Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005

M. Of. nr. 1193 din 30 decembrie 2005

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

O R D O N A N Ț Ă  D E U R G E N Ț Ă

privind Fondul pentru mediu

 

Având în vedere necesitatea clarificării regimului juridic al veniturilor din care se constituie Fondul pentru mediu și a atribuțiilor Administrației Fondului pentru Mediu în ceea ce privește activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea, soluționarea contestațiilor și executarea silită a contribuțiilor datorate la Fondul pentru mediu, în contextul diminuării veniturilor încasate la Fondul pentru mediu,

ținând seama de necesitatea sporirii numărului de categorii de proiecte ce pot fi finanțate din Fondul pentru mediu, în special cele privind prevenirea și controlul integrat al poluării, Directiva-cadru a apei și instalațiile mari de ardere, pentru îndeplinirea angajamentelor asumate pentru capitolul 22 – Mediu,

elemente care vizează interesul public și constituie o situație de urgență și extraordinară,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. 

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. – Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susținerii și realizării proiectelor pentru protecția mediului, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare în domeniul protecției mediului. 

Art. 2. – Fondul pentru mediu se constituie și se gestionează în conformitate cu prevederile legale. 

CAPITOLUL II

Administrarea Fondului pentru mediu

Art. 3. – (1) Unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu este Administrația Fondului pentru Mediu, denumită în continuare Administrația Fondului, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, în coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului. 

(2) Administrația Fondului are sediul în municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6. 

(3) Administrația Fondului are în principal, următoarele atribuții:

a) urmărește constituirea și gestionarea Fondului pentru mediu;

b) întocmește planul anual de lucru și bugetul de venituri și cheltuieli;

c) analizează, selectează și finanțează proiectele pentru protecția mediului aprobate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență și conform cu procedurile prevăzute în Manualul de operare al Fondului pentru mediu;

d) urmărește și controlează implementarea proiectelor aprobate și finanțate din Fondul pentru mediu;

e) finanțează lucrări destinate prevenirii, înlăturării și/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor, conform dispozițiilor art. 13. 

Art. 4. – (1) Administrația Fondului este condusă de un președinte cu rang de subsecretar de stat. 

(2) Președintele este numit, suspendat și revocat din funcție, în condițiile legii, prin decizie a primului-ministru, la propunerea conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului. 

(3) În exercitarea conducerii Administrației Fondului, președintele emite dispoziții. 

(4) Președintele are calitatea de ordonator de credite pentru fondurile pe care le gestionează, reprezintă Administrația Fondului în relațiile cu terții, precum și în justiție, numește și eliberează din funcție, în condițiile legii, personalul acesteia. 

(5) Administrația Fondului are personal propriu contractual care asigură funcțiile de conducere, de execuție și de control, potrivit regulamentului de organizare și funcționare propriu. 

(6) Salarizarea personalului Administrației Fondului se face conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul instituției. 

(7) În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 3 alin. (3), Administrația Fondului are următoarele structuri de decizie:

a) Comitetul de avizare;

b) Comitetul director. 

Art. 5. – (1) Comitetul de avizare are următoarea componență:

a) trei reprezentanți, la nivel de secretar de stat și de director general sau director din cadrul autorității publice centrale pentru protecția mediului, împuterniciți prin ordin al ministrului;

b) doi reprezentanți, la nivel de secretar de stat și de director general sau director din cadrul autorității publice centrale pentru economie și comerț, împuterniciți prin ordin al ministrului;

c) un reprezentant la nivel de secretar de stat sau director din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, împuternicit prin ordin al ministrului;

d) câte un reprezentant la nivel de director general sau director, împuterniciți prin ordin al ministrului de resort, din cadrul autorității publice centrale pentru sănătate, autorității publice centrale pentru finanțe publice, autorității publice centrale pentru transporturi, construcții și turism, autorității publice centrale pentru administrație și interne;

e) un reprezentant al confederației patronale din domeniul proiectului supus avizării, desemnat de aceasta;

f) un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale din domeniul protecției mediului, desemnat de acestea;

g) președintele Administrației Fondului. 

(2) Președintele Comitetului de avizare este reprezentantul, la nivel de secretar de stat, al autorității publice centrale pentru protecția mediului, iar vicepreședinte este reprezentantul, la nivel de secretar de stat, al autorității publice centrale pentru economie și comerț. 

(3) Comitetul de avizare analizează și aprobă prin vot:

a) manualul de operare, inclusiv metodologia de selectare, aprobare și finanțare a proiectelor;

b) planul anual de lucru, inclusiv categoriile de proiecte eligibile pentru finanțare;

c) proiectele ce urmează să fie finanțate din Fondul pentru mediu, dintre cele propuse de Comitetul director;

d) modalitățile de susținere financiară a proiectelor și, după caz, dobânda cu care se acordă finanțările rambursabile. 

