Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
24/2008
M. Of. nr. 182 din 10 martie 2008
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
privind accesul la propriul dosar şi
deconspirarea Securităţii
În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945–22
decembrie 1989, Partidul Comunist Român a exercitat, în special prin
intermediul Securităţii, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării,
drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte
accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în condiţiile prezentei
ordonanţe de urgenţă. Cunoaşterea istoriei recente constituie o prioritate
pentru societatea românească şi de aceea administrarea şi valorificarea
istorică a arhivelor fostei Securităţi, care cuprind documente relevante cu
privire la acţiunile întreprinse împotriva regimului totalitar comunist, precum
şi cu privire la reprimarea acestor acţiuni, sunt necesare într-o Românie
europeană. Consemnarea publică a acestor abuzuri contribuie la o mai bună
înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii
româneşti.
Cum prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 95 din 6 februarie 2008, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50/2008
s-a arătat că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi
deconspirarea poliţiei politice comuniste în ansamblul său este neconstituţională
şi având în vedere faptul că, potrivit art. 147 alin. (1) din
Constituţie, dispoziţiile declarate neconstituţionale de către organul de
contencios constituţional sunt suspendate de drept pe o durată de maxim 45 de
zile de la data declarării neconstituţionalităţii lor, dată după care
prevederile legii îşi încetează efectele juridice, se impune adoptarea de urgenţă
a unei noi reglementări menite să asigure atât continuarea exercitării
dreptului de acces la propriul dosar cât şi a activităţii de deconspirare a
Securităţii.
Reglementările din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2008
pentru asigurarea continuităţii unor activităţi ale Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii au avut un caracter exclusiv tranzitoriu, fiind
emise ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2008, însă ele nu
pot suplini totalitatea normelor necesare acţiunii de deconspirare a Securităţii,
care a vizat îngrădirea şi chiar suprimarea unor drepturi şi libertăţi
fundamentale ale omului.
Consecinţele nereglementării în ansamblu a acestei problematici
în termenul de 45 de zile ar fi extrem de grave, de la dezincriminarea, prin
efectul legii, a infracţiunilor cuprinse în actul normativ – şi care
sunt în prezent suspendate – la menţinerea unei naturi juridice
neclare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în
sistemul instituţiilor publice şi până la încetarea, pentru o perioadă
nedeterminată, a procesului de consemnare publică a acţiunilor întreprinse
împotriva regimului totalitar comunist, precum şi a reprimărilor acestor acţiuni. Este
necesară, prin urmare, o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii
jurisdicţionale, ale cărui acte privind accesul la dosar şi deconspirarea
Securităţii să fie supuse controlului instanţelor de judecată, şi o continuare,
într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de
regimul comunist.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia
României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – (1) Orice cetăţean
român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi
orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de
Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la
propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii
care privesc propria persoană, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi în
conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc
siguranţa naţională. Acest drept se exercită la cerere şi constă în
studierea nemijlocită a dosarului şi eliberarea de copii de pe actele dosarului
şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.
(2) Accesul vizează toate tipurile de informaţii culese de
Securitate, precum şi de alte instituţii care sprijineau activitatea Securităţii,
prin acţiuni conexe sau prin emiterea de acte, dispoziţii sau alte tipuri de
înscrisuri.
(3) Persoana îndreptăţită, potrivit prevederilor alin. (1),
poate solicita Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
exercitarea dreptului de acces la propriul dosar.
(4) În termen de 30 de zile de la primirea cererii,
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii înştiinţează petentul
cu privire la demersurile efectuate pentru asigurarea exercitării dreptului de
acces la propriul dosar.
(5) În răspunsul comunicat petentului se precizează dacă în
evidenţele informatizate ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii, precum şi în cele ale celorlalte instituţii deţinătoare ale
arhivelor Securităţii se regăsesc menţiuni referitoare la existenţa/inexistenţa
unor documente întocmite de structurile aparatului represiv comunist, care se
referă la persoana petentului; data şi locul unde pot fi consultate
documentele, precum şi date despre existenţa anterioară a documentelor, în
cazul în care acestea nu s-au păstrat.
(6) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (2) este
permis în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, indiferent de suportul pe
care se află acestea, precum hârtie, microfilm, dischetă, bandă audio sau video.
(7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a
fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea
lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu
informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de
lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la
instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii
Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de
prezenta ordonanţă de urgenţă.
(8) De drepturile prevăzute la alin. (1)–(7) beneficiază
soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale
persoanei decedate ori moştenitorii săi testamentari. De aceste drepturi beneficiază
în primul rând soţul supravieţuitor şi după aceea rudele în ordinea proximităţii
legăturii de rudenie. În cazul rudelor de acelaşi grad, au acces la dosar
toţi în mod egal, iar în cazul publicării dosarului sau elementelor din dosar,
este nevoie de consimţământul tuturor.
(9) Exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)–(3),
(6) şi (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială
şi autentică.
(10) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
eliberează petentului îndreptăţit, la cererea acestuia, copii certificate de pe
toate tipurile de informaţii strânse de structurile de represiune ale regimului
totalitar comunist, indiferent de suportul pe care se află acestea.
(11) Copiile de pe acele înscrisuri al căror conţinut poate
afecta o terţă persoană se eliberează cu anonimizarea informaţiilor referitoare
la respectiva persoană fizică, în special a celor prin care persoana poate fi
identificată, direct sau indirect, precum cele referitoare la un număr de
identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale
fizice.
