Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005

M. Of. nr. 1196 din 30 decembrie 2005

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

privind protecţia mediului

 

Având în vedere necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră în procesul de integrare europeană, este imperios necesară adoptarea, în regim de urgenţă, a prezentului act normativ, în baza căruia să poată fi adoptată legislaţia subsecventă în domeniul protecţiei mediului şi

Ţinând cont de necesitatea creării cadrului unitar prin care se statuează principiile care guvernează întreaga activitate de protecţie a mediului şi care trasează direcţiile de reglementare a activităţilor economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltării durabile, elemente care vizează interesul public şi care constituie situaţii de urgenţă extraordinare. 

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă:

CAPITOLUL I

Principii şi dispoziţii generale

Art. 1. – Obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie reglementarea protecţiei mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii. 

Art. 2. – În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

1. accident ecologic – eveniment produs ca urmare a unor mari şi neprevăzute deversări/emisii de substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formă de vapori sau de energie rezultate din desfăşurarea unor activităţi antropice necontrolate/bruşte, prin care se deteriorează sau se distrug ecosistemele naturale şi antropice;

2. acte de reglementare – avize de mediu, aviz Natura 2000, acord de mediu, acord de import/export plante şi/sau animale sălbatice non-CITES, permis CITES, acord de import pentru organisme modificate genetic, autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind activităţile cu organisme modificate genetic;

3. acord de mediu – act tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a proiectului, din punct de vedere al protecţiei mediului; acordul de mediu reprezintă decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să realizeze proiectul din punct de vedere al protecţiei mediului;

4. acordul de import pentru organisme modificate genetic – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului să realizeze o activitate desfăşurata cu organisme/microorganisme modificate genetic şi stabileşte condiţiile în care aceasta poate avea loc, conform legislaţiei specifice;

5. arie/sit – zonă definită geografic exact delimitată;

6. arie naturală protejată – zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită;

7. arie specială de conservare – arie de interes comunitar desemnată printr-un act statutar, administrativ şi/sau contractual în scopul aplicării măsurilor de conservare necesare pentru menţinerea sau restaurarea unei stări favorabile de conservare a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor pentru care a fost desemnată;

8. audit de mediu – instrument managerial de evaluare sistematică, documentată, periodică şi obiectivă a performanţei organizaţiei, a sistemului de management şi a proceselor destinate protecţiei mediului, cu scopul:

a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului;

b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu ale organizaţiei;

9. autorizaţie de mediu – act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune;

10. autorizaţie integrată de mediu – act tehnico-juridic emis de autorităţile competente, conform dispoziţiilor legale în vigoare privind prevenirea şi controlul integrat al poluării;

11. autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care reglementează condiţiile privind introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic sau utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic;

12. autoritate competentă pentru protecţia mediului – autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sau, după caz, autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile regionale pentru protecţia mediului, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şi Garda Naţională de Mediu şi structurile subordonate acesteia;

13. avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului:

a) avizul de mediu pentru planuri şi programe – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării;

b) avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi cu impact asupra mediului, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, vânzarea de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetarea activităţii, faliment, având ca scop stabilirea obligaţiilor de mediu, ca prevederi ale unui program pentru conformare, în vederea asumării acestora de către părţile implicate în situaţiile menţionate anterior;

c) avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice – act tehnico-juridic emis de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi respectiv de autorizare a îngrăşămintelor chimice;

d) aviz Natura 2000 – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică în planul sau programul supus adoptării;

14. bilanţ de mediu – lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului;

15. biodiversitate – variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifică, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor;

16. biotehnologie – aplicaţie tehnologică în care se utilizează sisteme biologice, organisme vii, componentele sau derivatele acestora, pentru realizarea ori modificarea de produse sau procedee cu folosinţă specifică;

17. biotehnologie modernă – aplicarea in vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic şi a tehnicilor de fuziune celulară, altele decât cele specifice selecţiei şi ameliorării tradiţionale, care înlătură barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare genetică;

18. cele mai bune tehnici disponibile – stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile şi impactul asupra mediului în întregul său:

a) tehnicile se refera deopotrivă la tehnologia utilizata şi modul în care instalaţia este proiectată, construită, întreţinută, exploatată, precum şi la scoaterea din funcţiune a acesteia şi remedierea amplasamentului, potrivit legislaţiei în vigoare;

b) disponibile se refera la acele cerinţe care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile, luându-se în considerare costurile şi beneficiile, indiferent daca aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel naţional, cu condiţia ca aceste tehnici să fie accesibile operatorului;

c) cele mai bune – se referă la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său;

19. deşeu – orice substanţă, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislaţia specifică privind regimul deşeurilor, pe care deţinătorul îl aruncă, are intenţia sau are obligaţia de a-l arunca;

20. deşeu reciclabil – deşeu care poate constitui materie primă într-un proces de producţie pentru obţinerea produsului iniţial sau pentru alte scopuri;

21. deşeuri periculoase – deşeurile încadrate generic, conform legislaţiei specifice privind regimul deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel puţin un constituent sau o proprietate care face ca acestea să fie periculoase;

22. deteriorarea mediului – alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale şi antropice ale mediului, reducerea diversităţii sau productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului;

23. dezvoltare durabilă – dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi;

24. echilibru ecologic – ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menţinerea structurii, funcţionarea şi dinamica ideală a acestuia;

25. ecosistem – complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi microorganisme şi mediul abiotic, care interacţionează într-o unitate funcţională;

26. ecoturism – formă de turism în care principalul obiectiv este observarea şi conştientizarea valorii naturii şi a tradiţiilor locale şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să contribuie la conservarea şi protecţia naturii;

b) să utilizeze resursele umane locale;

c) să aibă caracter educativ, respect pentru natură – conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale;

d) să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultural;

27. efluent – orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau difuză, inclusiv prin scurgere, jeturi, injecţie, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare;

28. emisie – evacuarea directă sau indirectă, din surse punctuale sau difuze, de substanţe, vibraţii, căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol;

29. eticheta ecologică – un simbol grafic şi/sau un scurt text descriptiv aplicat pe ambalaj, într-o broşură sau alt document informativ, care însoţeşte produsul şi care oferă informaţii despre cel puţin unul şi cel mult trei tipuri de impact asupra mediului;

30. evaluare de mediu – elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a autorităţilor publice interesate de efectele implementării planurilor şi programelor, luarea în considerare a raportului de mediu şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea informării asupra deciziei luate;

31. evaluarea impactului asupra mediului – proces menit să identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului;

32. evaluarea riscului – lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, prin care se realizează analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor componente ale impactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea măsurilor de prevenire, intervenţie şi/sau remediere;

33. exemplar – orice plantă sau animal în stare vie sau moartă, sau orice parte sau derivat din acestea, precum şi orice alte produse care conţin părţi sau derivate din acestea, aşa cum sunt specificate în documentele ce le însoţesc, pe ambalaje, pe mărci sau etichete sau în orice alte situaţii;

34. experţi – persoane fizice, recunoscute şi/sau atestate pe plan naţional şi/sau internaţional de către autorităţile competente în domeniu;

35. habitat natural – arie terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice;

36. habitat natural de interes comunitar – acel tip de habitat care:

a) este în pericol de dispariţie în arealul său natural; sau

b) are un areal natural redus fie ca urmare a restrângerii acestuia fie datorită faptului că în mod natural suprafaţa sa este redusă; sau

c) prezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe din cele cinci regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică;

37. habitat al unei specii – mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici şi. biotici în care trăieşte o specie în oricare stadiu al ciclului sau biologic;

38. informaţia privind mediul – orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială despre:

39. infrastructura pentru informaţii spaţiale – metadate, seturi de date spaţiale şi servicii de date spaţiale; servicii şi tehnologii de reţea; acorduri privind folosirea în comun, accesul şi utilizarea; procedurile, procesele şi mecanismele de monitorizare şi coordonare stabilite, operate sau puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile legale;

40. instalaţie – orice unitate tehnică staţionară sau mobilă precum şi orice altă activitate direct legată, sub aspect tehnic, cu activităţile unităţilor staţionare/mobile aflate pe acelaşi amplasament, care poate produce emisii şi efecte asupra mediului;

41. mediu – ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului;

42. mediu geologic – ansamblul structurilor geologice de la suprafaţa pământului în adâncime: sol, ape subterane, formaţiuni geologice;

43. microorganism – orice entitate microbiologică, celulară sau necelulară, capabilă de replicare sau de transfer de material genetic, inclusiv virusurile, viroizii şi celulele vegetale şi animale în culturi;

44. monitorizarea mediului – supravegherea, prognozarea, avertizarea şi intervenţia în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun;

45. monument al naturii – specii de plante şi animale rare sau periclitate, arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes ştiinţific sau peisagistic;

46. organism modificat genetic – orice organism, cu excepţia fiinţelor umane, în care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin împerechere şi/sau recombinare naturală;

47. plafon naţional de emisie – cantitatea maximă dintr-o substanţă care poate fi emisă la nivel naţional, în decursul unui an calendaristic;

48. planuri şi programe – planurile şi programele, inclusiv cele cofinanţate de Comunitatea Europeană, ca şi orice modificări ale acestora, care se elaborează şi/sau se adoptă de către o autoritate la nivel naţional, regional sau local ori care sunt pregătite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă, de către Parlament sau Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative;

49. plan de acţiuni – plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei integrate de mediu de către titularul activităţii sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului în scopul respectării prevederilor legale referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluării; planul de acţiune face parte integrantă din autorizaţia integranta de mediu;

50. poluant – orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale;

51. poluare – introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime;

52. prejudiciu – o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale sau al publicului, care poate să survină direct sau indirect;

53. proiect – documentaţie privind execuţia lucrărilor de construcţii sau alte instalaţii ori amenajări, alte intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică extragerea resurselor minerale;

54. program pentru conformare – plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu sau avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu de către titularul activităţii, sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului, în scopul respectării prevederilor legale privind protecţia mediului; programul pentru conformare face parte integrantă din autorizaţia de mediu sau din avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu;

55. program operaţional sectorial – document aprobat de Comisia Europeană pentru implementarea acelor priorităţi sectoriale din Planul Naţional de dezvoltare care sunt aprobate spre finanţare prin cadrul de sprijin comunitar;

56. public – una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi, în concordanţă cu legislaţia ori cu practica naţională, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora;

57. raport de mediu – parte a documentaţiei planurilor sau programelor, care identifică, descrie şi evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicării acestora şi alternativele sale raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria geografică aferentă, conform legislaţiei în vigoare;

58. raport de amplasament – documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul obţinerii autorizaţiei integrate de mediu şi care evidenţiază starea amplasamentului, situaţia poluării existente înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei şi oferă un punct de referinţă şi comparaţie la încetarea activităţii;

59. raport de securitate – documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, necesară pentru obiective în care sunt prezente substanţe periculoase conform prevederilor legislaţiei privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;

60. resurse naturale – totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili, regenerabile – apă, aer, sol, floră, fauna sălbatică, inclusiv cele inepuizabile – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor;

61. sistem de management de mediu – componentă a sistemului de management general, care include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea, analizarea şi menţinerea politicii de mediu;

62. sit de interes comunitar – arie/sit care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menţinerea sau restaurarea stării de conservare favorabilă a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar şi care pot contribui astfel semnificativ la coerenţa reţelei NATURA 2000 şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în regiunea sau regiunile respective. Pentru speciile de animale ce ocupă arii întinse de răspândire, ariile de interes comunitar corespund zonelor din teritoriile în care aceste specii sunt prezente în mod natural şi în care sunt prezenţi factorii abiotici şi biologici esenţiali pentru existenţa şi reproducerea acestora. 

