Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
154/2008
M. Of. nr.
787 din 25 noiembrie 2008
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei și faunei sălbatice și a Legii vânătorii și a protecției
fondului cinegetic nr. 407/2006
Având în vedere că, în conformitate
cu art. 226 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, Comisia
Europeană a declanșat împotriva României o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligației de transpunere a Directivei
79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie privind conservarea păsărilor sălbatice,
cu modificările și completările ulterioare, și a Directivei 92/43/CEE a Consiliului
din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de
faună și floră sălbatică, cu modificările și completările ulterioare, și
ținând seama de faptul că România s-a angajat să soluționeze problemele
evidențiate de Comisia Europeană până în luna decembrie a anului 2008, iar, în
lipsa unor acțiuni adecvate, instituția comunitară poate continua acțiunea
declanșată, adresându-se chiar Curții de Justiție a Comunităților Europene,
luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul public și
constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate
fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Art. I. Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, se modifică și se
completează după cum urmează:
1. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 27. (1) Scoaterea definitivă sau temporară din
circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate de
interes național/internațional, cu excepția celor
aflate în zonele de dezvoltare durabilă, se poate face numai pentru obiective
care vizează asigurarea securității naționale, asigurarea securității,
sănătății oamenilor și animalelor sau pentru obiectivele destinate cercetării
științifice și bunei administrări a ariei naturale protejate.
(2) Pentru orice plan sau proiect care necesită scoaterea definitivă ori
temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei
naturale protejate de interes comunitar, care nu se suprapune cu alte categorii
de arii naturale protejate, aceasta se face cu respectarea prevederilor art.
28.
(3) Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol sau silvic de
terenuri de pe raza ariei naturale protejate, conform alin. (1), se face de
autoritatea publică centrală care răspunde de agricultură și silvicultură, în
baza actelor de reglementare emise de autoritățile competente pentru protecția
mediului.
(4) Pentru protecția patrimoniului natural și a peisajului, autoritățile
administrației publice centrale cu responsabilități în domeniul amenajării
teritoriului, urbanismului, mediului și dezvoltării durabile elaborează un
regulament cadru de urbanism pentru Rezervația Biosferei «Delta Dunării», care
se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
2. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 28. (1) Sunt interzise activitățile din perimetrele
ariilor naturale protejate de interes comunitar care pot să genereze poluarea
sau deteriorarea habitatelor, precum și perturbări ale speciilor pentru care au
fost desemnate ariile respective, atunci când aceste activități au un efect
semnificativ, având în vedere obiectivele de protecție și conservare a
speciilor și habitatelor. Pentru protejarea și conservarea păsărilor sălbatice,
inclusiv a celor migratoare, sunt interzise activitățile din afara ariilor
naturale protejate care ar produce poluarea sau deteriorarea habitatelor.
(2) Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu ori nu este
necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar
care ar putea afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinație cu alte
planuri ori proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potențiale
asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, având în vedere
obiectivele de conservare a acesteia.
(3) Ghidul metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale
ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes
comunitar, precum și competențele de emitere a avizului Natura 2000 se aprobă
prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția
mediului.
(4) În cazul planurilor sau proiectelor care se supun evaluării de mediu
ori evaluării impactului asupra mediului, evaluarea adecvată a efectelor
potențiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar este parte
integrantă din acestea.
(5) În urma evaluării adecvate, autoritatea competentă pentru protecția
mediului emite avizul Natura 2000 sau decizia de respingere a proiectului ori
planului. În situațiile prevăzute la alin. (4), autoritatea competentă pentru
protecția mediului emite avizul de mediu sau decizia de respingere a
solicitării de aviz de mediu ori, după caz, acordul de mediu sau decizia de
respingere a solicitării de acord de mediu, aceste documente incluzând
concluziile evaluării adecvate.
(6) Acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000, după caz,
pentru proiectele și/sau planurile prevăzute la alin.
