Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 126/2008

M. Of. nr. 697 din 14 octombrie 2008

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

privind modificarea și completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj și nivelul salariului de bază minim brut pe țară și al stabilirii măsurilor de aplicare a unor regulamente comunitare

 

În vederea respectării Acordului tripartit semnat la 25 iulie 2008 de Guvernul României, confederațiile sindicale și cele patronale reprezentative, care prevede la pct. II adoptarea de măsuri imediate pentru realizarea intervențiilor legislative asupra actelor normative, care să cuprindă dispoziții de eliminare a legăturilor dintre nivelul salariului de bază minim brut pe țară și drepturile de asigurări și de asistență socială,

ținând cont de necesitatea urgentării stabilirii elementelor de fundamentare a bugetului asigurărilor pentru șomaj pentru anul 2009, proiect de buget care trebuie prezentat Guvernului în cursul lunii septembrie 2008,

pentru respectarea regulamentelor comunitare, precum și a observațiilor formulate de Consiliul Concurenței în legătură cu încadrarea unor măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă în categoria ajutoarelor de stat, precum și pentru reglementarea unor situații apărute în aplicarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont că toate aceste aspecte vizează interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune elaborarea, în regim de urgență, a unui act normativ prin care să se reglementeze un alt mod de stabilire a diferitelor drepturi ce se acordă în prezent, care să nu aibă la bază salariul de bază minim brut pe țară, fapt ce ar conduce la eliminarea presiunilor suplimentare pe construcția bugetară.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. I. – Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 punctul IV, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

„c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare;”.

2. La articolul 5, după punctul VIII se introduce un nou punct, punctul IX, cu următorul cuprins:

„IX. Indicatorul social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, denumit în continuare indicator social de referință, reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești, cu excepția indemnizației de șomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă.”

3. La articolul 17 alineatul (1), literele a) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„a) le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor;

..................................................................................................

f) au încheiat contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare;”.

4. La articolul 19, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

„d) soldații și gradații voluntari;”.

5. La articolul 33 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„a) plata indemnizațiilor de șomaj, precum și a prestațiilor de șomaj aferente drepturilor stabilite de instituția competentă în materie de șomaj din alt stat membru al Uniunii Europene, la a cărei legislație este supus șomerul, acordate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în numele și pe cheltuiala acestei instituții competente;”.

6. După articolul 33 se introduce un nou articol, articolul 331, cu următorul cuprins:

„Art. 331. – Valoarea indicatorului social de referință este de 500 lei.”

7. La articolul 34 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

„b) nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare;”.

8. La articolul 34 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

„b) nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare;”.

9. La articolul 37, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:

„(4) Indemnizațiile de șomaj aferente drepturilor prevăzute la alin. (2) pot fi menținute în plată în alte state membre ale Uniunii Europene, în condițiile dispozițiilor referitoare la prestația de șomaj, prevăzute de reglementările comunitare cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială a salariaților, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității Europene, precum și ale măsurilor adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări comunitare.

(5) Prestațiile de șomaj aferente drepturilor stabilite de instituțiile competente în materie de șomaj din alte state membre ale Uniunii Europene pot fi menținute în plată în România, în condițiile dispozițiilor referitoare la prestația de șomaj, prevăzute de reglementările comunitare cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială a salariaților, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității Europene, precum și ale măsurilor adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor reglementări comunitare.”

10. La articolul 38 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„a) încetării raporturilor de muncă;”.

11. La articolul 44, literele b), c) și k) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„b) la data când realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare;

c) la 90 de zile de la data emiterii autorizației de funcționare pentru a desfășura activități independente sau a certificatului de înmatriculare, conform legii, dacă realizează venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare;

..........................................................................................

k) la expirarea termenelor prevăzute la art. 45 alin. (2), (3) și (31);”.

12. La articolul 45 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

„d) la data plecării din țară pe o perioadă mai mică de 3 luni, la cererea persoanei, precum și, după caz, la data obținerii autorizării pentru menținerea plății indemnizației de șomaj, la cererea persoanei care se deplasează în interiorul Comunității Europene și al Spațiului Economic European pentru a căuta un loc de muncă și dorește să își mențină plata indemnizației de șomaj;”.