63. specii de interes comunitar – specii care pe teritoriul Uniunii Europene sunt:

a) periclitate, cu excepţia celor al căror areal natural este situat la limita de distribuţie în areal şi care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vestpalearctică; sau

b) vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate este probabilă într-un viitor apropiat dacă acţiunea factorilor perturbatori persistă; sau

c) rare, speciile ale căror populaţii sunt reduse din punct de vedere al distribuţiei sau/şi numeric şi care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile, riscă să devină. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafeţe largi; sau

d) endemice şi care necesită o atenţie specială datorită caracteristicilor specifice ale habitatului lor şi/sau a impactului potenţial pe care ii are exploatarea acestora asupra stării de conservare

64. stare de conservare a unui habitat natural – totalitatea factorilor ce acţionează asupra unui habitat natural şi a speciilor caracteristice acestuia şi care pot influenţa pe termen lung atât distribuţia naturală, structura şi funcţiile acestuia, cât şi supravieţuirea speciilor caracteristice;

65. stare de conservare a unei specii – totalitatea factorilor ce acţionează asupra unei specii şi care pot influenţa pe termen lung distribuţia şi abundenţa populaţiilor speciei respective;

66. substanţă – element chimic şi compuşi ai acestuia, în înţelesul reglementărilor legale în vigoare, cu excepţia substanţelor radioactive şi a organismelor modificate genetic;

67. substanţa periculoasă – orice substanţă clasificată ca periculoasă de legislaţia specifică în vigoare din domeniul chimicalelor;

68. substanţe prioritare – substanţe care reprezintă un risc semnificativ de poluare asupra mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apă, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor;

69. substanţe prioritar periculoase – substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice, persistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de substanţe care creează un nivel similar de risc, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor;

70. sursă de radiaţii ionizante – entitate fizică, naturală, realizată sau utilizată ca element al unei activităţi care poate genera expuneri la radiaţii, prin emitere de radiaţii ionizante sau eliberare de substanţe radioactive;

71. trasabilitate – posibilitatea identificării şi urmăririi organismelor modificate genetic şi a produselor rezultate din acestea pe parcursul tuturor etapelor activităţilor care implică astfel de organisme şi produse;

72. utilizare în condiţii de izolare – orice operaţiune prin care microorganismele sunt modificate genetic, cultivate, multiplicate, stocate, folosite, transportate, distruse şi/sau anihilate în condiţii controlate, în spaţii/medii închise. Pentru toate aceste operaţiuni se iau măsuri specifice de izolare, pentru a se evita/limita contactul lor cu oamenii şi cu mediul;

73. vecinătatea ariei naturale protejate – zona din afara limitei unei arii naturale protejate din care se poate genera un impact asupra ariei naturale protejate de către un proiect sau o activitate în funcţie de natura, mărimea şi/sau localizarea acestora;

74. zonă umedă – întindere de bălţi, mlaştini, turbării, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastra sau sărată, inclusiv întinderea de apa marină a cărei adâncime la reflux nu depăşeşte 6 m. 

Art. 3. – Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei ordonanţe de urgenţă sunt:

a) principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale;

b) principiul precauţiei în luarea deciziei;

c) principiul acţiunii preventive;

d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă;

e) principiul "poluatorul plăteşte";

f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;

h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu;

i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului. 

Art. 4. – Modalităţile de implementare a principiilor şi a obiectivelor strategice sunt:

a) prevenirea şi controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile cu impact semnificativ asupra mediului;

b) adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerinţelor politicii de mediu;

c) corelarea planificării de amenajare a teritoriului şi urbanism cu cea de mediu;

d) efectuarea evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor şi programelor care pot avea efect semnificativ asupra mediului;

e) evaluarea impactului asupra mediului în faza iniţială a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului;

f) introducerea şi utilizarea pârghiilor şi instrumentelor economice stimulative sau coercitive;

g) rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în funcţie de amploarea acestora;

h) promovarea de acte normative armonizate cu reglementările europene şi internaţionale în domeniu;

i) stabilirea şi urmărirea realizării programelor pentru conformare;

j) crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului;

k) recunoaşterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea etichetei ecologice;

l) menţinerea şi ameliorarea calităţii mediului;

m) reabilitarea zonelor afectate de poluare;

n) încurajarea implementării sistemelor de management şi audit de mediu;

o) promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului;

p) educarea şi conştientizarea publicului, precum şi participarea acestuia în procesul de elaborare şi aplicare a deciziilor privind mediul;

q) dezvoltarea reţelei naţionale de arii protejate pentru menţinerea stării favorabile de conservare a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi faună sălbatică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene-Natura 2000;

r) aplicarea sistemelor de asigurare a trasabilităţii şi etichetării organismelor modificate genetic;

s) înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor. 

Art. 5. – Statul recunoaşte oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, garantând în acest scop:

a) accesul la informaţia privind mediul, cu respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare;

b) asocierea în organizaţii pentru protecţia mediului;

c) consultarea în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu, emiterea actelor de reglementare în domeniu, elaborarea planurilor şi programelor;

d) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizaţiilor pentru protecţia mediului, autorităţilor administrative şi/sau judecătoreşti, după caz, în probleme de mediu;

e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit. 

Art. 6. – (1) Protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice. 

(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale prevăd în bugetele proprii fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei comunitare din domeniul mediului şi pentru programe de protecţie a mediului şi colaborează cu autorităţile publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului în vederea realizării acestora. 

Art. 7. – (1) Coordonarea, reglementarea şi implementarea în domeniul protecţiei mediului revin autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, agenţiilor regionale şi judeţene pentru protecţia mediului, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", iar controlul respectării măsurilor de protecţia mediului se realizează de către Garda Naţională de Mediu, precum şi de personalul specializat al autorităţilor de protecţie a mediului şi persoanele împuternicite de autoritatea competentă, conform legislaţiei specifice în vigoare. 

(2) În perimetrul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului este reprezentată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării". 

CAPITOLUL II

Procedura de reglementare

Art. 8. – (1) Autorităţile competente pentru protecţia mediului conduc procedura de reglementare şi emit, după caz, avize de mediu, acorduri şi autorizaţii/autorizaţii integrate de mediu, în condiţiile legii. 

(2) În derularea procedurilor de reglementare pentru proiecte sau activităţi care pot avea efecte semnificative asupra teritoriului altor state, autorităţile competente pentru protecţia mediului respectă prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte. 

Art. 9. – (1) Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru planuri şi programe sunt obligatorii pentru adoptarea planurilor şi programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului. 

(2) Evaluarea de mediu are ca scop integrarea obiectivelor şi cerinţelor de protecţie a mediului în pregătirea şi adoptarea planurilor şi programelor. 

(3) Procedura de evaluare de mediu, structura raportului de mediu şi condiţiile de emitere a avizului de mediu pentru planuri şi programe, inclusiv pentru cele cu efecte transfrontieră, sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 

(4) Aprobarea planurilor şi programelor, la orice nivel ierarhic, este condiţionată de existenţa avizului de mediu pentru respectivul plan sau program. 

Art. 10. – (1) Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sunt obligatorii în cazul în care titularii de activităţi cu posibil impact semnificativ asupra mediului urmează să deruleze sau să fie supuşi unei proceduri de: vânzare a pachetului majoritar de acţiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare sau în alte situaţii care implica schimbarea titularului activităţii, precum şi în caz de dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii, conform legii. 

(2) În termen de 60 de zile de la data semnării/emiterii documentului care atestă încheierea uneia dintre procedurile menţionate la alin. (1) , părţile implicate transmit în scris autorităţii competente pentru protecţia mediului obligaţiile asumate privind protecţia mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu originalul. 

(3) Clauzele privind obligaţiile de mediu cuprinse în actele întocmite în cadrul procedurilor prevăzute la alin. (1) au caracter public. 

(4) Îndeplinirea obligaţiilor de mediu este prioritară în cazul procedurilor de: dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii. 

(5) Procedura de solicitare şi emitere a avizului de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu se adoptă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

Art. 11. – (1) Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice sau private sau pentru modificarea ori extinderea activităţilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, care pot avea impact semnificativ asupra mediului. 

(2) Pentru obţinerea acordului de mediu, proiectele publice sau private care pot avea impact semnificativ asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor, sunt supuse, la decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, evaluării impactului asupra mediului. 

(3) Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv pentru proiecte cu impact transfrontieră şi lista proiectelor publice sau private supuse procedurii sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 

(4) Acordul de mediu se emite în paralel cu celelalte acte de reglementare emise de autorităţile competente, potrivit legii. 

Art. 12. – (1) Desfăşurarea activităţilor existente precum şi începerea activităţilor noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu. 

(2) Procedura de emitere a autorizaţiei de mediu şi lista activităţilor supuse acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 

(3) Pentru obţinerea autorizaţiei de mediu, activităţile existente, care nu sunt conforme cu normele şi reglementările de mediu în vigoare, sunt supuse bilanţului de mediu, la decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului. 

(4) Procedura de realizare a bilanţului de mediu este stabilită prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 

(5) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului negociază cu titularul activităţii programul pentru conformare, pe baza concluziilor şi recomandărilor bilanţului de mediu. 

(6) Este obligatorie îndeplinirea măsurilor cuprinse în programul pentru conformare la termenele stabilite. 

(7) Activităţile desfăşurate de structurile componente ale sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt exceptate de la obţinerea autorizaţiei de mediu. 

Art. 13. – (1) Măsurile privind prevenirea şi controlul integrat al poluării şi lista activităţilor supuse procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu sunt stabilite prin lege. 

(2) Procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu şi normele metodologice de aplicare a acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 

Art. 14. – (1) Autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu se emite după obţinerea celorlalte avize, acorduri, autorizaţii, după caz, ale autorităţilor competente, potrivit legii. 

(2) Funcţionarea fără autorizaţie de mediu este interzisă pentru activităţile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului. 

(3) Funcţionarea fără autorizaţie integrată de mediu este interzisă pentru activităţile supuse legislaţiei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării. 

(4) Titularul activităţii are obligaţia de a informa autorităţile publice teritoriale competente pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi reglementaţi, precum şi cu privire la accidente sau pericole de accidente. 

Art. 15. – (1) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite, revizuieşte şi actualizează, după caz, actele de reglementare. 

(2) Actele de reglementare se emit numai dacă planurile şi programele, proiectele, respectiv programele pentru conformare privind activităţile existente prevăd prevenirea, reducerea, eliminarea sau compensarea, după caz, a consecinţelor negative asupra mediului, în raport cu prevederile aplicabile din normele tehnice şi reglementările în vigoare. 

(3) Titularii activităţilor care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului au obligaţia de a respecta termenele stabilite de autoritatea competentă de protecţia mediului în derularea acestor proceduri. 

(4) Nerespectarea termenelor stabilite de autoritatea competentă de protecţia mediului în derularea procedurii de reglementare conduce la încetarea acestei proceduri, solicitarea actului de reglementare fiind anulată. 

Art. 16. – (1) Avizul de mediu pentru planuri şi programe are aceeaşi perioadă de valabilitate ca şi planul sau programul pentru care a fost emis, cu excepţia cazului în care intervin modificări ale respectivului plan sau program, conform legislaţiei specifice. 

(2) Avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu este valabil până la îndeplinirea scopului pentru care a fost emis, cu excepţia cazului în care intervin modificări ale condiţiilor în care a fost emis. 

(3) Acordul de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului. Acordul de mediu îşi pierde valabilitatea dacă lucrările de investiţii pentru care a fost emis nu încep în termen de 2 ani de la data emiterii, cu excepţia proiectelor cu finanţare externă pentru care acordul de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada desfăşurării acestora, până la finalizarea investiţiei. 

(4) Autorizaţia de mediu este valabilă 5 ani, iar autorizaţia integrată de mediu este valabilă 10 ani. 

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4) , autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu emise cu program pentru conformare, respectiv cu plan de acţiuni sunt valabile pe toata perioada derulării programului/planului. 

(6) Perioada de valabilitate a autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu nu poate depăşi ultimul termen scadent al programului pentru conformare, respectiv al planului de acţiuni, cu aplicarea prevederilor alin. (4) şi (5) . 

Art. 17. – (1) Avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu, acordul de mediu şi autorizaţia de mediu se revizuiesc dacă apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii. în acest caz se poate cere şi refacerea evaluării impactului asupra mediului şi/sau a bilanţului de mediu. 

(2) Autorizaţia integrată de mediu se revizuieşte în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică privind prevenirea şi controlul integrat al poluării. 

(3) Acordul de mediu şi autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu se suspendă de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului care a emis actul de reglementare, pentru nerespectarea prevederilor acestora sau ale programelor pentru conformare/planurilor de acţiuni, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 30 de zile pentru îndeplinirea obligaţiilor. 

Suspendarea se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfăşurarea proiectului sau activităţii este interzisă. 

(4) În cazul în care nu s-au îndeplinit condiţiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu, după caz. 

(5) Dispoziţiile de suspendare şi, implicit, de încetare a desfăşurării proiectului sau activităţii sunt executorii de drept. 

Art. 18. – Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare se soluţionează de instanţele de contencios administrativ competente. 

