Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
93/2007
M. Of. nr. 671 din 1 octombrie 2007
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ
DE URGENȚĂ
pentru
modificarea și completarea titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind
reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri
adiacente
În vederea evitării
oricăror întârzieri care ar putea apărea în procesul de acordare a
despăgubirilor dispuse în baza dispozițiilor Legii nr. 290/2003 privind
acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile
proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina
de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării
Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la
Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, ca
urmare a intrării în vigoare a procedurii reglementate de cap. V1
din
titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările
ulterioare,
având în vedere că la
momentul actual există în legislație acte normative care prevăd modalități
diferite de acordare a despăgubirilor,
în vederea evitării
oricăror inechități în aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările și
completările ulterioare, față de o categorie a populației și așa defavorizată,
în vederea creării
posibilității alegerii sistemului de administrare a Fondului Proprietatea în
condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, și pentru înlăturarea oricăror
disfuncționalități de natură a întârzia procesul de înregistrare a Societății
Comerciale Fondul Proprietatea S.A., astfel încât acesta să
devină operațional în cel mai scurt timp,
în temeiul art. 115
alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Articol unic. Titlul VII Regimul
stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv
din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,
precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările
ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La
articolul 1, alineatul (4) se agrobă.
2. La articolul 1, alineatul (5) se abrogă.
3. La articolul 71, după alineatul (1) se
introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul
cuprins:
(11) Prin actul
constitutiv al Fondului Proprietatea se poate stipula că acesta este
administrat de organele/organul de administrare, astfel cum sunt acestea/este
acesta reglementate/reglementat de dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile
comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
4. La
articolul 9 alineatul (2) litera a), punctul (iii) se abrogă.
5. La articolul 9 alineatul (2) litera b), punctul (ii) se
abrogă.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei și
finanțelor,
Varujan Vosganian
Președintele
Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților,
Ingrid Zaarour
București,
26 septembrie 2007.
Nr. 93.