Ordonanța Guvernului nr. 7/2003 – Rectificare *)

M. Of. nr. 388 din 9 mai 2005

 

Ordonanța Guvernului

privind utilizarea în scopuri exclusiv pașnice a energiei nucleare

 

 

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. − Promovarea și utilizarea energiei nucleare în scopuri exclusiv pașnice constituie priorități naționale în contextul aplicării programelor de dezvoltare durabilă a societății. Activitățile din domeniul nuclear se desfășoară cu respectarea standardelor de securitate nucleară în vederea asigurării unei protecții corespunzătoare a personalului de exploatare, populației, proprietății și a mediului. 

Art. 2. − Obiectul prezentei ordonanțe îl constituie promovarea și organizarea activităților din domeniul nuclear pentru asigurarea resurselor de energie nucleară, prin stimularea cercetării, dezvoltării și utilizării aplicațiilor nucleare în scopuri pașnice. 

Art. 3. − Activitățile din domeniul nuclear supuse prevederilor prezentei ordonanțe sunt următoarele:

a) cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică în domeniul energiei nucleare;

b) cercetarea, experimentarea, proiectarea, amplasarea, construcția, montajul, punerea în funcțiune, exploatarea, modificarea, importul, exportul, conservarea și dezafectarea instalațiilor nucleare și radiologice;

c) prospectarea, explorarea, exploatarea și prepararea minereurilor de uraniu și toriu pentru obținerea concentratului tehnic;

d) conservarea și închiderea minelor de uraniu, dezafectarea haldelor și depozitelor de steril cu conținut scăzut de uraniu;

e) producerea, furnizarea, tratarea, prelucrarea, utilizarea, depozitarea, transportul, tranzitul, importul și exportul materialelor nucleare și radioactive, inclusiv ale combustibilului nuclear, apei grele și tritiului;

f) colectarea, tratarea, condiționarea, transportul, depozitarea temporară și definitivă a deșeurilor radioactive și a combustibilului nuclear uzat;

g) evidența și controlul materialelor nucleare și radioactive, instalațiilor nucleare și radiologice, inclusiv ale materialelor de interes nuclear, aflate pe teritoriul României;

h) protecția fizică a instalațiilor nucleare și radiologice;

i) managementul calității, securitatea nucleară, protecția împotriva radiațiilor ionizante a personalului expus profesional, a populației, a mediului și a proprietății;

j) managementul accidentului nuclear și/sau urgenței radiologice în interiorul și/sau în afara unei instalații nucleare ori radiologice, inclusiv pregătirea și specializarea permanentă a personalului implicat;

k) informarea și educarea populației și dezvoltarea relațiilor cu mass-media privind desfășurarea activităților nucleare în scopuri pașnice;

l) cercetarea științifică în scopul aplicării tehnicilor și tehnologiilor nucleare în economie și în viața socială;

m) elaborarea reglementărilor la nivel național în domeniul nuclear;

n) dezvoltarea relațiilor de cooperare internațională privind proiectele și/sau programele nucleare;

o) asigurarea pentru incidente și accidente nucleare și evaluarea daunelor în caz de accident nuclear și/sau urgență radiologică;

p) producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, după caz transportul, tranzitul, importul și exportul dispozitivelor generatoare de radiații, al surselor radioactive deschise și închise. 

CAPITOLUL II

Desfășurarea activităților nucleare

Art. 4. − Activitățile prevăzute la art. 3 sunt activități de interes național și pot fi desfășurate numai în conformitate cu reglementările naționale și cu acordurile internaționale la care România este parte. 

Art. 5. − Amplasarea, construcția, transferul de proprietate și dezafectarea reactoarelor nucleare de putere și de cercetare, precum și a depozitelor definitive de deșeuri radioactive și combustibil nuclear uzat se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 

CAPITOLUL III

Planul nuclear național

Art. 6. − În România activitățile din domeniul nuclear se desfășoară conform Planului nuclear național, denumit în continuare PNN, elaborat în baza Strategiei de dezvoltare a domeniului nuclear și a Planului de acțiune. 

