Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
48/2006
M. Of. nr.
565 din 30 iunie 2006
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă D E
U R G E N Ț Ă
privind
comercializarea mărfurilor în regim duty-free și duty-paid
Având în vedere necesitatea
alinierii României la practica comunitară, în sensul de a da curs favorabil
Recomandării din 16 iunie 1960 a Consiliului de Cooperare Vamală, potrivit
căreia magazinele duty-free pot funcționa numai în
aeroporturi, porturi maritime și la bordul aeronavelor care efectuează curse în
trafic internațional,
în temeiul art. 115
alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul
României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Art. 1. − Prezenta
ordonanță de urgență stabilește:
a) condițiile în
care se pot comercializa mărfuri în regim duty-free
și duty-paid în aeroporturi internaționale, pe
fluxurile de plecări externe, după locurile stabilite pentru efectuarea
controlului vamal; și
b) condițiile în
care se pot comercializa mărfuri în regim duty-free
la bordul aeronavelor care efectuează curse ce au ca destinație un stat terț și
prin magazine diplomatice.
Art. 2. − În
înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile folosite au
următoarele semnificații:
a) regim duty-paid − regimul de comercializare a mărfurilor
în condițiile plății taxelor vamale de import, a accizelor și a taxei pe
valoarea adăugată, precum și a oricăror alte sume care se cuvin bugetului de
stat la importul de mărfuri în vederea comercializării acestora sub acest
regim;
b) magazine duty-paid − magazinele amplasate în aeroporturile
internaționale, pe fluxurile de plecări externe, după locurile stabilite pentru
efectuarea controlului vamal, prin care este permisă comercializarea de mărfuri
cu amănuntul, în regim duty-paid. Prin aceste magazine
se comercializează mărfuri indiferent de sursa de aprovizionare. Pentru
mărfurile accizabile provenite din producția internă
și din achiziții intracomunitare se datorează acciză
indiferent de destinația călătorilor;
c) regim duty-free − regimul de comercializare a
mărfurilor în condițiile scutirii de la plata taxelor vamale sau a oricăror
taxe cu efect echivalent taxelor vamale de import, a accizelor și a taxei pe
valoarea adăugată, precum și a oricăror alte sume care se cuvin bugetului de
stat la importul de mărfuri în vederea comercializării sub acest regim;
d) magazine duty-free − magazinele autorizate de Ministerul
Finanțelor Publice, prin care este permisă comercializarea mărfurilor din
import, cu amănuntul, în regim duty-free. Prin aceste
magazine este permisă și comercializarea mărfurilor din producția internă și
din achiziții intracomunitare, caz în care nu se
datorează accize și taxa pe valoarea adăugată;
e) autorizație −
documentul eliberat de Ministerul Finanțelor Publice, prin care se conferă
dreptul de comercializare cu amănuntul în regim duty-free,
prin magazinele amplasate în aeroporturile internaționale, pe fluxurile de
plecări externe, după locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal,
la bordul aeronavelor care efectuează curse cu o destinație internațională și
prin magazine diplomatice;
f) stat membru −
stat membru al Uniunii Europene;
g) stat terț −
stat care nu este membru al Uniunii Europene.
Art. 3. − (1)
Mărfurile neaccizabile provenite din statele terțe și
din achiziții intracomunitare, care se
comercializează în regim duty-free și duty-paid, se supun regimului de antrepozitare
vamală, potrivit prevederilor Codului vamal comunitar instituit prin
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.319/92.
(2) Mărfurile accizabile provenite din statele terțe, din producția
internă și din achiziții intracomunitare, care se
comercializează în regim duty-free și duty-paid, se supun regimului de antrepozitare
fiscală, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificările și completările ulterioare.
(3) Prin derogare
de la prevederile legale în vigoare privind antrepozitarea
vamală și fiscală, mărfurile introduse în antrepozitele prevăzute la alin. (1)
și (2), aflate sub supraveghere vamală, pot fi comercializate potrivit
prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 4. − (1)
Comercializarea mărfurilor în regim duty-free se
poate face prin magazinele amplasate în aeroporturile internaționale, în
locațiile stabilite prin art. 2 lit. d) și la bordul aeronavelor numai
călătorilor care au ca destinație directă un stat terț.
(2) Comercializarea
mărfurilor către călătorii care au ca destinație un stat membru se face în
regim duty-paid, chiar dacă mărfurile sunt
comercializate prin magazine duty-free.
