Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2007
M. Of.
nr. 671 din 1 octombrie 2007
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ DE
URGENȚĂ
pentru modificarea și completarea
Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006
Prezenta
reglementare are un caracter urgent și este impusă de schimbările și evoluția
cadrului legislativ adiacent serviciilor comunitare de utilități publice
intervenite în intervalul de timp dintre data publicării în Monitorul Oficial
al României, Partea I, a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 8
mai 2006 și data prevăzută pentru intrarea acesteia în vigoare 8
mai 2007.
Urgența promovării prezentei ordonanțe de urgență
rezultă din necesitatea eliminării contradicțiilor semnalate în unele prevederi
ale cadrului normativ care reglementează organizarea și funcționarea
serviciilor comunitare de utilități publice Legea administrației
publice locale nr. 215/2001, republicată, Legea serviciilor comunitare de
utilități publice nr. 51/2006, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu
modificările și completările ulterioare, precum și din necesitatea continuării
procesului de descentralizare a serviciilor comunitare de utilități publice și
de apropriere a acestora de consumator.
În prezent, o serie de contracte de atribuire a
serviciilor de salubrizare au expirat și este imperios necesar să se organizeze
proceduri de atribuire a contractelor în conformitate cu prevederile
legislative din actele normative sus-menționate.
Ținând seama de necesitatea reglementării urgente a
noului cadru funcțional al serviciilor de salubritate și a modului de
organizare și funcționare a acestora la nivelul municipiilor, orașelor,
comunelor și al sectoarelor municipiului București, este necesar să se
introducă precizări de natură juridică și organizatorică ce vizează interesul
public și constituie situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi
amânată.
În temeiul art. 115 alin. (4) din
Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Articol unic. Legea
serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, se
modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (2) se
modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Prevederile
prezentei legi se aplică serviciului public de salubrizare a localităților,
înființat și organizat la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau, după
caz, al sectoarelor municipiului București, indiferent de mărimea acestora.
2. La articolul 2, alineatul (2) se
modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Serviciul
public de salubrizare a localităților, denumit în continuare serviciul de
salubrizare, se organizează pentru satisfacerea nevoilor populației, ale
instituțiilor publice și ale operatorilor economici de pe teritoriul
respectivelor unități administrativ-teritoriale sau al sectoarelor municipiului
București, după caz.
3. La articolul 5, alineatul (1) se
modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 5. (1) Consiliile
locale ale municipiilor, orașelor și comunelor sau consiliile locale ale
sectoarelor municipiului București elaborează și aprobă strategiile locale cu
privire la dezvoltarea și funcționarea pe termen mediu și lung a serviciului de
salubrizare, ținând seama de prevederile legislației în vigoare, de documentațiile
de urbanism, amenajarea teritoriului și protecția mediului, precum și de
programele de dezvoltare economico-socială a unităților
administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului București, după caz.
4. La articolul 5 alineatul (2), partea
introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Strategiile
adoptate la nivelul unităților administrativ-teritoriale/ sectoarelor
municipiului București vor urmări, în principal, următoarele obiective:.
5. La articolul 6 alineatul (1), partea
introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 6. (1) Consiliile
locale ale municipiilor, orașelor și comunelor sau consiliile locale ale
sectoarelor municipiului București au competențe exclusive în ceea ce privește
înființarea, organizarea, gestionarea și coordonarea serviciului de salubrizare
a localităților, având următoarele atribuții în domeniu:.
6. La articolul 8 alineatul (1), litera a) se
modifică și va avea următorul cuprins:
a) să
asigure tratament egal pentru toți operatorii serviciilor de salubrizare care
acționează în cadrul unității administrativ-teritoriale/ sectoarelor
municipiului București, după caz, indiferent de modul de organizare, de forma
de proprietate, de țara de origine sau de modalitatea de gestiune adoptată;.
7. La articolul 11, alineatele (2) și (3) se
modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Alegerea
modalității de gestiune a serviciului de salubrizare se face prin hotărâri ale
consiliilor locale, ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București
sau ale asociațiilor de dezvoltare comunitară, după caz, în conformitate cu
strategiile și programele de salubrizare adoptate la nivelul fiecărei localități/sectoarelor
municipiului București.
