Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
107/2002
M. Of. nr. 691 din 20 septembrie 2002
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
privind înfiinţarea Administraţiei
Naţionale „Apele Române”
În
temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1. − (1) Se
înfiinţează Administraţia Naţională „Apele Române” prin reorganizarea Companiei
Naţionale „Apele Române” − S.A. şi prin preluarea
activităţii de hidrologie, hidrogeologie şi de gospodărire a apelor de la
Compania Naţională „Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi
Gospodărire a Apelor” − S.A., în scopul administrării,
păstrării integrităţii şi al protecţiei patrimoniului public de interes
naţional care constituie infrastructura Sistemului naţional de gospodărire a
apelor şi pentru gospodărirea durabilă a resurselor de apă, care reprezintă
monopol natural de interes strategic.
(2) Administraţia
Naţională „Apele Române”, cu statut de regie autonomă de interes public naţional,
este persoană juridică română şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi
autonomie financiară, sub autoritatea Ministerului Apelor şi Protecţiei
Mediului.
(3) Administraţia
Naţională „Apele Române” îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile
legale în vigoare şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în
anexa nr. 1.
(4) Administraţia
Naţională „Apele Române” are în structura sa direcţii de ape, organizate pe
bazine şi grupuri de bazine hidrografice, şi în subordine unităţi fără
personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2, care vor efectua
operaţiuni contabile până la nivelul balanţei de verificare, în condiţiile
legislaţiei în vigoare.
(5) Sediul
Administraţiei Naţionale „Apele Române” este în municipiul Bucureşti, str. Edgar
Quinet nr. 6, sectorul 1.
Art. 2. − (1) Patrimoniul
Companiei Naţionale „Apele Române” − S.A. şi patrimoniul
public aferent activităţii de hidrologie, hidrogeologie şi de gospodărire a
apelor de la Compania Naţională „Institutul Naţional de Meteorologie,
Hidrologie şi Gospodărire a Apelor” − S.A. se preiau de
Administraţia Naţională „Apele Române”.
(2) Administraţia
Naţională „Apele Române” administrează bunurile de natura celor prevăzute la
art. 135 alin. (4) din Constituţie şi în Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările
ulterioare, prevăzute în anexa nr. 3.
(3) Predarea-preluarea
patrimoniului între Compania Naţională „Apele Române” − S.A.,
Compania Naţională „Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi
Gospodărire a Apelor” − S.A. şi Administraţia Naţională „Apele
Române” se va face pe bază de protocol încheiat în termen de 90 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pe baza evidenţei
contabile la 31 decembrie 2001.
(4) Bunurile
din domeniul public local, constituite din: lacurile care nu sunt declarate de
interes public naţional, digurile de apărare împotriva inundaţiilor, care nu se
constituie într-o linie continuă de apărare, consolidările şi apărările de
maluri şi lucrările de dirijare, trec prin hotărâre a Guvernului în
administrarea beneficiarilor care sunt deserviţi de acestea.
Art. 3. − (1) Administraţia
Naţională „Apele Române” are ca principal obiect de activitate:
a) aplicarea
strategiei şi politicii naţionale în domeniul gospodăririi cantitative şi
calitative a resurselor de apă, precum şi a programului naţional de
implementare a prevederilor legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii
Europene în domeniul gospodăririi durabile a resurselor de apă;
b) administrarea
şi exploatarea infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor;
c) gestionarea
şi valorificarea resurselor de apă de suprafaţă şi subterane cu potenţialele
lor naturale şi a fondului naţional de date din domeniu.
(2) Administraţia
Naţională „Apele Române”, în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate,
are următoarele atribuţii:
a) cunoaşterea,
conservarea, utilizarea, raţionalizarea, restaurarea şi valorificarea
resurselor de apă de suprafaţă şi subterane;
b) protecţia
şi restaurarea resurselor de apă de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor
acvatice pentru atingerea stării bune a apelor;
c) elaborarea
schemelor-cadru de amenajare şi de gospodărire integrată a apelor şi a
planurilor de gospodărire a apelor pe bazine sau grupuri de bazine
hidrografice;
d) realizarea
de anuare, sinteze, studii şi cercetări de hidrologie, hidrogeologie,
gospodărire a apelor şi mediu, de instrucţiuni şi monografii, studii de impact,
bilanţuri de mediu;
e) exploatarea,
întreţinerea şi dezvoltarea infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire
a apelor, aflat în administrarea sa;
f) monitorizarea
hidrologică, hidrogeologică şi de calitate a resurselor de apă, precum şi
elaborarea diagnozelor şi prognozelor;
g) elaborarea
studiilor de hidrologie, hidrogeologie şi gospodărire a apelor;
h) constituirea
şi gestionarea Fondului naţional de date hidrologice, hidrogeologice şi de
gospodărire a apelor;
i) avertizarea
şi realizarea măsurilor de prevenire, combatere şi înlăturare a efectelor
inundaţiilor prin lucrările proprii de gospodărire a apelor;
j) avertizarea
şi participarea la aplicarea măsurilor pentru prevenirea, combaterea şi
înlăturarea efectelor inundaţiilor şi a poluărilor accidentale;
k) avizarea,
autorizarea şi controlul folosinţelor de apă, al lucrărilor construite pe ape
sau în legătură cu apele, indiferent de deţinător, în condiţiile legii;
l) asigurarea
implementării prevederilor legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii
Europene din domeniul gospodăririi resurselor de apă;
m) asigurarea
aplicării prevederilor convenţiilor şi ale altor acorduri internaţionale din
domeniul apelor;
n) urmărirea
realizării de lucrări noi în domeniul gospodăririi apelor, din surse bugetare,
şi realizarea de investiţii din surse proprii şi atrase;
o) asigurarea
activităţii de inspecţie şi aplicarea de sancţiuni conform prevederilor legale
în domeniu;
p) gestionarea
Fondului apelor potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
(3) Administraţia
Naţională „Apele Române” este operator unic pentru serviciile specifice în
domeniul gospodăririi şi valorificării resurselor de apă de suprafaţă şi
subterane cu potenţialele lor naturale, în condiţiile legii.
(4) Administraţia
Naţională „Apele Române” propune ministerului de resort, în condiţiile legii,
reglementări specifice domeniului gospodăririi apelor.
Art. 4. − (1) Cheltuielile
pentru funcţionarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” se vor asigura din
venituri proprii, rezultate din aplicarea mecanismului economic specific în
domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a apelor.
(2) Veniturile
proprii se asigură din prestarea serviciilor de gospodărire a apelor prevăzute
în anexa nr. 4.
(3) Administraţia
Naţională „Apele Române” aplică sistemul de plăţi, bonificaţii şi penalităţi
specifice de gospodărire a apelor, prevăzut în anexa nr. 5, pentru toate
categoriile de folosinţe consumatoare şi neconsumatoare de apă, indiferent de
deţinătorii cu orice titlu ai amenajării.
(4) Structura
tarifelor pentru serviciile specifice de gospodărire a apelor, precum şi
nivelul acestora sunt prevăzute în anexa nr. 6.
(5) Tarifele
prevăzute în anexa nr. 6 se aplică tuturor beneficiarilor serviciilor şi
se ajustează periodic conform regimului instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se
stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, aprobată şi modificată prin Legea nr. 205/2002,
cu modificările ulterioare.
(6) Penalităţile
aplicate de Administraţia Naţională „Apele Române” potrivit art. 82 alin. (2) din
Legea apelor nr. 107/1996 se fac venit la Fondul apelor.
