Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2005

M. Of. nr. 562 din 30 iunie 2005

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

O R D O N A N Ț Ă  D E  U R G E N Ț Ă

pentru reglementarea unor măsuri privind numărul de posturi și cheltuielile de personal în sectorul bugetar

 

Recent au fost aprobate acte normative prin care s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale personalului finanțat din fonduri publice. 

Prin prezenta ordonanță de urgență se instituie monitorizarea numărului de posturi și a cheltuielilor de personal pentru crearea bazei de date privind situația numerică și structura pe categorii a personalului din instituțiile publice. 

Măsurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență vizează interesul în urmărirea reformei în administrația publică și creșterea calității serviciului public, fapt ce constituie situații de urgență și extraordinare. 

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. 

CAPITOLUL I

Dispoziții referitoare la monitorizare

Art. 1. – Sunt supuse monitorizării numărul de posturi și cheltuielile de personal din instituțiile publice finanțate astfel:

a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

b) din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

c) integral din venituri proprii. 

Art. 2. – Ordonatorii principali de credite ai instituțiilor publice finanțate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale și ai instituțiilor publice autonome finanțate integral din venituri proprii, după caz, vor depune la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 17 a lunii curente pentru luna anterioară situațiile privind monitorizarea numărului de posturi și a cheltuielilor de personal pentru aparatul propriu și pentru instituțiile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora, indiferent de modul de finanțare. 

Art. 3. – (1) Ordonatorii principali de credite ai instituțiilor publice finanțate din bugetele locale vor depune la direcția generală a finanțelor publice județeană și a municipiului București, după caz, până la data de 12 a lunii curente pentru luna anterioară, situațiile privind monitorizarea numărului de posturi și a cheltuielilor de personal pentru aparatul propriu și pentru instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare. 

(2) Direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București vor transmite la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 17 a lunii curente pentru luna anterioară situația centralizatoare, pe județ și, respectiv, pe municipiul București, privind monitorizarea numărului de posturi și a cheltuielilor de personal. 

Art. 4. – Ordonatorii de credite bugetare au obligația să se încadreze în cheltuielile de personal și în numărul maxim de posturi aprobate în condițiile legii, prin bugetele proprii și prin anexele la acestea. 

Art. 5. – Ordonatorii principali de credite prevăzuți la art. 2 vor depune la Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 30 de zile de la data publicării legilor bugetare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea I, situația privind repartizarea până la sfârșitul anului, pe fiecare lună, a cheltuielilor de personal aprobate, având în vedere asigurarea condițiilor de desfășurare a activității potrivit atribuțiilor acestora, numai pentru aparatul propriu și instituțiile publice finanțate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora. 

Art. 6. – (1) Ordonatorii principali de credite prevăzuți la art. 3 vor depune la direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, după caz, în termen de 50 de zile de la publicarea legilor bugetare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea I, situația privind repartizarea până la sfârșitul anului, pe fiecare lună, a cheltuielilor de personal aprobate, având în vedere asigurarea condițiilor de desfășurare a activității potrivit atribuțiilor acestora, numai pentru aparatul propriu și instituțiile și serviciile publice finanțate integral din bugetele locale, aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora. 

(2) Direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București vor transmite la Ministerul Finanțelor Pubice, în termen de 5 zile de la primirea situațiilor prevăzute la alin. (1), situația centralizatoare pe județ, respectiv pe municipiul București, privind repartizarea pe fiecare lună a cheltuielilor de personal aprobate. 

CAPITOLUL II

Contravenții și sancțiuni

Art. 7. – (1) Următoarele fapte constituie contravenții:

a) prezentarea de date eronate în situațiile transmise potrivit prezentei ordonanțe de urgență;

b) depășirea numărului maxim de posturi aprobat;

c) nerespectarea termenelor de transmitere a datelor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență. 

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei. 

(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către personalul cu atribuții de control din cadrul Curții de Conturi și al Ministerului Finanțelor Publice. 

Art. 8. – Dispozițiile referitoare la contravenții prevăzute la art. 7 se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. 

CAPITOLUL III

Dispoziții finale

Art. 9. – Ordonatorii principali de credite vor raporta lunar numărul de posturi și plățile de casă aferente cheltuielilor de personal la datele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și în structura stabilită prin ordin al ministrului finanțelor publice. 

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul finanțelor publice,

Ionel Popescu

Ministrul administrației și internelor,

Vasile Blaga

 

București, 1 iunie 2005. 

Nr. 48.