Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 205/2005
M. Of. nr. 1191 din 29 decembrie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ţ Ă D
E U R G E N Ţ Ă
pentru modificarea Legii educaţiei
fizice şi sportului nr. 69/2000
Având în vedere
necesitatea corelării reglementărilor interne cu cele internaţionale privind
statutul sportivului profesionist în România, ţinând cont de specificul
activităţii sportive, pentru evitarea unor pierderi financiare însemnate ale
unor importante structuri sportive din România, în perioada decembrie 2005 – februarie
2006, ca urmare a acestei necorelări, acest fapt constituind o situaţie
extraordinară ce vizează interesul general şi imediat,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia
României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanţă de urgenţă.
Art. I. – Articolul 14 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 14. – (1) În
condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile cuprinse în statutele şi
regulamentele federaţiilor sportive naţionale şi internaţionale, sportivii de
performanţă pot fi:
a) amatori;
b) profesionişti.
(2) Sportivul profesionist este cel care pentru practicarea
sportului respectiv îndeplineşte următoarele condiţii:
a) obţine licenţa de sportiv profesionist;
b) încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un
contract individual de muncă sau o convenţie în condiţiile Codului civil.
(3) Sportivului profesionist care a încheiat cu o structură
sportivă o convenţie în condiţiile Codului civil i se asigură, la cerere,
participarea şi plata contribuţiei la un sistem de pensii, public şi/sau
privat, în condiţiile legii.
(4) Licenţa de sportiv profesionist se obţine în
conformitate cu procedurile prevăzute în statutele şi în regulamentele
federaţiilor sportive naţionale.
(5) Sportivii străini pot desfăşura activitate ca sportivi
profesionişti la o structură sportivă din România, în baza permisului de muncă
eliberat în condiţiile legii.
(6) Federaţiile sportive naţionale asigură organizarea
evidenţei sportivilor profesionişti din ramura de sport respectivă.
(7) Drepturile şi obligaţiile sportivului profesionist sunt
cele prevăzute în statutele şi în regulamentele federaţiilor sportive
naţionale, precum şi în contractele sau convenţiile, după caz, încheiate între
părţi.
(8) Calitatea de sportiv profesionist încetează în
conformitate cu prevederile statutelor şi regulamentelor federaţiilor sportive
naţionale.
(9) Ramurile de sport în care se poate practica sportul
profesionist se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Agenţia
Naţională pentru Sport, la propunerea federaţiilor sportive naţionale.
(10) Condiţiile de practicare a sportului profesionist se
stabilesc prin normele federaţiilor sportive naţionale, cu avizul Agenţiei
Naţionale pentru Sport.
Art. II. – După aprobarea prin
lege a prezentei ordonanţe de urgenţă, Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai
2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin
prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată, dându-se textelor o nouă
numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Dan Petrescu
Ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
p. Ministrul
administraţiei şi internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
p. Ministrul finanţelor publice,
Cătălin Doica,
secretar de stat
Bucureşti, 22 decembrie 2005.
Nr. 205.