Art. 19. – Acordul de mediu şi autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu pentru activităţile miniere care utilizează substanţe periculoase în procesul de prelucrare şi concentrare, pentru capacităţi de producţie mai mari de 5 milioane tone/an şi/sau dacă suprafaţa pe care se desfăşoară activitatea este mai mare de 1. 000 ha, se promovează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 

Art. 20. – (1) Autoritatea competentă pentru protecţia mediului, împreună cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, după caz, asigură informarea, participarea publicului la deciziile privind activităţi specifice şi accesul la justiţie, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000. 

(2) Informarea publicului în cadrul procedurilor de reglementare pentru planuri, programe proiecte şi activităţi se realizează conform legislaţiei specifice în vigoare. 

(3) Consultarea publicului este obligatorie în cazul procedurilor de emitere a actelor de reglementare. Procedura de participare a publicului la luarea deciziei este stabilită prin acte normative specifice. 

(4) Modalităţile de realizare a participării publicului la elaborarea unor planuri şi programe specifice în legătură cu mediul se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

(5) Accesul la justiţie al publicului se realizează potrivit reglementărilor legale în vigoare. 

(6) Organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului au drept la acţiune injustiţie în probleme de mediu. 

Art. 21. – (1) Persoane fizice sau juridice independente de titularul planului, programului, proiectului sau al activităţii şi atestate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, potrivit legii, realizează:

a) evaluarea de mediu;

b) evaluarea impactului asupra mediului;

c) bilanţul de mediu;

d) raportul de amplasament;

e) raportul de securitate. 

(2) Procedura de atestare a persoanelor fizice şi juridice se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

(3) Cheltuielile pentru elaborarea evaluării de mediu, evaluării impactului asupra mediului, bilanţului de mediu, raportului de amplasament şi raportului de securitate sunt suportate de titularul planului, programului, proiectului sau al activităţii. 

(4) Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi a publicului revine titularului planului, programului, proiectului sau al activităţii, iar răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor prevăzute la alin. (1) revine autorului acestora. 

Art. 22. – (1) Autorităţile publice pentru protecţia mediului încasează sumele provenite din taxele pentru emiterea actelor de reglementare. 

(2) Taxele prevăzute la alin. (1) se fac venit la Fondul pentru mediu, iar cuantumul acestora se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 

Art. 23. – (1) Autorităţile competente pentru protecţia mediului încasează, de asemenea, sume provenite din tarife pentru lucrările şi serviciile prestate la solicitarea persoanelor fizice şi juridice, în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară în limitele competenţelor lor legale. 

(2) Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor prestate, precum şi cuantumul tarifelor se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

(3) Autorităţile publice pentru protecţia mediului constituie un fond de stimulare a personalului prin utilizarea unui procent de 25%, obţinut din încasarea tarifelor prevăzute la alin. (1) , iar diferenţa de 75% se varsă la bugetul de stat. 

(4) Metodologia de utilizare a fondului de stimulare este stabilită prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 

(5) Disponibilităţile înregistrate şi neutilizate la finele anului se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceleaşi destinaţii prevăzute la alineatul (3) . 

(6) Autorităţile competente pentru protecţia mediului au dreptul să primească şi să utilizeze fonduri provenite din sponsorizări şi donaţii de la persoane fizice şi juridice, române sau străine, în condiţiile legii. 

CAPITOLUL III

Regimul substanţelor şi preparatelor periculoase

Art. 24. – Activităţile privind fabricarea, introducerea pe piaţă, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul intern, manipularea, eliminarea, precum şi introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor periculoase sunt supuse unui regim special de reglementare şi gestionare. 

Art. 25. – (1) Transportul internaţional şi tranzitul substanţelor şi preparatelor periculoase se realizează conform acordurilor şi convenţiilor privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase, la care România este parte. 

(2) Importul şi exportul substanţelor şi preparatelor periculoase restricţionate sau interzise la utilizare de către anumite state sau de către România se realizează în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte. 

Art. 26. – Autoritatea publică centrală şi autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, precum şi alte autorităţi publice abilitate prin lege, după caz, controlează respectarea reglementărilor privind regimul substanţelor şi preparatelor periculoase. 

Art. 27. – Pentru controlul importului, exportului şi tranzitului substanţelor şi preparatelor periculoase în vamă, autoritatea vamală convoacă autorităţile competente în domeniul substanţelor şi preparatelor periculoase, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. 

Art. 28. – Persoanele fizice şi juridice care gestionează substanţe şi preparate periculoase au următoarele obligaţii:

a) să respecte prevederile art. 24 privind substanţele şi preparatele periculoase;

b) să ţină evidenţă strictă – cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare – a substanţelor şi preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor şi ambalajelor acestora, care intră în sfera lor de activitate, şi să furnizeze informaţiile şi datele cerute de autorităţile competente conform legislaţiei specifice în vigoare;

c) să elimine, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu, substanţele şi preparatele periculoase care au devenit deşeuri şi sunt reglementate în conformitate cu legislaţia specifică. 

d) să identifice şi să prevină riscurile pe care substanţele şi preparatele periculoase le pot reprezenta pentru sănătatea populaţiei şi să anunţe iminenţa unor descărcări neprevăzute sau accidente autorităţilor pentru protecţia mediului şi de apărare civilă. 

CAPITOLUL IV

Regimul deşeurilor

Art. 29. – Gestionarea deşeurilor se efectuează în condiţii de protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului şi se supune prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi legislaţiei specifice în vigoare. 

Art. 30. – Controlul gestionării deşeurilor revine autorităţilor publice competente pentru protecţia mediului şi celorlaltor autorităţi cu competenţe stabilite de legislaţia în vigoare. 

Art. 31. – Autorităţile administraţiei publice locale, precum şi persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de gestionare a deşeurilor au atribuţii şi obligaţii în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a celor specifice din domeniul gestionării deşeurilor. 

Art. 32. – (1) Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă. 

(2) Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor, în scopul recuperării, se realizează în baza reglementărilor specifice în domeniu, cu aprobarea Guvernului, în conformitate cu prevederile Tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005. 

(3) Valorificarea deşeurilor se realizează numai în instalaţii, prin procese sau activităţi autorizate de autorităţile publice competente. 

(4) Tranzitul şi exportul de deşeuri de orice natură se realiză în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu legislaţia naţională specifică în domeniu. 

Art. 33. – (1) Transportul intern al deşeurilor periculoase se realizează în conformitate cu prevederile legale specifice. 

(2) Transportul internaţional şi tranzitul deşeurilor periculoase se realizează în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte. 

CAPITOLUL V

Regimul îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a plantelor

Art. 34. – Îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor sunt supuse unui regim special de reglementare stabilit prin legislaţie specifică în domeniul chimicalelor. 

Art. 35. – Regimul special de reglementare a îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor se aplică activităţilor privind fabricarea, plasarea pe piaţă, utilizarea, precum şi importul şi exportul acestora. 

Art. 36. – Autorităţile publice centrale competente conform legislaţiei specifice din domeniul chimicalelor, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, au următoarele obligaţii:

a) să reglementeze regimul îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a plantelor;

b) să organizeze, la nivel teritorial, reţeaua de laboratoare pentru controlul calităţii îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a plantelor;

c) să verifice, prin reţeaua de laboratoare, concentraţiile reziduurilor de produse de protecţie a plantelor în sol, recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale şi animale. 

Art. 37. – Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, împreună cu autorităţile publice centrale pentru agricultură, silvicultură, sănătate şi cele din domeniul transporturilor sau serviciile descentralizate ale acestora, după caz, supraveghează şi controlează aplicarea reglementărilor privind îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor, astfel încât să se evite poluarea mediului de către acestea. 

Art. 38. – (1) Persoanele juridice care produc, stochează, comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi produse de protecţie a plantelor, au următoarele obligaţii:

a) să producă, stocheze, comercializeze şi să utilizeze produse de protecţia plantelor numai cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

b) să nu folosească îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor în zonele sau pe suprafeţele unde sunt instituite măsuri speciale de protecţie;

c) să administreze produse de protecţie a plantelor cu mijloace aviatice, numai cu avizul autorităţilor competente pentru protecţia mediului, autorităţilor competente în domeniul sanitar şi al comisiilor judeţene de bază melifera şi stupărit pastoral, potrivit reglementărilor în vigoare, după o prealabilă înştiinţare prin mass-media;

d) să aplice, în perioada înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protecţie a plantelor care sunt selective faţă de insectele polenizatoare;

e) să livreze, să manipuleze, să transporte şi să comercializeze îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare, prescripţii de siguranţă şi folosire, în condiţii în care să nu provoace contaminarea mijloacelor de transport şi/sau a mediului, după caz;

f) să stocheze temporar îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate, bine aerisite. 

(2) Persoanele juridice interesate în fabricarea şi/sau plasarea pe piaţă a produselor de protecţia plantelor şi îngrăşămintelor chimice au obligaţia să solicite şi să obţină, în cazul în care legislaţia specifică prevede aceasta, avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice, în vederea producerii, comercializării şi utilizării acestora în agricultură şi silvicultură. 

(3) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) -f) revin şi persoanelor fizice, în condiţiile legii. 

CAPITOLUL V

Regimul organismelor modificate genetic, obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne

Art. 39. – (1) Activităţile care implică organisme modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne, sunt supuse unui regim special de reglementare, autorizare şi administrare, conform dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, a legislaţiei specifice şi convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte. 

(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) includ:

a) utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic;

b) introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic vii;

c) importul organismelor/microorganismelor modificate genetic. 

(3) Activităţile prevăzute la alin. (2) se desfăşoară numai în condiţiile asigurării protecţiei mediului, precum şi a sănătăţii oamenilor şi animalelor, în baza actelor de reglementare, emise de autoritatea competentă. 

Art. 40. – (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului emite autorizaţiile şi acordurile de import privind activităţile cu organisme modificate genetic prevăzute la art. 39, alin. (2) lit. c) . 

(2) În procesul decizional privind activităţile de la art. 39, alin. (2) , lit. b) şi c) , autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului solicită avizele autorităţilor publice centrale pentru agricultură, sănătate, siguranţa alimentelor, protecţia consumatorului, precum şi ale altor instituţii implicate, conform legislaţiei specifice, consultă Comisia pentru Securitate Biologică şi asigură informarea şi participarea publicului. 

(3) În procesul decizional privind activităţile prevăzute la art. 39, alin. (2) lit. a) , autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului aplică procedura stabilită prin legislaţia specifică privind microorganismele modificate genetic. 

Art. 41. – (1) Autorizaţiile privind introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic vii şi privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic se emit numai persoanelor juridice, conform prevederilor legislaţiei specifice. 

(2) Importul pe teritoriul României şi exportul unui organism modificat genetic se realizează numai de către persoane juridice, conform prevederilor legislaţiei specifice în vigoare. 

(3) Transportul internaţional al organismelor modificate genetic se realizează conform legislaţiei naţionale, acordurilor şi convenţiilor privind transportul internaţional de mărfuri/mărfuri periculoase, după caz, la care România este parte. 

Art. 42. – Autoritatea vamală permite importul/exportul organismelor modificate genetic şi colaborează cu autorităţile publice centrale pentru protecţia mediului, agricultură, siguranţa alimentelor, sănătate şi alte autorităţi implicate, în conformitate cu legislaţia specifică. 

Art. 43. – Titularii acordurilor de import pentru organisme modificate genetic şi ai autorizaţiilor privind activităţile cu organisme modificate genetic au obligaţia să se conformeze cerinţelor legale privind asigurarea trasabilităţii, etichetării, monitorizării şi să raporteze autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi altor autorităţi, după caz, rezultatele activităţii, conform legislaţiei specifice în vigoare. 

Art. 44. – Persoanele juridice care desfăşoară activităţi care implică organisme modificate genetic au următoarele obligaţii:

a) să solicite şi să obţină acordul de import pentru organisme modificate genetic şi/sau autorizaţiile privind activităţile cu organisme modificate genetic, după caz;

b) să respecte prevederile acordurilor de import pentru organisme modificate genetic şi/sau ale autorizaţiilor privind activităţile cu organisme modificate genetic, după caz;

c) să oprească activitatea sau să schimbe condiţiile de desfăşurare, la solicitarea autorităţii competente, dacă apar informaţii noi, privind riscurile asupra mediului şi sănătăţii umane şi animale;

d) să răspundă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi a legislaţiei specifice în vigoare, pentru prejudiciile rezultate din aceste activităţi;

e) să acopere costurile măsurilor necesare pentru prevenirea şi/sau reducerea consecinţelor efectelor adverse ale acestor activităţi;

f) să aplice măsurile de eliminare a deşeurilor rezultate din activităţile care implică organisme/microorganisme modificate genetic, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. 

