Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2005
M. Of. nr. 654 din 22 iulie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă D
E U R G E N Ț Ă
privind vânzarea spațiilor proprietate
privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, cu destinația de
cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități
conexe actului medical
Urgența adoptării
prezentului act normativ rezultă din necesitatea finalizării procesului de
reformă a asistenței medicale ambulatorii, condiție esențială în alocarea
eficientă a resurselor și reducerea costurilor asistenței medicale acordate în
spitale și diminuarea deficitului bugetar al sistemului sanitar, situație
extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată.
Întrucât privatizarea asistenței medicale ambulatorii are drept
componentă intrinsecă deținerea în proprietate a spațiilor în care se desfășoară
această activitate, având în vedere că nu a fost creat cadrul legal în acest
sens,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția
României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. (1) Prezenta
ordonanță de urgență stabilește cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor
proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale în
care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,
funcționează unități medicale înființate și organizate potrivit Ordonanței
Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor
medicale, republicată, cu completările ulterioare, precum și a spațiilor în
care se desfășoară activități conexe actului medical, conform Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea și funcționarea
cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului
medical, aprobată cu modificări prin Legea nr. 598/2001.
(2) Vânzarea spațiilor având destinația prevăzută de
prezenta ordonanță de urgență se realizează prin negociere directă sau, după
caz, prin licitație publică cu strigare, în condițiile prezentei ordonanțe de
urgență.
(3) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin spații
medicale se înțelege spațiile în care se desfășoară efectiv activitate
medicală și cota indiviză corespunzătoare din spațiul comun.
(4) Prevederile alin. (1) nu se aplică spațiilor
medicale ale ministerelor cu rețea sanitară proprie.
Art. 2. (1) Dispozițiile prezentei
ordonanțe de urgență sunt aplicabile și spațiilor medicale situate în imobilele
aflate în zona de protecție a unui monument istoric. Vânzarea acestor
spații se poate face numai cu avizul conform al Ministerului Culturii și
Cultelor, respectiv al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.
(2) Până la adoptarea unei legi speciale privind regimul
juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților
minorităților naționale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, este
interzisă înstrăinarea spațiilor medicale situate în imobilele în cauză ori
schimbarea destinației acestora.
(3) Spațiile medicale situate în imobile reglementate de
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicată,
pot fi vândute după definitivarea situației juridice a acestora, potrivit
legislației în vigoare.
Art. 3. (1) Au dreptul de a cumpăra
spațiile ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență medicii, medicii dentiști,
biologii, biochimiștii, fizicienii, tehnicienii dentari și celelalte persoane
fizice cu drept de liberă practică care desfășoară activități conexe actului
medical, persoanele care desfășoară activități conexe actului medical și care
dețin în mod legal spațiul respectiv, precum și persoanele juridice care,
deținând în mod legal spațiul, au ca unic obiect de activitate furnizarea
serviciilor medicale.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1), care doresc
cumpărarea spațiului în care au organizat cabinetul medical, vor depune o
solicitare scrisă de cumpărare la sediul vânzătorului, în termen de 45 de zile
de la publicarea/afișarea listelor aprobate potrivit art. 4.
(3) Spațiile medicale concesionate în temeiul Hotărârii
Guvernului nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de
cabinete medicale, pentru care concesionarii nu și-au exprimat intenția de
cumpărare în termenul prevăzut la alin. (2), vor fi folosite în continuare
de aceștia până la expirarea duratei pentru care s-a încheiat contractul de
concesiune.
CAPITOLUL II
Reguli privind vânzarea spațiilor medicale
prin negociere directă
Art. 4. În termen de 45 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,
consiliile județene sau consiliile locale, după caz, aprobă prin hotărâre lista
spațiilor din proprietatea privată a acestora ori din proprietatea privată a
statului și care se află în administrarea lor, care urmează să fie vândute
potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență. Listele astfel
aprobate vor fi afișate la sediul consiliului local/județean și publicate pe
site-ul instituției, după caz.
