Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2005

M. Of. nr. 556 din 29 iunie 2005

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

O R D O N A N Ț Ă   D E   U R G E N Ț Ă

privind unele măsuri de natură fiscală și financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale

 

În vederea aplicării corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale, cu modificările și completările ulterioare, este necesară asigurarea cadrului legal prin care să se reglementeze în mod unitar modalitatea de stabilire a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, precum și procedura de conversie a valorii bunurilor din domeniul public și privat al statului. Întrucât denominarea monedei naționale se realizează începând cu data de 1 iulie 2005, se impune în regim de urgență reglementarea acestei situații.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. 1. − (1) Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc și se reflectă în contabilitate în monedă nouă, la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin rotunjire la un leu pentru fracțiunile de peste 50 de bani inclusiv și prin neglijarea fracțiunilor de până la 49 de bani inclusiv. Prevederile art. 82 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(2) Regula prevăzută la alin. (1) se aplică și fiecărei obligații de plată provenite din impozite, taxe, contribuții, precum și alte sume datorate bugetului general consolidat, stabilite și neachitate până la data de 30 iunie 2005 inclusiv.

(3) Stabilirea impozitului anual pentru veniturile realizate până la data de 1 ianuarie 2005 se face în lei vechi, pe baza declarațiilor de venit completate și depuse de contribuabilii persoane fizice. Diferențele de impozit rezultate ca urmare a operațiunilor de regularizare anuală, comunicate contribuabililor după data de 1 iulie 2005, se exprimă în lei noi.

(4) Pentru sumele reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat, reținute din veniturile salariale aferente lunii iunie 2005, evidențiate în contabilitate, regula prevăzută la alin. (1) se aplică după denominare potrivit legii.

(5) Sumele referitoare la veniturile din salarii și impozitul lunar reținut, înscris în fișele fiscale pentru lunile ianuarie− iunie 2005, potrivit legii, se exprimă și se declară în lei vechi.

Art. 2. − (1) Începând cu data de 1 iulie 2005, operatorii economici care au în derulare înlesniri la plată reprezentând eșalonări, acordate conform legii, au obligația să achite ratele în monedă nouă, prin aplicarea prevederilor legale referitoare la denominare și a celor prevăzute la art. 1 alin. (1). Răspunderea pentru corectitudinea aplicării procedurii de rotunjire revine contribuabililor sau reprezentanților acestora.

(2) Eventualele sume achitate în plus sau rămase de plată, după caz, față de totalul obligațiilor de plată pentru care a fost acordată eșalonarea, rezultate ca efect al denominării și rotunjirii potrivit alin. (1), se regularizează odată cu ultima rată din eșalonare.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor stabilite în deciziile de plăți anticipate emise pentru anul 2005, precum și ratelor, în cazul vânzării la licitație a bunurilor imobile cu plata în rate, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3. − Începând cu data de 1 iulie 2005, taxa pe valoarea adăugată și accizele se înscriu în lei noi în facturile fiscale și în orice alte documente justificative întocmite pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, utilizându-se două zecimale. Rotunjirea zecimalelor sumelor astfel determinate se face după următoarea regulă: prin rotunjirea la 1 ban a fracțiunilor de peste 0,5 bani inclusiv și prin neglijarea fracțiunilor de până la 0,5 bani.

Art. 4. − (1) Utilizatorii de aparate de marcat electronice fiscale neadaptate la cerințele Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați ca, până la data de 30 iunie 2005 inclusiv, să solicite distribuitorilor autorizați modificările de software impuse ca urmare a denominării monedei naționale.

(2) Distribuitorii autorizați sunt obligați ca, în mod direct sau prin intermediul unităților de service acreditate, să efectueze adaptarea aparatelor de marcat electronice fiscale în termen de 5 zile lucrătoare începând cu data de 1 iulie 2005. După data de 1 iulie 2005 și până la adaptarea aparatelor de marcat electronice fiscale, acestea nu pot fi utilizate.

(3) În perioada de neutilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, operatorii economici menționați la alin. (1) sunt obligați să înscrie tranzacțiile efectuate în registrele speciale, conform prevederilor art. 6 alin. (2) și ale art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, republicată.

(4) Nerespectarea dispozițiilor prezentului articol constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 milioane lei la 100 milioane lei. Organele abilitate să efectueze constatarea și aplicarea sancțiunilor sunt cele prevăzute la art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată.

Art. 5. − Instituțiile publice care au în administrare la data de 30 iunie 2005 bunuri materiale cu prețuri unitare de până la 49 lei vechi vor proceda la denominarea acestora potrivit legii, iar sumele rezultate pot fi majorate la 0,01 lei noi.

Art. 6. − Diferențele rezultate în urma efectuării operațiunilor de conversie prevăzute la art. 5 vor majora valoarea de înregistrare a bunurilor, respectiv a fondului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, fondului obiectelor de inventar, finanțării bugetare din anii precedenți și alte surse, veniturilor din anii precedenți și alte surse, fondurilor cu destinație specială și altele asemenea, în funcție de sursa de finanțare a instituțiilor publice.

Art. 7. − În cazul impozitelor și taxelor locale, elementele de calcul intermediare utilizate la stabilirea acestora se convertesc fără rotunjirea zecimalelor la ordinul sutelor. Conversia prin rotunjirea zecimalelor la ordinul sutelor se aplică de către organul fiscal competent asupra oricăreia dintre valorile rezultante.

Art. 8. − Pentru adaptarea aplicațiilor informatice, în zilele de 30 iunie și 1 iulie 2005 prestarea serviciului public în unitățile subordonate ale Ministerului Finanțelor Pulbice și în compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale este suspendată. Prevederile art. 101 alin. 5 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.

Art. 9. − În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Finanțelor Publice va emite precizări pentru aplicarea prevederilor acesteia, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul finanțelor publice,

Ionel Popescu

Ministrul administrației și internelor,

Vasile Blaga

 

București, 23 iunie 2005.

Nr. 59.