CAPITOLUL VII

Regimul activităţilor nucleare

Art. 45. – Activităţile în domeniul nuclear se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor naţionale şi internaţionale specifice la care România este parte. 

Art. 46. – (1) Acordul de mediu pentru o practică sau o activitate din domeniul nuclear se eliberează înainte de emiterea autorizaţiei de către autoritatea competentă de autorizare, reglementare şi control în domeniul nuclear, conform legislaţiei în vigoare. 

(2) Autorizaţia de mediu se emite după eliberarea autorizaţiei de către autoritatea competentă de autorizare, reglementare şi control în domeniul nuclear. 

(3) Pentru instalaţiile cu risc nuclear major – centrale nuclearoelectrice, reactoare de cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear şi depozite finale de combustibil nuclear ars – acordul de mediu sau autorizaţia de mediu se emit prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii centrale pentru protecţia mediului. 

Art. 47. – (1) Controlul activităţilor nucleare se realizează de autoritatea competentă în domeniul activităţilor nucleare. 

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii:

a) organizează monitorizarea radioactivităţii mediului pe întregul teritoriu al ţării;

b) supraveghează, controlează şi dispune luarea măsurilor ce se impun în domeniul activităţilor nucleare, pentru respectarea prevederilor legale privind protecţia mediului;

c) colaborează cu organele competente în apărarea împotriva dezastrelor, protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului. 

Art. 48. – Persoanele fizice şi juridice autorizate, care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear, au următoarele obligaţii:

a) să evalueze, direct sau prin structuri abilitate, riscul potenţial, să solicite şi să obţină autorizaţia de mediu;

b) să aplice procedurile şi să prevadă echipamentele pentru activităţile noi, care să permită realizarea nivelului raţional cel mai scăzut al dozelor de radioactivitate şi al riscurilor asupra populaţiei şi mediului, şi să solicite şi să obţină acordul de mediu sau autorizaţia de mediu, după caz;

c) să aplice, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive a mediului, care să asigure respectarea condiţiilor de eliminare a substanţelor radioactive prevăzute în autorizaţie şi menţinerea dozelor de radioactivitate în limitele admise;

d) să menţină în stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local, pentru a depista orice contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare accidentală de substanţe radioactive;

e) să raporteze prompt autorităţii competente orice creştere semnificativă a contaminării mediului şi dacă aceasta se datorează sau nu activităţii desfăşurate;

f) să verifice continuu corectitudinea presupunerilor făcute prin evaluările probabilistice privind consecinţele radiologice ale eliberărilor radioactive;

g) să asigure depozitarea deşeurilor radioactive, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi a mediului. 

CAPITOLUL VIII

Conservarea biodiversităţii şi arii naturale protejate

Art. 49. – (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, împreună cu alte autorităţi publice centrale, după caz, elaborează reglementări tehnice privind măsurile de protecţie a ecosistemelor, de conservare şi utilizare durabilă a componentelor diversităţii biologice. 

(2) Regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice se supun prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi legislaţiei specifice în vigoare. 

(3) La proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul natural al unei arii naturale protejate este obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmată de avansarea soluţiilor tehnice de menţinere a zonelor de habitat natural, de conservare a funcţiilor ecosistemelor şi de protecţie a speciilor sălbatice de floră şi faună, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei şi a condiţiilor impuse prin acordul de mediu, precum şi automonitorizarea până la îndeplinirea acestora. 

(4) Deţinătorii cu orice titlu de suprafeţe terestre şi acvatice supuse refacerii ecologice sau aflate într-o arie naturală protejată au obligaţia de a aplica şi/sau respecta măsurile stabilite de autoritatea competentă pentru protecţia mediului. 

Art. 50. – (1) Proprietarii de terenuri extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restricţii de utilizare, conform legislaţiei specifice în domeniu, sunt scutiţi de plata impozitului pe teren. 

(2) Scutirea de la plata impozitului pe teren se acordă în baza unei confirmări emisă de structura de administrare a ariei naturale protejate sau de autoritatea competentă pentru protecţia mediului. 

Art. 51. – (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte lista siturilor de interes comunitar şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică, pe care o transmite Comisiei Europeane la data aderării, împreună cu Formularele standard Natura 2000, completate pentru fiecare sit în parte. 

(2) Formularul Standard Natura 2000 stabilit de Comisia Europeană se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

(3) Siturile de interes comunitar se declară prin ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, iar după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană devin arii speciale de conservare şi se declară prin hotărâre a Guvernului. 

(4) Managementul siturilor de interes comunitar necesită planuri de management adecvate specifice sau integrate în alte planuri de management şi măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor ca şi perturbarea speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea silului, dar susceptibil de a-l afecta într-un mod semnificativ, face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, ţinând cont de obiectivele de conservare a ariei şi cu consultarea publicului. Nu sunt acceptate planuri sau proiecte în siturile respective care afectează aria. 

(5) Pentru administrarea parcurilor naţionale, parcurilor naturale, a siturilor de interes comunitar şi a ariilor de protecţie specială avifaunistice a căror suprafaţă este mai mare de 4000 ha, se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi Conservarea Biodiversităţii, instituţie publică, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, care are în subordine şi/sau coordonare structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică. 

(6) Structura organizatorică, numărul de personal, atribuţiile şi competenţele Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi Conservarea Biodiversităţii, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

Art. 52. – (1) Respectarea prevederilor din regulamentele şi planurile de management ale ariilor naturale protejate, aprobate conform prevederilor legale, este obligatorie. 

(2) În ariile naturale protejate şi în vecinătatea acestora este interzisă:

a) desfăşurarea programelor, proiectelor şi activităţilor care contravin planurilor de management sau regulamentelor ariilor naturale protejate sau care sunt susceptibile să genereze un impact asupra acestora;

b) schimbarea destinaţiei terenurilor;

c) păşunatul şi amplasarea de stâne şi locuri de târlire;

d) activităţi comerciale de tip comerţ ambulant. 

(3) Pe teritoriul ariilor naturale protejate, pe lângă interdicţiile prevăzute în planurile de management şi regulamente, sunt interzise:

a) distrugerea sau degradarea panourilor informative şi indicatoare, construcţiile, împrejmuirile, barierele, plăcile, stâlpii, semnele de marcaj sau orice alte amenajări aflate în inventarul ariilor naturale protejate;

b) aprinderea şi folosirea focului deschis în afara vetrelor special amenajate şi semnalizate în acest scop de către administratorii sau custozii ariilor naturale protejate;

c) abandonarea deşeurilor în afara locurilor special amenajate şi semnalizate pentru colectare daca există;

d) accesul pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi practicarea de sporturi în afara drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili;

e) exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile din parcurile naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice, monumentele naturii şi din zonele de conservare specială ale parcurilor naturale. în parcurile naturale în afara zonelor de conservare specială, exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile este permisă numai daca acest lucru este prevăzut în mod explicit în planurile de management şi regulamentele acestora. 

(4) Pentru orice proiect finanţat din fonduri comunitare este necesară obţinerea avizului Natura 2000. Competenţele şi procedura de emitere a avizului Natura 2000 se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

Art. 53. – (1) Introducerea pe teritoriul ţării, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, de culturi de microorganisme, a exemplarelor de plante şi animale sălbatice vii, fără acordul pentru import al speciilor non-CITES sau, respectiv, permisului CITES pentru celelalte specii, este interzisă. 

(2) Exportul speciilor de plante şi animale din flora şi fauna sălbatică se realizează pe baza acordului pentru export al speciilor non-CITES şi, respectiv, permisul CITES, pentru celelalte specii. 

(3) Competenţele şi procedura de emitere a acordului de import/export plante şi/sau animale sălbatice non-CITES şi ale permisului CITES sunt stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

(4) Activităţile de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, terestră şi acvatică, sau a unor părţi ori produse ale acestora, în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, se pot organiza şi desfăşura numai de persoane fizice sau juridice autorizate de autorităţile publice judeţene pentru protecţia mediului. 

Art. 54. – Orice activitate de cultivare sau testare a plantelor superioare modificate genetic în ariile naturale protejate, legal constituite, precum şi la o distanţă mai mică de 15 km faţă de limita acestora, este strict interzisă. 

CAPITOLUL IX

Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice

Art. 55. – (1) Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice are ca obiect menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii biologice ale acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale. 

(2) Conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii apelor costiere şi maritime urmăreşte reducerea progresivă a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritare/prioritar periculoase în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate în Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, semnată la Bucureşti la 21 aprilie 1992, ratificată prin Legea nr. 98/1992. 

Art. 56. – (1) Activităţile de gospodărire şi protecţie a resurselor de apă şi a ecosistemelor acvatice se supun prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi legislaţiei specifice în vigoare. 

(2) Reglementarea activităţilor din punct de vedere al gospodăririi apelor şi controlul respectării prevederilor privind protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice se realizează de către autorităţile competente pentru protecţia mediului, de gospodărire a apelor şi de sănătate. 

Art. 57. – Autorizaţia de gospodărire a apelor pentru activităţile supuse legislaţiei din domeniul prevenirii şi controlului integrat al poluării se emite în conformitate cu prevederile legale din acest domeniu şi se include în autorizaţia integrată de mediu. 

Art. 58. – Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii:

a) să execute toate lucrările de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrării faunei acvatice şi de ameliorare a calităţii apei, prevăzute cu termen în avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor, precum şi în autorizaţia de mediu, şi să monitorizeze zona de impact;

b) să se doteze, în cazul deţinerii de nave, platforme plutitoare sau de foraje marine, cu instalaţii de stocare sau de tratare a deşeurilor, instalaţii de epurare a apelor uzate şi racorduri de descărcare a acestora în instalaţii de mal sau plutitoare;

c) să amenajeze porturile cu instalaţii de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deşeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale şi maritime, şi să constituie echipe de intervenţie în caz de poluare accidentală a apelor şi a zonelor de coastă;

d) să nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale şi să nu arunce de pe acestea nici un fel de deşeuri;

e) să nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce impurificarea apelor de suprafaţă;

f) să nu deverseze în apele de suprafaţă, subterane şi maritime ape uzate, fecaloid menajere, substanţe petroliere, substanţe prioritare/prioritar periculoase;

g) să nu arunce şi să nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor şi în zonele umede şi de coastă deşeuri de orice fel şi să nu introducă în ape substanţe explozive, tensiune electrică, narcotice, substanţe prioritare/prioritar periculoase. 

CAPITOLUL X

Protecţia atmosferei, schimbările climatice, gestionarea zgomotului ambiental

Art. 59. – Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

a) elaborează politica naţională şi coordonează acţiunile la nivel naţional, regional şi local privind protecţia atmosferei, schimbările climatice, precum şi pentru protecţia populaţiei faţă de nivelurile de expunere la zgomotul ambiental ce poate avea efecte negative asupra sănătăţii umane, în conformitate cu politicile europene şi internaţionale specifice;

b) elaborează, promovează şi actualizează Strategia naţională în domeniul protecţiei atmosferei şi Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei;

c) elaborează, promovează şi, după caz, actualizează Programul naţional de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi provenite din instalaţii mari de ardere;

d) coordonează elaborarea Programului naţional de reducere progresivă a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili şi amoniac;

e) elaborează, promovează şi actualizează Strategia naţională privind schimbările climatice, Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice;

f) asigură integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi adaptarea la efectele schimbărilor climatice în strategiile sectoriale;

g) administrează Registrul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră;

h) coordonează Sistemul naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră;

i) coordonează implementarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice;

j) aprobă şi promovează Planul Naţional de Acţiune pentru reducerea nivelurilor de zgomot;

k) organizează activitatea de monitoring privind calitatea aerului la nivelul întregii ţări;

l) stabileşte, după caz, prin actele de reglementare, valori limită de emisie mai restrictive şi măsurile necesare în vederea respectării plafoanelor naţionale de emisii, respectiv a încărcărilor şi nivelelor critice. 

Art. 60. – (1) Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efecte de seră şi condiţiile de elaborare a planurilor naţionale de alocare a acestor certificate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

(2) Gestionarea durabilă şi unitară a resursei disponibile de credite de emisii de gaze cu efect de seră se realizează prin structuri special constituite, în cadrul Administraţiei Fondului pentru mediu. 