(2) se emite numai dacă proiectul sau planul nu afectează în mod negativ integritatea
ariei naturale protejate respective și după consultarea publicului, în
conformitate cu legislația în domeniu.
(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), în cazul în care evaluarea
adecvată relevă efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate
și, în lipsa unor soluții alternative, planul sau proiectul trebuie totuși
realizat din considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin
social sau economic, autoritatea competentă pentru protecția mediului emite
acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000, după caz, numai după
stabilirea măsurilor compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a
rețelei «Natura 2000».
(8) În situațiile prevăzute la alin. (7), autoritatea publică centrală
pentru protecția mediului informează Comisia Europeană despre măsurile
compensatorii adoptate.
(9) În situația în care siturile incluse în
rețeaua «Natura 2000», identificate conform legislației în vigoare, adăpostesc
un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie
prioritară, singurele considerente care pot fi invocate pentru emiterea
acordului de mediu, avizului de mediu sau avizului Natura 2000, după caz, sunt
cele privind:
a) sănătatea sau siguranța publică;
b) anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu;
c) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obținut
punctul de vedere al Comisiei Europene.
(10) În procedura de emitere a actelor de reglementare pentru planuri,
proiecte și/sau activități care pot afecta semnificativ
ariile naturale protejate de interes comunitar, autoritățile competente pentru
protecția mediului solicită și țin seama de avizul administratorilor, respectiv
al custozilor ariilor protejate.
3. La articolul 31, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea
următorul cuprins:
(2) În vederea protecției și
conservării speciilor de păsări sălbatice prevăzute în anexa nr. 3, precum și a
celor migratoare care apar în mod regulat și nu sunt prevăzute în această
anexă, se declară arii de protecție specială avifaunistică,
în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b).
(3) Protecția și conservarea habitatelor naturale terestre și acvatice de
interes național, precum și a speciilor protejate de plante și animale
sălbatice se fac prin declararea de arii naturale protejate de interes național
sau prin aplicarea de măsuri de protecție în afara ariilor naturale protejate.
4. La articolul 33 alineatul (2), partea introductivă și litera d) se
modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Fără a se aduce atingere art.
33 alin (3) și (4) și art. 38 din prezenta ordonanță de urgență, precum și art.
17, art. 19 alin. (5), art. 20, 22, 24 și art. 26 alin. (1) și (2) din Legea
vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și
completările ulterioare, în vederea protejării tuturor speciilor de păsări,
inclusiv a celor migratoare, sunt interzise:
..................................................................................................
d) perturbarea intenționată, în special în cursul perioadei de reproducere
sau de maturizare, dacă o astfel de perturbare este relevantă în contextul
obiectivelor prezentei ordonanțe de urgență.
5. La articolul 36, alineatul (1) se modifică și va avea următorul
cuprins:
Art. 36. (1) Autoritatea competentă pentru protecția
mediului organizează sistemul de monitorizare a capturilor și uciderilor
accidentale ale tuturor speciilor de păsări, precum și ale speciilor prevăzute
în anexele nr. 4A și 4B.
6. La articolul 36, după alineatul (1) se introduce un nou alineat,
alineatul (11), cu următorul cuprins:
(11) Pe baza
informațiilor obținute prin sistemul de monitorizare prevăzut la alin. (1),
autoritatea publică centrală pentru protecția mediului ia măsuri suplimentare
de cercetare sau de conservare, pentru a se asigura că uciderile sau capturile
accidentale nu au un impact negativ foarte puternic asupra speciilor
respective.
7. La articolul 37, alineatul (2) se modifică și va avea următorul
cuprins:
(2) Pentru capturarea sau uciderea
speciilor de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 5 A, 5 B, 5 C, 5 D și 5
E, precum și în cazul aplicării derogărilor prevăzute la art. 38, este
interzisă folosirea oricăror mijloace, sisteme sau metode pentru capturarea ori
omorârea pe scară largă sau neselectivă sau care pot
conduce la dispariția pe plan local ori la perturbarea gravă a unei specii.