(12) Pentru eliberarea copiei, Consiliul Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii percepe o taxă, care se constituie venit la
bugetul de stat.
(13) În situaţia în care sunt identificate înscrisuri
originale sau obiecte personale reţinute de Securitate sau de către alte
structuri ale regimului totalitar comunist în urma unor acţiuni de represiune,
acestea se restituie, la cerere, titularului dreptului de acces, în condiţiile
prezentei ordonanţe de urgenţă. În termen de 60 de zile de la
înregistrarea cererii, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
va proceda la restituirea înscrisului original, la dosar păstrându-se o
fotocopie conformă cu originalul. În cazul restituirii, predarea-primirea
se va consemna într-un proces-verbal, întocmit în două exemplare originale. Procesul-verbal
se arhivează în locul înscrisului sau obiectului restituit.
Art. 2. – În înţelesul prezentei ordonanţe de
urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a) lucrător al Securităţii – orice
persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al
Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în
perioada 1945–1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit
drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii
totalitar comuniste;
b) colaborator al Securităţii – persoana
care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte
scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se
denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi
care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana
care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de
interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în
stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind
cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este
considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar
actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a
propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu
împliniseră 16 ani nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie;
c) asimilaţi colaboratorilor – persoanele
care, având competenţe decizionale, juridice ori politice, au luat decizii, la
nivel central sau local, cu privire la activităţile Securităţii ori cu privire
la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist,
care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
d) terţă persoană – orice persoană, alta
decât cea care face obiectul verificării sau care este titular al dreptului de
acces la documentele întocmite de Securitate. Nu se consideră terţi
lucrătorii Securităţii şi colaboratorii acesteia care au contribuit cu informaţii
la completarea dosarului;
e) propriul dosar – orice material
întocmit de Securitate şi de către alte structuri de represiune ale regimului
totalitar comunist, indiferent de suport, despre persoana îndreptăţită la acces
sau despre alte persoane, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de
urgenţă.
Art. 3. – Pentru a asigura dreptul de acces la
informaţii de interes public, orice cetăţean român, cu domiciliul în ţară sau
în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice,
organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile
publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de
lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei
ordonanţe de urgenţă, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, generale,
locale şi pentru Parlamentul European, precum şi a persoanelor care ocupă
următoarele demnităţi sau funcţii:
a) Preşedintele României;
b) deputat sau senator în Parlamentul României, membru în
Parlamentul European;
c) membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de
stat, secretar general, secretar general adjunct din Guvern şi din ministere,
director în minister şi asimilaţi ai acestor funcţii, Comisar European;
d) secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi ai
Camerelor Parlamentului, directorii departamentelor celor două Camere,
consilierii prezidenţiali şi de stat;
e) prefecţii, subprefecţii, secretarii generali ai
consiliilor judeţene, secretarul general al Consiliului General al Municipiului
Bucureşti;
f) directori în prefectură, conducătorii serviciilor
publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei
publice centrale, organizate la nivel local;
g) primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni,
consilierii în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consilierii locali;
h) directorul şi adjuncţii săi, conducătorii structurilor
centrale şi judeţene de la Serviciul Român de Informaţii, directorul, adjuncţii
săi şi conducătorii structurilor centrale de la Serviciul de Informaţii
Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative;
i) personalul diplomatic şi consular;
j) Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia;
k) membrii în Consiliul Naţional al Audiovizualului;
l) judecătorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, procurorii de la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv cei din
cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, judecătorii, procurorii şi
prim-grefierii de la instanţele şi parchetele civile şi militare, avocaţii şi
notarii publici;
m) personalul cu funcţii de conducere, cu excepţia celui
prevăzut la lit. c), din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative,
precum şi ceilalţi ofiţeri şi subofiţeri/agenţi din Ministerul Internelor şi
Reformei Administrative;
n) preşedintele, vicepreşedinţii şi consilierii de conturi
din cadrul Curţii de Conturi; persoanele cu funcţii de conducere, la nivel naţional
şi judeţean, în Garda Financiară şi în organele vamale;
o) preşedintele şi preşedintele de secţie la Consiliul
Legislativ, membrii Consiliului Legislativ, persoanele cu funcţii de conducere
din Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi din Agenţia Naţională
a Funcţionarilor Publici, preşedinţii şi membrii Consiliului Concurenţei, ai
Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, ai Institutului Naţional de
Statistică şi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;
p) membru în consiliile de administraţie ale societăţilor
publice de radio şi de televiziune, acţionar, administrator, director,
redactor-şef, redactor în serviciile publice ori private de televiziune, radio
sau presa scrisă, analiştii politici şi asimilaţii acestora;
q) guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinte,
vicepreşedinte de bancă şi membrii consiliului de administraţie din sectorul
bancar;
r) membru, membru corespondent, membru de onoare sau
secretar al Academiei Române;
s) rectorul, prorectorul, secretarul ştiinţific al
senatului universitar, decanul, prodecanul, secretarul ştiinţific de facultate şi
şefii de catedră din instituţiile de învăţământ superior de stat şi private;
ş) inspector general sau adjunct, inspector de specialitate
al inspectoratului şcolar judeţean, director de liceu ori de grup şcolar,
