Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 101/2006
M. Of. nr. 1015 din 20 decembrie 2006
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
privind reorganizarea Autorității
pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbție cu
Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie
În conformitate cu angajamentele asumate de România prin
Strategia în domeniul ajutorului de stat, au fost stabilite sarcini de
modificare și adoptare a unor acte normative, cum ar fi Legea investițiilor,
Legea privatizării și Legea ajutorului de stat.
Caracterul de urgență este justificat de faptul că Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Statului urmează să realizeze notificarea către
Uniunea Europeană, prin intermediul Consiliului Concurenței, astfel încât
procesul de privatizare să nu fie întrerupt pentru o perioadă lungă de timp. Astfel,
după 1 ianuarie 2007 Comisia Europeană va prelua monitorizarea tuturor activităților
din România legate de concurență și va autoriza și controla ajutoarele de stat
acordate în procesul de privatizare. În acest sens, Comisia Europeană are
nevoie de o strategie și o legislație unitare pentru activitatea viitoare în
domeniul privatizării. În lipsa unei strategii coerente și a unei legislații
care să pună în aplicare această strategie, Comisia va solicita notificări
individuale pentru fiecare societate comercială privatizată, derularea procesului
de autorizare în acest caz putând să depășească 18 luni.
Având în vedere că înainte de autorizarea Comisiei Europene nu
se poate semna contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, această întârziere
poate prelungi foarte mult derularea procesului de privatizare sau chiar poate pune
în pericol finalizarea acestuia.
Conform regulilor comunitare, Legea privatizării trebuie să aibă
avizul Comisiei Europene pentru a asigura aplicarea principiilor de transparență,
informare, publicitate și nerestricționare. Mai mult, având în vedere că în
angajamentele asumate de statul român în procesul de integrare acesta trebuie să
aibă o singură autoritate care să exercite atribuțiile de privatizare, această
ordonanță de urgență se impune a fi adoptată de urgență.
Prin derogarea prevăzută la art. 4 se are în vedere
eliminarea posibilității ca activitatea operatorilor economici cuprinși în
Programul de iarnă în domeniul energetic pentru perioada octombrie 2006 martie
2007 să sufere perturbări, dată fiind importanța strategică a acestui domeniu.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României,
republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanță de urgență.
Art. 1. (1) Începând cu data de 1 ianuarie
2007 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se reorganizează prin
comasarea prin absorbție cu Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în
Industrie, denumit în continuare O.P.S.P.I., instituție care se desființează.
(2) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, denumită
în continuare A.V.A.S, preia drepturile, obligațiile și atribuțiile
O.P.S.P.I., stabilite prin actele normative în vigoare, prin acorduri internaționale
sau alte acte încheiate de către acesta, conform legii. Procedurile de
privatizare aflate în desfășurare la data comasării vor fi respectate de către
A.V.A.S., cu respectarea tuturor etapelor parcurse.
(3) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență
A.V.A.S. preia și exercită toate drepturile și obligațiile ce decurg din
calitatea de acționar al statului privind administrarea, restructurarea,
privatizarea și, după caz, lichidarea societăților și companiilor naționale și
a filialelor acestora, precum și a celorlalte societăți comerciale și a
filialelor acestora aflate în administrarea Ministerului Economiei și Comerțului,
prevăzute în anexă, A.V.A.S. urmând să exercite și cu privire la aceste
societăți atribuțiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2004
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru
Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbție cu Autoritatea
pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, aprobată cu completări
prin Legea nr. 360/2004.
(4) Începând cu data prevăzută la alin. (3), A.V.A.S. desfășoară
toate activitățile legate de exercitarea calității de acționar al statului la
societățile și companiile naționale și la celelalte societăți comerciale prevăzute
în anexă, precum și asupra filialelor acestora din portofoliul Ministerului Economiei
și Comerțului, acesta urmând a înceta să exercite, începând cu această dată,
orice astfel de atribuții. A.V.A.S. este ordonator principal de
credite pentru fondurile care se alocă, potrivit legii, pentru operatorii
economici prevăzuți în anexă.
(5) Prin reprezentanții în societățile și companiile naționale,
precum și în celelalte societăți comerciale, A.V.A.S. va asigura aplicarea
strategiei și programelor elaborate de către Ministerul Economiei și Comerțului
privind domeniile:
a) industriale, referitoare la evoluția dezvoltării sectoarelor
industriei de prelucrare a produselor industriale și a bunurilor de consum metalurgie,
chimie, petrochimie, textile, pielărie, lemn, sticlă, ceramică, materiale de
construcții, construcții de mașini;
b) energetice, referitoare la evoluția sectorului
energetic, respectiv energie electrică și termică, hidro-, nucleară, petrol,
gaze, resurse minerale, mine-geologie.
(6) Mandatul pentru reprezentanții în adunările generale precum
și în consiliile de administrare în cadrul operatorilor economici din domeniul
energetic va fi stabilit prin ordin comun al ministrului economiei și comerțului
și al președintelui Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.
(7) Prin excepție de la alin. (3), prevederile Ordonanței
Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri pentru monitorizarea
postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat
la societățile comerciale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 506/2002,
cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică contractelor de
privatizare semnate de către O.P.S.P.I. până la data comasării, urmând ca
atribuțiile de monitorizare a modului în care sunt respectate clauzele din aceste
contracte de privatizare să se facă conform clauzelor contractuale.
