Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008

M. Of. nr. 785 din 24 noiembrie 2008

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România

 

În conformitate cu prevederile art. 63 din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, statele membre au avut obligația să transpună, să se conformeze la prevederile acesteia și să notifice Comisiei Europene măsurile întreprinse în acest sens până la data de 20 octombrie 2007, dată de la care sunt abrogate directivele 77/452, 77/453, 80/154 și 80/155 CE. 

Având în vedere implicațiile care decurg pentru România în caz de nerespectare a prevederilor directivei, este necesar să se promoveze în regim de urgență prezenta ordonanță de urgență privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Nepromovarea în regim de urgență a prezentei ordonanțe de urgență poate atrage sancționarea României de către Comisia Europeană, ca urmare a imposibilității respectării termenului de transpunere prevăzut pentru statele membre la art. 63 din Directiva 2005/36/CE. 

Prezentul act normativ transpune în totalitate prevederile Directivei 2005/36/CE cu referire la exercitarea în regim temporar și de stabilire a profesiilor de asistent medical generalist și de moașă, îmbunătățind cadrul legislativ prevăzut de directivele 77/452, 77/453, 80/154 și, respectiv, 80/155 CE și instituind totodată un nou sistem informațional între statele membre în scopul asigurării siguranței bolnavului în relație cu acești profesioniști. 

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. 

CAPITOLUL I

Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical

SECȚIUNEA 1

Dispoziții generale

Art. 1. – Profesia de asistent medical generalist, profesia de moașă și profesia de asistent medical se exercită, pe teritoriul României, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în profesia de asistent medical generalist, în profesia de moașă și, respectiv, de asistent medical, care pot fi:

a) cetățeni ai statului român;

b) cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene;

c) soțul unui cetățean român, precum și descendenții și ascendenții în linie directă, aflați în întreținerea unui cetățean român, indiferent de cetățenia acestora;

d) membrii de familie ai unui cetățean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), așa cum sunt definiți la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările și completările ulterioare;

e) cetățenii statelor terțe, beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;

f) beneficiarii statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b). 

Art. 2. – (1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

a) în mod exclusiv, prin termenul de stat membru de origine sau de proveniență, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru gazdă se înțelege un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparținând Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană;

b) termenul de asistent medical generalist desemnează numai titularii unuia dintre titlurile oficiale de calificare prevăzute în anexa nr. 1, abilitați să acorde îngrijiri generale de sănătate al căror conținut este prevăzut la art. 6;

c) termenul de moașă desemnează numai titularii unuia dintre titlurile oficiale de calificare prevăzute în anexa nr. 2, abilitați să acorde îngrijirile de sănătate ale căror conținut și caracteristici sunt prevăzute la art. 7. 

(2) Profesia de asistent medical se exercită cu titlurile oficiale de calificare de asistent medical/tehnician, conform specializării prevăzute în anexa nr. 3. 

(3) Activitățile de asistent de farmacie se exercită în baza titlurilor oficiale de calificare de asistent medical de farmacie, asistent farmacie, tehnician de farmacie, în conformitate cu normele care vor fi elaborate de Ministerul Sănătății Publice, și se asimilează profesiei de asistent medical. 

Art. 3. – (1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de asistent medical generalist, în profesia de moașă și în profesia de asistent medical obținute în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparținând Spațiului Economic European sau în afara Confederației Elvețiene se echivalează de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în condițiile legii. 

(2) Excepție de la prevederile alin. (1) fac acele titluri care au fost recunoscute de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană. 

Art. 4. – Controlul și supravegherea exercitării profesiilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical sunt realizate de Ministerul Sănătății Publice și de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, denumite în continuare autorități competente române, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de reglementările legale în vigoare. 

Art. 5. – (1) Activitățile de îngrijiri generale de sănătate prevăzute la art. 6 se exercită în România cu titlul profesional de asistent medical generalist. 

(2) Activitățile de îngrijiri de sănătate prevăzute la art. 7, care au ca scop asigurarea sănătății materne și a nou-născutului, se exercită în România cu titlul profesional de moașă. 

(3) Activitățile asistentului medical se exercită în baza titlurilor oficiale de calificare în profesia de asistent medical/tehnician prevăzute în anexa nr. 3. 

(4) Activitățile asistentului medical generalist, ale moașei și ale asistentului medical se exercită cu respectarea normelor elaborate de Ministerul Sănătății Publice, în colaborare cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Art. 6. – Activitățile exercitate cu titlul profesional de asistent medical generalist sunt:

a) stabilirea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate și furnizarea serviciilor de îngrijiri generale de sănătate, de natură preventivă, curativă și de recuperare;

b) administrarea tratamentului, conform prescripțiilor medicului;

c) protejarea și ameliorarea sănătății;

d) elaborarea de programe și desfășurarea de activități de educație pentru sănătate;

e) facilitarea acțiunilor pentru protejarea sănătății în grupuri considerate cu risc;

f) desfășurarea activităților de cercetare în domeniul îngrijirilor generale de sănătate de către asistenții medicali generaliști licențiați;

g) participarea la protejarea mediului ambiant;

h) întocmirea de rapoarte scrise referitoare la activitatea specifică desfășurată;

i) organizarea și furnizarea de servicii de îngrijiri de sănătate comunitară;

j) participarea asistenților medicali generaliști abilitați ca formatori, la pregătirea teoretică și practică a asistenților medicali generaliști în cadrul programelor de educație continuă;

k) pregătirea personalului sanitar auxiliar;

l) desfășurarea de activități de educație în instituții de învățământ pentru pregătirea viitorilor asistenți medicali. 

Art. 7. – Profesia de moașă presupune dreptul de acces și exercitare a următoarelor activități, în conformitate cu prevederile legale în vigoare:

a) asigurarea unei bune informări și consilierea în materie de planificare familială;

b) diagnosticarea sarcinii, apoi supravegherea sarcinii normale, efectuarea examinărilor necesare pentru supravegherea evoluției sarcinii normale;

c) prescrierea sau consilierea privind examinările necesare celei mai timpurii diagnosticări posibile a sarcinilor cu riscuri;

d) stabilirea unui program de pregătire a viitorilor părinți și consilierea lor în materie de igienă și alimentație, asigurarea pregătirii complete pentru naștere;

e) îngrijirea și asistarea mamei în timpul travaliului și monitorizarea stării fetusului in utero prin mijloace clinice și tehnice adecvate;

f) asistarea nașterii normale inclusiv, la nevoie, efectuarea epiziotomiei și în cazuri de urgență practicarea nașterii în prezentație pelviană;

g) recunoașterea, la mamă sau la copil, a semnelor de anunțare a unor anomalii care necesită intervenția unui medic și, după caz, asistarea acestuia; luarea măsurilor de urgență care se impun în absența medicului, în special extragerea manuală a placentei, urmată eventual de examinarea manuală a uterului;

h) examinarea și îngrijirea nou-născutului; luarea tuturor inițiativelor care se impun în caz de nevoie și practicarea, după caz, a resuscitării imediate;

i) îngrijirea mamei, monitorizarea progreselor mamei în perioada postnatală și acordarea tuturor sfaturilor utile privind creșterea nou-născutului în cele mai bune condiții;

j) acordarea îngrijirilor prescrise de medic;

k) elaborarea rapoartelor scrise necesare;

l) desfășurarea de către moașele licențiate de activități de educație în instituții de învățământ pentru pregătirea viitoarelor moașe, activități de cercetare și în cadrul programelor de educație continuă. 