Art. 61. – Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin autorităţile publice din subordinea sa, supraveghează şi controlează aplicarea prevederilor legale privind protecţia atmosferei şi gestionarea zgomotului ambiental, în care scop:

a) dispune încetarea temporară sau definitivă a activităţilor generatoare de poluare, în vederea aplicării unor măsuri de urgenţă sau pentru nerespectarea programului pentru conformare/planului de acţiuni;

b) solicită aplicarea măsurilor tehnologice, a restricţiilor şi interdicţiilor în scopul prevenirii, limitării sau eliminării emisiilor de poluanţi;

c) solicită luarea măsurilor în vederea respectării nivelului maxim admis al zgomotului ambiental. 

Art. 62. – Deţinătorii, cu orice titlu, de terenuri sunt obligaţi să întreţină perdelele şi aliniamentele de protecţie, spaţiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătăţirea capacităţii de regenerare a atmosferei, protecţia fonică şi eoliană. 

Art. 63. – Autorităţile cu responsabilităţi privind securizarea frontierei au obligaţia să nu permită intrarea/ieşirea din ţară a surselor mobile poluante care nu respectă prevederile legale în vigoare. 

Art. 64. – Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii în domeniu:

a) să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând măsuri tehnologice adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;

b) să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de automonitorizare şi să asigure corecta lor funcţionare;

c) să asigure personal calificat şi să furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru conformare, autorităţilor competente pentru protecţia mediului, datele necesare;

d) să îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu pună în exploatare instalaţiile prin care se depăşesc limitele maxime admise prevăzute în legislaţia în vigoare;

e) să asigure, la cererea autorităţilor competente pentru protecţia mediului, diminuarea, modificarea sau încetarea activităţii generatoare de poluare;

f) să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, astfel încât să nu conducă, prin funcţionarea acestora, la depăşirea nivelurilor limită a zgomotului ambiental. 

CAPITOLUL XI

Protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre

Art. 65. – Protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin măsuri adecvate de gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a teritoriului, este obligatorie pentru toţi deţinătorii, cu titlu sau fără titlu. 

Art. 66. – (1) Reglementările privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului, remedierea în zonele în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate şi cele referitoare la protecţia calităţii solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, cu consultarea celorlalte autorităţi publice centrale competente, stabileşte sistemul de monitorizare a calităţii mediului geologic în scopul evaluării stării actuale şi a tendinţelor de evoluţie a acesteia. 

Art. 67. – Controlul respectării reglementărilor legale privind protecţia, conservarea, amenajarea şi folosirea judicioasă a solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre se organizează şi se exercită de autorităţile competente pentru protecţia mediului, precum şi, după caz, de alte autorităţi ale administraţiei publice competente, potrivit dispoziţiilor legale. 

Art. 68. – Deţinătorii de terenuri, cu orice titlu, precum şi orice persoană fizică sau juridică care desfăşoară o activitate pe un teren, fără a avea un titlu juridic, au următoarele obligaţii:

a) să prevină, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calităţii mediului geologic;

b) să asigure luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcţional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicaţii rutiere, feroviare şi de navigaţie;

c) să respecte orice alte obligaţii prevăzute de reglementările legale în domeniu. 

Art. 69. – Deţinătorii cu orice titlu ai fondului forestier, ai vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier şi ai pajiştilor, precum şi orice persoană fizică sau juridică care desfăşoară o activitate pe un astfel de teren, fără a avea un titlu juridic, au următoarele obligaţii:

a) să menţină suprafaţa împădurită a fondului forestier, a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a jnepenişurilor, tufişurilor şi pajiştilor existente, fiind interzisă reducerea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege;

b) să exploateze masa lemnoasă în condiţiile legii precum şi să ia măsuri de reîmpădurire şi, respectiv de completare a regenerărilor naturale;

c) să gestioneze corespunzător deşeurile de exploatare rezultate, în condiţiile prevăzute de lege;

d) să asigure respectarea regulilor silvice de exploatare şi transport tehnologic al lemnului, stabilite conform legii, în scopul menţinerii biodiversităţii pădurilor şi a echilibrului ecologic;

e) să respecte regimul silvic în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniul silviculturii şi protecţiei mediului;

f) să asigure aplicarea măsurilor specifice de conservare pentru pădurile cu funcţii speciale de protecţie, situate pe terenuri cu pante foarte mari, cu procese de alunecare şi eroziune, pe grohotişuri, stâncării, la limita superioară de altitudine a vegetaţiei forestiere, precum şi pentru alte asemenea păduri;

g) să respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetaţiei lemnoase de pe păşunile împădurite care îndeplinesc funcţii de protecţie a solului şi a resurselor de apă;

h) să asigure exploatarea raţională, organizarea şi amenajarea pajiştilor, în funcţie de capacitatea de refacere a acestora;

i) să exploateze resursele pădurii, fondul cinegetic şi piscicol, potrivit prevederilor legale în domeniu;

j) să exploateze pajiştile, în limitele bonităţii, cu numărul şi speciile de animale şi în perioada stabilită, în baza studiilor de specialitate şi a prevederilor legale specifice;

k) să protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol şi al pajiştilor din cadrul ariilor naturale protejate, în termenii stabiliţi prin planurile de management şi regulamentele specifice;

l) să sesizeze autorităţile pentru protecţia mediului despre accidente sau activităţi care afectează ecosistemele forestiere sau alte asemenea ecosisteme terestre. 

CAPITOLUL XII

Protecţia aşezărilor umane

Art. 70. – Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi, după caz, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii:

a) să îmbunătăţească microclimatul urban, prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, să înfrumuseţeze şi să protejeze peisajul, să menţină curăţenia stradală;

b) să prevadă, la elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi, condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate, măsuri de protecţie sanitară a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor;

c) să respecte prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului privind amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare, a staţiilor de epurare, a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale şi a altor obiective şi activităţi, fără a prejudicia ambientul, spaţiile de odihnă, tratament şi recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei;

d) să informeze publicul asupra riscurilor generate de funcţionarea sau existenţa obiectivelor cu risc pentru sănătatea populaţiei şi mediu;

e) să respecte regimul de protecţie specială a localităţilor balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic şi de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate şi a monumentelor naturii. Sunt interzise amplasarea de obiective şi desfăşurarea unor activităţi cu efecte dăunătoare în perimetrul şi în zonele de protecţie a acestora;

f) să adopte elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea de locuire, concomitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică, estetică şi recreativă;

g) să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului;

h) să nu degradeze mediul natural sau amenajat, prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel;

i) să adopte măsuri obligatorii, pentru persoanele fizice şi juridice, cu privire la întreţinerea şi înfrumuseţarea, după caz, a clădirilor, curţilor şi împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor decorativi;

j) să iniţieze, pe plan local, proiecte de amenajare, de întreţinere şi dezvoltare a canalizării. 

Art. 71. – Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi prevăzute în planurile urbanistice este interzisă. 

Art. 72. – La elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului se respectă prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor speciale şi se prevăd, în mod obligatoriu, măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi, condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate şi măsuri de dezvoltare a spaţiilor verzi, de protecţie sanitară a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor. 

Art. 73. – Planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului se supun procedurii de evaluare de mediu, în vederea obţinerii avizului de mediu pentru planuri şi programe, conform legislaţiei în vigoare. 

CAPITOLUL XIII

Comitetul regional pentru protecţia mediului

Art. 74. – (1) La nivelul fiecărei agenţii regionale pentru protecţia mediului se organizează un Comitet regional pentru protecţia mediului, denumit în continuare Comitet regional. 

(2) Componenţa Comitetului regional este următoarea:

a) un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;

b) un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului;

c) un reprezentant al agenţiei regionale pentru protecţia mediului;

d) un reprezentant al agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului din regiunea respectivă, desemnat de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;

e) un reprezentant al Comisariatului regional din regiunea respectivă al Gărzii Naţionale de Mediu;

f) un reprezentant desemnat de autoritatea publică centrală în domeniul finanţelor publice, din cadrul unui judeţ din regiunea respectivă;

g) un reprezentant al autorităţii publice în domeniul sănătăţii, din regiunea respectivă;

h) un reprezentant al autorităţii publice centrale din domeniul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, din regiunea respectiva;

i) un prefect din regiunea respectivă, nominalizat de autoritatea publică centrală în domeniul administraţiei publice;

j) un preşedinte de consiliu judeţean, nominalizat de preşedinţii consiliilor judeţene din regiunea respectivă;

k) un reprezentant al Direcţiei Apelor din regiunea respectivă;

l) un reprezentant al operatorilor din regiunea respectivă, desemnat de agenţia regională pentru protecţia mediului;

m) un reprezentant al autorităţii publice centrale în domeniul transporturilor, construcţiilor şi turismului;

n) un reprezentant ales de organizaţiile neguvernamentale cu sediul în regiunea respectivă. 

(3) Reprezentanţii autorităţilor publice sunt desemnaţi de conducătorii autorităţilor respective. 

(4) Reprezentanţii administraţiei publice locale care fac parte din Comitetul regional funcţionează în cadrul acestuia numai pe durata exercitării mandatului funcţiei pe care o reprezintă. 

(5) Comitetul regional colaborează cu agenţia regională pentru protecţia mediului la aplicarea, la nivel regional, a strategiei şi politicii naţionale de protecţie a mediului, în care scop are următoarele atribuţii:

a) avizează planul regional de acţiune pentru protecţia mediului şi planurile regionale sectoriale specifice şi analizează stadiul realizării acestora;

b) avizează lista de proiecte prioritare care urmează să fie finanţate din fonduri comunitare şi/sau alte fonduri identificate la nivel regional şi urmăreşte aplicarea lor;

c) evaluează stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate în negocierea capitolului de mediu la nivelul regiunii respective şi recomandă acţiunile prioritare pentru conformare;

d) stabileşte programe de educare şi de conştientizare a publicului privind protecţia mediului. 

(6) Secretariatul Comitetului regional este asigurat de către agenţia regională pentru protecţia mediului. 

(7) Comitetul regional are acces la informaţiile privind mediul deţinute de sau pentru orice autoritate publică, la informaţiile privind mediul deţinute de instituţii publice şi de operatorii economici, potrivit legii. 

(8) Regulamentul de organizare şi funcţionare a comitetelor regionale pentru protecţia mediului se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

CAPITOLUL XIV

Atribuţii şi răspunderi

SECŢIUNEA 1

Atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor pentru protecţia mediului

Art. 75. – Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) reactualizează strategia protecţiei mediului, cu respectarea principiilor şi elementelor strategice prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă;

b) elaborează recomandările şi acţionează pentru integrarea politicilor de mediu în strategiile şi politicile sectoriale;

c) coordonează activitatea de instruire în domeniul protecţiei mediului;

d) corelează planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi urbanism şi stabileşte măsuri de reconstrucţie ecologică;

e) creează sistemul de informare propriu şi stabileşte condiţiile şi termenii care permit accesul liber la informaţiile privind mediul şi participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul;

f) stabileşte infrastructura pentru informaţia spaţială care serveşte scopurilor politicilor de mediu şi politicilor sau activităţilor care pot avea un impact asupra mediului;

g) iniţiază proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementări şi proceduri specifice;

h) avizează normele şi reglementările referitoare la activităţi cu impact asupra mediului, elaborate de alte autorităţi şi controlează aplicarea acestora;

i) organizează sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului, coordonează activitatea acestuia şi asigură informarea autorităţii centrale pentru sănătate privind rezultatele monitorizării contaminării radioactive a mediului;

j) creează cadrul instituţional-administrativ pentru identificarea şi promovarea programelor de cercetare, pentru formarea şi instruirea unui personal calificat pentru supraveghere, analiză, evaluare şi control al mediului;

k) implementează politicile, strategiile şi reglementările de protecţia mediului prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi agenţiile regionale şi judeţene pentru protecţia mediului;

l) numeşte comisii de experţi pentru evaluarea prejudiciului adus mediului prin anumite activităţi care implică organisme modificate genetic;

m) asigură, contra cost, consultarea organismelor ştiinţifice şi a experţilor interni şi externi, după caz;

n) elaborează şi implementează programe şi elaborează materiale educative privind importanţa protecţiei mediului;

o) urmăreşte, în sfera sa de competenţă, respectarea obligaţiilor asumate prin convenţiile internaţionale la care România este parte;

p) urmăreşte şi analizează aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, întocmeşte, prin intermediul Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului, rapoarte anuale privind starea mediului;

q) colaborează cu organizaţii şi autorităţi similare din alte ţari şi reprezintă Guvernul în relaţiile internaţionale în domeniul protecţiei mediului;

r) aplică sancţiuni, prin Garda Naţională de Mediu, pentru nerespectarea legislaţiei de mediu şi pentru neconformarea la condiţiile impuse prin actele de reglementare, titularilor activităţilor;

s) colaborează cu autorităţile publice şi alte persoane juridice, în scopul diminuării efectelor negative ale activităţilor economice asupra mediului şi încurajează introducerea tehnicilor şi tehnologiilor adecvate pentru mediu;

t) pune la dispoziţie publicului date privind starea mediului, programele şi politica de protecţie a mediului;

ţ) se consultă periodic cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi cu alţi reprezentanţi ai societăţii civile pentru stabilirea strategiei protecţiei mediului;

u) identifică, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, noi instrumente financiare care favorizează protecţia şi îmbunătăţirea calităţii elementelor de mediu;

v) realizează activitatea de inspecţie şi control în domeniul protecţiei mediului prin Garda Naţională de Mediu;

w) colaborează cu autorităţile publice de protecţie civilă pentru elaborarea planurilor operative şi pentru executarea în comun a intervenţiilor în caz de poluări sau accidente ecologice;

x) elaborează Programul Operaţional Sectorial Mediu având responsabilitatea managementului, implementării şi gestionării asistenţei financiare alocate acestui program;

y) declară, cu informarea Guvernului, în situaţii speciale constatate pe baza datelor obţinute din supravegherea mediului, zone de risc înalt de poluare în anumite regiuni ale ţării şi elaborează, împreună cu alte autorităţi publice centrale şi locale, programe speciale pentru înlăturarea riscului survenit în aceste zone. După eliminarea factorilor de risc înalt de poluare, pe baza noilor date rezultate din supravegherea evoluţiei stării mediului, zona respectivă este declarată reintrată în normalitate. 