(7) Penalităţile
pentru abateri de la normele privind concentraţiile maxime admise ale
poluanţilor din apele uzate evacuate sunt prevăzute în anexa nr. 7.
(8) De
la bugetul de stat, bugetele locale şi din surse proprii ale persoanelor fizice
şi juridice se vor asigura cheltuielile pentru:
a) acţiunile
operative de interes public de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor
hidrometeorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice,
precum şi cele pentru constituirea stocului de materiale şi mijloace de
apărare;
b) întreţinerea
şi repararea lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, refacerea şi
repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor afectate de
calamităţi naturale sau alte evenimente deosebite.
(9) Realizarea
sarcinilor rezultate din aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale
din domeniul apelor, precum şi implementarea prevederilor legislaţiei
armonizate cu directivele Uniunii Europene şi a programelor de preaderare din
domeniul apelor, în scopul îndeplinirii angajamentelor luate de statul român
prin acordurile şi convenţiile internaţionale, conform Hotărârii Guvernului nr. 455/2001
privind aprobarea Planului de acţiune al Programului de guvernare pe perioada
2001−2004, se asigură din surse proprii, Fondul apelor şi în completare
de la bugetul de stat, în limita sumelor alocate cu această destinaţie în
bugetul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului.
(10) Finanţarea
investiţiilor privind lucrările, construcţiile sau instalaţiile de gospodărire
a apelor, declarate de utilitate publică potrivit legii, se asigură de la
bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
(11) Administraţia
Naţională „Apele Române” poate beneficia de credite cu dobândă preferenţială şi
facilităţi în domeniul impozitelor şi taxelor, în condiţiile legii.
(12) Administraţia
Naţională „Apele Române” preia toate drepturile şi este ţinută de toate
obligaţiile Companiei Naţionale „Apele Române” − S.A.
Art. 5. − (1) Conducerea
Administraţiei Naţionale „Apele Române” este asigurată de un consiliu de
administraţie format din 7 membri şi de un director general care este şi
preşedintele consiliului de administraţie, numiţi prin ordin al ministrului
apelor şi protecţiei mediului.
(2) Atribuţiile
şi competenţele consiliului de administraţie sunt cuprinse în regulamentul de
organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 6. − Structura
de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale „Apele Române” se
aprobă de consiliul de administraţie.
Art. 7. − (1) Activităţile
nespecifice gospodăririi apelor, enumerate în anexa nr. 2, vor fi
externalizate în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenţă.
(2) Capacităţile
de producţie aferente activităţilor ce se vor externaliza potrivit alin. (1) se
stabilesc de Consiliul de administraţie al Administraţiei Naţionale „Apele
Române” şi se supun aprobării ministrului apelor şi protecţiei mediului.
Art. 8. − (1) Personalul
Administraţiei Naţionale „Apele Române” se preia de la Compania Naţională „Apele
Române” − S.A. şi personalul aferent activităţii de
hidrologie, hidrogeologie şi gospodărire a apelor, se preia de la Compania
Naţională „Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a
Apelor” − S.A., conform prevederilor legale în vigoare, pe
posturile din noua structură aprobată, urmând a se încheia contracte
individuale de muncă.
(2) Personalul
preluat se consideră transferat în condiţiile legii.
(3) În
termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă se va încheia un nou contract colectiv de muncă.
Art. 9. − (1) În
înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii specifici utilizaţi se definesc
în anexa nr. 8.
(2) Metodologia
cu privire la desfăşurarea activităţilor specifice de gospodărire a apelor va
fi elaborată de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului în termen de 30 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 10. − Anexele
nr. 1−8 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 11. − Litera
B punctul 1 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 17/2001
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10
ianuarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„1. Administraţia
Naţională „Apele Române”„
Art. 12. − Legea
apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările ulterioare, se modifică după
cum urmează:
1. Alineatul
(3) al articolului 81 va avea următorul cuprins:
„(3) Administraţia Naţională „Apele Române” este operator unic
pentru serviciile specifice în domeniul gospodăririi şi valorificării
resurselor de apă de suprafaţă şi subterane cu potenţialele lor naturale.”
2. Alineatul
(3) al articolului 84 va avea următorul cuprins:
„(3) Fondul apelor este gestionat de Administraţia Naţională „Apele
Române” prin buget separat aprobat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului
care stabileşte şi metodologia de întocmire a acestui buget, cu avizul
Ministerului Finanţelor Publice.”
Art. 13. − Anexa
la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul
preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului
Concurenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115
din 7 martie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 205/2002,
se modifică după cum urmează:
1. La
prima coloană, liniuţa a 8-a „Apă brută” va avea următorul cuprins:
„− Servicii specifice de gospodărire a apelor”
2. Liniuţa
a 14-a „Servicii specifice de gospodărire a nisipurilor şi pietrişurilor” se
elimină.
Art. 14. − Pe data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenţă Hotărârea Guvernului nr. 1.001/1990 privind
stabilirea unui sistem unitar de plăţi pentru produsele şi serviciile de
gospodărire a apelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106
din 15 septembrie 1990, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 981/1998
privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Apele Române” − S.A.,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 31
decembrie 1998, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii
contrare se abrogă.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul apelor şi protecţiei mediului,
Petru Lificiu
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmâncă
p. Ministrul agriculturii, alimentaţiei
şi pădurilor,
Petre Daea,
secretar de stat
p. Ministrul industriei şi resurselor,
Romulus Moucha,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 5 septembrie 2002.
Nr. 107.
ANEXA Nr. 1
R E G U L A M E N T
de
organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale „Apele Române”
CAPITOLUL
I
Dispoziţii generale
Art. 1. − Administraţia Naţională „Apele Române”, cu
statut de regie autonomă de interes public naţional, are personalitate
juridică, se află sub autoritatea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului,
funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară şi îşi
desfăşoară activitatea pe baza reglementărilor în vigoare şi a prezentului
regulament.
Art. 2. − (1) Sediul
Administraţiei Naţionale „Apele Române” este în municipiul Bucureşti, str. Edgar
Quinet nr. 6, sectorul 1.
(2) Administraţia
Naţională „Apele Române” are în structura sa direcţii de ape, organizate pe
bazine şi grupuri de bazine hidrografice, Institutul Naţional de Hidrologie şi
Gospodărire a Apelor, Exploatarea Complexă Stânca−Costeşti, precum şi
alte unităţi din subordine prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta ordonanţă
de urgenţă.
CAPITOLUL
II
Scopul
Art. 3. − (1) Administraţia Naţională „Apele Române”
aplică strategia şi politica naţională în domeniul gospodăririi cantitative şi
calitative a resurselor de apă, scop în care acţionează pentru cunoaşterea
resurselor de apă, conservarea, folosirea raţională şi protecţia resurselor de
apă împotriva epuizării şi degradării, în vederea asigurării unei dezvoltări
durabile, prevenirea efectelor distructive ale apelor, reconstrucţia ecologică
a cursurilor de apă, asigurarea supravegherii hidrologice şi hidrogeologice,
implementarea prevederilor legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii
Europene în domeniul gospodăririi durabile a resurselor de apă şi conservarea
ecosistemelor acvatice şi a zonelor umede.
(2) Pentru
realizarea scopului Administraţia Naţională „Apele Române” coordonează şi
răspunde de modul de folosire a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane pe
ansamblul teritoriului ţării şi de exploatarea lucrărilor de gospodărire a
apelor şi colaborează cu toţi deţinătorii altor lucrări construite pe ape sau
în legătură cu apele.