Art. 8. – (1) Activitățile prevăzute la art. 6 și 7 se exercită cu asumarea responsabilității asistentului medical generalist și a moașei privind planificarea, organizarea, evaluarea și furnizarea serviciilor. 

(2) Activitățile desfășurate de asistenții medicali se exercită cu asumarea responsabilității privind planificarea, organizarea, evaluarea și furnizarea serviciilor, precum și cu privire la totalitatea actelor și tehnicilor practicate. 

Art. 9. – (1) Cu excepția cazurilor de forță majoră, de urgență ori când pacientul sau reprezentanții legali ori numiți ai acestuia sunt în imposibilitate de a-și exprima voința sau consimțământul, asistentul medical generalist, moașa și asistentul medical acționează respectând voința pacientului și dreptul acestuia de a refuza ori de a opri îngrijirile acordate. 

(2) Responsabilitatea asistentului medical generalist, a moașei sau a asistentului medical încetează în situația în care pacientul nu respectă recomandările sau planul de îngrijire întocmit de aceștia. 

Art. 10. – Având în vedere natura profesiei de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical și obligațiile fundamentale ale acestora față de pacienți în exercitarea profesiei, asistentul medical generalist, moașa și asistentul medical nu sunt funcționari publici. 

Art. 11. – (1) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali prevăzuți la art. 1, membri ai Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, exercită profesia în regim salarial și/sau independent. 

(2) Condițiile de acces la activitățile profesionale exercitate în regim independent de către asistenții medicali generaliști, moașe și asistenți medicali sunt stabilite prin norme elaborate de Ministerul Sănătății Publice, în colaborare cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Art. 12. – (1) Profesia de asistent medical generalist, moașă și asistent medical se exercită pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art. 1, care îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistent medical generalist, moașă și, respectiv, asistent medical;

b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;

c) sunt apți din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moașă și asistent medical;

d) sunt membri ai Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. d), în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care întrunesc condițiile prevăzute la art. 1 lit. b), d) sau f) trebuie să înștiințeze Ministerul Sănătății Publice cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României și să fie înregistrați pe această perioadă la Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(3) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți pe teritoriul României, precum și asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care întrunesc condițiile prevăzute la art. 1 lit. c) și e) exercită profesia de asistent medical generalist, moașă și asistent medical cu aceleași drepturi și obligații ca asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni români. 

Art. 13. – (1) La primirea în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, asistentul medical generalist, moașa și, respectiv, asistentul medical vor depune următorul jurământ:

„În numele Vieții și al Onoarei,

jur

să îmi exercit profesia cu demnitate,

să respect ființa umană și drepturile sale

și să păstrez secretul profesional. 

Jur că nu voi îngădui să se interpună între datoria mea și pacient considerații de naționalitate, rasă, religie, apartenență politică sau stare socială. 

Voi păstra respectul deplin pentru viața umană chiar sub amenințare și nu voi utiliza cunoștințele mele medicale contrar legilor umanității. 

Fac acest jurământ în mod solemn și liber!”

(2) Asistenții medicali generaliști, moașele și, respectiv, asistenții medicali cetățeni ai altor state pot depune jurământul în limba română sau în limba țării de origine sau de proveniență. 

SECȚIUNEA a 2-a

Nedemnități și incompatibilități

Art.14. – Este nedemn și nu poate exercita profesia de asistent medical generalist, moașă și, respectiv, asistent medical:

a) asistentul medical generalist, moașa și, respectiv, asistentul medical care au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni contra umanității sau vieții în împrejurări legate de exercitarea profesiei și pentru care nu a intervenit reabilitarea;

b) asistentul medical generalist, moașa și, respectiv, asistentul medical căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară. 

Art. 15. – (1) Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moașă și, respectiv, asistent medical este incompatibilă cu orice acțiune de natură a aduce atingere demnității profesionale de asistent medical generalist, moașă și, respectiv, asistent medical sau bunelor moravuri, conform Codului de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical. 

(2) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercițiu al profesiei. 

(3) În termen de 10 zile de la apariția situației de incompatibilitate, asistentul medical generalist, moașa și, respectiv, asistentul medical este obligat să anunțe filiala Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România al cărui membru este. 

(4) La solicitarea asistentului medical generalist, moașei și, respectiv, asistentului medical, la sesizarea oricărei persoane, instituții sau autorități interesate, președintele filialei Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România din care face parte persoana aflată în stare de incompatibilitate poate constitui o comisie pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 membri care, după caz, pot fi asistenți medicali generaliști, moașe sau asistenți medicali cu grad principal, pentru a constata existența sau inexistența stării de incompatibilitate. 

SECȚIUNEA a 3-a

Autorizarea exercitării profesiei

Art.16. – (1) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care întrunesc condițiile prevăzute la art. 1 exercită profesia pe baza certificatului de membru eliberat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali, avizat anual. Avizul anual se acordă numai după încheierea asigurării de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv. Certificatul de membru este însoțit de fișa de evidență elaborată de Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(2) Certificatul de membru se acordă pe baza următoarelor documente:

a) copia legalizată a documentelor de studii care atestă formarea în profesie;

b) declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 și 15;

c) certificatul de cazier judiciar;

d) certificatul de sănătate fizică și psihică. 

(3) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România înscrie membrii săi în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România. 

(4) La întocmirea Registrului național unic, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România utilizează și codul numeric personal pentru cetățenii români, precum și documentele de identitate emise de țara de origine pentru cetățenii altor state. Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România se publică pe site-ul Ordinului Asistenților Medicali, Moașelor și Asistenților Medicali din România, cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu completările ulterioare, și a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare. 

(5) Asistenții medicali generaliști și moașele cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene exercită profesia temporar sau ocazional în România pe baza documentelor prevăzute la art. 31 alin. (1). 

Art. 17. – Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot deține funcții de conducere în cadrul Ministerului Sănătății Publice, al ministerelor și instituțiilor centrale cu rețea sanitară proprie, al autorităților de sănătate publică, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, al caselor județene de asigurări de sănătate și a municipiului București, precum și în cadrul unităților sanitare publice. 

Art. 18. – (1) În cazul în care un asistent medical generalist, o moașă sau un asistent medical nu își exercită profesia o perioadă mai mare de 5 ani, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România reatestă, la cerere, competența profesională a acestuia, în vederea exercitării profesiei. 

(2) Metodologia de reatestare a competenței profesionale se stabilește de Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Art. 19. – (1) Practicarea profesiei de asistent medical generalist, moașă sau asistent medical de către o persoană care nu are această calitate ori nu îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență constituie infracțiune și se pedepsește conform prevederilor Codului penal.  (2) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, prin președintele filialei județene, este în drept să exercite acțiunea civilă pentru acordarea de daune morale în cazul lezării prestigiului sau intereselor profesionale ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România ori să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală sau autoritățile competente pentru urmărirea și trimiterea în judecată a persoanelor care își atribuie sau care întrebuințează fără drept titlul ori calitatea de asistent medical generalist, moașă sau asistent medical ori care practică în mod nelegal. 

Art. 20. – (1) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali își desfășoară activitatea în sistem public și/sau în sectorul privat, precum și în colaborare cu furnizorii de servicii de îngrijiri de sănătate. 

(2) Activitatea asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali se desfășoară în cadrul echipei medicale sau independent, ca titulari ori asociați ai cabinetelor de practică independentă. 

Art. 21. – Asistentul medical generalist, moașa și asistentul medical licențiați pot fi cadre didactice universitare în instituții de învățământ superior care pregătesc asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, precum și personal de cercetare în instituții de cercetare. 