Art. 76. – (1) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, este organul de specialitate pentru implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 

(2) Structura organizatorică, numărul de personal, atribuţiile şi competenţele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 

Art. 77. – Autorităţile competente pentru protecţia mediului sunt instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat. 

Art. 78. – Pentru exercitarea atribuţiilor sale, autoritatea competentă pentru protecţia mediului solicită informaţiile necesare altor autorităţi publice centrale, autorităţilor administraţiei publice locale, persoanelor fizice şi juridice. 

Art. 79. – (1) În exercitarea atribuţiilor ce le revin, comisarii regionali, comisarii şefi şi comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi persoane împuternicite din cadrul acesteia, au acces, în condiţiile legii, oricând şi în orice incintă unde se desfăşoară o activitate generatoare de impact asupra mediului. 

(2) Mijloacele de transport şi intervenţie auto şi navale din dotarea autorităţilor competente pentru protecţia mediului sunt prevăzute cu girofar de culoare albastră şi avertizare acustică. 

(3) Persoana fizică sau juridică prejudiciată ca urmare a exercitării atribuţiilor de verificare, inspecţie şi control poate depune plângere organelor competente în termen de 15 zile de la constatarea prejudiciului. 

(4) În obiectivele, incintele şi zonele cu regim special din domeniul internelor, justiţiei şi siguranţei naţionale, personalul prevăzut la alin. (1) are acces numai în prezenţa personalului specializat al acestora, după caz. 

(5) În obiectivele, incintele şi zonele aparţinând structurilor componente ale sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională controlul se realizează de către personalul specializat din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. 

SECŢIUNEA 2

Atribuţii şi răspunderi ale altor autorităţi centrale şi locale

Art. 80. – Autorităţile administraţiei publice centrale au următoarele obligaţii:

a) să elaboreze politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate, în conformitate cu principiile prezentei ordonanţe de urgenţă. 

b) să asigure integrarea politicilor de mediu în politicile specifice;

c) să elaboreze planuri şi programe sectoriale, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

d) să asigure pregătirea şi transmiterea către autorităţile competente pentru protecţia mediului a informaţiilor şi documentaţiilor necesare obţinerii avizului de mediu pentru planurile şi programele pentru care este necesară evaluarea de mediu. 

e) să asigure, în structura lor organizatorică, structuri cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului, încadrate cu personal de specialitate;

f) să dezvolte, cu sprijinul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, programe de restructurare, în acord cu strategia pentru protecţia mediului şi politica de mediu şi să asiste unităţile aflate în coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea lor, la punerea în aplicare a acestor programe;

g) să elaboreze normele şi reglementările specifice domeniului de activitate în conformitate cu cerinţele legislaţiei de protecţia mediului şi să le înainteze pentru avizare autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;

Art. 81. – Autorităţile publice cu responsabilităţi în domeniile dezvoltării şi prognozei au următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

a) elaborează politicile de dezvoltare pe baza principiilor dezvoltării durabile, cu luarea în considerare a posibilelor efecte asupra mediului;

b) integrează în politica proprie măsuri şi acţiuni de refacere a zonelor afectate şi măsuri de prevenire a dezastrelor;

c) elaborează Planurile de dezvoltare regională şi celelalte planuri şi programe, conform legislaţiei în vigoare;

d) cooperează cu autorităţile competente pentru protecţia mediului la elaborarea şi aplicarea strategiilor, a planurilor şi programelor din domeniile lor specifice de activitate;

e) colaborează cu autorităţile competente la identificarea şi implementarea proiectelor prioritare finanţate din surse externe. 

Art. 82. – Autoritatea publică centrală pentru sănătate are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) organizează şi coordonează activitatea de monitorizare a stării de sănătate a populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu;

b) asigură supravegherea şi controlul calităţii apei potabile şi de îmbăiere, precum şi calitatea produselor alimentare;

c) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, reglementări privind calitatea şi igiena mediului şi asigură controlul aplicării acestora;

d) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în managementul calităţii mediului în relaţie cu starea de sănătate a populaţiei;

e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea activităţilor prevăzute la art. 24 şi 39 şi la emiterea acordului de import pentru aceste activităţi;

f) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de art. 24-28, şi art. 39 pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi transmite autorităţilor competente rezultatele controalelor şi măsurile adoptate;

g) colaborează cu celelalte autorităţi publice centrale cu reţea sanitară proprie, pentru cunoaşterea exactă a stării de sănătate a populaţiei şi pentru respectarea normelor de igienă a mediului din domeniul lor de activitate;

h) colaborează, la nivel central şi local, în asigurarea accesului publicului la informaţia de sănătate în relaţie cu mediul. 

Art. 83. – Ministerul Apărării Naţionale are următoarele atribuţii:

a) elaborează norme şi instrucţiuni specifice pentru domeniile sale de activitate, în concordanţă cu legislaţia privind protecţia mediului;

b) supraveghează respectarea de către personalul Ministerului Apărării Naţionale a normelor de protecţia mediului pentru activităţile din zonele militare;

c) controlează acţiunile şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul Ministerului Apărării Naţionale a legislaţiei de protecţia mediului în domeniul militar;

d) asigura realizarea evaluării impactului asupra mediului, a raportului de amplasament şi, după caz, a raportului de securitate, prin structuri specializate, atestate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, numai pentru proiectele şi activităţile din zonele militare;

e) asigură informarea autorităţilor competente pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi şi a calităţii mediului în zona de impact, precum şi cu privire la orice poluare accidentală datorată activităţii desfăşurate. 

Art. 84. – Autorităţile publice centrale în domeniul securităţii naţionale au următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) realizează activitatea de protecţie a mediului prin structuri proprii care desfăşoară acţiuni de control, îndrumare şi coordonare, în scopul păstrării şi menţinerii echilibrului ecologic în domeniile sale de activitate;

b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în domeniile sale de activitate;

c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de protecţie a mediului, pentru activităţile proprii;

d) controlează şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul propriu a legislaţiei de protecţie a mediului în domeniul său de activitate;

e) asigura evaluarea impactului asupra mediului a obiectivelor şi activităţilor proprii prin structuri specializate, certificate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. 

Art. 85. – Autoritatea publică centrală pentru educaţie şi cercetare asigură:

a) adaptarea planurilor şi programelor de învăţământ la toate nivelurile, în scopul însuşirii noţiunilor şi principiilor de protecţie a mediului, pentru conştientizarea, instruirea şi educaţia în acest domeniu;

b) promovarea tematicilor de studii şi programe de cercetare care răspund priorităţilor stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

c) elaborarea programelor educaţionale în scopul formării unui comportament responsabil faţă de mediu;

d) elaborarea programelor şi studiilor specifice de cercetare ştiinţifică privind controlul produselor şi procedeelor biotehnologice şi de prevenire, reducere/eliminare a riscurilor implicate de obţinerea şi utilizarea organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne;

e) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în autorizarea activităţilor prevăzute la art. 39, din domeniul său de activitate;

f) exercita controlul de specialitate pentru activităţile prevăzute de art. 39, din domeniul său de activitate, pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a populaţiei, a lucratorilor şi a mediului şi transmite autorităţilor competente rezultatele controalelor şi măsurile adoptate. 

Art. 86. – Autoritatea publică centrală în domeniile economiei şi comerţului are următoarele atribuţii:

a) elaborează politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;

b) elaborează şi aplică la nivel naţional strategia de exploatare a resurselor minerale, în concordanţă cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă;

c) elaborează politica în domeniul reciclării şi valorificării deşeurilor industriale;

d) dezvoltă şi promovează legislaţia privind protecţia mediului din domeniile specifice de competenţă;

e) colaborează cu alte autorităţi publice centrale la elaborarea mecanismelor financiare pentru stimularea utilizării tehnologiilor curate;

f) colaborează la elaborarea şi promovarea normelor care asigură implementarea cerinţelor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării pentru anumite categorii de activităţi industriale;

g) încurajează introducerea sistemelor de management de mediu şi a etichetei ecologice;

h) promovează norme şi asigura implementarea acestora în domeniul substanţelor şi preparatelor periculoase;

i) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de art. 24-28. 

Art. 87. – Autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) asigură protecţia şi conservarea solurilor şi menţinerea patrimoniului funciar;

b) iniţiază proiecte de acte normative privind volumul de masă lemnoasă ce se recoltează anual din fondul forestier naţional, pe baza avizului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, conform legislaţiei în vigoare;

c) asigură autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;

d) aprobă locaţiile şi suprafeţele în care urmează să fie cultivate plante superioare modificate genetic, în vederea autorizării de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea şi controlul activităţilor prevăzute la art. 39;

f) asigură, prin registrul naţional, evidenţa suprafeţelor cultivate şi a cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;

g) aplică principiul coexistenţei culturilor de plante superioare modificate genetic cu celelalte tipuri de culturi agricole;

h) asigură informarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului asupra rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic. 

Art. 88. – Autoritatea publică centrală în domeniul transporturilor, construcţiilor şi turismului are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) dezvoltă planuri şi programe care materializează politica naţională de amenajare a teritoriului şi localităţilor, cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă

şi a legislaţiei specifice privind evaluarea de mediu a planurilor şi programelor;

b) elaborează şi aplică programe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a transporturilor multimodale şi a transportului combinat, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

c) asigură controlul gazelor de eşapament;

d) elaborează şi dezvoltă planuri de acţiune şi programe privind îmbunătăţirea calităţii şi protecţiei mediului, inclusiv în domeniul zgomotului şi vibraţiilor pentru toate modurile de transport şi infrastructurile acestora;

e) urmăreşte protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin măsuri impuse unităţilor care desfăşoară activităţi în domeniul turismului şi încurajează aplicarea principiilor ecoturismului. 

Art. 89. – Autoritatea publică centrală în domeniul administraţiei şi internelor are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) elaborează strategiile în domeniile gospodăririi comunale şi al producerii şi distribuţiei energiei termice în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;

b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru domeniile sale de activitate;

c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de protecţie a mediului pentru activităţile proprii;

d) aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul din domeniul internelor a legislaţiei de protecţie a mediului;

e) sprijină autorităţile competente pentru protecţia mediului în exercitarea controlului transporturilor de substanţe şi materiale supuse unui regim special, pe baza normelor avizate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

f) participă, potrivit competenţelor, la acţiunile de prevenire, protecţie şi intervenţie în caz de accidente ecologice prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă. 