CAPITOLUL
III
Obiect de activitate şi atribuţii
Art. 4. − Administraţia Naţională „Apele Române”
administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura
Sistemului naţional de gospodărire a apelor, formată din lacuri de acumulare,
diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale,
prize de apă şi alte lucrări specifice, precum şi infrastructura sistemelor
naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii
resurselor de apă aflate în patrimoniul său, în scopul cunoaşterii şi al
gestionării unitare pe ansamblul ţării a resurselor de apă de suprafaţă şi
subterane.
Art. 5. − Administraţia
Naţională „Apele Române” are ca obiect de activitate şi atribuţii următoarele:
5.1. gospodărirea
unitară a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane şi protecţia acestora
împotriva epuizării şi degradării;
5.2. protecţia
şi restaurarea resurselor de apă de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor
acvatice pentru atingerea stării bune a apelor;
5.3. administrarea,
exploatarea, întreţinerea, repararea şi modernizarea Sistemului naţional de
gospodărire a apelor aflat în administrarea sa;
5.4. coordonarea
exploatării lacurilor de acumulare, pe bazine hidrografice, indiferent de
deţinătorul acestora; dispunerea, în perioadele de ape mari, în caz de poluări
accidentale, precum şi în caz de introducere a restricţiilor în alimentarea cu
apă, a măsurilor operative obligatorii în legătură cu exploatarea acestora;
5.5. elaborarea
şi urmărirea aplicării planurilor de folosire a apei în perioadele hidrologice
normale şi de evacuare a apelor uzate;
5.6. elaborarea
balanţei apei, pe bazine hidrografice şi la nivelul ţării, elaborarea şi
urmărirea aplicării planurilor de restricţii şi folosire a apei în perioade
deficitare, pe bazine hidrografice, precum şi coordonarea elaborării de către
utilizatorii de apă a programelor de restricţii în alimentarea cu apă în caz de
secetă;
5.7. organizarea
şi desfăşurarea activităţii de urmărire a comportării în timp a construcţiilor
hidrotehnice din administrare;
5.8. stabilirea
programului de măsuri pentru fiecare unitate hidrografică în vederea atingerii
unei stări bune a apelor;
5.9. realizarea
registrului zonelor protejate în conformitate cu prevederile legislaţiei
armonizate cu directivele Uniunii Europene;
5.10. administrarea
albiilor minore ale apelor, a cuvetelor lacurilor şi bălţilor în starea lor
naturală sau amenajată, a falezei şi plajei mării, a zonelor umede şi a celor
protejate aflate în patrimoniu;
5.11. administrarea,
exploatarea şi întreţinerea infrastructurii Sistemului naţional de veghe
hidrologică şi hidrogeologică;
5.12. monitorizarea
stării şi evoluţiei cantitative şi calitative a apelor;
5.13. efectuarea
de analize fizico-chimice, biologice şi bacteriologice pentru apă, sedimente şi
biotă;
5.14. elaborarea
diagnozelor şi prognozelor hidrologice şi avertizarea în caz de producere a
fenomenelor hidrologice periculoase; reprezentarea României la Organizaţia
Meteorologică Mondială, pe linie de hidrologie;
5.15. administrarea,
exploatarea şi întreţinerea Sistemului naţional de monitorizare a calităţii
resurselor de apă;
5.16. avizarea
lucrărilor ce se execută pe ape sau au legătură cu apele, eliberarea
autorizaţiilor de gospodărire a apelor;
5.17. controlul
utilizatorilor de apă şi al lucrărilor construite pe ape şi în legătură cu
apele, din punct de vedere al funcţionării şi al încadrării în prevederile
avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor;
5.18. apărarea
împotriva inundaţiilor prin lucrările de gospodărire a apelor aflate în
administrarea sa şi constituirea stocului de materiale şi mijloace specifice de
apărare împotriva inundaţiilor, aferente acestora;
5.19. asigurarea
secretariatelor tehnice permanente în domeniul apărării împotriva inundaţiilor;
participarea la coordonarea acţiunilor de apărare împotriva inundaţiilor şi
accidentelor la construcţiile hidrotehnice şi la pregătirea populaţiei pentru
apărarea împotriva inundaţiilor prin exerciţii periodice de simulare;
5.20. avertizarea
şi intervenţia în caz de producere a fenomenelor hidrologice periculoase şi de
accidente la construcţiile hidrotehnice din administrare;
5.21. elaborarea
planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice
periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice din administrare, a
celor pe bazine hidrografice, precum şi acordarea asistenţei tehnice la
elaborarea de către utilizatorii de apă şi comisiile locale a planurilor
proprii de apărare;
5.22. participarea,
în caz de producere a poluărilor accidentale, la activităţile operative de
avertizare a utilizatorilor de apă şi a autorităţilor administraţiei publice
din aval, de eliminare a cauzelor şi de diminuare a efectelor şi de
monitorizare a propagării undei poluante;
5.23. colaborarea
permanentă cu comisiile de dezastre, cu unităţile de ordine publică, cu
autorităţile publice teritoriale, pentru sănătate şi altele, pentru înlăturarea
cauzelor şi efectelor poluărilor accidentale;
5.24. elaborarea
şi urmărirea aplicării planurilor bazinale de prevenire şi de înlăturare a
efectelor poluărilor accidentale, coordonarea elaborării de către utilizatorii
de apă a planurilor proprii de prevenire şi de combatere a poluărilor
accidentale, precum şi asigurarea protecţiei sporite şi a îmbunătăţirii
mediului acvatic prin măsuri specifice de reducere progresivă a poluării;
5.25. intervenţia
în scopul reducerii treptate a poluării apelor subterane şi al prevenirii
poluării ulterioare a acestora;
5.26. evaluarea
daunelor produse şi a valorii serviciilor executate de Administraţia Naţională
„Apele Române” pentru monitorizarea şi combaterea poluării accidentale şi
recuperarea acestora de la poluator;
5.27. participarea
la conservarea, protejarea şi restaurarea ecosistemelor acvatice şi la
protecţia faunei şi florei acvatice;
5.28. constituirea
şi ţinerea la zi a Fondului naţional de date hidrologice, hidrogeologice şi de
gospodărire a apelor, prin validarea de fond şi stocarea datelor şi a
informaţiilor specifice colectate de unităţile proprii, de alte unităţi
specializate autorizate şi de utilizatorii de apă;
5.29. realizarea
de anuare, sinteze, studii şi cercetări de hidrologie, hidrogeologie,
gospodărire a apelor şi de mediu, de instrucţiuni şi monografii, studii de
impact, scheme-cadru de amenajare, bilanţuri de mediu;
5.30. elaborarea
şi ţinerea la zi a cadastrului apelor şi a drepturilor de folosire a apelor;
5.31. inventarierea
şi ţinerea la zi a patrimoniului de interes public şi privat al statului, aflat
în administrare;
5.32. elaborarea
planurilor de gospodărire a resurselor de apă pe bazine hidrografice, în
conformitate cu prevederile legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii
Europene în domeniul apelor;
5.33. întocmirea,
în mod corelat, pe ansamblul fiecărui bazin hidrografic, de propuneri de
lucrări noi de amenajare, necesare satisfacerii cerinţelor de apă, protecţiei
calităţii apelor şi restaurării cursurilor de apă, precum şi prevenirii
acţiunii distructive a apelor;
5.34. urmărirea
promovării şi executării de lucrări noi în domeniul gospodăririi apelor din