Art. 22. – (1) Angajarea și promovarea profesională a asistentului medical generalist, a moașei și a asistentului medical în sistemul sanitar public și privat se realizează în condițiile legii. 

(2) Pentru riscurile ce decurg din activitatea profesională, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali din sistemul public sau privat încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională. 

(3) La încheierea contractului de muncă, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali au obligația să prezinte o copie a asigurării prevăzute la alin. (2). 

(4) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex. 

(5) La cerere, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali se pot pensiona anticipat, la vârstele prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, dacă îndeplinesc condițiile de stagiu de cotizare prevăzute de lege pentru pensia anticipată sau pentru pensia anticipată parțială. 

(6) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care au depășit limita de vârstă prevăzută la alin. (4) pot profesa în continuare în unități sanitare private. Desfășurarea activității se face în baza certificatului de membru și a avizului anual al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, eliberat pe baza certificatului de sănătate și a asigurării de răspundere civilă, pentru greșeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv. 

(7) În cazul unităților sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum și al unităților sanitare publice aflate în zone defavorizate, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali își pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege, până la ocuparea posturilor prin concurs, la propunerea autorităților de sănătate publică județene și a municipiului București, cu avizul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și cu aprobarea Ministerului Sănătății Publice. 

Art. 23. – Educația continuă se realizează de furnizori acreditați, cu avizul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

CAPITOLUL II

Dispoziții privind exercitarea, pe teritoriul României, a profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene

SECȚIUNEA 1

Dispoziții privind facilitarea dreptului de stabilire pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali

Art. 24. – (1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene cu privire la accesul la una dintre activitățile profesionale se soluționează de către Ministerul Sănătății Publice, în colaborare cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(2) Solicitanții prevăzuți la alin. (1) vor depune un dosar care cuprinde:

a) copia documentului de cetățenie;

b) copia legalizată a documentelor care atestă formarea în profesie;

c) certificatul emis de autoritățile competente ale statului membru de origine sau proveniență, prin care se atestă că titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale, în cazul asistenților medicali generaliști și moașelor;

d) certificatul de sănătate fizică și psihică emis de statul membru de origine sau proveniență ori o dovadă echivalentă certificatului de sănătate, în cazul în care autoritățile competente din statul de origine nu eliberează un astfel de certificat;

e) dovada emisă de statul membru de origine sau proveniență, prin care se atestă onorabilitatea și moralitatea posesorului. În cazul în care statul membru de origine nu eliberează un astfel de document, autoritățile competente române acceptă atestatul eliberat pe baza declarației pe propria răspundere ori a declarației solemne a solicitantului, de către autoritatea judiciară sau administrativă competentă ori, după caz, de notarul sau organizația profesională abilitată în acest sens de acel stat;

f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greșeli în activitatea profesională emisă de instituțiile abilitate dintr-unul din statele membre prevăzute la alin. (1). 

(3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)–f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii. 

(4) Autoritățile competente române confirmă primirea dosarului solicitantului în termen de o lună de la data primirii și informează solicitantul, după caz, despre eventualele documente necesare pentru completarea dosarului. 

(5) Solicitările asistenților medicali generaliști și moașelor, prevăzuți la alin. (1) și care întrunesc, după caz, condițiile minime de formare sau condițiile de experiență profesională prevăzute de lege în vederea recunoașterii calificării, se soluționează în termen de 3 luni de la depunerea dosarului complet de către persoana interesată. Termenul poate fi prelungit cu o lună în cazul asistenților medicali, precum și în cazurile în care recunoașterea calificărilor de asistent medical generalist și, respectiv, de moașă intră sub incidența regimului general de recunoaștere a calificărilor profesionale prevăzut de lege. 

(6) Certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România se eliberează în urma aplicării procedurii de recunoaștere a calificării profesionale. 

(7) Autoritățile competente române pot solicita asistenților medicali generaliști și moașelor posesori de titluri de calificare, care nu beneficiază de recunoaștere automată prevăzută de lege, precum și asistenților medicali să furnizeze informații privind calificarea profesională însușită în statul membru de origine, în măsura necesară stabilirii eventualelor diferențe semnificative față de formarea în aceeași profesie în România. În cazul în care aceștia nu sunt în măsură să furnizeze datele solicitate, autoritățile române se adresează punctului de contact, autorității competente sau oricărui alt organism competent al statului membru de origine. 

Art. 25. – (1) În cazul în care autoritățile competente române au cunoștință de fapte grave și precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activității profesionale ori asupra exercitării profesiei de asistent medical generalist, moașă sau asistent medical în România, comise de asistenții medicali generaliști, moașele ori asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, anterior stabilirii în România și în afara teritoriului său, acestea informează statul membru de origine ori de proveniență al celor în cauză. 

(2) Autoritățile competente române analizează informațiile solicitate de statul membru gazdă cu privire la faptele grave și precise comise de asistenții medicali generaliști, moașele sau asistenții medicali cetățeni români ori care provin din România, anterior stabilirii în statul membru gazdă și în afara teritoriului, sau fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activității profesionale ori asupra exercitării profesiei în acel stat. 

(3) Autoritățile competente române colaborează cu autoritățile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor aparținând Spațiului Economic European și, respectiv, ale Confederației Elvețiene, asigurând confidențialitatea informațiilor transmise. 

(4) Schimbul oricăror informații, precum și al celor privind sancțiunile disciplinare ori penale aplicate în caz de fapte grave și precise, susceptibile de a avea consecințe asupra activităților de asistent medical generalist, moașă sau asistent medical, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004, cu completările ulterioare, și a prevederilor Legii nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare. 

(5) Statul membru de origine examinează veridicitatea faptelor, iar autoritățile acestuia decid cu privire la natura și amploarea investigațiilor pe care trebuie să le realizeze și comunică statului membru gazdă concluziile rezultate din informațiile transmise. 

SECȚIUNEA a 2-a

Dispoziții privind libera prestare a serviciilor de către asistenții medicali generaliști, moașe și asistenți medicali

Art. 26. – Dispozițiile cu privire la libera prestare a serviciilor se aplică asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene care sunt stabiliți în vederea exercitării profesiei în unul din aceste state, atunci când se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar sau ocazional activitățile de asistent medical generalist, moașă și asistent medical. 

Art. 27. – Caracterul temporar sau ocazional al prestării activităților de asistent medical generalist, moașă și asistent medical este stabilit, de la caz la caz, de către Ministerul Sănătății Publice, în funcție de durata, frecvența, periodicitatea și continuitatea acestora. 

Art. 28. – (1) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state, sunt exceptați de la obligația înscrierii în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România atunci când solicită accesul la una dintre activitățile de asistent medical generalist, moașă sau asistent medical, în vederea prestării temporare sau ocazionale de servicii medicale în România. 

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt înregistrate automat in Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România pe durata prestării serviciilor respective, în baza copiei documentelor prestatorului prevăzute la art. 31 alin. (1), transmise în acest scop de către Ministerul Sănătății Publice, și sunt scutite de plata cotizației de membru. 

