Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
133/2006
M. Of. nr.
1042 din 28 decembrie 2006
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru
Afaceri Europene
Având în vedere faptul că, de la data aderării la Uniunea Europeană,
România va participa la procesul de decizie comunitar, ceea ce impune ca, la
nivelul Guvernului, să existe o structură care să coordoneze procesul de
formare a poziției naționale în problematica afacerilor europene și să garanteze
îndeplinirea obligațiilor României ce izvorăsc din statutul de stat membru al
Uniunii Europene și care să fie funcțională la data de 1 ianuarie 2007,
ținând seama de faptul că neadoptarea de măsuri
imediate, prin ordonanță de urgență, ar conduce la reale dificultăți în ceea ce
privește o funcționare optimă a Guvernului României în relația cu structurile
comunitare,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Art. 1. (1) Se înființează Departamentul pentru Afaceri
Europene, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru
al Guvernului, subordonată primului-ministru, responsabilă cu coordonarea la
nivel național a afacerilor europene, prin preluarea activității, posturilor și
personalului Secretariatului permanent pentru afaceri europene din cadrul
Cancelariei Primului-Ministru și a activității,
posturilor și personalului Direcției generale evaluare și pregătire pentru
aderare și Direcției generale armonizare cu acquis-ul
comunitar din cadrul Ministerului Integrării Europene, începând cu 1 ianuarie
2007.
(2) Sediul Departamentului pentru Afaceri Europene este în București, Piața
Victoriei nr. 1, sectorul 1.
Art. 2. (1) Departamentul pentru Afaceri Europene,
împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, coordonează procesul de gestionare a
ansamblului afacerilor europene.
(2) Departamentul pentru Afaceri Europene are ca principal obiect de
activitate coordonarea procesului de formulare a politicilor și strategiilor
din domeniul afacerilor europene, inclusiv pregătirea poziției coerente și
unitare a României în cadrul structurilor comunitare.
(3) În scopul asigurării coordonării interministeriale a procesului de
formulare a politicilor și strategiilor din domeniul afacerilor europene, prin
hotărâre a Guvernului se constituie un Comitet de coordonare a afacerilor
europene, organism de lucru fără personalitate juridică și cu caracter
decizional, aflat în coordonarea Departamentului pentru Afaceri Europene.
Art. 3. (1) Departamentul pentru Afaceri Europene are
următoarele atribuții:
a) coordonează, monitorizează și sprijină îndeplinirea obligațiilor care
decurg din prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, a
celorlalte angajamente rezultate din procesul negocierilor de aderare la
Uniunea Europeană, precum și a strategiilor și programelor naționale adoptate
în contextul politicilor Uniunii Europene;
b) realizează coordonarea interministerială în vederea elaborării
pozițiilor României pe problematica afacerilor europene, scop în care:
1. asigură coerența intersectorială a pozițiilor
naționale pentru tematicile europene;
2. examinează și avizează pozițiile care vor fi exprimate de România în
cadrul Consiliului Uniunii Europene, inclusiv mandatele generale aprobate de
Guvern și adresate Consiliului Uniunii Europene, Comitetului Reprezentanților
Permanenți (COREPER) și grupurilor de lucru ale Consiliului;
3. conduce reuniunile săptămânale de coordonare ale Comitetului de
Coordonare a Afacerilor Europene, denumit în continuare Comitetul de
Coordonare;
4. participă la
reuniunile grupurilor de experți constituite pe problematici specifice;
5. supune dezbaterii Comitetului de Coordonare aspectele aflate în
divergență între ministere și celelalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale și nesoluționate la
nivelul grupurilor de experți;
6. prezintă primului-ministru și Guvernului propuneri pentru soluționarea
divergențelor rămase nerezolvate la nivelul
Comitetului de Coordonare;
7. asigură că toate instituțiile competente participă la procesul de
elaborare și formulare a pozițiilor României;
8. urmărește transmiterea, în timp util, de către Ministerul Afacerilor
Externe, a deciziilor luate prin procedurile de coordonare interministerială,
sub formă de instrucțiuni, la Reprezentanța permanentă a României pe lângă
Uniunea Europeană;
9. organizează registrul pozițiilor naționale elaborate și transmise cu
privire la proiectele de acte normative comunitare; 10. monitorizează
participarea reprezentanților României la comitetele și grupurile de lucru ale
Consiliului Uniunii Europene și Comisiei Europene;
c) coordonează, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, elaborarea
documentelor necesare pentru participarea la reuniunile Consiliului European;
d) coordonează procesul de notificare electronică a legislației naționale
care transpune acquis-ul comunitar către Comisia
Europeană și informează Comisia Europeană cu privire la măsurile luate pentru
aplicarea directivelor comunitare;
e) asigură coordonarea interministerială în vederea transpunerii
directivelor comunitare și a deciziilor-cadru;
