituţii de credit, persoană juridică română, într-o entitate, alta decât o instituţie de credit, o instituţie financiară, o societate de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate ce desfăşoară activităţi care reprezintă o prelungire directă a activităţii bancare, cum ar fi leasing, factoring, administrare de fonduri de investiţii, sau care prestează servicii auxiliare activităţii bancare, cum ar fi servicii de procesare de date, ori desfăşoară alte activităţi similare, nu poate să depăşească 15% din fondurile sale proprii.

(2) Valoarea totală a participaţiilor calificate ale instituţiei de credit, persoană juridică română, în entităţile prevăzute la alin. (1) nu poate depăşi 50% din fondurile sale proprii.

(3) Limitele prevăzute la alin. (1) şi (2) nu pot fi depăşite decât în situaţii excepţionale, caz în care Banca Naţională a României dispune instituţiei de credit să-şi majoreze fondurile proprii sau să întreprindă alte măsuri similare.

Art. 144. – Instituţiile de credit, persoane juridice române, nu pot dobândi participaţii calificate într-o entitate de natura celor prevăzute la art. 143 alin. (1), dacă în acest fel instituţia de credit poate exercita controlul asupra entităţii respective.

Art. 145. – Deţinerile temporare de acţiuni în cursul unei operaţiuni de asistenţă sau restructurare financiară ori în cursul normal al unei operaţiuni de subscriere sau deţinerile temporare de acţiuni în numele instituţiei de credit, persoană juridică română, dar pe contul altor persoane, nu se consideră participaţii calificate şi nu sunt luate în calculul limitelor prevăzute la art. 143 alin. (1) şi (2). De asemenea, investiţiile în acţiuni care nu întrunesc caracteristicile unei imobilizări financiare nu sunt incluse în acest calcul.

Art. 146. – (1) Este supusă aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României dobândirea de către instituţia de credit, persoană juridică română, a oricărei participaţii calificate într-o entitate dintr-un stat terţ dacă, în urma dobândirii, entitatea ar intra în sfera de consolidare prudenţială a instituţiei de credit, persoană juridică română, conform reglementărilor aplicabile.

(2) Criteriile care stau la baza evaluării intenţiei de dobândire a participaţiilor calificate prevăzute la alin. (1), au în vedere următoarele:

a) dobândirea participaţiei calificate să nu supună instituţia de credit, persoană juridică română, la riscuri nejustificate sau să nu împiedice realizarea unei supravegheri eficiente pe bază consolidată;

b) instituţia de credit, persoană juridică română, să dispună de suficiente resurse financiare şi de natură organizatorică pentru dobândirea şi administrarea participaţiei calificate.

Art. 147. – Participaţiile calificate, altele decât cele supuse aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României conform art. 146, inclusiv cele care, în situaţii excepţionale depăşesc limitele stabilite în condiţiile art. 143 alin. (3), se notifică acesteia în termen de 5 zile de la data dobândirilor de către instituţia de credit, persoană juridică română.

 

Secţiunea a 8-a

Procesul intern de evaluare a adecvării

capitalului la riscuri

 

Art. 148. – (1) Fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de strategii şi procese interne formalizate, solide, eficiente şi complete de evaluare şi menţinere în permanenţă a nivelului, structurii şi distribuţiei capitalului, care, din perspectiva instituţiei de credit, sunt considerate adecvate pentru acoperirea tuturor riscurilor la care aceasta este sau poate fi expusă, într-un mod corespunzător naturii şi nivelului acestor riscuri. În acest sens, instituţia de credit trebuie să aibă în vedere, pe lângă riscurile prevăzute la art. 126, orice alte riscuri aferente activităţii desfăşurate, precum şi cele datorate unor factori externi acesteia.

(2) Procesele şi strategiile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie supuse unor revizuiri interne regulate de către instituţia de credit, astfel încât să se asigure că ele rămân în permanenţă cuprinzătoare şi proporţionale în raport cu natura, extinderea şi complexitatea activităţilor desfăşurate de respectiva instituţie de credit.

Art. 149. – Fiecare instituţie de credit este responsabilă pentru procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la profilul său de risc.

 

Secţiunea a 9-a

Alte cerinţe prudenţiale

 

Art. 150. – (1) Banca Naţională a României poate stabili prin reglementări şi alte cerinţe de natură prudenţială, precum şi nivelul de aplicare al acestora la instituţiile de credit. Aceste cerinţe pot viza, fără a fi limitative, următoarele:

a) riscul de lichiditate;

b) operaţiunile instituţiei de credit cu persoanele aflate în relaţii speciale cu aceasta;

c) externalizarea activităţilor instituţiei de credit;

d) calitatea activelor şi provizioane;

e) modificările operate la nivelul instituţiei de credit faţă de condiţiile care au stat la baza autorizării acesteia.

(2) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1) lit. e), modificările pentru care este necesară obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, respectiv cele pentru care notificarea ulterioară este suficientă se stabilesc prin reglementările emise în baza prezentei ordonanţe de urgenţă. Înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor corespunzătoare modificărilor supuse aprobării prealabile, se realizează numai după obţinerea acestei aprobări.

Art. 151. – Înfiinţarea de sucursale pe teritoriul României de către instituţiile de credit, persoane juridice române, şi deschiderea de reprezentanţe în ţară sau în străinătate de către acestea se realizează în condiţiile prevăzute de reglementările Băncii Naţionale a României. Dispoziţiile art. 53 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

 

Capitolul IV

Situaţii financiare şi audit

 

Art. 152. – (1) Instituţiile de credit trebuie să organizeze şi să conducă contabilitatea în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi să întocmească situaţii financiare anuale şi, după caz, situaţii financiare anuale consolidate, care să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare, a fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte aspecte legate de activitatea desfăşurată. Evidenţa contabilă şi situaţiile financiare ale unei instituţii de credit trebuie să reflecte, de asemenea, operaţiunile şi situaţia financiară a sucursalelor şi a filialelor, pe bază individuală şi, respectiv, pe bază consolidată.

(2) Situaţiile financiare anuale ale instituţiilor de credit şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, trebuie să fie auditate de auditori financiari, în conformitate cu standarde şi practici acceptate pe plan internaţional.

(3) Administratorii şi directorii instituţiei de credit sunt responsabili pentru respectarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2).

Art. 153. – Instituţiile de credit sunt obligate să prezinte Băncii Naţionale a României situaţiile lor financiare, precum şi alte date şi informaţii cerute la termenele şi în forma stabilite prin reglementări şi instrucţiuni de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de supraveghere.

Art. 154. – Banca Naţională a României poate stabili prin reglementări efectuarea de activităţi de audit la instituţiile de credit în alte scopuri decât cel prevăzut la art. 152 alin. (2) şi standardele aplicabile în aceste cazuri.

Art. 155. – (1) Auditorii financiari ai instituţiilor de credit trebuie să fie aprobaţi de Banca Naţională a României.

(2) Banca Naţională a României poate respinge numirea unui auditor financiar dacă apreciază că acesta nu dispune de experienţă şi/sau independenţă adecvate pentru îndeplinirea sarcinilor specifice sau dacă există constatări potrivit cărora acesta nu a respectat cerinţele de conduită etică şi profesională specifice.

(3) Instituţiile de credit au obligaţia să înlocuiască periodic auditorul financiar sau să solicite auditorului financiar înlocuirea periodică a coordonatorului echipei care realizează auditul financiar, conform cerinţelor Băncii Naţionale a României.

Art. 156. – (1) Auditorul financiar al unei instituţii de credit trebuie să informeze Banca Naţională a României de îndată ce, în exercitarea atribuţiilor sale, a luat cunoştinţă despre orice fapt sau decizie în legătură cu instituţia de credit care:

a) reprezintă o încălcare semnificativă a legii şi/sau a reglementărilor ori a altor acte emise în aplicarea acesteia, prin care sunt stabilite condiţiile de autorizare sau cerinţe privind desfăşurarea activităţii;

b) este de natură să afecteze capacitatea instituţiei de credit de a funcţiona în continuare;

c) poate conduce la un refuz din partea auditorului financiar de a-şi exprima opinia asupra situaţiilor financiare sau la exprimarea de către acesta a unei opinii cu rezerve.

(2) La solicitarea Băncii Naţionale a României, auditorul financiar al instituţiei de credit are obligaţia să furnizeze orice detalii, clarificări, explicaţii legate de activitatea de audit financiar desfăşurată.

(3) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) revin auditorului financiar al instituţiei de credit şi în situaţia în care exercită sarcini specifice într-o entitate care are legături strânse decurgând dintr-o relaţie de control cu instituţia de credit.

(4) Îndeplinirea cu bună-credinţă de către auditorul financiar a obligaţiei de a informa Banca Naţională a României conform alin. (1)-(3) nu constituie o încălcare a obligaţiei de păstrare a secretului profesional, care revine acestuia potrivit legii sau clauzelor contractuale, şi nu poate atrage răspunderea de orice natură a acestuia.

(5) Banca Naţională a României are acces la orice documente întocmite de auditorii financiari pe parcursul acţiunii de audit.

Art. 157. – Banca Naţională a României poate retrage aprobarea acordată unui auditor financiar, în situaţia în care acesta nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile prevăzute de lege sau nu respectă cerinţele de conduită etică şi profesională specifice.

Art. 158. – Banca Naţională a României poate emite reglementări specifice cu privire la relaţia auditor financiar – autoritate competentă.

 

Capitolul V

Cerinţe de publicare pentru instituţiile de credit

 

Art. 159. – (1) În scopul asigurării disciplinei şi transparenţei pieţei, instituţiile de credit trebuie să facă publice date şi informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, în măsura şi condiţiile prevăzute în reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Instituţiile de credit trebuie să adopte politici formale pentru asigurarea respectării cerinţelor de publicare stabilite şi pentru evaluarea adecvării datelor şi informaţiilor publicate.

Art. 160. – Întreprinderile mici şi mijlocii sau orice alte societăţi, solicitante ale unui credit, pot cere instituţiei de credit să le furnizeze o explicaţie în scris cu privire la încadrarea lor într-un anumit rating.

Art. 161. – (1) Instituţiile de credit trebuie să facă publice datele şi informaţiile prevăzute la art. 159 cel puţin anual, imediat ce acestea sunt disponibile.

(2) Pe baza criteriilor prevăzute în reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, instituţiile de credit trebuie să determine dacă este necesară publicarea cu o frecventă mai mare decât cea prevăzută la alin. (1).

Art. 162. – (1) Modalităţile de publicare a datelor şi informaţiilor necesare, locaţia unde acestea sunt disponibile şi mijloacele de verificare a respectării cerinţelor de publicare se stabilesc de către fiecare instituţie de credit. În măsura în care este posibil, instituţiile de credit trebuie să asigure utilizarea aceloraşi mijloace sau a aceleiaşi locaţii pentru publicarea tuturor datelor şi informaţiilor.

(2) Prezentările echivalente de date şi informaţii realizate de instituţia de credit către piaţă în baza cerinţelor privind publicarea situaţiilor financiare, listarea la bursă sau alte asemenea cerinţe, pot fi considerate ca asigurând respectarea cerinţelor de publicare potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Dacă datele şi informaţiile nu sunt incluse în situaţiile financiare, instituţiile de credit trebuie să indice unde pot fi găsite.

Art. 163. – (1) Pentru asigurarea transparenţei şi disciplinei de piaţă, Banca Naţională a României poate impune unei instituţii de credit măsuri specifice referitoare la:

a) conţinutul datelor şi informaţiilor pe care trebuie să le publice;

b) frecvenţa cu care trebuie să publice unele date şi informaţii şi stabilirea termenelor de publicare;

c) mijloacele şi locaţiile de publicare, altele decât cele utilizate pentru publicarea situaţiilor financiare;

d) utilizarea anumitor mijloace de verificare a datelor şi informaţiilor publicate care nu intră în sfera auditului financiar.

 

TITLUL III

SUPRAVEGHEREA ŞI CERINŢE DE PUBLICARE PENTRU

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

Capitolul I

Supravegherea instituţiilor de credit, persoane juridice române

 

Art. 164. – În scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar, Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit persoane juridice române, inclusiv a sucursalelor acestora înfiinţate în alte state membre ori în state terţe, prin stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară şi urmărirea respectării acestora şi a altor cerinţe prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile, atât la nivel individual, cât şi la nivel consolidat sau sub-consolidat, după caz, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare.

Art. 165. – Instituţiile de credit, persoane juridice române, sunt obligate să raporteze Băncii Naţionale a României datele şi informaţiile necesare pentru evaluarea respectării dispoziţiilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în reglementările emise în aplicarea acesteia, la termenele şi în forma stabilite de aceasta.

Art. 166. – (1) Banca Naţională a României asigură verificarea cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate de fiecare instituţie de credit, persoană juridică română, pentru respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia şi realizează propria evaluare a riscurilor la care instituţia de credit este sau poate fi expusă.

(2) Pe baza verificării şi evaluării efectuate, Banca Naţională a României determină în ce măsură cadrul de administrare, strategiile, procesele şi mecanismele implementate de instituţia de credit, persoană juridică română, şi fondurile proprii deţinute de aceasta asigură o administrare prudentă şi o acoperire adecvată a riscurilor în raport cu profilul de risc ai instituţiei de credit.

(3) Banca Naţională a României stabileşte frecvenţa şi gradul de detaliere a verificărilor şi evaluărilor, având în vedere mărimea, importanţa sistemică, natura, extinderea şi complexitatea activităţilor desfăşurate de fiecare instituţie de credit, persoană juridică română, şi cu luarea în considerare a principiului proporţionalităţii. Verificările şi evaluările se actualizează cel puţin o dată pe an.

Art. 167. – Banca Naţională a României urmăreşte realizarea unei comunicări eficiente cu fiecare instituţie de credit, persoană juridică română, care să asigure o cunoaştere aprofundată a activităţii, organizării şi procesului intern al instituţiei de credit de evaluare a adecvării capitalului la profilul său de risc.

Art. 168. – (1) Banca Naţională a României poate face recomandări instituţiei de credit, persoană juridică română, în vederea adoptării de măsuri corespunzătoare de către acesta pentru îmbunătăţirea cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate, pentru asigurarea unei organizări adecvate a activităţii desfăşurate ori pentru restabilirea sau susţinerea situaţiei sale financiare. Instituţia de credit trebuie să comunice Băncii Naţionale a României măsurile întreprinse, în termenele stabilite de aceasta.

(2) Independent de formularea unor recomandări, Banca Naţională a României poate dispune măsuri de supraveghere şi/sau aplicarea de sancţiuni potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 169. – Urmărirea respectării de către instituţiile de credit, persoane juridice române, a cerinţelor de natură prudenţială şi a altor cerinţe prevăzute, de prezenta ordonanţa de urgenţă şi de reglementările aplicabile se realizează de către Banca Naţională a României pe baza raportărilor transmise de instituţiile de credit şi prin verificări la faţa locului desfăşurate la sediul instituţiilor de credit şi al sucursalelor acestora din ţară şi din străinătate.

Art. 170. – (1) Verificările la faţa locului se efectuează de către personalul Băncii Naţionale a României, împuternicit în acest sens, sau de către auditori financiari sau experţi numiţi de Banca Naţională a României.

(2) Banca Naţională a României poate stabili, în anumite situaţii, scopul auditului financiar şi standardele ce trebuie luate în considerare, în condiţiile menţinerii acestuia în aria de competenţă a auditorului financiar.

Art. 171. – (1) Instituţiile de credit, persoane juridice române, sunt obligate să permită personalului Băncii Naţionale a României şi altor persoane împuternicite să efectueze verificarea să le examineze evidenţele, conturile şi operaţiunile şi să furnizeze toate documentele şi informaţiile legate de desfăşurarea activităţii, după cum sunt solicitate de către aceştia.

(2) Instituţiile de credit, persoane juridice române, sunt obligate să transmită Băncii Naţionale a României orice informaţii solicitate de aceasta, în scopul exercitării competenţelor sale prevăzute de lege.

Art. 172. – (1) Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, persoane juridice române, care desfăşoară activităţi în alte state membre în condiţiile prevăzute în Capitolul VI din Titlul I, Partea I, în special prin înfiinţarea unei sucursale, este asigurată de Banca Naţională a României, având în vedere dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu împiedică exercitarea de către autoritatea competentă din statul membru gazdă a competenţelor ce îi revin pe linia implementării politicii sale monetare, a cerinţelor de raportare în scopuri statistice şi a celor care rezultă din dispoziţiile alin. (3).

(3) Supravegherea cerinţelor de lichiditate la nivelul sucursalelor înfiinţate în alte state membre de instituţiile de credit, persoane juridice române, este asigurată de autoritatea competentă din statul membru gazdă în cooperare cu Banca Naţională a României.

Art. 173. – (1) Pentru supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit din România, care desfăşoară activitate în alte state membre, în special printr-o sucursală, Banca Naţională a României colaborează cu autorităţile competente din statele membre gazdă.

(2) În cadrul colaborării prevăzute la alin. (1) se asigură schimbul tuturor informaţiilor referitoare la administrarea şi la acţionariatul instituţiei de credit, persoană juridică română de natură să faciliteze supravegherea acesteia şi evaluarea îndeplinirii condiţiilor care au stat la baza autorizării, precum şi schimbul tuturor informaţiilor de natură să faciliteze verificarea pe o bază continuă a activităţii instituţiei fie credit, în special în ceea ce priveşte, lichiditatea, solvabilitatea, schema de garantare a depozitelor, limitarea expunerilor mari, procedurile administrative şi contabile şi mecanismele de control intern.

Art. 174. – (1) Pentru verificarea activităţii sucursalelor înfiinţate în alte state membre de către instituţiile de credit, persoane juridice române, Banca Naţională a României poate efectua verificări la sediul acestor sucursale, cu informarea prealabilă a autorităţilor competente din statele membre gazdă sau poate solicita efectuarea verificării de către aceste autorităţi, situaţie în care poate participa la efectuarea verificării, dacă consideră necesar.

(2) Autoritatea competentă din statul membru gazdă poate efectua, în exercitarea competenţelor sale, verificări la sediul sucursalelor înfiinţate pe teritoriul statului membru respectiv de instituţiile de credit, persoane juridice române.

Art. 175. – Pentru supravegherea activităţii sucursalelor înfiinţate în state terţe de instituţiile de credit, persoane juridice române, Banca Naţională a României cooperează cu autorităţile competente din aceste state, în condiţiile prevăzute prin acorduri de cooperare încheiate cu acestea.

 

Capitolul II

Supravegherea pe bază consolidată

 

Secţiunea 1

Autoritatea competentă cu supravegherea pe bază consolidată

 

Art. 176. – (1) Supravegherea pe bază consolidată a unei instituţii de credit, persoană juridică română, este exercitată de Banca Naţională a României în următoarele situaţii:

a) instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României este instituţie de credit-mamă la nivelul României sau instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene;

b) instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României are ca societate-mamă o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, fără ca, în acest din urmă caz, societatea-mamă să mai aibă ca filiale alte instituţii de credit în statele membre;

c) instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României are ca societate-mamă, înfiinţată în România, o societate financiară holding-mamă la nivelul României sau o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene şi care este societate-mamă pentru cel puţin încă o instituţie de credit autorizată într-un alt stat membru;

d) există instituţii de credit autorizate în două sau mai multe state membre, printre care şi România, ce au ca societăţi-mamă mai multe societăţi financiare holding având sediul social în state membre diferite şi există o instituţie de credit filială în fiecare dintre aceste state, iar dintre aceste filiale, instituţia de credit, persoană juridică română, are cel mai mare total al activului bilanţier;

e) instituţia de credit autorizată de Banca Naţională a României are ca societate-mamă o societate financiară holding care este societate-mamă şi pentru cel puţin o altă instituţie de credit autorizată în oricare alt stat membru, niciuna dintre aceste instituţii de credit nefiind autorizată în statul membru în care este înfiinţată societatea financiară holding, iar instituţia de credit autorizată în România are cel mai mare total al activului bilanţier; această instituţie de credit este considerată, pentru scopurile supravegherii pe bază consolidată, instituţie de credit controlată de către o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene.

(2) În anumite cazuri, Banca Naţională a României poate, de comun acord cu autorităţile competente din alte state membre, să nu aplice criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c)-e), dacă aplicarea acestora ar fi necorespunzătoare, având în vedere instituţiile de credit respective şi importanţa relativă a activităţii desfăşurate de acestea în diferite state, şi să desemneze o altă autoritate responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată. În aceste cazuri, înaintea luării unei decizii, autorităţile competente trebuie să acorde posibilitatea de a-şi exprima opinia asupra deciziei respective, instituţiei de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau societăţii financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene ori instituţiei de credit cu cel mai mare total al activului bilanţier, după caz. Autorităţile competente notifică Comisiei Europene orice acord încheiat potrivit prevederilor prezentului alineat.

Art. 177. – Instituţiile de credit, persoane juridice române, filiale în România, sunt supravegheate pe bază sub-consolidată de către Banca Naţională a României, dacă ele însele sau societăţile-mamă ale acestora, în cazul în care acestea sunt societăţi financiare holding şi supravegherea pe bază consolidată este exercitată de Banca Naţională a României, potrivit dispoziţiilor art. 176 alin. (1) lit. c), d) sau e), au într-un stat terţ o filială instituţie de credit, instituţie financiară sau societate de administrare a investiţiilor sau deţin o participaţie în astfel de entităţi.

Art. 178. – Aria de cuprindere a consolidării prudenţiale, inclusiv cazurile de excludere din consolidare, precum şi metodele de consolidare utilizate în scop prudenţial se stabilesc prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 179. – (1) Societăţile financiare holding sunt incluse în supravegherea pe bază consolidată.

(2) Fără a se aduce atingere prevederilor art. 196 alin. (1), dispoziţiile alin. (1) nu pot fi interpretate în sensul că Banca Naţională a României are atribuţii de supraveghere pe bază individuală a societăţii financiare holding.

Art. 180. – (1) În cazul în care o instituţie de credit filială, persoană juridică română, nu este inclusă în aria de cuprindere a supravegherii pe bază consolidată exercitată de o autoritate competentă dintr-un alt stat membru, Banca Naţională a României poate solicita societăţii-mamă informaţii care pot facilita supravegherea respectivei instituţii de credit.

(2) În cazul în care, în supravegherea pe bază consolidată a unei instituţii de credit, persoană juridică română, nu este inclusă o instituţie de credit filială dintr-un alt stat membru, instituţia de credit-mamă la nivelul României sau societatea financiară holding-mamă la nivelul României, după caz, trebuie să furnizeze informaţii care pot facilita supravegherea respectivei instituţii de credit filială, la solicitarea autorităţilor competente din acel stat membru.

(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, poate solicita filialelor unei instituţii de credit sau ale unei societăţii financiare holding, care nu sunt incluse în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale, informaţii de natura celor prevăzute la art. 194. În acest caz, se aplică procedurile pentru transmiterea şi verificarea informaţiilor prevăzute la art. 194 şi 195.

(4) Filialele, persoane juridice române, ale unei instituţii de credit sau ale unei societăţi financiare holding, care nu sunt incluse în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale, trebuie să furnizeze informaţii de natura celor prevăzute la art. 194, la solicitarea autorităţii responsabile cu supravegherea pe bază consolidată, inclusiv în situaţia în care aceasta este o autoritate competentă dintr-un alt stat membru.

Art. 181. – Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, persoane juridice române şi a instituţiilor de credit, persoane juridice române, controlate de societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, are următoarele atribuţii:

a) coordonează colectarea şi difuzarea informaţiilor relevante sau esenţiale în condiţiile desfăşurării normale a activităţii şi în situaţii de urgenţă;

b) planifică şi coordonează activităţile de supraveghere în condiţiile desfăşurării normale a activităţii şi în situaţii de urgenţă, inclusiv în legătură cu activităţile prevăzute la art. 166, în colaborare cu autorităţile competente implicate.

Art. 182. – (1) În cazul cererilor pentru obţinerea aprobării în vederea utilizării modelelor interne pentru calculul cerinţelor de capital, depuse de o instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene şi filialele acesteia, sau depuse împreună de filialele unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, în condiţiile în care din grup face parte cel puţin o instituţie de credit, persoană juridică română, Banca Naţională a României şi autorităţile competente cooperează pentru a decide sau nu aprobarea, precum şi, dacă este cazul, termenii şi condiţiile în care se acordă aprobarea.

(2) Orice cerere formulată în condiţiile prevăzute la alin. (1) trebuie depusă doar la Banca Naţională a României, dacă aceasta este autoritatea competentă în sensul art. 181.

(3) Banca Naţională a României trebuie să depună diligenţe pentru a ajunge la o decizie comună cu celelalte autorităţi competente într-un termen de 6 luni. Decizia comună trebuie motivată în scris şi comunicată solicitantului de către Banca Naţională a României, dacă aceasta este autoritatea competentă în sensul art. 181.

(4) Termenul de 6 luni prevăzut la alin. (3) începe să curgă de la data primirii de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă în sensul art. 181, a cererii de aprobare, însoţită de documentaţia completă. Banca Naţională a României transmite fără întârziere respectiva cerere celorlalte autorităţi competente.