(4) Membrii Comitetului de avizare, exclusiv secretarii de stat, primesc o indemnizație de participare pentru activitatea desfășurată în cadrul ședințelor acestuia, în cuantumul și în condițiile stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare al Administrației Fondului. 

Art. 6. – (1) Comitetul director este constituit din președintele Administrației Fondului și conducătorii direcțiilor de specialitate ale acesteia. 

(2) Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru funcția de președinte al Administrației Fondului se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului. 

(3) Comitetul director are următoarele atribuții:

a) aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Administrației Fondului, cu acordul autorității publice centrale pentru protecția mediului;

b) avizează manualul de operare elaborat de către direcțiile de specialitate și îl supune spre aprobare comitetului de avizare;

c) avizează planul anual de lucru elaborat de către direcțiile de specialitate și îl propune spre aprobare Comitetului de avizare;

d) avizează și propune spre aprobare Comitetului de avizare proiectele selecționate pentru a fi finanțate din Fondul pentru mediu;

e) propune spre aprobare Comitetului de avizare modalitățile de susținere a proiectelor și, după caz, dobânda cu care se acordă finanțările rambursabile;

f) aprobă situațiile financiare și conturile de execuție trimestriale și anuale, pe care le înaintează autorității publice centrale pentru protecția mediului;

g) urmărește constituirea și gestionarea Fondului pentru mediu;

h) urmărește implementarea proiectelor finanțate;

i) aprobă raportul anual privind gestionarea Fondului pentru mediu, pe care îl face public, conform prevederilor legale. 

Art. 7. – Cheltuielile curente și de capital ale Administrației Fondului se asigură din Fondul pentru mediu, în limita a 3% din veniturile acestuia. 

Art. 8. – (1) Operațiunile financiare ale Administrației Fondului, care privesc constituirea, gestionarea și utilizarea resurselor financiare, se derulează prin Trezoreria Statului. 

(2) Disponibilitățile financiare ale Fondului pentru mediu se păstrează în Trezoreria Statului într-un cont distinct și sunt purtătoare de dobânzi. 

(3) Fondurile financiare provenite din surse externe se gestionează pe baza contractelor încheiate cu partenerii externi în conformitate cu scopul pentru care au fost acordate și cu destinațiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență. 

CAPITOLUL III

Veniturile Fondului pentru mediu

Art. 9. – (1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:

a) o contribuție de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor feroase și neferoase de către deținătorii de astfel de deșeuri, persoane fizice sau juridice. Sumele se rețin prin stopaj la sursă de către operatorii economici colectori și/sau valorificatori, autorizați potrivit legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, care au obligația să le vireze la Fondul pentru mediu;

b) taxele pentru emisiile de poluanți în atmosferă, încasate de la operatori economici, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1;

c) taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deșeurilor valorificabile, în limitele prevăzute în anexa nr. 2;

d) o taxă de 1 leu (RON)/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piața națională de către producătorii și importatorii de bunuri ambalate și ambalaje de desfacere;

e) o contribuție de 2% din valoarea substanțelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 490/2002, comercializate de către producători și importatori, cu excepția celor utilizate la producerea medicamentelor;

f) în cazul vânzării masei lemnoase pe picior, contribuția la Fondul pentru mediu se stabilește prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de vânzare a acesteia. Suma se încasează de vânzător de la cumpărător odată cu valoarea masei lemnoase și se varsă de către acesta la Fondul pentru mediu;

g) în cazul exploatării masei lemnoase pe picior de către administratorul, respectiv proprietarul pădurii, prin activitate proprie sau prin intermediul unui prestator de servicii, contribuția la Fondul pentru mediu se stabilește prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de vânzare a sortimentelor de lemn obținute și se achită de administratorul, respectiv proprietarul pădurii;

h) contribuția pentru prelucrarea lemnului se stabilește prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de vânzare a produselor obținute și se achită de operatorul economic care a realizat prelucrarea lemnului;

i) o taxă de 1 leu (RON)/kg anvelopă, încasată de la producătorii și importatorii care introduc pe piață anvelope noi și/sau uzate destinate reutilizării;

j) o contribuție de 3% din suma care se plătește anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare, plătită de către gestionarii fondurilor de vânătoare;

k) donații, sponsorizări, asistență financiară din partea persoanelor fizice sau juridice române ori străine și a organizațiilor sau organismelor internaționale;

l) sumele încasate din rambursarea finanțărilor acordate, dobânzi, penalități de întârziere, alte operațiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu;

m) sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru mediu;

n) cuantumul taxelor pentru emiterea avizelor, acordurilor și a autorizațiilor de mediu;

o) dobânzi și penalități de orice fel datorate de către debitorii Fondului pentru mediu. 

