Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2005
M. Of. nr. 568 din 1 iulie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă D E U R
G E N Ț Ă
pentru reglementarea unor măsuri de
reducere a cheltuielilor de personal în anul 2005
În vederea îndeplinirii
criteriului convenit cu Fondul Monetar Internațional privind stabilirea
cheltuielilor de personal la 5,0% din produsul intern brut, se impune adoptarea
în regim de urgență a unui act normativ care să facă posibilă reducerea
nivelului acestor cheltuieli, reducere ce va fi cuprinsă în bugetul pe anul
2005, ce urmează a fi rectificat în cursul lunii iunie 2005.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României,
republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Art. 1. În perioada 1 iulie 31
decembrie 2005 pentru toate categoriile de personal din autoritățile și instituțiile
publice, indiferent de modul de finanțare a acestora și de data constituirii
fondului de premiere, se suspendă aplicarea prevederilor din actele normative în
vigoare sau, după caz, din contractele colective de muncă prin care se
reglementează acordarea de premii, cu excepția premiului anual.
Art. 2. (1) În perioada 1 iulie 31
decembrie 2005 se suspendă ocuparea prin concurs a posturilor vacante la data
de 30 iunie 2005 din statul de funcții al autorităților și instituțiilor
publice, indiferent de modul de finanțare a acestora, precum și a celor care se
vor vacanta după această dată.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1),
ordonatorii principali de credite pot aproba ocuparea posturilor vacante, în
condițiile legii, numai pentru:
a) asigurarea numărului de posturi strict necesare pentru anul
2005 în cadrul compartimentelor și structurilor, după caz, implicate în
implementarea angajamentelor asumate prin negocierile pentru aderarea la
Uniunea Europeană, precum și a angajamentelor asumate în calitate de țară membră
NATO;
b) aparatul sistemului judiciar și celelalte categorii de personal
din autoritățile și instituțiile publice cu atribuții în implementarea angajamentelor
asumate prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2005 privind aprobarea
Strategiei naționale anticorupție pe perioada 20052007 și a Planului de acțiune
pentru implementarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 20052007 și
prin Hotărârea Guvernului nr. 232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă
a sistemului judiciar pe perioada 20052007 și a Planului de acțiune pentru
implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 20052007;
c) posturile unice, ale căror atribuții specifice nu se regăsesc
la celelalte posturi din cadrul structurii organizatorice a autorităților și
instituțiilor publice, precum și posturile diplomatice ale Ministerului
Afacerilor Externe;
d) posturile din structura Casei Naționale de Pensii și Alte
Drepturi de Asigurări Sociale;
e) posturile pentru care au fost întreprinse formalitățile în
vederea ocupării acestora;
f) încadrarea promoției de absolvenți din anul 2005 ai instituțiilor
de învățământ proprii, din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională;
g) posturile vacante din cadrul autorităților sau instituțiilor
publice nou-înființate, potrivit legii.
(3) Ordonatorii principali de credite au obligația să aprobe
organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor prevăzute la alin. (2) numai
cu condiția încadrării în fondurile aprobate pentru cheltuielile de personal.
(4) Concursurile pot fi organizate, în condițiile alin. (2) și
(3), pentru autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din bugetul
de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj
și din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, cu avizul
Ministerului Finanțelor Publice, iar pentru posturile prevăzute la lit. a) a
alin. (2), și cu avizul de oportunitate obținut în prealabil de la
Ministerul Integrării Europene.
(5) Sunt exceptate de la prevederile alin. (4) instituțiile
din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pentru promoția
anului 2005, precum și autoritățile și instituțiile publice finanțate din
bugetele locale, din venituri proprii, din venituri proprii și subvenții
acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz.
(6) Agenția Națională a Funcționarilor Publici aprobă condițiile
de desfășurare și avizează organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor
publice vacante prevăzute la alin. (2), cu excepția lit. f), ulterior
obținerii avizelor prevăzute la alin. (4).
Art. 3. (1) Se prorogă până la 31
decembrie 2005 prevederile referitoare la creșterile salariale ce urmau a fi acordate
personalului din sectorul bugetar începând cu luna octombrie 2005, stabilite
prin: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea și
alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din
sectorul sanitar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2004 privind acordarea unor
drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor, aprobată
cu completări prin Legea nr. 28/2005, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004
privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor
publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 106/2004 privind stabilirea
indemnizațiilor unor aleși locali pentru anul 2005, aprobată prin Legea nr. 144/2005,
Ordonanța Guvernului nr. 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor
acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență
a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază
pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat
potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul
de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor
pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări
și completări prin Legea nr. 112/2005, Ordonanța Guvernului nr. 13/2005
privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar din instituțiile
publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată
prin Legea nr. 83/2005, Ordonanța Guvernului nr. 14/2005 privind creșterile
salariale ce se vor acorda personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004
privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația
centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile
consulare și institutele culturale românești din străinătate, aprobată prin
Legea nr. 84/2005, Ordonanța Guvernului nr. 23/2005 privind creșterile
salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției
pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 100/2005,
și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2005 privind creșterile
salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului din învățământ, salarizat
potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2004 privind unele măsuri
în domeniul învățământului și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2002
privind creșterile salariale ce se vor acorda în anii 2003 și 2004 personalului
din învățământ, salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2000
pentru modificarea și completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul
personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului
din învățământ, și pentru abrogarea unor dispoziții din Legea nr. 154/1998
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor
pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 138/2005.
(2) Orice alte dispoziții contrare prevederilor alin. (1) se
prorogă până la 31 decembrie 2005.
Art. 4. (1) Nerespectarea prevederilor
prezentei ordonanțe de urgență constituie contravenție și se sancționează cu
amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei.
(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac
de către personalul cu atribuții de control din cadrul Curții de Conturi și al
Ministerului Finanțelor Publice.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul muncii, solidarității sociale și
familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanțelor
publice,
Ionel Popescu
București, 29 iunie 2005.
Nr. 63.