Ordonanța Guvernului
nr. 49/2005
M. Of. nr.
778 din 26 august 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă
pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul
administrației publice centrale
În temeiul art. 108 din Constituția României,
republicată, și al art. 1 pct. IX.1 din Legea nr. 209/2005 privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
Art. I. − Ordonanța de urgență
a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în
cadrul administrației publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 266 din 25 martie 2004, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările și completările ulterioare,
se completează după cum urmează:
1. La articolul 5, după alineatul (3) se introduce
un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
(31) Institutul Național de Statistică este
condus de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de trei
vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, din care unul are atribuții
directe în problemele activității de integrare europeană, unul are ca atribuții
directe coordonarea activității de statistică economică și socială, iar unul
are ca atribuții directe coordonarea infrastructurii statistice, numiți prin
decizie a primului-ministru.
2. La articolul 23, după litera d) se introduce o
nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
e) alin. (2) al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.
9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 18 octombrie 2002, cu modificările
și completările ulterioare;.
Art. II. − Prezenta ordonanță
intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul delegat pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Mihai Alexandru Voicu
Președintele Institutului Național de Statistică,
Vergil Voineagu
Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
Gheorghe Barbu
p. Ministrul finanțelor publice,
Mara Rîmniceanu,
secretar de stat
București, 18 august 2005.
Nr. 49.