(2) Administrația Fondului gestionează și alte venituri aprobate prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 10. – (1) În cazul utilizării de către operatorii economici a deșeurilor industriale reciclabile, ca materii prime secundare, în proporție de cel puțin 50%, sumele stabilite la art. 9 alin. (1) lit. b) nu se plătesc. 

(2) Taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) și i) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deșeurilor de ambalaje, respectiv obiectivul de gestionare a anvelopelor uzate prevăzute în legislația în vigoare, plata făcându-se pe diferența dintre obiectivul anual și obiectivul realizat efectiv de către operatorii economici responsabili. 

(3) Operatorii economici producători și importatori de bunuri ambalate și de ambalaje de desfacere și operatorii economici responsabili pentru gestionarea anvelopelor uzate sunt obligați să calculeze și să declare lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, diferența dintre obiectivul calculat utilizând procentajul stabilit prin legislația în vigoare ca obiectiv de valorificare anual și obiectivul efectiv realizat. 

(4) Nivelul contribuțiilor și taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)–j) se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului. 

(5) Baza de calcul la care se aplică procentele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), e), f), g), h) și j) reprezintă valoarea de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă. 

(6) Contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. f) va fi inclusă în contractele de vânzare a masei lemnoase pe picior. 

Art. 11. – (1) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)–c), e), f), g) și h) se declară și se plătesc lunar de către persoanele juridice și persoanele fizice care desfășoară respectivele activități, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea. 

(2) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), i) și j) se declară și se plătesc anual de către persoanele juridice care desfășoară respectivele activități, până la data de 25 ianuarie a anului următor. 

(3) Declarația se depune sau se transmite la Administrația Fondului, iar plata se realizează într-un cont distinct deschis la trezorerie pe numele acesteia. 

(4) Modelul și conținutul declarațiilor la Fondul pentru mediu, prevăzute la art. 10 alin. (3) și la alin. (1) și (2) din prezentul articol, se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. 

Art. 12. – (1) Contribuțiile și taxele ce se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu se gestionează de către Administrația Fondului și urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 

(2) Activitatea privind declararea, stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind contribuțiile și taxele la Fondul pentru mediu datorate de către persoanele juridice și fizice, precum și îndeplinirea măsurilor asigurătorii și procedura de executare silită se realizează de către Administrația Fondului în condițiile Codului de procedură fiscală. Administrația Fondului are calitatea de creditor bugetar. 

(3) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitori a obligațiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)–j) se datorează dobânzi și penalități de întârziere egale cu cele datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor fiscale. 

(4) În cazul neachitării la scadență a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, Administrația Fondului procedează la aplicarea măsurilor de recuperare a creanțelor prin executare silită. 

(5) Administrația Fondului poate constitui un fond pentru acordarea de stimulente personalului, prin:

a) reținerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silită sau în cadrul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului;

b) aplicarea unei cote de 15% asupra dobânzilor și penalităților de întârziere, stabilite cu titlu definitiv în timpul controlului și încasate de către Administrația Fondului, pentru diferențele constatate. 

(6) Totalul fondului de stimulente constituit conform alin. (5) se repartizează astfel:

a) o cotă de 85% pentru Administrația Fondului;

b) o cotă de 15% pentru autoritatea publică centrală pentru protecția mediului. 

(7) Metodologia de acordare a stimulentelor pentru personalul propriu se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. 

CAPITOLUL IV

Destinația Fondului pentru mediu

Art. 13. – (1) Fondul pentru mediu se utilizează pentru susținerea și realizarea proiectelor prioritare pentru protecția mediului. 

(2) Categoriile de proiecte eligibile pentru finanțare se stabilesc prin planul anual de lucru și vizează îmbunătățirea performanței de mediu privind:

a) prevenirea poluării;

b) reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului;

c) reducerea nivelurilor de zgomot;

d) utilizarea de tehnologii curate;

e) gestionarea deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase;

f) protecția resurselor de apă, stațiile de tratare, stațiile de epurare pentru comunități locale;

g) gospodărirea integrată a zonei costiere;

h) conservarea biodiversității;

i) administrarea ariilor naturale protejate;

j) educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului;

k) creșterea producției de energie din surse regenerabile;

l) reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;

m) reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor;

n) împădurirea terenurilor degradate situate în zonele deficitare în păduri, stabilite în condițiile legii;

o) închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier;

p) lucrări destinate prevenirii, înlăturării și/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului. 