(5) În cazul în care nu se ajunge la o decizie comună între autorităţile competente în termen de 6 luni, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă în sensul art. 181, trebuie să decidă singură cu privire la cererea depusă. Decizia adoptată trebuie motivată în scris, luând în considerare şi punctele de vedere şi rezervele exprimate de celelalte autorităţi competente pe parcursul perioadei de 6 luni. Decizia este definitivă şi se comunică solicitantului şi celorlalte autorităţi competente de către Banca Naţională a României.

(6) Deciziile luate în conformitate cu prevederile alin. (3), precum şi cele luate de autorităţile competente cu supravegherea pe bază consolidată, în situaţia în care nu s-a ajuns la o decizie comună, sunt definitive şi opozabile Băncii Naţionale a României, care trebuie să le aplice în mod corespunzător prin acordarea aprobării utilizării respectivelor modele.

Art. 183. – (1) În cazul apariţiei unei situaţii de criză la nivelul unui grup bancar, care ar putea pune în pericol stabilitatea sistemului financiar din oricare stat membru în care entităţile din grup au fost autorizate, Banca Naţională a României în calitate de autoritate competentă responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, alertează în cel mai scurt timp posibil, cu respectarea cerinţelor referitoare la păstrarea secretului profesional, băncile centrale sau alte autorităţi similare cu competenţe pe linia implementării politicii monetare şi structurile din cadrul administraţiilor centrale din alte state membre, cu atribuţii în domeniul legislaţiei privind supravegherea instituţiilor de credit, a instituţiilor financiare, a firmelor de investiţii şi a societăţilor de asigurare. Dacă este posibil, se utilizează în acest scop canalele de comunicare existente.

(2) În situaţia în care informaţii care au fost furnizate deja altei autorităţi competente sunt necesare Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, aceasta contactează, dacă este posibil, autoritatea competentă respectivă pentru a evita duplicarea raportărilor către diversele autorităţi implicate în procesul de supraveghere.

 

Secţiunea a 2-a

Cooperarea cu alte autorităţi competente

 

Art. 184. – (1) Pentru a pune bazele şi a facilita o supraveghere eficientă, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată şi/sau individuală, încheie acorduri scrise de coordonare şi cooperare cu autorităţile competente din alte state membre.

(2) Aceste acorduri pot prevedea că Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, poate reţine în sarcina sa atribuţii suplimentare şi pot include proceduri privind procesul decizional şi cooperarea cu celelalte autorităţi competente.

Art. 185. – (1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă responsabilă cu autorizarea unei instituţii de credit, persoană juridică română, filială a unei instituţii de credit dintr-un alt stat membru, poate, prin acorduri bilaterale, să delege responsabilitatea de supraveghere autorităţii competente care a autorizat şi supraveghează societatea-mamă, astfel încât responsabilităţile ce revin pe linia supravegherii filialei respective potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă să revină acesteia din urmă.

(2) Banca Naţională a României notifică Comisiei Europene existenţa şi conţinutul acestor acorduri.

Art. 186. – (1) Banca Naţională a României cooperează în mod strâns cu celelalte autorităţi competente. În acest sens, pentru exercitarea atribuţiilor de supraveghere pe bază individuală şi/sau consolidată ale respectivelor autorităţi, sunt furnizate la cerere toate informaţiile relevante şi din oficiu toate informaţiile esenţiale.

(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt considerate esenţiale dacă pot influenţa în mod semnificativ evaluarea stabilităţii financiare a unei instituţii de credit sau a unei instituţii financiare dintr-un alt stat membru.

(3) În cazul în care Banca Naţională a României este autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau a unei instituţii de credit controlată de o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene, aceasta furnizează autorităţilor competente din alte state membre, care supraveghează filialele acestor societăţi-mamă, toate informaţiile relevante. Pentru a determina gradul de detaliere al informaţiilor relevante este luată în considerare importanţa acestor filiale în cadrul sistemelor financiare din respectivele state membre.

(4) Informaţiile esenţiale la care se referă alin. (2) includ, în special, următoarele elemente:

a) identificarea structurii grupului, a tuturor instituţiilor de credit semnificative din grup, precum şi a autorităţilor competente ale instituţiilor de credit din grup;

b) procedurile pentru colectarea informaţiilor de la instituţiile de credit din grup şi pentru verificarea acestor informaţii;

c) evoluţiile nefavorabile în cadrul instituţiilor de credit sau în cadrul altor entităţi din grup, care ar putea afecta în mod semnificativ instituţiile de credit din cadrul grupului;

d) principalele sancţiuni şi măsurile excepţionale luate de Banca Naţională a României, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv cele constând în impunerea, potrivit art. 226, a unei cerinţe suplimentare de capital, precum şi în impunerea oricărei limitări în utilizarea abordării avansate de evaluare pentru calculul cerinţelor de capital pentru acoperirea riscului operaţional.

Art. 187. – Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază individuală a unei instituţii de credit, persoană juridică română, controlate de o instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, contactează, ori de câte ori este posibil, autoritatea competentă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată dacă îi sunt necesare informaţii referitoare la implementarea abordărilor şi metodologiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în reglementările emise în aplicarea acesteia, informaţii pe care respectiva autoritate le-ar putea deţine deja.

Art. 188. – (1) Banca Naţională a României se consultă cu celelalte autorităţi responsabile cu supravegherea pe bază individuală şi/sau consolidată a instituţiilor de credit, înaintea luării unei decizii care este importantă pentru exercitarea atribuţiilor de supraveghere ale autorităţilor competente respective. Consultarea are în vedere următoarele elemente:

a) modificări în structura acţionariatului, în structura organizatorică şi de conducere a instituţiilor de credit dintr-un grup, care necesită aprobare sau autorizare din partea Băncii Naţionale a României;

b) principalele sancţiuni şi măsurile excepţionale ce urmează a fi luate de Banca Naţională a României, inclusiv cele constând în impunerea, potrivit art. 226, a unei cerinţe suplimentare de capital, precum şi în impunerea oricărei limitări în utilizarea abordării avansate de evaluare pentru calculul cerinţelor de capital pentru acoperirea riscului operaţional.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b), autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată trebuie să fie consultată în toate cazurile.

(3) Banca Naţională a României poate decide să nu consulte celelalte autorităţi în cazuri de urgenţă sau dacă o astfel de consultare poate periclita eficienţa deciziilor. În acest caz, Banca Naţională a României informează fără întârziere asupra deciziilor luate celelalte autorităţi competente.

 

Secţiunea a 3-a

Colaborarea între Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

şi atribuţiile acestor autorităţi la nivel naţional

 

Art. 189. – (1) Pentru a pune bazele şi pentru a facilita o supraveghere eficientă la nivel naţional a instituţiilor de credit şi a societăţilor de servicii de investiţii financiare, Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare încheie acorduri scrise de coordonare şi cooperare.

(2) Aceste acorduri pot prevedea atribuţii suplimentare în sarcina autorităţii responsabile cu supravegherea pe bază consolidată şi pot include proceduri privind procesul decizional.

(3) Banca Naţională a României, respectiv Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în calitate de autorităţi responsabile cu autorizarea unei instituţii de credit, respectiv a unei societăţi de servicii de investiţii financiare, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, persoană juridică română, sau ale unei societăţi de servicii de investiţii financiare persoană juridică română, pot să-şi delege reciproc, pe bază de acord, responsabilitatea de supraveghere individuală a filialei respective. Delegarea responsabilităţii se face întotdeauna către autoritatea competentă cu supravegherea consolidată.

Art. 190. – Pentru exercitarea atribuţiilor lor de supraveghere pe bază individuală şi/sau consolidată, Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare îşi furnizează, la cerere, toate informaţiile relevante şi din oficiu toate informaţiile esenţiale. Prevederile art. 186 se aplică în mod corespunzător.

Art. 191. – (1) Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare se consultă reciproc, înaintea luării unei decizii care este importantă pentru exercitarea atribuţiilor lor de supraveghere pe bază individuală şi/sau consolidată. Consultarea are în vedere următoarele elemente:

a) modificări în structura acţionariatului, în structura organizatorică şi de conducere a instituţiilor de credit, respectiv a societăţilor de servicii de investiţii financiare dintr-un grup, care necesită aprobare sau autorizare din partea Băncii Naţionale a României, respectiv a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;

b) principalele sancţiuni şi măsurile excepţionale ce urmează a fi luate de Banca Naţională a României, respectiv de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, inclusiv cele constând în impunerea, potrivit art. 226, a unei cerinţe suplimentare de capital, precum şi a oricărei limitări în utilizarea abordării avansate de evaluare pentru calculul cerinţelor de capital pentru acoperirea riscului operaţional.

(2) Banca Naţională a României sau Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate să nu îndeplinească cerinţa referitoare la consultarea prealabilă, prevăzută la alin. (1), în cazuri de urgenţă sau dacă o astfel de consultare poate periclita eficienţa deciziilor. În acest caz, se procedează la informarea fără întârziere a celeilalte autorităţi asupra deciziilor luate.

Art. 192. – Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit-mamă la nivelul României şi a instituţiilor de credit, persoane juridice române, controlate de societăţi financiare holding-mamă la nivelul României, respectiv Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a firmelor de investiţii-mamă la nivelul României au următoarele atribuţii:

a) coordonează, la nivel naţional, colectarea şi diseminarea informaţiilor relevante sau esenţiale în condiţiile desfăşurării normale a activităţii şi în situaţii de urgenţă;

b) planifică şi coordonează activităţile de supraveghere la nivel naţional, în condiţiile desfăşurării normale a activităţii şi în situaţii de urgenţă, inclusiv în legătură cu activităţile prevăzute la art. 166, colaborând în acest sens.

Art. 193. – (1) În cazul cererilor pentru obţinerea aprobării în vederea utilizării modelelor interne pentru calculul cerinţelor de capital, depuse de o instituţie de credit-mamă la nivelul României şi filialele acesteia, dintre care cel puţin o societate de servicii de investiţii financiare, respectiv depuse de o firmă de investiţii-mamă la nivelul României şi filialele acesteia, dintre care cel puţin o instituţie de credit persoană juridică română sau depuse împreună de filialele, instituţii de credit şi firme de investiţii, ale unei societăţi financiare holding-mamă la nivelul României, atunci când entităţile de mai sus sunt exclusiv persoane juridice române, Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cooperează pentru a decide sau nu aprobarea, precum şi termenii şi condiţiile în care aceasta se acordă, dacă este cazul.

(2) Orice cerere formulată în condiţiile prevăzute la alin. (1) trebuie depusă doar la Banca Naţională a României sau doar la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, după caz, în calitatea acestora de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată.

(3) Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare trebuie să depună diligenţele necesare pentru a ajunge la o decizie comună într-un termen de 6 luni. Decizia comună trebuie motivată în scris şi comunicată solicitantului de către autoritatea competentă cu supravegherea pe bază consolidată.

(4) Termenul de 6 luni prevăzut la alin. (3) începe să curgă de la momentul primirii cererii de aprobare, însoţită de documentaţia completă. Autoritatea competentă cu supravegherea pe bază consolidată transmite fără întârziere cererea primită potrivit alin. (2), autorităţii competente cu supravegherea la nivel individual.

(5) În cazul în care nu se ajunge la o decizie comună în privinţa cererii depuse potrivit alin. (3), autoritatea competentă cu supravegherea pe bază consolidată decide singură cu privire la cererea depusă. Decizia adoptată este definitivă şi trebuie motivată în scris, luând în considerare şi punctul de vedere şi rezervele exprimate de cealaltă autoritate competentă din România pe parcursul perioadei de 6 luni şi trebuie comunicată solicitantului şi acestei autorităţi de către autoritatea responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată.

(6) Deciziile luate în conformitate cu prevederile alin. (3) şi cele luate de autoritatea responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată în situaţia în care nu s-a ajuns la o decizie comună sunt definitive şi opozabile celeilalte autorităţi şi trebuie aplicate în mod corespunzător de către aceasta, prin acordarea aprobării respectivelor modele.

 

Secţiunea a 4-a

Furnizarea de informaţii

 

Art. 194. – (1) Dacă societatea-mamă a uneia sau a mai multor instituţii de credit, persoane juridice române, este societate holding cu activitate mixtă, Banca Naţională a României solicită societăţii holding cu activitate mixtă şi filialelor acesteia, inclusiv în situaţia în care sunt situate pe teritoriul unui alt stat membru, direct sau prin intermediul instituţiilor de credit filiale, orice informaţii care ar putea fi relevante pentru scopul supravegherii instituţiilor de credit, persoane juridice române, filiale ale societăţii holding cu activitate mixtă.

(2) O societate holding cu activitate mixtă, persoană juridică română, şi filialele acesteia, persoane juridice române, trebuie să furnizeze informaţii de natura celor prevăzute la alin. (1), atât la solicitarea Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate responsabilă cu autorizarea şi supravegherea unei instituţii de credit, persoană juridică română, filială a societăţii holding cu activitate mixtă, cât şi la solicitarea autorităţii responsabilă cu autorizarea şi supravegherea unei instituţii de credit dintr-un alt stat membru, filială a societăţii holding cu activitate mixtă.

Art. 195. – Banca Naţională a României poate efectua inspecţii, pentru a verifica informaţiile furnizate de societăţile holding cu activitate mixtă şi filialele acestora, direct sau prin intermediul unor terţe persoane împuternicite în acest scop. Dacă societatea holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acesteia este o societate de asigurare poate fi utilizată şi procedura prevăzută la art. 202. Dacă societatea holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acesteia au sediul într-un alt stat membru, verificarea informaţiilor se efectuează potrivit procedurii prevăzute la art. 203.

 

Secţiunea a 5-a

Societăţile financiare holding

 

Art. 196. – (1) Conducerea operativă a unei societăţi financiare holding persoană juridică română trebuie să fie asigurată de cel puţin 2 persoane, care să aibă reputaţie adecvată şi experienţă suficientă pentru a exercita acele atribuţii.

(2) Societăţile financiare holding prevăzute la alin. (1) trebuie să notifice Băncii Naţionale a României în calitate de autoritate responsabilă cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, numirea în funcţie a persoanelor prevăzute la alin. (1), în condiţiile stabilite prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Banca Naţională a României urmăreşte în permanenţă îndeplinirea cerinţelor de la alin. (1), dispunând măsurile sau sancţiunile care se impun în caz de nerespectare a acestora, prevăzute la art. 204.

Art. 197. – Dispoziţiile Capitolului IV din Titlul II, Partea I, precum şi reglementările aplicabile instituţiilor de credit, emise de Banca Naţională a României în temeiul prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, se aplică în mod corespunzător şi societăţilor financiare holding persoane juridice române care sunt societăţi-mamă ale unor instituţii de credit ce sunt supravegheate la nivel consolidat de Banca Naţională a României în calitate de autoritate competentă sau de către o autoritate competentă dintr-un alt stat membru, pentru situaţiile financiare anuale consolidate.

 

Secţiunea a 6-a

Tranzacţiile intra-grup cu societăţile holding cu activitate mixtă

 

Art. 198. – Fără a se aduce atingere cerinţelor prudenţiale referitoare la expunerile mari, dacă societatea-mamă a uneia sau mai multor instituţii de credit, persoane juridice române, este o societate holding cu activitate mixtă, Banca Naţională a României exercită o supraveghere generală a tranzacţiilor dintre respectivele instituţii de credit, pe de o parte, şi societatea holding cu activitate mixtă şi filialele acesteia, pe de altă parte, în condiţiile stabilite prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

 

Secţiunea a 7-a

Măsuri de facilitare a supravegherii pe bază consolidată

 

Art. 199. – Entităţile incluse în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale, societăţile holding ou activitate mixtă şi filialele acestora, sau filialele prevăzute la art. 180 alin. (3) trebuie să-şi comunice reciproc orice informaţii care ar putea fi relevante pentru scopurile supravegherii individuale şi/sau pe bază consolidată.

Art. 200. – (1) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă cu supravegherea pe bază consolidată, solicită entităţilor incluse în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale, orice informaţii care ar putea fi relevante pentru scopul supravegherii pe bază consolidată a instituţiilor de credit, persoane juridice române.

(2) Entităţile, persoane juridice române, incluse în aria de cuprindere a consolidării prudenţiale a unei instituţii de credit, trebuie să furnizeze, la cerere, orice informaţii care ar putea fi relevante pentru scopurile supravegherii pe bază consolidată exercitate de Banca Naţională a României sau de o autoritate competentă dintr-un alt stat membru.

(3) În cazul în care societatea-mamă şi oricare dintre filialele acesteia, instituţii de credit, sunt situate în state membre diferite, iar cel puţin una este persoană juridică română, Banca Naţională a României comunică, în condiţii de reciprocitate, autorităţilor competente din celelalte state membre toate informaţiile relevante care pot permite sau facilita exercitarea supravegherii pe bază consolidată.

(4) În cazul în care societatea-mamă are sediul pe teritoriul unui alt stat membru, iar Banca Naţională a României exercită supravegherea pe bază consolidată, aceasta poate cere autorităţii competente din respectivul stat membru să solicite societăţii-mamă orice informaţii care ar putea fi relevante pentru scopurile supravegherii pe bază consolidată şi să le transmită Băncii Naţionale a României.

(5) În cazul în care societatea-mamă are sediul în România, iar Banca Naţională a României nu exercită supravegherea pe bază consolidată, aceasta din urmă la cererea autorităţii competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată solicită societăţii-mamă orice informaţii care ar putea fi relevante pentru scopurile supravegherii pe bază consolidată şi le transmite respectivei autorităţi.

(6) Colectarea şi deţinerea de informaţii potrivit dispoziţiilor alin. (1), (4) şi (5) nu implică în nici un fel obligaţia pentru Banca Naţională a României de a exercita un rol de supraveghere pe bază individuală a societăţilor financiare holding, a instituţiilor financiare sau a societăţilor prestatoare de servicii auxiliare.

Art. 201. – (1) Banca Naţională a României comunică autorităţilor competente din celelalte state membre, în condiţii de reciprocitate, informaţiile prevăzute la art. 194.

(2) Colectarea şi deţinerea de informaţii potrivit alin. (1) nu implică în niciun fel obligaţia pentru Banca Naţională a României de a exercita un rol de supraveghere pe bază individuală a societăţilor holding cu activitate mixtă, a filialelor acestora care nu sunt instituţii de credit sau a filialelor prevăzute la art. 80 alin. (3).

Art. 202. – (1) În cazul în care o instituţie de credit, o societate financiară holding sau o societate holding cu activitate mixtă controlează una sau mai multe filiale, care sunt societăţi de asigurare sau alte entităţi care furnizează servicii de investiţii financiare, care sunt supuse autorizării, Banca Naţională a României cooperează cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi cu autorităţile din alte state membre, responsabile cu supravegherea societăţilor de asigurare sau a altor entităţi care furnizează servicii de investiţii financiare. Fără a se aduce atingere responsabilităţilor Băncii Naţionale a României, aceasta furnizează celorlalte autorităţi menţionate orice informaţie care ar facilita îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi care ar permite supravegherea activităţii şi a situaţiei financiare generale a entităţilor pe care le supraveghează.

(2) Informaţiile primite de Banca Naţională a României în cadrul supravegherii pe bază consolidată precum şi orice schimb de informaţii la care aceasta participă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt supuse obligaţiei de păstrare a secretului profesional conform dispoziţiilor Capitolului V din Titlul III, Partea I.

(3) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă pentru exercitarea supravegherii pe bază consolidată, întocmeşte o listă a societăţilor financiare holding-mamă la nivelul României, care este transmisă autorităţilor competente din celelalte state membre şi Comisiei Europene.

Art. 203. – (1) Dacă în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor emise în aplicarea acesteia, Banca Naţională a României doreşte, în anumite cazuri, să verifice informaţiile privitoare la o instituţie de credit, o societate financiară holding, o instituţie financiară, o societate prestatoare de servicii auxiliare, o societate holding cu activitate mixtă, o filială de tipul celor prevăzute la art. 194 sau o filială de tipul celor prevăzute la art. 180 alin. (3), situate într-un alt stat membru, aceasta solicită autorităţilor competente din respectivul stal membru efectuarea verificării.

(2) Verificarea prevăzută la alin. (1) poate fi efectuată fie de către autoritatea competentă din respectivul stat membru, fie, cu acordul acesteia, de către Banca Naţională a României. Banca Naţională a României poate efectua verificarea în mod direct sau prin intermediul unui auditor financiar sau expert împuternicit în acest scop.

(3) Când nu efectuează verificarea ea însăşi, Banca Naţională a României poate participa la verificarea efectuată de autoritatea competentă din respectivul stat membru.

(4) În cazul în care Banca Naţională a României primeşte o solicitare referitoare la verificarea, pentru aspecte determinate, a informaţiilor privind entităţile prevăzute la alin. (1), situate în România, aceasta, în limitele competenţelor ce îi revin, fie efectuează verificarea în mod direct, fie permite autorităţii competente solicitante sau unui auditor financiar sau expert împuternicit să efectueze verificarea. Autoritatea competentă solicitantă poate, dacă nu efectuează verificarea ea însăşi, să participe la verificarea efectuată de Banca Naţională a României.

Art. 204. – (1) În cazul în care o societate financiară holding, o societate holding cu activitate mixtă sau persoanele care asigură conducerea operativă a acestora nu se conformează dispoziţiilor art. 166 şi art. 176-203 şi ale reglementărilor sau măsurilor adoptate în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, poate dispune, în ceea ce priveşte respectiva societate, următoarele măsuri, prevăzute la lit. a)-c), sau sancţiuni, prevăzute la lit. d)-h):

a) încheierea unui acord cu administratorii societăţii, care să cuprindă un program de măsuri de remediere;

b) solicitarea de informaţii auditorului financiar;

c) dispunerea înlocuirii auditorului financiar de către societate;

d) avertisment scris;

e) suspendarea din funcţie a uneia sau a mai multor persoane care asigură conducerea operativă a societăţii;

f) dispunerea înlocuirii, de către societatea financiară holding sau de către societatea holding cu activitate mixtă, după caz, a persoanei/persoanelor care asigură conducerea operativă a societăţii;

g) amendă aplicată societăţii, între 0,05% şi 1% din capitalul iniţial minim reglementat al instituţiei, filială a societăţii financiare holding sau a societăţii holding cu activitate mixtă, supuse supravegherii pe bază consolidată sau individuală;

h) amendă aplicată persoanelor care asigură conducerea operativă a societăţii, între 1-6 remuneraţii nete, conform nivelului acestora în luna precedentă datei la care s-a constatat fapta.

(2) Cuantumul amenzii trebuie să fie raportat la gravitatea faptei săvârşite. Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat.

(3) Pe perioada suspendării din funcţie, dispusă de Banca Naţională a României în baza alin. (1) lit. e), se asigură de către societatea financiară holding, respectiv de către societatea holding cu activitate mixtă desemnarea, cu respectarea prevederilor art. 196, a unei persoane care să asigure interimar conducerea operativă.

Art. 205. – Banca Naţională a României cooperează cu celelalte autorităţi competente implicate pentru ca măsurile sau sancţiunile luate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgentă, împotriva societăţilor financiare holding, a societăţilor holding cu activitate mixtă, sau a persoanelor care asigură conducerea operativă a acestora, să producă efectele urmărite, mai ales în cazul în care o societate financiară holding, respectiv o societate holding cu activitate mixtă, având sediul social pe teritoriul României, au administraţia centrală sau sediul principal pe teritoriul altui stat membru.

 

Secţiunea a 8-a

Societăţi-mamă în state terţe

 

Art. 206. – (1) În cazul în care o instituţie de credit, persoană juridică română, care are drept societate-mamă o instituţie de credit sau o societate financiară holding cu sediul într-un stat terţ, nu face obiectul supravegherii pe bază consolidată exercitată de o autoritate competentă dintr-un stat membru, Banca Naţională a României verifică dacă instituţia de credit respectivă este supusă unei supravegheri pe bază consolidată exercitată de autoritatea competentă din statul terţ, echivalentă cu cea guvernată de principiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) Verificarea este efectuată la solicitarea societăţii-mamă sau a oricărei entităţi reglementate şi autorizate într-un stat membru sau din oficiu, de către Banca Naţională a României, dacă, potrivit dispoziţiilor art. 207, aceasta ar fi autoritatea responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată. Banca Naţională a României se consultă cu celelalte autorităţi competente implicate.

(3) Pentru efectuarea verificării potrivit prevederilor alin. (1), Banca Naţională a României are în vedere principiile generale de evaluare a echivalenţei supravegherii pe bază consolidată exercitate de autorităţile competente din state terţe asupra instituţiilor de credit având societate-mamă într-un stat terţ, principii elaborate de Comitetul European Bancar la solicitarea Comisiei Europene. Banca Naţională a României consultă Comitetul European Bancar înaintea luării unei decizii.

Art. 207. – (1) În absenţa unei supravegheri echivalente potrivit art. 206, prevederile referitoare la supravegherea pe bază consolidată cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în reglementările emise în aplicarea acesteia se aplică, prin analogie, instituţiei de credit prevăzute la art. 206 alin. (1) sau Banca Naţională a României poate să aplice alte tehnici de supraveghere adecvate pentru atingerea obiectivelor supravegherii pe bază consolidată a instituţiei de credit.