Art. 5. − (1)
Deservirea în exclusivitate a misiunilor diplomatice și a persoanelor fizice cu
statut diplomatic în regim duty-free este permisă
printr-o singură locație, amplasată în municipiul București, agreată de
Ministerul Afacerilor Externe și de autoritatea vamală competentă, unde își pot
desfășura activitatea în regim duty-free mai mulți
operatori economici.
(2) În termen de
cel mult 6 luni de la publicarea prezentei ordonanțe de urgență, dar nu mai
târziu de data aderării României la Uniunea Europeană, titularii autorizațiilor
de funcționare pentru magazinele duty-free
diplomatice urmează să facă demersurile necesare pentru autorizare în locația
prevăzută la alin. (1), în caz contrar pierzând dreptul de a-și continua
activitatea. Autorizarea schimbării locației nu va fi condiționată de plata
unei noi taxe anuale prevăzute la art. 11 alin. (1).
Art. 6. − (1)
Pentru mărfurile provenite din statele membre sau terțe, comercializate în
regim duty-free sau duty-paid
către călătorii care au ca destinație un stat terț, se întocmesc declarațiile
vamale de export aferente vânzărilor în luna precedentă, până la data de 10 a
lunii următoare efectuării operațiunilor.
(2) Pentru
mărfurile provenite din statele terțe, comercializate în regim duty-paid călătorilor care au o destinație intracomunitară, se întocmesc declarații vamale de import
aferente vânzărilor din luna precedentă, până la data de 10 a lunii următoare
efectuării operațiunilor.
(3) Pentru
mărfurile provenite din statele membre, comercializate în regim duty-paid călătorilor care au o destinație intracomunitară, se întocmesc decontul de taxă pe valoarea
adăugată și declarația de accize, aferente vânzărilor din luna precedentă,
conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările
ulterioare.
Art. 7. − Vânzarea
mărfurilor în regim duty-free și duty-paid
se efectuează pe baza următoarelor documente:
a) pentru
magazinele din aeroporturile internaționale amplasate după locurile stabilite
pentru efectuarea controlului vamal și la bordul aeronavelor care efectuează
curse ce au ca destinație un stat terț, pe baza pașaportului în care este
aplicată ștampila poliției de frontieră și a cărții de îmbarcare;
b) pentru
magazinele diplomatice, pe bază de comenzi scrise, emise de misiunile
diplomatice, avizate de autoritatea vamală competentă, în limita cotelor
stabilite de Ministerul Afacerilor Externe, cu respectarea acordurilor
internaționale în domeniu semnate de România.
Art. 8. − (1)
Mărfurile sunt comercializate în regim duty-free și duty-paid numai în ambalaje și în cantități uzuale
comerțului cu amănuntul, destinate consumului individual sau familial.
(2) Prețurile
mărfurilor destinate comercializării în regim duty-free
sau duty-paid vor fi exprimate în euro și vor fi
afișate la vedere, diferențiat în funcție de regimul fiscal aplicat.
(3) Comercializarea
mărfurilor către cumpărători se face numai în condițiile emiterii de bonuri sau
de facturi fiscale, după caz, excepție făcând ziarele și revistele, care pot fi
comercializate și în lei, în limita a 50 lei. Pentru aceste vânzări nu se vor
întocmi bonuri fiscale pentru fiecare vânzare și nu se va solicita
cumpărătorului pașaportul, cartea de îmbarcare sau biletul de avion, iar pentru
justificarea vânzărilor se va face zilnic un singur bon fiscal.
(4) Bonurile
fiscale trebuie să conțină următoarele date:
a) denumirea, adresa/sediul și codul unic de înregistrare ale
operatorului economic emitent;
b) logotipul și
seria aparatului;
c) numărul de
ordine;
d) data și ora
emiterii;
e) denumirea
mărfurilor comercializate;
f) cantitățile;
g) prețurile
unitare;
h) valoarea totală;
i) numărul și data
cărții de îmbarcare;
j) destinația
călătorului.
(5) Facturile
fiscale vor fi utilizate pentru comercializarea mărfurilor de folosință
îndelungată pentru care sunt prevăzute obligații legale în acest sens. Pe lângă
informațiile conținute în bonurile fiscale, facturile vor evidenția în plus
marca, tipul, seriile mărfurilor comercializate, precum și alte elemente cerute
de reglementările în vigoare.
