Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2007

M. Of. nr. 129 din 22 februarie 2007

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

pentru modificarea și completarea Legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006

 

Având în vedere: 

– necesitatea dezvoltării într-un timp cât mai scurt a capacităților de pregătire a Școlii Superioare de Aviație Civilă, singura instituție publică din România care asigură pregătirea piloților de linie necesari unităților civile și solicitările de formare a piloților primite atât din partea unităților civile de aviație, cât mai ales din partea unor instituții ale statului (Ministerul Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații); 

– faptul că lipsa asigurării finanțării face imposibilă realizarea lucrărilor pe Autostrada București–Brașov, al cărei tronson București–Ploiești face parte din Coridorul de transport nr. IX care totalizează 432 km pe teritoriul României, din care s-au executat 40 km și sunt în curs de execuție 15 km finanțați din fonduri ISPA/FEDER, ceea ce conduce la nerespectarea obligațiilor asumate de România ca țară membră a Uniunii Europene; 

– faptul că neasigurarea fondurilor necesare realizării lucrărilor la Pasajul denivelat în municipiul Lugoj pe drumul Buziașului (DN 6B) conduce la întreruperea circulației în municipiul Lugoj,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. 

Art. I. – Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La anexa nr. 3/24/22 privind bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului se introduc:

a) Fișa obiectivului de investiții „Pasaj denivelat în municipiul Lugoj pe drumul Buziașului (DN 6B)“, prevăzută în anexa nr. 1;

b) Fișa obiectivului de investiții „Autostrada București–Brașov km 0+000–173+300“, prevăzută în anexa nr. 2. 

2. La titlul X – Active nefinanciare – 71.03: Reparații capitale aferente activelor fixe, pentru Școala Superioară de Aviație Civilă se alocă suma de 7.000 mii lei. 

3. La anexa nr. 3/24/22 privind bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului se modifică următoarele fișe:

a) Fișa obiectivului de investiții „Reabilitare DN 2 D Focșani–Ojdula între km 0+000–km 118+873“, prevăzută în anexa nr. 3;

b) Fișa obiectivului de investiții „Centura ocolitoare Cluj Est“, prevăzută în anexa nr. 4;

c) Fișa obiectivului de investiții „Pista de decolare – aterizare pavată, pentru avioane ușoare în incinta aerodromului «Gheorghe Bănciulescu» Strejnic Ploiești“, prevăzută în anexa nr. 5;

d) Fișa poz. C – Alte cheltuieli de investiții – c) – cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate și a altor studii aferente obiectivelor de investiții, prevăzută în anexa nr. 6. 

Art. II. – Sumele necesare finanțării obiectivelor și categoriilor de investiții prevăzute la art. I se asigură prin redistribuirea sumelor aprobate la sursa „buget de stat“ în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prevăzute în bugetul de stat pe anul 2007. 

Art. III. – (1) Se autorizează Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor art. I și II în structura bugetelor proprii și a anexelor la acestea, pe anul 2007, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice. 

(2) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență în structura bugetului de stat. 

Art. IV. – Anexele nr. 1–6*) fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. 

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului,

Radu Mircea Berceanu

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

București, 14 februarie 2007. 

Nr. 6. 



*) Anexele nr. 1–6 sunt reproduse în facsimil.