Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2005
M. Of. nr. 263 din 30 martie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă D E U R G E N Ț Ă
pentru modificarea și completarea Legii
nr. 571/2003 privind Codul fiscal
În
vederea susținerii programului de guvernare și pentru corelarea unor dispoziții
din legislația fiscală, precum și pentru asigurarea echilibrului bugetar
necesar încadrării în angajamentele asumate de România în ceea ce privește
nivelul veniturilor și cheltuielilor, care să asigure stabilirea unui deficit
al bugetului general consolidat corelat cu obiectivele macroeconomice, se
impune adoptarea în regim de urgență a prezentului act normativ,
în
temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României,
republicată,
Guvernul României adoptă prezenta odonanță de urgență.
Art. I. − Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23
decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:
1. Articolul
17 va avea următorul cuprins:
Art. 17
Cotele de impozitare
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este
de 16%, cu excepțiile prevăzute la art. 38.
2. Alineatul
(3) al articolului 19 va avea următorul cuprins:
(3) Contribuabilii care au optat până la data de 30 aprilie 2005
inclusiv, conform prevederilor legale, pentru impunerea veniturilor aferente
contractelor de vânzare cu plata în rate, pe măsură ce ratele devin scadente,
beneficiază în continuare de această facilitate pe durata derulării
contractelor respective; cheltuielile corespunzătoare sunt deductibile la
aceleași termene scadente, proporțional cu valoarea ratei înregistrate în
valoarea totală a contractului.
3. La
articolul 21 alineatul (3), litera f) se abrogă.
4. La alineatul (4) al articolului 21,
după litera r) se introduce o nouă literă, litera s), cu următorul
cuprins:
s) cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile
neguvernamentale sau asociațiile profesionale, altele decât cele prevăzute la
alin. (2) lit. g) și m).
5. Alineatul
(12) al articolului 24 va avea următorul cuprins:
(12) Contribuabilii care au investit în mijloace fixe amortizabile
sau în brevete de invenție amortizabile și care au dedus cheltuieli de
amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora conform
prevederilor legale, la data punerii în funcțiune a mijlocului fix sau a
brevetului de invenție, până la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, au obligația
să păstreze în patrimoniu aceste mijloace fixe amortizabile cel puțin o
perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de utilizare. În cazul
în care nu sunt respectate prevederile prezentului alineat, impozitul pe profit
se recalculează și se stabilesc dobânzi și penalități de întârziere de la data
aplicării facilității respective, potrivit legii.
6. Alineatul
(5) al articolului 30 se abrogă.
7. Articolul 33 se abrogă.
8. La articolul 41, după litera g) se
introduce o nouă literă, litera g1), cu următorul cuprins:
g1) venituri din transferul proprietăților imobiliare, definite
conform art. 771;.
9. La
articolul 42, literele a) și g) vor avea următorul cuprins:
a) ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu
destinație specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale
de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri
publice, precum și cele de aceeași natură primite de la alte persoane, cu
excepția indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă. Nu sunt
venituri impozabile indemnizațiile pentru: risc maternal, maternitate,
creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav, suportate din bugetul
asigurărilor sociale de stat, potrivit legii;
..........................................................................................................
g) veniturile
primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor
imobile și mobile din patrimoniul personal, altele decât câștigurile din
transferul titlurilor de valoare, precum și altele decât cele definite la cap. VIII1;.
10. Alineatul
(2) al articolului 43 va avea următorul cuprins:
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) cotele de
impozit prevăzute în categoriile de venituri din investiții, din jocuri de
noroc și din transferul proprietăților imobiliare.
11. La
articolul 55 alineatul (4), după litera k) se introduce o nouă literă,
litera k1), cu următorul cuprins:
k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu
handicap grav și accentuat, încadrate cu contract individual de muncă;.
12. La
articolul 65 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:
a) venituri din dobânzi la depozitele la vedere/conturile curente
pentru care rata dobânzii este mai mică sau egală cu nivelul ratei medii a
dobânzii pe piața interbancară − BUBID la o lună, în vigoare în
prima zi lucrătoare a lunii pentru care se face calculul, precum și la depuneri
la casele de ajutor reciproc;.