Art. 7. − În vederea armonizării politicilor în domeniul nuclear și monitorizării implementării PNN se înființează Agenția Nucleară prin reorganizarea Agenției Naționale pentru Energie Atomică din cadrul Ministerului Educației și Cercetării. 

Art. 8. − Agenția Nucleară, denumită în continuare AN, elaborează Strategia de dezvoltare a domeniului nuclear, Planul de acțiune și PNN, cu consultarea ministerelor, a altor organe ale administrației publice centrale și locale, a agenților economici care au responsabilități și activează în domeniul nuclear, precum și a asociațiilor profesionale din domeniu. 

Art. 9. − (1) PNN este instrumentul prin care statul realizează politica generală pe termen lung în domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare și a tehnicilor și tehnologiilor nucleare în economie și viața socială, în scopul dezvoltării durabile a societății. 

(2) PNN cuprinde politicile și obiectivele referitoare la promovarea și organizarea activităților din domeniul nuclear. 

Art. 10. − Strategia energetică nucleară se elaborează de Ministerul Economiei și Comerțului și este componentă a Strategiei de dezvoltare a domeniului nuclear și a Planului de acțiune, aprobată prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 11. − (1) Implementarea PNN se face pe baza unor programe sectoriale pe termen scurt, mediu și lung. 

(2) Programele sectoriale privind dezvoltarea și aplicarea tehnicilor și tehnologiilor nucleare în diverse domenii ale economiei și vieții sociale sunt elaborate și administrate de ministerele cu activități specifice și responsabilități în domeniul respectiv. 

CAPITOLUL IV

Coordonarea națională și cooperarea internațională

Art. 12. − (1) AN coordonează promovarea activităților nucleare în România, pe baza Strategiei de dezvoltare a domeniului nuclear, a Planului de acțiune și a PNN. 

(2) AN asigură stimularea dezvoltării parteneriatului internațional prin colaborarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică, cu sediul la Viena, denumită în continuare AIEA, și cu alte organizații internaționale sau regionale de profil, precum și încheierea de acorduri și contracte de cercetare-dezvoltare, de asistență tehnică, de expertiză, de specializare a personalului, cu consultarea ministerelor cu activități specifice și responsabilități în domeniul nuclear. 

(3) AN promovează participarea agenților economici din domeniul nuclear la activitățile pe profilul de activitate și la cele care se desfășoară sub egida AIEA. 

CAPITOLUL V

Controlul activităților nucleare

Art. 13. − Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, denumită în continuare CNCAN, aflată în coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria Primului Ministru, este autoritatea națională competentă în domeniul reglementării, autorizării și controlului activităților nucleare desfășurate în România. 

Art. 14. − Pentru asigurarea controlului materialelor nucleare și radioactive sau al combustibilului nuclear, în cazul în care agentul economic deținător este în stare de faliment declarată, Guvernul poate decide, în condițiile prezentei ordonanțe, transferul acestora la un agent economic român autorizat de CNCAN. 

Art. 15. − CNCAN acordă autorizații titularilor de instalații nucleare în urma verificării calității de „proprietar”, „utilizator” sau „operator”, după caz, a acestora și face mențiuni în acest sens în cuprinsul autorizației. 

CAPITOLUL VI

Agenția Nucleară

Art. 16. − AN este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, și are ca principal obiect de activitate acordarea de asistență tehnică de specialitate Guvernului în formularea politicii în domeniul nuclear, precum și promovarea și monitorizarea activităților nucleare în România. 

Art. 17. − AN are următoarele atribuții:

a) elaborarea Strategiei de dezvoltare a domeniului nuclear, a Planului de acțiune și a PNN și monitorizarea implementării acestora pe componentele organizatorice, tehnice și financiare;

b) aprobarea programelor sectoriale pe termen scurt, mediu și lung;

c) promovarea cercetării-dezvoltării în domeniul utilizării energiei nucleare în scopuri pașnice;

d) monitorizarea implementării activităților de utilizare a tehnicilor și tehnologiilor nucleare în economie și în viața socială, în scopul dezvoltării durabile a societății;

e) aprobarea strategiilor privind pregătirea personalului de specialitate din domeniu, inclusiv a personalului de intervenție în caz de accident nuclear și/sau urgență radiologică;