alocaţii bugetare, în calitate de ordonator secundar al cheltuielilor de
capital;
5.35. asigurarea
proiectării lucrărilor de întreţinere şi reparaţii ale lucrărilor de
gospodărire a apelor din administrare;
5.36. realizarea
de lucrări de amenajare a cursurilor de apă şi a altor lucrări de investiţii,
acordarea asistenţei tehnice de specialitate;
5.37. analiza
de impact a activităţii umane asupra situaţiei apelor de suprafaţă şi a apelor
subterane;
5.38. constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de legislaţia în domeniul
gospodăririi apelor;
5.39. instituirea
regimului de supraveghere specială la folosinţe, în condiţiile legii, şi
urmărirea realizării acestuia;
5.40. efectuarea
de audituri, inspecţii, expertize, consultanţă, a recepţiei calităţii
serviciilor şi lucrărilor de construcţii-montaj şi a lucrărilor de punere în
siguranţă a construcţiilor hidrotehnice;
5.41. realizarea
sistemului informatic şi de telecomunicaţii în unităţile sistemului de
gospodărire a apelor, elaborarea de produse software în domeniul gospodăririi
apelor, hidrologiei şi hidrogeologiei;
5.42. participarea
la activităţile internaţionale de schimb de date şi informaţii, la reuniuni
tehnico-ştiinţifice, studii şi proiecte în domeniul gospodăririi apelor, hidrologiei
şi hidrogeologiei;
5.43. asigurarea
aplicării prevederilor convenţiilor şi ale altor acorduri internaţionale din
domeniul apelor la care România este parte şi a implementării prevederilor
legislaţiei armonizate cu directivele Uniunii Europene în domeniul gospodăririi
apelor;
5.44. iniţierea
de acţiuni de cooperare tehnico-ştiinţifică în domeniul gospodăririi apelor,
hidrologiei şi hidrogeologiei cu agenţi economici şi autorităţi publice din
ţară şi din străinătate;
5.45. aplicarea
mecanismului economic specific domeniului gospodăririi cantitative şi
calitative a apelor;
5.46. valorificarea
complexă a apelor ca resursă economică, cu potenţialele şi uzufructul acestora,
realizarea serviciilor specifice şi comune de gospodărire a apelor şi executarea
acestora pe bază de contracte economice încheiate cu beneficiarii;
5.47. asigurarea
funcţiilor de unic prestator al serviciilor specifice de gospodărire a apelor;
5.48. propunerea
de tarife pentru serviciile specifice de gospodărire a apelor şi de actualizare
a acestora conform legislaţiei în vigoare;
5.49. efectuarea
altor servicii comune de gospodărire a apelor, de hidrologie, hidrogeologie,
analize de laborator, asistenţă tehnică, reparaţii la construcţii hidrotehnice
etc.;
5.50. valorificarea
potenţialului hidromecanic şi hidroenergetic din administrarea proprie şi a
nămolului din lacurile naturale şi asigurarea potenţialului turistic şi de
agrement al Dunării, râurilor, lacurilor, al mării teritoriale, al plajelor
apelor de suprafaţă şi al plajei Mării Negre;
5.51. gestionarea
brevetelor şi a documentelor privind protecţia proprietăţii intelectuale pentru
care Administraţia Naţională „Apele Române” este titulară;
5.52. pregătirea
şi perfecţionarea personalului prin diverse forme;
5.53. promovarea
imaginii în context economic şi social, activităţi de informare directă şi de
sensibilizare a publicului şi mass-media în problemele apei;
5.54. editarea,
tipărirea şi comercializarea de publicaţii tehnice în domeniul apelor;
5.55. urmărirea
corelării lucrărilor şi activităţilor desfăşurate pe ape sau în legătură cu
acestea cu prevederile schemelor-cadru de amenajare şi gospodărire a bazinelor
hidrografice;
5.56. asigurarea
secretariatelor tehnice ale comitetelor de bazin şi a participării publicului
la luarea deciziilor în domeniul gospodăririi apelor şi furnizarea de
informaţii corespunzătoare cu privire la măsurile planificate şi prezentarea de
rapoarte privind evoluţia punerii în aplicare a acestora;
5.57. gestionarea
Fondului apelor potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
5.58. orice
alte activităţi ori servicii necesare realizării obiectului principal de
activitate.
CAPITOLUL
IV
Patrimoniul
Art. 6. − Administraţia Naţională „Apele Române” are
un patrimoniu compus din domeniul public al statului dat în administrare,
prevăzut în anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2001 pentru
aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, în valoare de
28.955 miliarde lei, şi din patrimoniul propriu de 1.163 miliarde lei, constituit
prin preluarea patrimoniului Companiei Naţionale „Apele Române” − S.A. pe
baza bilanţului contabil întocmit la data de 31 decembrie 2001, şi care va fi
completat cu valoarea patrimoniului public aferent activităţilor de hidrologie,
hidrogeologie şi de gospodărire a apelor, preluat de la Compania Naţională „Institutul
Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor” − S.A.,
prin protocol de predare-primire.
Art. 7. − Administraţia
Naţională „Apele Române”, în exercitarea dreptului său de administrator,
posedă, foloseşte şi dispune în mod autonom de bunurile pe care le are în
patrimoniu şi de uzufructul acestora, după caz, în vederea realizării scopului
pentru care a fost constituită.
CAPITOLUL
V
Structura organizatorică şi funcţională
Art. 8. − Administraţia Naţională „Apele Române” are
în structura sa direcţii de ape, organizate pe bazine şi grupuri de bazine
hidrografice, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor,
Exploatarea Complexă Stânca−Costeşti şi alte unităţi în subordine.
Art. 9. − Unităţile
prevăzute la art. 8 au aceleaşi competenţe economico-financiare ca şi
Administraţia Naţională „Apele Române”, efectuând operaţiuni contabile până la
nivelul balanţei de verificare, în condiţiile legislaţiei în vigoare, iar în
ceea ce priveşte competenţele juridice, sunt împuternicite să încheie contracte
şi reprezintă Administraţia Naţională „Apele Române” în litigiile cu agenţi
economici sau cu persoane fizice.
Art. 10. − Structura
organizatorică a Administraţiei Naţionale „Apele Române” se aprobă de consiliul
de administraţie.
Art. 11. − Atribuţiile,
competenţele şi sarcinile unităţilor prevăzute la art. 8 se stabilesc de
consiliul de administraţie prin regulamentul de organizare şi funcţionare a
acestora, în conformitate cu cerinţele legislaţiei armonizate cu directivele
Uniunii Europene în domeniul gospodăririi apelor.
CAPITOLUL
VI
Organele de conducere
Art. 12. − (1) Conducerea Administraţiei
Naţionale „Apele Române” se asigură prin:
− consiliul
de administraţie;
− directorul
general;
− comitetul
director.
(2) La
Administraţia Naţională „Apele Române”, direcţiile de apă, Institutul Naţional
de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi Exploatarea Complexă
Stânca−Costeşti se pot înfiinţa comitete de direcţie prin hotărâre a
consiliului de administraţie.
(3) Consiliul
de administraţie este numit prin ordin al ministrului apelor şi protecţiei
mediului şi este compus din 7 membri dintre care unul este directorul general
care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie. Din
consiliul de administraţie fac parte în mod obligatoriu un reprezentant al
Ministerului Finanţelor Publice, un reprezentant al Ministerului Apelor şi
Protecţiei Mediului, precum şi specialişti în domeniul de activitate al
Administraţiei Naţionale „Apele Române”.
