Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 26/2009
M. Of. nr.
181 din 24 martie 2009
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind
frontiera de stat a României
Având în vedere:
necesitatea îmbunătățirii măsurilor pe linia supravegherii frontierei de
stat, prin administrarea de către Poliția de Frontieră Română a lucrărilor de
întreținere a culoarului și fâșiei de protecție a frontierei de stat, demersuri
care vor contribui la securizarea frontierei de stat, cu influențe pozitive în
procesul de evaluare Schengen ce urmează a se desfășura în perioada imediat
următoare;
necesitatea respectării obligațiilor ce decurg din acordurile,
convențiile sau înțelegerile încheiate între România și statele vecine privind
curățarea și întreținerea culoarului de frontieră, repararea și întreținerea
semnelor de frontieră;
realizarea în condiții optime a măsurătorilor topografice clasice și GPS
în vederea marcării și verificării frontierei de stat,
ținând seama de faptul că toate aceste elemente constituie situații
extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată întrucât vizează
interesul public și contribuie la îndeplinirea măsurilor adoptate pe linia
securizării frontierei de stat, cerință fundamentală pentru integrarea României
în Spațiul Schengen,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Articol unic. Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările și completările ulterioare,
se modifică după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
(3) Fâșia de protecție a
frontierei de stat se stabilește de la linia de frontieră către interior și are
o lățime de 20 metri. La frontiera de apă sau în locurile din imediata
apropiere a frontierei de stat în care terenurile sunt mlăștinoase, supuse
erodărilor sau avalanșelor, fâșia de protecție a frontierei de stat se
constituie mai în adâncime. Fâșia de protecție a frontierei de stat se
constituie și se marchează prin grija structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră
Române.
2. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
Art. 7. (1) Culoarul de frontieră și fâșia de protecție a
frontierei de stat fac parte din domeniul public al statului și se
administrează de către Ministerul Administrației și Internelor, prin Poliția de
Frontieră Română, în condițiile stabilite prin Normele metodologice de aplicare
a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 445/2002, cu modificările și
completările ulterioare.
(2) Structurile teritoriale ale poliției de frontieră asigură curățarea și
întreținerea culoarului de frontieră, întreținerea și repararea semnelor de
frontieră sau, la nevoie, înlocuirea acestora, conform prevederilor
documentelor bilaterale încheiate cu statele vecine. Aceste activități se
desfășoară la termenele stabilite prin acordurile, convențiile ori înțelegerile
de frontieră încheiate cu statele vecine sau ori de câte ori este nevoie.
(3) În fâșia de protecție a frontierei de stat, polițiștii de frontieră au
dreptul să instaleze mijloace de semnalare a trecerilor peste frontieră și de
supraveghere a liniei de frontieră. Dacă situația o impune, pentru termene
limitate, până la dispariția stării care determină necesitatea, în fâșia de
protecție a frontierei de stat se pot face și alte lucrări necesare în vederea
îndeplinirii atribuțiilor de către polițiștii de frontieră.
(4) Suprafețele de teren cuprinse între fâșia de protecție a frontierei de
stat și culoarul de frontieră sau malul apelor, după caz, se administrează de
către persoanele fizice sau juridice cărora le aparțin, cu respectarea
prevederilor Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 445/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Accesul persoanelor în fâșia de protecție a frontierei de stat până la
culoarul de frontieră sau malul apelor, după caz, este permis în baza
documentelor de identitate, cu aprobarea șefului formațiunii locale a poliției
de frontieră.
(6) Accesul persoanelor pentru efectuarea unor activități dincolo de fâșia
de protecție a frontierei de stat, în situația în care aceasta se constituie
mai în adâncime, precum și în insulele și ostroavele aparținând statului român,
situate în apele de frontieră, este permis numai prin locurile și în condițiile
stabilite de șeful formațiunii locale a poliției de frontieră.
(7) Accesul persoanelor în insulele și ostroavele de formațiune nouă din
apele de frontieră este permis numai după determinarea apartenenței acestora,
pe baza înțelegerilor încheiate între statul român și statul vecin.