precum şi director în instituţiile de cultură, la nivel naţional, judeţean,
municipal şi local;
t) preşedinte, vicepreşedinte, secretar general şi ceilalţi
membri ai organelor de conducere statutare ale partidelor politice, la nivel naţional,
judeţean şi local, sau ai unei organizaţii neguvernamentale şi asimilaţii
acestor funcţii;
ţ) personalul militar şi civil cu funcţii de conducere, cu
excepţia celui prevăzut la lit. c), din Ministerul Apărării şi din statele
majore ale categoriilor de forţe ale armatei, conform nomenclatoarelor de funcţii,
precum şi comandanţii de unităţi sau echivalente;
u) ierarhii şi şefii cultelor religioase recunoscute de
lege, până la nivel de preot inclusiv, precum şi asimilaţii lor de la parohiile
din ţară şi din străinătate;
v) preşedinte, vicepreşedinte şi secretar general de
organizaţii patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional şi asimilaţii
acestor funcţii, precum şi ceilalţi membri ai conducerilor executive
respective;
w) director al direcţiei de poştă şi telecomunicaţii, şefi
de serviciu de poştă şi de telecomunicaţii, şefi de centrală telefonică;
x) persoanele cu funcţie de conducere din direcţiile
sanitare judeţene, din direcţiile judeţene de sănătate publică şi a
municipiului Bucureşti, din Colegiul Medicilor din România, din casele de
asigurări de sănătate, directorii de spitale, precum şi medicii psihiatri,
anatomo-patologi şi legişti;
y) persoanele cu funcţii de conducere, inclusiv membru al
consiliului de administraţie în regii autonome, companii şi societăţi naţionale,
societăţi comerciale având ca obiect activităţi de interes public sau
strategic, precum şi membrii conducerii fundaţiilor, asociaţiilor şi filialelor
care activează pe teritoriul României, inclusiv fondatorii acestora;
z) persoanele care deţin titlul de revoluţionar sau de
luptător cu merite deosebite în Revoluţia din decembrie 1989.
CAPITOLUL II
Proceduri privind accesul la dosar şi deconspirarea
Securităţii
SECŢIUNEA 1
Procedura de verificare a persoanelor care
candidează la funcţia de Preşedinte al României
Art. 4. – (1) Persoanele
care candidează pentru funcţia de Preşedinte al României vor face o declaraţie
publică pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa care face
parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, în sensul că au avut sau nu
calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Declaraţiile
pe propria răspundere se depun la Biroul Electoral Central, care, în termen de
24 de ore de la înregistrare, le înaintează Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii.
(2) În acest caz, verificarea de către Consiliul Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii a existenţei documentelor şi informaţiilor
privind calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a
candidaţilor se face din oficiu, în termen de 7 zile de la primirea declaraţiei
pe propria răspundere, potrivit procedurii din prezenta ordonanţă de urgenţă.
(3) Nota de constatare sau adeverinţa emisă de Colegiul
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii potrivit art. 8,
respectiv art. 9, se comunică prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire, în 48 de ore de la emitere, candidatului verificat. Adeverinţa
emisă potrivit art. 8 alin. (1) lit. b) sau art. 9
se publică de îndată pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii.
(4) Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al
Securităţii sau de colaborator al acesteia ori contestaţia împotriva adeverinţei
prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi art. 9
se introduce în cel mult 48 de ore de la aprobarea notei de constatare,
respectiv de la publicarea pe internet a adeverinţei, la Secţia de Contencios
Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aceasta se
pronunţă în 48 de ore. Hotărârea instanţei se atacă cu recurs în 24 de
ore, recursul soluţionându-se în 48 de ore de Completul de 9 judecători al
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea instanţei, rămasă
irevocabilă, se publică de îndată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
SECŢIUNEA
a 2-a
Procedura de verificare a persoanelor care
candidează sau ocupă unele funcţii ori demnităţi publice
Art. 5. – (1) Persoanele
care candidează, au fost alese sau au fost numite în una dintre demnităţile ori
funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)–h), cu excepţia celor care la
data de 22 decembrie 1989 nu împliniseră vârsta de 16 ani, vor face o declaraţie
publică pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa la prezenta
ordonanţă de urgenţă, în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător al
Securităţii sau de colaborator al acesteia. Verificarea calităţii de
lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se face din oficiu
pentru persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile ori
în funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)–h), inclusiv pentru cele
aflate în exerciţiul respectivelor demnităţi ori funcţii la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se va
depune la şeful instituţiei care numeşte sau la instituţia care validează
alegerea ori la alte persoane sau instituţii, după cum urmează:
a) deputaţii şi senatorii, precum şi secretarii generali şi
secretarii generali adjuncţi ai Camerelor Parlamentului, directorii
departamentelor celor două Camere – la preşedintele Camerei Deputaţilor,
respectiv al Senatului României;
b) membrii Parlamentului European – la Biroul
Electoral Central;
c) Comisarul European, membrii Guvernului, secretarii de
stat, subsecretarii de stat, secretarul general, secretarii generali adjuncţi
din Guvern şi din ministere, consilierii de stat şi personali ai
primului-ministru, prefecţii şi subprefecţii, directorii generali şi directorii
din Cancelaria Primului-Ministru, din Secretariatul General al Guvernului,
precum şi directorii generali şi directorii din ministere şi asimilaţii acestor
funcţii – la Cancelaria Primului-ministru;
d) consilierii prezidenţiali şi de stat din Administraţia
Prezidenţială – la Preşedintele României;
e) directorul în prefectură, conducătorii serviciilor
publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei
publice centrale, organizate la nivel local – la prefect;
f) consilierul judeţean, consilierul în cadrul Consiliului
General al Municipiului Bucureşti, secretarul general al consiliului judeţean şi
al Consiliului General al Municipiului Bucureşti – la preşedintele
consiliului judeţean, respectiv primarul general al Municipiului Bucureşti;
g) primarul, viceprimarul, consilierul municipal şi local – la
primar;
h) directorul şi adjuncţii săi, conducătorii structurilor
centrale şi judeţene de la Serviciul Român de Informaţii, directorul, adjuncţii
săi şi conducătorii structurilor centrale de la Serviciul de Informaţii
Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi
Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative – la şeful instituţiei din care
fac parte aceştia.