13. Alineatul
(2) al articolului 67 va avea următorul cuprins:
(2) Veniturile sub formă de dobânzi se impun cu o cotă de 10% din
suma acestora. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se
calculează și se reține de către plătitorii de astfel de venituri la momentul
înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, în
cazul dobânzilor capitalizate, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul
unor instrumente de economisire. În situația sumelor primite sub formă de
dobândă pentru împrumuturile acordate în baza contractelor civile, calculul
impozitului datorat se efectuează la momentul plății dobânzii. Virarea
impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25
inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor
instrumente de economisire, respectiv la momentul plății dobânzii, pentru
venituri de această natură pe baza contractelor civile.
14. La
articolul 67 alineatul (3), litera e) va avea următorul cuprins:
e) impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 10% asupra
câștigului din transferul titlurilor de valoare înstrăinate într-o perioadă mai
mică de 365 de zile de la data dobândirii, respectiv prin aplicarea unei cote
de 1% asupra câștigului din transferul titlurilor de valoare înstrăinate într-o
perioadă mai mare de 365 de zile de la data dobândirii;.
15. La
articolul 67 alineatul (3), după litera e) se introduce o nouă literă,
litera e1), cu următorul cuprins:
e1) impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 10% asupra
câștigului din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen pe bază de
contract și orice alte operațiuni similare;.
16. La
articolul 67 alineatul (3), litera g) va avea următorul cuprins:
g) impozitul calculat și reținut la sursă, potrivit lit. e) și
e1), se
virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei
în care a fost reținut, cu excepția prevederilor lit. c) și d);
17. Articolul
76 va avea următorul cuprins:
Art. 76
Stabilirea venitului net din premii și din jocuri de noroc
Venitul net este diferența dintre venitul din premii sau din jocuri de
noroc și suma reprezentând venit neimpozabil.
18. Articolul
77 va avea următorul cuprins:
Art. 77
Reținerea impozitului aferent veniturilor din premii și din jocuri de
noroc
(1) Venitul sub formă de premii dintr-un singur concurs se impune,
prin reținere la sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net.
(2) Veniturile
din jocuri de noroc se impun, prin reținere la sursă, cu o cotă de 20% aplicată
asupra venitului net care nu depășește cuantumul de 100 milioane lei și cu o
cotă de 25% aplicată asupra venitului net care depășește cuantumul de 100
milioane lei.
(3) Obligația
calculării, reținerii și virării impozitului revine plătitorilor de venituri.
(4) Nu
sunt impozabile veniturile obținute din premii și din jocuri de noroc, în bani
și/sau în natură, sub valoarea sumei neimpozabile stabilite în sumă de
6.000.000 lei pentru fiecare concurs sau joc de noroc, realizate de același
organizator sau plătitor într-o singură zi.
(5) Impozitul
calculat și reținut în momentul plății este impozit final.
(6) Impozitul
pe venit astfel calculat și reținut se virează la bugetul de stat până la data
de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.
19. După
capitolul VIII se introduce un nou capitol, capitolul VIII1, cu următorul cuprins:
CAPITOLUL VIII1
Venituri din transferul
proprietăților imobiliare din patrimoniul personal
Art. 771
Definirea venitului din transferul
proprietăților imobiliare din patrimoniul personal
(1) Venitul impozabil din transferul proprietăților imobiliare, cu
excepția operațiunilor de schimb sau aport în natură la capitalul social al
unei societăți comerciale, reprezintă diferența favorabilă dintre suma
realizată din înstrăinarea proprietăților imobiliare, terenuri și/sau
construcții, și valoarea de bază a acestora.
(2) Valoarea
de bază a proprietăților imobiliare este, în funcție de modalitatea de
dobândire a imobilului:
a) prețul
de achiziție;
b) costul
construcțiilor realizate de contribuabil;
c) prețul
orientativ minim al proprietăților imobiliare la data dobândirii, utilizat de
camera notarilor publici în circumscripția căreia este situat imobilul.
(3) Pentru
calculul valorii de bază, prețul de achiziție se determină, la alegerea
contribuabilului, ca fiind oricare dintre:
a) prețul
cu care a fost dobândit imobilul, majorat cu 5%;
b) prețul
cu care a fost dobândit imobilul, la care se adaugă costul lucrărilor și
serviciilor de natură să crească valoarea imobilului, la data efectuării
acestora, dovedite prin raport de expertiză întocmit de un expert autorizat, în
condițiile legii.
(4) Costul
construcțiilor realizate de contribuabil se determină, la alegerea
contribuabilului, ca fiind oricare dintre:
a) costul
construcțiilor realizate de contribuabil la data realizării, dovedite prin
raport de expertiză întocmit de un expert autorizat, în condițiile legii;
b) prețul
orientativ minim al proprietăților imobiliare la data finalizării construcției,
utilizat de camera notarilor publici în circumscripția căreia este situat
imobilul, majorat cu 5%.
(5) Pentru
proprietățile imobiliare obținute de contribuabil într-o modalitate din care nu
rezultă valoarea la care a fost dobândit imobilul, valoarea de bază este prețul
orientativ minim al proprietăților imobiliare, utilizat de camera notarilor
publici în circumscripția căreia este situat imobilul la data dobândirii. În
situația în care la data dobândirii nu existau prețuri orientative minime
utilizate de camera notarilor publici, se ia în calcul primul preț orientativ
introdus.
(6) Pentru
tranzacțiile cu bunuri imobiliare, altele decât cele prevăzute la alin. (8) lit. b),
deținute cu titlu de proprietate o perioadă mai mare de 3 ani, valoarea de bază
se actualizează de la data dobândirii cu rata inflației pe economie din ultima
lună a trimestrului expirat, comunicată de Institutul Național de Statistică.
(7) Pierderea
din transferul proprietății imobiliare reprezintă pierderea definitivă a
contribuabilului.
(8) Nu
se impozitează următoarele venituri din transferul proprietăților imobiliare:
a) venitul
obținut din transferul proprietății asupra imobilelor, construcții și terenuri,
pentru care contribuabilului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în
condițiile legislației în vigoare;
b) venitul
obținut din transferul proprietății asupra construcțiilor cu destinația de locuință
și terenul aferent acestora, deținute cu titlu de proprietar o perioadă mai
mare de 3 ani;
c) venitul
obținut din transferul bunurilor imobiliare dobândite de contribuabil prin
moștenire legală sau donație între rude până la gradul al patrulea inclusiv, cu
cel puțin 3 ani înaintea înstrăinării.
Art. 772
Stabilirea și plata impozitului pe
veniturile din transferul proprietăților imobiliare
(1) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra
venitului impozabil determinat potrivit art. 771.
(2) Notarii
publici care autentifică actele între vii translative ale dreptului de
proprietate au obligația de a calcula, de a încasa și de a vira impozitul la
bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a
fost autentificat actul.
(3) În
cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra construcțiilor sau
terenurilor se face prin altă procedură decât cea notarială, contribuabilul are
obligația de a declara venitul obținut organelor fiscale în a căror
circumscripție este situat imobilul înstrăinat, în maximum 3 zile de la data
înstrăinării bunului.
(4) Procedura
de declarare, de calcul și de plată a impozitului se stabilește prin ordin al
ministrului finanțelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Art. 773
Obligațiile declarative ale notarilor
publici cu privire la transferul proprietăților imobiliare
Notarii publici au obligația să depună semestrial la organul fiscal
teritorial o declarație informativă privind transferurile de proprietăți
imobiliare, cuprinzând următoarele elemente pentru fiecare tranzacție:
a) părțile
contractante;
b) valoarea
înscrisă în documentul de transfer;
c) impozitul
pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal;
d) taxele
notariale aferente transferului.
20. La
articolul 116 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:
a) 10% pentru veniturile din dobânzile la depozite la termen,
certificate de depozit și alte instrumente de economisire la bănci și la alte
instituții de credit autorizate și situate în România;.
21. La
articolul 117, litera a) va avea următorul cuprins:
a) dobânda pentru depozitele la vedere/cont curent de la bănci sau
alte instituții de credit din România, pentru care rata dobânzii este mai mică
sau egală cu nivelul ratei medii a dobânzii pe piața interbancară − BUBID
la o lună, în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii pentru care se face
calculul;.
22. La
articolul 141 alineatul (1), literele k) și m) vor avea următorul
cuprins:
k) prestările de servicii culturale, precum și livrările de bunuri
strâns legate de aceste servicii, efectuate de instituții publice sau de
organizații culturale nonprofit;
..........................................................................................................
m) activitățile
specifice posturilor publice naționale de radio și de televiziune, cu excepția
activităților de publicitate și altor activități de natură comercială;
23. La
articolul 141 alineatul (1), litera n) se abrogă.
24. La
articolul 141 alineatul (2), literele f) și j) se abrogă.
25. La
articolul 142, litera g) se abrogă.
26. La
articolul 162, litera g) va avea următorul cuprins:
g) uleiuri minerale și electricitate.
27. Articolul
176 va avea următorul cuprins:
Art. 176
Nivelul accizelor
Nivelul accizelor pentru următoarele produse este:
Nr. crt. |
Denumirea produsului sau a grupei de produse |
U.M. |
Acciza*) (echivalent euro/U.M.) |
1. |
Bere, |
hl/1
grad Plato1) |
0,74 |
|
din
care: |
|
|
|
1.1. Bere
produsă de producătorii independenți cu o capacitate de producție anuală ce
nu depășește 200 mii hl |
|
0,43 |
2. |
Vinuri |
hl
de produs |
|
|
2.1. Vinuri
liniștite |
|
0,00 |
|
2.2. Vinuri
spumoase |
|
34,05 |
3. |
Băuturi
fermentate, altele decât bere și vinuri |
hl
de produs |
|
|
3.1. liniștite |
|
0,00 |
|
3.2. spumoase |
|
34,05 |
4. |
Produse
intermediare |
hl
de produs |
51,08 |
5. |
Alcool
etilic |
hl
alcool pur2) |
465,35 |
|
Produse
din tutun |
|
|
6. |
Țigarete |
1.000
țigarete |
9,10
+ 30% |
7. |
Țigări
și țigări de foi |
1.000
bucăți |
22,13 |
8. |
Tutun
destinat fumatului, |
kg |
29,51 |
|
din
care: |
|
|
|
8.1
Tutun destinat rulării în țigarete |
kg |
29,51 |
|
Uleiuri
minerale |
|
|
9. |
Benzine
cu plumb |
tonă |
480,00 |
|
|
1.000
litri |
369,60 |
10. |
Benzine
fără plumb |
tonă |
425,06 |
|
|
1.000
litri |
327,29 |
11. |
Motorine |
tonă |
307,59 |
|
|
1.000
litri |
259,91 |
12. |
Păcură |
1.000
kg |
6,81 |
13. |
Gaze
petroliere lichefiate, |
1.000
kg |
|
|
din
care: |
|
|
|
13.1. Utilizate
drept carburant |
|
128,26 |
|
13.2. Utilizate
pentru încălzire |
|
113,50 |
|
13.3. Utilizate
în consum casnic3) |
|
0,00 |
14. |
Gaz
natural utilizat drept carburant (codurile NC 2711 11 00 și 2711 21 00) |
gigajoule |
1,59 |
15. |
Petrol
lampant (kerosen)4), |
din
care: |
|
|
15.1. Utilizat
drept carburant |
tonă |
469,89 |
|
|
1.000
litri |
375,91 |
|
15.2. Utilizat
pentru încălzire |
tonă |
469,89 |
|
|
1.000
litri |
375,91 |
16. |
Benzen
toluen, xileni și alte amestecuri de hidrocarburi aromatice |
tonă |
469,89 |
|
Electricitate
(codul NC 2716) |
|
|
17. |
Electricitate
utilizată în scop comercial |
MWh |
0,14 |
18. |
Electricitate
utilizată în scop necomercial |
MWh |
0,30 |
28. Alineatul
(1) al articolului 177 va avea următorul cuprins:
(1) Pentru
țigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică și acciza ad
valorem, dar nu mai puțin de 19,92 euro/1.000 țigarete, care reprezintă
acciza minimă. Când suma dintre acciza specifică și acciza ad valorem este
mai mică decât acciza minimă, se plătește acciza minimă.
29. La
articolul 177, după alineatul (1) se introduce un alineat nou, alineatul
(11), cu următorul cuprins:
(11) La propunerea Ministerului Finanțelor Publice, Guvernul poate
modifica acciza minimă în funcție de evoluția accizei aferente țigaretelor din
categoria de preț cea mai vândută, astfel încât nivelul accizei minime să
reprezinte 90% din acciza aferentă țigaretelor din categoria de preț cea mai
vândută.
30. La
articolul 200 alineatul (1), literele h), i), j) și k) se abrogă.
31. La
articolul 201 alineatul (1), literele h), j), k) și l) se abrogă.
32. La
articolul 207, literele k) și m) vor avea următorul cuprins:
k) aparate de luat imagini fixe și alte camere video cu
înregistrare cu codul NC 8525 40; aparate fotografice numerice cu codul NC 8525
40;
..........................................................................................................
m) aparate
pentru condiționat aer cu codurile NC 8415 10 10 și 8415 10 90;.
33. La
articolul 208, alineatele (4) și (5) vor avea următorul cuprins:
(4) Nivelul accizelor pentru alte produse:
Nr. crt. |
Denumirea produsului sau a grupei de produse |
Acciza (%) |
1. |
Confecții
din blănuri naturale (cu excepția
celor de iepure, oaie, capră) |
45 |
2. |
Articole
din cristal5) |
55 |
3. |
Bijuterii
din aur și/sau din platină, cu excepția verighetelor |
25 |
4. |
Produse
de parfumerie |
|
|
4.1. Parfumuri, |
35 |
|
din
care: |
|
|
− ape
de parfum |
25 |
|
4.2. Ape
de toaletă, |
15 |
|
din
care: |
|
|
− ape
de colonie |
10 |
5. |
Aparate
video de înregistrat sau de reprodus, chiar încorporând un receptor de
semnale videofonice; combine audio6) |
20 |
6. |
Dublu
radiocasetofoane cu redare de pe bandă magnetică sau compact disc |
20 |
7. |
Aparate
de luat imagini fixe și alte camere
video cu înregistrare; aparate fotografice numerice |
30 |
8. |
Cuptoare
cu microunde |
20 |
9. |
Aparate
pentru condiționat aer |
20 |
10. |
Arme de
vânătoare și arme de uz individual, altele decât cele de uz militar sau de
sport |
100 |
11. |
Iahturi
și bărci cu motor pentru agrement |
|
|
11.1. Iahturi |
50 |
|
11.2. Bărci
cu motor pentru agrement |
30 |
(5) Nivelul
accizelor pentru autoturisme sau autoturisme de teren, inclusiv din import
rulate:
Tipul autoturismului |
Acciza
pentru autoturisme sau autoturisme de teren noi (%) |
Acciza pentru autoturisme sau autoturisme de teren rulate
(%) |
|||
1. |
Autoturisme
echipate cu motor cu benzină: |
|
|
|
|
|
a) |
1 |
|
2 |
,5 |
|
b) |
2 |
,5 |
5 |
,5 |
|
c) |
4 |
|
10 |
|
|
d) |
8 |
|
21 |
|
|
e) |
11 |
|
32 |
|
2. |
Autoturisme
echipate cu motor |
|
|
|
|
|
Diesel: |
|
|
|
|
|
a) |
1 |
|
2 |
,5 |
|
b) |
2 |
,5 |
5 |
,5 |
|
c) |
4 |
|
11 |
|
|
d) |
8 |
|
21 |
|
|
e) |
11 |
|
32 |
|
Art. II. − În cazul autoturismelor sau al
autoturismelor de teren din import, inclusiv rulate, introduse în țară în baza
contractelor de leasing inițiate după data intrării în vigoare a prezentei
ordonanțe de urgență, baza de impozitare pentru accize este valoarea de intrare
la care se adaugă cuantumul taxelor vamale și alte taxe speciale, după caz,
datorate la momentul închiderii operațiunii de import.
Art. III. − (1) Prin derogare de la dispozițiile art. 4
alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
prevederile prezentei ordonanțe de urgență intră în vigoare începând cu data de
1 aprilie 2005.
(2) Prevederile
art. I pct. 1−21 inclusiv intră în vigoare la data de 1 mai
2005.
(3) Prevederile
art. I pct. 22−25 se aplică începând cu data de 1 iunie 2005.
(4) Stabilirea
cotei de impozit care se aplică pentru câștigul din veniturile sub formă de
dobânzi prevăzute la art. 67 alin. (2) din Legea nr. 571/2003
și transferul titlurilor de valoare prevăzute la art. 67 alin. (3) lit. e) din
aceeași lege se determină pe bază de pro rata temporis, luându-se în
calcul o cotă de impunere de 1% pentru perioada de până la 30 aprilie 2005 și,
respectiv, cota de impozit prevăzută de lege după data de 1 mai 2005.
(5) Începând
cu data de 1 ianuarie 2006, pentru calculul impozitului pe veniturile realizate
de persoanele fizice din investiții și din transferul proprietăților imobiliare
din patrimoniul personal, definite conform cap. V și VIII1 din titlul III din Legea nr. 571/2003,
cota de impozit este de 16%.
Art. IV. − Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență se abrogă:
a) art. XXXVII
din Ordonanța Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri
financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803
din 31 august 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 507/2004;
b) alin. (2) al
art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și
exercitarea activității de consultanță fiscală, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 538 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 198/2002, cu modificările ulterioare.
Art. V. − În vederea diminuării evaziunii fiscale în domeniul
produselor accizabile supuse sistemului de marcare, antrepozitarii autorizați
vor utiliza pentru marcare numai banderole și timbre înseriate și numerotate. Termenul
și procedura de aplicare a noilor modele de marcaje, precum și regimul stocului
de marcaje valabile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice, care se
va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. VI. − Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927
din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu
cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul
Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se
textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Ionel Popescu
București, 24 martie 2005.
Nr. 24.
*) Nivelul accizelor armonizate va fi majorat anual începând
cu data de 1 iulie 2006, în conformitate cu angajamentele asumate de România în
procesul de negociere cu Uniunea Europeană, la Capitolul
10 − Impozitarea.
1) Gradul Plato reprezintă greutatea de zahăr exprimată
în grame, conținută în 100 g de soluție măsurată la origine la temperatura de
20°/4°C.
2) Hl alcool pur reprezintă 100 litri alcool etilic
rafinat cu concentrația de 100% alcool în volum, la temperatura de 20°C,
conținut într-o cantitate dată de produs alcoolic.
3) Prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consum
casnic se înțelege gazele petroliere lichefiate, distribuite în butelii tip
aragaz. Buteliile tip aragaz sunt acele butelii cu o capacitate de până la
maximum 12,5 kg.
4) Petrolul lampant utilizat drept combustibil de persoanele
fizice nu se accizează.
5) Prin cristal se înțelege sticlă având un conținut
minim de monoxid de plumb de 24% din greutate.
6) Combinele audio sunt produse ce reunesc (în aceeași
carcasă sau în module) cel puțin patru aparate sau funcțiuni diferite,
dintre care cel puțin trei sunt funcțiuni audio (recepție, înregistrare pe
bandă magnetică, înregistrare pe compact disc, reproducere disc patefon,
reproducere compact disc, reproducere bandă magnetică etc.).