Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
11/2006
M. Of. nr.
184 din 27 februarie 2006
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă D E
U R G E N Ț Ă
privind măsurile ce se aplică pentru monitorizarea, combaterea și
eradicarea gripei aviare pe teritoriul României
În contextul
situației epidemiologice naționale și internaționale
a gripei aviare, se impun asigurarea imediată a
echilibrului sexelor în populațiile de fazan, asigurarea echilibrului
pradă-prădător, diminuarea parțială a cauzelor care au dus la imposibilitatea
gestionărilor fondurilor de vânătoare de a-și recupera cheltuielile efectuate
în fondurile de vânătoare în condițiile în care și-au achitat tarifele de
gestionare, au efectuat populări în fondurile de vânătoare și s-au implicat în
ameliorarea condițiilor de viață ale speciilor sălbatice de interes vânătoresc,
în perioada în care, în conformitate cu prevederile legale, mai poate fi
practicată vânătoarea, prin permiterea vânătorii în anumite condiții, la
anumite specii. Aceasta reprezintă o situație extraordinară, a cărei
reglementare nu poate fi amânată.
În temeiul art. 115
alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României
adoptă prezenta ordonanță de
urgență.
Art. 1. − Acțiunile
de supraveghere a păsărilor sălbatice și domestice pe teritoriul României, prin
examene clinice, anatomopatologice și de laborator, se mențin.
Art. 2. − (1)
Ministerele reprezentate în Comandamentul antiepizootic
central au obligația să întreprindă acțiunile specifice cu privire la măsurile
de prevenire și combatere a virusului gripei aviare.
(2) Ministerul
Sănătății are obligația să asigure stocurile de medicamente necesare
eventualelor tratamente curative și vaccinul necesar vaccinării antigripale
umane.
(3) Consiliile
locale și structurile teritoriale ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare
și pentru Siguranța Alimentelor au obligația să asigure neutralizarea
deșeurilor de origine animală și să informeze autoritatea de mediu competentă
că acțiunile s-au desfășurat fără afectarea factorilor de mediu.
Art. 3. − În
scopul diminuării riscului contactului direct al omului cu sursele de infecție
ale gripei aviare:
a) se interzice
vânarea speciilor de păsări migratoare și sedentare cuprinse în anexa nr. 1, pe
întregul teritoriu al țării;
b) se împuternicește
președintele Comandamentului antiepizootic central să
emită decizii pentru interzicerea vânării speciilor de păsări sedentare
prevăzute în anexa nr. 2 și a mamiferelor prevăzute în anexa nr. 1 la Legea
fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, în fondurile de vânătoare care se
suprapun total sau parțial pe zonele de protecție și de supraveghere a
focarelor de gripă aviară, în Rezervația Biosferei Delta
Dunării, precum și în zona lacurilor și bălților cu
caracter permanent din fondul cinegetic național.
Art. 4. − Zona
de protecție și zona de supraveghere a focarelor de gripă aviară
se stabilesc în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 5. − Delimitarea
perimetrelor din jurul lacurilor și bălților cu caracter permanent se
realizează de către direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța
alimentelor județene și a municipiului București împreună cu gestionarii
fondurilor de vânătoare.
Art. 6. − (1)
Prin excepție de la prevederile art. 3, în scopul asigurării monitorizării
stării de sănătate a populației de vânat, organele sanitare veterinare
stabilesc și solicită, în scris, gestionarilor fondurilor de vânătoare recoltarea
de exemplare din speciile de animale sălbatice prevăzute în anexele nr. 1 și 2
la Legea nr. 103/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Autorizarea
recoltării în condițiile alin. (1) se face de către gestionarii fondurilor de
vânătoare, la solicitarea organelor sanitare veterinare, recoltarea
realizându-se exclusiv de personalul de specialitate al gestionarilor
fondurilor de vânătoare, în afara cotei de recoltă, după caz, și în afara
perioadei legale de vânare.
Art. 7. − (1)
În cazul stingerii focarelor de gripă aviară se
ridică interdicția impusă în situația prevăzută la art. 3 lit. b), pentru
fiecare caz în parte, prin decizie a președintelui Comandamentului antiepizootic central.
(2) După stingerea
ultimului focar în care a evoluat gripa aviară, în
conformitate cu prevederile alin. (1), președintele Comandamentului antiepizootic central emite decizie pentru ridicarea
interdicției prevăzute la art. 3 lit. a).
Art. 8. − Deciziile
prevăzute la art. 3 lit. b) și la art. 7 se emit în baza hotărârilor adoptate
de Comandamentul antiepizootic central.
Art. 9. − (1)
Nerespectarea obligației prevăzute la art. 3 lit. a)
constituie infracțiune de braconaj la vânătoare și se pedepsește conform art.
35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată, cu modificările și
completările ulterioare.
(2) Nerespectarea obligațiilor impuse prin deciziile emise de
președintele Comandamentului antiepizootic central în
temeiul art. 3 lit. b) constituie infracțiune de braconaj la vânătoare și se
pedepsește conform art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 103/1996,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 10. − Sumele
necesare asigurării derulării acțiunilor de monitorizare, prevenire și
combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se
asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, la solicitarea
fundamentată a fiecărui minister implicat, și se aprobă prin hotărâre a
Guvernului.
Art. 11. − Anexele
nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezenta
ordonanță de urgență.
Art. 12. − Pe
data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 140/2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a
suspiciunii influenței aviare, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 11 octombrie 2005.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul
agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,
Gheorghe Flutur
Președintele
Autorității Naționale Sanitare Veterinare
și
pentru Siguranța Alimentelor,
Ion Agafiței
Ministrul administrației
și internelor,
Vasile Blaga
Ministrul sănătății,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
p. Ministrul
finanțelor publice,
Cătălin Doica,
secretar
de stat
București, 22
februarie 2006.
Nr. 11.