(3) Candidaţii la funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b) şi
e) depun declaraţiile la biroul electoral competent, în aceeaşi zi cu
depunerea candidaturii.
(4) Autorităţile la care se depun declaraţiile sunt
obligate să trimită Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii,
în termen de 30 de zile de la data alegerii sau numirii în funcţie, lista
persoanelor care îndeplinesc funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)–h),
însoţită de declaraţiile pe propria răspundere. Lista trebuie să cuprindă
următoarele date:
a) numele şi prenumele, inclusiv numele anterioare, acolo
unde este cazul, precum şi data şi locul naşterii;
b) numele şi prenumele tatălui, numele şi prenumele mamei;
c) locul de muncă şi funcţia pe care o ocupă;
d) domiciliul din actul de identitate.
(5) Verificările se fac în ordinea stabilită la art. 3,
respectându-se procedurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. Se
verifică cu prioritate persoanele care candidează, sunt alese sau numite în
demnităţi sau funcţii la nivel naţional.
(6) Persoanele care depun declaraţia pe propria răspundere
sunt exonerate de obligaţia asigurării protecţiei informaţiilor secrete de stat
sau secrete de serviciu, în cadrul procedurilor prevăzute de prezenta ordonanţă
de urgenţă, cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii sau de
colaborator al acesteia.
SECŢIUNEA
a 3-a
Dispoziţii procedurale comune
Art. 6. – (1) Direcţia
de specialitate din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii, ca urmare a sesizării din oficiu a Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii sau la solicitarea persoanei îndreptăţite,
desfăşoară activităţi specifice administrative de verificare a documentelor şi
informaţiilor deţinute în legătură cu o anumită persoană în arhiva Consiliului
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi la instituţii care
mai deţin documente create de Securitate.
(2) Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, la
cererea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pune la
dispoziţia acestuia toate informaţiile necesare în termen de 30 de zile de la
primirea solicitării.
Art. 7. – (1) În baza verificărilor
prevăzute la art. 6 alin. (1), direcţia de specialitate întocmeşte o
notă de constatare cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii sau de
colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării.
(2) Nota de constatare se înaintează Colegiului Consiliului
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, însoţită de întreaga documentaţie
care a stat la baza întocmirii ei, precum şi de avizul Direcţiei juridice din
cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
(3) Nota de constatare va cuprinde: numele, prenumele,
numele conspirativ, acolo unde există, ale persoanei verificate, perioada
activităţii în cadrul Securităţii sau a colaborării cu aceasta, în sensul
prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi lista documentelor pe baza cărora a
fost emisă.
Art. 8. – Colegiul Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii va lua în discuţie nota de constatare şi, după
caz:
a) aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice
introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau
de colaborator al acesteia;
b) infirmă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice
eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că persoana verificată nu a avut
calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.
Art. 9. – În cazul în care din nota de constatare
rezultă că nu există date sau documente privind calitatea de lucrător al
Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut
obiectul verificării, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii dispune eliberarea unei adeverinţe în acest sens.
Art. 10. – (1) Notele de constatare şi
adeverinţele emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii se comunică persoanelor verificate, precum şi persoanelor care au
solicitat verificarea, în cazul verificării la cerere, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire.
(2) Adeverinţele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi
art. 9 se publică de îndată pe pagina de internet a Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi pot fi contestate în faţa instanţei
de contencios administrativ de către orice persoană interesată, în termen de 30
de zile de la publicarea lor.
Art. 11. – (1) Acţiunea în constatarea
calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se
introduce la secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti, fiind
scutită de taxă de timbru.
(2) Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs, în
condiţiile legii.
(3) La dosarul cauzei se depun copii certificate de pe
documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii, documentele originale putând fi consultate la arhiva Consiliului
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Art. 12. – (1) Hotărârea judecătorească
irevocabilă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi se
pune la dispoziţia mijloacelor de informare în masă de către Consiliul Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
(2) Publicarea se face cu respectarea confidenţialităţii
informaţiilor privind terţele persoane.
CAPITOLUL III
Organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii
SECŢIUNEA 1
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii şi Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii
Art. 13. – (1) Consiliul
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este autoritate administrativă
autonomă cu personalitate juridică, instituţie publică finanţată integral de la
bugetul de stat, aflată sub controlul Parlamentului. Anual sau la cererea
Parlamentului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
prezintă rapoarte.
(2) Sediul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii este în municipiul Bucureşti.
(3) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
funcţionează la nivel naţional, ca structură unică.
(4) Bugetul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii se aprobă în condiţiile legislaţiei privind finanţele publice.
