Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
43/2005
M. Of. nr.
469 din 2 iunie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă D E
U R G E N Ț Ă
pentru modificarea
și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2001 privind unele
măsuri pentru privatizarea Societății Comerciale Combinatul Siderurgic Sidex − S.A. Galați și a Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
Având în vedere angajamentele
stricte asumate de România în contextul negocierilor de aderare la Uniunea
Europeană, care impun limitarea ajutorului de stat acordat Societății
Comerciale Combinatul Siderurgic Sidex − S.A.
Galați și faptul că neadoptarea în regim de urgență a
unor măsuri în concordanță cu acquisul comunitar și
cu angajamentele asumate, incluse în Tratatul de aderare, poate determina
activarea clauzei de salvgardare și, implicit, amânarea datei aderării României
la Uniunea Europeană,
având în vedere
necesitatea instituirii unor reglementări specifice, cu aplicare limitată în
timp, privind executarea silită a activelor statului numai în temeiul unor
hotărâri judecătorești sau arbitrale irevocabile și luând în considerare că neinstituirea urgentă a acestor măsuri este de natură să
producă statului prejudicii însemnate și, mai ales, ireversibile, rezultând din
dificultatea întoarcerii executării silite în situația desființării hotărârilor
judecătorești ori arbitrale în temeiul cărora s-a efectuat executarea silită,
în temeiul art. 115
alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul
României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Art. I. − Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea
Societății Comerciale Combinatul Siderurgic Sidex
− S.A. Galați, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
627 din 5 octombrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
122/2005, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 16
se abrogă.
2. Articolul 21 se completează
cu un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
(2) Măsurile de natura
ajutoarelor de stat instituite prin prezenta ordonanță de urgență vor fi
acordate numai după autorizarea acestora de către Consiliul Concurenței, în
limita plafonului autorizat, conform condițiilor stabilite în Tratatul dintre
statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România privind
aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat la
Luxemburg la 25 aprilie 2005.
Art. II. − Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind
valorificarea unor active ale statului, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, cu modificările ulterioare,
se modifică și se completează după cum urmează:
1. După
articolul 85 se introduce un nou articol, articolul 851, cu
următorul cuprins:
Art. 851. − (1)
Prin derogare de la dispozițiile art. 300 și ale art. 7208 alin. 2 din Codul de
procedură civilă, apelul și recursul suspendă de drept executarea hotărârilor
judecătorești pronunțate în litigiile îndreptate împotriva A.V.A.S.
(2) Prin derogare
de la dispozițiile art. 365 alin. 3 și ale art. 367 din Codul de procedură
civilă, formularea acțiunii în anulare împotriva hotărârii arbitrale în
litigiile prevăzute la alin. (1) suspendă de drept executarea sentinței
arbitrale până la data soluționării irevocabile a acțiunii în anulare.
(3) Dispozițiile
alin. (1) și (2) se aplică până la data de 31 decembrie 2005.
2. Articolul 86
va avea următorul cuprins:
Art. 86. − Cererile
formulate de A.V.A.S. și orice alte acte procedurale efectuate de și pentru
aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de taxe de timbru, timbru judiciar,
cauțiuni și orice alte taxe.
Art. III. − Dispozițiile art. II pct. 1 se aplică și executărilor
silite începute în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale pronunțate
în litigiile prevăzute la art. 851 alin. (1) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 51/1998, republicată, cu modificările ulterioare,
anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, dacă respectiva
hotărâre a fost atacată cu apel sau recurs, respectiv acțiune în anulare sau
recurs la hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat în primă instanță o
acțiune în anulare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Președintele
Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului,
Gabriel Ionel Zbîrcea
Șeful
Cancelariei Primului-Ministru,
Aleodor Marian Frâncu
Ministrul
finanțelor publice,
Ionel Popescu
p. Ministrul
integrării europene,
Adrian Ciocănea,
secretar
de stat
București, 26 mai
2005.
Nr. 43.