Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2004

M. Of. nr. 503 din 4 iunie 2004

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

O R D O N A N Ţ Ă   D E   U R G E N Ţ Ă

pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 4 alin. (72) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi a termenului prevăzut la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

 

În vederea soluţionării cererii distribuitorilor autorizaţi şi a utilizatorilor de aparate de marcat electronice fiscale privind crearea posibilităţii de utilizare până la epuizare a stocurilor de consumabile destinate acestor aparate, precum şi pentru prevenirea efectelor financiare negative cu impact asupra tuturor agenţilor economici care comercializează sau utilizează aparate de marcat electronice fiscale,

pentru evitarea suspendării activităţii transportatorilor în regim de taxi ca urmare a nedotării cu aparate de marcat electronice fiscale, fapt ce ar aduce prejudicii atât interesului public, cât şi celui privat,

având în vedere că aceste probleme constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. − Termenul prevăzut la art. 4 alin. (72) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 5 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2004.

Art. II. − Termenul pentru aplicarea prevederilor art. 30 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, prevăzut la art. 59 alin. (1) din aceeaşi lege, astfel cum a fost prorogat prin Ordonanţa Guvernului nr. 93/2003, aprobată prin Legea nr. 112/2004, se prorogă până la data de 31 decembrie 2004.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucureşti, 3 iunie 2004.

Nr. 44.