8. La articolul 37, după alineatul (2) se introduce un nou alineat,
alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Mijloacele, sistemele sau
metodele de tipul celor avute în vedere la alin. (2) sunt prevăzute în anexa
nr. 6.
9. La articolul 38 alineatul (1), partea introductivă și literele b), c)
și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Art. 38. (1) Prin excepție de la prevederile art. 33 și
37, se stabilesc derogări, cu condiția să nu existe o alternativă acceptabilă,
iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menținerii populațiilor
speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor
natural, numai în următoarele situații:
.................................................................................................
b) pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra
culturilor agricole, animalelor domestice, pădurilor, pescăriilor și apelor, iar,
în cazul speciilor de animale, altele decât păsările, și pentru prevenirea
producerii unor daune importante asupra altor bunuri;
c) în interesul sănătății și securității publice, iar, în cazul speciilor
de animale, altele decât păsările, și pentru alte rațiuni de interes public
major, inclusiv de natură socială sau economică, și pentru consecințe benefice
de importanță majoră pentru mediu;
..................................................................................................
e) pentru a permite, în condiții strict controlate, într-o manieră
selectivă și într-o măsură limitată, prinderea sau deținerea unui număr limitat
și specificat de exemplare din anumite specii de păsări sau din speciile
prevăzute în anexele nr. 4A și 4B.
10. La articolul 38 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă
literă, litera f), cu următorul cuprins:
f) în interesul siguranței
aeriene, pentru toate speciile de păsări, inclusiv cele migratoare.
11. La articolul 38, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea
următorul cuprins:
(2) Derogările se stabilesc prin
ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului,
cu avizul Academiei Române.
(3) Autoritatea competentă pentru protecția mediului transmite Comisiei
Europene rapoarte privind derogările aplicate, după cum urmează:
a) anual, pentru derogările aplicate speciilor de păsări sălbatice;
b) la fiecare 2 ani, pentru derogările aplicate speciilor sălbatice
prevăzute în anexa nr. 4A.
12. La articolul 38, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate,
alineatele (21), (22) și (23), cu următorul
cuprins:
(21) Prin excepție de
la prevederile alin. (2), pentru stabilirea derogărilor care privesc toate
speciile de păsări, precum și speciile de mamifere prevăzute în anexele nr. 4A
și 4B, este necesar și avizul conform al autorității publice centrale care
răspunde de silvicultură.
(22) Procedura de stabilire a derogărilor se aprobă prin ordin
comun al autorității publice centrale pentru protecția mediului și al
autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
(23) Derogările specifică următoarele:
a) speciile care fac obiectul derogărilor;
b) mijloacele, sistemele sau metodele autorizate pentru capturare sau
sacrificare;
c) condițiile de risc și circumstanțele de timp și spațiu sub rezerva
cărora pot fi acordate astfel de derogări;
d) autoritatea împuternicită să declare că sunt îndeplinite condițiile
impuse și să decidă mijloacele, sistemele sau metodele care pot fi utilizate,
în ce limite și de către cine;
e) controalele care trebuie efectuate.
13. La articolul 50 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea
următorul cuprins:
e) autorității publice centrale
care răspunde de silvicultură, structurilor teritoriale ale acesteia și
gestionarilor fondurilor de vânătoare, pe domeniul lor de competență.
14. La articolul 52 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea
următorul cuprins:
c) nerespectarea
prevederilor art. 28 alin. (1);.
15. La articolul 52 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă
literă, litera i), cu următorul cuprins:
i) amplasarea de construcții,
investiții în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale
protejate, cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate,
a celor destinate prevenirii unor calamități naturale, și a celor realizate în
scopul asigurării securității naționale.
16. La anexa nr. 1, litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:
i) Arii speciale de conservare
Ariile speciale de conservare sunt acele arii
naturale protejate de interes comunitar ale căror scopuri sunt conservarea,
menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare
favorabilă a habitatelor naturale și/sau a
populațiilor speciilor pentru care situl este
desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru
conservarea tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor prevăzute
în anexele nr. 2 și 3.
Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management
adecvate, specifice siturilor desemnate sau integrate
în alte planuri de management, și măsuri legale, administrative sau
contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale și a
habitatelor speciilor, precum și a perturbării speciilor pentru care zonele au
fost desemnate. Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu
este necesar pentru managementul ariei speciale de conservare, dar care ar
putea afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinație cu alte planuri
ori proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potențiale asupra
ariei naturale protejate de interes comunitar, având în vedere obiectivele de
conservare a acesteia, conform prevederilor art. 28 din prezenta ordonanță de
urgență.
Ariile speciale de conservare se desemnează prin hotărâre a Guvernului,
după recunoașterea statutului lor de către Comisia Europeană, și vor face parte
din rețeaua europeană «Natura 2000».
17. În anexa nr. 3, la denumirea următoarelor specii considerate
prioritare la nivelul Uniunii Europene, se introduce un asterisc (*):
a) *Canis
lupus (lup)
b) *Callimorpha quatripunctaria
(Euplagia, Panaxia)
c) *Nymphalis vaualbum
d) *Pulsatilla pratensis ssp. Hungarica (Dediței)
e) *Ferula sadleriana
(Aerel)
f) *Phryganophilus ruficollis
|
|
*) Specii considerate prioritare la nivelul Uniunii Europene.
18. În anexa nr. 3, la denumirea următoarelor specii se elimină
asteriscul (*) pentru speciile:
a) Lutra lutra (Vidra, Lutra)
b) Leptidea morsei
c) Gladiolus
palustris (Gladiola)
19. La anexa nr. 4A litera a) Animale vertebrate, poziția Pești, se modifică și va avea
următorul cuprins:
PEȘTI
PERCIFORMES
Percidae
Zingel zingel (Pietrar)
Gymnocephalus baloni (Ghiborț de râu)
ACIPENSERIFORMES
Acipenseridae
Acipenser sturio (șip)
20. Titlul anexei nr. 5B se modifică și va avea următorul cuprins:
SPECII DE ANIMALE DE INTERES NAȚIONAL
ale căror prelevare din natură și exploatare fac obiectul măsurilor de
management
21. La anexa nr. 6, litera b) se completează după cum urmează:
Autoritatea publică centrală
pentru protecția mediului informează Comisia Europeană cu privire la toate
autorizațiile acordate.
Art. II. Legea vânătorii și a
protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul
cuprins:
(2) Speciile de mamifere și
păsări, inclusiv cele migratoare, la care vânarea este interzisă, se supun
derogărilor stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007
privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a
florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare..
2. La articolul 23 alineatul (1), litera x) se abrogă.
3. La articolul 23,
după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu
următorul cuprins:
(11) Prevederile art.
33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările și
completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
4. Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 34. Pe suprafețele din intravilan, în zona strict
protejată și în zona tampon din cuprinsul Rezervației Biosferei «Delta
Dunării», recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică și a câinilor
fără stăpân se realizează, în condițiile legii, de gestionarul din zona
respectivă pe baza unui contract de prestări de servicii, la solicitarea
consiliului local sau a administrației ariei naturale protejate, cu avizul
consiliului științific al acesteia, după caz.
5. La articolul 35, alineatele (2) și (3) se abrogă.
6. Articolul 36 se
modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 36. Exemplarele din speciile de mamifere admise la
vânătoare, care produc pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor
domestice, pot fi vânate și în afara perioadei legale de vânătoare, în
condițiile aprobării administratorului.
7. Articolul 37 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 37. Pentru acțiunile care se desfășoară în
conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) se eliberează autorizații de
capturare, emise de administrator în condițiile legii.
8. La articolul 39, partea dispozitivă și
literele g) și u) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Art. 39. Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37
alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările și
completările ulterioare, sunt interzise și următoarele:
..................................................................................................
g) accesul cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcuri
naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în
zonele de protecție integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri
cinegetice;
u) vânătoarea în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu
protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din ariile naturale
protejate cuprinse în fonduri cinegetice, precum și vânătoarea în crescătorii
de vânat;.
