Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 140/2004
M. Of. nr. 1280 d30 decembrie in 2004
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă D E U R
G E N Ț Ă
pentru modificarea Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de
reorganizare în cadrul administrației publice centrale
Având în vedere Hotărârea
Parlamentului nr. 24/2004 pentru acordarea încrederii Guvernului,
în vederea stabilirii măsurilor care să permită desfășurarea în cel mai
scurt timp a activității instituțiilor și structurilor din cadrul
administrației publice centrale, elemente care vizează interesul public și
constituie situații de urgență și extraordinare,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României,
republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Art. I. − Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2004
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice
centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266
din 25 martie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 228/2004,
cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
Art. 1. − (1) În cadrul aparatului
de lucru al Guvernului funcționează:
a) Cancelaria Primului-Ministru;
b) Secretariatul General al Guvernului;
c) aparatul de lucru al ministrului de stat pentru coordonarea
activităților din domeniul economic, structură fără personalitate juridică;
d) aparatul de lucru al ministrului de stat pentru coordonarea
activităților din domeniile culturii, învățământului și integrării europene,
structură fără personalitate juridică;
e) aparatul de lucru al ministrului de stat pentru coordonarea
activităților din domeniile mediului de afaceri și întreprinderilor mici și
mijlocii, structură fără personalitate juridică;
f) Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, condus de ministrul
delegat pentru relația cu Parlamentul, structură cu personalitate juridică,
finanțat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; ministrul delegat
pentru relația cu Parlamentul are calitatea de ordonator terțiar de credite;
g) Departamentul pentru Relații Interetnice, structură fără
personalitate juridică, în subordinea primului-ministru și în coordonarea
ministrului delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului.
(2) Organizarea și funcționarea Cancelariei Primului Ministru se
stabilesc prin decizie a primului-ministru.
(3) Organizarea și funcționarea structurilor prevăzute la alin. (1) lit. b),
f) și g) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(4) Organizarea și funcționarea structurilor prevăzute la alin. (1) lit. c)−e) se
stabilesc prin decizie a primului-ministru, la propunerea miniștrilor de stat.
2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
Art. 4. − (1) Miniștrii de stat
sunt ajutați în activitatea lor de câte un consilier de stat.
(2) Consilierii de stat prevăzuți la alin. (1) sunt
numiți și revocați în și din funcție prin decizie a primului-ministru, la
propunerea miniștrilor de stat.
Art. II. − Numărul maxim de posturi în aparatul
de lucru al Guvernului, cu excepția Departamentului pentru Relația cu
Parlamentul, finanțate potrivit legii, se suplimentează cu 40 de posturi.
Art. III. − Se autorizează Ministerul Finanțelor
Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat pe anii 2004
și 2005, corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la
propunerea ministrului delegat pentru coordonarea Secretariatului General al
Guvernului.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul delegat pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Mihai Alexandru Voicu
Ministrul muncii, solidarității
sociale și familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanțelor publice,
Ionel Popescu
București, 29 decembrie 2004.
Nr. 140.