Art. 29. – Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 26 se supun dispozițiilor cu caracter profesional, regulamentar sau administrativ privind calificările profesionale și utilizarea titlurilor, dispozițiilor privind faptele profesionale grave care afectează direct și specific protecția și securitatea beneficiarilor serviciilor de îngrijiri, precum și dispozițiilor disciplinare prevăzute de lege pentru asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni români, membri ai Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Art. 30. – Solicitările asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul din aceste state, referitoare la prestarea temporară sau ocazională de servicii în România se soluționează de către Ministerul Sănătății Publice, în colaborare cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Art. 31. – (1) În cazul în care solicitantul se află la prima prestare temporară sau ocazională de servicii în România, acesta va înainta Ministerului Sănătății Publice următoarele documente:

a) o declarație prealabilă scrisă, în care se precizează durata prestării, natura acesteia, locul de desfășurare a acestor activități, precum și domeniul de asigurare ori alte mijloace de protecție personală sau colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire;

b) copia documentului de cetățenie;

c) documentul emis de statul membru de stabilire prin care se atestă că, la data eliberării acestuia, titularul este stabilit legal în acest stat membru și că nu îi este interzisă exercitarea activităților, după caz, de asistent medical generalist, de moașă sau de asistent medical, nici măcar temporar;

d) copia legalizată a diplomelor, certificatelor sau altor titluri de asistent medical generalist, de moașă sau de asistent medical prevăzute de lege ori de normele Uniunii Europene pentru prestarea activităților în cauză. 

(2) Declarația prevăzută la alin. (1) lit. a) poate fi înaintată prin toate mijloacele de comunicare și se reînnoiește o dată pe an, dacă prestatorul intenționează să furnizeze temporar sau ocazional, în cursul anului respectiv, servicii în România. 

(3) În cazul asistenților medicali prevăzuți la art. 26, aflați la prima prestare temporară sau ocazională de servicii, autoritățile competente române pot verifica formarea profesională a prestatorului. Verificarea este posibilă numai în cazul în care are ca scop evitarea producerii daunelor grave aduse sănătății pacientului, din cauza lipsei calificării profesionale a prestatorului și în măsura în care nu depășește ceea ce este necesar în acest sens. 

(4) În termen de până la 30 de zile de la data primirii documentelor prevăzute la alin. (1), autoritățile competente române informează solicitantul, după caz, cu privire la decizia de neaplicare a prevederilor alin. (3), cu privire la decizia de verificare a calificării profesionale și rezultatul verificării efectuate. În cazul în care autoritățile competente române întâmpină dificultăți care pot conduce la întârzieri în soluționarea cererii, acestea informează, în termenul menționat, solicitantul asupra motivelor întârzierii, precum și asupra intervalului de timp necesar formulării unei decizii. În această situație, decizia se va lua până la sfârșitul lunii a doua de la data înregistrării informațiilor solicitate în completare. Prestarea de servicii se va face în termen de 30 de zile de la data deciziei luate în baza prevederilor prezentului alineat de către autoritățile competente române. În absența unui răspuns din partea autorităților competente române în termenele prevăzute, serviciile pot fi prestate. 

(5) În cazul unei diferențe semnificative între calificarea profesională însușită de asistenții medicali prevăzuți la art. 26 în statul membru de stabilire și formarea în aceeași profesie impusă în România, de natură să afecteze în mod negativ sănătatea beneficiarului, autoritățile competente române solicită prestatorului să demonstreze, printr-o probă de aptitudini, că a obținut competențele și cunoștințele neacoperite de titlurile de calificare ale acestuia. 

Art. 32. – (1) În caz de prestare temporară a serviciilor în România, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul din aceste state, sunt exceptați de la procedura de acreditare prevăzută de legislația asigurărilor sociale de sănătate. 

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația de a informa în prealabil Casa Națională de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgență, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora. 

Art. 33. – (1) Pentru fiecare prestare de servicii, autoritățile competente române pot solicita autorităților competente omoloage din statul membru de stabilire informații pertinente cu privire la legalitatea condiției de stabilire, buna conduită profesională a solicitantului sau existența sancțiunilor disciplinare ori penale. 

(2) La solicitarea statului membru gazdă, autoritățile competente române transmit informațiile solicitate cu respectarea prevederilor art. 25. 

(3) Autoritățile competente asigură schimbul necesar de informații pentru ca plângerea beneficiarului serviciilor de îngrijiri împotriva prestatorului de servicii în regim temporar și ocazional să fie corect soluționată. În această situație, beneficiarul serviciilor de îngrijiri este informat asupra cursului demersului său. 

SECȚIUNEA a 3-a

Dispoziții comune cu privire la dreptul de stabilire și libera prestare de servicii de către asistenții medicali generaliști, moașe și asistenți medicali

Art. 34. – (1) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene care exercită profesia în România au dreptul de a atașa la titlul profesional titlul legal de calificare obținut în statul membru de origine sau de proveniență, în limba statului emitent și, eventual, abrevierea acestui titlu. Titlul de calificare va fi însoțit de numele și locul instituției sau al organismului emitent. 

(2) Dacă titlul de calificare prevăzut la alin. (1) desemnează în România o pregătire complementară neînsușită de beneficiar, acesta va utiliza în exercițiul profesiei forma corespunzătoare a titlului, indicată de autoritățile competente române. 

Art. 35. – (1) În cazul asistenților medicali generaliști și moașelor, prevăzuți la art. 26, prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul României se face cu titlul profesional prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, pentru profesia respectivă. 

(2) În cazul asistenților medicali prevăzuți la art. 26, prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul României se face în baza titlului profesional, conform specializării, prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, atunci când autoritățile competente române verifică documentele de calificare în vederea prestării serviciilor. 

(3) În cazul asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali stabiliți în România, exercitarea profesiei se face cu titlul profesional prevăzut de prezenta ordonanță de urgență pentru profesia în cauză. 

Art. 36. – (1) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene care exercită profesia ca urmare a recunoașterii calificării profesionale de către autoritățile competente române trebuie să posede cunoștințele lingvistice necesare desfășurării activităților profesionale în România. 

(2) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți și care exercită profesia în România, au obligația să cunoască legislația din domeniul sănătății, domeniul securității sociale, precum și prevederile Codului de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical. 

(3) În vederea cunoașterii informațiilor prevăzute la alin. (2), autoritățile române competente organizează, la nivelul structurilor teritoriale și centrale, birouri de informare legislativă. 

Art. 37. – Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, care, în timpul exercitării profesiei în România, încalcă dispozițiile legale și regulamentele profesiei, răspund potrivit legii. 

CAPITOLUL III

Organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România

SECȚIUNEA 1

Dispoziții generale

Art. 38. – (1) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România se organizează și funcționează ca organizație profesională, cu personalitate juridică, neguvernamentală, de interes public, apolitică, fără scop patrimonial, cu responsabilități delegate de autoritatea de stat, având ca obiect de activitate controlul și supravegherea exercitării profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și, respectiv, a profesiei de asistent medical, ca profesii liberale de practică publică autorizate. 

(2) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România are autonomie instituțională în domeniul său de competență normativ și jurisdicțional profesional și își exercită atribuțiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni, în condițiile legii. 

(3) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România cuprinde toți asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care exercită profesia de asistent medical generalist, moașă și asistent medical în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. 

(4) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România are sediul central în municipiul București. 

(5) Patrimoniul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România se constituie din bunuri mobile și imobile dobândite în condițiile legii. 

Art. 39. – (1) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România este organizat la nivel național și județean, respectiv al municipiului București, și funcționează în teritoriu prin filiale județene, respectiv a municipiului București. 

(2) Filialele județene și filiala municipiului București nu au personalitate juridică și beneficiază de autonomie organizatorică și funcțională în limitele prevăzute de Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(3) La nivelul Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România funcționează departamente, compartimente, comisia de specialitate a asistenților medicali generaliști, comisia de specialitate a moașelor, comisii de specialitate pentru asistenții medicali, Comisia națională de etică și deontologie a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, precum și alte comisii, aprobate prin hotărâre a Consiliului național. 