9. La articolul 39, după litera z2) se introduc două noi
litere, literele z3) și z4), cu următorul cuprins:
z3) accesul cu arma de
vânătoare în zona strict protejată și în zona-tampon din cuprinsul Rezervației
Biosferei «Delta Dunării»;
z4) vânătoarea pe suprafețele din intravilan, în zona strict
protejată și în zona-tampon din cuprinsul Rezervației Biosferei «Delta
Dunării».
10. La articolul 391, alineatul (1) se modifică și va avea
următorul cuprins:
Art. 391. (1) Prin excepție de la prevederile
art. 39 lit. g), u), w), în interesul protejării faunei și florei sălbatice, al
conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune
importante, în interesul sănătății și securității publice sau pentru alte
rațiuni de interes public major în parcuri naționale, în rezervații
științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție
integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice,
recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică admise la vânătoare și
a câinilor fără stăpân se realizează, în condițiile legii, de gestionarul
fondului cinegetic respectiv, cu acordul administratorului, la solicitarea
administrației ariei naturale protejate, avizată de consiliul științific al
acesteia.
11. La articolul 42 alineatul (1), litera g) se modifică și va avea
următorul cuprins:
g) vânătoarea păsărilor migratoare
de apă în ariile de protecție specială avifaunistică
și a speciilor care fac obiectul protecției în ariile speciale de conservare,
precum și vânătoarea în suprafețele celorlalte arii naturale protejate,
cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la
vânătoare, din planurile de management cinegetic, din planurile de management
ale ariilor naturale protejate;.
12. La articolul 42 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea
următorul cuprins:
c) recoltarea exemplarelor din
speciile de faună sălbatică strict protejate de pe suprafețele din intravilan,
din zona strict protejată și din zona-tampon din cuprinsul Rezervației
Biosferei «Delta Dunării», altfel decât în condițiile derogărilor stabilite
conform legii;
13. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 43. (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu
închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea prevederilor art. 39 lit
g) și z3).
(2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5
ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei nerespectarea
prevederilor art. 39 lit. u) și z4).
14. Articolul 45 se abrogă.
15. La anexa nr. 1 litera B Păsări,
poziția 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
1. Becațina comună (Gallinago gallinago) |
1 septembrie 28 februarie |
10 |
55 |
135 |
16. La anexa nr. 1 litera B Păsări,
se abrogă poziția 7.
Art. III. Prevederile art. 28
alin. (2)(10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind
regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei
și faunei sălbatice, cu modificările și completările aduse prin prezenta
ordonanță de urgență, intră în vigoare odată cu intrarea în vigoare a
metodologiei de aplicare a evaluării impactului anumitor proiecte publice și
private asupra mediului, adoptată prin ordin comun al ministrului mediului și
dezvoltării durabile, al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și
locuințelor, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al
ministrului internelor și reformei administrative.
Art. IV. În termen de 30 de
zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se emite
ordinul conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului
prin care se aprobă Ghidul metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor
potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de
interes comunitar, precum și competențele de emitere a avizului Natura 2000.
Art. V. În termen de 60 de
zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se emite
ordinul comun al autorității publice centrale pentru protecția mediului și al
autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, prin care se aprobă
procedura de stabilire a derogărilor prevăzute de art. 38 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările și completările aduse prin
prezenta ordonanță de urgență.
Art. VI. Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007 și Legea vânătorii și
a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările și
completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin
prezenta ordonanță de urgență, se vor republica în Monitorul Oficial al
României, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul mediului și dezvoltării durabile,
Attila Korodi
Ministrul agriculturii și
dezvoltării rurale,
Dacian Cioloș
Departamentul pentru Afaceri
Europene,
Aurel Ciobanu-Dordea,
secretar de stat
București, 12 noiembrie 2008.
Nr. 154.