Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2005
M. Of. nr. 1131 din 14 decembrie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă D
E U R G E N Ț Ă
pentru modificarea unor acte normative
care reglementează activitatea în domeniul sanitar
Urgența acestui act
normativ este determinată de faptul că, în anul 2006, bugetul Fondului național
unic de asigurări sociale de sănătate nu poate asigura resursele financiare
necesare, având în vedere nivelul ridicat al sumelor destinate aplicării
prevederilor unor acte normative care acordă gratuități unor categorii de
beneficiari, iar proiectul de buget a fost deja supus Parlamentului spre
adoptare.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția
României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Art. I. La articolul 38 din
Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum și
organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu
modificările și completările ulterioare, litera h) se modifică și va avea
următorul cuprins:
h) medicii în activitate sau pensionari, precum și soțul
sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit,
începând cu data de 1 ianuarie 2007, de asistență medicală, medicamente și
proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata
contribuției la asigurările sociale de sănătate.
Art. II. La articolul 44 din
Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și a
profesiei de moașă, precum și organizarea și funcționarea Ordinului
Asistenților Medicali și Moașelor din România, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu modificările
ulterioare, litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:
i) asistenții medicali și moașele în activitate sau
pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora
beneficiază în mod gratuit, începând cu data de 1 ianuarie 2007, de asistență
medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor
legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate.
Art. III. La articolul 37 din
Legea nr. 308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum și
înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor Dentiști din
România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din
30 iunie 2004, cu modificările ulterioare, litera h) se modifică și va
avea următorul cuprins:
h) medicii dentiști în activitate sau pensionari, precum și
soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod
gratuit, începând cu data de 1 ianuarie 2007, de asistență medicală,
medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind
plata contribuției la asigurările sociale de sănătate.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Ministrul finanțelor
publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 8 decembrie 2005.
Nr. 175.