(4) Filialele județene, respectiv filiala municipiului București, adoptă o structură organizatorică în concordanță cu structura Consiliului național. 

(5) Atribuțiile departamentelor, compartimentelor și comisiilor sunt stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

SECȚIUNEA a 2-a

Atribuțiile Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România

Art. 40. – (1) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România are următoarele atribuții:

a) asigură aplicarea regulamentelor și normelor care organizează și reglementează exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical din România, indiferent de forma de exercitare și de unitatea sanitară în care se desfășoară;

b) autorizează temporar exercitarea profesiilor de asistent medical generalist și de moașă pentru cetățenii altor state decât cei prevăzuți la art. 1, în cazul situațiilor de urgență, schimburilor de experiență, convențiilor bilaterale între România și aceste state;

c) colaborează cu Ministerul Sănătății Publice la elaborarea normelor specifice și a reglementărilor privind profesiile de asistent medical generalist, moașă și asistent medical și asigură aplicarea acestora;

d) atestă onorabilitatea și moralitatea profesională a membrilor săi;

e) apără demnitatea și promovează drepturile și interesele profesionale ale membrilor săi, apără onoarea, libertatea și independența profesională a asistentului medical generalist, a moașei și a asistentului medical în exercitarea profesiei;

f) soluționează cererile și petițiile membrilor prin organele de conducere ale filialelor sau, în cazul nesoluționării la acest nivel, prin organele de conducere ierarhic superioare;

g) asigură respectarea de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali a obligațiilor ce le revin față de pacient și de sănătatea publică;

h) elaborează criterii și standarde privind asigurarea calității serviciilor de îngrijiri de sănătate, pe care le propune spre aprobare Ministerului Sănătății Publice;

i) supraveghează aplicarea și respectarea standardelor de calitate a activităților de asistent medical generalist, moașă și, respectiv, asistent medical;

j) elaborează proiecte de metodologii, de ghiduri și de protocoale de practică, pe care le propune spre aprobare Ministerului Sănătății Publice;

k) elaborează și adoptă statutul și regulamentul de organizare și funcționare ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România, luând măsurile necesare pentru respectarea unitară a acestora;

l) întocmește, actualizează permanent Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România, administrează pagina de internet pe care este publicat;

m) analizează cazurile de abateri de la normele de etică și deontologie profesională și de la regulile de bună practică profesională, în calitate de organ de jurisdicție profesională;

n) asigură schimbul de informații cu Ministerul Sănătății Publice și cu autoritățile competente ale altor state în vederea exercitării profesiei de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali;

o) organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru exercitarea activității profesionale de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene;

p) colaborează cu organizații de profil profesional-științific, patronal, sindical din domeniul sanitar și cu organizații neguvernamentale în toate problemele privind exercitarea profesiei și asigurarea sănătății populației;

q) colaborează cu Ministerul Sănătății Publice la organizarea și desfășurarea concursurilor și examenelor pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, desemnează reprezentanți în comisiile pentru concursuri și examene și elaborează subiectele pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice;

r) colaborează cu Ministerul Sănătății Publice la elaborarea contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și a normelor de aplicare a acestuia;

s) promovează interesele membrilor săi în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională;

t) stabilește, în funcție de gradul riscului profesional și de activitatea desfășurată în calitate de salariat sau liber profesionist, valoarea riscului asigurat în cadrul asigurărilor de răspundere civilă pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali;

u) organizează puncte teritoriale de informare privind legislația din domeniul sănătății;

v) participă, împreună cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și Ministerul Sănătății Publice, la stabilirea numărului de locuri pentru învățământul postliceal sanitar și pentru învățământul superior de asistență medicală;

x) avizează fișa de atribuții a posturilor de asistent medical generalist, moașă și asistent medical;

z) organizează și derulează programe de pregătire pentru calificarea infirmierelor. 

(2) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, prin structurile naționale sau județene, colaborează în domeniul său de competență cu Ministerul Sănătății Publice, cu instituții, autorități și organizații la realizarea următoarelor activități:

a) formarea, specializarea și perfecționarea pregătirii profesionale a asistentului medical generalist, a moașei și a asistentului medical din România;

b) elaborarea standardelor de practică profesională în vederea asigurării calității actului de îngrijire în unitățile sanitare;

c) inițierea și promovarea de forme de educație continuă în vederea creșterii gradului de competență profesională a membrilor săi;

d) elaborarea criteriilor și standardelor de dotare a cabinetelor de practică independentă;

e) promovarea și asigurarea cadrului necesar desfășurării unei concurențe loiale, bazate exclusiv pe criteriile competenței profesionale;

f) elaborarea proiectelor de norme privind practica independentă a asistentului medical generalist, a moașei și a asistentului medical;

g) elaborarea proiectelor de norme privind furnizarea îngrijirilor în domeniul asigurărilor sociale de sănătate;

h) avizarea înființării cabinetelor private ale asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali, indiferent de forma lor juridică;

i) colaborarea cu Ministerul Sănătății Publice în vederea elaborării metodologiei și a tematicilor de concursuri, examene, de acordarea de competențe și de grade profesionale pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali;

j) susținerea activității și dezvoltării cercetării științifice și organizarea de manifestări științifice în domeniul îngrijirilor de sănătate. 

Art. 41. – În exercitarea atribuțiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România are dreptul de a formula acțiune în justiție în nume propriu sau în numele membrilor săi. 

SECȚIUNEA a 3-a

Membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România

Art. 42. – (1) În vederea exercitării profesiei, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali prevăzuți la art. 1, stabiliți în România, au obligația să se înscrie în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, care se eliberează la înscrierea în organizația profesională. 

(3) Înscrierea se face la filiala județeană în a cărei rază se află unitatea la care urmează să își desfășoare activitatea, filiala județeană în a cărei rază își au domiciliul sau reședința ori, în situații speciale, la Biroul executiv al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(4) La înscriere, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali depun jurământul prevăzut la art. 13. 

(5) Depunerea jurământului se menționează în certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(6) Pot deveni, la cerere, membri ai Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state și care prestează temporar servicii de îngrijiri de sănătate în România, cu respectarea prevederilor alin. (3). 

Art. 43. – (1) La cerere, membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moașă și asistent medical pot solicita suspendarea calității de membru pe durata respectivă. 

(2) Pe durata suspendării, la cerere, a calității de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România se suspendă de drept toate obligațiile și drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență. 

Art. 44. – (1) Membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România sunt înscriși în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, al moașelor și al asistenților medicali din România. 

(2) Calitatea de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România o pot păstra, la cerere, și asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali pensionari. 

