Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2002
M. Of. nr. 826 din 15 noiembrie 2002
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ
DE URGENȚĂ
privind
aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de combustibili
pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice Termoelectrica − S.A.,
Societatea Comercială Electrocentrale Deva − S.A. și
centralele termice și electrice de termoficare aflate în administrarea
consiliilor județene și locale
În temeiul art. 114
alin. (4) din Constituție,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Art. 1. − Prin
derogare de la prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 82/1992
privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, se aprobă scoaterea din rezervele de stat cu titlu de împrumut, în
condițiile art. 1562 din Codul civil, pe termen de 180 de zile, a
cantităților de 1.880.780,92 tone cărbune energetic și 150.500 tone păcură,
prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență,
care vor fi acordate Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice și
Termice Termoelectrica − S.A., Societății Comerciale Electrocentrale
Deva − S.A. și centralelor termice și electrice de
termoficare aflate în administrarea consiliilor județene și locale.
Art. 2. − (1) În
cazul nerestituirii împrumutului la termenul prevăzut la art. 1 și după
aplicarea prevederilor art. 5 alin. 3 din Legea nr. 82/1992,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, Administrația
Națională a Rezervelor de Stat va emite facturi fiscale pentru valoarea
produselor calculată la prețurile pieței, exigibilitatea taxei pe valoarea
adăugată luând naștere la încasarea acestora.
(2) Până la
desdăunarea integrală a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat
societățile comerciale debitoare vor suporta penalități de întârziere la plată
la nivelul celor prevăzute de lege pentru creanțele bugetare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul industriei și
resurselor,
Dan Ioan Popescu
p. Ministrul administrației publice,
Ilie Ștefan,
secretar de stat
Președintele
Administrației Naționale a Rezervelor de Stat,
Adrian Gurău
Ministrul
finanțelor publice,
Mihai Nicolae
Tănăsescu
București,
7 noiembrie 2002.
Nr. 155.
ANEXĂ
CANTITĂȚILE
DE COMBUSTIBILI
împrumutate din
rezervele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat
− tone − |
|||
Nr. crt. |
Unitatea (societatea comercială) |
Cărbune energetic |
Păcură |
1. |
Termoelectrica − S.A. |
500.000,00 |
100.000 |
2. |
Electrocentrale Deva − S.A. |
138.841,22 |
|
3. |
CET Arad − S.A. |
100.000,00 |
5.000 |
4. |
CET Bacău − S.A. |
250.000,00 |
2.000 |
5. |
CET Brașov − S.A. |
120.000,00 |
|
6. |
Electrocentrale Oradea − S.A. |
155.000,00 |
1.500 |
7. |
Uzina Electrică Zalău − S.A. |
50.000,00 |
|
8. |
Electrocentrale Timișoara − S.A. |
167.730,60 |
4.000 |
9. |
CET Iași − S.A. |
|
15.000 |
10. |
Termoelectrica Ploiești − S.A. |
|
10.000 |
11. |
Termica Suceava − S.A. |
|
8.000 |
12. |
CET Govora − S.A. |
399.209,10 |
|
13. |
Energoterm Reșița − S.A. |
|
5.000 |
|
TOTAL: |
1.880.780,92 |
150.500 |