Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
228/2008
M. Of. nr.
3 din 5 ianuarie 2009
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
pentru modificarea și completarea unor
acte normative
Având în vedere faptul că finalizarea programelor de reabilitare/construcție
a drumurilor de interes național în termenele stabilite prin contractele de
execuție de lucrări este condiționată de predarea terenurilor necesare
execuției lucrărilor către constructorii angajați, iar parcurgerea procedurilor
de obținere a avizelor necesare produce întârzieri majore în derularea
execuției lucrărilor, ceea ce conduce la imposibilitatea respectării
datelor-limită de tragere specificate în acordurile de împrumut și generează
penalități pentru întârzierea majoră a execuției lucrărilor față de termenele
prevăzute în acordurile de împrumut,
în considerarea necesității de a adopta
de urgență o serie de măsuri necesare accelerării execuției lucrărilor de
construcție de drumuri de interes național declarate de utilitate publică și
care fac obiectul unor investiții prioritare cu finanțare externă și finanțare
de la bugetul de stat,
în temeiul art. 115 alin. (4) din
Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Art. I. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea
contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări
publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări
și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările
ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 256, după alineatul
(1) se introduc patru noi alineate, alineatele (11) (14),
cu următorul cuprins:
(11) Prin excepție de la prevederile alin. (1), contestațiile
referitoare la procedurile de atribuire de lucrări aferente infrastructurii de
transport de interes național se formulează în condițiile Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(12) Cererile de chemare în
judecată formulate în temeiul alin. (11) sunt de competența Curții
de Apel București și se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea părților.
(13) Dacă din motive
temeinice părțile nu sunt în măsură să își exercite apărările, instanța va
putea să acorde, în mod excepțional, un singur termen în cunoștință, de amânare
a cauzei, de cel mult 5 zile, pentru aceste motive.
(14) Instanța este obligată
să pronunțe hotărârea în termen de 3 zile de la închiderea dezbaterilor și să
comunice părților hotărârea în cel mult 5 zile de la pronunțare.
2. La articolul 266, alineatul (1) se
modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 266. (1) Cu
excepția contestațiilor prevăzute la art. 256 alin. (11), consiliul
este competent să soluționeze contestațiile formulate în cadrul procedurii de
atribuire, înainte de încheierea contractului, prin complete specializate,
constituite potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului,
aprobat potrivit art. 291.
Art. II. Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările
și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatul (4) se
abrogă.
2. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 43. Prin excepție
de la prevederile art. 4, autorizarea executării lucrărilor de construcții:
a) cu caracter militar se face de către
ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice
centrale interesate, în baza unor proceduri stabilite împreună cu Ministerul
Dezvoltării Regionale și Locuinței;
b) aferente infrastructurii de transport
rutier de interes național se face de către Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii, prin direcția de specialitate, cu respectarea prevederilor
legii privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de
interes național, județean și local și ale normelor metodologice de aplicare a
acesteia.
Art. III. Articolul VIII din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din
16 decembrie 2008, se abrogă.
Art. IV. Legea nr. 198/2004
privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes
național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 487 din 31 mai 2004, cu modificările și completările ulterioare, se
modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatele (1) și
(8) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Art. 4. (1) Pe baza
documentației tehnico-economice prevăzute la art. 3 alin. (1), Guvernul sau
autoritatea publică locală competentă, după caz, aprobă, prin hotărâre,
indicatorii tehnico-economici, amplasamentul lucrării, conform variantei finale
a studiului de prefezabilitate, respectiv a studiului
de fezabilitate, după caz, sursa de finanțare, precum și declanșarea procedurii
de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere,
suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui
raport de evaluare întocmit conform alin. (9) și termenul în care aceasta se
virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului. Amplasamentul lucrării
se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul consiliului local
respectiv, prin afișare pe pagina proprie de internet
a expropriatorului, și va fi comunicat Agenției Naționale de Cadastru și
Publicitate Imobiliară în vederea notării intenției de expropriere a imobilelor
situate pe coridorul de expropriere. Amplasamentul va fi materializat prin bornarea tuturor punctelor de coordonate care îl definesc
pe acesta. Autoritățile administrației publice locale vor include coordonatele
coridorului de expropriere în planurile urbanistice generale ale localităților.
...............................................................................................
(8) Înainte de data începerii
activității prevăzute la art. 6 alin. (1), un expert evaluator specializat în
evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a
Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor supuse
exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare
categorie de folosință. Raportul de evaluare a terenurilor forestiere și
agricole va fi întocmit de un evaluator autorizat, agreat de Ministerul
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
2. La articolul 4, după alineatul (8)
se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
(9) Raportul de evaluare se întocmește având în vedere expertiza
actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5)
din Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
3. La articolul 9, alineatele (3) și
(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol
se soluționează potrivit dispozițiilor art. 2127 din Legea nr. 33/1994 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea
despăgubirii.
...............................................................................................
(5) Atât procedura de expropriere, cât
și lucrările de utilitate publică privind drumurile care fac obiectul prezentei
legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă
existența unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat.
4. La articolul 10, alineatul (1) se
modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 10. (1) Cererile
adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul
român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la
despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa
judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun.
5. La articolul 10, după alineatul
(2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a
cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul
litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura
de drept comun.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul
transporturilor și infrastructurii,
Radu Mircea Berceanu
Ministrul dezvoltării regionale și locuinței,
Vasile Blaga
Ministrul administrației și internelor,
Gabriel Oprea
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Pogea
București, 30 decembrie 2008.
Nr. 228.