Art. 2. (1) La data comasării, A.V.A.S. preia
patrimoniul O.P.S.P.I., arhivele și documentația aferente operatorilor
economici prevăzuți în anexă, pe bază de protocol încheiat în conformitate cu
situația financiară întocmită la data de 31 decembrie 2006.
(2) La data prevăzută la alin. (1), A.V.A.S. preia
personalul O.P.S.P.I., acesta păstrându-și aceleași drepturi și obligații
stabilite prin contractele individuale de muncă, până la încheierea noului
contract colectiv de muncă.
(3) Numărul maxim al personalului A.V.A.S. va fi
aprobat prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 3. În termen de 30 de zile de la data intrării
în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, administratorii societăților menționate
în anexă vor face demersurile legale necesare înregistrării A.V.A.S. ca acționar
în registrele operatorilor economici și convocării adunărilor generale în vederea
schimbării structurii acționariatului conform dispozițiilor prezentei ordonanțe
de urgență.
Art. 4. Transferul operatorilor economici menționați
în anexă și cuprinși în Programul de iarnă în domeniul energetic pentru
perioada octombrie 2006 martie 2007, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 1.305/2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 809 din 2 octombrie 2006, și monitorizați, în ceea ce privește
stocurile de combustibil, de către Ministerul Economiei și Comerțului, se va
realiza la 30 de zile de la încheierea perioadei menționate în Hotărârea
Guvernului nr. 1.305/2006, până la acel moment fiind în administrarea Ministerului
Economiei și Comerțului.
Art. 5. (1) La data intrării în vigoare a
prezentei ordonanțe de urgență, se abrogă dispozițiile Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea Oficiului Participațiilor
Statului și Privatizării în Industrie, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 338 din 26 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 552/2001;
Hotărârea Guvernului nr. 869/2001 privind organizarea și funcționarea
Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2005;
Legea nr. 399/2002 pentru asigurarea condițiilor de finanțare a organizării
și funcționării activităților legate de privatizările derulate prin Oficiul
Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 20 iunie 2002.
(2) Orice altă dispoziție contrară se abrogă sau se modifică
în mod corespunzător la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 6. Anexa face parte integrantă din
prezenta ordonanță de urgență.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Șeful Cancelariei Primului-Ministru,
Ion-Mircea Plângu
Președintele Autorității
pentru Valorificarea Activelor Statului,
Teodor Atanasiu
p. Ministrul economiei și
comerțului,
Darius Meșca,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 6 decembrie 2006.
Nr. 101.
ANEXĂ
LISTA
societăților și companiilor naționale, precum și a celorlalte
societăți comerciale, preluate de la Ministerul Economiei și Comerțului
Nr. crt. |
Denumire |
1. |
Societatea Comercială Petrom S.A. |
2. |
Societatea Comercială Oil Terminal S.A. |
3. |
Societatea Comercială Conpet S.A. |
4. |
Societatea Comercială Petrotrans S.A. |
5. |
Societatea Comercială Foradex S.A. |
6. |
Societatea Comercială Distrigaz Sud S.A. |
7. |
E.ON Gaz România S.A. |
8. |
Societatea Comercială Complexul Energetic
Rovinari S.A. |
9. |
Societatea Comercială Complexul Energetic
Turceni S.A. |
10. |
Societatea Comercială Complexul Energetic
Craiova S.A. |
11. |
Societatea Comercială Uzina Termoelectrica
Midia S.A. |
12. |
Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei
Electrice Electrica S.A. |
13. |
Societatea Comercială Radioactiv Mineral
Măgurele S.A. |
14. |
Societatea Națională a Sării S.A. |
15. |
Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. |
16. |
Societatea Comercială Uzina de Agent Termic și Alimentare cu
Apă S.A. Motru |
17. |
Societatea Comercială Institutul de Cercetare Științifică și
Inginerie Tehnologică, Proiectare Mine pe Lignit S.A. |
18. |
Compania Națională Romarm S.A. |
19. |
Societatea Comercială Uzina Mecanică
Orăștie S.A. |
20. |
Societatea Comercială Șantierul Naval
Mangalia S.A. |
21. |
Societatea Comercială Avioane Craiova S.A. |
22. |
Societatea Comercială IAR S.A. Brașov |
23. |
Societatea Comercială Construcții
Aeronautice S.A. |
24. |
Societatea Comercială TOP THERM S.A. |
25. |
Societatea Comercială IOR S.A. |
26. |
Societatea Comercială Romaero S.A. |
27. |
Societatea Comercială Melana IV S.A. |
28. |
Societatea Comercială Oltchim S.A. |
29. |
Societatea Comercială Zirom S.A. Giurgiu |
30. |
Societatea Comercială Romplumb S.A. |
31. |
Societatea Comercială Automobile
Craiova S.A. |
32. |
Societatea Comercială Șantierul Naval 2
Mai S.A. |
33. |
Societatea Națională Plafar S.A. București |
34. |
Societatea Comercială I.P.I.U. Consulting
Engineering S.A. |
35. |
Societatea Comercială I.C.P.E. S.A. București
|
36. |
Societatea Comercială Institutul de Proiectări Chimice
IPROCHIM S.A. |
37. |
Societatea Comercială SIMTEX S.A. |
38. |
Societatea Comercială EUROTEST S.A. |
39. |
Societatea Comercială ICEM S.A. |
40. |
Societatea Comercială ISCIR-CERT S.A. |
41. |
Societatea Comercială
BRML CERT S.A. |