Art. 14. – Consiliul Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii exercită următoarele atribuţii principale:
a) asigură exercitarea dreptului de acces la propriul
dosar, constând în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii ale
actelor dosarului şi ale altor înscrisuri care privesc propria persoană;
b) comunică, la cererea persoanelor îndreptăţite,
identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au
contribuit cu informaţii la completarea dosarului, în condiţiile art. 1
alin. (7);
c) transmite, în vederea publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea a III-a, hotărârile judecătoreşti irevocabile;
d) asigură exercitarea dreptului de acces la informaţiile
de interes public cetăţenilor români cu domiciliul în ţară şi în străinătate,
precum şi presei scrise şi audiovizuale, partidelor politice, organizaţiilor
neguvernamentale legal constituite, autorităţilor şi instituţiilor publice, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la
informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
e) dă publicităţii informaţiile şi documentele cu privire
la activitatea, structura şi componenţa Securităţii, care atestă implicarea
Securităţii şi a altor structuri politice şi represive ale regimului totalitar
comunist în săvârşirea unor fapte împotriva vieţii, integrităţii fizice sau
psihice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi a
unor acte de trădare a intereselor naţionale, cu respectarea legislaţiei
privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională;
f) organizează şi desfăşoară activităţi formativ-educative şi
sprijină cercetările, prin conferinţe şi expoziţii, în vederea consemnării
istorice a activităţilor represive ale regimului comunist, precum şi editarea
de studii ştiinţifice şi documentare;
g) dă publicităţii documente cu privire la cazurile
neelucidate de decese sau de dispariţii care s-au produs în legătură cu
activitatea Securităţii şi sesizează organele de cercetare penală, dacă este cazul;
h) pune la dispoziţia cercetătorilor acreditaţi de Colegiul
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii documente şi
informaţii complete cu privire la structura, componenţa, metodele şi activităţile
Securităţii, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
i) pune la dispoziţia Comisiei pentru constatarea calităţii
de luptător în rezistenţa anticomunistă din cadrul Ministerului Justiţiei copii
certificate de pe documentele identificate în dosarele existente în arhiva
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care fac obiectul
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii
de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni
săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse,
din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care
au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a
regimului comunist instaurat în România, cu modificările şi completările
ulterioare;
j) pune la dispoziţia persoanelor interesate copii
certificate de pe documentele identificate în dosarele existente în arhiva
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care fac obiectul
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2000 privind decoraţia „Crucea
Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste”, aprobată cu modificări prin Legea nr. 767/2001,
în vederea acordării decoraţiei „Crucea Comemorativă a Rezistenţei
Anticomuniste”.
Art. 15. – (1) În vederea îndeplinirii
atribuţiilor publice care îi revin, Consiliul Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii se poate adresa oricăror instituţii publice sau entităţi
private autorităţi şi persoane, solicitându-le informaţii, documente sau acte
în legătură cu domeniul său de activitate.
(2) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
poate utiliza şi alte categorii de surse, precum arhive străine sau mărturiile
unor cetăţeni străini.
Art. 16. – Consiliul Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii este condus de un Colegiu, care îşi constituie aparatul
propriu. Structura organizatorică a aparatului propriu, înfiinţarea şi
desfiinţarea unor compartimente din structura acestuia se aprobă de către
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Art. 17. – (1) Colegiul Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii este compus din 11 membri.
(2) Membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii sunt numiţi de Parlament, după cum urmează:
a) un membru, reprezentant al societăţii civile, propus de
Preşedintele României, pe baza consultării cu organizaţii neguvernamentale;
b) un membru, reprezentant al societăţii civile, propus de
primul-ministru, pe baza consultării cu organizaţii neguvernamentale;
c) 9 membri, la propunerea grupurilor parlamentare,
potrivit configuraţiei politice a celor două Camere.
(3) Pe baza raportului comun, întocmit de comisiile
juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună, membrii
Colegiului sunt numiţi pentru un mandat de 6 ani, cu respectarea procedurilor
de numire prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(4) Propunerile nominale pentru Colegiul Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii se depun la birourile permanente ale
Camerei Deputaţilor şi Senatului de către Administraţia Prezidenţială,
Cancelaria Primului-Ministru, liderii grupurilor parlamentare, în limita
numărului de locuri stabilit potrivit alin. (1) şi (2), cu cel puţin
60 de zile înaintea expirării mandatului membrilor Colegiului Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care le trimit comisiilor juridice. Propunerile
sunt însoţite de: curriculum vitae, copii de pe fişele cu privire la
antecedentele penale, declaraţiile pe propria răspundere ale candidaţilor în
sensul că nu au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al
acesteia.
(5) Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
audiază în şedinţă comună şi verifică îndeplinirea condiţiilor impuse candidaţilor
prin prezenta ordonanţă de urgenţă, candidaturile fiind avizate individual. Raportul
comun cuprinzând rezultatul audierilor se înaintează birourilor permanente ale
celor două Camere în termen de 10 zile calendaristice de la primirea listelor
cuprinzând candidaţii.
(6) Candidaţii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în
prezenta ordonanţă de urgenţă sunt înlocuiţi, la cererea comisiilor juridice
ale celor două Camere, după caz, de Preşedinte, prim-ministru sau grupurile
parlamentare care i-au propus. Noile propuneri se înaintează în termen de
5 zile de la comunicarea făcută de birourile permanente ale celor două Camere,
după caz, Preşedintelui, primului-ministru şi grupurilor parlamentare care i-au
propus. Locurile rămase vacante ca urmare a nedepunerii propunerilor de
candidaţi în termenul de 5 zile se redistribuie între grupurile parlamentare,
potrivit alin. (2) lit. c).