3. La articolul 42, alineatul (3) se abrogă.
4. La articolul 75,
literele e) și f) vor avea următorul cuprins:
e) accesul la uscat, fără
aprobarea șefului punctului de trecere, al membrilor echipajelor navelor
românești de transport de mărfuri care, din motive justificate, sunt obligate
să staționeze în raza portului; neprezentarea după plecarea navei a marinarilor
rămași pe teritoriul României la agenția companiei de navigație de care
aparține nava, pentru a li se rezolva situația; accesul la bord al membrilor de
familie ai marinarilor străini îmbarcați pe navele aflate în porturile
românești care navighează între porturile Constanța, Sulina și Moldova Veche
fără pașaport ori alte documente de trecere a frontierei sau fără aprobarea
șefului punctului de trecere; desfășurarea oricărei activități în punctele de
trecere a frontierei de stat, alta decât efectuarea controlului de frontieră,
fără avizul, după caz, al șefului direcției teritoriale a poliției de frontieră
competente, al șefului structurii de coordonare a punctelor de trecere
aeroportuare, al administrației publice locale sau al altei autorități prevăzute
de lege; nerespectarea obligațiilor prevăzute în avizul eliberat de șeful
direcției teritoriale a poliției de frontieră competente sau de șeful
structurii de coordonare a punctelor de trecere aeroportuare, potrivit
prevederilor art. 45 alin. (1);
f) accesul persoanelor în fâșia de protecție a frontierei de stat până la
culoarul de frontieră sau malul apelor, după caz, fără documente de identitate
sau fără aprobarea șefului formațiunii locale a poliției de frontieră; accesul
persoanelor pentru efectuarea unor activități dincolo de fâșia de protecție a
frontierei de stat, în situația în care aceasta se constituie mai în adâncime,
precum și în insulele și ostroavele aparținând statului român, situate în apele
de frontieră, prin alte locuri sau în alte condiții decât cele stabilite de
șeful formațiunii locale a poliției de frontieră; accesul persoanelor în
insulele și ostroavele de formațiune nouă din apele de frontieră înainte de
determinarea apartenenței acestora; desfășurarea activităților prevăzute la
art. 39 fără avizul direcțiilor teritoriale ale poliției de frontieră;
efectuarea pescuitului în apele de frontieră, apele maritime interioare și în
marea teritorială în alte locuri sau în alte sectoare decât cele stabilite de
autoritățile competente sau fără avizul prealabil al șefului inspectoratului
județean al poliției de frontieră competent; păstrarea bărcilor și
ambarcațiunilor aflate pe apele de frontieră sau pe apele maritime interioare
în alte locuri decât cele stabilite de autoritățile competente ori neluarea de
către cei care le dețin a măsurilor necesare pentru a preveni folosirea
acestora la trecerea ilegală a frontierei de stat, la practicarea contrabandei
sau la alte activități ilicite; desfășurarea activităților de agrement și
sportive în apele de frontieră, marea interioară și marea teritorială fără
aprobarea căpităniei de port sau, după caz, a administrației publice locale ori
fără avizul șefului sectorului poliției de frontieră sau, după caz, al șefului
grupului de nave al poliției de frontieră; acostarea fără drept a navelor și
ambarcațiunilor cu excursioniști în alte locuri decât porturile sau locurile
special amenajate în acest scop; pășunatul animalelor în timpul zilei dincolo
de fâșia de protecție a frontierei de stat; pășunatul animalelor în timpul
nopții în alte locuri decât cele stabilite de autoritățile administrației
publice locale sau fără avizul șefului sectorului poliției de frontieră;
vânătoarea de-a lungul frontierei de stat, pe adâncimea de 500 metri de la
fâșia de protecție a frontierei de stat către interior, pentru frontiera de
uscat, și de la limita terenului inundabil, pentru frontiera de apă;
desfășurarea vânătorii, prevăzută la art. 44 alin. (2), fără avizul prealabil
al șefului sectorului poliției de frontieră; fixarea pe bandă magnetică, pe
hârtie sau pe alt suport a imaginilor care redau porțiuni din teritoriul
statelor vecine de către persoanele care se deplasează ori care desfășoară
diferite activități în apropierea frontierei de stat, dacă acest lucru este
prevăzut în acordurile sau în convențiile privitoare la frontieră încheiate de
România cu statele vecine; purtarea de convorbiri neautorizate peste linia de
frontieră, dacă acest lucru este prevăzut în acordurile sau în convențiile
privitoare la frontieră încheiate de România cu statele vecine; comiterea sau
proferarea de către persoanele care se deplasează ori desfășoară activități în
apropierea frontierei de stat de fapte, gesturi sau expresii jignitoare la
adresa statului vecin ori a cetățenilor acestuia, dacă acestea sunt prevăzute
în acordurile sau în convențiile privitoare la frontieră încheiate de România
cu statele vecine.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor,
Dan Nica
p. Ministrul afacerilor
externe,
Costea Romulus Doru,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Pogea
București, 18 martie 2009.
Nr. 26.