f) coordonează procesul de evaluare a gradului de compatibilitate a
legislației naționale în vigoare cu actele normative comunitare și formulează
propuneri în vederea accelerării procesului de transpunere și implementare;
g) avizează, în mod obligatoriu, proiectele de acte normative care urmăresc
transpunerea în legislația națională a actelor normative comunitare și le
examinează, sub aspectul compatibilității cu reglementările comunitare, la
solicitarea Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, propunerile
legislative, în vederea formulării punctului de vedere al Guvernului asupra
acestora;
h) asigură informarea Parlamentului României, a autorităților centrale,
locale și a structurilor asociative ale autorităților locale și regionale cu
privire la activitatea legislativă a Uniunii Europene, cu excepția acțiunilor
de politică externă și de securitate comună, care sunt de competența Ministerului
Afacerilor Externe;
i) coordonează, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, dispozitivul
interministerial vizând informarea Parlamentului României cu privire la
pozițiile adoptate de către România la nivelul Consiliului Uniunii Europene;
j) coordonează fundamentarea de către ministerele de resort a pozițiilor
României în procedurile precontencioase și
contencioase în fața instanțelor și a instituțiilor comunitare, scop în care:
1. reprezintă România în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene
și a Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene, precum și în
relația cu celelalte instituții comunitare, în cadrul procedurilor de încălcare
a legislației comunitare prevăzute în art. 226228 și 230 232 din Tratatul de
instituire a Comunității Economice Europene;
2. reprezintă România în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene
și în relația cu celelalte instituții comunitare, în cadrul procedurilor
prevăzute la art. 234, precum și la art. 235 și 237 din Tratatul de instituire
a Comunității Economice Europene;
3. împreună cu instituțiile responsabile, întocmește documentele necesare
și îndeplinește actele de procedură impuse de procedurile menționate la pct. 1 și 2, asigurând corespondența cu instanțele și
instituțiile comunitare;
k) organizează Centrul Național SOLVIT;
l) reprezintă punctul național de contact pentru problematica pieței
interne și pentru Oficiul TAIEX al Comisiei Europene;
m) coordonează procesul de elaborare, adoptare și urmărește implementarea
Strategiei postaderare a României, Strategiei de
dezvoltare durabilă, Planului național de reformă și Strategiei privind piața
internă în România;
n) participă la sau coordonează, după caz, elaborarea strategiilor
sectoriale relevante în raport cu politicile comunitare;
o) reprezintă punctul tehnic de contact și asigură responsabilul național
în problematica Strategiei Lisabona;
p) coordonează procesul de comunicare internă privind integrarea României
în Uniunea Europeană;
q) asigură activitatea executivă și de secretariat a Comitetului de
Coordonare și urmărește îndeplinirea deciziilor stabilite de acesta.
(2) Departamentul pentru Afaceri Europene îndeplinește orice alte atribuții
din domeniul său de activitate stabilite prin acte normative.
Art. 4. Pentru realizarea atribuțiilor sale, Departamentul
pentru Afaceri Europene:
a) este inclus în circuitul informațional al sistemului național de
coordonare a afacerilor europene, care se instituie prin hotărâre a Guvernului;
b) solicită autorităților și instituțiilor publice din cadrul
administrației publice centrale și locale informații necesare desfășurării
activității sale;
c) stabilește raporturi de colaborare cu instituțiile și organismele
comunitare prin intermediul Reprezentanței permanente a României pe lângă
Uniunea Europeană.
Art. 5. (1) Finanțarea Departamentului pentru Afaceri
Europene se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General
al Guvernului.
(2) Resursele financiare necesare funcționării Departamentului pentru Afaceri
Europene se cuprind în bugetul Secretariatului General al Guvernului, care se
suplimentează cu sumele aprobate pentru activitatea Secretariatului permanent
pentru afaceri europene din cadrul Cancelariei Primului-Ministru,
Direcției generale evaluare și pregătire pentru aderare și Direcției generale
armonizare cu acquis-ul comunitar din cadrul
Ministerului Integrării Europene.
Art. 6. (1) Conducerea Departamentului pentru Afaceri
Europene se exercită de către un secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru,
ordonator terțiar de credite.
(2) Secretarul de stat reprezintă Departamentul pentru Afaceri Europene în
raporturile cu autoritățile publice, cu persoanele juridice și fizice din țară
și din străinătate.
(3) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, secretarul de stat emite
ordine, în condițiile legii.
(4) Secretarul de stat conduce reuniunile Comitetului de Coordonare, care
se desfășoară săptămânal.
(5) Secretarul de stat participă la ședințele Guvernului României, în
calitate de invitat.
Art. 7. (1) În structura organizatorică a Departamentului
pentru Afaceri Europene funcționează direcții, servicii, birouri și
compartimente.