13. La articolul 45, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Repunerea în plată, după suspendarea în condițiile alin. (1) lit. b), c) și e) – i), se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării situației care a condus la suspendare.”

14. La articolul 45, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31) cu următorul cuprins:

„(31) Repunerea în plată, după suspendarea în condițiile alin. (1) lit. d), se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la data suspendării în condițiile alin. (1) lit. d).”

15. Articolul 47 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 47. – (1) Sumele acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și orice alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj, altele decât cele provenind din contribuții, se recuperează pe baza deciziilor emise de agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau, după caz, de centrele regionale de formare profesională a adulților, care constituie titluri executorii.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție legal.

(3) Sumele rămase nerecuperate de la beneficiarii decedați nu se mai urmăresc.”

16. La articolul 481, alineatele (4), (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(4) Angajatorii sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor participante la programul de pregătire profesională, pentru care s-a acordat suma prevăzută la alin. (1), cel puțin un an de la data acordării sumei.

(5) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin. (4) anterior termenului de un an sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă subvenția acordată pentru fiecare persoană, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2), și nu mai pot beneficia de prevederile alin. (1) o perioadă de 2 ani de la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu ale persoanelor respective.

(6) Procedura și modul de acordare a sumei prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin acte normative elaborate în aplicarea prezentei legi.”

17. La articolul 481, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

„(7) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, cu respectarea reglementărilor aplicabile în domeniul ajutorului de stat pentru formare.”

18. La articolul 66, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 66. – (1) Persoanele prevăzute la art. 16 lit. a), b), d),

e) și f), precum și persoanele care desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare și care sunt înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă beneficiază, în mod gratuit, de servicii de formare profesională.”

19. La articolul 66, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) Persoanele care beneficiază de servicii de formare profesională gratuite și se încadrează în muncă, potrivit legii, pot beneficia în continuare, până la finalizarea programului de formare profesională început, de serviciile de formare profesională gratuite la care aveau dreptul dacă nu s-ar fi angajat.”

20. La articolul 731, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 731. – (1) Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, în situația în care se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării.”

21. Articolul 74 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 74. – Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de încadrare acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data acordării.”

22. Articolul 75 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 75. – Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu de șapte ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data instalării.”

23. La articolul 79, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Cuantumul lunar al subvenției acordate pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă din rândul șomerilor este:

a) în perioada 1 aprilie – 31 octombrie, 70% din valoarea indicatorului social de referință;

b) în perioada 1 noiembrie – 31 martie, valoarea indicatorului social de referință, la care se adaugă contribuțiile de asigurări sociale datorate de angajatori, aferente acestuia.”

24. La articolul 79, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:

„(3) Subvențiile prevăzute la art. 78 se acordă angajatorilor, inclusiv societăților comerciale și regiilor autonome de interes local sau județean, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, cu respectarea reglementărilor aplicabile în domeniul ajutorului de minimis.

(4) Prevederile alin. (3) referitoare la respectarea reglementărilor aplicabile în domeniul ajutorului de minimis nu se aplică în situația în care subvențiile prevăzute la art. 78 din lege se acordă autorităților administrației publice locale.”

25. La articolul 80, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 80. – (1) Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți ai unor instituții de învățământ sunt scutiți, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă absolvenților încadrați, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent:

a) o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții ciclului inferior al liceului sau ai școlilor de arte și meserii;

b) o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții de învățământ secundar superior sau învățământ postliceal;

c) o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții de învățământ superior.”

26. La articolul 83 alineatul (2), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. e) și f) și art. 65 din Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare;

b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 97 lit. b), art. 98 alin. (1) lit. e) și art. 99 alin. (1) lit. a) – c) din Legea nr. 188/1999, republicată.”

27. La articolul 85, alineatele (1), (2) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„Art. 85. – (1) Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale sunt scutiți, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani.

(2) De facilitățile prevăzute la alin. (1), cu excepția scutirii de la plata contribuției la bugetul asigurărilor pentru șomaj, datorată de angajator pentru persoanele respective, beneficiază și angajatorii care, în raport cu numărul de angajați, și-au îndeplinit obligația, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum și angajatorii care nu au această obligație legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap și le mențin raporturile de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani.

