Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 197/2006

M. Of. nr. 824 din 8 decembrie 2008

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății

 

Având în vedere necesitatea accelerării procesului de reformă a sistemului de sănătate pentru a oferi cetățenilor servicii medicale de calitate,

ținând cont de faptul că se impune crearea cadrului legal pentru reorganizarea instituțională a Ministerului Sănătății Publice, în vederea gestionării eficiente a resurselor umane și financiare din domeniul sănătății publice și asigurării derulării programelor privind infrastructura în domeniul sanitar,

luând în considerare obligațiile cuprinse în Programul național de reforme asumate în contextul european al eforturilor pentru atingerea obiectivelor Agendei Lisabona,

având în vedere termenul imediat asumat prin Programul național de reforme de înființare și funcționare a Agenției Naționale pentru Infrastructură Sanitară și Dispozitive Medicale, apreciem că este necesar a se adopta măsuri imediate pentru stabilirea cadrului normativ de reorganizare instituțională, iar neadoptarea prezentei ordonanțe de urgență ar conduce la apariția unor disfuncționalități,

ținând seama de faptul că monahii reprezintă pentru statul român o categorie aparte de persoane care își dedică întreaga existență cultului și care sunt implicate în activități specifice monahale, nerealizând venituri din muncă sau din alte surse,

având în vedere apropierea sezonului rece care duce la deterioarea stării de sănătate a populației, iar călugării ce locuiesc în mănăstiri adeseori izolate și expuse intemperiilor se numără printre persoanele cele mai expuse,

luând în considerare faptul că această categorie de persoane reprezintă un factor important pentru sănătatea spirituală a poporului român, este necesară asigurarea accesului la asistența medicală acordată în baza pachetului de bază de servicii medicale în mod echitabil și nediscriminatoriu, iar neadoptarea prezentei ordonanțe și menținerea acestei stări de fapt ar conduce la situația în care o anumită categorie de persoane nu ar putea beneficia de pachetul de servicii de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate, în condițiile în care această categorie nu are posibilitățile materiale de a-și asigura asistența medicală prin alte surse,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. 

Art. I. – Alineatele (1) și (2) ale articolului III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2008, se modifică și vor avea următorul cuprins:

„Art. III. – (1) Înființarea instituțiilor prevăzute la art. 11 lit. b) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, cu atribuții în domeniul asistenței medicale, programelor naționale de sănătate, dispozitivelor medicale, investițiilor în infrastructură, informatizării în domeniul sanitar și controlului în sănătate publică se face prin reorganizarea:

a) Ministerului Sănătății Publice;

b) autorităților de sănătate publică județene și a municipiului București;

c) institutelor și centrelor de sănătate publică;

d) Centrului Național pentru Organizarea și Asigurarea Sistemului Informațional și Informatic în Domeniul Sănătății;

e) Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar;

f) Oficiului Tehnic de Dispozitive Medicale. 

(2) La data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prin care instituțiile prevăzute la alin. (1) încep să funcționeze, se abrogă art. 12, art. 13 alin. (1), art. 17 alin. (1) și (2), art. 18–23, art. 24 alin. (2) și art. 687 lit. c).”

Art. II. – Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 213 alineatul (2), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:

„j) personalul monahal al cultelor recunoscute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse, pe baza listelor nominale comunicate trimestrial Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de către Ministerul Culturii și Cultelor, la propunerea unităților centrale de cult.”

2. La articolul 260 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„a) de bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. c), d), f), i) și j), iar pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. h), începând cu 1 ianuarie 2010;”. 

3. La articolul 260, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Contribuțiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. d), f), i) și j) se stabilesc prin aplicarea cotei de 5,5% asupra sumei reprezentând valoarea a două salarii de bază minime brute pe țară.”

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul sănătății publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,

Vasile Ciurchea

Ministrul muncii, familiei și egalității de șanse,

Mariana Câmpeanu

p. Ministrul economiei și finanțelor,

Cătălin Doica,

secretar de stat

 

București, 25 noiembrie 2008. 

Nr. 197.