Art. 90. – Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) aplică prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

b) urmăresc respectarea legislaţiei de protecţia mediului de către operatorii economici care prestează servicii publice de gospodărie comunală;

c) adoptă programe şi proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localităţilor, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

d) organizează structuri proprii pentru protecţia mediului, colaborează cu autorităţile competente pentru protecţia mediului şi le informează asupra activităţii desfăşurate;

e) promovează o atitudine corespunzătoare a comunităţilor locale în legătură cu importanţa protecţiei mediului;

f) asigură, prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili, luarea măsurilor de salubrizare a localităţilor, de întreţinere şi gospodărire a spaţiilor verzi, a pieţelor şi a parcurilor publice;

g) conservă şi protejează spaţiile verzi urbane şi/sau rurale, astfel încât să se asigure suprafaţa optimă stabilită de reglementările în vigoare, în localităţile în care nu există posibilitatea asigurării acesteia, conservarea spaţiilor verzi existente este prioritară;

h) supraveghează operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanţi sau depozitării necontrolate de deşeuri şi dezvoltarea sistemelor de colectare a deşeurilor refolosibile;

i) organizează servicii specializate pentru protecţia mediului şi colaborează, în acest scop, cu autorităţile pentru protecţia mediului. 

Art. 91. – Autoritatea naţională în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animalelor;

b) asigură controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al trasabilităţii produselor;

c) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în stabilirea unor proceduri armonizate, eficiente şi transparente privind evaluarea riscului şi autorizarea organismelor modificate genetic, precum şi a unor criterii pentru evaluarea potenţialelor riscuri care rezultă din utilizarea alimentelor şi hranei modificate genetic, pentru animale;

d) informează autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asupra rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic. 

Art. 92. – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are următoarele atribuţii şi răspunderi:

a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animale, protecţiei mediului şi intereselor consumatorilor;

b) elaborează, împreună cu autorităţile publice centrale pentru protecţia mediului, pentru agricultură, silvicultură şi cu autoritatea sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, reglementările referitoare la produsele biocide, îngrăşăminte chimice, produsele de protecţie a plantelor, organismele modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne şi asigură controlul aplicării acestora în domeniul său de competenţă;

c) controlează trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic în toate etapele introducerii lor pe piaţă;

d) asigură controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al trasabilităţii produselor şi comunică autorităţii centrale pentru protecţia mediului rezultatele controlului. 

Art. 93. – Poliţia, Jandarmeria, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgentă şi Garda financiară sunt obligate să acorde sprijin, la cerere, reprezentanţilor autorităţilor competente pentru protecţia mediului în exercitarea atribuţiilor lor. 

SECŢIUNEA 3

Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice

Art. 94. – (1) Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop:

a) solicită şi obţin actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a legislaţiei subsecvente;

b) respectă condiţiile din actele de reglementare obţinute;

c) nu pun în exploatare instalaţii ale căror emisii depăşesc valorile limită stabilite prin actele de reglementare;

d) persoanele juridice care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra mediului organizează structuri proprii specializate pentru protecţia mediului;

e) asistă persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente relevante şi le facilitează controlul activităţilor ai căror titulari sunt, precum şi prelevarea de probe;

f) asigură accesul persoanelor împuternicite pentru verificare, inspecţie şi control la instalaţiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele şi instalaţiile de depoluare a mediului, precum şi în spaţiile sau în zonele aferente acestora;

g) realizează, în totalitate şi la termen, măsurile impuse prin actele de constatare încheiate de persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control;

h) se supun dispoziţiei scrise de încetare a activităţii;

i) suportă costul pentru repararea prejudiciului şi înlătură urmările produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plăteşte";

j) asigură sisteme proprii de supraveghere a instalaţiilor şi proceselor tehnologice şi pentru automonitorizarea emisiilor poluante;

k) asigură evidenţa rezultatelor şi raportează autorităţii competente pentru protecţia mediului rezultatele automonitorizării emisiilor poluante, conform prevederilor actelor de reglementare;

l) informează autorităţile competente, în caz de eliminări accidentale de poluanţi în mediu sau de accident major;

m) depozitează deşeurile de orice fel numai pe amplasamente autorizate în acest sens;

n) nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;

o) aplică măsurile de conservare stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului pe suprafeţele terestre şi acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale pe care le gestionează precum şi pentru refacerea ecologică a acestora;

p) nu folosesc momeli periculoase în activităţile de pescuit şi vânătoare, cu excepţia cazurilor special autorizate:

q) asigură condiţii optime de viaţă, în conformitate cu prevederile legale, animalelor sălbatice ţinute în captivitate legal, sub diferite forme;

r) asigură luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcţional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicaţie rutiere, feroviare şi de navigaţie;

s) să se legitimeze la solicitarea expresă a personalului de inspecţie şi control prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă. 

(2) Persoanele fizice sau juridice care prospectează, explorează sau exploatează resursele subsolului au următoarele obligaţii:

a) să efectueze remedierea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate;

b) să anunţe autorităţile pentru protecţia mediului sau pe cele competente, potrivit legii, despre orice situaţii accidentale care pun în pericol mediul şi să acţioneze pentru refacerea acestuia. 

(3) Persoanele fizice şi juridice care cultivă plante superioare modificate genetic au următoarele obligaţii:

a) să solicite şi să obţină autorizaţia din partea autorităţii publice competente pentru agricultură şi să desfăşoare activitatea pe bază de contract cu titularii autorizaţiilor de introducere deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic;

b) să solicite avizul privind amplasarea acestor culturi faţă de ariile naturale protejate legal constituite. 

(4) Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii în vederea respectării regimului ariilor naturale protejate:

a) să cunoască şi să respecte prevederile planurilor de management şi ale regulamentelor ariilor naturale protejate:

b) să nu desfăşoare activităţi care contravin planurilor de management sau regulamentelor ariilor naturale protejate, precum şi prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

c) să obţină acordurile aferente ariilor naturale protejate;

d) să permită accesul în aria naturala protejată a administratorilor sau custozilor precum şi a împuterniciţilor acestora pe terenurile deţinute cu orice titlu. 

Art. 95. – (1) Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă. în cazul pluralităţii autorilor, răspunderea este solidară. 

(2) În mod excepţional, răspunderea poate fi şi subiectivă pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate şi habitatelor naturale, conform reglementărilor specifice. 

(3) Prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului se realizează conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice. 

CAPITOLUL XV

Sancţiuni

Art. 96. – (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 6500 lei (RON) la 7000 lei (RON) pentru persoane fizice, şi de la 25000 lei (RON) la 30000 lei (RON) pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:

1. obligaţiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de automonitorizare şi de a raporta autorităţii publice teritoriale de protecţie a mediului rezultatele automonitorizării şi/sau alte date solicitate, precum şi accidentele şi incidentele care pot conduce la pericole de accidente;

2. obligaţiile persoanelor juridice de a ţine evidenţa strictă a substanţelor şi preparatelor periculoase şi de a furniza informaţiile şi datele cerute de autoritatea competentă pentru protecţia mediului;

3. obligaţiile persoanelor juridice de a identifica şi preveni riscurile pe care substanţele şi preparatele periculoase le pot prezenta asupra sănătăţii populaţiei şi mediului şi de a anunţa iminenţa producerii unor descărcări neprevăzute sau accidentale autorităţii competente pentru protecţia mediului şi de apărare civilă;

4. obligaţia persoanelor fizice şi juridice autorizate de a aplica, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive a mediului, care să asigure respectarea condiţiilor de eliminare a substanţelor radioactive prevăzute în autorizaţie şi menţinerea dozelor radioactive în limitele admise;

5. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice autorizate de a menţine în stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local pentru a depista orice contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare accidentală de substanţe radioactive;

6. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a întreţine perdelele forestiere şi aliniamentele de protecţie, spaţiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătăţirea capacităţii de regenerare a atmosferei, protecţia fonică şi eoliană;

7. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a preveni, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calităţii mediului geologic;

8. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a asigura la amplasarea, proiectarea, construirea şi punerea în funcţiune a obiectivelor de orice fel, cât şi la schimbarea destinaţiei terenurilor, condiţiile prevăzute în acordul şi în autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu;

9. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;

10. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a lua măsuri de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcţional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicaţie rutiere, feroviare şi de navigaţie;

11. obligaţiile deţinătorilor cu orice titlu ai suprafeţelor de teren de a proteja flora şi fauna sălbatică existente pe acestea, în sensul menţinerii echilibrului ecologic şi conservării biodiversităţii, precum şi exploatării durabile a resurselor în baza prevederilor legale în vigoare, pentru a nu crea prejudicii mediului înconjurător şi sănătăţii umane;

12. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale persoanelor fizice şi juridice, după caz, să adopte şi/sau să aplice măsuri obligatorii cu privire la întreţinerea şi înfrumuseţarea clădirilor, a curţilor şi împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor decorativi;

13. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale persoanelor juridice, după caz, să prevadă la elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi, condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate şi măsuri de dezvoltare a spaţiilor verzi, de protecţie sanitară a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor;

14. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a persoanelor fizice şi juridice, după caz, de a nu schimba destinaţia terenurilor amenajate ca spaţii verzi prevăzute în planurile urbanistice;

15. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a persoanelor fizice şi juridice, după caz, de a nu degrada mediul prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel;

16. obligaţia desfăşurării pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi în vecinătatea acestora numai a acelor activităţi conforme prevederilor planurilor de management şi regulamentelor ariilor naturale protejate;

17. obligaţia obţinerii acordurilor aferente ariei naturale protejate;

18. obligaţia de a nu distruge sau degrada panourile informative şi indicatoare, construcţiile, împrejmuirile, barierele, plăcile, stâlpii, semnele de marcaj sau orice alte amenajări de teritoriul ariilor naturale protejate, din inventarul ariilor naturale protejate;

19. obligaţia de a aprinde şi folosi focul deschis doar în vetrele special amenajate şi semnalizate în acest scop de către administratorii sau custozii ariilor naturale protejate;

20. obligaţia de a nu abandona deşeuri pe teritoriul ariilor naturale protejate şi de a le evacua de pe suprafaţa ariei naturale protejate sau de a le depozita doar în locuri special amenajate şi semnalizate pentru colectare daca există;

21. obligaţia de a nu intra pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi a nu practica sporturi în afara drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate bazate pe folosirea combustibililor fosili;

22. obligaţia de a respecta prevederile planurilor de management şi ale regulamentelor ariilor naturale protejate aprobate conform prevederilor legale;

23. obligaţia de a se legitima la solicitarea expresă a personalului de inspecţie şi control prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă;

24. obligaţia de a nu exploata resurse minerale neregenerabile din parcurile naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice, monumentele naturii şi din zonele de conservare specială ale parcurilor naturale şi obligaţia de a nu exploata resurse minerale neregenerabile din parcurile naturale din zone situate în afara zonelor de conservare specială dacă acest lucru nu este permis prin planurile de management ale parcurilor respective;

25. obligaţia de a permite accesul în aria protejată a administratorilor sau custozilor precum şi a împuterniciţilor acestora pe terenurile deţinute cu orice titlu. 