SECȚIUNEA a 4-a

Drepturile și obligațiile membrilor

Art. 45. – Membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România au următoarele drepturi:

a) de a alege și de a fi aleși în organele reprezentative ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență;

b) de a avea acces la toate datele care privesc organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și a filialelor acestuia;

c) de a se adresa nemijlocit tuturor organelor de conducere ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, naționale sau teritoriale, și de a primi informațiile solicitate;

d) de a participa la acțiunile organizate de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și de a fi informați despre desfășurarea acestora;

e) de a participa la programe de perfecționare și la alte forme de educație continuă pentru asistenți medicali generaliști, pentru moașe și pentru asistenți medicali;

f) de a contesta sancțiunile primite, în termen de 30 de zile de la comunicarea lor, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;

g) dreptul persoanelor care exercită funcții de conducere la nivel teritorial sau național în structurile Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România de a-și rezerva locul de muncă pe perioada în care îndeplinesc funcțiile respective;

h) de a li se acorda, de către Consiliul național, pentru merite deosebite, recompense, diplome de onoare și de excelență, la propunerea Biroului executiv al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, precum și calitatea de membru de onoare;

i) dreptul membrilor Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România aleși în funcții de conducere, la nivel național ori teritorial, sau care dețin funcții de conducere în cadrul structurilor organizatorice ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România de a beneficia de 3 zile libere lunar, plătite, pentru îndeplinirea atribuțiilor profesionale la Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, precum și a atribuțiilor conferite de funcția de conducere;

j) de a purta însemnele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Art. 46. – (1) Membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România au următoarele obligații:

a) să cunoască și să respecte reglementările privind exercitarea profesiei și legislația în domeniul sănătății;

b) să cunoască și să respecte prevederile Statutului Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România privind exercitarea profesiilor de asistent medical generalist, moașă și de asistent medical, ale Codului de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România, precum și regulamentele profesiei și hotărârile organelor de conducere ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România;

c) să manifeste un comportament demn în exercitarea profesiei;

d) să nu aducă prejudicii reputației Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și prestigiului profesiei de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical;

e) să participe la adunările generale ale filialelor din care fac parte;

f) să apere reputația și interesele legitime ale asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali;

g) să ducă la îndeplinire hotărârile și deciziile organelor de conducere ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România;

h) să rezolve sarcinile încredințate în calitate de membri sau reprezentanți ai Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România;

i) să achite, în termenul stabilit, cotizația lunară datorată în calitate de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România;

j) să execute cu bună-credință atribuțiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în filialele județene, respectiv a municipiului București;

k) să urmeze formele de educație continuă în vederea creșterii gradului de pregătire profesională și a menținerii prestației profesionale sigure și eficace;

l) să semneze și să aplice parafa cuprinzând numele, prenumele, titlul profesional sau, după caz, specialitatea, gradul și codul pe toate documentele care atestă activitățile profesionale executate;

m) să respecte drepturile pacienților. 

(2) În vederea creșterii gradului de pregătire profesională, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali au obligația să efectueze cursuri și alte forme de educație continuă. Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România creditează cursurile, programele de educație continuă avizate de Ministerul Sănătății Publice, precum și alte forme de educație continuă prevăzute de lege și stabilește numărul minim de credite anual necesar reautorizării exercitării profesiei. 

(3) Furnizorii de educație continuă a asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali se stabilesc de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în colaborare cu Ministerul Sănătății Publice. 

(4) Asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali care nu realizează anual numărul minim de credite stabilit de Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România li se poate suspenda dreptul de liberă practică, până la realizarea numărului de credite respectiv. 

SECȚIUNEA a 5-a

Organizarea la nivel teritorial și național

Paragraful 1

Organizarea la nivel teritorial

Art. 47. – (1) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România este organizat la nivel național și județean, respectiv al municipiului București. 

(2) La nivelul fiecărui județ, respectiv la nivelul municipiului București, se organizează câte o filială a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, formată din toți asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care exercită profesia în unitatea administrativ-teritorială respectivă, denumită în continuare filiala județeană, respectiv filiala municipiului București. 

(3) Filialele județene și filiala municipiului București nu au personalitate juridică și beneficiază de autonomie organizatorică și funcțională, în limitele prevăzute de Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(4) Sediul filialei județene este în orașul de reședință a județului, respectiv în municipiul București, pentru filiala municipiului București. 

Art. 48. – Organele de conducere ale filialei județene, respectiv ale filialei municipiului București a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România sunt:

a) adunarea generală;

b) consiliul județean, respectiv Consiliul Municipiului București;

c) biroul consiliului județean, respectiv al Consiliului Municipiului București;

d) președintele. 

Art. 49. – (1) Adunarea generală este constituită din reprezentanții aleși ai tuturor asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali cu drept de liberă practică înscriși în filiala respectivă, conform normei de reprezentare de 1 la 50. 

(2) Adunarea generală alege prin vot secret, cu majoritate simplă, membrii consiliului județean al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, respectiv ai Consiliului Municipiului București al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în prezența a cel puțin 2/3 din numărul total al reprezentanților aleși. 

Art. 50. – (1) Consiliile județene ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România au un număr de membri proporțional cu numărul asistenților medicali generaliști, moașelor și, respectiv, asistenților medicali înscriși în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, după cum urmează:

a) până la 1.000 de asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, înscriși – 11 membri, aleși din rândul reprezentanților adunării generale;

b) între 1.001–2.000 de asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali înscriși – 15 membri, aleși din rândul reprezentanților adunării generale;

c) între 2.001–4.000 de asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali înscriși – 19 membri, aleși din rândul reprezentanților adunării generale;

d) peste 4.000 de asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali înscriși – 21 membri, aleși din rândul reprezentanților adunării generale. 

(2) Consiliul Municipiului București al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România este format din 25 de membri, aleși din rândul reprezentanților adunării generale. 

(3) Alegerile sunt validate în prezența a 2/3 din numărul total al reprezentanților în adunarea generală; în cazul în care la adunarea generală întrunită cu ocazia alegerilor nu este prezent un număr de 2/3 din numărul total al reprezentanților, în termen de 14 zile se va organiza o altă adunare generală pentru alegeri, al cărei rezultat va fi validat, indiferent de numărul participanților. 

(4) Consiliul județean al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, respectiv Consiliul Municipiului București al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România va alege dintre membrii săi un birou format din: un președinte, 3 vicepreședinți și un secretar. 

(5) Organele de conducere ale filialelor județene, respectiv ale filialei municipiului București se subordonează ierarhic Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(6) La nivelul unităților sanitare, se pot delega de către președintele filialei unele atribuții, unui reprezentant ales în adunarea generală din unitatea respectivă. 

Paragraful 2

Organizarea la nivel național

Art. 51. – (1) Organele de conducere ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, la nivel național, sunt:

a) Adunarea generală națională;

b) Consiliul național;

c) Biroul executiv;

d) președintele;

e) președintele de onoare. 

(2) Organele de conducere prevăzute la alin. (1) își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență. 

Art. 52. – (1) Adunarea generală națională este constituită din reprezentanți aleși la nivelul filialelor județene și la nivelul filialei municipiului București, conform normei de 1 reprezentant la 500 de membri. 

(2) Adunarea generală națională alege prin vot secret, cu majoritate simplă, membrii Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în prezența a cel puțin 2/3 din numărul total al reprezentanților aleși. În cazul în care, la Adunarea generală națională la care au loc alegeri nu este prezent un număr de 2/3 din numărul total al reprezentanților, în termen de 14 zile se va organiza o altă adunare generală națională de alegeri, al cărei rezultat va fi validat, indiferent de numărul participanților. 

(3) Adunarea generală națională adoptă, în prezența a cel puțin 2/3 din numărul total al reprezentanților aleși, Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România, Regulamentul de organizare și funcționare al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(4) Lucrările Adunării generală naționale sunt conduse de președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Art. 53. – (1) Consiliul național este alcătuit din președinții fiecărei filiale județene, respectiv ai filialei municipiului București, președintele de onoare, reprezentantul autorității de stat, câte un reprezentant al organizațiilor din ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie, câte un reprezentant al fiecărei filiale județene și 3 reprezentanți ai filialei municipiului București, aleși de Adunarea generală națională. 

(2) Consiliul național este legal constituit în prezența a jumătate plus unu din numărul membrilor săi și adoptă hotărâri cu majoritate simplă de voturi. 