Art. 5. (1) Prefecții vor veghea ca hotărârea
prevăzută la art. 4 să cuprindă toate spațiile medicale care cad sub
incidența prezentei ordonanțe de urgență. În acest scop hotărârile
consiliilor locale și ale consiliilor județene vor fi comunicate prefecților în
termen de cel mult 10 zile de la adoptare și vor fi afișate la sediul
primăriei, respectiv al consiliului județean. Prefectul va cere
completarea sau modificarea listei, dacă este cazul, iar în situația în care se
refuză solicitarea prefectului, acesta se va putea adresa instanței de contencios
administrativ.
(2) În cazul municipiului București, lista spațiilor supuse
vânzării se aprobă pe sectoare de către consiliile locale ale sectoarelor,
respectiv de către Consiliul General al Municipiului București pentru spațiile
aflate în proprietatea ori administrarea acestuia. Prevederile alin. (1) se
aplică în mod corespunzător.
Art. 6. (1) În termen de 45 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în fiecare comună,
oraș, municipiu, sector al municipiului București sau județ în care există
spații ce cad sub incidența prezentei ordonanțe de urgență se constituie o
comisie pentru vânzarea spațiilor medicale, denumită în continuare comisie.
(2) Comisia se constituie prin dispoziție
a primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, și va fi formată
din următorii membri:
a) 2 reprezentanți ai consiliului local sau, după caz, ai
consiliului județean în a cărui proprietate, respectiv administrare, se află
spațiul medical;
b) un reprezentant al direcției de sănătate publică
județene sau a municipiului București;
c) un reprezentant al organizațiilor profesionale
corespunzătoare;
d) un reprezentant al direcției generale a finanțelor
publice județene sau a municipiului București, desemnat de directorul general.
(3) În cazul imposibilității membrilor titulari de a
participa la lucrările comisiei, aceștia vor fi înlocuiți de membrii supleanți
stabiliți prin decizie a primarului, respectiv a președintelui consiliului
județean.
(4) În termen de 15 zile de la data primirii solicitării
din partea consiliilor locale, respectiv a consiliilor județene, instituțiile
prevăzute la alin. (2) au obligația de a-și desemna reprezentanții și/sau,
după caz, înlocuitorii acestora.
(5) Membrii comisiei își desemnează un președinte. Secretariatul
comisiei este asigurat prin grija secretarului unității
administrativ-teritoriale, respectiv al sectorului municipiului București.
(6) Membrii comisiei nu pot fi acționari, asociați,
administratori sau cenzori la o persoană juridică, respectiv nu pot fi
soț/soție, rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei fizice
care a solicitat cumpărarea spațiului medical. În caz de
incompatibilitate, în termen de 5 zile comisia se completează cu alți membri
din rândul supleanților.
(7) Pentru activitatea depusă în cadrul comisiei membrii
acesteia au dreptul la o indemnizație ale cărei cuantum și condiții de acordare
se stabilesc prin hotărâre a consiliului local sau județean, cu avizul
direcției generale a finanțelor publice județene ori a municipiului București, și
se achită din fondurile realizate din vânzarea spațiilor medicale.
Art. 7. (1) Comisia are următoarele
atribuții:
a) desemnează la prima ședință președintele, vicepreședintele
și secretarul comisiei;
b) ține evidența spațiilor care cad sub incidența prezentei
ordonanțe de urgență;
c) aprobă prețul minim de vânzare al spațiilor medicale,
care nu poate fi mai mic decât prețul stabilit în baza raportului de evaluare;
d) aprobă vânzarea spațiilor medicale în condițiile prevăzute
de prezenta ordonanță de urgență;
e) în cazul vânzării prin negociere directă, negociază
prețul de vânzare cu cumpărătorul, pornind de la prețul din raportul de
evaluare;
f) organizează licitația publică cu strigare, dacă este
cazul.
(2) Hotărârile comisiei se iau cu majoritatea voturilor
membrilor acesteia.
(3) Raportul de evaluare se întocmește de către un
evaluator care va fi selectat de comisie prin licitație publică.
