Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
36/2004
M. Of. nr.
488 din 31 mai 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă D
E U R G E N Ț Ă
privind desființarea
Autorității Guvernamentale pentru Valea Jiului
Având în vedere cerința de armonizare
a poziției Guvernului României cu poziția Băncii Mondiale, rezultată din
conținutul analizei mediului economico-social, executată de Banca Mondială la
cererea Guvernului României și intitulată Zona Valea Jiului − Evaluare
Multidimensională, prezentată în ședința Guvernului din data de 15 iulie 2003,
precum și consecințele negative ale neadoptării de
urgență a reglementărilor prezentate, respectiv întârzierea finanțării
planurilor de dezvoltare regională și riscul ca acestea să nu mai poată fi
executate în cursul anului financiar 2004−2005, se impune desființarea
Autorității Guvernamentale pentru Valea Jiului, instituție publică de
specialitate din subordinea Ministerului Administrației și Internelor,
în temeiul art. 115 alin. (4) din
Constituție, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de
urgență.
Art. 1. − (1)
Se desființează Autoritatea Guvernamentală pentru Valea Jiului, instituție
publică de specialitate din subordinea Ministerului Administrației și
Internelor.
(2) Se desființează funcția de guvernator
al Autorității Guvernamentale pentru Valea Jiului.
Art. 2. − (1)
Comisia Interministerială pentru Valea Jiului preia atribuțiile fostei
Autorități Guvernamentale pentru Valea Jiului.
(2) În domeniul implementării
Strategiei de dezvoltare socioeconomică a Bazinului carbonifer al Văii Jiului,
Comisia Interministerială pentru Valea Jiului are următoarele atribuții:
a) identifică principalele probleme
de natură socioeconomică cu care se confruntă comunitățile locale din Valea
Jiului;
b) coordonează elaborarea
strategiilor de dezvoltare socioeconomică și a programelor și proiectelor
pentru implementarea acestora;
c) asigură identificarea,
prioritatea, pregătirea, implementarea, evaluarea și monitorizarea proiectelor,
astfel încât să se asigure realizarea obiectivelor strategice pentru
dezvoltarea Văii Jiului;
d) monitorizează respectarea
prevederilor legale privind strategia de dezvoltare socioeconomică a Văii
Jiului și face propuneri Guvernului pentru îmbunătățirea legislației în
domeniu;
e) coordonează activitatea de
promovare, pe plan intern și internațional, a obiectivelor cuprinse în
Strategia de dezvoltare socioeconomică a Bazinului carbonifer al Văii Jiului;
f) colaborează cu autoritățile
publice locale din Valea Jiului și, respectiv, din județul Hunedoara, în
soluționarea problemelor privind aplicarea Strategiei de dezvoltare
socioeconomică a Bazinului carbonifer al Văii Jiului; monitorizează punerea în
aplicare a programelor, proiectelor și acțiunilor întreprinse pentru
îmbunătățirea situației sociale și economice în această zonă;
g) urmărește ca programele,
proiectele și acțiunile derulate de autoritățile publice locale să se încadreze
în Strategia de dezvoltare socioeconomică a Bazinului carbonifer al Văii
Jiului;
h) informează periodic Guvernul cu
privire la stadiul îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Strategia de
dezvoltare socioeconomică a Bazinului carbonifer al Văii Jiului;
i) îndeplinește orice alte atribuții
stabilite prin lege sau prin alte acte normative pentru domeniul său de
activitate.
(3) Atribuțiile guvernatorului sunt
preluate de un consilier de stat, consilier al primului-ministru, care devine
președinte al Comisiei Interministeriale pentru Valea Jiului.
Art. 3. − (1)
Guvernul României va fi reprezentat în Asociația pentru implementarea și
monitorizarea Strategiei de dezvoltare a Văii Jiului de către Cancelaria Primului-Ministru, care va îndeplini toate drepturile și
obligațiile ce decurg din actul constitutiv al asociației.
(2) Cancelaria Primului-Ministru
va desemna o persoană fizică pentru a fi reprezentată în Asociația pentru
implementarea și monitorizarea Strategiei de dezvoltare a Văii Jiului.
Art. 4. − (1)
Un număr de 3 posturi cu care se diminuează numărul maxim de posturi aprobat
pentru aparatul propriu al Ministerului Administrației și Internelor se preia,
împreună cu fondurile corespunzătoare, de Cancelaria Primului-Ministru.
(2) Personalul încadrat pe aceste
posturi se preia de Cancelaria Primului-Ministru, în
condițiile legii, păstrându-și statutul profesional de la data preluării.
(3) Cancelaria Primului-Ministru
preia de la Ministerul Administrației și Internelor, pentru activități
operative de inspecție, 2 autoturisme cu un consum mediu de carburanți de 600 litri/lună/autoturism și fondurile aferente acestora,
modificându-se în mod corespunzător numărul de autoturisme aprobat pentru
aparatul propriu al Ministerului Administrației și Internelor și al Cancelariei
Primului-Ministru.
(4) Predarea-primirea celor
prevăzute la alin. (1) și (3) se face prin protocol încheiat între Ministerul
Administrației și Internelor și Cancelaria Primului-Ministru.
(5) Se autorizează Ministerul
Finanțelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prezentei
ordonanțe de urgență în structura bugetului de stat pe anul 2004 și în volumul
și structura bugetelor Ministerului Administrației și Internelor și Cancelariei
Primului-Ministru, la propunerea ordonatorilor
principali de credite.
(6) Pentru aplicarea prevederilor
alin. (1) ordonatorii principali de credite, cu avizul Ministerului Finanțelor
Publice, sunt abilitați să introducă modificările corespunzătoare în structura
numărului maxim de posturi și a cheltuielilor cu salariile pentru anul 2004.
Art. 5. − La
alineatul (1) al articolului 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și
Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din
28 iunie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 604/2003, se elimină
sintagma Autoritatea Guvernamentală pentru Valea Jiului.
Art. 6. − Pe
data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se abrogă:
a) Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 176/2002 pentru stabilirea unor măsuri privind Strategia de dezvoltare
socioeconomică a Bazinului carbonifer al Văii Jiului, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 14 decembrie 2002, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 278/2003;
b) Hotărârea Guvernului nr. 946/2002
privind numirea în funcția de guvernator și de reprezentant al Guvernului în
Asociația pentru implementarea și monitorizarea Strategiei de dezvoltare a Văii
Jiului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 6 septembrie
2002, cu modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Șeful Cancelariei Primului-Ministru,
Alin Teodorescu
p. Ministrul de stat, ministrul
administrației și internelor,
Nicolae Berechet,
secretar de stat
Ministru delegat pentru
administrația publică,
Gabriel Oprea
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 19 mai 2004.
Nr. 36.