(2) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 10000 lei (RON) la 15000 lei (RON) pentru persoane fizice, şi de la 35000 lei (RON) la 40000 lei (RON) , pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:

1. obligaţia persoanelor juridice de solicitare şi obţinere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum şi a acordului de import/export şi a autorizaţiilor privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale;

2. obligaţia efectuării bilanţului de mediu, în procedura de obţinere a autorizaţiei de mediu şi, respectiv, a efectuării raportului de amplasament în procedura de obţinere a autorizaţiei integrate de mediu, conform deciziei autorităţii competente pentru protecţia mediului;

3. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind îmbunătăţirea microclimatului urban, prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, de a înfrumuseţa şi proteja peisajul, de a menţine curăţenia localităţilor;

4. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a informa publicul privind riscurile generate de funcţionarea sau existenţa obiectivelor cu risc pentru mediu şi sănătatea populaţiei;

5. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind adoptarea elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea densităţii de locuire, concomitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică, estetică şi recreativă;

6. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a reglementa accesul anumitor tipuri de autovehicule sau a desfăşurării unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă;

7. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a supraveghea aplicarea prevederilor din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, în acord cu planificarea de mediu;

8. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a supraveghea operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanţi sau depozitării necontrolate de deşeuri şi de a dezvolta sisteme de colectare a deşeurilor refolosibile;

9. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a avea servicii specializate pentru protecţia mediului şi de a colabora în acest scop cu autorităţile pentru protecţia mediului;

10. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura, prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili, salubrizarea stradală, a spaţiilor verzi, pieţelor şi parcurilor publice, şi întreţinerea acestora;

11. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta prevederile din planurile de urbanism cu privire la amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare, a staţiilor de epurare, a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale, şi a altor obiective, fără a prejudicia ambientul, spaţiile de odihnă, tratament şi recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei;

12. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a amenaja, întreţine şi dezvolta reţele de canalizare;

13. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a furniza şi/sau utiliza informaţii corecte pentru elaborarea evaluărilor de mediu, evaluărilor impactului asupra mediului, a bilanţurilor de mediu şi a rapoartelor de amplasament;

14. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asigura măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, de a verifica eficienţa acestora şi de a pune în exploatare numai pe cele care nu depăşesc pragul fonic admis;

15. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a livra, manipula, transporta şi de comercializa îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare, prescripţii de siguranţă şi folosire, în condiţii în care să nu provoace contaminarea mijloacelor de transport şi a mediului;

16. obligaţiile persoanelor juridice de a stoca temporar îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri unde s-au prevăzut toate măsurile de securitate;

17. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu cultiva sau testa, după caz, plantele superioare modificate genetic, la o distanţă mai mică de 15 km faţă de limita ariilor naturale protejate;

18. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a nu folosi îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor în zonele sau pe suprafeţele unde sunt instituite măsuri speciale de protecţie;

19. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a administra produse de protecţie a plantelor cu mijloace aviatice numai cu avizul autorităţilor competente pentru protecţia mediului, autorităţilor competente din domeniu sanitar şi al comisiilor judeţene de bază meliferă şi stupărit pastoral, potrivit reglementărilor în vigoare, după o prealabilă înştiinţare prin mass-media;

20. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a aplica, în perioada înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protecţie a plantelor care sunt selective faţă de insectele polenizatoare;

21. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a nu folosi momeli periculoase în activităţile de pescuit şi vânătoare, cu excepţia cazurilor special autorizate;

22. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a efectua evaluarea impactului asupra mediului la proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul natural al unei arii naturale protejate, şi de avansare a soluţiilor tehnice de menţinere a zonelor de habitat natural, de conservare a funcţiilor ecosistemelor şi de ocrotire a organismelor vegetale şi animale, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei şi a condiţiilor impuse prin actul de reglementare, precum şi monitorizarea proprie până la îndeplinirea acestora;

23. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice care gestionează suprafeţele terestre şi acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale sau pentru refacere ecologică, de a aplica măsurile de conservare stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

24. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a asigura condiţii optime de viaţă animalelor sălbatice ţinute în captivitate legal, sub diferite forme;

25. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu exercita acţiuni care să ducă la distrugerea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice de pe cuprinsul ţării;

26. desfăşurarea de activităţi de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, terestră şi acvatică, sau a unor părţi ori produse ale acestora, în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, de persoane fizice sau juridice neautorizate de autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului;

27. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice care prospectează, explorează sau exploatează resursele naturale de a remedia zonele în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate;

28. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a executa în termen toate lucrările de asigurare a migrării faunei acvatice şi de ameliorare a calităţii apei prevăzute în actele de reglementare;

29. obligaţia persoanelor juridice de a aplica măsurile de eliminare a deşeurilor rezultate din activităţile care implică organisme modificate genetic;

30. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a asigura dotarea, în cazul deţinerii de nave, platforme plutitoare sau foraje marine, cu instalaţii de stocare sau de tratare a deşeurilor, instalaţii de epurare a apelor uzate şi racorduri de descărcare a acestora în instalaţii de mal sau plutitoare;

31. obligaţiile persoanelor juridice de a amenaja porturile cu instalaţii de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deşeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale şi maritime, şi de a constitui echipe de intervenţie în caz de poluare accidentală a apelor şi a zonelor de coastă;

32. obligaţia persoanelor fizice şi juridice să nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce poluarea apelor de suprafaţă;

33. obligaţia persoanelor fizice şi juridice să nu deverseze în apele de suprafaţă sau subterane ape uzate, fecaloid menajere, substanţe petroliere sau periculoase, ape care conţin substanţe periculoase;

34. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a nu arunca şi de a nu depozita pe maluri, în albiile râurilor, apele de suprafaţa şi în zonele umede deşeuri de orice fel;

35. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu introduce în apele de suprafaţă şi în zonele umede substanţe explozive, tensiune electrică, narcotice sau alte substanţe periculoase,

(3) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 25000 lei (RON) la 30000 lei (RON) pentru persoane fizice şi de la 75000 lei (RON) la 80000 lei (RON) pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:

1. obligaţia persoanelor fizice de a funcţiona cu respectarea prevederilor autorizaţiei de mediu şi a persoanelor juridice de a funcţiona cu respectarea prevederilor autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu pentru activităţile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului;

2. obligaţia titularilor activităţilor care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului de a respecta termenele impuse de autoritatea competentă de protecţia mediului în derularea acestor proceduri;

3. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a obţine acordul structurii de administrare a ariei naturale protejate sau al custodelui, după caz, şi al Comisiei de Ocrotire a Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, pentru amplasarea proiectelor şi/sau desfăşurarea oricărei activităţi susceptibile să genereze un impact negativ asupra ariilor naturale protejate;

4. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a diminua, modifica sau înceta activităţile generatoare de poluare la cererea autorităţilor pentru protecţia mediului;

5. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asista persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente relevante;

6. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a prezenta autorităţilor competente pentru protecţia mediului un document certificat pentru conformitate cu originalul, care cuprinde obligaţiile asumate privind protecţia mediului, în termen de 60 de zile de la data semnării sau emiterii documentului care atestă încheierea uneia dintre procedurile prevăzute la art. 10 alin. (2) ;

7. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a facilita verificarea, inspecţia şi controlul activităţilor ai căror titulari sunt şi prelevarea de probe;

8. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asigura accesul persoanelor împuternicite la instalaţiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele şi instalaţiile de depoluare a mediului, precum şi în spaţiile sau în zonele potenţial generatoare de impact asupra mediului;

9. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a realiza în totalitate şi la termen măsurile impuse de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecţia şi controlul în domeniul protecţiei mediului;

10. obligaţiile persoanelor juridice de a acoperi costurile măsurilor necesare pentru prevenirea şi/sau reducerea consecinţelor efectelor adverse ale activităţilor cu organisme modificate genetic;

11. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a produce îngrăşăminte chimice şi produse de protecţie a plantelor numai prin tehnologii şi biotehnologii autorizate, potrivit prevederilor legale;

12. introducerea pe teritoriul ţării, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare, de culturi de microorganisme, plante şi animale vii din flora şi fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului cu consultarea Academiei Române şi, după caz, a autorităţii centrale pentru sănătate;

13. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a îmbunătăţi performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi de a nu pune în exploatare instalaţiile ale căror emisii depăşesc limitele stabilite prin actele de reglementare;

14. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a suporta costul pentru repararea unui prejudiciu şi de a înlătura urmările produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plăteşte". 

(4) Amenzile aplicate în temeiul unei legi, ordonanţe de urgenţă, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului din domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor se fac 100% venit la bugetul de stat, din care o cotă de 25%, aferentă fondului de stimulare a personalului, se virează de către unităţile Trezoreriei Statului în contul autorităţii din care face parte agentul constatator, pe baza situaţiilor financiare lunare întocmite şi prezentate de către autorităţile competente pentru protecţia mediului, în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea acestora, şi este evidenţiată într-un cont distinct care se gestionează în regim extrabugetar. 

Art. 97. – (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 96 se realizează de comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cadre de poliţie, jandarmi şi personalul Ministerului Apărării Naţionale, împuternicit în domeniile sale de activitate, conform atribuţiilor stabilite prin lege. 

(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 96 se realizează şi de personalul structurilor de administrare şi custozii ariilor naturale protejate, numai pe teritoriul ariei naturale protejate administrate. 

(3) Dispoziţiile art. 96 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. 

(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. 

(5) Actele de constatare a contravenţiilor întocmite de agenţii constatatori din cadrul autorităţilor prevăzute la alin. (1) sunt acte procedurale, potrivit reglementărilor legale, cu toate efectele prevăzute de legislaţia în vigoare. 

Art. 98. – (1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă penală de la 55000 lei (RON) la 60000 lei (RON) , următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală:

1. arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice;

2. poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi neutralizare, menţionate în prevederile acordului de mediu şi/sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu. 

(2) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 65000 lei (RON) . la 70000 lei (RON) , următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală:

1. poluarea prin evacuarea, cu ştiinţă, în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase;

2. nerespectarea restricţiilor sau interdicţiilor stabilite pentru protecţia apei şi a atmosferei, prevăzute de actele normative în vigoare;

3. folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru omorârea animalelor sălbatice şi a peştilor, în scopul consumului sau al comercializării;

4. producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană;

5. nerespectarea restricţiilor şi a interdicţiilor la vânat şi pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar prin lege şi în zonele cu regim de protecţie integrală, potrivit reglementărilor specifice;

6. continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu;

7. nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate;

8. prezentarea, în lucrările privind evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, a bilanţului de mediu sau a raportului de amplasament a unor concluzii şi informaţii false;

9. producerea şi/sau importul în scopul introducerii pe piaţă şi utilizarea unor substanţe şi preparate periculoase, fără respectarea prevederilor actelor normative în vigoare şi introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora;

10. importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase interzise sau restricţionate;

11. transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare;

12. omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major;

13. producerea, livrarea şi utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor neautorizate;

14. desfăşurarea de către persoanele juridice de activităţi cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita şi obţine acordul de import/export şi/sau autorizaţiile prevăzute de reglementările specifice;

15. cultivarea plantelor superioare modificate genetic de către persoanele fizice şi juridice fără autorizaţie din partea autorităţii publice competente pentru agricultura şi fără contract cu titularii autorizaţiilor de introducere deliberata în mediu şi pe piaţa a organismelor modificate genetic. 

(3) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani, următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală:

1. nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecţie a plantelor sau îngrăşăminte chimice;

2. provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante, a contaminării mediului şi/sau a expunerii populaţiei la radiaţii ionizante, omisiunea de a raporta prompt creşterea peste limitele admise a contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenţie în caz de accident nuclear;

3. descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale sau provocarea, cu ştiinţă, de poluare prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substanţe sau deşeuri periculoase. 

(4) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, următoarele fapte:

1. continuarea activităţii după dispunerea încetării acesteia;

2. neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri;

3. refuzul intervenţiei în cazul poluării accidentale a apelor şi a zonelor de coastă;

4. refuzul controlului, la introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor periculoase precum şi introducerea în ţară a culturilor de microorganisme, plante şi animale vii din flora şi fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

5. aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenţie în caz de accident nuclear;

6. provocarea, cu ştiinţă, de poluare prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substanţe sau deşeuri periculoase. 

(5) În situaţia în care infracţiunile pedepsite conform alin. (3) şi (4) au pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna dintre urmările prevăzute în art. 182 din Codul penal ori au cauzat o pagubă materială importantă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. 

(6) Tentativa se pedepseşte. 

Art. 99. – (1) Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire penală, conform competenţelor legale. 

(2) Descoperirea şi stabilirea, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, de către comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, jandarmi şi personalul împuternicit din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a săvârşirii oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la art. 98, se aduce de îndată la cunoştinţa organului de urmărire penală competent potrivit legii de procedură penală. 

CAPITOLUL XVI

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 100. – În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului este Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. 

Art. 101. – În scopul aplicării eficiente a măsurilor de protecţie a mediului domeniile şi dispoziţiile generale din prezenta ordonanţă de urgenţă se vor reglementa prin acte normative speciale. 

Art. 102. – În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, titularii de activităţi aflaţi în derularea procedurii de reglementare au obligaţia să depună la autoritatea competentă pentru protecţia mediului documentaţia completă, conform legislaţiei în vigoare la data solicitării actului de reglementare. 

Art. 103. – Regulile generale privind respectarea regimului ariilor naturale protejate şi sancţionarea contravenţiilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 

Art. 104. – Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 30 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, cu excepţia următoarelor prevederi:

a) art. 14 alin. (3) care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007 pentru activităţile puse în funcţiune după 30 octombrie 1999;

b) art. 14 alin. (3) care intră în vigoare la 30 octombrie 2007 pentru activităţile puse în funcţiune înainte de 30 octombrie 1999;

c) art. 21 alin. (1) lit. d) şi e) care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007. 

Art. 105. – La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:

a) Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 17 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare;

b) orice alte dispoziţii contrare. 

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,

Sulfina Barbu

Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,

Gheorghe Flutur

Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,

Gheorghe Dobre

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu