Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
55/2006
M. Of. nr. 788 din 18 septembrie 2006
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 53/2003 – Codul muncii
Oportunitatea
urgentării adoptării prezentului proiect de act normativ rezultă din
necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de România, în cadrul
negocierilor privind capitolul 13 „Ocupare şi politici sociale“, de armonizare
a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar.
Modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul
muncii, cu modificările şi completările ulterioare, vizează remedierea
aspectelor sensibile evidenţiate în Raportul de monitorizare al Comisiei
Europene, care a fost publicat în data de 16 mai 2006.
De asemenea, modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul
muncii, cu modificările şi completările ulterioare, se numără printre măsurile
cuprinse în Programul legislativ prioritar pentru integrarea în Uniunea
Europeană, program care stabileşte adoptarea actului normativ pentru modificarea
Codului muncii până la începutul lunii septembrie 2006.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia
României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanţă de urgenţă.
Art. I. – Legea nr. 53/2003 – Codul
muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5
februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1. Alineatul (2) al articolului 6 va avea următorul
cuprins:
„(2) Tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt
recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protecţia datelor cu
caracter personal, precum şi dreptul la protecţie împotriva concedierilor
nelegale.“
2. După alineatul (2) al articolului 6 se introduce
un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă
orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele şi
condiţiile de remunerare.“
3. Alineatul (1) al articolului 17 va avea
următorul cuprins:
„Art. 17. – (1) Anterior încheierii sau
modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a
informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu
privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract
sau să le modifice.“
4. La articolul 18 alineatul (1), partea introductivă va
avea următorul cuprins:
„Art. 18. – (1) În cazul în care persoana
selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, urmează să îşi desfăşoare
activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i comunica în timp
util, înainte de plecare, informaţiile prevăzute la art. 17 alin. (2),
precum şi informaţii referitoare la:“.
5. La articolul 18 alineatul (1), după litera f) se
introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
„g) condiţiile de repatriere a lucrătorului, după caz.“
6. Alineatul (1) al articolului 20 va avea
următorul cuprins:
„Art. 20. – (1) În afara clauzelor esenţiale
prevăzute la art. 17, între părţi pot fi negociate şi cuprinse în
contractul individual de muncă şi alte clauze specifice.“
7. La articolul 56, literele a) şi b) vor avea
următorul cuprins:
„a) la data decesului salariatului;
b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti
de declarare a morţii sau a punerii sub interdicţie a salariatului;“.
8. La articolul 56, litera c) se abrogă.
9. Articolul 65 va avea
următorul cuprins:
„Art. 65. – (1) Concedierea pentru motive
care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului
individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de
salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi
să aibă o cauză reală şi serioasă.“
10. La titlul II – Contractul individual de
muncă, capitolul V – Încetarea contractului individual de muncă,
titlul secţiunii a 5-a va avea următorul cuprins:
„Concedierea colectivă.
Informarea, consultarea salariaţilor şi
procedura concedierilor colective“
11. Articolul 68 va avea următorul cuprins:
„Art. 68. – (1) Prin concediere colectivă
se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din
unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr
de:
a) cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care
disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100
de salariaţi;
b) cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care
disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300
de salariaţi;
c) cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care
disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.
(2) La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi
colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul şi acei salariaţi cărora
le-au încetat contractele individuale de muncă din iniţiativa angajatorului,
din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu
condiţia existenţei a cel puţin 5 concedieri.“
12. Articolul 69 va avea următorul cuprins:
„Art. 69. – (1) În cazul în care angajatorul
intenţionează să efectueze concedieri colective, acesta are obligaţia de a
iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile
prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii
salariaţilor, cu privire cel puţin la:
a) metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor
colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi;
b) atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la
măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau
reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.
(2) În perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1),
pentru a permite sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor să formuleze
propuneri în timp util, angajatorul are obligaţia să le furnizeze toate
informaţiile relevante şi să le notifice, în scris, următoarele:
a) numărul total şi categoriile de salariaţi;
b) motivele care determină concedierea preconizată;
c) numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi
de concediere;
d) criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau
contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la
concediere;
e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului
concedierilor;
f) măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi
compensaţiile ce urmează să fie acordate salariaţilor concediaţi, conform
dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil;
g) data de la care sau perioada în care vor avea loc
concedierile;
h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz,
reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea
numărului salariaţilor concediaţi.
(3) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se
menţin indiferent dacă decizia care determină concedierile colective este luată
de către angajator sau de o întreprindere care deţine controlul asupra
angajatorului.
(4) În situaţia în care decizia care determină concedierile
colective este luată de o întreprindere care deţine controlul asupra
angajatorului, acesta nu se poate prevala, în nerespectarea obligaţiilor
prevăzute la alin. (1) şi (2), de faptul că întreprinderea respectivă
nu i-a furnizat informaţiile necesare.“
13. Articolul 70 va avea următorul cuprins:
„Art. 70. – Angajatorul are obligaţia să comunice
o copie a notificării prevăzute la art. 69 alin. (2) inspectoratului
teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă la
aceeaşi dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanţilor
salariaţilor.“
14. Articolul 71 va avea următorul cuprins:
„Art. 71. – (1) Sindicatul sau, după caz,
reprezentanţii salariaţilor pot propune angajatorului măsuri în vederea
evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaţilor concediaţi,
într-un termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării.
