Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2006

M. Of. nr. 189 din 28 februarie 2006

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

O R D O N A N Ț Ă   D E   U R G E N Ț Ă

pentru completarea art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală și financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale

 

În vederea aplicării corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale, cu modificările și completările ulterioare, este necesară asigurarea cadrului legal prin care să se reglementeze în mod unitar modalitatea de stabilire a valorii nominale indexate a unui tichet de masă. Indicele prețurilor de consum la mărfurile alimentare care stă la baza determinării valorii nominale a tichetului de masă are valori din ce în ce mai mici, ca urmare a reducerii substanțiale a inflației. Pentru a se evita plafonarea, în perioadele următoare, a valorii nominale a tichetului de masă la valoarea avută în prezent este necesară adoptarea în regim de urgență a prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului, prin care se prevede ca rotunjirea valorii nominale rezultate din calcul să nu se mai realizeze din 1.000 lei în 1.000 lei vechi, ci la 1 ban.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic. − După alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală și financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 29 iunie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2006, cu completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

„(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pentru determinarea valorii nominale indexate a unui tichet de masă, prin utilizarea a două zecimale.“

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,

Mihai Constantin Șeitan,

secretar de stat

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

București, 22 februarie 2006.

Nr. 18.