Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
230/2008
M. Of. nr. 4 din 5 ianuarie 2009
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
pentru modificarea unor acte normative
în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de
serviciu
Luând în considerare
actuala situație financiară care reclamă constrângeri de ordin bugetar, o
reducere a cheltuielilor publice de personal și impune adoptarea de urgență a
unor dispoziții în temeiul cărora pensionarii pentru limită de vârstă, precum
și cei ai instituțiilor din sistemul justiției, de apărare, ordine publică și
siguranță națională să nu poată cumula pensia cu veniturile obținute dintr-o
funcție remunerată de la bugetul de stat,
având în vedere necesitatea corelării dispozițiilor legale care
reglementează regimul general al cumulului pensiilor pentru limită de vârstă cu
veniturile obținute dintr-o activitate profesională cu cele care stabilesc
regimurile speciale ale pensiilor de stat și de serviciu,
ținând cont de faptul că neadoptarea măsurilor propuse poate
conduce la dificultăți în aplicarea altor măsuri de atenuare a crizei economice
și financiare asumate în Programul de guvernare 20092012,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția
României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Art. I. Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1
aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:
1. La articolul 92 alineatul (1), după litera f) se
introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
g) beneficiarul unei pensii pentru limită
de vârstă realizează venituri din exercitarea unei funcții remunerate în cadrul
autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul
de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome,
societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul
social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate
administrativ-teritorială.
2. Articolul 94 se modifică și va avea următorul
cuprins:
Art. 94. (1) Pot cumula
pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de
nivelul veniturilor respective:
a) copiii urmași, orfani de ambii părinți, pe perioada
școlarizării, până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a) și
b);
b) nevăzătorii;
c) pensionarii de invaliditate de gradul III.
(2) Beneficiarii pensiei de urmaș pot cumula pensia cu
veniturile realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute
lunare realizate nu depășesc o pătrime din salariul mediu brut lunar pe
economie, stabilit conform art. 5 alin. (3).
(3) Pensionarii pentru limită de vârstă pot cumula pensia
cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul
veniturilor respective, cu excepția celor obținute din exercitarea unor funcții
remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale,
indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor
autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care
capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate
administrativ-teritorială. În perioada încadrării pe funcții remunerate în
cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de
modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome,
societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul
social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate
administrativ-teritorială, plata pensiei pentru limită de vârstă se suspendă.
Art. II. Legea
nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu
modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:
1. La articolul 26, alineatul (2) se modifică și va
avea următorul cuprins:
(2) Persoanele prevăzute la
alin. (1), cu excepția celor aflate în situațiile prevăzute la
art. 59 alin. (1) lit. g), pot cumula pensia cu veniturile
realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor
respective.
2. La articolul 59 alineatul (1), după litera f) se
introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
g) pensionarul realizează venituri din
exercitarea unei funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor
publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare,
precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor
naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau
majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială.
3. La articolul 59, după alineatul (2) se introduce
un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Persoana care beneficiază de pensie
de serviciu și optează pentru exercitarea unei funcții remunerate în cadrul
autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul
de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome,
societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul
social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială,
restituie instituției publice din cadrul căreia s-a pensionat, în termen de
până la 30 de zile de la data încadrării, ajutorul primit conform art. 31
alin. (1), (2) și (21) din Legea
nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar
din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță
națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din
aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, sau plata
compensatorie prevăzută la art. 7 teza a 2-a din Ordonanța Guvernului
nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului
militar și civil care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități,
unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 37/2001, cu modificările ulterioare,
precum și cele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/1999
privind unele măsuri de protecție socială a cadrelor militare și a salariaților
civili, care se vor aplica în perioada restructurării aparatului central,
comandamentelor de armă, inspectoratelor generale, marilor unități, unităților
și a formațiunilor din compunerea Ministerului de Interne, aprobată prin Legea
nr. 267/2001, după caz.
Art. III. Legea
nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări
sociale ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 485 din 31 mai 2004, cu modificările ulterioare, se modifică și se
completează după cum urmează:
1. La articolul 26, alineatul (2) se modifică și va
avea următorul cuprins:
(2) Persoanele prevăzute la
alin. (1) pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o
activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, cu excepția
celor obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul autorităților
și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare
și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale,
companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut
integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială.
2. La articolul 26, după alineatul (2) se introduc
două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:
(3) Pentru persoanele prevăzute la
alin. (1), în perioada încadrării pe funcții remunerate în cadrul
autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul
de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților
naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este
deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate
administrativ-teritorială, plata pensiei de serviciu se suspendă.
(4) Persoana care beneficiază de pensie de serviciu și
optează pentru exercitarea unei funcții remunerate în cadrul autorităților și
instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și
subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale,
companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut
integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială,
restituie instituției publice din cadrul căreia s-a pensionat, în termen de
până la 30 de zile de la data suspendării plății pensiei, ajutorul primit
conform art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind
salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Art. IV. Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu
modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:
1. La articolul 83, alineatul (2) se modifică și va
avea următorul cuprins:
(2) Judecătorii și procurorii care au
fost eliberați din funcție prin pensionare pot cumula pensia de serviciu cu
veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul
veniturilor respective, cu excepția celor obținute din exercitarea unor funcții
remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale,
indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor
autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care
capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate
administrativ-teritorială.
2. La articolul 83, după alineatul (3) se introduc
două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:
(4) În situația prevăzută la
alin. (3), plata pensiei de serviciu se suspendă până la încetarea
reîncadrării.
(5) În termen de 30 de zile de la data suspendării plății
pensiei de serviciu în condițiile alin. (4), judecătorii și procurorii
pensionari sunt obligați să restituie instituției din cadrul căreia s-au
pensionat indemnizația prevăzută la art. 81.
3. La articolul 831, alineatul
(3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Beneficiarii pensiei de serviciu
prevăzute la alin. (1) nu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile
realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor
respective, până la vârsta de 60 de ani. După această vârstă devin
aplicabile prevederile art. 83 alin. (2).
Art. V. Legea nr. 567/2004
privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor
judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu
modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum
urmează:
1. La articolul 683, alineatul
(2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Personalul auxiliar de specialitate
al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea care beneficiază
de pensie de serviciu poate cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate
dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective,
cu excepția celor obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul
autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul
de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome,
societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul
social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate
administrativ-teritorială, Reîncadrarea în funcția de personal auxiliar de
specialitate se face în condițiile alin. (3), până la împlinirea vârstei
de 65 de ani.
2. La articolul 683, după alineatul
(2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) și (22), cu următorul
cuprins:
(21) În situația
prevăzută la alin. (2), plata pensiei de serviciu se suspendă până la
încetarea reîncadrării.
(22) În termen de 30 de zile de la
data suspendării plății pensiei de serviciu în condițiile alin. (21), pensionarii sunt
obligați să restituie instituției din cadrul căreia s-au pensionat indemnizația
prevăzută la art. 69 alin. (1).
3. La articolul 684, alineatul
(3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Beneficiarii pensiei de serviciu
prevăzute la alin. (1) nu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile
realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor
respective, până la vârsta de 60 de ani. După această vârstă devin
aplicabile prevederile art. 683
alin. (2).
Art. VI. (1) Pe perioada
încadrării pe funcții remunerate în cadrul autorităților și instituțiilor
publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare,
precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor
naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau
majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, plata pensiei
stabilite în temeiul actelor normative cu caracter special, indiferent de
categoria acesteia, se suspendă.
(2) Dispozițiile art. VII se aplică în mod
corespunzător.
Art. VII. (1) Persoanele
care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cumulează
pensia cu venituri obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul
autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul
de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome,
societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul
social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate
administrativ-teritorială, au obligația de a opta între suspendarea plății
pensiei și încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, în termen de 15
zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) În termen de 30 de zile de la data suspendării plății
pensiei, în condițiile alin. (1), persoanele care cumulează pensia cu
venituri obținute din exercitarea unor funcții remunerate în cadrul
autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul
de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome,
societăților naționale, companiilor naționale și societăților la care capitalul
social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate
administrativ-teritorială, sunt obligate să restituie ajutoarele, plățile
compensatorii sau alte drepturi primite la data pensionării.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul muncii, familiei și protecției
sociale,
Marian Sârbu
p. Ministrul justiției și
libertăților cetățenești,
Zsuzsánna Péter,
secretar de stat
Ministrul apărării naționale,
Mihai Stănișoară
Ministrul
administrației și internelor,
Gabriel Oprea
Ministrul finanțelor
publice,
Gheorghe Pogea
București, 30 decembrie 2008.
Nr. 230.