f) analizarea modernizării continue a sistemelor de protecție fizică a instalațiilor nucleare și radiologice;

g) analizarea informărilor periodice, prezentate de CNCAN, privind securitatea instalațiilor nucleare și radiologice și suportul tehnic național aferent, precum și a celor privind garanțiile nucleare;

h) analizarea actelor normative care reglementează domeniul nuclear și propunerea de măsuri corective în cazul sesizării unor deficiențe de ordin legislativ;

i) avizarea documentațiilor și urmărirea investițiilor privind amplasarea și construcția reactoarelor nucleare de putere și de cercetare și a depozitelor definitive de deșeuri radioactive și de combustibil nuclear uzat, precum și a celor privind dezafectarea reactoarelor nucleare de putere și de cercetare;

j) urmărirea armonizării legislației naționale cu legislația, standardele și recomandările internaționale în domeniul nuclear;

k) monitorizarea sistemelor de marcare a surselor radioactive în conformitate cu cerințele specifice internaționale;

l) monitorizarea punerii în aplicare a acordurilor și tratatelor internaționale din domeniul nuclear;

m) aprobarea participării României la programele sau proiectele internaționale în domeniul nuclear;

n) monitorizarea, pe componentele principale, a producției de energie electrică de origine nucleară, de combustibil nuclear și de apă grea. 

Art. 18. − (1) Patrimoniul inițial al AN se va constitui prin preluarea patrimoniului Agenției Naționale pentru Energie Atomică, existent la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe. 

(2) AN este condusă de un consiliu de administrație, ai cărui membri sunt reprezentanți ai ministerelor cu atribuții în domeniul nuclear. 

(3) Președintele AN este numit și revocat prin decizie a primului-ministru. 

Art. 19. − AN își desfășoară activitatea potrivit structurii organizatorice și regulamentului propriu de organizare și funcționare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 20. − Bugetul de venituri și cheltuieli al AN se aprobă în condițiile legii. 

Art. 21. − Cheltuielile curente și de capital ale AN se finanțează de la bugetul de stat. 

Art. 22. − Cheltuielile curente și de capital cuprind categoriile de cheltuieli necesare finanțării activităților privind funcționarea AN pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin. 

Art. 23. − Pentru executarea unor activități de specialitate, AN poate angaja experți din cadrul ministerelor sau al institutelor naționale cu responsabilități în domeniul nuclear. 

CAPITOLUL VII

Sursele de finanțare privind promovarea activităților din domeniul nuclear

Art. 24. − Promovarea activităților din domeniul nuclear se face pe baza surselor de finanțare rezultate din:

a) fonduri de la bugetul de stat;

b) fonduri din activități de producție și servicii în domeniul nuclear;

c) fonduri atrase de la agenții economici cu capital de stat, mixt sau privat;

d) fonduri provenite din cooperări în cadrul proiectelor și/sau programelor internaționale;

e) alte fonduri constituite conform legii. 

Art. 25. − Ministerele, precum și agenții economici, care au responsabilități sau desfășoară activități specifice în domeniu, vor prevedea în bugetul anual propriu fonduri privind promovarea activităților nucleare. 

Art. 26. − Ministerul Educației și Cercetării va cuprinde în bugetul anual propriu fonduri pentru finanțarea programelor de cercetare-dezvoltare privind promovarea și utilizarea energiei nucleare. 

CAPITOLUL VIII

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 27. − (1) Regulamentul de organizare și funcționare al AN se stabilește prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe. 

(2) Consiliul interministerial pentru energie atomică își încetează activitatea la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1). 

Art. 28. − Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Legea nr. 61/1974 cu privire la desfășurarea activităților în domeniul nuclear din România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 136 din 2 noiembrie 1974, Legea nr. 6/1982 privind asigurarea calității obiectivelor și instalațiilor nucleare, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 106 din 20 noiembrie 1982, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă. 



*Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 321/2003 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2003 privind utilizarea în scopuri exclusiv pașnice a energiei nucleare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 15 iulie 2003, dându-se textelor o nouă numerotare. 

Ordonanța Guvernului nr. 7/2003 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 1 februarie 2003.