(2) Banca Naţională a României, în situaţia în care ar fi autoritate competentă cu supravegherea pe bază consolidată decide aplicarea tehnicilor de supraveghere alternative prevăzute la alin. (1), după consultarea cu celelalte autorităţi competente implicate.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), Banca Naţională a României poate solicita constituirea unei societăţi financiare holding cu sediul central pe teritoriul României sau al altui stat membru şi, în situaţia în care, după constituirea acesteia rămâne autoritate competentă cu supravegherea pe bază consolidată, aplică prevederile referitoare la supravegherea pe bază consolidată poziţiei consolidate a respectivei societăţi financiare holding.

(4) Tehnicile de supraveghere trebuie să permită atingerea obiectivelor supravegherii pe bază consolidată, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi reglementărilor emise în aplicarea acesteia şi trebuie să fie comunicate celorlalte autorităţi competente implicate şi Comisiei Europene.

 

Capitolul III

Supravegherea instituţiilor de credit din alte state membre

care desfăşoară activitate în România

 

Art. 208. – (1) Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit din alte state membre, inclusiv în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute în Capitolul IV din Titlul I, Partea I, se asigură de autoritatea competentă din statul membru de origine, fără a se aduce atingere competenţelor Băncii Naţionale a României prevăzute de prezenta ordonanţa de urgenţă.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu împiedică exercitarea supravegherii pe baze consolidate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 209. – (1) Banca Naţională a României asigură, în cooperare cu autorităţile competente din statele membre de origine, supravegherea cerinţelor de lichiditate la nivelul sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din alte state membre.

(2) Fără a se aduce atingere măsurilor întreprinse în vederea consolidării Sistemului Monetar European, Banca Naţională a României are competenţe depline în stabilirea măsurilor necesare pentru implementarea politicii sale monetare. Prin astfel de măsuri nu poate fi instituit un tratament discriminator sau restrictiv pe considerente legate de faptul că o instituţie de credit este autorizată în alt stat membru.

Art. 210. – (1) Pentru supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit dintr-un alt stat membru, care desfăşoară activitate în România, în special printr-o sucursală, Banca Naţională a României colaborează cu autorităţile competente din statul membru de origine şi din alte state membre în care instituţia de credit desfăşoară activitate.

(2) În cadrul colaborării prevăzute la alin. (1), se asigură schimbul de informaţii în condiţiile prevăzute la art. 173 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

Art. 211. – (1) Autoritatea competentă din statul membru de origine al unei instituţii de credit poate realiza verificarea informaţiilor primite potrivit art. 210 alin. (2) la sediul sucursalei din România a instituţiei de credit. Verificarea poate fi realizată direct sau prin intermediul unor terţe persoane împuternicite în acest scop şi cu informarea prealabilă a Băncii Naţionale a României.

(2) Autoritatea competentă din statul membru de origine poate solicita Băncii Naţionale a României să efectueze verificări la sediul sucursalei din România a unei instituţii de credit autorizată în statul membru respectiv, caz în care Banca Naţională a României procedează la efectuarea acestei verificări, în mod direct sau prin intermediul unei terţe persoane împuternicite în acest sens. Autoritatea competentă solicitantă poate participa la efectuarea verificării respective, dacă nu o realizează ea însăşi potrivit alin. (1).

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu afectează dreptul Băncii Naţionale a României de a efectua verificări asupra sucursalelor înfiinţate pe teritoriul României, în exercitarea competenţelor ce îi revin potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.

 

Capitolul IV

Supravegherea sucursalelor din România ale

instituţiilor de credit din state terţe

 

Art. 212. – (1) Pentru supravegherea activităţii din România a sucursalelor instituţiilor de credit din state terţe, Banca Naţională a României cooperează cu autorităţile competente din aceste state. În acest sens, Banca Naţională a României încheie acorduri de cooperare cu autoritatea competentă din statul terţ de origine al instituţiei de credit. Prin aceste acorduri se stabilesc cel puţin condiţiile în care se realizează schimbul de informaţii, cu respectarea dispoziţiilor privind secretul profesional.

(2) La verificările efectuate la sediul sucursalei din România a instituţiei de credit din statul terţ pot participa şi reprezentanţi ai autorităţii competente din statul terţ de origine, conform acordurilor de cooperare încheiate de Banca Naţională a României cu autoritatea respectivă.

Art. 213. – Dispoziţiile art. 164-171 se aplică în mod corespunzător pentru realizarea supravegherii sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe de către Banca Naţională a României.

 

Capitolul V

Schimbul de informaţii şi secretul profesional

 

Art. 214. – (1) Membrii consiliului de administraţie, salariaţii Băncii Naţionale a României, precum şi auditorii financiari sau experţii numiţi de Banca Naţională a României pentru efectuarea de verificări la sediul instituţiilor de credit, potrivit prevederilor art. 170, sunt obligaţi să păstreze secretul profesional asupra oricărei informaţii confidenţiale de care iau cunoştinţă în cursul exercitării atribuţiilor lor. Membrii consiliului de administraţie şi salariaţii Băncii Naţionale a României sunt obligaţi să păstreze secretul profesional şi după încetarea activităţii în cadrul băncii.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) nu pot divulga informaţii confidenţiale niciunei persoane sau autorităţi, cu excepţia furnizării acestor informaţii în formă sumară sau agregată, astfel încât instituţia de credit să nu poată fi identificată.

(3) Dacă o instituţie de credit a fost declarată în faliment sau este supusă lichidării forţate, informaţiile confidenţiale care nu se referă la terţii implicaţi în acţiuni de salvgardare a instituţiei de credit pot fi divulgate în cadrul procedurilor civile sau comerciale.

(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu aduc în niciun fel atingere prevederilor legislaţiei penale potrivit cărora se poate impune divulgarea de informaţii confidenţiale în anumite situaţii.

Art. 215. – (1) Banca Naţională a României poate să schimbe informaţii cu autorităţi competente din celelalte state membre, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale altor acte normative aplicabile instituţiilor de credit.

(2) Informaţiile primite de Banca Naţională a României potrivit prevederilor alin. (1) sunt supuse cerinţelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214.

(3) Banca Naţională a României poate furniza informaţii autorităţilor competente din alte state membre, potrivit dispoziţiilor alin. (1), dacă informaţiile primite de respectivele autorităţi sunt supuse unor cerinţe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214.

Art. 216. – Banca Naţională a României poate utiliza informaţiile primite potrivit art. 214 şi art. 215 doar în exercitarea atribuţiilor sale de supraveghere a instituţiilor de credit şi numai în următoarele situaţii:

a) examinarea îndeplinirii condiţiilor de autorizare a instituţiilor de credit şi facilitarea verificării, pe bază individuală şi/sau consolidată, a condiţiilor de desfăşurare a activităţii instituţiilor de credit, în special cu privire la lichiditate, solvabilitate, expuneri mari, proceduri administrative şi contabile şi mecanisme de control intern;

b) aplicarea de sancţiuni;

c) contestarea actelor emise de Banca Naţională a României;

d) în cadrul unor proceduri judiciare iniţiate în baza prevederilor art. 275 alin. (2) sau a prevederilor altor legi aplicabile instituţiilor de credit.

Art. 217. – (1) Banca Naţională a României poate încheia acorduri de colaborare referitoare la schimbul de informaţii cu autorităţile competente din state terţe sau cu alte autorităţi ori organisme din state terţe prevăzute la art. 218-220, în condiţiile în care informaţiile furnizate sunt supuse unor cerinţe de păstrare a secretului profesional cel puţin echivalente celor prevăzute la art. 214. Schimbul de informaţii trebuie să fie circumscris scopului îndeplinirii atribuţiilor de supraveghere ale autorităţilor sau organismelor menţionate.

(2) Informaţiile primite de Banca Naţională a României de la o autoritate competentă dintr-un alt stat membru pot fi furnizate potrivit prevederilor alin. (1) numai cu acordul expres al respectivei autorităţi şi, dacă este cazul, doar pentru scopurile pentru care acordul a fost obţinut.

Art. 218. – (1) Banca Naţională a României poate să schimbe informaţii cu:

a) autorităţile responsabile cu supravegherea altor organizaţii financiare, a societăţilor de asigurare şi a pieţelor financiare din România şi din celelalte state membre;

b) organismele din România şi din celelalte state membre, implicate în falimentul şi lichidarea instituţiilor de credit, precum şi în alte proceduri similare;

c) auditorii financiari, din România şi din celelalte state membre, ai instituţiilor de credit şi ai altor instituţii financiare.

(2) Autorităţile, organismele şi auditorii financiari din România, prevăzuţi la alin. (1) pot să schimbe informaţii cu autorităţi competente din celelalte state membre.

(3) Schimbul de informaţii prevăzut la alin. (1) şi (2) are în vedere exercitarea atribuţiilor de supraveghere ale Băncii Naţionale a României, ale autorităţilor competente din alte state membre şi ale autorităţilor, organismelor şi auditorilor financiari prevăzuţi la alin. (1).

(4) Banca Naţională a României poate să furnizeze organismelor care administrează scheme de garantare a depozitelor din România şi din alte state membre informaţii necesare exercitării funcţiilor acestora.

(5) Informaţiile primite de autorităţile, organismele şi auditorii financiari din România potrivit prevederilor alin. (1) şi (3) sunt supuse cerinţelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214.

(6) Banca Naţională a României schimbă informaţii cu autorităţile, organismele şi auditorii financiari din alte state membre, potrivit prevederilor alin. (1) şi (3), numai dacă informaţiile primite de respectivele autorităţi, organisme sau de auditorii financiari sunt supuse unor cerinţe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214.

(7) Autorităţile, organismele şi auditorii financiari din România schimbă informaţii cu autorităţile competente din alte state membre, potrivit prevederilor alin. (2) şi (3), numai dacă informaţiile primite de respectivele autorităţi competente sunt supuse unor cerinţe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214.

Art. 219. – (1) Banca Naţională a României poate schimba informaţii cu autorităţi din România sau din alte state membre, responsabile cu:

a) supravegherea organismelor implicate în falimentul şi lichidarea instituţiilor de credit sau în alte proceduri similare;

b) supravegherea auditorilor financiari ai instituţiilor de credit, ai firmelor de investiţii, ai societăţilor de asigurare şi ai altor instituţii financiare.

(2) Schimbul de informaţii prevăzut la alin. (1) se realizează cu respectarea următoarelor condiţii:

a) informaţiile trebuie să fie destinate îndeplinirii atribuţiilor de supraveghere prevăzute la alin. (1);

b) informaţiile primite de autorităţile din România sunt supuse cerinţelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214, respectiv informaţiile primite de autorităţile din alte state membre sunt supuse unor cerinţe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214;

c) dacă informaţiile provin de la o autoritate competentă dintr-un alt stat membru, ele pot fi furnizate potrivit alin. (1) numai cu acordul expres al acestei autorităţi şi doar în scopurile pentru care acest acord a fost obţinut.

(3) Autorităţile din România prevăzute la alin. (1) pot schimba informaţii cu autorităţile competente din alte state membre, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (2).

Art. 220. – (1) În scopul întăririi stabilităţii sistemului financiar, inclusiv integrităţii acestuia, Banca Naţională a României poate schimba informaţii cu autorităţile sau organismele din România sau din celelalte state membre cu competenţe legale în domeniul depistării şi investigării încălcărilor legislaţiei privind societăţile comerciale.

(2) Schimbul de informaţii prevăzut la alin. (1) se realizează cu respectarea următoarelor condiţii:

a) informaţiile trebuie să fie destinate exercitării competenţelor prevăzute la alin. (1);

b) informaţiile primite de autorităţile sau organismele din România sunt supuse cerinţelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214, respectiv informaţiile primite de autorităţile sau organismele din alte state membre sunt supuse unor cerinţe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214;

c) dacă informaţiile provin de la o autoritate competentă dintr-un alt stat membru, ele pot fi furnizate potrivit alin. (1) numai cu acordul expres al acestei autorităţi şi doar în scopurile pentru care acordul a fost obţinut, dacă acesta vizează furnizarea de informaţii doar în anumite scopuri.

(3) Autorităţile sau organismele din România având competenţele prevăzute la alin. (1) pot schimba informaţii cu autorităţile competente din alte state membre, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (2), inclusiv în situaţia în care aceste autorităţi sau organisme desfăşoară activitatea de detectare şi investigare cu ajutorul unor persoane anume desemnate în acest scop, care nu au calitatea de angajat în sectorul public.

(4) Autorităţile sau organismele din România, prevăzute la alin. (1) comunică autorităţilor competente care le furnizează informaţii, numele şi responsabilităţile precis determinate ale persoanelor cărora li se transmit respectivele informaţii.

Art. 221. – Ministerul Finanţelor Publice transmite Comisiei Europene şi celorlalte state membre numele autorităţilor din România care pot primi informaţii potrivit prevederilor art. 219 şi 220.

Art. 222. – (1) În exercitarea atribuţiilor de supraveghere a instituţiilor de credit, Banca Naţională a României poate transmite următoarelor autorităţi informaţii destinate îndeplinirii atribuţiilor acestora:

a) bănci centrale şi alte organisme cu funcţii similare, în calitate de autorităţi monetare;

b) dacă este cazul, altor autorităţi publice responsabile cu monitorizarea sistemelor de plăţi.

(2) Banca Naţională a României poate primi informaţii de la autorităţile prevăzute la alin. (1), În măsura în care îi sunt necesare în situaţiile prevăzute la art. 216.

(3) În îndeplinirea atribuţiilor sale în calitate de autoritate monetară şi a celor privind monitorizarea sistemelor de plăţi, Banca Naţională a României poate transmite autorităţilor competente din celelalte state membre informaţii care le-ar fi necesare respectivelor autorităţi în situaţii similare celor prevăzute la art. 216.

(4) Informaţiile primite potrivit prevederilor alin. (2) sunt supuse cerinţelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214.

(5) Banca Naţională a României furnizează informaţii potrivit prevederilor alin. (1) numai dacă informaţiile primite de respectivele autorităţi sunt supuse unor cerinţe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214.

Art. 223. – (1) Banca Naţională a României poate să furnizeze informaţiile la care se referă prevederile art. 214-217 caselor de compensare sau altor structuri similare constituite în conformitate cu prevederile legii în vederea asigurării serviciilor de compensare şi decontare pentru orice piaţă din România, dacă consideră că este necesar să comunice aceste informaţii în scopul asigurării funcţionării corespunzătoare a respectivelor structuri, având în vedere riscurile ca participanţii pe piaţă să nu-şi îndeplinească obligaţiile de plată.

(2) Informaţiile primite potrivit prevederilor alin. (1) sunt supuse cerinţelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214.

(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1), informaţiile primite potrivit dispoziţiilor art. 215 nu pot fi divulgate de Banca Naţională a României fără acordul expres al autorităţii competente de la care s-au primit.

 

Capitolul VI

Cerinţe de publicare pentru Banca Naţională a României

 

Art. 224. – (1) Banca Naţională a României trebuie să facă publice următoarele informaţii:

a) textul legilor şi reglementărilor adoptate în domeniul reglementării prudenţiale a instituţiilor de credit şi al instrucţiunilor şi precizărilor emise în aplicarea acestora;

b) modul de exercitare a opţiunilor prevăzute în legislaţia comunitară în domeniu;

c) criteriile generale şi metodologiile utilizate pentru analizarea cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate de instituţiile de credit în vederea respectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia şi pentru evaluarea riscurilor la care instituţiile de credit sunt sau pot fi expuse;

d) date statistice agregate privind aspectele principale ale aplicării cadrului legal şi de reglementare în domeniul prudenţial.

(2) Informaţiile publicate de Banca Naţională a României potrivit alin. (1) trebuie să fie suficiente, astfel încât să permită o comparare semnificativă a abordărilor adoptate de autorităţile competente din diferite state membre. Informaţiile se publică şi sunt accesibile pe pagina de Internet a Băncii Naţionale a României şi se actualizează periodic.

 

Capitolul VII

Măsuri de supraveghere şi sancţiuni

 

Art. 225. – Banca Naţională a României este competentă să dispună, faţă de o instituţie de credit, persoană juridică română, sau faţă de persoanele responsabile, care încalcă dispoziţiile legii, ale reglementărilor sau ale altor acte emise în aplicarea legii, referitoare la supraveghere sau la condiţiile de desfăşurare a activităţii, măsurile necesare şi/sau să aplice sancţiuni, în scopul înlăturării deficienţelor şi a cauzelor acestora.

Art. 226. – (1) Banca Naţională a României dispune ca orice instituţie de credit, persoană juridică română, care nu respectă cerinţele prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, în reglementările ori în alte acte emise în aplicarea acesteia sau nu dă curs unei recomandări a Băncii Naţionale a României, să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura redresarea situaţiei în cel mai scurt timp.

(2) Banca Naţională a României poate să dispună, fără a se limita la acestea, următoarele măsuri:

a) să oblige instituţia de credit să dispună de fonduri proprii la un nivel mai mare decât cel prevăzut la art. 126;

b) să solicite instituţiei de credit îmbunătăţirea cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate în vedere respectării dispoziţiilor art. 24 şi 148;

c) să solicite instituţiei de credit să aplice o politică specifică de provizionare sau un tratament specific al expunerilor din perspectiva cerinţelor de fonduri proprii;

d) să restricţioneze sau să limiteze activitatea, operaţiunile sau reţeaua de sucursale ale instituţiei de credit, inclusiv prin retragerea aprobării acordate pentru înfiinţarea sucursalelor din străinătate;

e) să solicite instituţiei de credit reducerea riscurilor aferente operaţiunilor, produselor şi/sau sistemelor acesteia;

f) să dispună instituţiei de credit înlocuirea persoanelor desemnate să asigure conducerea compartimentelor din cadrul instituţiei de credit şi/sau a sucursalelor acesteia;

g) să instituie supravegherea specială sau, după caz, administrarea specială, asupra instituţiei de credit, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Capitolul VIII din prezentul titlu;

h) să limiteze participaţiile calificate în entităţi financiare sau nefinanciare, situaţie în care instituţia de credit este obligată la înstrăinarea acestora.

(3) Măsura prevăzută la alin. (2) lit. a) este dispusă de Banca Naţională a României cu privire la o instituţie de credit, persoană juridică română, cel puţin în cazul în care aceasta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 24, 142 şi 148 şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora sau în legătură cu care, pe baza verificării şi evaluării efectuate conform art. 166 alin. (3), Banca Naţională a României consideră că nivelul fondurilor proprii deţinute de instituţia de credit nu asigură o administrare prudentă şi acoperirea adecvată a riscurilor în raport cu profilul de risc al acesteia. Această măsura se dispune doar atunci când numai aplicarea altor măsuri nu este susceptibilă să conducă la o îmbunătăţire satisfăcătoare şi în timp util a cadrului de administrare, a strategiilor, a proceselor şi a mecanismelor implementate de instituţia de credit, persoană juridică română.

(4) În cazul instituirii administrării speciale, Banca Naţională a României decide şi cu privire la retragerea aprobărilor acordate directorilor, administratorilor şi auditorului financiar ai instituţiei de credit, persoană juridică română, şi, dacă este cazul, cu privire la suspendarea drepturilor de vot ale acţionarilor/membrilor.

(5) Adoptarea măsurilor prevăzute la alin. (2) este supusă dispoziţiilor privind schimbul de informaţii şi secretul profesional, potrivit Capitolului V din prezentul titlu.

Art. 227. – Banca Naţională a României urmăreşte să prevină reducerea nivelului capitalului unei instituţii de credit, persoană juridică română, sub nivelul minim necesar pentru acoperirea riscurilor specifice activităţii desfăşurate de aceasta şi solicită adoptarea de către instituţia de credit a unor măsuri urgente de remediere, dacă acest nivel nu este menţinut sau restabilit.

Art. 228. – (1) Banca Naţională a României poate aplica sancţiuni potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă în cazurile prevăzute la art. 126 alin. (1) ori în cazurile în care constată că o instituţie de credit, persoană juridică română, şi/sau oricare dintre administratorii sau directorii instituţiei de credit sau persoanele desemnate să asigure conducerea compartimentelor sau a sucursalelor instituţiei de credit se fac vinovaţi de următoarele fapte:

a) nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Naţională a României;

b) încălcarea oricărei condiţii sau restricţii prevăzute în autorizaţia acordată;

c) efectuarea de operaţiuni fictive şi fără acoperire reală, în scopul prezentării incorecte a poziţiei financiare sau a expunerii instituţiei de credit;

d) neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date şi informaţii eronate către Banca Naţională a României.

Art. 229. – (1) În cazurile prevăzute la art. 226 alin. (1) şi la art. 228, Banca Naţională a României poate aplica următoarele sancţiuni:

a) avertisment scris;

b) amendă aplicabilă instituţiei de credit, între 0,05% şi 1% din capitalul social al acesteia;

c) amendă aplicabilă administratorilor, directorilor şi persoanelor desemnate să asigure conducerea compartimentelor şi a sucursalelor instituţiei de credit, între 1-6 remuneraţii nete, conform nivelului remuneraţiei în luna precedentă datei la care s-a constatat fapta;

d) retragerea aprobării acordate directorilor şi/sau administratorilor instituţiei de credit;

e) retragerea autorizaţiei acordate instituţiei de credit.

(2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) pot fi aplicate concomitent cu dispunerea de măsuri conform art. 226 alin. (3) şi art. 230 sau independent de acestea.

(3) La individualizarea sancţiunii se ţine seama de gravitatea faptei săvârşite, precum şi de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei.

(4) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) în privinţa administratorilor şi directorilor instituţiei de credit se aplică persoanelor având această calitate cărora le poate fi imputată fapta, întrucât aceasta nu s-ar fi produs dacă persoanele respective şi-ar fi exercitat în mod corespunzător responsabilităţile care decurg din îndatoririle funcţiei lor stabilite conform legislaţiei aplicabile societăţilor comerciale, reglementărilor emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă şi cadrului intern de administrare.

Art. 230. – (1) În cazul în care persoanele care deţin participaţii calificate la instituţia de credit, persoană juridică română, nu mai îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia privind calitatea acţionariatului unei instituţii de credit sau exercită asupra acesteia o influenţă de natură să pericliteze administrarea prudentă a instituţiei de credit, Banca Naţională a României dispune măsurile adecvate pentru încetarea acestei situaţii. În acest sens, independent de alte măsuri sau sancţiuni care pot fi aplicate instituţiei de credit ori administratorilor şi directorilor acesteia, Banca Naţională a României poate dispune suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute de acţionarii sau membrii respectivi.

(2) Acţionarii faţă de care s-au dispus măsura prevăzută la alin. (1) nu mai pot achiziţiona noi acţiuni ale instituţiei de credit, persoană juridică română, dispoziţiile art. 232 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Art. 231. – Exerciţiul dreptului de vot al persoanelor care nu s-au conformat obligaţiei de notificare a intenţiei de dobândire sau de majorare a unei participaţii calificate într-o instituţie de credit, persoană juridică română, conform art. 25 alin. (1) şi (2), ori al persoanelor care au dobândit o participaţie calificată fără a ţine seama de opoziţia formulată de Banca Naţională a României potrivit art. 25 alin. (3), este suspendat de drept.

Art. 232. – (1) Acţionarii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 230 şi 231 trebuie să-şi vândă, în termen de 3 luni, acţiunile aferente participaţiei calificate pentru care le este suspendat dreptul de vot. După expirarea acestui termen, dacă acţiunile nu au fost vândute, Banca Naţională a României dispune instituţiei de credit, persoană juridică română, anularea acţiunilor respective, emiterea unor noi acţiuni purtând acelaşi număr şi vânzarea acestora, urmând ca preţul încasat din vânzare să fie consemnat la dispoziţia deţinătorului iniţial, după reţinerea cheltuielilor ocazionate de vânzare.

(2) Consiliul de administraţie al instituţiei de credit este răspunzător de îndeplinirea măsurilor necesare pentru anularea acţiunilor, potrivit alin. (2), şi vânzarea acţiunilor nou-emise.

(3) Dacă din lipsă de cumpărători, vânzarea nu avut loc sau s-a realizat numai o vânzare parţială a acţiunilor nou-emise, instituţia de credit procedează de îndată la reducerea capitalului social cu diferenţa dintre capitalul social înregistrat şi cel deţinut de acţionarii cu drept de vot.

(4) Acţionarii cu drept de vot pot ţine o adunare generală şi pot să ia orice hotărâre de competenţa acesteia, cu majoritatea prevăzută de lege sau, după caz, de actul constitutiv pentru adoptarea hotărârilor adunării generale, această majoritate raportându-se în acest caz la capitalul deţinut de acţionarii respectivi.

Art. 233. – (1) Constatarea faptelor descrise în prezentul capitol, care constituie încălcări ale disciplinei bancare, se face de către personalul Băncii Naţionale a României, împuternicit în acest sens, pe baza raportărilor făcute de instituţia de credit, persoană juridică română, potrivit legii sau la solicitarea expresă a Băncii Naţionale a României ori în cursul verificărilor desfăşurate la sediile acestora.

