Ordonanța Guvernului nr. 77/2004

M. Of. nr. 791 din 27 august 2004

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

O R D O N A N Ț Ă

pentru stimularea asocierii proprietarilor de păduri private în scopul gospodăririi durabile a acestora

 

În temeiul art. 108 din Constituție, republicată, și al art. 1 pct. II.6 din Legea nr. 291/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță. 

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. – Prezenta ordonanță are ca obiect stimularea asocierii proprietarilor de păduri private, persoane fizice și/sau juridice, în scopul gospodăririi durabile a acestora. 

Art. 2. – Principiile care stau la baza prevederilor prezentei ordonanțe sunt:

a) respectarea regimului silvic;

b) gospodărirea durabilă a pădurilor;

c) principiul teritorialității, respectiv al vecinătății proprietăților forestiere. 

Art. 3. – (1) Asocierea în condițiile prezentei ordonanțe se face între proprietarii de terenuri forestiere aflate, de regulă, în vecinătate. 

(2) Asociațiile constituite în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe vor avea ca scop numai gospodărirea durabilă a pădurilor, neputând desfășura alt gen de activități. 

CAPITOLUL II

Constituirea asociațiilor de proprietari de păduri private

Art. 4. – În vederea dobândirii personalității juridice, proprietarii de păduri private asociați încheie actul constitutiv și statutul asociației. 

Art. 5. – Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile în ceea ce privește constituirea și dobândirea personalității juridice de către asociațiile de proprietari de păduri private. 

Art. 6. – Cererile de acordare a personalității juridice asociațiilor de proprietari de păduri private sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru. 

Art. 7. – Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și structurile din subordinea acesteia, abilitate în acest sens, vor acorda consultanță gratuită proprietarilor de păduri private în vederea constituirii acestora în asociații, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe. 

CAPITOLUL III

Funcționarea asociațiilor de proprietari de păduri private

Art. 8. – Asociațiile de proprietari de păduri private, constituite potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, administrează terenurile forestiere puse în comun prin personal silvic, înființând în acest sens societăți comerciale – ocoale silvice în condițiile art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, sau încheie contracte de administrare cu structuri silvice autorizate. 

Art. 9. – Ocoalele silvice înființate în condițiile art. 8 desfășoară activitățile de administrare a fondului forestier al asociației similar cu activitățile de administrare desfășurate de ocoalele silvice de stat. 

Art. 10. – Ieșirea din asociație nu poate avea loc pe durata de valabilitate a amenajamentului silvic elaborat pentru asociația respectivă. 

Art. 11. – Anual se efectuează auditul tehnic al activității desfășurate de ocoalele silvice înființate în condițiile art. 8, prin experți autorizați de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. 

Art. 12. – Experții tehnici silvici sunt autorizați în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002. 

Art. 13. – Instrucțiunile și criteriile privind înființarea, autorizarea și funcționarea ocoalelor silvice care fac obiectul prezentei ordonanțe se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe. 

CAPITOLUL IV

Facilități acordate asociațiilor de proprietari de păduri private

Art. 14. – Costul lucrărilor de amenajare pentru proprietarii de păduri persoane fizice, constituiți în asociații în condițiile prezentei ordonanțe, se suportă integral de la bugetul de stat, dacă suprafețele de terenuri forestiere puse în comun depășesc 50 ha și constituie trupuri de pădure compacte. 

Art. 15. – Costul lucrărilor de amenajare pentru proprietarii de păduri persoane juridice, constituiți în asociații în condițiile prezentei ordonanțe, se suportă în procent de 50% de la bugetul de stat, dacă suprafețele de terenuri forestiere puse în comun depășesc 500 ha și constituie trupuri de pădure compacte. 

Art. 16. – Costul lucrărilor de amenajare pentru proprietarii de păduri persoane fizice și juridice, constituiți în asociații în condițiile prezentei ordonanțe, se suportă în procent de 50% de la bugetul de stat, dacă suprafețele de terenuri forestiere puse în comun depășesc 300 ha și constituie trupuri de pădure compacte. 

Art. 17. – Costul lucrărilor de amenajare pentru proprietarii de păduri persoane fizice, pe de o parte, și persoane fizice și juridice, pe de altă parte, constituiți în asociații în condițiile prezentei ordonanțe, se suportă în procent de 25% de la bugetul de stat, dacă suprafețele de terenuri forestiere puse în comun depășesc 300 ha, dar nu constituie trupuri de pădure compacte. 

Art. 18. – Ocoalele silvice constituite în condițiile prezentei ordonanțe sunt scutite de plata contribuției la Fondul pentru mediu. 

Art. 19. – (1) De prevederile art. 14–17 beneficiază și proprietarii de păduri care fac parte din asociații sau forme asociative legal constituite înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe. 

(2) De prevederile art. 18 beneficiază și ocoalele silvice care administrează exclusiv păduri proprietate privată și care au fost constituite legal anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. 

CAPITOLUL V

Dispoziții finale

Art. 20. – Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,

Petre Daea

Ministru de stat, ministrul administrației și internelor,

Marian Florian Săniuță

Ministrul delegat pentru administrația publică,

Gheorghe Emacu

Ministrul mediului și gospodăririi apelor,

Speranța Maria Ianculescu

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

București, 19 august 2004. 

Nr. 77.