(3) Consiliul național se întrunește în sesiuni trimestriale și extraordinare. 

Art. 54. – Activitatea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România este coordonată, între sesiunile Consiliului național, de Biroul executiv. 

Art. 55. – (1) Biroul executiv al Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România asigură activitatea permanentă a acestuia, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență. 

(2) Biroul executiv al Consiliului național este alcătuit din președinte, președintele de onoare, 4 vicepreședinți și un secretar național, aleși prin vot secret de membrii Consiliului național din rândul acestora. 

(3) Președintele de onoare va fi ales de către Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România din rândul personalităților în domeniu sau din societatea civilă. 

Art. 56. – (1) Biroul executiv al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, precum și organele de conducere ale filialelor județene, respectiv a municipiului București se subordonează din punct de vedere ierarhic Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Hotărârile Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, adoptate în conformitate cu dispozițiile legale, sunt obligatorii atât pentru membrii filialelor județene, cât și pentru Biroul executiv al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, precum și pentru organele de conducere ale filialelor Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(2) Funcțiile de conducere la nivel județean sau național din structurile Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România sunt incompatibile cu alte funcții de conducere din alte asociații profesionale din România. 

(3) Membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România care exercită funcții de conducere și care nu își îndeplinesc cu demnitate responsabilitățile funcției sau se află într-o stare de incompatibilitate, la propunerea Biroului executiv, vor fi suspendați din funcție de Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(4) Procedura de sesizare și soluționare a cauzelor, precum și procedura de suplinire a funcției de conducere rămasă vacantă se stabilesc prin Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Art. 57. – (1) Organizarea alegerilor la nivel județean, respectiv al municipiului București, și la nivel național, se desfășoară la date diferite pentru fiecare dintre organele de conducere prevăzute la art. 48 și 51, o dată la 4 ani, în baza Regulamentului electoral elaborat de Biroul executiv al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și aprobat de Consiliul național. 

(2) În cazul vacantării funcției alese prin demisie sau incapacitatea exercitării acesteia, se vor organiza alegeri pentru funcția respectivă în termen de 90 de zile, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. 

Art. 58. – Veniturile Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România se constituie din următoarele surse, obținute în condițiile legii:

a) taxe de înscriere;

b) cotizații lunare ale membrilor;

c) donații și sponsorizări de la persoane fizice ori juridice, potrivit legii;

d) fonduri rezultate din diferite taxe pentru manifestări științifice, în condițiile legii;

e) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice și juridice, inclusiv din organizarea de cursuri și alte forme de educație continuă;

f) încasări din vânzarea publicațiilor proprii;

g) drepturi editoriale, publicitate în publicațiile editate de organizație;

h) alte surse, cu respectarea prevederilor legale. 

Art. 59. – (1) Neplata cotizației datorate de membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România pe o perioadă de 6 luni se sancționează cu suspendarea calității de membru până la plata cotizației datorate. În cazul întârzierii plății cotizației peste termenul de 6 luni, se aplică majorări de întârziere în cuantum stabilit prin hotărâre a Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, conform prevederilor legale. 

(2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se aplică de biroul consiliului județean al filialei respective. 

Art. 60. – (1) Neplata cotizației datorate de filialele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România pe o perioadă de 3 luni se sancționează cu suspendarea din funcție a președintelui filialei, prin hotărâre a Consiliului național, până la plata cotizației datorate, perioadă în care atribuțiile președintelui sunt preluate de unul dintre vicepreședinți, desemnat de Consiliul național. În cazul întârzierii plății cotizației peste termenul de 3 luni, se aplică majorări de întârziere în cuantum stabilit prin hotărâre a Consiliului național, conform prevederilor legale, și se solicită blocarea contului filialei respective. 

(2) Ridicarea sancțiunii se pune în aplicare prin hotărâre a Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Art. 61. – Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România tarifele se stabilesc, după caz, de Consiliul național, respectiv și de consiliul județean al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România respectiv Consiliul Municipiului București al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

SECȚIUNEA a 6-a

Răspunderea disciplinară

Art. 62. – (1) Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali răspund disciplinar pentru nerespectarea legislației din domeniul profesiei, a Codului de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România, a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare de organele de conducere ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(2) Răspunderea disciplinară prevăzută la alin. (1) este angajată în funcție de gravitatea abaterii. 

(3) Sancțiunile disciplinare pe care organele de conducere ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România le pot aplica sunt următoarele:

a) mustrarea;

b) avertismentul;

c) suspendarea calității de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și informarea Ministerului Sănătății Publice cu privire la retragerea dreptului de exercitare a profesiei pe perioada respectivă;

d) retragerea calității de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și informarea Ministerului Sănătății Publice cu privire la retragerea dreptului de exercitare a profesiei. 

(4) Sancțiunile prevăzute la alin. (3) lit. a) și b) se aplică de consiliul județean al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

(5) Sancțiunile prevăzute la alin. (3) lit. c) și d) se aplică de Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România în urma unei anchete efectuate de Comisia națională de etică și deontologie a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, care întocmește un raport în acest sens. 

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (3) lit. c), pentru motivele prevăzute la art. 46 alin. (4), se face de către consiliul județean al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, respectiv de Consiliul Municipiului București al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Art. 63. – Membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România care s-au retras sau au fost excluși din organizație nu pot ridica nicio pretenție asupra veniturilor sau patrimoniului Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, asupra taxelor de înscriere, a cotizațiilor sau a eventualelor contribuții bănești efectuate în perioada în care aceștia au avut calitatea de membri ai Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. 

Art. 64. – Concluziile anchetei și sancțiunile aplicate se comunică în scris persoanei în cauză, consiliului județean al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, respectiv Consiliului Municipiului București al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, persoanei juridice cosemnatare a contractului individual de muncă și, în cazul retragerii calității de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Ministerului Sănătății Publice. 

Art. 65. – (1) Contestațiile împotriva sancțiunilor prevăzute la art. 62 alin. (3) lit. a) și b) se adresează Biroului executiv al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în termen de 30 de zile de la comunicare. 

(2) Sancțiunile prevăzute la art. 62 alin. (3) lit. c) și d) pot fi contestate la judecătoria în a cărei circumscripție teritorială își desfășoară activitatea asistentul medical generalist, moașa sau asistentul medical sancționat, în termen de 30 de zile de la comunicarea sancțiunii. 

Art. 66. – Răspunderea disciplinară a membrilor Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, prevăzută la art. 62, nu exclude răspunderea civilă, contravențională și penală. 

CAPITOLUL IV

Rolul, atribuțiile și drepturile autorității de stat

Art. 67. – (1) Ministerul Sănătății Publice, în calitate de autoritate de stat, urmărește ca activitatea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România să se desfășoare în condițiile legii. 

(2) Reprezentantul autorității de stat cu rang de secretar de stat în Ministerul Sănătății Publice este membru al Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și este numit prin ordin al ministrului sănătății publice. 

(3) În cazul în care reprezentantul autorității de stat constată că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului, acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare și informează Ministerul Sănătății Publice în acest sens. 

(4) În cazul nerespectării prevederilor alin. (3), Ministerul Sănătății Publice se adresează instanțelor judecătorești competente. 

CAPITOLUL V

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 68. – (1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale, pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare. 

(2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România își schimbă denumirea în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, iar Registrul național unic al asistenților medicali și moașelor din România își schimbă denumirea în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România. 

(3) Dețin de drept calitatea de membru al Ordinului sistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România toți asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali înscriși până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. 