(2) Structura organizatorică și statul de funcții se aprobă prin decizie a
primului-ministru.
(3) Numărul de posturi de specialitate ale Departamentului pentru Afaceri
Europene este de 115, exclusiv demnitarul.
Art. 8. Numărul maxim de posturi al Ministerului
Integrării Europene se diminuează cu 77, cel al Cancelariei Primului-Ministru
cu 11, iar numărul maxim de posturi în aparatul de lucru al Guvernului, cu
excepția Departamentului pentru Relația cu Parlamentul și a Cancelariei Primului-Ministru, finanțate potrivit legii, se
suplimentează cu 116 posturi.
Art. 9. (1) Personalul Departamentului pentru Afaceri
Europene este salarizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare
aplicabile personalului din aparatul de lucru al Guvernului.
(2) Departamentul pentru Afaceri Europene desemnează, dintre specialiștii
săi, consilieri și/sau experți care își vor desfășura activitatea în cadrul
Reprezentanței permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. Numărul maxim
de posturi pentru personalul detașat în cadrul Reprezentanței permanente a
României pe lângă Uniunea Europeană este de 4 posturi, acesta putând fi
modificat prin hotărâre a Guvernului.
(3) Personalului Departamentului pentru Afaceri Europene trimis în cadrul
Reprezentanței permanente a României pe lângă Uniunea Europeană îi sunt
aplicabile dispozițiile legale în vigoare privind drepturile personalului
trimis în misiune permanentă în străinătate.
(4) Se diminuează cu cele 4 posturi alocate Departamentului pentru Afaceri
Europene numărul de 9 posturi, alocate pentru personalul Ministerului
Integrării Europene detașat în cadrul Reprezentanței permanente a României pe
lângă Uniunea Europeană prin art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr.
243/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Integrării Europene
și prin anexa la Hotărârea Guvernului nr. 167/2003 privind structura și încadrarea
cu personal a Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, cu
modificările și completările ulterioare, care se modifică în mod corespunzător.
(5) Numărul de 4 posturi alocate pentru personalul Departamentului pentru
Afaceri Europene detașat în cadrul Reprezentanței permanente a României pe
lângă Uniunea Europeană este inclus în cele 77 de posturi preluate de la
Ministerul Integrării Europene.
Art. 10. (1) Mijloacele fixe și obiectele de inventar
utilizate de Secretariatul permanent pentru afaceri europene din cadrul
Cancelariei Primului-Ministru și de Direcția generală
evaluare și pregătire pentru aderare și Direcția generală armonizare cu acquis-ul comunitar din cadrul Ministerului Integrării
Europene, inclusiv tehnica de calcul și birotica, se transmit fără plată din
administrarea Cancelariei Primului-Ministru și a
Ministerului Integrării Europene în administrarea Departamentului pentru
Afaceri Europene, pe bază de protocol încheiat între instituțiile implicate.
(2) Protocoalele de predare-preluare se încheie până la data de 30 ianuarie
2007 și vor cuprinde prevederile bugetare pe anul 2007, structura de personal
preluată, precum și activele și pasivele structurilor care se transferă,
respectiv Secretariatul permanent pentru afaceri europene din cadrul
Cancelariei Primului-Ministru, Direcția generală
evaluare și pregătire pentru aderare și Direcția generală armonizare cu acquis-ul comunitar din cadrul Ministerului Integrării
Europene.
Art. 11. Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice, la
propunerea ordonatorilor principali de credite, să introducă modificările în
structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Cancelariei Primului-Ministru, Ministerului Integrării Europene și
Secretariatului General al Guvernului, corespunzător prevederilor prezentei
ordonanțe de urgență, pe baza protocoalelor de predare-preluare.
Art. 12. În termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Integrării Europene va
supune Guvernului spre adoptare proiectul de act normativ pentru modificarea
Hotărârii Guvernului nr. 243/2006 privind organizarea și funcționarea
Ministerului Integrării Europene, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 194 din 1 martie 2006.
Art. 13. Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe
de urgență se abrogă:
a) art. 2 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2004
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice
centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 25
martie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 228/2004, cu
modificările și completările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 1.552/2004 privind înființarea, organizarea și
funcționarea Secretariatului permanent pentru afaceri europene, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 5 octombrie 2004.
c) Hotărârea Guvernului nr. 1.552/2004 privind înființarea, organizarea și
funcționarea Secretariatului permanent pentru afaceri europene, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 5 octombrie 2004.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul delegat pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Radu Stroe
Ministrul integrării europene,
Anca Daniela Boagiu
Șeful Cancelariei Primului-Ministru,
Ion-Mircea Plângu
p. Ministrul afacerilor
externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat
p. Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
Cătălin Ionel Dănilă,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 21 decembrie 2006.
Nr. 133.