Art. 8. Prețul de vânzare al spațiului medical
se stabilește prin negociere directă între cumpărător și comisie, pornindu-se
de la prețul de vânzare din raportul de evaluare, raport care va evidenția și
valoarea investițiilor efectuate de către solicitant pe bază de acte
justificative. Valoarea investițiilor efectuate se poate deduce numai dacă
acestea au fost realizate cu acordul proprietarului, al deținătorului dreptului
de administrare sau în baza contractului de concesiune, după caz, valoare ce nu
poate depăși jumătate din prețul stabilit în raportul de evaluare.
Art. 9. (1) La finalizarea procedurii de
vânzare a fiecărui spațiu, comisia încheie un proces-verbal cuprinzând datele
cu privire la desfășurarea procedurii de vânzare și prețul obținut pentru
spațiul vândut.
(2) Procesul-verbal se depune la sediul vânzătorului, prin
grija secretarului comisiei.
(3) Refuzul de a încheia procesul-verbal sau încheierea
acestuia prin nerespectarea dispozițiilor legale poate fi contestată la secția
de contencios administrativ a tribunalului de către partea interesată.
Art. 10. Contractul de vânzare-cumpărare a
spațiului medical se încheie în termen de maximum 15 zile de la data încheierii
procedurii de soluționare a contestațiilor, potrivit prezentei ordonanțe de
urgență, și se semnează, din partea vânzătorului, de președintele consiliului
județean ori de primar, după caz.
Art. 11. (1) Prețul de vânzare al
spațiilor se va plăti de cumpărător la încheierea contractului sau, în
condițiile prezentei ordonanțe de urgență, în rate.
(2) Spațiile dobândite în condițiile prezentei ordonanțe de
urgență nu pot fi înstrăinate, închiriate sau folosite de cumpărător pentru
alte activități decât în scopul desfășurării activității medicale și
activităților conexe actului medical.
(3) Anual, o comisie formată din 2 reprezentanți ai
vânzătorului și un reprezentant al colegiului medicilor din unitatea
administrativ-teritorială respectivă verifică îndeplinirea condițiilor
prevăzute la alin. (2).
Art. 12. (1) În cazul în care un
cumpărător, persoană fizică sau juridică, se află în situația de a cumpăra, în
condițiile prezentei ordonanțe de urgență, două sau mai multe spații medicale
situate în aceeași comună, oraș sau municipiu ori în unități
administrativ-teritoriale diferite, comisia poate aproba vânzarea doar pentru
unul dintre spații, la alegerea cumpărătorului.
(2) În acest scop cumpărătorul va semna o declarație pe
propria răspundere din care să rezulte că nu a mai depus o altă cerere de
cumpărare.
Art. 13. (1) Vânzarea spațiilor medicale
se poate face cu plata în rate către cumpărătorii prevăzuți la art. 3 în
următoarele condiții:
a) avans de 25% din prețul de vânzare;
b) rate lunare eșalonate pe un termen de până la 5 ani, cu
posibilitatea cumpărătorului de a obține acordarea unui termen de grație de
până la un an;
c) perceperea unei dobânzi anuale de 10%.
(2) Pentru vânzarea în rate, comisia va solicita
cumpărătorului constituirea unei ipoteci pe spațiul și terenul care fac
obiectul vânzării, în condițiile legii.
(3) În cazul în care cumpărătorul nu plătește la scadență
două rate succesive, contractul de vânzare-cumpărare se consideră rezolvit de
drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără altă formalitate.
Art. 14. (1) Terenul aferent spațiului
medical se vinde o dată cu acesta, dacă este clarificată situația sa juridică și
dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Prețul de vânzare al terenului
aferent se determină potrivit art. 8.
(2) Terenul a cărui situație juridică se clarifică după
data vânzării spațiului medical, cu excepția celor care sunt proprietate publică
a statului sau a unității administrativ-teritoriale, va fi vândut
cumpărătorului spațiului, la cererea acestuia, prin negociere directă, la
prețul stabilit conform art. 8.