Art. 69. – (1) În vederea facilitării accesului la exercițiul profesiei de asistent medical generalist și, respectiv, al profesiei de moașă pe teritoriul României, Ministerul Sănătății Publice, în colaborare cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, recunoaște calificările de asistent medical generalist și, respectiv, de moașă, dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene, într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un alt stat aparținând Spațiului Economic European sau în Confederația Elvețiană, de cetățenii acestor state, iar încadrarea în muncă se face conform legii.  (2) Modificarea și completarea normelor de recunoaștere a titlurilor de calificare de asistent medical generalist și, respectiv, de moașă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un alt stat aparținând Spațiului Economic European și de Confederația Elvețiană cetățenilor acestora, aflate în vigoare la data publicării prezentei ordonanțe de urgență, se face de către Ministerul Sănătății Publice, în colaborare cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 70. – Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România, precum și deciziile Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, care privesc organizarea și funcționarea acestuia, se publică de Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Art. 71. – După intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, administrația publică locală, prin consiliile județene și Consiliul Municipiului București, poate da în administrare filialelor județene și Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România spații corespunzătoare pentru desfășurarea activității, la solicitarea acestora. 

Art. 72. – (1) Pregătirea asistenților medicali generaliști, moașelor și a asistenților medicali se realizează prin următoarele forme de învățământ:

a) învățământ universitar;

b) învățământ sanitar postliceal. 

(2) În învățământul universitar pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali și postliceal sanitar se pot înscrie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat. 

(3) Specializările și cifrele anuale de școlarizare pentru școlile postliceale sanitare de stat și private acreditate, precum și pentru facultățile cu profil medico-farmaceutic uman, pentru facultățile de asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, se stabilesc de către Ministerul Sănătății Publice și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. 

Art. 73. – (1) Titularii diplomelor eliberate de școlile postliceale sanitare care atestă o formare de asistent medical generalist sau asistent medical obstetrică-ginecologie, începută anterior datei de 1 ianuarie 2007, precum și titularii diplomelor de asistent medical, eliberate de școlile postliceale sanitare, pot avea acces la studii universitare, cu posibilitatea echivalării studiilor efectuate în învățământul postliceal sanitar, în condițiile stabilite de senatele universităților, conform reglementărilor în vigoare privind autonomia universitară, în cazul în care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat. 

(2) Absolvenții învățământului superior care promovează examenul de licență pot urma studii postuniversitare. 

Art. 74. – (1) Alegerile organizate conform prevederilor Legii nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașă, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România, cu modificările ulterioare, rămân valabile până la expirarea mandatului actualelor organe de conducere ale Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România. 

(2) În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei ordonanțe de urgență se vor organiza alegeri pentru completarea organelor de conducere alese în condițiile alin. (1), conform art. 50 alin. (4) și art. 55 alin. (2), cu următoarele funcții:

a) un vicepreședinte al biroului consiliului județean al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, respectiv Consiliul Municipiului București al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România;

b) un președinte de onoare și un vicepreședinte al Biroului executiv al Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România

(3) Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, înființat și organizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență, este continuatorul de drept al Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România, înființat potrivit legilor anterioare. Drepturile și obligațiile anterioare vor trece în patrimoniul noii instituții, organizate potrivit prezentei ordonanțe de urgență. 

Art. 75. – Anexele nr. 1–3 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. 

Art. 76. – La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașă, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu modificările ulterioare. 

*

Prezenta ordonanță de urgență transpune prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 255 din 30 septembrie 2005, precum și prevederile Directivei 2006/100/CE pentru adaptarea unor directive din domeniul liberei circulații a persoanelor, având în vedere aderarea Bulgariei și a României, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 363 din 20 decembrie 2006. 

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul sănătății publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Ministrul internelor și reformei administrative,

Cristian David

Ministrul educației, cercetării și tineretului,

Anton Anton

Ministrul muncii, familiei și egalității de șanse,

Mariana Câmpeanu

Departamentul pentru Afaceri Europene,

Aurel Ciobanu-Dordea,

secretar de stat

Ministrul economiei și finanțelor,

Varujan Vosganian

 

București, 28 octombrie 2008. 

Nr. 144. 

ANEXA Nr. 1

Titluri oficiale de calificare de asistent medical generalist

 

a) asistent medical generalist cu studii superioare de lungă durată: 

– diplomă de licență de asistent medical generalist

b) asistent medical generalist cu studii superioare de scurtă durată: 

– diplomă de absolvire de asistent medical generalist cu studii superioare de scurtă durată

c) asistent medical generalist cu studii postliceale și medii: 

– atestat de echivalare de asistent medical generalist, asistent medical de medicină generală; 

– diplomă de absolvire școală postliceală sanitară în specialitatea: asistent medical medicină generală, asistent medical generalist, eliberată de Ministerul Sănătății sau Ministerul Învățământului și Științei; 

– certificat de absolvire școală postliceală sanitară în specialitatea: asistent medical medicină generală, asistent medical generalist, eliberat de Ministerul Educației Naționale sau Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului; 

– certificat de competențe profesionale eliberat de Ministerul Educației și Cercetării sau Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului; 

– diplome, certificate, alte documente care conferă competențele profesionale de asistent medical generalist certificate de unitatea de formare, pentru care titularul și-a început formarea anterior datei de 1 ianuarie 2007;

d) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare de asistent medical responsabil de îngrijiri generale, eliberate sau, după caz, recunoscute de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat membru aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană cetățenilor acestora sau, respectiv, atestatul de echivalare emis de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în cazul dovezilor de calificare de asistent medical generalist dobândite într-un stat terț și care nu au fost recunoscute de unul dintre statele membre menționate. 

 

ANEXA Nr. 2

Titluri oficiale de calificare de moașă

 

a) moașe cu studii superioare de lungă durată: 

– diplomă de licență de moașă

b) moașe cu studii postliceale: 

– diplomă de absolvire în specialitatea asistent medical obstetrică-ginecologie – certificat de absolvire în specialitatea asistent medical obstetrică-ginecologie

c) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare de moașă, eliberate sau, după caz, recunoscute de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat membru aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană cetățenilor acestora sau, respectiv, atestatul de echivalare emis de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în cazul dovezilor de calificare de moașă într-un stat terț și care nu au fost recunoscute de unul dintre statele membre menționate. 

 

ANEXA Nr. 3

Titluri oficiale de calificare de asistent medical/tehnician

 

a) asistent medical/tehnician cu studii superioare: 

– diplomă de licență, eliberată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului; 

– diplomă de absolvire colegiu universitar de profil, eliberată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului

b) asistent medical/tehnician cu studii postliceale: 

– diplomă de absolvire școală postliceală sanitară, scoală de specializare postliceală sanitară, sau școală tehnică sanitară, eliberată de Ministerul Sănătății, Ministerul Învățământului și Științei/Ministerul Educației Naționale; 

– certificat de absolvire școală postliceală sanitară, eliberat de Ministerul Educației Naționale/Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului; 

– atestat eliberat de Ministerul Învățământului și Ministerul Sănătății; 

– certificat de absolvire eliberat de Ministerul Sănătății Publice

c) asistent medical cu studii medii: 

– diplomă de absolvire liceu sanitar cu durata de 5 ani, eliberată de Ministerul Învățământului și Științei

d) diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare în unul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al profesiei de asistent medical în România, obținute sau, după caz, recunoscute într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat membru aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană, respectiv atestatul de echivalare emis de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în cazul dovezilor de calificare dobândite într-un stat terț și care nu au fost recunoscute de unul dintre statele membre enumerate.