(4) Consiliul
de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul
regulament de organizare şi funcţionare şi hotărăşte în toate problemele
privind activitatea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, cu excepţia celor
care, potrivit legii, sunt date în competenţa altor organe.
(5) Membrii
consiliului de administraţie răspund individual sau solidar, material, civil şi
penal, după caz, pentru prejudiciile provocate Administraţiei Naţionale „Apele
Române” ca urmare a încălcării prevederilor legale sau ca urmare a unei
administrări necorespunzătoare a acesteia. În astfel de situaţii ei vor fi
revocaţi de către ministrul apelor şi protecţiei mediului.
Art. 13. − (1) Membrii
consiliului de administraţie se numesc pe o perioadă de 4 ani, iar jumătate
dintre ei pot fi înlocuiţi la fiecare 2 ani.
(2) În
situaţia în care se creează un loc vacant în consiliul de administraţie, se
numeşte un nou membru pentru completarea locului vacant, el urmând a funcţiona
până la expirarea mandatului predecesorului său.
(3) Preşedintele
consiliului de administraţie poate propune ministrului apelor şi protecţiei
mediului revocarea şi înlocuirea unui membru necorespunzător sau dacă acesta
solicită înlocuirea din motive personale.
Art. 14. − (1) Consiliul
de administraţie se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la
convocarea preşedintelui sau a cel puţin 3 din numărul membrilor săi.
(2) Directorul
general, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie, conduce
lucrările şedinţelor. În lipsa acestuia lucrările sunt conduse de un alt
membru, delegat cu atribuţii de reprezentare de către directorul general.
(3) Preşedintele
numeşte un secretar din afara membrilor consiliului de administraţie.
(4) Convocările
pentru întrunirile consiliului de administraţie se vor face cu cel puţin 5 zile
înainte de data ţinerii şedinţei şi vor cuprinde locul unde se va ţine şedinţa
şi ordinea de zi.
(5) Pentru
validarea deciziilor este necesară prezenţa majorităţii simple a numărului
membrilor consiliului de administraţie, iar deciziile se iau cu majoritatea
membrilor prezenţi, prin vot deschis.
(6) Dezbaterile
consiliului de administraţie se consemnează în procesul-verbal al şedinţei,
care se scrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului
de administraţie.
(7) Procesul-verbal
va cuprinde ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite
şi opiniile separate şi va trebui semnat de toţi membrii consiliului de
administraţie participanţi la şedinţă şi de secretar.
(8) Pe
baza procesului-verbal secretarul consiliului de administraţie redactează
hotărârea acestuia, care se semnează de către preşedinte.
Art. 15. − (1) Consiliul
de administraţie poate delega, prin regulamentul de organizare şi funcţionare
propriu, o parte din atribuţiile sale directorului general al Administraţiei
Naţionale „Apele Române”.
(2) La
întrunirile consiliului de administraţie la care sunt convocaţi, împuterniciţii
directorului general vor prezenta rapoarte scrise despre operaţiile pe care
le-au executat.
(3) Consiliul
de administraţie poate apela pentru consultanţă la experţi pentru studierea şi
soluţionarea anumitor probleme şi poate atrage în activitatea sa de analiză a
unor probleme complexe specialişti din diferite sectoare, activitatea acestora
urmând a fi plătită conform prevederilor legale.
Art. 16. − Consiliul
de administraţie are următoarele atribuţii:
a) aprobă
structura organizatorică a Administraţiei Naţionale „Apele Române”;
b) aprobă
delegarea de competenţe comitetului director, în vederea executării
atribuţiilor încredinţate;
c) aprobă
bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi
pierdere;
d) supune
anual Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, în termen de 60 de zile de la
data încheierii exerciţiului financiar, raportul consiliului de administraţie
cu privire la activitatea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, bilanţul
contabil şi contul de profit şi pierdere pe anul precedent, precum şi proiectul
programului de activitate şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe
anul în curs;
e) analizează
activitatea economică a direcţiilor de ape şi a celorlalte subunităţi şi
încadrarea acestora în prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli şi
stabileşte măsurile corespunzătoare;
f) hotărăşte,
în condiţiile legii, asocierea cu regii autonome şi societăţi comerciale pentru
realizarea de activităţi de interes comun;
g) aprobă
solicitări de credite pentru desfăşurarea activităţii;
h) aprobă
orice alte măsuri pentru activitatea Administraţiei Naţionale „Apele Române”,
cu excepţia celor date potrivit legii în competenţa altor organe.
Art. 17. − Comitetul
director al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, format din directorii
executivi şi directorii unităţilor prevăzute la art. 8, funcţionează în
baza unui regulament aprobat de consiliul de administraţie şi se întruneşte la
convocarea directorului general.
Art. 18. − Directorul
general reprezintă Administraţia Naţională „Apele Române” în raporturile cu terţii,
pentru aceasta fiind învestit de consiliul de administraţie cu puteri
decizionale.
CAPITOLUL
VII
Finanţarea activităţii proprii.
Bugetul
de venituri şi cheltuieli
Art. 19. − Cheltuielile curente şi de capital ale
Administraţiei Naţionale „Apele Române” se vor asigura din venituri proprii
rezultate din aplicarea mecanismului economic specific în domeniul gospodăririi
cantitative şi calitative a apelor, conform legislaţiei.
Art. 20. − (1) De
la bugetul de stat, bugetele locale şi din surse proprii ale persoanelor fizice
şi juridice se vor asigura cheltuielile pentru:
− acţiunile
operative de interes public de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor
hidrometeorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice,
precum şi cele pentru constituirea stocului de materiale şi mijloace de
apărare;
− întreţinerea
şi repararea lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, refacerea şi
repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor afectate de
calamităţi naturale sau alte evenimente deosebite.
(2) Realizarea
sarcinilor rezultate din aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale
din domeniul apelor, precum şi pentru implementarea directivelor Uniunii
Europene şi a programelor de preaderare din domeniul gospodăririi apelor se
asigură din surse proprii, Fondul apelor şi în completare de la bugetul de
stat, în limita sumelor alocate cu această destinaţie în bugetul Ministerului
Apelor şi Protecţiei Mediului.
(3) Finanţarea
investiţiilor privind lucrările, construcţiile sau instalaţiile de gospodărire
a apelor, declarate de utilitate publică potrivit legii, se asigură de la
bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
Art. 21. − (1) Administraţia
Naţională „Apele Române” întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli,
bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere.
(2) Administraţia
Naţională „Apele Române” va conduce evidenţa contabilă pe unităţile din
subordine şi va întocmi anual bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere
pentru aceste activităţi, având în vedere normele metodologice elaborate de
Ministerul Finanţelor Publice.
(3) Bilanţul
contabil şi contul de profit şi pierdere se aprobă potrivit legii.
Art. 22. − (1) Administraţia
Naţională „Apele Române” poate asigura sumele necesare satisfacerii unor
necesităţi sociale, culturale, sportive, de perfecţionare-recalificare ale
personalului angajat, precum şi pentru cointeresarea prin premieri a acestuia.
(2) Administraţia
Naţională „Apele Române” poate sponsoriza activităţi şi acţiuni, potrivit legii,
în baza contractelor încheiate cu beneficiarii. În aceleaşi condiţii se
poate efectua actul de mecenat.