(7) Camera Deputaţilor şi Senatul, întrunite în şedinţă
comună, pe baza raportului comun al comisiilor juridice, se pronunţă prin vot
asupra listei cuprinzând candidaţii pentru Colegiul Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii, în cel mult 10 zile calendaristice de la data
depunerii raportului comisiilor juridice. Votul se exprimă prin apel
nominal.
(8) Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii îşi alege, în termen de 5 zile de la numire, un birou de
coordonare dintre membrii săi, compus dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi
un secretar. Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor şi
avizează notele de constatare cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. Dezbaterile
Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt publice,
cu excepţia situaţiilor în care se decide cu minimum 6 voturi ca şedinţa să fie
secretă. Colegiul funcţionează pe principiul egalităţii membrilor săi.
(9) În cazul absenţei nemotivate la mai mult de 3 şedinţe
consecutive a unuia dintre membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii sau la mai mult de o treime din şedinţele desfăşurate
într-un an, preşedintele Colegiului este obligat să sesizeze de îndată
birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, care, în termen
de 30 de zile de la sesizare, iniţiază procedura de înlocuire a acestuia. Procedura
de înlocuire urmează prevederile alin. (2)–(6).
(10) Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii
Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative,
Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public au obligaţia de a pune la dispoziţie
comisiilor juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului materialele solicitate
cu privire la persoana candidaţilor Colegiului Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii.
(11) Din Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii nu pot face parte lucrătorii Securităţii sau
colaboratorii acesteia, cei ai altor structuri informative interne şi străine şi
ai organizaţiilor ce au desfăşurat şi desfăşoară activităţi care contravin
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. De asemenea, nu pot
face parte din Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii persoanele care au antecedente penale. Pe perioada mandatului,
membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
nu pot face parte din partide politice şi sunt obligaţi să respecte jurământul
depus.
(12) La învestirea în funcţie membrii Colegiului
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii depun următorul
jurământ în faţa Parlamentului:
„Jur să respect Constituţia şi legile ţării, drepturile şi
libertăţile fundamentale ale omului, să îmi îndeplinesc cu conştiinciozitate,
onoare şi fără părtinire îndatoririle ce îmi revin în calitate de membru al
Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Jur să păstrez secretul informaţiilor care privesc securitatea
naţională, atât pe perioada exercitării mandatului, cât şi după încetarea
acestuia. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”
(13) Formula religioasă de încheiere a jurământului va
respecta libertatea convingerilor religioase.
Art. 18. – (1) În cazul în care, ulterior
alegerii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii,
se constată că unul dintre membrii acestuia nu îndeplineşte condiţiile
prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, se procedează la revocarea
mandatului şi la o nouă alegere. Verificarea îndeplinirii condiţiilor se
face la cererea oricărei persoane, potrivit procedurii prevăzute la art. 17
alin. 6.
(2) Revocarea se dispune numai pentru cazurile prevăzute la
art. 17 alin. (9) sau (11) şi se face potrivit procedurii
prevăzute la art. 17 alin. (6) şi (7).
Art. 19. – (1) Biroul de coordonare al
Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii conduce
activitatea curentă a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii,
informând membrii Colegiului despre măsurile luate.
(2) Preşedintele Colegiului Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii este ordonator principal de credite. În
exercitarea atribuţiilor sale administrative interne, preşedintele Colegiului
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii emite ordine.
(3) Preşedintele convoacă şi conduce şedinţele Colegiului
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. În absenţa
preşedintelui, atribuţiile sale se exercită de drept de către vicepreşedinte.
Art. 20. – Preşedintele reprezintă şi angajează
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în raporturile cu
celelalte autorităţi publice şi organizaţii din ţară, precum şi în relaţiile
internaţionale, în baza mandatului stabilit de Colegiul Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Art. 21. – (1) Colegiul Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii răspunde pentru măsurile întreprinse. Fiecare
membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
este răspunzător pentru propria activitate.
(2) Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii în întregul său şi fiecare dintre membrii săi răspund în
faţa Parlamentului României pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le
revin.
Art. 22. – Pentru membrii Colegiului Consiliului
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii activitatea în cadrul
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se consideră
vechime în specialitate.
Art. 23. – (1) Colegiul Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii se întruneşte în plen cel puţin de două
ori pe săptămână, la convocarea preşedintelui sau la cererea a cel puţin 4
membri ai săi. Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii lucrează în prezenţa a cel puţin 8 membri.
(2) Actele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii se adoptă prin majoritate simplă. Votul este nominal
şi public, cu excepţia votului privind alegerea Biroului de coordonare.