(3) Indiferent de modalitatea de gestiune
adoptată, activitățile specifice serviciului de salubrizare se organizează și
se desfășoară pe baza unui regulament al serviciului și a unui caiet de
sarcini, aprobate prin hotărâre a consiliului local, a consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului București sau a asociației de dezvoltare comunitară,
după caz, întocmite în conformitate cu regulamentul-cadru al serviciului de
salubrizare și caietul de sarcini-cadru, elaborate și aprobate de Autoritatea
Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice,
prin ordin al președintelui acesteia.
8. La articolul 12 alineatul (1), partea
introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 12. (1) Raporturile
juridice dintre unitățile administrativ-teritoriale/sectoarele municipiului
București, după caz, sau asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz, și
operatorii serviciului de salubrizare sunt reglementate prin:.
9. La articolul 12, alineatul (2) se
modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Contractele
de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare se atribuie numai pe baza
hotărârii de validare a procedurii de delegare a gestiunii, adoptată de
consiliile locale, de consiliile locale ale sectoarelor municipiului București
sau de asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz.
10. La articolul 13, alineatul (3) se
modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Procedura
de atribuire și regimul juridic al contractelor de delegare a gestiunii
serviciului de salubrizare a localităților sunt cele stabilite de consiliile
locale sau, după caz, consiliile locale ale sectoarelor municipiului București,
conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu
modificările și completările ulterioare.
11. La articolul 14, alineatul (3) se
modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Prelungirea
va fi decisă, în condițiile alin. (2), de consiliul local, consiliile
locale ale sectoarelor municipiului București sau de asociația de dezvoltare
comunitară, după caz.
12. La articolul 19 alineatul (2), litera e) se
modifică și va avea următorul cuprins:
e) exclusivitatea
prestării serviciului de salubrizare pentru toți utilizatorii din raza unității
administrativ-teritoriale/sectorului municipiului București pentru care are
hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii.
13. La articolul 21, alineatul (2) se
modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Operatorii
își pot desfășura activitatea pe baza licenței eliberate de Autoritatea
Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și
a contractului de delegare a gestiunii.
14. La articolul 24, alineatele (2) și (4) se
modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Dreptul
utilizatorilor de a beneficia de serviciul de salubrizare se stabilește prin
regulamentul serviciului, aprobat prin hotărâre a consiliului local, a
consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București sau a asociației de
dezvoltare comunitară, după caz, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de
salubrizare, elaborat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilități Publice și aprobat prin ordin al președintelui acesteia.
.................................................................................................
(4) Consiliile locale ale comunelor, orașelor și
municipiilor, precum și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București,
în calitate de autorități deliberative ale unităților
administrativ-teritoriale, împreună cu primarii, în calitate de autorități
executive și de semnatari ai contractelor de delegare a gestiunii, sunt
responsabili de asigurarea serviciului de salubrizare a localităților, de
respectarea de către operator a indicatorilor de calitate ai serviciului, a
clauzelor contractuale și a legislației în vigoare referitoare la serviciul de
salubrizare.
15. La articolul 26, după alineatul (5) se
introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
(6) Pentru
stimularea colectării selective a deșeurilor municipale, autoritățile
administrației publice locale au obligația de a stabili taxe/tarife diferențiate
pe tipuri de deșeuri pentru colectarea și depozitatea acestora.
16. La articolul 27 alineatul (2), litera a) se
modifică și va avea următorul cuprins:
a) asigurarea
prestării serviciului de salubrizare la nivelurile de calitate și indicatorii de
performanță stabiliți de către autoritățile administrației publice locale sau,
după caz, de asociațiile de dezvoltare comunitară prin caietul de sarcini,
regulamentul serviciului și prin contractele de delegare a gestiunii;.
17. La articolul 30, alineatul (3) se
modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Consiliile
locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, precum și consiliile locale ale
sectoarelor municipiului București vor stabili, potrivit prevederilor Ordonanței
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată
cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și
completările ulterioare, și alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1) și
(2) care constituie contravenții în domeniul serviciilor de salubrizare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor și reformei
administrative,
Cristian David
p. Președintele
Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități
Publice,
Dumitru Pantea
p. Ministrul
mediului și dezvoltării durabile,
Lucia Ana Varga,
secretar de stat
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 26
septembrie 2007.
Nr. 92.