(2) Actele cu privire la o instituţie de credit, prin care sunt dispuse măsuri sau sunt aplicate sancţiuni potrivit prezentului capitol se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naţionale a României, cu excepţia măsurilor prevăzute la art. 226 alin. (2) lit. g) şi a sancţiunilor prevăzute la art. 229 alin. (1) lit. d) şi e), a căror aplicare este de competenţa consiliului de administraţie.

Art. 234. – (1) Aplicarea sancţiunilor se prescrie în termen de un an de la data comunicării, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei.

(2) Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat.

(3) Aplicarea sancţiunilor nu înlătură răspunderea materială, civilă sau penală, după caz.

Art. 235. – Banca Naţională a României poate lua, în privinţa instituţiilor de credit din alte state membre care desfăşoară activitate în România, măsurile corespunzătoare pentru prevenirea faptelor de încălcare a legii comise pe teritoriul României şi/sau pentru sancţionarea unor asemenea fapte, în condiţiile prevăzute în Secţiunea a 3-a din Capitolul IV al Titlului I, Partea I. Astfel de măsuri pot include interzicerea iniţierii de noi tranzacţii pe teritoriul României de către instituţia de credit în culpă.

Art. 236. – (1) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe.

(2) Faptele de încălcare a legislaţiei speciale în materia acordării de credite ipotecare finanţate din emisiune de obligaţiuni ipotecare intră, de asemenea, sub incidenţa dispoziţiilor prezentului capitol, în măsura în care legislaţia specială nu cuprinde prevederi de sancţionare a faptelor respective.

 

Capitolul VIII

Proceduri speciale

 

Secţiunea 1

Supravegherea specială

 

Art. 237. – (1) Banca Naţională a României poate dispune instituirea măsurii de supraveghere specială asupra unei instituţii de credit, persoană juridică română, pentru încălcarea legii sau a reglementărilor emise în aplicarea acesteia, constatată în urma verificărilor efectuate la faţa locului şi/sau a analizării raportărilor transmise de instituţia de credit, precum şi în cazul constatării unei situaţii financiare precare a acesteia.

(2) Supravegherea specială se asigură printr-o comisie instituită în acest scop, formată din maximum 7 specialişti din cadrul Băncii Naţionale a României, dintre care unul asigură îndeplinirea funcţiei de preşedinte al comisiei şi unul, pe cea de vicepreşedinte al acesteia.

Art. 238. – (1) Atribuţiile comisiei de supraveghere specială se stabilesc de către Banca Naţională a României şi se referă, în principal, la:

a) urmărirea modului în care consiliul de administraţie şi/sau directorii instituţiei de credit acţionează pentru stabilirea şi aplicarea măsurilor necesare remedierii deficienţelor sau, după caz, a recomandărilor formulate sau a măsurilor dispuse de Banca Naţională a României potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă;

b) suspendarea sau desfiinţarea unor acte de decizie ale organelor statutare ale instituţiei de credit, contrare cerinţelor prudenţiale sau care conduc la deteriorarea situaţiei financiare a acesteia;

c) formularea de solicitări privind modificarea/completarea cadrului de conducere, a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate de instituţia de credit;

d) limitarea şi/sau suspendarea unor activităţi şi operaţiuni pe o anumită perioadă;

e) orice alte măsuri considerate necesare pentru remedierea situaţiei instituţiei de credit;

f) formularea de propuneri către Banca Naţională a României pentru dispunerea anumitor măsuri sau pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege, în situaţia în care consiliul de administraţie sau directorii instituţiei de credit nu respectă măsurile dispuse de comisie.

(2) Comisia de supraveghere specială nu se substituie directorilor instituţiei de credit în ceea ce priveşte administrarea curentă a activităţii şi competenţa de a angaja instituţia de credit. Răspunderea pentru legalitatea, realitatea, exactitatea şi oportunitatea operaţiunilor efectuate şi a documentelor întocmite de instituţia de credit revine exclusiv directorilor instituţiei de credit şi/sau persoanelor care întocmesc şi semnează documentele în cauză, potrivit atribuţiilor şi competenţelor acestora.

(3) În perioada exercitării supravegherii speciale, adunarea generală a acţionarilor, consiliul de administraţie şi directorii instituţiei de credit nu pot hotărî măsuri contrare celor dispuse de comisia de supraveghere specială.

(4) Membrii comisiei de supraveghere specială au acces la toate documentele şi registrele instituţiei de credit, fiind obligaţi să păstreze secretul profesional privind operaţiunile acesteia.

Art. 239. – (1) Comisia de supraveghere specială prezintă rapoarte periodice Băncii Naţionale a României asupra situaţiei instituţiei de credit.

(2) În funcţie de concluziile rezultate din aceste rapoarte, Banca Naţională a României decide cu privire la continuarea sau încetarea supravegherii speciale, fără a se depăşi însă o perioadă de 3 luni de la data instituirii măsurii de supraveghere specială.

(3) În cazul în care în activitatea instituţiei de credit se constată în continuare deficienţe grave, Banca Naţională a României poate hotărî, de la caz la caz, instituirea măsurii de administrare specială a instituţiei de credit sau adoptarea altor măsuri prevăzute de lege, inclusiv retragerea autorizaţiei.

 

Secţiunea a 2-a

Administrarea specială

 

Art. 240. – (1) Banca Naţională a României poate dispune instituirea măsurii de administrare specială asupra unei instituţii de credit, persoană juridică română, inclusiv cu privire la activitatea sucursalelor sale din România şi din străinătate. Măsura administrării speciale se poate dispune în cazurile în care:

a) instituirea măsurii de supraveghere specială nu a dat rezultate într-o perioadă de până la 3 luni;

b) fondurile proprii se situează la un nivel care nu depăşeşte jumătate din nivelul minim al cerinţelor de capital calculate potrivit reglementărilor emise în aplicarea art. 126 şi 148;

c) instituţia de credit a încălcat în mod repetat dispoziţiile legii şi/sau ale reglementărilor ori altor acte emise în aplicarea acesteia;

d) nu mai este îndeplinită cerinţa privind asigurarea conducerii operative a activităţii instituţiei de credit de către cel puţin 2 persoane.

(2) Un anunţ privind instituirea administrării speciale se publică de către Banca Naţională a României în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

(3) Instituirea măsurilor de administrare specială se dispune de Banca Naţională a României şi în cazul sesizării de către aceasta a instanţei competente pentru declanşarea procedurii falimentului unei instituţii de credit, până la numirea de către judecătorul-sindic a lichidatorului.

Art. 241. – (1) Administrarea specială se instituie pe o perioadă de 1 an de la data hotărârii Băncii Naţionale a României, cu excepţia cazului în care prin hotărâre se stabileşte o perioadă mai scurtă sau când Banca Naţională a României hotărăşte încetarea administrării speciale, potrivit art. 252 alin. (4).

(2) În situaţii excepţionale Banca Naţională a României poate prelungi, în condiţiile prevăzute pentru instituirea administrării speciale, perioada prevăzută la alin. (1), cu maxim 6 luni.

Art. 242. – (1) Administrarea specială se exercită de către un administrator special, desemnat de Banca Naţională a României prin hotărârea de instituire a acestei măsuri. Administrator special poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică, care dispune de experienţă adecvată, precum şi Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

(2) Pentru motive întemeiate, Banca Naţională a României poate înlocui administratorul special.

(3) Toate cheltuielile legate de administrarea specială se suportă de instituţia de credit supusă acestei măsuri.

(4) Cheltuielile efectuate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar ocazionate de desfăşurarea activităţii de administrare specială sunt considerate în sensul alin. (3) cheltuieli legate de administrarea specială.

Art. 243. – În cazul în care consideră necesar, Banca Naţională a României poate stabili anumite limite şi/sau condiţii privind activitatea instituţiei de credit în privinţa căreia s-a hotărât instituirea administrării speciale. Acestea se comunică administratorului special, care răspunde de respectarea lor.

Art. 244. – Administratorul special preia integral atribuţiile consiliului de administraţie şi ale directorilor instituţiei de credit, stabilite potrivit legii, actului constitutiv şi reglementărilor interne ale instituţiei de credit.

Art. 245. – (1) După preluarea instituţiei de credit, administratorul special înştiinţează de îndată compartimentele din cadrul instituţiei de credit, sucursalele acesteia, instituţiile de credit corespondente, oficiul registrului comerţului şi, după caz, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar cu privire la luarea acestei măsuri.

(2) Comunicarea se face în scris şi cuprinde specimenul de semnătură al administratorului special. Comunicarea făcută instituţiilor de credit corespondente cuprinde şi menţiunea asupra faptului că toate operaţiunile viitoare prin contul instituţiei de credit se autorizează numai de către administratorul special sau de persoanele împuternicite în mod expres de către acesta.

Art. 246. – (1) Atribuţia principală a administratorului special constă în stabilirea condiţiilor optime pentru conservarea valorii activelor instituţiei de credit, eliminarea deficienţelor existente în administrarea patrimoniului, încasarea creanţelor şi stabilirea posibilităţii de redresare a situaţiei financiare a instituţiei de credit; în acest sens, administratorul special poate lua toate măsurile pe care le consideră necesare, în limita competenţelor sale prevăzute de lege.

(2) Măsurile care pot fi luate au în vedere:

a) negocierea creanţelor instituţiei de credit şi/sau stabilirea unei noi scadenţe acestora;

b) suspendarea atragerii de depozite şi/sau a acordării de credite;

c) închiderea sucursalelor neprofitabile sau a căror activitate nu se justifică;

d) redimensionarea schemei de personal, prin reorganizarea activităţii, în scopul reducerii cheltuielilor;

e) orice alte măsuri pe care consiliul de administraţie sau directorii unei instituţii de credit le pot lua, potrivit legii, în cursul unei administrări obişnuite.

(3) Administratorul special trebuie să ia cel puţin măsurile necesare pentru:

a) reducerea pierderilor;

b) încetarea activităţilor frauduloase şi a abuzurilor de orice natură ale persoanelor aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit;

c) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase, încheiate anterior de către instituţia de credit, inclusiv a acelor contracte în care obligaţiile asumate de către instituţia de credit sunt disproporţionate în raport cu prestaţia la care s-a obligat cealaltă parte contractantă;

d) păstrarea în siguranţă a activelor şi a documentelor instituţiei de credit;

e) sesizarea organelor competente, în cazul în care există indicii cu privire la săvârşirea de infracţiuni.

Art. 247. – Prin excepţie de la prevederile art. 246, dacă instituirea administrării speciale a fost dispusă potrivit art. 240 alin. (1) lit. d), atribuţia principală a administratorului special este luarea măsurilor necesare pentru numirea consiliului de administraţie şi a directorilor instituţiei de credit. În cursul acestei administrări, administratorul special poate lua orice alte măsuri pe care consiliul de administraţie sau directorii unei instituţii de credit le pol lua, potrivit legii, în cursul unei administrări obişnuite.

Art. 248. – Dacă situaţiile financiare aferente perioadei încheiate înainte de instituirea administrării speciale nu au fost aprobate conform legii sau administratorul special consideră că ele nu reflectă situaţia patrimonială reală a instituţiei de credit, acesta procedează la întocmirea unei noi situaţii financiare şi ia măsuri pentru aprobarea, publicarea şi depunerea acesteia la organele competente, conform legii.

Art. 249. – (1) În vederea adoptării unor hotărâri privind situaţia instituţiei de credit în domenii care exced competenţelor sale stabilite prin lege pentru consiliul de administraţie, inclusiv în ceea ce priveşte preluarea instituţiei de credit în cauză, prin fuziune/divizare, de către alte instituţii de credit, administratorul special poate convoca adunarea generală a acţionarilor/membrilor instituţiei de credit. Ordinea de zi a adunării este stabilită de către administratorul special, cu consultarea prealabilă a Băncii Naţionale a României, şi nu poate fi schimbată de către persoanele convocate.

(2) După instituirea administrării speciale, prevederile legale privind obligativitatea convocării adunării generale la cererea acţionarilor/membrilor nu sunt aplicabile pe durata acesteia. Acţionarii/membrii care deţin cel puţin 50% din drepturile de vot pot înainta administratorului special propuneri viabile de redresare financiară a instituţiei de credit, acesta urmând să decidă asupra propunerilor formulate.

Art. 250. – (1) În cazul în care adunarea generală a acţionarilor hotărăşte majorarea capitalului social, pentru motive temeinice, justificate de existenţa unei intenţii serioase din partea unui investitor, de participare la capitalul instituţiei de credit, administratorul special poate să ridice acţionarilor dreptul de subscriere de noi acţiuni, în tot sau în parte, cu aprobarea Băncii Naţionale a României.

(2) Prin hotărârea de majorare a capitalului social trebuie să se asigure cel puţin un nivel al fondurilor proprii care să permită încadrarea instituţiei de credit în cerinţele prudenţiale prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile.

(3) În cazul reducerii capitalului social, aceasta poate fi făcută numai după trecerea a 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Art. 251. – (1) În termen de 2 luni de la numire, administratorul special trebuie să prezinte Băncii Naţionale a României un raport scris cu privire la măsurile întreprinse de la instituirea administrării speciale şi efectele acestora, la poziţia financiară a instituţiei de credit şi posibilitatea redresării situaţiei acesteia din punct de vedere al siguranţei financiare, prezentând în acest sens, recomandările sale, inclusiv în ceea ce priveşte o potenţială preluare a instituţiei de credit, prin fuziune/divizare, de către o altă sau alte instituţii de credit. La raport se anexează documente referitoare la evaluarea activelor şi pasivelor instituţiei de credit, situaţia recuperării creanţelor, costul menţinerii activelor şi situaţia lichidării pasivelor.

(2) Raportul prevăzut la alin. (1) trebuie să fie suficient de detaliat pentru a fundamenta recomandările făcute de administrator.

(3) Pentru motive întemeiate, Banca Naţională a României poate prelungi termenul prevăzut la alin. (1), la propunerea administratorului special, dar nu mai mult de 1 lună.

Art. 252. – (1) În termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului special, Banca Naţională a României hotărăşte cu privire la oportunitatea menţinerii măsurii de administrare specială şi se pronunţă asupra recomandărilor făcute de administratorul special.

(2) Dacă pe baza raportului administratorului special se constată că nu sunt condiţii pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare a instituţiei de credit, astfel încât aceasta să respecte cerinţele prudenţiale prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia sau, după caz, nu au fost numiţi şi aprobaţi noii directori şi administratori ai instituţiei de credit, Banca Naţională a României poate, în funcţie de situaţia concretă, să decidă următoarele:

a) stabilirea unui termen în care administratorul special să întreprindă demersuri pentru identificarea eventualelor instituţii de credit interesate în preluarea, prin fuziune/divizare, a instituţiei de credit aflată în administrare specială;

b) retragerea autorizaţiei instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente pentru declanşarea procedurii falimentului sau, după caz, retragerea autorizaţiei urmată de dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Secţiunea a 3-a din prezentul capitol.

(3) În cazul continuării administrării speciale, administratorul special trebuie să prezinte Băncii Naţionale a României, la termenele stabilite de aceasta, rapoarte privind situaţia financiară a instituţiei de credit.

(4) Pe baza rapoartelor administratorului special, Banca Naţională a României poate hotărî în orice moment încetarea administrării speciale, cu reluarea activităţii instituţiei de credit sub controlul organelor sale statutare, sau poate retrage autorizaţia instituţiei de credit, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor alin. (2) lit. b).

Art. 253. – (1) Dacă Banca Naţională a României constată, pe baza rapoartelor administratorului special, că instituţia de credit faţă de care s-a instituit administrarea specială s-a redresat din punct de vedere financiar şi se încadrează în cerinţele prudenţiale stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de reglementările aplicabile sau, după caz, au fost numiţi şi aprobaţi noii directori şi administratori, Banca Naţională a României poate hotărî încetarea administrării speciale şi reluarea activităţii instituţiei de credit sub controlul organelor sale statutare.

(2) Un anunţ privind încetarea administrării speciale se publică potrivit prevederilor art. 240 alin. (2).

(3) Administratorul special trebuie să ia măsurile necesare pentru desemnarea noilor administratori şi, după caz, a noilor directori ai instituţiei de credit.

(4) Până la numirea şi aprobarea persoanelor prevăzute la alin. (3), administratorul special asigură administrarea şi conducerea operativă a instituţiei de credit.

Art. 254. – În cazul în care Banca Naţională a României hotărăşte retragerea autorizaţiei instituţiei de credit şi sesizarea instanţei competente în vederea declanşării procedurii falimentului potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2004, până la desemnarea de către judecătorul-sindic a lichidatorului, administrarea instituţiei de credit se asigură în continuare de către administratorul special.

 

Secţiunea a 3-a

Lichidarea instituţiilor de credit

 

Art. 255. – Odată cu retragerea autorizaţiei, Banca Naţională a României dispune dizolvarea urmată de lichidare a instituţiei de credit potrivit prezentei secţiuni sau, dacă instituţia de credit se află în vreuna din situaţiile de insolvenţă prevăzute de legislaţia specială privind falimentul instituţiilor de credit, sesizează instanţa competentă în vederea deschiderii procedurii.

Art. 256. – (1) Lichidarea instituţiei de credit care nu se află în situaţie de insolvenţă, inclusiv a sucursalelor sale din România, din alte state membre sau din state terţe, se realizează cu respectarea legislaţiei româneşti aplicabile în cazul dizolvării şi lichidării societăţilor comerciale pe acţiuni şi a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Îndeplinirea atribuţiilor privind lichidarea instituţiei de credit este asigurată de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, denumit în continuare lichidator, atât în cazul în care lichidarea este dispusă conform art. 255, cât şi în cazul în care lichidarea are loc la iniţiativa acţionarilor/membrilor.

Art. 257. – Lichidarea instituţiei de credit conform dispoziţiilor art. 255 sau la iniţiativa acţionarilor/membrilor nu împiedică declanşarea procedurii falimentului, dacă pe parcursul procesului de lichidare instituţia de credit ajunge în una dintre situaţiile de insolvenţă prevăzute de legislaţia specială privind falimentul instituţiilor de credit.

Art. 258. – (1) Dispoziţiile cuprinse în legislaţia privind falimentul instituţiilor de credit referitoare la atribuţiile lichidatorului, la suportarea cheltuielilor legate de lichidare, la ordinea de stingere a creanţelor, se aplică în mod corespunzător şi în cazul lichidării instituţiei de credit potrivit dispoziţiilor prezentei secţiuni.

(2) Cheltuielile efectuate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar ocazionate de desfăşurarea activităţii de lichidare sunt considerate în sensul alin. (1) cheltuieli legate de lichidare.

Art. 259. – (1) În cazul retragerii autorizaţiei unei instituţii de credit, persoană juridică română, care desfăşoară activitate şi pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, Banca Naţională a României informează fără întârziere, prin orice mijloace disponibile, autorităţile competente din statele membre gazdă asupra hotărârii adoptate, a consecinţelor legale şi a efectelor pe care le implică aceasta.

(2) Dacă, din considerente de asigurare a protecţiei deponenţilor sau din alte considerente de interes public, adoptarea hotărârii nu poate fi întârziată, Banca Naţională a României asigură informarea prevăzută la alin. (1) imediat după adoptarea hotărârii.

Art. 260. – (1) Dacă măsura prevăzută la art. 255 vizează o sucursală din România a unei instituţii de credit dintr-un stat terţ, care mai are sucursale cel puţin într-un alt stat membru, Banca Naţională a României, înainte de adoptarea hotărârii, informează toate autorităţile competente din statele membre gazdă în care instituţia de credit desfăşoară activitate, cu privire la aceasta şi a efectelor pe care le implică.

(2) Dacă, din considerente de asigurare a protecţiei deponenţilor sau din alte considerente de interes public, adoptarea hotărârii nu poate fi întârziată, Banca Naţională a României asigură informarea prevăzută la alin. (1) imediat după adoptarea hotărârii.

(3) Banca Naţională a României asigură coordonarea acţiunilor sale cu cele ale autorităţilor competente din celelalte state membre gazdă. Lichidatorul asigură coordonarea acţiunilor sale cu cele ale lichidatorilor desemnaţi în statele membre respective.

Art. 261. – (1) În cazul retragerii autorizaţiei unei instituţii de credit, persoană juridică română, care desfăşoară activitate şi pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, lichidatorul trebuie să ia de îndată măsurile necesare pentru publicarea unui extras din hotărârea Băncii Naţionale a României privind lichidarea instituţiei de credit în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi în două ziare de circulaţie naţională pe teritoriul fiecărui stat membru gazdă, în limba oficială a acestuia sau, după caz, într-una din limbile oficiale ale acestuia.

(2) Hotărârea Băncii Naţionale a României produce efecte în toate statele membre gazdă, fără altă formalitate şi devine efectivă de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I sau de la o dată ulterioară specificată în hotărâre.

(3) Dacă consideră necesar, lichidatorul poate solicita înregistrarea hotărârii Băncii Naţionale a României în registrul imobiliar, registrul comerţului sau în orice alt registru public ţinut în statele membre gazdă. Dacă legislaţia unui stat membru gazdă prevede obligativitatea unei asemenea formalităţi, lichidatorul trebuie să ia toate măsurile pentru îndeplinirea acesteia. Sumele necesare realizării înregistrării sunt considerate cheltuieli aferente lichidării.

Art. 262. – (1) Lichidatorul poate acţiona pe teritoriul statelor membre gazdă, în baza unei copii certificate de pe hotărârea Băncii Naţionale a României sau în baza unui certificat emis de aceasta, fără altă formalitate.

(2) Lichidatorul poate exercita pe teritoriul statelor membre gazdă toate competenţele care îi revin potrivit legii române. El poate să numească alte persoane care să îl sprijine sau să îl reprezinte pe teritoriul acestor state, inclusiv în scopul de a acorda asistenţă creditorilor instituţiei de credit pe parcursul lichidării.

(3) În exercitarea competenţelor sale, lichidatorul trebuie să respecte legislaţia statului membru pe teritoriul căreia acţionează, în special cu privire la procedurile de valorificare a activelor şi la furnizarea de informaţii angajaţilor instituţiei de credit din statul membru respectiv. Lichidatorul nu are dreptul de a utiliza forţa pentru îndeplinirea atribuţiilor sale şi nici dreptul de a soluţiona litigii ori dispute.

Art. 263. – În cazul lichidării unei instituţii de credit, persoană juridică română, care desfăşoară activitate pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, se aplică legislaţia românească, cu excepţiile prevăzute la art. 266–274.

Art. 264. – (1) Orice creditor al instituţiei de credit aflate în lichidare, inclusiv autorităţile publice, cu domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social în România sau în alt stat membru, are dreptul de a înainta o declaraţie de creanţe sau de a formula observaţii scrise în legătură cu creanţele sale asupra instituţiei de credit, care se adresează lichidatorului. Declaraţia de creanţe sau, după caz, observaţiile formulate pot fi înaintate în limba oficială ori în limbile oficiale ale statului membru de domiciliu/reşedinţă, după caz, unde are situat sediul social şi trebuie să poarte menţiunea "declaraţie de creanţe", respectiv, "observaţii privind creanţele", în limba română.

(2) Creanţele creditorilor având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social în afara teritoriului României beneficiază de acelaşi tratament şi au acelaşi rang de preferinţă ca şi creanţele de aceeaşi natură ale creditorilor având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social pe teritoriul României.

(3) Creditorii care îşi exercită dreptul prevăzut la alin. (1) trebuie să transmită copii de pe actele care atestă creanţele lor, dacă există, şi trebuie să indice natura fiecărei creanţe, data la care a luat naştere şi valoarea acesteia, dacă există privilegii, garanţii reale şi alte asemenea drepturi în legătură cu creanţele respective şi să indice care sunt creanţele garantate astfel.

(4) La solicitarea lichidatorului, creditorii trebuie să furnizeze şi traducerea în limba română a declaraţiei de creanţe sau, după caz, a observaţiilor formulate şi a documentelor prezentate.

Art. 265. – (1) Lichidatorul asigură informarea periodică a creditorilor, în modalitatea considerată corespunzătoare, în special cu privire la progresele înregistrate în valorificarea activelor instituţiei de credit.

(2) Lichidatorul este ţinut de obligaţia de păstrare a secretului profesional, conform dispoziţiilor cuprinse în Capitolului V, Titlul III, Partea I.

Art. 266. – Efectele lichidării instituţiei de credit asupra anumitor contracte şi drepturi sunt reglementate astfel:

a) contractele şi relaţiile de muncă sunt guvernate de legislaţia statului membru aplicabilă în cazul fiecărui contract de muncă;

b) contractele prin care se dobândeşte dreptul de folosinţă sau dreptul de achiziţionare a unor bunuri imobile sunt guvernate de legea statului membru pe teritoriul căruia este situat imobilul, potrivit căreia se determină şi natura bunului: mobil sau imobil;

c) drepturile asupra bunurilor imobile, a navelor şi a aeronavelor, care sunt supuse obligaţiei de înregistrare într-un registru public, sunt guvernate de legea statului membru sub autoritatea căruia este ţinut registrul respectiv.