Art. 24. – Colegiul Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii are următoarele atribuţii:
a) primeşte în gestiune toate documentele referitoare la
exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cu excepţia
celor care privesc securitatea naţională. Stabilirea în concret a
dosarelor şi a celorlalte materiale arhivistice care privesc securitatea naţională
se va face de comun acord de către comisii mixte paritare, alcătuite de membrii
ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii,
împreună cu conducerea instituţiilor deţinătoare. În caz de divergenţă,
hotărârea va fi adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Dosarele şi
celelalte materiale arhivistice, stabilite ca privind securitatea naţională şi
care nu au făcut obiectul preluării, vor fi studiate în comisii mixte paritare,
cu respectarea Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate, cu modificările şi completările ulterioare. Membrii
Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din
comisia mixtă, care au studiat respectivele dosare, pot cere declasificarea
acestora, solicitare ce va fi soluţionată de o comisie formată din preşedintele
sau vicepreşedintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii ori împuterniciţii acestora, directorul sau directorul adjunct al
serviciului de informaţii deţinător al dosarelor, preşedintele comisiei
parlamentare de resort, consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională
şi consilierul primului-ministru pe probleme de securitate naţională. În
caz de divergenţă, hotărârea va fi adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
b) confirmă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă,
înştiinţările ce urmează a fi comunicate persoanelor verificate;
c) adoptă, prin hotărâre, Regulamentul de organizare şi
funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii;
d) aprobă sau infirmă note de constatare şi emite adeverinţe,
în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
e) coordonează activităţile educaţionale şi de cercetare
desfăşurate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii;
f) acreditează cercetători, cărora le pune la dispoziţie
documente şi informaţii complete cu privire la structura, componenţa, metodele şi
activităţile Securităţii, în scopul stabilirii adevărului istoric asupra
perioadei dictaturii comuniste;
g) asigură colaborarea şi cooperarea ştiinţifică între
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi instituţiile
similare din Europa Centrală şi de Est, precum şi cu orice alte instituţii
interesate în cercetarea activităţilor represive ale regimului comunist.
SECŢIUNEA
a 2-a
Personalul Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii
Art. 25. – (1) Personalul
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este alcătuit din
funcţionari publici şi personal contractual, care se supun prevederilor legale
care le reglementează activitatea.
(2) Din Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii nu pot face parte lucrătorii Securităţii sau colaboratorii
acesteia, astfel cum sunt definiţi prin prezenta ordonanţă de urgenţă, cei ai
altor servicii de informaţii străine, ai altor structuri informative interne şi
străine şi ai altor organizaţii care au desfăşurat sau desfăşoară activităţi ce
contravin drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
(3) De asemenea, nu pot face parte din Consiliul Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii persoanele care au suferit condamnări
pentru infracţiuni de drept comun, chiar dacă au fost amnistiate.
Art. 26. – Numirea personalului Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii se face prin ordin al preşedintelui
Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Art. 27. – Membrii Colegiului Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi personalul Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt obligaţi să respecte normele de
confidenţialitate privind problemele de serviciu şi după pierderea calităţii de
membru sau de angajat.
CAPITOLUL IV
Deconspirarea Securităţii prin cercetarea ştiinţifică
şi valorificarea patrimoniului arhivistic
Art. 28. – (1) În scopul
stabilirii adevărului istoric asupra perioadei dictaturii comuniste, Colegiul
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acreditează
cercetători, inclusiv din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii, cărora le pune la dispoziţie documente şi informaţii
complete cu privire la structura, metodele şi activităţile Securităţii.
(2) Cercetătorii acreditaţi pot solicita accesul la
documentele şi informaţiile din arhiva fostei Securităţi, pe baza unei cereri
în care se menţionează caracterul cercetării – studiu istoric,
politologic, psihologic, sociologic –, precum şi forma de valorificare – carte,
articol, conferinţă, temă de cercetare.
(3) Cercetătorii acreditaţi au obligaţia să respecte şi să
ocrotească viaţa intimă, familială şi privată a persoanelor menţionate în
documentele consultate.
(4) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
este obligat să pună la dispoziţia cercetătorilor acreditaţi, în termen de 30
de zile de la data solicitării, documentele şi informaţiile cu privire la tema
de cercetare menţionată.
(5) Cercetătorii care au consultat documente din arhiva
fostei Securităţi pot solicita copii după acestea. Eliberarea copiilor se
face în termen de 60 de zile de la data solicitării.
Art. 29. – (1) Consiliul Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii organizează şi desfăşoară activităţi
formativ-educative privind funcţionarea şi implicarea structurilor represive în
menţinerea regimului totalitar comunist, precum şi pentru conservarea şi
cinstirea memoriei victimelor acestuia, prin organizarea de conferinţe,
expoziţii şi programe educative în şcoli, publicarea de studii ştiinţifice,
documente, realizarea de filme documentare.
(2) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
realizează, în colaborare cu instituţii abilitate legal, proiecte de cercetare şi
educaţionale care să vizeze cunoaşterea trecutului României în perioada 1945–1989.
(3) Veniturile obţinute din eliberarea de copii potrivit
art. 28 precum şi cele realizate prin valorificarea produselor editoriale şi
pe suport audiovideo editate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii sau la care acesta a colaborat se constituie venituri la bugetul de
stat.
CAPITOLUL V
Sancţiuni
Art. 30. – (1) Nerespectarea
prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea penală, civilă,
administrativă sau disciplinară, după caz.
(2) Furtul, falsificarea, distrugerea ori degradarea
dosarelor, registrelor şi a oricăror documente ale Securităţii se pedepsesc
potrivit legii penale, maximul pedepsei majorându-se cu 2 ani.
(3) Eliberarea de documente din dosare sau de copii de pe
astfel de documente ori furnizarea de informaţii din dosare, de către
personalul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu
nerespectarea atribuţiilor de serviciu constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(4) Dacă fapta prevăzută la alin. (3) este săvârşită
de un membru al Colegiului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 6 ani.