Art. 23. − Exerciţiul
financiar începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie
ale fiecărui an. Primul exerciţiu financiar începe la data constituirii
Administraţiei Naţionale „Apele Române”.
Art. 24. − Controlul
intern al activităţii economico-financiare se realizează de către organele de
specialitate ale Administraţiei Naţionale „Apele Române”.
CAPITOLUL
VIII
Personalul
Art. 25. − (1) Personalul de conducere al
Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi al unităţilor subordonate este
numit, suspendat sau demis de către directorul general al acesteia, conform
prevederilor legale.
(2) Personalul
de execuţie al Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi al unităţilor
subordonate este angajat sau concediat potrivit prevederilor contractului
colectiv de muncă.
(3) Salarizarea
se face în conformitate cu prevederile legale şi ale contractului colectiv de
muncă.
(4) Drepturile
şi obligaţiile personalului Administraţiei Naţionale „Apele Române” sunt
stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare, prin contractul
colectiv de muncă şi prin contractele individuale de muncă.
CAPITOLUL
IX
Dispoziţii finale
Art. 26. − Relaţiile cu regiile autonome, cu
societăţi comerciale din ţară şi din străinătate, cu persoane fizice, precum şi
cu statul se desfăşoară în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi
pe bază contractuală, în condiţiile legii.
Art. 27. − Prezentul
regulament se completează cu reglementările legale în vigoare.
ANEXA Nr. 2
DENUMIREA ŞI SEDIILE
direcţiilor
de ape, organizate pe bazine şi grupuri de bazine hidrografice, ale
subunităţilor acestora şi ale celorlalte unităţi din subordinea Administraţiei
Naţionale „Apele Române”
A. Direcţiile
de ape şi subunităţile acestora:
1. Direcţia Apelor Someş−Tisa, organizată la nivelul
grupului de bazine hidrografice Someş−Tisa, cu sediul în municipiul
Cluj-Napoca, Str. Vânătorului nr. 17, judeţul Cluj, cu următoarele
subunităţi:
− Sistemul
de gospodărire a apelor Maramureş, cu sediul în municipiul Baia Mare, Str. Hortensiei
nr. 2;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Mircea
cel Bătrân nr. 81A;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Bistriţa-Năsăud, cu sediul în municipiul Bistriţa, str. Avram
Iancu nr. 9;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Sălaj, cu sediul în municipiul Zalău, str. Corneliu
Coposu nr. 91;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Cluj, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Donath
nr. 157/a.
2. Direcţia
Apelor Crişuri, organizată la nivelul bazinului hidrografic Crişuri, cu sediul
în municipiul Oradea, str. Ion Bogdan nr. 25, judeţul Bihor, cu
următoarea subunitate:
− Sistemul
de gospodărire a apelor Bihor, cu sediul în municipiul Oradea, Str. Atelierelor
nr. 6.
3. Direcţia
Apelor Mureş, organizată la nivelul bazinului hidrografic Mureş, cu sediul în
municipiul Târgu Mureş, str. Koteles Samuel nr. 33, judeţul Mureş, cu
următoarele subunităţi:
− Sistemul
de gospodărire a apelor Arad, cu sediul în municipiul Arad, str. Dragalina
nr. 16;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Hunedoara, cu sediul în municipiul Deva, str. C.A. Rosetti
nr. 9;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Alba, cu sediul în municipiul Alba Iulia, Str. Lalelelor
nr. 7;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Mureş, cu sediul în municipiul Târgu Mureş, aleea
Carpaţi nr. 61.
4. Direcţia
Apelor Banat, organizată la nivelul grupului de bazine hidrografice Bega,
Timiş, Caraş şi Cerna, cu sediul în municipiul Timişoara, bd. Mihai
Viteazul nr. 32, judeţul Timiş, cu următoarele subunităţi:
− Sistemul
de gospodărire a apelor Caraş-Severin, cu sediul în municipiul Reşiţa, Str. Căminelor
nr. 9;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Timiş, cu sediul în municipiul Timişoara, str. Tudor
Vladimirescu nr. 35.
5. Direcţia
Apelor Jiu, organizată la nivelul bazinului hidrografic Jiu, cu sediul în
municipiul Craiova, Str. Dunării nr. 48, judeţul Dolj, cu următoarele
subunităţi:
− Sistemul
de gospodărire a apelor Dolj, cu sediul în municipiul Craiova, Prelungirea
Severinului nr. 169A;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Gorj, cu sediul în municipiul Târgu Jiu, Str. Unirii
nr. 76;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Mehedinţi, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin,
Str. Republicii nr. 1.
6. Direcţia
Apelor Olt, organizată la nivelul bazinului hidrografic Olt, cu sediul în
municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Remus Belu nr. 6, judeţul Vâlcea, cu
următoarele subunităţi:
− Sistemul
de gospodărire a apelor Covasna, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Lunca
Oltului nr. 7;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Harghita, cu sediul în municipiul Miercurea-Ciuc, Str. Progresului
nr. 16;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Braşov, cu sediul în municipiul Braşov, str. Maior
Cranta nr. 32;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Sibiu, cu sediul în municipiul Sibiu, Str. Someşului
nr. 49;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Vâlcea, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Remus
Belu nr. 6;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Olt, cu sediul în municipiul Slatina, str. Strehăreţ
nr. 156.
7. Direcţia
Apelor Argeş−Vedea, organizată la nivelul grupului de bazine hidrografice
Argeş−Vedea, cu sediul în municipiul Piteşti, str. Câmpulung nr. 6−8,
judeţul Argeş, cu următoarele subunităţi:
− Sistemul
de gospodărire a apelor Argeş, cu sediul în satul Valea Mare, comuna
Ştefăneşti;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Ilfov − Bucureşti, cu sediul în
municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sectorul 6;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Giurgiu, cu sediul în comuna Grădinari;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Teleorman, cu sediul în municipiul Alexandria, str. 1
Mai nr. 124.
8. Direcţia
Apelor Buzău−Ialomiţa, organizată la nivelul grupului de bazine
hidrografice Ialomiţa, Buzău şi Mostiştea, cu sediul în municipiul Buzău, str. Bucegi
nr. 20 bis, judeţul Buzău, cu următoarele subunităţi:
− Sistemul
de gospodărire a apelor Brăila, cu sediul în municipiul Brăila, str. Mărăşeşti
nr. 39;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Călăraşi, cu sediul în municipiul Călăraşi, str. Chiciu
nr. 2;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Ialomiţa, cu sediul în municipiul Slobozia, str. Mihai
Viteazul nr. 1;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Dâmboviţa, cu sediul în municipiul Târgovişte, Str. Canalului
nr. 1;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Prahova, cu sediul în municipiul Ploieşti, str. Gheorghe
Cantacuzino nr. 304;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Buzău, cu sediul în municipiul Buzău, str. Bucegi
nr. 20 bis.
9. Direcţia
Apelor Siret, organizată la nivelul bazinului hidrografic Siret, cu sediul în
municipiul Bacău, str. Cuza Vodă nr. 1, judeţul Bacău, cu următoarele
subunităţi:
− Sistemul
de gospodărire a apelor Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, Str. Universităţii
nr. 48;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Neamţ, cu sediul în municipiul Piatra-Neamţ, str. Mihail
Sadoveanu nr. 21;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Bacău, cu sediul în municipiul Bacău, str. Cuza
Vodă nr. 1;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Vrancea, cu sediul în municipiul Focşani, Piaţa
Victoriei nr. 5.