..................................................................................................

(5) Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, șomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor respective, de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.”

28. La articolul 85, alineatul (3) se abrogă.

29. La articolul 862, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Creditele în condiții avantajoase și fondurile nerambursabile se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, cu respectarea reglementărilor aplicabile în domeniul ajutorului de minimis.”

30. Articolul 94 se abrogă.

31. La articolul 95 se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:

„(2) Măsurile de sprijin de natura ajutorului de stat, în sensul art. 87 alin. (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, prevăzute în prezenta lege, se vor acorda în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007.

(3) Acordarea facilităților de natura ajutorului de stat sau ajutorului de minimis, prevăzute de prezenta lege, se face în baza schemelor de ajutor de stat ori schemelor de ajutor de minimis, elaborate cu respectarea reglementărilor în domeniu, instituite prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.”

32. La articolul 99, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

„h) stabilește indicatorii de performanță managerială și nivelul acestora, în baza cărora se încheie, anual, contractul de performanță managerială cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;”.

33. Articolul 101 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 101. – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prezintă Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse rapoarte trimestriale și anuale privind executarea bugetului asigurărilor pentru șomaj și realizarea indicatorilor de performanță managerială stabiliți prin contractul anual de performanță managerială.”

34. La articolul 113, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:

„j) neeliberarea de către angajator, persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de serviciu, a documentelor prevăzute de legislația în vigoare, necesare pentru certificarea stagiului de cotizare realizat în sistemul asigurărilor pentru șomaj și stabilirea dreptului la indemnizație de șomaj.”

35. Articolul 114 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 114. – (1) Contravențiile prevăzute la art. 113 se sancționează după cum urmează:

a) cele prevăzute la lit. a), b), f), h) și j), cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei;

b) cele prevăzute la lit. c), e), g) și i), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

(2) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), această posibilitate fiind expres menționată în procesul-verbal.”

36. Articolul 127 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 127. – (1) Indemnizația de șomaj se reactualizează ori de câte ori se modifică salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

(2) Drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celor prevăzute la alin. (1), art. 72 – 75 și art. 80 se reactualizează ori de câte ori se modifică valoarea indicatorului social de referință.

(3) Valoarea indicatorului social de referință se modifică prin hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum prognozat an/an anterior.”

Art. II. – (1) Persoanele ale căror drepturi au fost stabilite înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență beneficiază de drepturile prevăzute de lege, pe durata și în condițiile stabilite inițial.

(2) De condițiile prevăzute la alin. (1) beneficiază și persoanele cărora le-au fost suspendate drepturile înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și care au fost repuse în plată după această dată.

Art. III. – Articolul 1 din Legea nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 30 martie 2007, se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 1. – Angajatorul care încadrează în muncă elevi și studenți pe perioada vacanțelor beneficiază, pentru fiecare elev și student, de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.”

Art. IV. – Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 11 octombrie 2005, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 13, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot fi autorizați pentru a încadra în muncă ucenici și angajatorii care nu au prevăzut în statut sau, după caz, în autorizația pentru desfășurarea unor activități independente activități de formare profesională.”

2. La articolul 17, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 17. – (1) Angajatorii care încadrează în muncă persoane în baza unui contract de ucenicie la locul de muncă, conform prezentei legi, primesc lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru fiecare persoană:

a) o sumă egală cu 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;

b) o sumă egală cu contravaloarea lunară a serviciilor de instruire teoretică a ucenicului, fără a putea depăși 20% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.”

3. Articolul 20 se abrogă.

Art. V. – (1) Până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse va supune spre aprobare, prin hotărâre a Guvernului, modificarea în mod corespunzător a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Până la data prevăzută la alin. (1), Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse va supune spre aprobare, prin hotărâre a Guvernului, modificarea în mod corespunzător a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 726/2007.

(3) Până la data prevăzută la alin. (1), Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse va supune spre aprobare, prin hotărâre a Guvernului, modificarea în mod corespunzător a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 234/2006, cu modificările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei și egalității de șanse,

Mariana Câmpeanu

p. Ministrul economiei și finanțelor,

Cătălin Doica,

secretar de stat

 

București, 8 octombrie 2008.

Nr. 126.