Art. 267. – (1) Deschiderea procedurii de lichidare a instituţiei de credit nu afectează drepturile reale ale creditorilor sau terţelor părţi asupra bunurilor – corporale sau necorporale, mobile sau imobile, individual determinate sau determinate generic – aflate în proprietatea instituţiei de credit, care, la data intrării în vigoare a hotărârii de lichidare, sunt situate pe teritoriul altor state membre.

(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se referă în special la:

a) dreptul de a vinde sau de a dispune în alt mod de un bun şi dreptul de a-i culege fructele, decurgând în special dintr-un contract de gaj sau ipotecă;

b) dreptul de preferinţă la executarea bunurilor afectate unei garanţii, înaintea altor titulari de drepturi asupra bunului;

c) dreptul de urmărire a bunului în mâinile oricui s-ar găsi acesta;

d) dreptul de uzufruct asupra bunului.

Art. 268. – (1) Deschiderea procedurii de lichidare, în situaţia în care instituţia de credit este parte într-un contract de vânzare-cumpărare a unui bun, în calitate de cumpărător, nu afectează dreptul vânzătorului decurgând dintr-o clauză prin care acesta şi-a rezervat dreptul de proprietate până la un anumit termen sau până la îndeplinirea unei condiţii, dacă, la data intrării în vigoare a hotărârii de lichidare, bunul este situat pe teritoriul altui stat membru.

(2) Deschiderea procedurii de lichidare, în cazul în care instituţia de credit este parte într-un contract de vânzare-cumpărare, în calitate de vânzător, nu poate constitui motiv pentru anularea sau desfiinţarea contractului şi nu afectează drepturile cumpărătorului, dacă data intrării în vigoare a hotărârii de lichidare este ulterioară livrării bunului şi dacă, la acea dată, bunul era situat pe teritoriul altui stat membru.

Art. 269. – (1) Deschiderea procedurii de lichidare nu afectează drepturile creditorilor de a invoca compensarea legală, atunci când legea aplicabilă contractului permite o asemenea compensare.

(2) În cazul compensării contractuale (netting) se aplică legea care guvernează contractul.

Art. 270. – Dispoziţiile art. 267, 268 şi 269 alin. (1) nu împiedică exercitarea de acţiuni în constatarea sau declararea nulităţii ori în constatarea inopozabilităţii actelor juridice, potrivit legii române.

Art. 271. – (1) Exercitarea dreptului de proprietate sau a altor drepturi asupra titlurilor de valoare, a căror existenţă ori transmitere este supusă înregistrării într-un registru, într-un cont sau într-un sistem centralizat de depozitare, ţinut ori localizat într-un stat membru este guvernată de legea statului membru respectiv.

(2) Contractele de report şi contractele care stau la baza tranzacţiilor desfăşurate pe o piaţă organizată sunt guvernate de legea aplicabilă contractelor respective, dacă nu sunt încălcate dispoziţiile alin. (1).

Art. 272. – Legislaţia românească cu privire la nulitatea actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor nu este aplicabilă în cazul în care beneficiarul unui asemenea act dovedeşte că actul, ca întreg, este guvernat de legea altui stat membru şi că legea respectivă nu permite nici o modalitate de contestare a actului în speţă.

Art. 273. – Validitatea actelor încheiate după deschiderea procedurii lichidării, prin care instituţia de credit înstrăinează bunuri imobile, nave ori aeronave supuse înregistrării într-un registru public sau titluri de valoare ori drepturi asupra unor astfel de titluri a căror existenţă sau transfer este supusă obligaţiei de înregistrare într-un registru, un cont ori un sistem centralizat de depozitare ţinut sau localizat într-un alt stat membru, este guvernată de legea statului membru pe teritoriul căruia este situat imobilul respectiv sau, după caz, sub autoritatea căruia este ţinut acel registru, cont sau sistem centralizat de depozitare.

Art. 274. – Acţiunile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect bunuri sau drepturi de care instituţia de credit a fost privată, sunt guvernate de legea statului membru în care se desfăşoară procesul.

 

Capitolul IX

Căi de contestare

 

Art. 275. – (1) Actele adoptate de Banca Naţională a României conform dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, cu privire la o instituţie de credit, inclusiv cele privind administratorii, directorii, persoanele desemnate să asigure conducerea compartimentelor sau a sucursalelor instituţiei de credit sau cu privire la acţionarii acesteia, pot fi contestate, în termen de 15 zile de la comunicare, la consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, care se pronunţă prin hotărâre motivată în termen de 30 de zile de la data sesizării.

(2) Hotărârea consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile de la comunicare.

(3) Banca Naţională a României este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.

(4) În cazul contestării în instanţă a actelor Băncii Naţionale a României, instanţa judecătorească se pronunţă asupra legalităţii acestor acte.

Art. 276. – Dispoziţiile art. 275 se aplică în mod corespunzător şi în cazul refuzului nejustificat al Băncii Naţionale a României de a se pronunţa, în termenele prevăzute de lege, cu privire la o cerere de autorizare care cuprinde toate datele şi informaţiile cerute potrivit prevederilor legale în vigoare.

Art. 277. – Până la adoptarea unei hotărâri de către consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, potrivit art. 275 alin. (1) sau până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de către instanţa judecătorească, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, executarea actelor emise de Banca Naţională a României nu se suspendă.

 

Capitolul X

Dispoziţii aplicabile societăţilor de servicii de investiţii financiare

 

Art. 278. – (1) Următoarele dispoziţii ale prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii, definite conform Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile prevăzute în articolele care urmează:

a) Secţiunea a 2-a a Capitolului I din Titlul I, Partea I;

b) art. 23 şi art. 24;

c) Secţiunile 1-8 şi art. 150 alin. (1) lit. b) şi c) din Secţiunea a 9-a a Capitolului III din Titlul II, Partea I, cu precizarea că dispoziţiile art. 137 se aplică numai societăţilor de servicii de investiţii financiare autorizate să desfăşoare activităţi de tranzacţionare cu instrumente financiare în cont propriu şi subscriere de instrumente financiare şi/sau plasamentul de instrumente financiare în baza unui angajament ferm;

d) Capitolul V din Titlul II, Partea I;

e) art. 164-168 din Capitolul I şi Capitolul II din Titlul III, Partea I;

f) art. 226 şi 227 din Capitolul VII, Titlul III, Partea I.

(2) Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare îi sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile Capitolului VI din Titlul III, Partea I.

Art. 279. – În aplicarea dispoziţiilor art. 278 se au în vedere următoarele:

a) orice referire la o instituţie de credit, persoană juridică română, la o instituţie de credit-mamă la nivelul României sau la o instituţie de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene se consideră a fi făcută la o societate de servicii de investiţii financiare, la o firmă de investiţii-mamă la nivelul României şi, respectiv, la o firmă de investiţii-mamă la nivelul Uniunii Europene, cu excepţia art. 143 şi art. 177 la care numai prima referire a textului la instituţii de credit, persoane juridice române, se consideră a fi făcută la societăţi de servicii de investiţii financiare. Orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;

b) În scopul aplicării dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă în cazul grupurilor din care face parte o societate de servicii de investiţii financiare, dar care nu includ o instituţie de credit, termenii şi expresiile prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 2, 21 şi 25 au următoarele semnificaţii:

1. autoritate competentă – autoritatea naţională care este împuternicită cu supravegherea prudenţială a firmelor de investiţii;

2. societate financiară holding – o instituţie financiară ale cărei entităţi filiale sunt, fie exclusiv, fie în principal, firme de investiţii sau alte instituţii financiare, cel puţin una dintre ele fiind o firmă de investiţii, şi care nu este o societate financiară holding mixtă în înţelesul Ordonanţei de urgenţă nr. 98/2006;

3. societate holding cu activitate mixtă – o societate-mamă, alta decât o societate financiară holding, o firmă de investiţii sau o societate financiară holding mixtă în înţelesul Ordonanţei de urgenţă nr. 98/2006, ale cărei filiale includ cel puţin o firmă de investiţii;

c) în aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate recunoaşte ca eligibilă o instituţie externă de evaluare a creditului fără a mai fi necesară o altă evaluare, dacă aceasta a fost recunoscută ca eligibilă de către Banca Naţională a României sau de către autoritatea competentă dintr-un alt stat membru;

d) În aplicarea art. 168 alin. (2) trimiterea la prezenta ordonanţă de urgenţă se consideră a fi făcută la Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

e) În cazul grupurilor care nu includ o instituţie de credit, textul alin. (1) al art. 202 se va citi astfel: "În cazul în care o societate de servicii de investiţii financiare, o societate financiară holding sau o societate holding cu activitate mixtă controlează una sau mai multe filiale care sunt societăţi de asigurări, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cooperează în mod strâns cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi cu alte autorităţi responsabile cu supravegherea societăţilor din domeniul asigurărilor";

f) În aplicarea art. 202 alin. (2) şi art. 226 alin. (5) trimiterea la Capitolul V din Titlul III, Partea I se consideră a fi făcută la art. 7 alin. (2¹) şi (2²) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

g) În aplicarea art. 226 alin. (2) lit. g) trimiterea la Capitolul VIII din Titlul III, Partea I se consideră a fi făcută la Titlul IX din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 280. – Pentru scopurile supravegherii pe bază consolidată, termenii "societate financiară holding", "societate financiară holding-mamă la nivelul României", "societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene" şi "societate prestatoare de servicii auxiliare" desemnează entităţile definite la art. 7, cu precizarea că orice referinţă la instituţiile de credit se consideră a fi făcută la instituţii de credit sau la firme de investiţii, după caz.

Art. 281. – În cazul în care o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene are ca filiale atât o instituţie de credit, cât şi o firmă de investiţii, prevederile Titlului III, Partea I se aplică atât supravegherii instituţiilor de credit, cât şi, după caz, supravegherii societăţilor de servicii de investiţii financiare.

Art. 282. – (1) În cazul în care o instituţie de credit are ca societate-mamă o firmă de investiţii-mamă la nivelul României, doar firma de investiţii este supravegheată pe bază consolidată de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementările emise în aplicarea acesteia.

(2) În cazul în care o societate de servicii de investiţii financiare are ca societate-mamă o instituţie de credit-mamă la nivelul României, doar instituţia de credit este supravegheată pe bază consolidată de către Banca Naţională a României, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementările emise în aplicarea acesteia.

(3) În cazul în care o societate financiară holding are ca filiale cel puţin o instituţie de credit, persoană juridică română, şi o societate de servicii de investiţii financiare, este supusă supravegherii pe bază consolidată de către Banca Naţională a României doar instituţia de credit, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementările emise în aplicarea acesteia.

Art. 283. – Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare asigură cooperarea cu autorităţile competente ale statelor membre pentru îndeplinirea sarcinilor ce decurg din prezenta ordonanţă de urgenţă şi din reglementările emise în aplicarea acesteia, în special atunci când serviciile şi activităţile de investiţii sunt furnizate în baza liberei circulaţii a serviciilor sau prin înfiinţarea de sucursale.

Art. 284. – (1) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este competentă să dispună faţă de o societate de servicii de investiţii financiare sau faţă de persoanele responsabile, care încalcă dispoziţiile legii, ale reglementărilor sau ale altor acte emise în aplicarea acesteia, referitoare la cerinţele prudenţiale şi de adecvare a capitalului sau nu se conformează recomandărilor formulate, măsurile necesare şi/sau să aplice sancţiuni, în scopul înlăturării deficienţelor şi a cauzelor acestora.

(2) Măsurile ce pot fi dispuse de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pentru a asigura redresarea, în cel mai scurt timp, a situaţiei entităţilor prevăzute la alin. (1) sunt cele prevăzute la art. 226, cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor art. 227.

(3) În cazurile în care cerinţele prudenţiale şi de adecvare a capitalului prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, în reglementările ori în alte acte emise în aplicarea acesteia nu sunt respectate sau nu s-a dat curs recomandărilor formulate, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate aplica sancţiuni în conformitate cu prevederile Titlului X din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PARTEA A II-A

DISPOZIŢII SPECIFICE

 

TITLUL I

BĂNCI

 

Art. 285. – Băncile sunt instituţii de credit cu vocaţie universală, care pot desfăşura oricare dintre activităţile prevăzute în Secţiunea 1.2. a Capitolului II din Titlul I, Partea I.

Art. 286. – Dispoziţiile cu caracter general aplicabile instituţiilor de credit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în totalitate băncilor.

Art. 287. – (1) Băncile, persoane juridice române, se constituie sub formă juridică de societate pe acţiuni în conformitate cu legislaţia comercială şi cu respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Băncile, persoane juridice române, nu pot utiliza o denumire specifică unei alte categorii de instituţii de credit reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

TITLUL II

BĂNCI DE ECONOMISIRE ŞI CREDITARE ÎN DOMENIUL LOCATIV

 

Capitolul I

Dispoziţii generale

 

Art. 288. – Prezentul Titlu reglementează regimul aplicabil băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ, persoane juridice române, ca instituţii de credit specializate în finanţarea pe termen lung a domeniului locativ, al căror obiect principal de activitate constă în economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ.

Art. 289. – Dispoziţiile cu caracter general aplicabile instituţiilor de credit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ, persoane juridice române, în măsura în care nu se dispune altfel potrivit dispoziţiilor cuprinse în prezentul titlu.

Art. 290. – În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a) activităţi în domeniul locativ reprezintă:

1. construirea, cumpărarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinaţie preponderent locativă;

2. cumpărarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea altor imobile decât cele cu destinaţie preponderent locativă, cu condiţia să fie folosite ca spaţii locative;

3. cumpărarea de terenuri intravilane sau dobândirea drepturilor de concesiune pentru construirea de imobile cu destinaţie preponderent locativă;

4. cumpărarea de terenuri intravilane sau dobândirea drepturilor de concesiune în scopul construirii altor imobile decât cele cu destinaţie preponderent locativă, în limita cotei deţinute de spaţiile locative din totalul construcţiei poziţionate pe teren;

5. viabilizarea unor terenuri trecute în intravilan în scopul promovării construcţiei cartierelor de locuinţe;

6. preluarea unor creanţe legate de realizarea activităţilor prevăzute la pct. 1-5;

7. construirea de spaţii comerciale, industriale şi social-culturale, dacă acestea sunt legate de construcţia de locuinţe sau dacă ele contribuie, prin amplasarea lor în zonele de locuit, la aprovizionarea acestora sau la satisfacerea nevoilor de ordin social-cultural;

8. lucrări în domeniul locativ angajate de chiriaş în scopul modernizării locuinţei;

b) client – persoană fizică sau juridică care încheie cu banca de economisire şi creditare în domeniul locativ un contract de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ, prin care dobândeşte, ca urmare a efectuării depunerilor prevăzute în contract, dreptul legal de a primi un credit la dobânda stabilită potrivit clauzelor contractuale;

c) contract de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ, denumit în continuare contract de economisire-creditare – angajamentul părţilor în baza căruia clientul se obligă să economisească o sumă reprezentând suma minimă de economisire, iar banca de economisire şi creditare în domeniul locativ se obligă, dacă toate condiţiile de repartizare a creditului sunt îndeplinite, să acorde un credit cu dobândă fixă destinat unor activităţi în domeniul locativ, care reprezintă diferenţa dintre suma totală contractată şi suma economisită incluzând dobânzile şi primele acordate clientului;

d) data de repartizare – data la care soldul economisit şi creditul pentru domeniul locativ sunt puse la dispoziţia clientului;

e) economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ – acceptarea de depozite de la clienţi şi acordarea acestora de credite cu dobândă fixă din sumele acumulate pentru activităţi în domeniul locativ;

f) finanţare în baza contractului de economisire-creditare – creditul cu dobândă fixă obţinut de către client în condiţiile prevăzute în contractul de economisire-creditare;

g) finanţare anticipată – creditul cu dobânda pieţei acordat clientului care nu a acumulat încă suma minimă de economisire stabilită de banca de economisire şi creditare în domeniul locativ prin contractul de economisire-creditare; acest credit, la care se achită doar dobânda, se transformă în credit cu dobândă fixă în momentul îndeplinirii tuturor condiţiilor de repartizare prevăzute în contractul de economisire-creditare;

h) finanţare intermediară – creditul cu dobânda pieţei acordat clientului care a acumulat suma minimă de economisire stabilită prin contractul de economisire-creditare, dar nu îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute în contractul de economisire-creditare; acest credit, la care se achită doar dobânda, se transformă în credit cu dobândă fixă în momentul îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute în contractul de economisire-creditare;

i) fond special – fond constituit de banca de economisire şi creditare în domeniul locativ în scopul garantării funcţionării sistemului din punctul de vedere al tehnicii de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ şi al protejării intereselor clienţilor;

j) masa de repartizare – resurse ale băncii de economii pentru domeniul locativ, provenind din depozite, dobânzi aferente, orice alte plăţi care majorează soldul economisit, sume rambursate aferente creditelor acordate, prime şi dobânzile aferente lor, alte surse atrase exclusiv în scopul finanţării în baza contractului de economisire-creditare, precum şi din surse proprii;

k) raport individual între client şi banca de economisire şi creditare în domeniul locativ – raportul dintre aportul bănesc al clientului, calculat pentru fiecare contract de economisire-creditare, şi aportul bănesc al băncii de economii pentru domeniul locativ, pe care clientul îl obţine prin derularea creditului;

l) raport colectiv între clienţi şi banca de economisire şi creditare în domeniul locativ – raportul dintre suma aporturilor băneşti ale clienţilor şi aportul bănesc preconizat al băncii de economisire şi creditare în domeniul locativ, rezultat din contractele de economisire-creditare al căror proces de economisire a fost încheiat şi/sau întrerupt, calculat pe o anumită perioadă;

m) timp de aşteptare – perioada cuprinsă între data încheierii contractului de economisire-creditare şi data la care contractul clientului este repartizat;

n) tipuri de contracte – modalităţi alternative de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ, puse la dispoziţia clienţilor de banca de economisire şi creditare în domeniul locativ, în funcţie de suma contractată, de dobânda şi termenele de rambursare aferente finanţării în baza contractului de economisire-creditare, precum şi în funcţie de alte criterii stabilite de banca de economisire şi creditare în domeniul locativ.

Art. 291. – (1) Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ, persoane juridice român, se constituie sub formă juridică de societate pe acţiuni în conformitate cu legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale şi cu respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Denumirea unei bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ, persoană juridice română, trebuie să includă sintagma "bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ" sau o altă expresie care să indice specializarea acesteia în finanţarea domeniului locativ.

Art. 292. – (1) Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, următoarele activităţi:

a) economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ;

b) finanţarea anticipată şi finanţarea intermediară, pe baza contractelor de economisire-creditare;

c) acordarea de credite pentru activităţi în domeniul locativ, în condiţiile prevăzute la alin. (2);

d) administrarea de portofolii de credite şi intermedierea de credite pe contul terţilor, dacă aceste credite sunt destinate finanţării unor activităţi în domeniul locativ;

e) emiterea, cu respectarea dispoziţiilor alin. (2), de garanţii pentru acele tipuri de credite obţinute de o persoană, pe care băncile de economii pentru domeniul locativ le pot acorda;

f) efectuarea de plasamente în active cu grad de risc de credit scăzut, potrivit reglementărilor Băncii Naţionale a României;

g) acordarea de credite societăţilor comerciale la care băncile de economii pentru domeniul locativ deţin participaţii, în condiţiile art. 307;

h) emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi de credit;

i) operaţiuni de plăţi;

j) consultanţă financiar-bancară;

k) operaţiuni de mandat cu specific financiar-bancar;

l) alte activităţi, potrivit dispoziţiilor art. 18, în măsura în care acestea susţin realizarea obiectului de activitate.

(2) Totalul creanţelor decurgând din creditele şi angajamentele prevăzute la alin. (1) lit. c) şi, respectiv, lit. e) nu poate depăşi nivelul reglementat de Banca Naţională a României din valoarea aferentă finanţărilor în baza contractelor de economisire-creditare şi a finanţărilor acordate potrivit alin. (1) lit. b).

Art. 293. – Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ pot cesiona creanţele decurgând din finanţări în baza contractului de economisire-creditare, inclusiv garanţiile aferente, numai în condiţiile în care sumele obţinute din cesiune sunt utilizate pentru desfăşurarea activităţii de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ şi pentru finanţarea anticipată şi intermediară.

 

Capitolul II

Dispoziţii specifice privind autorizarea şi retragerea autorizaţiei

 

Art. 294. – Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ sunt supuse condiţiilor de autorizare aplicabile instituţiilor de credit şi condiţiilor specifice stabilite prin reglementări de Banca Naţională a României, care se referă, fără a fi limitative, la:

a) condiţiile generale de afaceri şi condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare;

b) îndeplinirea cerinţelor tehnice şi de operare specifice;

c) reglementările proprii ale băncii de economisire şi creditare în domeniul locativ privind procedura de derulare simplificată a contractelor de economisire-creditare;

d) tipurile de contracte propuse a fi puse la dispoziţia clienţilor.

Art. 295. – Banca Naţională a României respinge o cerere de autorizare a unei bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ conform dispoziţiilor art. 38 şi în cazul în care Condiţiile generale de afaceri şi/sau Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare propuse:

a) nu sunt de natură să asigure o derulare corespunzătoare a contractelor de economisire-creditare şi, în particular, aceste contracte, considerate individual, nu asigură pe întreaga lor durată un raport individual adecvat între client şi banca de economii pentru domeniul locativ;

b) prevăd vărsăminte ale sumelor economisite, rambursări sau orice alte obligaţii care întârzie în mod neadecvat repartizarea contractelor de economisire-creditare, duc la prelungirea nejustificată a duratelor contractelor de economisire-creditare sau nu garantează suficient interesele clienţilor.

Art. 296. – (1) Banca Naţională a României poate retrage autorizaţia acordată unei bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ, conform dispoziţiilor art. 39, inclusiv în situaţiile în care:

a) consideră că interesele clienţilor nu pot fi suficient protejate prin adoptarea altor măsuri în conformitate cu prezenta ordonanţă de urgenţă;

b) constată existenţa unor situaţii de natura celor prevăzute la art. 295, care justifică retragerea autorizaţiei.

(2) Retragerea autorizaţiei unei bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ are ca efect declanşarea procedurii de derulare simplificată a contractelor de economisire-creditare.

Art. 297. – (1) Fuziunea şi divizarea băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ se efectuează conform dispoziţiilor cuprinse în Capitolul VII din Titlul I, Partea I, cu respectarea dispoziţiilor specifice aplicabile acestei categorii de instituţii de credit.

(2) Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ pot fuziona numai cu alte bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ.

 

Capitolul III

Cerinţe specifice de desfăşurare a activităţii

 

Art. 298. – Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ trebuie să elaboreze reglementări proprii privind Condiţiile generale de afaceri şi Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare, care stau la baza tipurilor de contracte oferite.

Art. 299. – Condiţiile generale de afaceri trebuie să cuprindă, fără a fi limitative, următoarele:

a) calcule privind derularea contractelor de economisire-creditare, cu specificarea raportului individual dintre client şi banca de economii pentru domeniul locativ şi a timpului de aşteptare minim, mediu şi maxim;

b) procedura de repartizare a contractelor de economisire-creditare, cu indicarea componenţei masei de repartizare, a termenelor de repartizare, a modului de evaluare a îndeplinirii condiţiilor de repartizare, precum şi stabilirea ordinii de repartizare;

c) procedura privind calculul resurselor din masa de repartizare, care, temporar, nu pot fi repartizate, al veniturilor suplimentare din plasamentul acestor resurse, precum şi indicarea modului de utilizare a fondului special;

d) modul de calcul al valorii garanţiei;

e) procedura de restituire a sumelor economisite în cazul rezilierii contractelor de economisire-creditare;

f) o procedură de derulare simplificată a contractelor de economisire-creditare, în interesul clienţilor, în cazul retragerii autorizaţiei sau al începerii procedurii falimentului;

g) finanţarea investiţiilor de viabilizare a unor terenuri trecute în intravilan în scopul promovării construcţiei cartierelor de locuinţe;

h) finanţarea construirii de spaţii comerciale, industriale şi social-culturale, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 290 lit. a) pct. 7.

Art. 300. – Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare trebuie să cuprindă următoarele prevederi:

a) valoarea şi scadenţa aporturilor clientului şi ale băncii de economisire şi creditare în domeniul locativ, precum şi consecinţele în cazul întârzierii prestaţiilor;

b) rata dobânzii practicate la depozite şi la creditele acordate;

c) valoarea comisioanelor şi a altor cheltuieli care sunt în sarcina clientului;

d) modul de evaluare a îndeplinirii condiţiilor de repartizare, stabilirea ordinii de repartizare şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru plata sumei contractate;

e) modalităţile de garantare şi condiţiile de rambursare a creditelor, precum şi de asigurare împotriva riscului de nerambursare;

f) condiţiile în care un contract de economisire-creditare poate fi divizat sau conexat cu alt contract de economisire-creditare;

g) condiţiile în care se majorează sau se reduce suma contractată;

h) condiţiile în care pot fi cesionate drepturi derivând din contractul de economisire-creditare;

i) condiţiile în care un contract de economisire-creditare poate fi reziliat şi consecinţele ce rezultă din rezilierea lui sau din procedura de derulare simplificată;

j) condiţiile de administrare a conturilor clienţilor;

k) instanţa competentă să soluţioneze litigiile.

