Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 81/2004
M. Of. nr. 947 din 15 octombrie 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă D E U R G E N Ț Ă
pentru
modificarea Ordonanței Guvernului nr. 59/2004 privind măsuri de întărire a
disciplinei financiar-economice în sistemul sanitar
În scopul creării bazei legale
pentru acordarea tichetelor de masă salariaților din unitățile sanitare publice
începând cu luna octombrie 2004, în acord cu înțelegerea cu partenerii sociali,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României,
republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de
urgență.
Articol
unic. Ordonanța Guvernului nr. 59/2004 privind măsuri de
întărire a disciplinei financiar-economice în sistemul sanitar, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 6 august 2004, se
modifică după cum urmează:
1. Alineatul
(2) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
(2) Instituțiile
sanitare publice, în limita veniturilor proprii, pot să își prevadă în bugetul
de venituri și cheltuieli sume pentru acordarea tichetelor de
masă. Acordarea tichetelor de masă se face în limita sumelor aprobate cu
această destinație și cu respectarea prevederilor legale care reglementează
acordarea acestora.
2. Alineatul
(3) al articolului 3 se abrogă.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Ovidiu Brînzan
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae
Tănăsescu
București, 14 octombrie
2004.
Nr. 81.