(3) Persoanele fizice sau juridice străine care îndeplinesc
condițiile art. 3 alin. (1) pot cumpăra terenurile aferente
spațiului medical numai în condițiile rezultate din aderarea României la
Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este
parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute de lege.
Art. 15. Cheltuielile ocazionate de organizarea
și desfășurarea procedurilor de vânzare a spațiului medical, inclusiv
publicitatea și întocmirea raportului de evaluare, sunt suportate de vânzător
din bugetul propriu, iar în cazul încheierii contractului de vânzare-cumpărare,
cheltuielile se deduc din încasările obținute.
Art. 16. Sumele obținute din vânzarea spațiilor
medicale în condițiile prezentei ordonanțe de urgență se fac venit la bugetul
de stat în cotă de 10%, diferența fiind virată la bugetele locale respective,
într-un cont special, și utilizată pentru realizarea unor proiecte de interes
public, aprobate de consiliile județene sau de consiliile locale vânzătoare.
Art. 17. (1) În situația existenței mai
multor furnizori de servicii medicale care dețin împreună un spațiu medical ce
urmează să fie vândut, dacă unul dintre aceștia și-a exprimat intenția de
cumpărare potrivit art. 3 alin. (2), comisia va solicita în scris de
la fiecare codeținător exprimarea intenției de cumpărare sau nu a spațiului,
care trebuie să fie comunicată în termen de 5 zile lucrătoare.
(2) În cazul în care nu toți codeținătorii spațiului
medical doresc cumpărarea, însă cel puțin unul a solicitat ferm cumpărarea,
vânzarea se va face exclusiv către solicitant pentru întreg spațiul deținut în
comun.
(3) În situația în care doar unul dintre codeținătorii
spațiului îl cumpără, raporturile dintre cumpărător și ceilalți codeținători se
stabilesc potrivit convenției dintre aceștia.
(4) În situația în care mai mulți codeținători solicită
cumpărarea spațiului medical, respectivul spațiu se va vinde acestora.
Art. 18. Comisia comunică solicitantului
decizia sa de admitere sau de respingere a cererii, în termen de 30 de zile de
la data primirii cererii.
CAPITOLUL III
Vânzarea spațiilor medicale prin licitație
publică cu strigare
Art. 19. Spațiile nevândute
prin negociere directă se vând prin licitație publică cu strigare persoanelor
prevăzute la art. 3 alin. (1).
Art. 20. (1) Comisia va face public
anunțul de vânzare a spațiilor prevăzute în lista aprobată potrivit art. 4,
în termen de 15 zile de la aprobarea acesteia.
(2) Anunțul de vânzare va cuprinde:
a) denumirea și sediul vânzătorului, precum și datele de
identificare a spațiului supus vânzării;
b) locul, data și ora începerii licitației;
c) numele, prenumele și numărul de telefon ale persoanei
desemnate să dea relații suplimentare;
d) documentele necesare pentru participarea la licitație;
e) garanția de participare la licitație, constituită
potrivit legii; garanția de participare la licitație nu poate fi mai mică decât
suma cheltuielilor ocazionate de organizarea și desfășurarea procedurilor de
vânzare a spațiului medical, inclusiv publicitatea și întocmirea raportului de
evaluare;
f) taxa de participare la licitație.
(3) Sunt considerate documente necesare pentru participarea
la licitație:
A. pentru persoane juridice:
a) copii de pe certificatul de înmatriculare eliberat de
oficiul registrului comerțului, de pe actul constitutiv, inclusiv de pe toate
actele adiționale relevante și de pe certificatul de înregistrare fiscală;
b) scrisoare de bonitate financiară, eliberată de o bancă
comercială română;
c) dovada privind achitarea obligațiilor fiscale, prin
prezentarea unui certificat de atestare fiscală, eliberat de organul fiscal
competent;
d) declarație pe propria răspundere a reprezentantului
legal al persoanei juridice, din care să rezulte că aceasta nu se află în
reorganizare judiciară sau faliment;
B. pentru furnizorii de servicii medicale persoane fizice:
a) copie de pe actul de identitate;
b) copie de pe autorizația de funcționare eliberată de
autoritatea competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz;
c) copie de pe certificatul de atestare fiscală eliberat de
organul fiscal competent.