Art. 301. – (1) Modificările sau completările aduse Condiţiilor generale de afaceri şi Condiţiilor generale ale contractelor de economisire-creditare în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 299, cu excepţia lit. d), respectiv ale art. 300, cu excepţia lit. c), precum şi cele aduse Condiţiilor generale de afaceri şi Condiţiilor generale ale contractelor de economisire-creditare, corespunzătoare unor noi tipuri de contracte de economisire-creditare, se supun aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României.

(2) Banca Naţională a României poate solicita băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ modificarea Condiţiilor generale de afaceri şi a Condiţiilor generale ale contractelor de economisire-creditare, atunci când se constată că acestea nu pot asigura îndeplinirea obligaţiilor ce le revin din contractele de economisire-creditare.

Art. 302. – Oferirea unor noi tipuri de contracte este supusă aprobării Băncii Naţionale a României cu cel puţin 3 luni înainte de punerea la dispoziţia clienţilor a acestor contracte şi trebuie să fie conforme prevederilor cuprinse în Condiţiile generale de afaceri şi în Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare aprobate.

Art. 303. – (1) În măsura în care masa de repartizare nu este utilizată pentru finanţări în baza contractelor de economisire-creditare, aceasta poate fi utilizată numai pentru restituirea resurselor atrase şi introduse în masa de repartizare şi pentru finanţarea anticipată şi intermediară.

(2) Masa de repartizare trebuie să fie alocată astfel încât să se asigure o repartizare uniformă a contractelor de economisire-creditare şi un timp de aşteptare cât mai scurt.

Art. 304. – (1) În cazul contractelor de economisire-creditare încheiate în valută, băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ au obligaţia să formeze mase de repartizare separate în valutele în care s-a realizat economisirea. Utilizarea maselor de repartizare astfel constituite se face, în principal, în valuta în care s-a făcut economisirea, băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ fiind obligate să administreze corespunzător riscul valutar.

(2) În cazuri speciale, pe baza unei cereri motivate, Banca Naţională a României poate excepta băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ de la obligaţia de a forma mase de repartizare separate, dacă prin aceasta nu se periclitează interesele clienţilor.

Art. 305. – Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ nu se pot angaja să pună la dispoziţia clientului suma contractată în vederea creditării la o dată determinată, înainte de repartizarea contractului de economisire-creditare.

Art. 306. – Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ alocă anual, înainte de impozitarea profitului în contul fondului special, diferenţa dintre veniturile realizate ca urmare a plasamentelor temporare efectuate din masa de repartizare neutilizată pentru finanţarea în baza contractelor de economisire-creditare, din cauza neîndeplinirii de către clienţi a condiţiilor de repartizare, şi veniturile care s-ar fi realizat ca urmare a finanţării în baza contractului de economisire-creditare, în limita a 3% din depozitele atrase. Fondul special poate fi lichidat, la sfârşitul anului, în limita părţii care depăşeşte 3% din depozitele atrase.

Art. 307. – (1) Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ pot deţine participaţii exclusiv la capitalul societăţi comerciale al căror obiect de activitate cuprinde activităţi în domeniul locativ şi care desfăşoară preponderent astfel de activităţi, în limita unei treimi din capitalul social al acestora şi cu respectarea dispoziţiilor art. 143.

(2) O participaţie mai mare este permisă doar la capitalul social al altor bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ, cu condiţia ca totalul participaţiilor la astfel de societăţi să nu depăşească 20% din fondurile proprii ale băncii de economisire şi creditare în domeniul locativ.

Art. 308. – (1) În afara atribuţiilor prevăzute de lege, auditorii financiari ai băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ au şi următoarele obligaţii speciale:

a) verificarea respectării prevederilor cuprinse în Condiţiile generale de afaceri cu privire la procedura de repartizare, scop în care aceştia sunt împuterniciţi să aibă acces la documentele băncii de economisire şi creditare în domeniul locativ, în măsura în care acestea se referă la procedura de repartizare;

b) verificarea respectării condiţiilor prevăzute de normele interne cu privire la plata creditelor şi garantarea creanţelor din credite;

c) verificarea respectării reglementărilor emise de Banca Naţională a României în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Auditorul financiar are obligaţia să informeze Banca Naţională a României ori de câte ori constată încălcarea de către banca de economisire şi creditare în domeniul locativ a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi/sau a reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

(3) Auditorul financiar întocmeşte la încheierea exerciţiului financiar un raport asupra activităţii de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru activităţi în domeniul locativ, pe care îl remite şi Băncii Naţionale a României.

 

Capitolul IV

Reglementări şi măsuri specifice

 

Art. 309. – (1) În vederea asigurării condiţiilor de executare în mod corespunzător a obligaţiilor decurgând din contractele de economisire-creditare şi, în particular, pentru garantarea existenţei la nivelul băncii de economisire şi creditare în domeniul locativ a unor disponibilităţi suficiente, care să asigure un ritm de repartizare cât mai regulat, Banca Naţională a României emite reglementări referitoare la:

a) plasamentul temporar al sumelor acumulate în vederea repartizării, precum şi al sumelor deja repartizate, dar al căror vărsământ nu a fost încă solicitat de către clienţi;

b) modul de determinare a contractelor de economisire-creditare de valoare mare, precum şi:

1. proporţia admisă a sumelor din contractele de economisire-creditare de valoare mare în totalul sumelor contractate aferente contractelor de economisire-creditare nerepartizate;

2. proporţia admisă a sumelor din contractele de economisire-creditare de valoare mare, încheiate pe parcursul unui an calendaristic, în totalul sumelor contractate aferente contractelor de economisire-creditare încheiate pe parcursul acelui an;

c) condiţiile de acordare a creditelor destinate activităţilor în domeniul locativ prevăzute la art. 290 lit. a) pct. 7 şi proporţia admisă a acestor contracte în totalul creditelor acordate de o bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ, care nu poate depăşi procentul de 3%;

d) expunerea maximă admisă faţă de o societate comercială din categoria celor prevăzute la art. 307 alin. (1), precum şi expunerea maximă totală admisă faţă de astfel de societăţi comerciale;

e) proporţia admisă a creditelor acordate în baza contractelor de economisire-creditare şi garantate cu diferite tipuri de garanţii, în totalul creditelor acordate în baza contractelor de economisire-creditare, în cazul în care se consideră necesară o astfel de măsură prudenţială;

f) condiţiile minime de repartizare a contractelor de economisire-creditare, în particular referitoare la suma minimă de economisire şi calculul indicelui de evaluare minim, pentru asigurarea unui raport individual adecvat între client şi banca de economii pentru domeniul locativ;

g) modul de constituire, utilizare şi lichidare a fondului special.

(2) La calculul proporţiilor admise al contractelor de economisire-creditare de valoare mare, potrivit alin. (1) lit. b), se includ şi contractele de economisire-creditare pentru care, în conformitate cu Condiţiile generale de afaceri, clienţii au vărsat suma minimă de economisire în cursul primului an după încheierea contractului de economisire-creditare.

Art. 310. – (1) Banca Naţională a României este împuternicită să ia toate măsurile necesare pentru ca activităţile de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ să se desfăşoare în conformitate cu Condiţiile generale de afaceri şi cu Condiţiile generale ale contractelor de economisire-creditare, precum şi cu celelalte condiţii stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă şi prin reglementările emise în aplicarea acesteia.

(2) În situaţia în care există date certe care conduc la concluzia că o bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ nu îşi va putea onora obligaţiile, Banca Naţională a României poate interzice acesteia, pe o perioadă limitată, încheierea de noi contracte de economisire-creditare.

(3) Dacă situaţia prevăzută la alin. (2) nu este remediată, Banca Naţională a României poate dispune retragerea autorizaţiei şi iniţierea procedurii de derulare simplificată a contractelor de economisire-creditare.

(4) Prin procedura de derulare simplificată a contractelor de economisire-creditare se urmăreşte realizarea aporturilor băneşti ale clienţilor şi ale băncii de economisire şi creditare în domeniul locativ, aferente contractelor de economisire-creditare existente, în sensul protejării intereselor clienţilor.

 

Capitolul V

Stimularea economisirii şi creditării în sistem colectiv

pentru domeniul locativ

 

Art. 311. – (1) Fiecare client, persoană fizică cu cetăţenia română şi cu domiciliul stabil în România, beneficiază de o primă de stat pentru depunerile anuale efectuate în baza unui contract de economisire-creditare încheiat cu o bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ.

(2) Dreptul la prima de stat se constituie la finele anului de economisire. Anul de economisire este anul calendaristic în care s-au efectuat depunerile îndreptăţite la primă.

(3) Prima de stat trebuie solicitată de client până cel târziu la sfârşitul anului calendaristic următor anului de economisire, la banca de economisire şi creditare în domeniul locativ cu care a încheiat contractul de economisire-creditare.

(4) Dreptul la prima de stat se prescrie în cazul în care aceasta nu a fost solicitată până la sfârşitul anului calendaristic următor anului de economisire.

Art. 312. – (1) Prima de stat se stabileşte la 15% din suma economisită în anul respectiv de către client.

(2) Prima de stat nu poate depăşi echivalentul în lei a 120 euro, calculat la rata de schimb leu/euro comunicată de Banca Naţională a României pentru ultima zi lucrătoare a anului de economisire.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), pentru persoanele în vârsta de până la 35 de ani, precum şi pentru cele care au în întreţinere copii minori, nivelul maxim al primei de stat nu poate depăşi 150 euro, după cum urmează:

a) persoanele în vârsta de până la 35 de ani, fără copii în întreţinere: 135 euro;

b) persoanele cu un copil în întreţinere: 140 euro;

c) persoanele cu 2 copii în întreţinere: 145 euro;

d) persoanele cu 3 sau mai mulţi copii în întreţinere: 150 euro.

(4) În cazul în care clientul încheie mai multe contracte de economisire-creditare cu banca de economisire şi creditare în domeniul locativ şi primele stabilite depăşesc prima maximă admisă pentru anul de economisire, suma primelor trebuie limitată la nivelul prevăzut la alin. (2).

Art. 313. – (1) Sunt îndreptăţiţi să beneficieze de primă de stat clienţii persoane singure, precum şi oricare dintre soţi, separat, indiferent care dintre ei a făcut depunerea.

(2) În sensul alin. (1), prin persoană singură se înţelege o persoană necăsătorită, văduvă sau divorţată.

Art. 314. – Prima de stat se alocă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi se acordă de acesta după expirarea fiecărui an calendaristic, în termen de maxim 60 de zile de la solicitarea care a fost transmisă de banca de economisire şi creditare în domeniul locativ acestei autorităţi. Prima este virată de banca de economisire şi creditare în domeniul locativ în contul clientului.

Art. 315. – (1) Pentru a beneficia în mod constant de prima de stat, contractele de economisire-creditare trebuie să aibă o durată de minim 5 ani şi este obligatoriu ca, înainte de expirarea termenului de economisire stabilit, să nu se fi efectuat restituiri totale sau parţiale din sumele economisite.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) următoarele situaţii:

a) suma contractată este pusă la dispoziţie, iar cel care a economisit utilizează imediat şi nemijlocit suma primită pentru activităţi în domeniul locativ;

b) în cazul cesiunii contractului de economisire-creditare, suma economisită sau suma contractată se utilizează imediat şi nemijlocit pentru activităţi în domeniul locativ de către cesionar;

c) cel care a economisit pentru activităţi în domeniul locativ sau soţul/soţia acestuia a decedat ori a intrat în incapacitate totală de muncă după încheierea contractului de economisire-creditare;

d) cel care a economisit pentru activităţi în domeniul locativ a devenit şomer şi perioada de şomaj este de cel puţin 9 luni fără întrerupere şi durează încă în momentul la care se solicită restituirea sumei.

Art. 316. – Clienţii care au încasat prima de stat încălcând dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sau ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia sunt obligaţi să o restituie Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în termen de maxim 90 de zile de la încasarea acesteia.

Art. 317. – Procedura de acordare a primei de stat se stabileşte de către Ministerul Finanţelor Publice împreună cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului prin norme metodologice, aprobate prin ordin comun.

 

TITLUL III

BĂNCI DE CREDIT IPOTECAR

 

Art. 318. – (1) Dispoziţiile prezentului Titlu reglementează regimul băncilor de credit ipotecar, persoane juridice române, ca instituţii de credit specializate, al căror obiect principal de activitate îl constituie desfăşurarea cu titlu profesional a activităţii de acordare de credite ipotecare pentru investiţii imobiliare şi atragerea de fonduri rambursabile de la public prin emisiune de obligaţiuni ipotecare.

(2) Cu excepţia activităţii de atragere de depozite, băncile de credit ipotecar pot desfăşura în limita autorizaţiei acordate, activităţile prevăzute la art. 18, în condiţiile în care acestea susţin activitatea de acordare de credite ipotecare şi emisiune de obligaţiuni ipotecare. Dispoziţiile art. 20-22 se aplică în mod corespunzător.

Art. 319. – (1) Băncile de credit ipotecar, persoane juridice române, se constituie sub formă juridică de societate pe acţiuni în conformitate cu legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale şi cu respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Denumirea unei bănci de credit ipotecar trebuie să includă sintagma "bancă de credit ipotecar" sau sintagma "bancă ipotecară".

Art. 320. – Dispoziţiile cu caracter general aplicabile instituţiilor de credit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător băncilor de credit ipotecar.

 

TITLUL IV

INSTITUŢII EMITENTE DE MONEDĂ ELECTRONICĂ

 

Art. 321. – Prezentul Titlu reglementează regimul instituţiilor emitente de monedă electronică, persoane juridice române, ca instituţii de credit specializate în emiterea de monedă electronică.

Art. 322. – Instituţii emitente de monedă electronică, persoane juridice române, se constituie sub formă juridică de societate pe acţiuni în conformitate cu legislaţia comercială şi cu respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 323. – Obiectul de activitate al instituţiilor emitente de monedă electronică trebuie să fie limitat la desfăşurarea activităţii de emitere de monedă electronică şi la prestarea următoarelor servicii:

a) servicii financiare şi ne-financiare strâns legate de activitatea de emitere de monedă electronică, cum ar fi: administrarea de monedă electronică prin îndeplinirea unor funcţii operaţionale şi a altor funcţii conexe legate de emiterea de monedă electronică, emiterea şi administrarea altor mijloace de plată, fără ca prin aceasta să se acorde credit sub orice formă;

b) servicii de stocare a informaţiilor pe un suport electronic în numele unor instituţii publice sau al altor entităţi.

Art. 324. – (1) Dispoziţiile cu caracter general aplicabile instituţiilor de credit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător instituţiilor emitente de monedă electronică, în măsura în care nu se dispune altfel potrivit dispoziţiilor cuprinse în prezentul titlu.

(2) Regimul prevăzut în Secţiunea 1 a Capitolului VI din Titlul I, Partea I referitor la condiţiile de desfăşurare a activităţii în alte state membre se aplică instituţiilor emitente de monedă electronică numai în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii de emitere de monedă electronică.

(3) Atragerea de fonduri în scopul emiterii de monedă electronică nu este considerată atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile în înţelesul art. 5, dacă fondurile primite sunt transformate imediat în monedă electronică.

Art. 325. – Instituţiile emitente de monedă electronică nu pot deţine participării în alte entităţi, cu excepţia celor al căror obiect de activitate constă exclusiv în furnizarea de servicii operaţionale sau alte servicii conexe legate de emiterea ori distribuirea de monedă electronică de către instituţia emitentă de monedă electronică în cauză.

Art. 326. – (1) În perioada de valabilitate pentru care a fost emisă moneda electronică, instituţiile emitente de monedă electronică sunt obligate să o răscumpere, la cererea deţinătorilor, la o valoarea egală cu valoarea acesteia existentă în sold. Răscumpărarea se realizează prin schimbarea valorii sale în numerar sau prin transfer în cont, fără reţinerea altor taxe şi comisioane în afara celor strict necesare efectuării operaţiunii de răscumpărare.

(2) Contractele încheiate de instituţiile emitente de monedă electronică cu deţinătorii trebuie să prevadă în mod clar condiţiile de răscumpărare a monedei electronice.

(3) Contractele pot prevedea un prag minim de răscumpărare, care nu poate fi mai mare decât echivalentul în lei a 10 euro.

Art. 327. – (1) Instituţiile emitente de monedă electronică trebuie să dispună de un capital iniţial cel puţin la nivelul prevăzut de Banca Naţională a României prin reglementări, care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 1 milion euro.

(2) Instituţiile emitente de monedă electronică trebuie să dispună de un nivel al fondurilor proprii egal cu sau mai mare de 2% din cea mai mare sumă sau din media sumelor ultimelor şase luni a obligaţiilor lor financiare legate de emiterea de monedă electronică.

(3) Fără a se aduce atingere dispoziţiilor alin. (2), fondurile proprii ale unei instituţii emitente de monedă electronică nu pot scădea sub nivelul minim al capitalului iniţial stabilit conform alin. (1).

Art. 328. – În aplicarea art. 24, cadrul de administrare, strategiile, procesele şi mecanismele implementate de o instituţie emitentă de monedă electronică trebuie să vizeze, pe lângă riscurile financiare şi riscurile ne-financiare la care aceasta este sau poate fi expusă, inclusiv riscurile tehnice şi procedurale, precum şi riscurile decurgând din cooperarea acestora cu alte entităţi care le furnizează servicii operaţionale sau alte servicii auxiliare activităţii lor.

Art. 329. – (1) Banca Naţională a României poate excepta o instituţie emitentă de monedă electronică de la aplicarea unora sau a tuturor dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în următoarele situaţii:

a) activitatea de emitere de monedă electronică derulată de instituţia emitentă de monedă electronică generează o valoare totală existentă în sold a obligaţiilor financiare aferente monedei electronice emise care nu depăşeşte, în mod obişnuit, echivalentul în lei a 5 milioane euro şi nu depăşeşte niciodată echivalentul în lei a 6 milioane euro;

b) moneda electronică emisă de instituţie este acceptată ca mijloc de plată doar de către filialele acesteia, care prestează servicii operaţionale sau alte servicii auxiliare legate de moneda electronică emisă sau distribuită de instituţia emitentă de monedă electronică, de către orice societate-mamă a instituţiei emitente de monedă electronică sau de către orice filiale ale societăţii-mamă respective;

c) moneda electronică emisă de instituţia emitentă de monedă electronică este acceptată ca mijloc de plată de un număr limitat de entităţi, care pot fi distinse în mod clar fie prin situarea acestora în aceeaşi locaţie sau pe o arie limitată, fie printr-o relaţie strânsă de natură financiară sau de afaceri cu instituţia emitentă, cum ar fi o reţea comună de marketing sau distribuţie.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), documentele de natură contractuală care stau la baza emiterii de monedă electronică trebuie să prevadă că suma care poate fi stocată pe dispozitivul electronic aflat la dispoziţia deţinătorilor în scopul efectuării de plăţi este limitată la un nivel maxim, care nu poate depăşi echivalentul în lei a 150 euro.

Art. 330. – (1) Instituţiile emitente de monedă electronică care au fost exceptate în condiţiile art. 329 nu beneficiază de regimul prevăzut în Secţiunea 1 a Capitolului VI din Titlul I, Partea I.

(2) Interdicţia prevăzută la art. 5 referitoare la emiterea de monedă electronică nu se aplică instituţiilor emitente de monedă electronică prevăzute la alin. (1).

Art. 331. – În aplicarea prezentului titlu, Banca Naţională a României stabileşte prin reglementări şi următoarele:

a) investiţiile permise ale unei instituţii emitente de monedă electronică;

b) cerinţele de raportare, inclusiv pentru instituţiile emitente de monedă exceptate total sau parţial de la aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 332. – Instituţiile emitente de monedă electronică pot fuziona cu bănci, cu alte instituţii emitente de monedă electronică sau cu societăţi prestatoare de servicii auxiliare, dacă serviciile respective sunt cele prevăzute la art. 323.

 

TITLUL V

ORGANIZAŢII COOPERATISTE DE CREDIT

 

Capitolul I

Dispoziţii generale

 

Secţiunea 1

Sferă de aplicare şi definiţii

 

Art. 333. – (1) Dispoziţiile cuprinse în prezentul titlu se aplică cooperativelor de credit, persoane juridice române şi caselor centrale, persoane juridice române, ale cooperativelor de credit la care acestea sunt afiliate, denumite generic, în continuare, organizaţii cooperatiste de credit.

(2) Dispoziţiile cu caracter general cuprinse în Partea I a prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în totalitate caselor centrale şi, dacă nu se dispune altfel potrivit prezentului titlu, cooperativelor de credit afiliate la acestea.

(3) La nivelul reţelei constituite din casa centrală şi cooperativele de credit afiliate, trebuie să fie respectate cerinţele cuprinse în Capitolele III şi V din Titlul II, Partea I, în condiţiile prevăzute la art. 384.

Art. 334. – În înţelesul prezentului titlu termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a) cooperativă de credit – instituţia de credit constituită ca o asociaţie autonomă de persoane fizice unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor şi aspiraţiilor lor comune de ordin economic, social şi cultural, a cărei activitate se desfăşoară, cu precădere, pe principiul într-ajutorării membrilor cooperatori;

b) casa centrală a cooperativelor de credit – instituţia de credit constituită prin asocierea de cooperative de credit, în scopul gestionării intereselor lor comune, urmăririi centralizate a respectării dispoziţiilor legale şi a reglementărilor-cadru, aplicabile tuturor cooperativelor de credit afiliate, prin exercitarea supravegherii şi a controlului administrativ, tehnic şi financiar asupra organizării şi funcţionării acestora, denumită în continuare casa centrală;

c) afiliată la o casă centrală – cooperativa de credit care a subscris şi a vărsat la capitalul social al casei centrale cel puţin numărul de părţi sociale stabilit în actul constitutiv al casei centrale şi care se subordonează acesteia potrivit dispoziţiilor prezentului titlu şi condiţiilor de afiliere stabilite de casa centrală;

d) act constitutiv-cadru – îndrumarul cu caracter obligatoriu privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cooperativelor de credit afiliate la o casă centrală, elaborat de aceasta şi aprobat de Banca Naţională a României, care cuprinde prevederile minime pentru întocmirea actelor constitutive ale cooperativelor de credit afiliate, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a reţelei;

e) reglementări-cadru – regulamente, norme şi instrucţiuni emise de o casă centrală în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege, obligatorii pentru toate cooperativele de credit afiliate la aceasta, în vederea desfăşurării activităţii în cadrul reţelei cooperatiste, în mod unitar şi în conformitate cu cerinţele legii şi ale reglementărilor Băncii Naţionale a României emise în aplicarea acesteia;

f) reţea cooperatistă – ansamblul format din casa centrală şi cooperativele de credit afiliate la aceasta.

 

Secţiunea a 2-a

Principii generale

 

Art. 335. – (1) Organizaţiile cooperatiste de credit, persoane juridice române, sunt asociaţii autonome, apolitice şi neguvernamentale, care desfăşoară activităţi specifice instituţiilor de credit, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, în scopul într-ajutorării membrilor acestora.

(2) Activitatea în cadrul unei reţele cooperatiste se desfăşoară preponderent şi cu prioritate în interesul membrilor cooperatori, respectiv al organizaţiilor cooperatiste de credit afiliate la casa centrală.

Art. 336. – (1) Organizaţiile cooperatiste de credit, persoane juridice române, se pot organiza şi funcţiona doar sub forma cooperativelor de credit şi a casei centrale la care acestea sunt afiliate.

(2) Afilierea la o casă centrală este obligatorie. Condiţiile şi procedura de afiliere se stabilesc prin actul constitutiv al casei centrale.

Art. 337. – (1) Casă centrală a cooperativelor de credit asigură promovarea intereselor cooperativelor de credit afiliate, având următoarele atribuţii principale:

a) reprezentarea intereselor comune economice, financiare, juridice, social-culturale ale cooperativelor de credit afiliate, în faţa Băncii Naţionale a României, a instituţiilor publice şi a instanţelor judecătoreşti;

b) urmărirea şi asigurarea coeziunii şi bunei funcţionări a întregii reţele, scop în care casa centrală întreprinde toate măsurile necesare pentru a garanta lichiditatea şi adecvarea capitalului la riscuri la nivelul fiecărei organizaţii cooperatiste de credit şi al reţelei în ansamblul său, inclusiv, dacă este cazul, prin acordarea de asistenţă financiară cooperativelor de credit afiliate;

c) emiterea actului constitutiv-cadru şi a altor reglementări-cadru pentru organizarea activităţii în cadrul reţelei;

d) supravegherea cooperativelor de credit afiliate, în ceea ce priveşte respectarea de către acestea a dispoziţiilor legii şi reglementărilor emise de Banca Naţională a României, a actului constitutiv-cadru şi a reglementărilor-cadru ale casei centrale şi exercitarea controlului administrativ, tehnic şi financiar asupra organizării şi administrării acestora;

e) garantarea în întregime a obligaţiilor cooperativelor de credit afiliate, sens în care dispune măsurile necesare pentru asigurarea plăţii de către acestea a contribuţiilor stabilite;

f) lichidarea cooperativelor de credit afiliate;

g) raportarea, în conformitate cu reglementările în vigoare, a datelor şi informaţiilor solicitate de Banca Naţională a României;

h) informarea cooperativelor de credit afiliate despre reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă şi emiterea de reglementări-cadru pentru asigurarea respectării cerinţelor acestora la nivelul întregii reţele;

i) asigurarea gestionării resurselor disponibile din reţea;

j) asigurarea decontării operaţiunilor de încasări şi plăţi între cooperativele de credit afiliate şi a operaţiunilor de încasări şi plăţi ale propriei reţele în relaţia cu trezoreria statului şi cu celelalte instituţii de credit, prin contul curent deschis la Banca Naţională a României;

k) instruirea personalului şi organizarea de acţiuni cu caracter social-cultural de interes comun.