(2) Angajatorul are obligaţia de a răspunde în scris şi
motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor alin. (1), în
termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.“
15. După articolul 71 se introduc două noi articole,
articolele 711
şi
712, cu următorul cuprins:
„Art. 711. – (1) În
situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii
salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul decide
aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica
în scris inspectoratul teritorial de muncă şi agenţia teritorială de ocupare a
forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei
emiterii deciziilor de concediere.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să
cuprindă toate informaţiile relevante cu privire la intenţia de concediere
colectivă, prevăzute la art. 69 alin. (2), precum şi rezultatele
consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, prevăzute la art. 69
alin. (1) şi art. 71, în special motivele concedierilor, numărul
total al salariaţilor, numărul salariaţilor afectaţi de concediere şi data de
la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri.
(3) Angajatorul are obligaţia să comunice o copie a
notificării prevăzute la alin. (1) sindicatului sau reprezentanţilor
salariaţilor, la aceeaşi dată la care a comunicat-o inspectoratului teritorial
de muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă.
(4) Sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor pot
transmite eventuale puncte de vedere inspectoratului teritorial de muncă.
(5) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părţi,
inspectoratul teritorial de muncă, cu avizul agenţiei teritoriale de ocupare a
forţei de muncă, poate dispune reducerea perioadei prevăzute la alin. (1),
fără a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz.
(6) Inspectoratul teritorial de muncă are obligaţia de a
informa în timp util angajatorul şi sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor,
după caz, asupra reducerii perioadei prevăzute la alin. (1), precum şi
despre motivele care au stat la baza acestei decizii.
Art. 712. – (1) În
perioada prevăzută la art. 711
alin. 1,
agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă trebuie să caute soluţii la
problemele ridicate de concedierile colective preconizate şi să le comunice în
timp util angajatorului şi sindicatului ori, după caz, reprezentanţilor
salariaţilor.
(2) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părţi,
inspectoratul teritorial de muncă, cu consultarea agenţiei teritoriale de
ocupare a forţei de muncă, poate dispune amânarea momentului emiterii
deciziilor de concediere cu maximum 10 zile calendaristice, în cazul în care
aspectele legate de concedierea colectivă avută în vedere nu pot fi soluţionate
până la data stabilită în notificarea de concediere colectivă prevăzută la art. 711
alin. (1) ca
fiind data emiterii deciziilor de concediere.
(3) Inspectoratul teritorial de muncă are obligaţia de a
informa în scris angajatorul şi sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor,
după caz, asupra amânării momentului emiterii deciziior de concediere, precum şi
despre motivele care au stat la baza acestei decizii, înainte de expirarea
perioadei iniţiale prevăzute la art. 711
alin. (1).“
16. La articolul 84 alineatul (2), litera c) va
avea următorul cuprins:
„c) în cazul în care încheierea unui nou contract
individual de muncă pe durată determinată se impune datorită unor motive
obiective prevăzute expres de legi speciale;“.
17. La articolul 84 alineatul (2), după litera c) se
introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul
cuprins:
„c1) în cazul în care încheierea unui
nou contract individual de muncă pe durată determinată se impune datorită unor
motive obiective cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel
naţional şi/sau la nivel de ramură, pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte
sau programe;“.
18. La articolul 85 se introduce un nou alineat,
alineatul (2), cu următorul cuprins:
„(2) O copie a anunţului prevăzut la alin. (1) se
transmite de îndată sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor.“
19. Articolul 86 va avea următorul cuprins:
„Art. 86. – (1) Referitor la condiţiile de
angajare şi de muncă, salariaţii cu contract individual de muncă pe durată
determinată nu vor fi trataţi mai puţin favorabil decât salariaţii permanenţi
comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de muncă, cu
excepţia cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive obiective.
(2) În sensul alin. (1), salariatul permanent
comparabil reprezintă salariatul al cărui contract individual de muncă este
încheiat pe durată nedeterminată şi care desfăşoară aceeaşi activitate sau una
similară, în aceeaşi unitate, avându-se în vedere calificarea/aptitudinile
profesionale.
(3) Atunci când nu există un salariat permanent comparabil
în aceeaşi unitate, se au în vedere dispoziţiile din contractul colectiv de
muncă aplicabil. În cazul în care nu există un contract colectiv de muncă
aplicabil, se au în vedere dispoziţiile legislaţiei în vigoare sau contractul
colectiv de muncă la nivel naţional.“
20. Articolul 101 va avea următorul cuprins:
„Art. 101. – Salariatul cu fracţiune de normă este
salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca
medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat
cu normă întreagă comparabil.“
21. După articolul 101 se introduce un nou articol,
articolul 1011, cu următorul
cuprins:
„Art. 1011. – (1) Angajatorul
poate încadra salariaţi cu fracţiune de normă prin contracte individuale de
muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, denumite contracte
individuale de muncă cu timp parţial.
