Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
40/2008
M. Of. nr.
277 din 9 aprilie 2008
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
pentru modificarea
art. 40 din Legea nr. 16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de
geodez
Având în vedere lărgirea posibilităților
legale de acces la exercitarea dreptului de semnătură și pentru alte categorii
de specialiști care, deși anterior datei de 20 martie 2008 au deținut autorizație
pentru executarea lucrărilor de specialitate, după această dată, în condițiile
Legii nr. 16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez, pierd
acest drept,
ținând seama de
necesitatea creării condițiilor ca, în conformitate cu prevederile art. 40 din
Legea nr. 16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez,
Ordinul Geodezilor din România să poată autoriza un număr cât mai mare de specialiști
necesar pentru executarea lucrărilor de specialitate, având în vedere că la
data de 19 martie 2008 a expirat valabilitatea vechilor autorizații emise de
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și oficiile de cadastru
și publicitate imobiliară,
în temeiul art. 115
alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul
României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Articol unic. Articolul 40 din Legea nr. 16/2007 privind organizarea
și exercitarea profesiei de geodez, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2007, se modifică și va avea următorul
cuprins: Art. 40. În termen de 2 ani de la data intrării în
vigoare a prezentei legi, orice geodez cu diplomă sau asimilată conform art. 2 și
3 poate obține, în condițiile prevăzute la art. 8, înscrierea în Ordin și în
Registrul național al geodezilor.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul
internelor și reformei administrative,
Cristian David
Ministrul
muncii, familiei și egalității de șanse,
Paul Păcuraru
București, 31 martie 2008.
Nr. 40.