10. Direcţia
Apelor Prut, organizată la nivelul grupului de bazine hidrografice Prut şi
Bârlad, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Theodor Văscăuţeanu nr. 10,
judeţul Iaşi, cu următoarele subunităţi:
− Sistemul
de gospodărire a apelor Botoşani, cu sediul în municipiul Botoşani, str. Nicolae
Iorga nr. 5 bis;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Theodor
Văscăuţeanu nr. 10;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Alexandru
Vlahuţă nr. 5;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Galaţi, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Traian
nr. 431.
11. Direcţia
Apelor Dobrogea−Litoral, organizată la nivelul grupului de bazine
hidrografice Dobrogea şi Litoral, cu sediul în municipiul Constanţa, bd. Mircea
cel Bătrân nr. 122, judeţul Constanţa, cu următoarele subunităţi:
− Sistemul
de gospodărire a apelor Tulcea, cu sediul în municipiul Tulcea, str. Alexandru
Ciucurencu nr. 3;
− Sistemul
de gospodărire a apelor Constanţa, cu sediul în municipiul Constanţa, str. Mircea
cel Bătrân nr. 127.
B. Alte
unităţi din subordine:
1. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor,
cu sediul în municipiul Bucureşti, şos. Bucureşti−Ploieşti nr. 97;
2. Exploatarea
Complexă Stânca−Costeşti, organizată la nivelul acumulării
Stânca−Costeşti, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Toma Cosma nr. 13,
judeţul Iaşi;
3. Centrul
de Perfecţionare şi Documentare în Gospodărirea Apelor, cu sediul în municipiul
Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sectorul 6;
4. Revista
Hidrotehnica, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Edgar Quinet nr. 6,
sectorul 1.
C. Activităţi
din subordinea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, care sunt nespecifice
activităţii de gospodărire a apelor şi care vor fi externalizate:
1. tratarea şi distribuţia apei potabile;
2. producţia
de energie electrică în microhidrocentrale independente;
3. proiectare
şi lucrări geologice;
4. extracţia
de balast din balastiere proprii, organizate;
5. staţii
radar şi staţii meteorologice;
6. baze
de mecanizare pentru întreţinerea şi repararea utilajelor;
7. exploatarea
şi întreţinerea plajelor;
8. alte
activităţi care vor fi stabilite de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
ANEXA Nr. 3
LISTA
cuprinzând
bunurile de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din
Constituţie şi în Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, aflate
în administrare
1. Apele cu potenţial energetic valorificabil şi cele ce pot fi
folosite în interes public, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele
lacurilor, cu bogăţiile lor naturale, apele subterane, plajele şi marea
teritorială.
Bunurile
aparţinând patrimoniului public de interes naţional sunt nominalizate în
Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2001, anexa nr. 5, de la pag. 153
la pag. 358 şi cele de la pag. 74 la pag. 153, care se referă la
bunurile aferente activităţii de hidrologie, hidrogeologie şi gospodărire a
apelor.
ANEXA Nr. 4*)
SERVICII DE GOSPODĂRIRE A APELOR
ANEXA Nr. 5
MECANISMUL ECONOMIC SPECIFIC
în
domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a apelor
Art. 1. − (1) Mecanismul economic specific în
domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a apelor include sistemul de
plăţi, bonificaţii şi penalităţi, ca parte a modului de finanţare pe principii
economice a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în scopul funcţionării în
siguranţă a Sistemului naţional de gospodărire a apelor.
(2) Apa
brută constituie o resursă naturală cu valoare economică în toate formele sale
de folosire de către utilizatori, care plătesc contravaloarea serviciilor
prestate de Administraţia Naţională „Apele Române”.
(3) Fac
excepţie de la prevederile alin. (2) utilizatorii care folosesc apa
brută în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (2) din Legea
apelor nr. 107/1996.
Art. 2. − (1) Administraţia
Naţională „Apele Române” aplică sistemul de plăţi, bonificaţii şi penalităţi
pentru serviciile specifice şi comune de gospodărire a apelor.
(2) Sistemul
de plăţi, conform reglementărilor legale în vigoare, se bazează pe regula „beneficiarul
plăteşte”, în funcţie de serviciile de gospodărire a apelor prestate de
Administraţia Naţională „Apele Române”.
(3) Administraţia
Naţională „Apele Române” este singura în drept să aplice sistemul de plăţi
pentru serviciile specifice de gospodărire a apelor tuturor utilizatorilor,
indiferent de deţinătorul cu orice titlu al amenajării, precum şi din sursele
subterane, cu excepţia apelor geotermale.
(4) Tarifele
pentru serviciile specifice de gospodărire a apelor, prevăzute în anexa nr. 6
la prezenta ordonanţă de urgenţă, sunt diferenţiate pe categorii de surse, ca
urmare a condiţiilor diferite de asigurare a apei, şi pe utilizatori, pentru
stimularea economică a utilizării durabile a apelor.
(5) Tarifele
pentru serviciile specifice de gospodărire a apelor pentru ameliorarea şi
monitorizarea cantitativă şi calitativă a poluanţilor din apele uzate evacuate
şi de protecţie a calităţii resurselor de apă sunt cele stabilite prin
Hotărârea Guvernului nr. 472/2000 privind unele măsuri de protecţie a
calităţii resurselor de apă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 272 din 15 iunie 2000.
(6) Tarifele
prevăzute la alin. (4) şi (5) se aplică tuturor beneficiarilor
serviciilor specifice de gospodărire a apelor şi se ajustează periodic conform
legislaţiei în vigoare, cu avizul Oficiului Concurenţei.
Art. 3. − (1) Prestarea
de către Administraţia Naţională „Apele Române” a serviciilor de asigurare a
apei brute în sursă şi a celorlalte servicii specifice şi comune de gospodărire
a apelor, prevăzute în anexa nr. 4 la prezenta ordonanţă de urgenţă, se
face pe bază de contracte economice încheiate cu utilizatorii.
(2) Administraţia
Naţională „Apele Române” contractează serviciile specifice de gospodărire a
apelor în limitele prevederilor din actul de autorizare a folosinţei din punct
de vedere al gospodăririi apelor.
(3) Autorizaţia
de gospodărire a apelor atestă că agentul economic are capacitatea să efectueze
activităţi de producţie, servicii care nu periclitează calitatea apelor în
sursă, dar nu dă dreptul de folosire a serviciilor de gospodărire prestate de
Administraţia Naţională „Apele Române”, fără contract economic încheiat cu
aceasta.
(4) Calitatea
apei brute asigurată în sursă este cea existentă la momentul preluării de către
utilizator.
(5) Divergenţele
apărute la încheierea contractelor între direcţiile bazinale şi unităţile
subordonate Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi agenţii economici, în
calitate de beneficiar, vor fi negociate ca etapă finală a concilierii, la
nivelul central al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.
Art. 4. − Pentru
serviciile comune de gospodărire a apelor prezentate în anexa nr. 4 lit. B
la prezenta ordonanţă de urgenţă, tarifele se stabilesc de direcţiile bazinale
ale Administraţiei Naţionale „Apele Române”, conform prevederilor legale în
vigoare.
Art. 5. − (1) Administraţia
Naţională „Apele Române”, în relaţiile cu utilizatorii serviciilor de
gospodărire a apelor, poate aplica acestora bonificaţii şi penalităţi, după caz.