(3) Din Fondul pentru mediu sunt finanțate proiectele din categoriile prevăzute la alin. (2), prin una sau mai multe dintre următoarele modalități propuse de Comitetul director și aprobate de Comitetul de avizare:

a) susținerea financiară a proiectelor prin finanțare sau cofinanțare nerambursabilă;

b) susținerea financiară a proiectelor prin finanțare sau cofinanțare rambursabilă;

c) susținerea totală sau parțială a dobânzii aferente creditelor bancare contractate pentru realizarea proiectelor;

d) cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri comunitare și/sau alte fonduri internaționale. 

(4) Se acordă susținere financiară din Fondul pentru mediu, pentru proiectele propuse de către operatorii economici, organizații neguvernamentale, autorități locale și unități de învățământ. 

(5) Analiza, selectarea, finanțarea, urmărirea și controlul implementării proiectelor se fac în conformitate cu prevederile manualului de operare al Fondului pentru mediu și ale actelor normative date în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția lucrărilor prevăzute la alin. (2) lit. o). 

(6) Categoriile de lucrări care se pot finanța conform prevederilor alin. (2) lit. o), precum și sumele destinate finanțării acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului. 

(7) Finanțarea proiectelor aprobate se realizează în baza contractelor de finanțare anuale sau multianuale. 

(8) Contractele de finanțare, împreună cu actele prin care se constituie garanții ale rambursării finanțării, constituie titluri executorii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie. 

(9) Finanțarea din Fondul pentru mediu se face cu respectarea legislației privind ajutorul de stat. 

(10) Sumele rămase neutilizate la sfârșitul anului se reportează în anul următor, fiind utilizate cu aceeași destinație. 

Art. 14. – (1) Proiectele solicitanților care nu și-au achitat obligațiile fiscale către stat și către Fondul pentru mediu, precum și proiectele celor care sponsorizează activități cu efect negativ asupra mediului nu beneficiază de sprijin financiar din partea Administrației Fondului. 

(2) Veniturile Fondului pentru mediu nu pot fi utilizate pentru plasamente sau operațiuni financiare speculative. 

CAPITOLUL V

Sancțiuni

Art. 15. – (1) Încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz. 

(2) Nedepunerea la termen a declarațiilor lunare privind obligațiile la Fondul pentru mediu constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 2.500 lei (RON). 

Art. 16. – (1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se fac de către personalul de specialitate din cadrul Administrației Fondului și al Gărzii Naționale de Mediu, prin unitățile sale teritoriale. 

(2) Contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. 

CAPITOLUL VI

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 17. – Metodologia de calcul a contribuțiilor și taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)–k) se stabilește prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. 

Art. 18. – (1) Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației Fondului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. 

(2) Structura organizatorică a Administrației Fondului se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a regulamentului de organizare și funcționare. 

Art. 19. – Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. 

Art. 20. – La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 9 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 18 și ale art. 19 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 77/2004 pentru stimularea asocierii proprietarilor de păduri private în scopul gospodăririi durabile a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 27 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2004, precum și orice alte dispoziții contrare. 

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul mediului și gospodăririi apelor,

Sulfina Barbu

Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,

Gheorghe Flutur

Ministrul economiei și comerțului,

Codruț Ioan Șereș

Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului,

Gheorghe Dobre

Ministrul sănătății,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

București, 22 decembrie 2005. 

Nr. 196. 

ANEXA Nr. 1

T A X E L E

pentru emisiile de poluanți în atmosferă, încasate de la operatorii economici

 

Nr. crt.

Emisii de poluanți în atmosferă

Taxa de încasat

1.

Pulberi

0,02 lei (RON)/kg

2.

Oxizi de azot

0,04 lei (RON)/kg

3.

Oxizi de sulf

0,04 lei (RON)/kg

4.

Poluanți organici persistenți

20 lei (RON)/kg

5.

Metale grele: 

 

 

– plumb

12 lei (RON)/kg

 

– cadmiu

16 lei (RON)/kg

 

– mercur

20 lei (RON)/kg

ANEXA Nr. 2

T A X E L E

încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea următoarelor categorii de deșeuri valorificabile

 

Nr. crt. 

Categorii de deșeuri valorificabile

Taxa de încasat

1.

Provenite de la extracția și prelucrarea țițeiului

4 lei (RON)/m2/an

2.

Provenite din prelucrarea primară a lemnului

1,2 lei (RON)/m2/an

3.

Provenite de la producerea alcoolului

0,2 lei (RON)/m2/an

4.

Șlamuri carbonifere

4 lei (RON)/m2/an

5.

Zgură de furnal

4 lei (RON)/m2/an

6.

Cenușă de termocentrală

4 lei (RON)/m2/an

7.

Cenușă de pirită

4 lei (RON)/m2/an

8.

Fosfogips

4 lei (RON)/m2/an

9.

Zguri provenite din metalurgie

4 lei (RON)/m2/an