Art. 9. − Amplasarea
magazinelor autorizate să comercializeze mărfuri în regim duty-free
și duty-paid în aeroporturi internaționale este
permisă în locațiile menționate la art. 2 lit. b) și d) numai în baza avizului
comunicat în scris de Ministerul Administrației și Internelor −
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și al Autorității Naționale a
Vămilor.
Art. 10. − (1)
Comercializarea mărfurilor cu amănuntul, în regim duty-free,
se face numai în baza autorizației emise de Ministerul Finanțelor Publice.
(2) Termenul de
valabilitate al autorizației emise este de 5 ani.
Art. 11. − (1)
Pentru fiecare an de funcționare a magazinelor prin care se comercializează
mărfuri în regim duty-free, în aeroporturile
internaționale se datorează o taxă de 10.000 euro. Aceeași taxă se datorează și
în cazul comercializării mărfurilor în valută, în regim duty-free,
prin magazinele diplomatice și la bordul aeronavelor care efectuează curse
având ca destinație un stat terț.
(2) Termenul de
plată a taxei anuale/magazin/autorizație de funcționare
se stabilește după cum urmează:
a) pentru primul
an, înainte de eliberarea autorizației de funcționare;
b) pentru următorii
ani, cu 10 zile calendaristice înainte de expirarea anului de funcționare
precedent.
(3) Plata taxei
anuale se efectuează în lei de către persoanele juridice care au fost
autorizate să comercializeze mărfuri cu amănuntul în valută, în regim duty-free. Valoarea în lei a taxei se determină prin
transformarea sumei în euro la cursul de schimb stabilit și comunicat de Banca
Națională a României în fiecare zi de joi. Acest curs de schimb se utilizează
pe toată durata săptămânii următoare pentru taxele plătite în cursul acelei
săptămâni.
(4) Taxa de
autorizare se constituie venit la bugetul de stat și se plătește în conturile deschise
la unitățile Trezoreriei Statului.
(5) Taxa de
autorizare se restituie total sau parțial numai în situația în care
autorizațiile emise sunt anulate ca urmare a modificărilor legislative
ulterioare.
Art. 12. − Lista
mărfurilor permise la comercializare prin magazinele amplasate în aeroporturile
internaționale după locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal, la
bordul aeronavelor care efectuează curse cu destinație un stat terț și prin
magazine diplomatice, este prevăzută în anexa care face parte integrantă din
prezenta ordonanță de urgență.
Art. 13. − Este
interzisă comercializarea de produse din tutun, de băuturi distilate, rachiuri,
lichioruri și alte băuturi spirtoase, vinuri, vermuturi și alte băuturi
fermentate și bere călătorilor care au vârsta sub 18 ani.
Art. 14. − Ministerul
Finanțelor Publice procedează la anularea autorizației de funcționare emise, în
următoarele cazuri:
a) neplata taxei
anuale la termenele stabilite;
b) comercializarea
altor mărfuri în regim duty-free decât cele prevăzute
în anexă;
c) comercializarea
de mărfuri în regim duty-free către persoane care nu
îndeplinesc condițiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență;
d) în cazul
repetării contravenției prevăzute la art. 15.
Art. 15. − Neemiterea de bonuri sau de facturi fiscale pentru
mărfurile comercializate în regim duty-free sau duty-paid constituie contravenție și se sancționează cu
amendă cuprinsă între 8.000 lei și 40.000 lei.
Art. 16. − (1)
Activitatea magazinelor care funcționează în prezent în aeroporturile
internaționale în regim duty-paid continuă și după
data aderării României la Uniunea Europeană.
(2) De la data
aderării României la Uniunea Europeană, prin magazinele duty-paid
din aeroporturile internaționale, care funcționează în prezent în punctele de
trecere a frontierei de stat, după locurile stabilite pentru efectuarea
controlului vamal, se pot comercializa și mărfuri în regim duty-free,
în condițiile obținerii autorizației necesare.
Art. 17. − (1)
Controlul activității de comercializare a mărfurilor, constatarea
contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către organele de
specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
(2) Prevederile
prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile Ordonanței
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și
completările ulterioare.