(5) Darea spre publicitate, de către personalul Consiliul
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a unor date sau informaţii din
dosare, neadevărate, de natură să lezeze viaţa privată sau demnitatea unei
persoane, precum şi prezentarea denaturată a datelor sau informaţiilor din
dosare, de către personalul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii, în scopul de a leza viaţa privată sau demnitatea unei persoane ori
în scopul nedeconspirării, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(6) Dacă fapta prevăzută la alin. (5) este săvârşită
de un membru al Colegiului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 6 ani.
(7) Nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (3) constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 31. – (1) Consiliul Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii continuă să preia în gestiune toate
documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă
de urgenţă, precum acte, dosare, registre, înregistrări foto, video, audio şi
informatice, baze de date, inclusiv dosarele de cadre ale ofiţerilor şi subofiţerilor
de Securitate şi ale ofiţerilor acoperiţi, identificaţi cu activitate prin care
au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului,
în scopul susţinerii puterii totalitare comuniste, potrivit prezentei ordonanţe
de urgenţă.
(2) De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă şi până la data preluării, membrii Colegiului Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi alţi funcţionari împuterniciţi
de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au
acces neîngrădit în spaţiile de arhivare la documentele prevăzute la alin. (1),
precum şi la orice copii de pe acestea, care, în această perioadă, se păstrează
şi se studiază la sediile deţinătorilor.
(3) Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii
Externe, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Justiţiei,
Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Arhivele Naţionale şi orice
alte instituţii publice sau entităţi private care deţin asemenea documente sunt
obligate să asigure dreptul de acces prevăzut la alin. (2) până la
predarea documentelor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
(4) Până la preluarea dosarelor de cadre solicitate în
cazul lucrătorilor Securităţii, identificaţi că au desfăşurat activităţi prin
care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale
omului, în scopul susţinerii puterii totalitare comuniste, la cererea
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţiile deţinătoare
ale acestora vor pune la dispoziţie, în termen de 15 zile, datele de
identitate, inclusiv numele conspirative, precum şi funcţiile acestora.
(5) Drepturile şi obligaţiile prevăzute la alin. (1)–(4) se
referă şi la instrumentele de evidenţă, adică indexuri, cartoteci, registre de
evidenţă a reţelei informative, registre privind aprobarea folosirii membrilor
de partid în munca de securitate, registre-inventar ale arhivelor,
procese-verbale de distrugere sau de constatare a dispariţiei dosarelor,
indiferent de suportul lor, precum şi la înregistrările audio şi video,
dischete, hard diskuri, fotografii, filme şi microfilme.
(6) Neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (1)–(5) atrage,
după caz, răspunderea penală, administrativă, civilă sau disciplinară a
conducătorilor organelor, instituţiilor şi persoanelor fizice respective.
Art. 32. – În cazul în care, urmare a preluării
prevăzute la art. 31, rezultă documente şi informaţii noi şi neprocesate
cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al
acesteia a unei persoane pentru care a fost emisă anterior prezentei ordonanţe
de urgenţă o decizie de neapartenenţă sau de necolaborare cu Securitatea, dacă
persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu,
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii iniţiază şi aplică,
în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 33. – (1) Verificările aflate în curs
de desfăşurare la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la
data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor continua potrivit
procedurii prevăzute de aceasta.
(2) Actele şi lucrările efectuate în cadrul Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii, altele decât cele supuse reexaminării
potrivit prevederilor prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân valabile.
Art. 34. – Cauzele aflate pe rolul instanţelor
civile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit
instanţelor de contencios administrativ competente. Acestea, la primul
termen de judecată, verifică dacă părţile stăruie în continuarea judecăţii, iar
în caz afirmativ continuă judecata potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de
urgenţă, examinând cauza sub toate aspectele şi apreciind care acte şi lucrări
efectuate rămân valabile.
Art. 35. – Dispoziţiile art. 45 alin. (2) din
Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de
Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 20
alin. (2) şi ale art. 22 cu referire la anexa nr. 6 din
Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările
ulterioare, nu sunt aplicabile documentelor care fac obiectul activităţii
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Nicio altă
prevedere legală privitoare la regimul documentelor nu poate fi interpretată
astfel încât să împiedice aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 36. – Sediul Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi sediul propriei sale arhive
beneficiază de pază permanentă cu titlu gratuit, asigurată de Comandamentul
Trupelor de Jandarmi.
Art. 37. – (1) Consiliul Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii continuă să funcţioneze în structura
organizatorică, cu patrimoniul şi bugetul existente la data intrării în vigoare
a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii aflaţi în exerciţiu la data intrării în vigoare
a prezentei ordonanţe de urgenţă îşi continuă activitatea, în condiţiile
prezentei ordonanţe de urgenţă, până la data expirării mandatului lor.
(3) Personalul Consiliul Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii îşi păstrează toate drepturile şi obligaţiile rezultate
din raporturile de muncă sau de serviciu, după caz, obţinute până la data
intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 38. – (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă
intră în vigoare la 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2008 pentru asigurarea
continuităţii unor activităţi ale Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95
din 6 februarie 2008, şi Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul
dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, cu
modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
Art. 39. – În termen de 30 de zile de la intrarea
în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Colegiul Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii adoptă prin hotărâre Regulamentul de
organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul justiţiei,
Cătălin Marian Predoiu
Ministrul muncii,
familiei şi egalităţii de şanse,
Paul Păcuraru
Ministrul economiei şi
finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 5 martie 2008.
Nr. 24.