(2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice, casa centrală poate face recomandări şi poate dispune măsuri faţă de cooperativele de credit afiliate sau poate propune Băncii Naţionale a României aplicarea de sancţiuni, în condiţiile prezentului titlu.

 

Capitolul II

Autorizarea organizaţiilor cooperatiste de credit

 

Secţiunea 1

Autorizarea cooperativelor de credit şi retragerea autorizaţiei

 

Art. 338. – (1) Autorizarea cooperativelor de credit, se realizează în condiţiile aplicabile instituţiilor de credit, prevăzute în Capitolul II din Titlul I, Partea I, cu excepţia art. 11, art. 13 alin. (1) şi art. 17, ale căror prevederi nu se aplică la nivelul cooperativelor de credit din reţea.

(2) Cooperativele de credit care se constituie şi se afiliază la o casă centrală deja autorizată, pot fi autorizate de Banca Naţională a României numai pe baza acordului de afiliere acordat de casa centrală respectivă.

(3) Cooperativele de credit care se constituie simultan cu casa centrală se autorizează în condiţiile prevăzute în Secţiunea a 2-a a prezentului capitol.

Art. 339. – Banca Naţională a României poate stabili un nivel minim al capitalului iniţial pentru cooperativele de credit, cu aplicarea în mod corespunzător a cerinţei prevăzute la art. 23.

Art. 340. – (1) Cooperativele de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, activităţile prevăzute în Secţiunea 1 a Capitolului II din Titlul 1, Partea I, cu excepţia celor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c), g) pct. 1), 3) şi 4), h), j)-m), o) şi p), în condiţiile prevăzute de dispoziţiile care urmează.

(2) Cooperativele de credit pot să atragă depozite sau alte fonduri rambursabile de la membrii acestora, precum şi de la persoane fizice, juridice ori alte entităţi, care domiciliază, au reşedinţa sau locul de muncă, respectiv au sediul social şi desfăşoară activitate, în raza teritorială de operare a cooperativei de credit.

(3) Cooperativele de credit pot să acorde credite:

a) membrilor acestora, cu prioritate;

b) persoanelor fizice, persoanelor juridice ori altor entităţi fără personalitate juridică, ce domiciliază, au reşedinţa sau locul de muncă, respectiv au sediul social şi desfăşoară activitate, în raza teritorială de operare a cooperativei de credit, la un nivel care să nu poate depăşi 25% din activele cooperativei de credit.

(4) Cooperativele de credit pot să deruleze credite, în numele şi pe contul statului, din surse puse la dispoziţie, destinate persoanelor prevăzute la alin. (3) şi/sau destinate finanţărilor unor proiecte de dezvoltare/reabilitare a activităţilor economice şi sociale din raza teritorială de operare a cooperativei de credit.

Art. 341. – Cooperativele de credit nu pot emite obligaţiuni. Acestea se pot finanţa din împrumuturi inter-cooperatiste sau de la alte instituţii de credit, în condiţiile respectării dispoziţiilor art. 337 alin. (1) lit. i).

Art. 342. – Banca Naţională a României poate retrage autorizaţia unei cooperative de credit, conform dispoziţiilor art. 39, şi la cererea fundamentată a casei centrale la care respectiva cooperativă de credit este afiliată, dacă aceasta constată existenţa unuia din motivele prevăzute la articolul menţionat sau cooperativa de credit se află în stare de insolvenţă, definită conform legislaţiei în materia insolvenţei instituţiilor de credit.

Art. 343. – Deosebit de alte motive pentru încetarea valabilităţii autorizaţiei, autorizaţia unei cooperative încetează să mai producă efecte de la data la care autorizaţia casei centrale a fost retrasă sau şi-a încetat valabilitatea conform art. 40 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) lit. b) şi c).

Art. 344. – Hotărârea Băncii Naţionale a României de retragere a autorizaţiei unei cooperative de credit se comunică în scris atât cooperativei de credit, cât şi casei centrale la care aceasta este afiliată.

 

Secţiunea a 2-a

Autorizarea casei centrale şi retragerea autorizaţiei

 

Art. 345. – (1) Casele centrale se autorizează, în mod colectiv, împreună cu toate cooperativele de credit din reţea propuse a se constitui, în condiţiile prevăzute în Capitolul III din Titlul I, Partea I.

(2) Banca Naţională a României acordă autorizaţie casei centrale şi cooperativelor de credit dintr-o reţea, numai dacă cerinţele prevăzute de ordonanţa de urgenţă şi de reglementările emise în aplicarea acesteia sunt îndeplinite la nivelul casei centrale şi a fiecărei cooperative de credit afiliate, precum şi la nivelul întregii reţele cooperatiste.

(3) În aplicarea alin. (2), îndeplinirea cerinţelor prevăzute în Secţiunea 1 a Capitolului II din Titlul I, Partea I, şi în reglementările Băncii Naţionale a României emise în aplicarea acestora, trebuie să fie asigurată la nivelul casei centrale şi la nivelul întregii reţele cooperatiste, în cazul cooperativelor de credit, sunt incidente dispoziţiile art. 338 alin. (1).

(4) Nivelul minim al capitalului agregat al unei reţele cooperatiste şi elementele care intră în calculul acestuia se stabilesc de Banca Naţională a României prin reglementări. Acest nivel nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.

Art. 346. – (1) Casele centrale pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, oricare dintre activităţile permise unei instituţii de credit, în condiţiile prevăzute în Secţiunea 1.2. a Capitolului II din Titlul I, Partea I. Activitatea se desfăşoară în principal şi cu preponderenţă în interesul cooperativelor de credit afiliate şi pentru asigurarea adecvării capitalului la riscuri şi a lichidităţii la nivelul întregii reţele.

(2) Creditele acordate de o casă centrală persoanelor juridice, altele decât cooperativele de credit afiliate, nu pot depăşi 20% din activele casei centrale.

(3) Casele centrale pot emite obligaţiuni în condiţiile prevăzute de lege pentru societăţile pe acţiuni.

Art. 347. – Banca Naţională a României respinge cererea de autorizare a unei reţele cooperatiste conform dispoziţiilor art. 38, precum şi în următoarele cazuri:

a) din evaluarea planului de activitate rezultă că reţeaua cooperatistă, în ansamblul ei, nu poate asigura realizarea obiectivelor propuse în condiţiile respectării cerinţelor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în reglementările aplicabile;

b) nu sunt îndeplinite cerinţele privind nivelul minim al capitalului agregat al reţelei.

Art. 348. – În situaţia în care, din evaluarea documentaţiei prezentate în oricare dintre etapele procesului de autorizare, se constată că numai unele dintre cooperativele de credit din reţea şi casa centrală îndeplinesc condiţiile stabilite, Banca Naţională a României poate acorda autorizaţie, numai dacă la nivelul reţelei formate din aceste organizaţiile cooperatiste de credit sunt respectate prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

Art. 349. – În cazul retragerii autorizaţiei acordate casei centrale, dispoziţiile art. 344 se aplică în mod corespunzător.

 

Secţiunea a 3-a

Desfăşurarea activităţii în afara teritoriului României

 

Art. 350. – Dispoziţiile cuprinse în Capitolul VI din Titlul I, Partea I sunt aplicabile la nivelul ansamblului constituit din casa centrală şi cooperativele de credit afiliate.

 

Capitolul III

Prevederi specifice de constituire şi funcţionare

 

Secţiunea 1

Dispoziţii comune organizaţiilor cooperatiste de credit

 

Art. 351. – (1) Dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi organizaţiilor cooperatiste de credit, în măsura în care nu se dispune altfel potrivit prezentului titlu. Constituirea, funcţionarea, modificarea actului constitutiv, dizolvarea, fuziunea, divizarea şi lichidarea organizaţiilor cooperatiste de credit urmează regimul societăţilor pe acţiuni.

(2) În aplicarea alin. (1), orice referire făcută la acţiuni şi acţionari se consideră a fi făcută la părţi sociale şi la membrii cooperatori/cooperative de credit afiliate şi orice referire la un anumit procent din capitalul social al societăţii pe acţiuni se consideră a fi făcută la totalul drepturilor de vot la nivelul unei cooperative de credit/case centrale.

(3) În toate actele oficiale, organizaţiile cooperatiste de credit trebuie să indice, pe lângă alte elemente prevăzute de lege şi menţiunea "capital social variabil", iar în cazul cooperativelor de credit, şi denumirea casei centrale le care sunt afiliate.

Art. 352. – (1) Organizaţiile cooperatiste de credit au un număr variabil de membri cooperatori sau, după caz, de cooperative de credit afiliate, care nu poate fi mai mic decât numărul minim stabilit prin prezentul titlu.

(2) Capitalul social al unei organizaţii cooperatiste de credit este variabil şi este format din părţi sociale de valoare egală.

(3) În cadrul unei reţele cooperatiste, părţile sociale ale tuturor organizaţiilor cooperatiste de credit trebuie să fie de valoare egală.

Art. 353. – (1) Valoarea nominală a unei părţi sociale este stabilită prin actul constitutiv-cadru, dar nu poate fi mai mică de 10 lei.

(2) Părţile sociale sunt purtătoare de dividende. Acestea se plătesc membrilor cooperatori, respectiv cooperativelor de credit afiliate, din profitul net, proporţional cu cota de participare la capitalul social şi corespunzător perioadei de deţinere a părţilor sociale în cursul exerciţiului financiar.

Art. 354. – (1) Părţile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Ele sunt indivizibile şi nu pot fi vândute, cesionate sau gajate decât numai între membrii cooperatori, cu excepţia cazurilor de încetare a calităţii de membru potrivit actului constitutiv, respectiv între cooperativele de credit afiliate la casa centrală.

(2) Părţile sociale nu pot fi utilizate pentru plata datoriilor personale ale titularilor lor faţă de organizaţia cooperatistă de credit sau faţă de terţi şi nu sunt purtătoare de dobânzi.

(3) Membrii cooperatori, respectiv cooperativele de credit afiliate, nu pot solicita restituirea parţială a contravalorii părţilor sociale subscrise, cu excepţia celor decurgând din regularizările prevăzute la art. 369 alin. (2), în cazul părţilor sociale subscrise la casa centrală.

(4) Titularii părţilor sociale, membrii cooperatori sau cooperative de credit, după caz, sunt răspunzători pentru obligaţiile organizaţiei cooperatiste de credit, în limita părţilor sociale subscrise.

Art. 355. – (1) Adunarea generală a unei organizaţii cooperatiste de credit se întruneşte ori de câte ori este necesar, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege, pentru a hotărî asupra tuturor aspectelor care ţin de competenţa adunării generale ordinare şi extraordinare a unei societăţi pe acţiuni, iar în cazul cooperativelor de credit şi pentru a desemna, din rândul membrilor consiliului de administraţie, reprezentanţii cooperativei de credit în adunarea generală a casei centrale.

(2) Exerciţiul atribuţiilor privind modificarea obiectului de activitate, mutarea sediului social, înfiinţarea sau desfiinţarea de sucursale şi, după caz, desemnarea reprezentanţilor în adunarea generală a casei centrale poate fi delegat de către adunarea generală a organizaţiei cooperatiste de credit consiliului de administraţie, în condiţiile prevăzute de actul constitutiv.

Art. 356. – Administratorii unei organizaţii cooperatiste de credit trebuie să ia parte la adunările generale.

Art. 357. – Consiliul de administraţie al unei organizaţii cooperatiste de credit poate decide încheierea de acte juridice prin care să se dobândească, să se înstrăineze, să se închirieze, să se schimbe sau să se constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul organizaţiei cooperatiste de credit, a căror valoare depăşeşte o cincime din valoarea contabilă a activelor acesteia la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale, iar în cazul cooperativelor de credit şi cu aprobarea casei centrale la care este afiliată.

Art. 358. – Cuantumul lunar al remuneraţiei acordate membrilor consiliului de administraţie al unei organizaţii cooperatiste de credit pentru activitatea desfăşurată, stabilit în actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale, nu poate depăşi 20% din salariul brut al directorului general/directorului.

Art. 359. – (1) Casa centrală constituie rezerva mutuală de garantare pe baza cotizaţiilor cooperativelor de credit afiliate şi a unei cote de maximum 5% din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit al casei centrale. Modul de constituire şi de utilizare, precum şi nivelul rezervei mutuale de garantare se stabilesc prin reglementările-cadru ale caselor centrale.

(2) Cooperativele de credit sunt obligate să cotizeze pentru constituirea rezervei mutuale de garantare a casei centrale, în conformitate cu reglementările-cadru emise de casa centrală în acest scop. Cotizaţiile plătite de cooperativele de credit constituie cheltuieli deductibile fiscal.

 

Secţiunea a 2-a

Cooperative de credit

 

Art. 360. – Cooperativele de credit se constituie prin asocierea liberă a persoanelor fizice, fără nici un fel de discriminare pe criterii de naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, apartenenţă politică, avere, condiţie socială, rasă sau sex.

Art. 361. – (1) Poate fi membru cooperator orice persoană fizică care are capacitate deplină de exerciţiu, are domiciliul/reşedinţa/locul de muncă în raza teritorială de operare a cooperativei de credit, a semnat sau a acceptat, după caz, actul constitutiv al acesteia şi a subscris şi a vărsat cel puţin numărul minim de părţi sociale care este stabilit prin actul constitutiv-cadru.

(2) Prin actul constitutiv se pot reglementa şi alte condiţii pentru admiterea ca membru cooperator.

Art. 362. – (1) Cooperativele de credit se organizează pe o rază teritorială de operare proprie, stabilită prin actul constitutiv, în care pot înfiinţa sucursale. Aceasta cuprinde arii determinate din judeţul în care cooperativa de credit îşi are sediul social şi din judeţele limitrofe.

(2) Razele teritoriale de operare ale cooperativelor de credit afiliate la aceeaşi casă centrală nu se pot întrepătrunde.

(3) Modificarea razei teritoriale de operare a cooperativei de credit este supusă aprobării prealabile a casei centrale la care este afiliată,

Art. 363. – (1) Cooperativele de credit se constituie pe baza actului constitutiv, care se elaborează pe baza actului constitutiv-cadru.

(2) Numărul minim de membri cooperatori fondatori, stabilit prin actul constitutiv-cadra, nu poate fi mai mic de 1.000. Actul constitutiv-cadru poate prevedea posibilitatea constituirii unei cooperative de credit cu un număr minim de 100 de membri cooperatori fondatori, cu condiţia ca aceştia să subscrie şi să verse, în total, cel puţin 1.000 de părţi sociale.

Art. 364. – În afara altor elemente prevăzute de lege, actul constitutiv al cooperativei de credit trebuie să includă prevederi referitoare la:

a) condiţiile şi procedura de înscriere în cooperativă, inclusiv, dacă este cazul, taxă de înscriere, precum şi modalitatea de soluţionare a eventualelor plângeri faţă de refuzul de înscriere în cooperativă;

b) condiţiile şi procedura de încetare a calităţii de membru cooperator, inclusiv în cazul retragerii, excluderii, decesului şi stabilirea modalităţilor de stingere a obligaţiilor reciproce dintre cooperativa de credit şi membru cooperator sau succesorii acestuia;

c) drepturile şi obligaţiile membrilor cooperatori;

d) raza teritorială de operare a cooperativei de credit.

Art. 365. – (1) Denumirea unei cooperative de credit trebuie să cuprindă sintagma "cooperativă de credit" sau "bancă cooperatistă" şi numele localităţii în care are sediul social.

(2) Cooperativele de credit din cadrul aceleiaşi reţele cooperatiste sunt obligate să asigure utilizarea unitară a uneia dintre sintagmele prevăzute la alin. (1).

Art. 366. – (1) Fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot, indiferent de numărul de părţi sociale deţinute.

(2) Pentru validitatea hotărârilor adunărilor generale este necesară prezenţa majorităţii membrilor cooperatori. Hotărârile se iau cu votul majorităţii celor prezenţi.

(3) Dacă adunarea generală nu-şi poate desfăşura lucrările din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (2), adunarea generală care se întruneşte după a doua convocare poate să decidă asupra problemelor aflate pe ordinea de zi a celei dintâi, dacă actul constitutiv nu dispune altfel, în prezenţa a cel puţin unei treimi din numărul membrilor cooperatori, cu votul majorităţii celor prezenţi.

Art. 367. – (1) Persoanele numite în calitate de administratori ai cooperativelor de credit trebuie să fie aprobate de casa centrală înainte de începerea exercitării funcţiei, cu excepţia primilor administratori ai cooperativelor de credit care se constituie simultan cu casa centrală.

(2) Banca Naţională a României poate dispune casei centrale să retragă aprobarea dată unui administrator al cooperativei de credit atunci când numirea s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale aplicabile sau activitatea desfăşurată de acesta a condus la deteriorarea situaţiei financiare a cooperativei de credit şi/sau la încălcarea cerinţelor de natură prudenţială de către aceasta.

Art. 368. – Cooperativele de credit repartizează anual 25% din profitul contabil determinat după deducerea impozitului pe profit pentru constituirea unei rezerve de într-ajutorare, destinată creării condiţiilor necesare pentru reducerea costurilor operaţiunilor desfăşurate cu membrii cooperatori.

 

Secţiunea a 3-a

Casa centrală

 

Art. 369. – (1) Casele centrale se constituie pe baza actului constitutiv, prin asocierea a cel puţin 30 de cooperative de credit fondatoare.

(2) Fiecare dintre cooperativele de credit afiliate trebuie să subscrie şi să verse la capitalul social al casei centrale părţi sociale în valoare de minimum 20% din capitalul lor social. În funcţie de valoarea capitalului social înregistrat la sfârşitul exerciţiului financiar de către fiecare cooperativă de credit valoarea participaţiei la capitalul casei centrale se recalculează, iar diferenţele constatate se regularizează în termen de 90 de zile de la sfârşitul exerciţiului financiar.

Art. 370. – Denumirea unei case centrale trebuie să cuprindă sintagma "casă centrală" sau "banca centrală cooperatistă".

Art. 371. – În afara elementelor prevăzute de lege, actul constitutiv al unei case centrale trebuie să includă prevederi referitoare la:

a) condiţiile şi procedura de afiliere a cooperativelor de credit;

b) drepturile şi obligaţiile cooperativelor de credit afiliate;

c) modalitatea de reprezentare a cooperativelor de credit afiliate în adunarea generală a casei centrale;

d) atribuţiile de reprezentare, îndrumare, reglementare, supraveghere, control şi informare ale casei centrale în cadrul reţelei.

Art. 372. – (1) Fiecare cooperativă de credit afiliată are dreptul la un număr de voturi în adunarea generală a casei centrale egal cu numărul persoanelor evidenţiate în registrul membrilor cooperatori la sfârşitul lunii precedente datei ţinerii adunării generale.

(2) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale a casei centrale este necesară prezenţa reprezentanţilor cooperativelor de credit afiliate, care să reprezinte cel puţin jumătate din numărul de voturi exprimabile, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor reprezentate, dacă în actul constitutiv nu se prevede o majoritate mai mare.

(3) Dacă adunarea generală nu-şi poate desfăşura lucrările din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (2), adunarea generală ce se întruneşte după a doua convocare poate să decidă asupra problemelor de pe ordinea de zi a celei dintâi, dacă sunt prezenţi reprezentanţi ai cooperativelor de credit afiliate, care reprezintă cel puţin o treime din numărul de voturi exprimabile, cu majoritatea voturilor reprezentate.

Art. 373. – (1) Casa centrală este administrată de un consiliu de administraţie format din membri aleşi de adunarea generală din rândul persoanelor propuse de reprezentanţii cooperativelor de credit afiliate. Deosebit de alte incompatibilităţi şi interdicţii prevăzute de lege, administratorii, directorii sau persoanele desemnate să asigure conducerea compartimentelor sau a sucursalelor unei cooperative de credit nu pot avea calitatea de administrator sau director la casa centrală.

(2) În afara atribuţiilor prevăzute de legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale, consiliul de administraţie al casei centrale are şi următoarele atribuţii în ceea ce priveşte reţeaua de cooperative de credit afiliate:

a) aprobă sau respinge afilierea cooperativelor de credit;

b) aprobă, în prealabil, modificările în situaţia cooperativelor de credit din reţea, altele decât cele supuse aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României potrivit prezentului titlu, în conformitate cu reglementările-cadru;

c) întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea numărului minim de cooperative de credit afiliate;

d) aprobă reglementările-cadru şi modificările actului constitutiv-cadru;

e) stabileşte şi supune spre aprobare adunării generale situaţia financiară agregată întocmită la nivelul reţelei cooperatiste;

f) stabileşte şi aprobă reglementările-cadru pentru exercitarea atribuţiilor pe linia supravegherii cooperativelor de credit afiliate şi decide cu privire la măsurile care trebuie întreprinse cu privire la cooperativele de credit afiliate, şi dacă este cazul asupra propunerii de sancţiuni, în cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

Art. 374. – Casele centrale sunt obligate să menţină un nivel al activelor cu grad mare de lichiditate cel puţin egal cu cel al rezervei mutuale de garantare.

Art. 375. – În afara registrelor prevăzute de lege, casele centrale trebuie să ţină un registru de evidenţă a cooperativelor de credit afiliate.

 

Secţiunea a 4-a

Unele prevederi specifice privind dizolvarea, fuziunea şi divizarea

organizaţiilor cooperatiste de credit

 

Art. 376. – Prin derogare de la prevederile legislaţiei aplicabile societăţilor comerciale, dizolvarea unei organizaţii cooperatiste de credit ca urmare a reducerii numărului de membri cooperatori, respectiv de cooperative de credit afiliate, sub nivelul minim stabilit potrivit prezentului titlu, are loc în cazul în care acest număr nu a fost completat în termen de un an de la data constatării acestei reduceri.

Art. 377. – (1) O casă centrală a cooperativelor de credit poate fuziona numai cu o altă casă centrală.

(2) Operaţiunile de fuziune şi de divizare ale cooperativelor de credit se realizează numai în cadrul aceleiaşi reţele cooperatiste de credit, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (1).

(3) Fuziunea sau divizarea organizaţiilor cooperatiste de credit se realizează în condiţiile prevăzute în Capitolul VII din Titlul I, Partea I, iar în cazul cooperativelor de credit, şi cu aprobarea casei centrale la care acestea sunt afiliate.

 

Secţiunea a 5-a

Operaţiunile de plăţi ale organizaţiilor cooperatiste de credit

 

Art. 378. – În vederea funcţionării, în termen de 30 de zile de la data obţinerii autorizaţiei fiecare organizaţie cooperatistă de credit deschide cont curent, după cum urmează:

a) casa centrală, la Banca Naţională a României, conform reglementărilor emise de aceasta;

b) cooperativele de credit, la casa centrală la care acestea sunt afiliate, conform reglementărilor-cadru.

Art. 379. – (1) Fiecare casă centrală elaborează, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, reglementări-cadru privind desfăşurarea operaţiunilor de plăţi între cooperativele de credit afiliate.

(2) Organizaţiile cooperatiste de credit răspund pentru legalitatea şi disciplina operaţiunilor de plăţi efectuate în cadrul reţelei.

 

Capitolul IV

Prevederi specifice privind cerinţele operaţionale

 

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

 

Art. 380. – (1) Organizaţiile cooperatiste de credit îşi organizează întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia, precum şi cu respectarea reglementărilor-cadru emise de casa centrală.

(2) Dispoziţiile cuprinse în Titlul II, Partea I se aplică în mod corespunzător organizaţiilor cooperatiste de credit, cu precizările şi în condiţiile prevăzute în prezentul capitol.

Art. 381. – În aplicarea dispoziţiilor art. 105, actele constitutive, reglementările interne ale organizaţiilor cooperatiste de credit şi reglementările-cadru emise de casa centrală se transmit Băncii Naţionale a României, în condiţiile prevăzute prin reglementările acesteia emise în baza prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 382. – (1) Prin actul constitutiv-cadru şi reglementările-cadru, casa centrală trebuie să asigure implementarea în mod unitar, la nivelul întregii reţele cooperatiste, a unui cadru de administrare, a unor procese de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor şi a unor mecanisme de control intern, care să asigure respectarea cerinţelor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

(2) Casa centrală este responsabilă pentru organizarea controlului intern al activităţii, pentru administrarea riscurilor semnificative, precum şi pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern la nivelul întregii reţele cooperatiste. În acest sens, prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituirea unui comitet de audit la nivelul fiecărei cooperative de credit nu este obligatorie.