Art. 18. − (1)
Autorizațiile de funcționare emise pentru magazinele duty-free
situate în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, altele decât
aeroporturile cu tranzit internațional, respectiv la bordul aeronavelor care
efectuează curse în trafic extern de pasageri, și pentru magazinele duty-free diplomatice își încetează valabilitatea la 90 de
zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Stocul de
mărfuri existent în magazinele duty-free, ale căror
autorizații de funcționare își vor înceta valabilitatea potrivit alin. (1), va
fi lichidat în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe
de urgență.
(3) Magazinele ale
căror autorizații de funcționare își vor înceta valabilitatea potrivit alin.
(1) nu mai pot achiziționa alte bunuri pentru a fi comercializate în regim duty-free.
(4) La expirarea
termenului prevăzut la alin. (1) își încetează aplicabilitatea prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2002 privind regimul vamal al
mărfurilor comercializate în regim duty-free,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2003, referitoare la autorizarea
magazinelor duty-free situate în punctele de control
pentru trecerea frontierei de stat terestre și navale și comercializarea
mărfurilor cu amănuntul în valută.
Art. 19. − (1)
În cazul operatorilor economici a căror activitate de comercializare a
mărfurilor în regim duty-free încetează în condițiile
prezentei ordonanțe de urgență, se va proceda la restituirea proporțională a
taxei de autorizare aferente perioadei de nefuncționare
sau la compensarea cu obligații fiscale la bugetul de stat.
(2) Perioada de nefuncționare, exprimată în zile calendaristice, în
sensul prezentei ordonanțe de urgență, reprezintă pentru magazinele duty-free din punctele de trecere a frontierei de stat
terestre și navale perioada de la data încetării activității până la data
expirării anului de funcționare pentru care s-a făcut plata taxei anuale.
(3) Restituirea
diferențelor de taxă anuală se va face de către unitățile Trezoreriei Statului
în lei. Valoarea în lei se determină prin transformarea sumei în euro la cursul
de schimb stabilit și comunicat de Banca Națională a României în fiecare zi de
joi. Acest curs se utilizează pe toată durata săptămânii următoare pentru
sumele de restituit în cursul acelei săptămâni.
(4) Procedura de
restituire se va stabili prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Art. 20. − Până
la data aderării României la Uniunea Europeană încetează emiterea de
autorizații de comercializare a mărfurilor în regim duty-free.
Art. 21. − În
termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență, ministrul finanțelor publice va emite, prin ordin, normele de aplicare
a acesteia.
Art. 22. − Prezenta
ordonanță de urgență intră în vigoare la data aderării României la Uniunea
Europeană, cu excepția prevederilor art. 5, 18, 19, 20, 21 și 22, care intră în
vigoare la data publicării ordonanței de urgență în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Art. 23. − La
data aderării României la Uniunea Europeană se abrogă:
a) Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor
comercializate în regim duty-free, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 11 septembrie 2002,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2003;
b) art. 1−9
din Ordonanța Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul
financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 31
august 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 609/2003, cu
modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul
finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
p. Ministrul
administrației și internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar
de stat
Ministrul
integrării europene,
Anca Daniela Boagiu
p. Ministrul
afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar
de stat
București, 28 iunie
2006.
Nr. 48.
ANEXĂ
L I S T A
mărfurilor care pot
fi comercializate în regim duty-free și duty-paid
1. Accesorii pentru birou
2. Apă minerală
3. Aparate
fotografice, filme foto, albume foto, rame foto
4. Aparatură de
calcul de mici dimensiuni
5. Articole de
sport
6. Articole de
voiaj
7. Articole din
blană naturală
8. Articole din
piele naturală
9. Articole din
sticlă, cristal, porțelan, lemn, metal (exclusiv mobilă)
10. Articole și
accesorii de îmbrăcăminte și încălțăminte
11. Articole optice
12. Artizanat
13. Băuturi
distilate, rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase
14. Băuturi
răcoritoare
15. Bere
16. Bijuterii
17. Cartele
telefonice
18. Casete video și
audio, baterii, compact-discuri, DVD-uri
19. Cărți, reviste,
ziare
20. Ceasuri,
brățări de ceasuri, brichete
21. Instrumente
muzicale
22. Jucării
23. Produse
alimentare
24. Produse din
tutun
25. Produse electrocasnice, electronice, digitale, precum și
suporturile acestora
26. Produse
preparate de parfumerie sau de toaletă și preparate cosmetice
27. Programe
software
28. Săpunuri
29. Tablouri,
picturi, desene, gravuri, stampe și litografii
30. Vinuri,
vermuturi și alte băuturi fermentate.