Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999
Republicare *)
M. Of. nr. 797 din 1 septembrie 2005
ORDONANȚA DE URGENȚĂ A GUVERNULUI
privind restituirea unor bunuri imobile
care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale
din România
Art. 1. (1) Imobilele
care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au
fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de
organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6
septembrie 1940 22 decembrie 1989, se restituie foștilor
proprietari în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de
urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente
lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile
avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data
preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data
intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcțiilor se
preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată
actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se
imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie
lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale
compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea.
(3) Prin comunitatea minorităților naționale se
înțelege entitatea juridică de drept privat, constituită și organizată potrivit
legii române, care reprezintă interesele cetățenilor unei comunități ale unei
minorități naționale ce a deținut în proprietate imobile preluate în mod abuziv
și care dovedește că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice
titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoașterea
continuității entității juridice de drept privat care se pretinde succesoarea
fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanța
judecătorească ce a autorizat funcționarea acesteia, în condițiile prevăzute la
art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 22 decembrie 1989, republicată1),
cu modificările și completările ulterioare.
(4) În toate cazurile, cererile de restituire a imobilelor
prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de
retrocedare, instituită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase
din România, republicată, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a
legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență. După acest termen nu
se mai pot formula cereri de restituire sau retrocedare. Actele
doveditoare ale drepturilor solicitate se depun în termenul util stabilit de
comisie.
(5) În cazul în care imobilele restituite sunt afectate
unor activități de interes public din învățământ sau sănătate, finanțate sau
cofinanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, noul proprietar
are obligația de a menține afectațiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la
data emiterii deciziei. În această perioadă noul proprietar va fi
beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului. În
acest interval plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului respectiv
revine utilizatorilor.
Art. 2. (1) Comisia specială de
retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare va analiza documentația
prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie
motivată, restituirea imobilelor solicitate, respingerea cererii de
retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată sau va propune
acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin
legea specială.
(2) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi
atacate la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială
este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea
acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ
este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
(3) Ministerele, prefecturile, primarii, serviciile de
cadastru și birourile de carte funciară, precum și celelalte instituții publice
au obligația de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare
și/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 de zile, informații
privind situația juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de
restituire, în vederea fundamentării deciziilor.
(4) În situația în care imobilul este înscris în Lista
cuprinzând monumentele istorice, în decizia de retrocedare se va menționa că
proprietarul are drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Art. 3. Prevederile art. 1 alin. (4)(7) și
(11), art. 2, art. 3 alin. (5), (8) și (9), art. 4
alin. (2)(5) și art. 511 din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut
cultelor religioase din România, republicată, se aplică în mod corespunzător.
Art. 4. (1) În termen de 60 de zile de la
intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență,
Guvernul va emite norme metodologice de aplicare.
(2) În cadrul aceluiași termen, se vor completa în mod
corespunzător, prin hotărâre a Guvernului, atribuțiile și regulamentul Comisiei
speciale de retrocedare.
(3) În vederea asigurării condițiilor de funcționare și
dotare a Comisiei speciale de retrocedare, se suplimentează bugetul
Ministerului Administrației și Internelor în mod corespunzător.
(4) În cazul în care, pentru imobilele ce au făcut obiectul
procedurilor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998
privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților
cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, aprobată prin Legea
nr. 458/2003, și în prezenta ordonanță de urgență, din diverse motive nu
s-au concretizat procedurile de restituire, soluționarea restituirii acestora
se va prelua și se va hotărî de către Comisia specială de retrocedare.2)
N
O T Ă . Reproducem mai jos art. IIIV
ale titlului III din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care nu sunt
încorporate în textul republicat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999:
Art. II. De la data intrării în
vigoare a prezentei legi curge un nou termen de 6 luni pentru depunerea
cererilor de restituire, în condițiile art. 6 alin. (4)3) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au
aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din
România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 66/2004.
Art. III. Dreptul la acțiune
prevăzut la art. III din titlul II din prezenta lege se aplică în mod
corespunzător.
Art. IV. (1) Cererile de
restituire având ca obiect terenuri situate în extravilanul localităților la
data preluării abuzive, precum și construcții de orice fel, situate în
extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor agricole și care au fost
trecute în proprietatea statului, construcții de pe terenurile forestiere, care
au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea
statului, se vor înainta de către Comisia specială de retrocedare, în vederea
soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și
municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și
celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) curge
de la data la care Comisia specială de retrocedare primește situația juridică
din care reiese că imobilul respectiv era sau este situat în extravilan.
*) Republicată în temeiul
art. V din titlul III al Legii nr. 247/2005 privind reforma în
domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie
2005.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind
restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor
aparținând minorităților naționale din România a fost publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 10 iunie 1999, a fost aprobată
cu modificări prin Legea nr. 66/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 278 din 30 martie 2004, și a mai fost modificată
și completată prin:
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2000
pentru modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/1997
privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților
evreiești din România și a anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut
comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 5 iulie
2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 330/2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 22 iulie 2004;
Hotărârea Guvernului nr. 1.334/2000 pentru
completarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999
privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților
cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 27 decembrie 2000,
rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 6
iunie 2002;
Legea
nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,
precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.
1) Legea nr. 10/2001 a fost republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005.
2) Textul inițial al Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 83/1999 conținea și o anexă cuprinzând o listă cu imobilele care se restituie
comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din
România. Deși Legea nr. 247/2005 a abrogat orice referire la această
anexă, respectiva anexă nu a fost abrogată expres; ea nu-și mai are însă nici o
justificare, față de textul actual al actului normativ, putând fi considerată a
fi abrogată implicit; din acest motiv, anexa a fost eliminată din textul
republicat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999.
3) În urma renumerotării, art. 6 alin. (4) a
devenit art. 1 alin. (4).