(4) Anunțul de vânzare se publică în unul sau mai multe
cotidiene locale și naționale de largă circulație și se afișează la sediul
vânzătorului, cu cel mult 30 de zile, dar nu mai puțin de 15 zile înainte de
data ținerii licitației.
Art. 21. (1) Licitația are loc la data
stabilită în anunțul de vânzare și este valabilă dacă s-au prezentat cel puțin
3 ofertanți.
(2) Prețul minim de pornire este cel stabilit de comisia de
evaluare.
(3) În cazul în care nu se oferă prețul minim de vânzare,
licitația va fi reluată după publicarea unui nou anunț de vânzare, în termen de
5 zile de la desfășurarea primei licitații, dar nu mai puțin de 7 zile înainte
de data ținerii celei de-a doua licitații.
(4) A doua licitație este valabilă dacă s-au prezentat cel
puțin 2 ofertanți. Dacă aceștia oferă un preț care nu este mai mic de 50%
din prețul minim de vânzare, comisia poate solicita participanților formularea
de oferte de cumpărare cu prețul în rate.
(5) Prețul de vânzare nu poate scădea sub 50% din prețul
minim de vânzare nici în cazul vânzării în rate.
CAPITOLUL IV
Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 22. (1) În cazul
spațiilor medicale trecute în proprietatea statului în condițiile art. 2
alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22
decembrie 1989, republicată, procedurile de vânzare sunt suspendate de drept
până la data încheierii procedurilor de restituire, prevăzute de aceeași lege.
(2) Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu
încălcarea prevederilor alin. (1) sunt nule.
Art. 23. Președinții consiliilor județene și
primarii vor comunica lunar Ministerului Administrației și Internelor și
Ministerului Sănătății, prin intermediul prefectului, stadiul procesului de
vânzare a spațiilor medicale, proprietate privată a statului, aflate în
administrarea lor.
Art. 24. Spațiile medicale cumpărate în
condițiile prezentei ordonanțe de urgență nu pot fi folosite decât pentru
activități medicale și/sau pentru activități conexe actului medical.
Art. 25. (1) La înstrăinarea prin vânzare
a spațiilor și a terenurilor dobândite în condițiile prezentei ordonanțe de
urgență poate fi exercitat dreptul de preempțiune.
(2) Dreptul de preempțiune la înstrăinare a imobilelor
prevăzute la alin. (1) revine coproprietarilor, dacă este cazul, și
apoi proprietarilor vecini.
(3) Titularii dreptului de preempțiune sunt obligați să se
pronunțe asupra exercitării acestuia în termen de 30 de zile de la data
primirii comunicării.
(4) După împlinirea acestui termen, dreptul de preempțiune
pentru coproprietari sau proprietarii vecini se consideră stins.
Art. 26. Actul de înstrăinare încheiat cu
încălcarea dreptului de preempțiune prevăzut la art. 25 este nul.
Art. 27. (1) Spațiile medicale și terenurile
aferente în care funcționează unități medicale înființate și organizate
potrivit Ordonanței Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu completările
ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2000, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 598/2001, care aparțin domeniului public al
statului, trec în domeniul privat al statului și în administrarea consiliilor
județene, Consiliului General al Municipiului București sau a consiliilor
locale, după caz, prin hotărâre a Guvernului.
(2) Inventarierea spațiilor prevăzute la alin. (1) se
face conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 28. Pe data intrării în vigoare a
prezentei ordonanțe de urgență orice dispoziție contrară se abrogă.
Art. 29. Încălcarea dispozițiilor prezentei
ordonanțe de urgență atrage, după caz, răspunderea disciplinară,
administrativă, civilă sau penală.
Art. 30. Prezenta ordonanță de urgență intră în
vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Mircea Cinteză
Ministrul
administrației și internelor,
Vasile Blaga
Ministrul finanțelor
publice,
Ionel Popescu
București, 14 iulie 2005.
Nr. 110.