(2) Utilizatorilor
de apă care demonstrează constant o grijă deosebită pentru folosirea raţională
şi protecţia calităţii apelor, evacuând o dată cu apele uzate epurate substanţe
impurificatoare în concentraţii mai mici decât cele înscrise în autorizaţia de
gospodărire a apelor, li se acordă, potrivit legii, bonificaţii. Bonificaţiile
se acordă în procent de până la 10% din valoarea anuală a serviciilor specifice
de gospodărire a apelor decontate, pe baza criteriilor stabilite prin ordin al
ministrului apelor şi protecţiei mediului.
(3) Administraţia
Naţională „Apele Române” este singura în drept să constate cazurile în care se
acordă bonificaţii sau să aplice penalităţi.
(4) Pentru
depăşirea concentraţiilor maxime admise ale poluanţilor din apele uzate
evacuate, înscrise în contractele de furnizare a serviciilor specifice,
utilizatorii sunt penalizaţi în cuantumul prevăzut în anexa nr. 7 la
prezenta ordonanţă de urgenţă. Penalităţile se pot actualiza prin hotărâre
a Guvernului.
(5) Constatarea
abaterilor prevăzute la alin. (4) se face prin proces-verbal încheiat
de personalul direcţiilor bazinale ale Administraţiei Naţionale „Apele Române”,
împuternicit în acest scop.
(6) Decizia
şi procesul-verbal de constatare se comunică unităţii penalizate, prin poştă,
cu confirmare de primire, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data
emiterii acesteia. Împotriva procesului-verbal de constatare şi de
stabilire a penalităţilor unitatea în cauză poate face plângere, în termen de
15 zile lucrătoare de la primirea comunicării, la judecătoria în a cărei rază
teritorială a fost săvârşită abaterea. Hotărârea prin care se rezolvă
plângerea este definitivă. Procesul-verbal de stabilire a penalităţilor,
neatacat în justiţie în termenul stabilit, constituie titlu executoriu în
înţelesul art. 372 lit. b) din Codul de procedură civilă.
(7) Penalităţile
aplicate pentru abaterile prevăzute în anexa nr. 7 la prezenta ordonanţă
de urgenţă se fac venit la Fondul apelor.
Art. 6. − (1) Unităţile
de gospodărie comunală care au în administrare reţelele de alimentare cu apă a
populaţiei şi de canalizare a localităţilor pot aplica penalităţile prevăzute
în Hotărârea Guvernului nr. 472/2000 privind unele măsuri de protecţie a
calităţii resurselor de apă, cu ajustările ulterioare, prin personalul
împuternicit în acest scop.
(2) Penalităţile
încasate de unităţile de gospodărie comunală se fac venit al acestora şi se
folosesc pentru modernizarea instalaţiilor şi retehnologizarea staţiilor de
epurare a apelor uzate, conform legislaţiei în vigoare.
ANEXA Nr. 61)
TARIFELE
pentru
serviciile specifice de gospodărire a apelor
ANEXA Nr. 72)
PENALITĂŢI
pentru
abateri de la normele privind concentraţiile maxime admise ale poluanţilor din
apele uzate evacuate
ANEXA Nr. 8
DEFINIŢII
1. Gospodărirea
apelor − activităţile care, printr-un ansamblu de mijloace
tehnice şi măsuri legislative, economice şi administrative, conduc la
cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională, menţinerea sau îmbunătăţirea
calităţii resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor sociale şi economice,
la protecţia împotriva epuizării şi poluării acestor resurse, precum şi la
prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive ale apelor.
2. Resurse
de apă − apele de suprafaţă alcătuite din cursurile de apă
cu deltele lor, lacuri, bălţi, apele maritime interioare şi marea teritorială,
precum şi apele subterane, în totalitatea lor.
3. Ape
de suprafaţă − ape interioare şi, respectiv, marine,
stătătoare şi curgătoare, ale căror suprafeţe sunt în contact direct cu
atmosfera.
4. Ape
subterane − apele aflate sub suprafaţa terenului în zona de
saturaţie şi în contact direct cu solul sau cu subsolul.
5. Ape
interioare − toate apele aflate în interiorul liniei de
bază, de la care se măsoară extinderea apelor teritoriale.
6. Râu − masa
de apă care curge în cea mai mare parte la suprafaţă în lungul unei albii.
7. Lac − masă
de apă stătătoare care ocupă o concavitate a scoarţei pământului.
8. Bazin
hidrografic − unitate fizico-geografică ce înglobează
reţeaua hidrografică până la cumpăna apelor.
9. Starea
bună a apelor − acea stare pe care o ating corpurile de apă
de suprafaţă atunci când parametrii ecologici şi chimici ai apei au valori
corespunzătoare regimului natural de scurgere, cu impact antropic nesemnificativ.
10. Apa
brută − apă captată din surse de suprafaţă sau subterane,
care are calitatea sursei în momentul prelevării şi care necesită un proces de
tratare conform cerinţelor calitative ale folosinţei.
11. Serviciul
de asigurare a apei brute în sursă − totalitatea
activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru crearea de noi surse
de apă şi de regularizare a debitelor de apă ale surselor existente, în vederea
satisfacerii cerinţelor folosinţelor, corelat cu prevederile actelor de
reglementare emise pentru folosirea resurselor de apă.
12. Serviciul
specific de gospodărire a apelor pentru ameliorarea şi monitorizarea
cantitativă şi calitativă a poluanţilor din apele uzate evacuate şi de
protecţie a calităţii acestora − totalitatea activităţilor desfăşurate
pentru cunoaşterea stării şi evoluţiei cantitative şi calitative a apelor.
13. Serviciul
de cădere medie asigurat prin baraje − totalitatea
activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru regularizarea
debitelor cursului de apă într-o anumită secţiune în vederea asigurării
folosinţei energetice.
14. Serviciul
de asigurare a nisipurilor şi pietrişurilor − totalitatea
activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru asigurarea unei
scurgeri normale a apelor de suprafaţă, pentru regularizarea debitelor solide
şi crearea de depozite de nisipuri şi pietrişuri în condiţiile menţinerii
stabilităţii albiilor şi malurilor cursurilor de apă.
15. Plan
de gospodărire a apelor pe bazin hidrografic − instrument
de planificare şi aplicare a măsurilor de asigurare a protecţiei şi utilizării
durabile a apei în cadrul unui bazin hidrografic.
16. Schema-cadru
de amenajare şi gospodărire a apelor − documentaţie de
gospodărire a apelor care prezintă modelul sistemului de gospodărire a apelor,
cuprinzând reţeaua hidrografică, lucrările de gospodărire a apelor şi
prelevările-evacuările aferente folosinţelor, analizate în diferite scenarii şi
etape de dezvoltare economico-socială a spaţiului hidrografic respectiv, precum
şi modul de protecţie, de menţinere sau de îmbunătăţire a calităţii apelor.
17. Fondul
naţional de date de gospodărire a apelor − totalitatea
bazelor de date meteorologice, hidrologice, hidrogeologice, de gospodărire
cantitativă şi calitativă a apelor.
18. Sistem
naţional de gospodărire a apelor − ansamblul activităţilor
şi lucrărilor care asigură administrarea domeniului public de interes naţional
al apelor şi gestiunea durabilă, cantitativă şi calitativă a resurselor de apă.
19. Balanţa
apei − alocarea resurselor de apă pentru satisfacerea
cerinţelor folosinţelor de apă în situaţii hidrologice normale.
20. Folosinţe
de apă − orice formă de activitate sau unitate cu caracter
social ori economic, care utilizează apa dintr-o sursă de apă.