(2) Contractul individual de muncă cu timp parţial se încheie
numai în formă scrisă.
(3) Salariatul comparabil este salariatul cu normă
întreagă din aceeaşi unitate, care are acelaşi tip de contract individual de
muncă, prestează aceeaşi activitate sau una similară cu cea a salariatului
angajat cu contract individual de muncă cu timp parţial, avându-se în vedere şi
alte considerente, cum ar fi vechimea în muncă şi calificarea/aptitudinile
profesionale.
(4) Atunci când nu există un salariat comparabil în aceeaşi
unitate, se au în vedere dispoziţiile din contractul colectiv de muncă
aplicabil. În cazul în care nu există un contract colectiv de muncă
aplicabil, se au în vedere dispoziţiile legislaţiei în vigoare sau contractul
colectiv de muncă la nivel naţional.“
22. După alineatul (2) al articolului 104 se
introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul
cuprins:
„(21) O copie a anunţului prevăzut la
alin. (2) se transmite de îndată sindicatului sau reprezentanţilor
salariaţilor.“
23. Articolul 108 va avea următorul cuprins:
„Art. 108. – Timpul de muncă reprezintă orice
perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia
angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform
prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă
aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.“
24. După alineatul (1) al articolului 122 se
introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul
cuprins:
„(11) Salariatul de noapte reprezintă,
după caz:
a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puţin 3
ore din timpul său zilnic de lucru;
b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporţie
de cel puţin 30% din timpul său lunar de lucru.“
25. Alineatul (2) al articolului 122 va avea
următorul cuprins:
„(2) Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul
de noapte, nu va depăşi o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de
referinţă de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale
cu privire la repausul săptămânal.“
26. După alineatul (2) al articolului 122 se
introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul
cuprins:
„(21) Durata normală a timpului de
lucru, pentru salariaţii de noapte a căror activitate se desfăşoară în condiţii
speciale sau deosebite de muncă, stabilite potrivit dispoziţiilor legale, nu va
depăşi 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore, în care prestează
muncă de noapte.“
27. Articolul 123 va avea următorul cuprins:
„Art. 123. – Salariaţii de noapte beneficiază:
a) fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata
normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de
muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;
b) fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de
bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată.“
28. Alineatul (1) al articolului 124 va avea
următorul cuprins:
„Art. 124. – (1) Salariaţii care urmează să
desfăşoare muncă de noapte în condiţiile art. 122 alin. (11) sunt supuşi
unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi după aceea,
periodic.“
29. După titlul capitolului II „Repausuri periodice“ al
titlului III „Timpul de muncă şi timpul de odihnă“ se introduce un nou articol,
articolul 1291, cu următorul
cuprins:
„Art. 1291. – Perioada
de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de muncă.“
30. După articolul 131 se introduce un nou articol,
articolul 1311, cu următorul
cuprins:
„Art. 1311. – (1) Muncă
în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru,
potrivit căruia salariaţii se succed unul pe altul la acelaşi post de muncă,
potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ, şi care poate fi de tip
continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei
activităţi în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau
săptămânală, stabilită prin contractul individual de muncă.
(2) Salariat în schimburi reprezintă orice salariat
al cărui program de lucru se înscrie în cadrul programului de muncă în
schimburi.“
31. Alineatul (4) al articolului 132 va avea
următorul cuprins:
„(4) În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal
sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi
14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi
cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.“
32. Articolul 296 va avea următorul cuprins:
„Art. 296. – (1) Vechimea în muncă stabilită
până la data de 31 decembrie 2008 se probează cu carnetul de muncă.
(2) După data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind
carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până
la data de 31 decembrie 2008 se reconstituie, la cererea persoanei care nu
posedă carnet de muncă, de către instanţa judecătorească competentă să
soluţioneze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din
care să rezulte existenţa raporturilor de muncă. Cererile de reconstituire
formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările
ulterioare, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor acestui act normativ.
(3) Angajatorii care păstrează şi completează carnetele de
muncă le vor elibera titularilor în mod eşalonat, până la data de 30 iunie
2009, pe bază de proces-verbal individual de predare-primire.
(4) Inspectoratele teritoriale de muncă ce deţin carnetele
de muncă ale salariaţilor le vor elibera până la data prevăzută la alin. (3),
în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale
şi familiei.“
33. Alineatul (3) al articolului 298 va avea
următorul cuprins:
„(3) Pe data de 1 ianuarie 2009 se abrogă dispoziţiile
Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul
Oficial, Partea I, nr. 37 din 26 aprilie 1976, cu modificările
ulterioare.“
Art. II. – Legea nr. 53/2003 – Codul
muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5
februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele
aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial
al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o
nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul muncii, solidarităţii
sociale şi familiei,
Mihai Constantin Şeitan,
secretar de stat
p. Ministrul integrării europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 30 august 2006.
Nr. 55.