Art. 383. – Prin excepţie de la dispoziţiile art. 107 alin. (1), conducerea operativă a activităţii cooperativelor de credit care au cel mult 5000 de membrii cooperatori poate fi delegată unui singur director.

 

Secţiunea a 2-a

Cerinţe prudenţiale şi de publicitate

 

Art. 384. – (1) La nivelul unei reţele cooperatiste trebuie respectate cerinţele prevăzute în art. 24, art. 126, în Secţiunile a 6-a, a 7-a şi a 8-a din Capitolul III şi cele prevăzute în Capitolul V din Titlul II, Partea I.

(2) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1), fondurile proprii la nivelul unei reţele cooperatiste nu pot scădea sub nivelul minim al capitalului agregat prevăzut pentru autorizare.

(3) Respectarea cerinţelor prevăzute în Capitolul V din Titlul I, Partea I se asigură de către casa centrală pentru activitatea proprie, precum şi pentru cea a întregii reţele cooperatiste.

Art. 385. – (1) Fiecare organizaţie cooperatistă de credit trebuie să respecte dispoziţiile la care se face referire în art. 384 alin. (1), în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României şi, după caz, cu reglementările-cadru ale casei centrale.

(2) Fiecare cooperativă de credit din reţea trebuie să menţină în permanenţă fonduri proprii la nivelul stabilit prin reglementările-cadru emise de casa centrală pentru acoperirea riscurilor la care cooperativa de credit este sau poate fi expusă; acest nivel nu poate scădea sub nivelul minim al capitalului iniţial prevăzut de Banca Naţională a României prin reglementări, dacă este cazul.

Art. 386. – (1) Casa centrală stabileşte prin reglementările-cadru acele modificări efectuate la nivelul cooperativelor de credit faţă de condiţiile care au stat la baza autorizării acestora pentru care este necesară aprobarea prealabilă a casei centrale – altele decât cele prevăzute în prezentul titlu sau cele supuse aprobării Băncii Naţionale a României potrivit reglementărilor acesteia – precum şi modificările pentru care notificarea ulterioară este suficientă.

(2) Înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor corespunzătoare modificărilor operate la nivelul unei organizaţii cooperatiste de credit, care sunt supuse unei aprobări prealabile, se realizează numai după obţinerea aprobării Băncii Naţionale a României sau a casei centrale, după caz.

 

Secţiunea a 3-a

Situaţii financiare şi audit

 

Art. 387. – (1) În afara cerinţelor privind întocmirea situaţiilor financiare de către fiecare instituţie de credit, casa centrală trebuie să întocmească situaţia financiară anuală agregată a reţelei cooperatiste, potrivit prevederilor legale, care să reflecte operaţiunile şi situaţia financiară ale tuturor organizaţiilor cooperatiste de credit din reţea.

(2) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1), precum şi pentru efectuarea de către casa centrală a raportărilor solicitate de Banca Naţională a României la nivelul reţelei cooperatiste, cooperativele de credit sunt obligate să prezinte casei centrale la care sunt afiliate situaţiile lor financiare anuale, precum şi alte date şi informaţii cerute de casa centrală, la termenele stabilite prin reglementările-cadru emise de casa centrală.

Art. 388. – (1) Auditorul financiar al cooperativei de credit este supus aprobării prealabile a casei centrale, cu excepţia primului auditor financiar al unei cooperative de credit care se constituie şi se autorizează simultan cu casa centrală.

(2) Banca Naţională a României poate dispune casei centrale retragerea aprobării acordate unui auditor financiar în situaţiile prevăzute la art. 157.

Art. 389. – Informările făcute de auditorul financiar al unei cooperative de credit în aplicarea dispoziţiilor art. 156, se transmit casei centrale, care le notifică Băncii Naţionale a României.

Art. 390. – (1) Auditorul financiar al casei centrale auditează atât situaţiile financiare anuale ale casei centrale, cât şi situaţiile financiare anuale agregate la nivelul reţelei cooperatiste.

(2) Auditorul financiar al casei centrale poate audita şi situaţiile financiare anuale ale cooperativelor de credit afiliate. În acest caz, dispoziţiile art. 388 alin. (1) şi (2) nu sunt aplicabile.

Art. 391. – Situaţia în care un auditor financiar este numit în această calitate la mai multe organizaţii cooperatiste de credit nu constituie o încălcare a principiului independenţei acestuia.

 

Capitolul V

Supravegherea organizaţiilor cooperatiste de credit

 

Secţiunea 1

Exercitarea atribuţiilor de supraveghere

 

Art. 392. – (1) Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a casei centrale la nivel individual şi, la nivel agregat, a tuturor organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul unei reţele cooperatiste. Banca Naţională a României poate efectua, atunci când consideră necesar, verificări la sediul cooperativelor de credit.

(2) Casa centrală este obligată să raporteze Băncii Naţionale a României datele şi informaţiile necesare pentru evaluarea respectării dispoziţiilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în reglementările emise în aplicarea acesteia, atât cele care privesc activitatea proprie, cât şi cele referitoare la activitatea întregii reţele cooperatiste.

(3) Fără a se aduce atingere competenţelor Băncii Naţionale a României în ceea ce priveşte exercitarea supravegherii organizaţiilor cooperatiste de credit, casele centrale asigură supravegherea cooperativelor de credit afiliate. În acest sens prevederile Capitolului I din Titlul III, Partea I se aplică în mod corespunzător şi orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută la casa centrală.

(4) Membrii consiliului de administraţie, salariaţii casei centrale şi orice persoană care îndeplineşte anumite responsabilităţi pe contul casei centrale în exercitarea atribuţiilor acesteia prevăzute la alin. (3), au obligaţia să păstreze secretul profesional potrivit art. 214.

 

Secţiunea a 2-a

Măsuri de supraveghere şi sancţiuni

 

Art. 393. – (1) În exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în prezentul titlu, casa centrală poate să dispună faţă de o cooperativă de credit afiliată, care încalcă dispoziţiile legii, ale reglementărilor sau ale altor acte emise în aplicarea acesteia, referitoare la supraveghere sau la condiţiile de desfăşurare a activităţii, măsurile prevăzute la art. 226 alin. (2) lit. a)-f), în condiţiile prevăzut prin reglementările-cadru emise de casa centrală în acest sens.

(2) Casa centrală poate propune în mod fundamentat Băncii Naţionale a României să dispună faţă de o cooperativă de credit măsurile prevăzute la art. 226 alin. (2) lit. g) şi/sau să aplice sancţiunile prevăzute de lege.

(3) Dispoziţiile cuprinse în Capitolului VII din Titlul III, Partea I se aplică în mod corespunzător casei centrale în exercitarea prerogativelor prevăzute la alin. (1).

(4) Casa centrală notifică Băncii Naţionale a României orice măsură dispusă, în termen de 5 zile de la data impunerii acesteia.

(5) Actele de aplicare a măsurilor în condiţiile alin. (1) se emit de către directorii casei centrale, potrivit reglementărilor-cadru emise în acest sens.

Art. 394. – În cazul în care la nivelul casei centrale sau al unei cooperative de credit afiliate se constată o deteriorare semnificativă a situaţiei financiare şi a indicatorilor de prudenţă, casa centrală poate cere cooperativelor de credit afiliate să contribuie la majorarea resurselor sale financiare fie prin subscrierea de noi părţi sociale, fie prin constituirea unor depozite rambursabile la termenele stabilite de casa centrală.

Art. 395. – Banca Naţională a României poate să dispună măsurile considerate necesare sau aplicarea de sancţiuni în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către casa centrală a atribuţiilor de supraveghere şi de control conferite potrivit prezentului titlu sau delegate de Banca Naţională a României, faţă de cooperativele de credit afiliate.

 

Secţiunea a 3-a

Prevederi specifice privind procedurile speciale

 

Art. 396. – (1) Instituirea măsurilor de supraveghere specială sau de administrare specială cu privire la o cooperativă de credit poate fi dispusă de Banca Naţională a României şi la propunerea fundamentată a casei centrale la care este afiliată cooperativa de credit.

(2) Asigurarea supravegherii speciale sau a administrării speciale a unei cooperative de credit poate fi delegată, prin decizia Băncii Naţionale a României de instituire a măsurii respective, casei centrale la care cooperativa de credit este afiliată.

Art. 397. – (1) În cazul în care supravegherea specială se asigură de către casa centrală potrivit art. 396, dispoziţiile cuprinse în Secţiunea 1 a Capitolului VIII din Titlul III, Partea I se aplică în mod corespunzător şi orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută la casa centrală.

(2) Rapoartele periodice prevăzute la art. 239 alin. (1) se remit şi Băncii Naţionale a României.

(3) În cazul în care, pe parcursul supravegherii speciale, în activitatea cooperativei de credit se constată în continuare deficienţe grave, casa centrală poate propune Băncii Naţionale a României, de la caz la caz, instituirea măsurii de administrare specială sau adoptarea altor măsuri prevăzute de lege, inclusiv poate solicita Băncii Naţionale a României retragerea autorizaţiei cooperativei de credit în cauză.

Art. 398. – (1) În cazul în care administrarea specială se asigură de către casa centrală potrivit art. 396, dispoziţiile cuprinse în Secţiunea a 2-a a Capitolului VIII din Titlul III, Partea I se aplică în mod corespunzător şi orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută la casa centrală.

(2) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1), rapoartele administratorului special se remit şi Băncii Naţionale a României.

(3) În situaţia prevăzută la art. 252 alin. (2), casa centrală poate solicita Băncii Naţionale a României retragerea autorizaţiei cooperativei de credit în cauză.

Art. 399. – (1) Lichidarea unei cooperative de credit ca urmare a retragerii autorizaţiei în condiţiile art. 342 se realizează de către casa centrală la care aceasta este afiliată, inclusiv în situaţia în care cooperativa de credit se află în stare de insolvenţă, cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor cuprinse în Secţiunea a 3-a a Capitolului VIII din Titlul III, Partea I. Casa centrală poate numi un lichidator autorizat.

(2) În situaţia în care cooperativa de credit se află în stare de insolvenţă, adunarea generală a casei centrale hotărăşte cu privire la patrimoniul cooperativei de credit a cărei autorizaţie a fost retrasă, acesta putând fi repartizat organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei cooperatiste; În acest caz, casa centrală trebuie să asigure exercitarea atribuţiei sale prevăzute la art. 337 alin. (1) lit. e).

Art. 400. – (1) În alte situaţii decât cele prevăzute la art. 399 alin. (2), la lichidarea unei organizaţii cooperatiste de credit, după plata obligaţiilor acesteia, din activul net rămas se distribuie membrilor cooperatori, respectiv cooperativelor de credit afiliate, sumele reprezentând contravaloarea părţilor sociale subscrise şi vărsate, precum şi dividendele cuvenite pentru exerciţiul financiar în curs. Diferenţa rămasă este preluată, în cazul lichidării cooperativelor de credit, de casa centrală la care sunt afiliate, iar în cazul lichidării caselor centrale, împreună cu cooperativele de credit afiliate, de către Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

(2) Dacă activul net rămas nu acoperă valoarea totală aferentă părţilor sociale, acesta se distribuie proporţional cu părţile sociale deţinute de fiecare membru al organizaţiei cooperatiste de credit.

 

Capitolul VI

Falimentul caselor centrale

 

Art. 401. – În cazul unei case centrale aflate în stare de insolvenţă sunt aplicabile prevederile legislaţiei privind falimentul instituţiilor de credit; procedura prevăzută de lege se aplică în ansamblu organizaţiilor cooperatiste de credit din reţea.

 

Capitolul VII

Alte dispoziţii

 

Art. 402. – Actele adoptate de o casă centrală conform dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă cu privire la o cooperativă de credit, pot fi contestate în condiţiile prevăzute la art. 275-277.

Art. 403. – Fondul social constituit de membrii cooperatori până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în baza dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 200/2002, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi retras, dar nu mai devreme de trecerea unei perioade de un an de la data achitării de către aceştia a ultimei rate de împrumut şi a dobânzii aferente, dacă prin convenţia părţilor nu se prevede altfel.

 

TITLUL VI

SISTEME DE PLĂŢI

 

Capitolul I

Dispoziţii generale

 

Art. 404. – (1) Banca Naţională a României reglementează, autorizează şi supraveghează sistemele de plăţi şi sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare din România, inclusiv administratorii acestora, în scopul asigurării funcţionării sistemelor în conformitate cu standardele internaţionale în acest domeniu.

(2) Sistemele prevăzute la alin. (1) nu pot funcţiona pe teritoriul României fără obţinerea autorizaţiei Băncii Naţionale a României.

Art. 405. – Banca Naţională a României emite reglementări cu privire la sistemele de plăţi şi sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, referitoare la:

a) condiţiile şi modalitatea de organizare a sistemelor;

b) condiţiile şi procedura de autorizare, cazurile în care autorizaţia poate fi revocată;

c) criteriile şi regulile pentru supravegherea sistemelor, inclusiv a participanţilor la aceste sisteme şi a administratorilor acestora;

d) informaţiile şi raportările care trebuie furnizate Băncii Naţionale a României;

e) cerinţele minime referitoare la funcţionarea, auditul operaţional şi administrarea riscurilor unui sistem şi cele referitoare la situaţiile financiare şi auditul intern ale participanţilor şi ale administratorului unui sistem;

f) orice alte cerinţe specifice necesare bunei funcţionări a unui sistem.

Art. 406. – (1) Fondurile şi instrumentele financiare ale participanţilor la sistemele de plăţi, constituite la dispoziţia agentului de decontare, în limitele solicitate prin regulile sistemului, în scopul garantării îndeplinirii obligaţiilor care decurg din calitatea de participant la sistem, nu pot face obiectul executării silite de către terţi şi nu pot fi grevate de alte garanţii reale ori sarcini de către participantul debitor.

(2) Fondurile şi instrumentele financiare prevăzute la alin. (1) sunt exceptate de la procedura înscrierii în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

(3) În cazul falimentului unui participant la sistemul de plăţi, fondurile şi instrumentele financiare prevăzute la alin. (1) sunt utilizate numai în scopul îndeplinirii obligaţiilor decurgând din ordinele de transfer irevocabile şi din poziţiile nete rezultate din compensare, care revin participantului până la data pronunţării, inclusiv, a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

(4) În cazul încetării calităţii de participant la sistemul de plăţi, fondurile şi instrumentele financiare prevăzute la alin. (1) sunt utilizate numai în scopul îndeplinirii obligaţiilor decurgând din ordinele de transfer irevocabile şi din poziţiile nete rezultate din compensare, care revin participantului până la momentul încetării calităţii de participant.

 

Capitolul II

Măsuri de remediere şi sancţiuni

 

Art. 407. – Banca Naţională poate dispune participanţilor şi/sau administratorilor sistemelor de plăţi şi ai sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare adoptarea unor măsuri de remediere a deficienţelor constatate în cadrul sistemelor.

Art. 408. – (1) În situaţia în care Banca Naţională a României constată că participanţii la sistemele de plăţi şi sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare sau administratorii acestor sisteme se fac vinovaţi de nerespectarea dispoziţiilor prezentului capitol a reglementărilor emise de Banca Naţională a României în aplicarea acestor dispoziţii sau nu se conformează măsurilor de remediere dispuse de aceasta, Banca Naţională a României poate aplica următoarele sancţiuni:

a) avertisment scris;

b) amendă cuprinsă între 10.000 lei şi 100.000 lei;

c) suspendarea sau excluderea unuia sau mai multor participanţi de la unul sau mai multe sisteme;

d) suspendarea, pe un termen de până la 90 de zile, a autorizaţiei acordate de Banca Naţională a României unui administrator de sistem;

e) retragerea autorizaţiei acordată administratorului de sistem.

(2) Actele prin care sunt dispuse măsurile sau sunt aplicate sancţiuni potrivit prezentului capitol se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naţionale a României cu excepţia sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) a căror aplicare este de competenţa consiliului de administraţie.

Art. 409. – (1) Aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 407 se prescrie în termen de un an de la data luării la cunoştinţă, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei.

(2) Amenzile încasate se fac venituri la bugetul de stat.

(3) Aplicarea sancţiunilor nu înlătură răspunderea materială, civilă sau penală, după caz.

 

PARTEA A III-A

INFRACŢIUNI ŞI DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

 

TITLUL I

INFRACŢIUNI

 

Art. 410. – Desfăşurarea de activităţi interzise potrivit art. 5 de către o persoană, pe cont propriu sau pe contul unei entităţi care nu este instituţie de credit constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Art. 411. – Utilizarea neautorizată de către o persoană a unei denumiri specifice unei instituţii de credit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 412. – Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani:

a) fapta unui administrator, director sau angajat al unei instituţii de credit care, cu rea credinţă, încalcă dispoziţiile art. 171 sau obstrucţionează în orice alt mod exercitarea supravegherii de către Banca Naţională a României;

b) fapta oricărei persoane care asigură conducerea operativă a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi holding cu activitate mixtă de a obstrucţiona, în orice mod, exercitarea de către Banca Naţională a României a competenţelor sale de supraveghere a instituţiilor de credit potrivit art. 166 şi art. 176-203.

Art. 413. – Deschiderea de conturi sub nume fictive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

 

TITLUL II

DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

 

Capitolul I

Dispoziţii tranzitorii

 

Art. 414. – (1) Cererile de autorizare nesoluţionate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă care nu sunt conforme cu dispoziţiile legii şi/sau cu reglementările emise în aplicarea acesteia, pot fi retrase şi prezentate din nou de titularii cererilor după înlăturarea deficienţelor.

(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), cererile de autorizare depuse de instituţii de credit autorizate şi supravegheate de autoritatea competentă dintr-un alt stat membru se clasează ca fiind lipsite de obiect şi aceste instituţii de credit trebuie să urmeze procedura notificării prevăzută în Secţiunea 1 a Capitolul IV din Titlul I, Partea I.

Art. 415. – (1) Instituţiile de credit, persoane juridice române, sucursalele instituţiilor de credit din state terţe, şi administratorii de sisteme care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă funcţionează în România, se consideră că dispun de o autorizaţie conform dispoziţiilor acestei ordonanţe de urgenţă.

(2) Instituţiile de credit din alte state membre care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă desfăşoară activitate în România printr-o sucursală se consideră că sunt notificate potrivit dispoziţiilor Capitolului IV din Titlul I, Partea I. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, autorizaţiile emise de Banca Naţională a României acestor sucursale îşi încetează de drept valabilitatea, acestea funcţionând pe baza autorizaţiei acordate instituţiei de credit de către autoritatea competentă din statul membru de origine. Dispoziţiile art. 41 alin. (2) nu sunt aplicabile în aceste cazuri.

Art. 416. – Instituţiile de credit, persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor de credit din state terţe trebuie să se conformeze noilor cerinţe cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă, în termenele şi condiţiile care se stabilesc prin reglementările emise în aplicarea acesteia.

 

Capitolul II

Dispoziţii finale

 

Art. 417. – Instituţiile de credit care îşi desfăşoară activitatea în România în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv sucursalele instituţiilor de credit din alte state membre şi din state terţe, se evidenţiază de către Banca Naţională a României în registrul instituţiilor de credit, care este accesibil persoanelor interesate.

Art. 418. – (1) Instituţiile de credit pot să-şi constituie asociaţii profesionale, care să le reprezinte interesele colective faţă de autorităţile publice, să studieze probleme de interes comun, să promoveze cooperarea, să informeze membrii asociaţiei şi publicul şi să organizeze serviciile de interes comun. Asociaţiile profesionale ale instituţiilor de credit colaborează cu Banca Naţională a României.

(2) Separat sau, după caz, în cadrul asociaţiilor profesionale, instituţiile de credit pot să-şi organizeze un corp propriu de executori, a cărui activitate este strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparţinând instituţiei de credit şi altor entităţi care aparţin grupului acesteia şi care desfăşoară activităţi financiare.

(3) Statutul acestui corp de executori se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei, iar activitatea acestuia se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile în materie din dreptul comun.

Art. 419. – (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.

(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se completează cu dispoziţiile legislaţiei aplicabile în materia societăţilor comerciale, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi cu cele specifice desfăşurării anumitor activităţi/operaţiuni, după caz.

Art. 420. – (1) Banca Naţională a României emite reglementări în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I precum şi pe pagina de Internet a Băncii Naţionale a României.

(2) În scopul unei aplicări unitare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor emise în baza acesteia, Banca Naţională a României poate emite instrucţiuni şi precizări, care se comunică tuturor instituţiilor de credit şi se publică pe pagina de Internet a Băncii Naţionale a României.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în cazul în care dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile atât instituţiilor de credit, cât şi, potrivit Capitolului X din Titlul III, Partea I, societăţilor de servicii de investiţii financiare şi, după caz, societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii, reglementările şi, respectiv, instrucţiunile şi precizările se emit în comun de către Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

(4) La elaborarea reglementărilor, instrucţiunilor şi precizărilor, Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare asigură transpunerea legislaţiei relevante adoptate la nivelul Uniunii Europene şi urmăresc implementarea celor mai bune practici internaţionale în domeniul supravegherii prudenţiale.

Art. 421. – (1) Reglementările emise de Banca Naţională a României, în baza actelor normative prevăzute la art. 422, şi, respectiv, de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în baza Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în continuare, până la abrogarea lor expresă.

(2) Pentru calculul cerinţelor de capital, instituţiile de credit, respectiv societăţile de servicii de investiţii financiare şi, după caz, societăţile de administrare a investiţiilor pot opta să aplice, până la data de 1 ianuarie 2008, anumite prevederi din reglementările la care se face referire în alin. (1), în condiţiile prevăzute de noile reglementări emise în comun de Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în aplicarea prezentei ordonanţă de urgenţă, potrivit dispoziţiilor art. 420 alin. (3).

(3) Reglementările emise în comun de Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare trebuie să prevadă în mod expres care dintre dispoziţiile reglementărilor anterioare rămân în mod excepţional în vigoare până la data de 1 ianuarie 2008, pentru instituţiile de credit, societăţile de servicii de investiţii financiare şi, după caz, societăţile de administrare a investiţiilor care exercită opţiunea prevăzută la alin. (2).

Art. 422. – Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:

a) Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare;

b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 14 iulie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 200/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

c) Legea nr. 541/2002 privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 8 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

d) Legea nr. 33/2006 privind băncile de credit ipotecar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 3 martie 2006;

e) orice alte dispoziţii contrare.

Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune dispoziţiile directivelor Uniunii Europene din domeniul instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, după cum urmează:

1. din Directiva nr. 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006, privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006: art. 1-3, art. 4 paragrafele (1)-(5), (7)-(17), (19)-(21) şi (46), art. 5-8, art. 9 paragraful (1), art. 10 paragrafele (1) şi (5), art. 11-25, art. 26 paragrafele (1)-(3), art. 27, art. 28 paragrafele (1) şi (2), art. 29-38, art. 40-49, art. 52-56, art. 75, art. 76, art. 80 paragraful (1) teza a 3-a, art. 81 paragrafele (1), (3) şi (4), art. 84 paragrafele (1), (5) şi (6), art. 85 paragrafele (1) şi (2), art. 89 paragraful 910, art. 91, art. 97 paragrafele (1) şi (3)-(5), art. 102 paragrafele (1) şi (4), art. 105 paragrafele (1), (3) şi (4), art. 109, art. 120, art. 121, art. 122 paragraful (1), art. 123, art. 124 paragrafele (1)-(4), art. 125-132, art. 135-137, art. 138 paragraful (1), art. 139-142, art. 143 paragrafele (1), (2) teza a 2-a şi (3), art. 144, art. 145, art. 147-149, art. 152 paragraful (8), art. 157 şi Anexa 1;

2. din Directiva nr. 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006, privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi instituţiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006: art. 1 paragraful (1), art. 2 paragrafele (1) şi (2) lit. b), d) şi e), art. 3 paragrafele (1) lit. a), f) şi g), (2) şi (3), art. 10 paragraful (4), art. 13 paragraful (1) teza 1, art. 18 paragraful (1), art. 20 paragraful (1), art. 28 paragraful (1), art. 34, art. 35 paragraful (1), art. 37 paragraful (1), art. 38, art. 39, art. 49 paragraful (1) teza a 2-a şi a 3-a şi (2), art. 50 paragraful (1) şi Anexa 1 paragraful 1;

3. din Directiva nr. 2000/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 septembrie 2000, privind accesul la activitate, desfăşurarea şi supravegherea prudenţială a activităţii instituţiilor emitente de monedă electronică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 275/27.10.2000: art. 1-3, art. 4 paragraful (1), art. 7 şi art. 8;

4. din Directiva nr. 2001/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 aprilie 2001, privind reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 125/05.05.2001: art. 1, art. 2, art. 9-13 şi art. 16-33;

5. din Directiva Consiliului nr. 89/117/CEE din 13 februarie 1989 referitoare la obligaţiile sucursalelor stabilite într-un stat membru ale instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare, având sediul central în afara acelui stat membru, privind publicarea documentelor contabile anuale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 044/16.02.1989: art. 1 paragraful (1) şi art. 2-4.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Ministrul integrării europene,

Anca Daniela Boagiu

 

Bucureşti, 6 decembrie 2006.

Nr. 99.