Ordonanța Guvernului nr. 41/2007
M. Of. nr. 592 din 28 august 2007
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ
pentru
comercializarea produselor de protecție a plantelor, precum și pentru
modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar
În temeiul art. 108 din Constituția
României, republicată, și al art. 1 pct. IV.3 din Legea nr. 266/2007
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
CAPITOLUL I
Comercializarea produselor de
protecție a plantelor
Art. 1. (1) Comercializarea pe teritoriul României a produselor
de protecție a plantelor, fabricate în țară sau provenite din import, se poate
face numai de către persoanele înregistrate pe baza unui certificat de
înregistrare eliberat de către unitatea fitosanitară în a cărei rază
teritorială își desfășoară activitatea de comercializare a produselor de protecție
a plantelor, conform modelului din anexa nr. 1, denumit în continuare certificat
de înregistrare.
(2) Perioada pentru care se emite
certificatul de înregistrare este de maximum 5 ani, cu viză anuală. Nesolicitarea
vizei anuale, în termen de o lună de la expirarea acesteia, atrage nulitatea
certificatului de înregistrare și interzicerea comercializării produselor de
protecție a plantelor. Nulitatea se constată și din oficiu.
Art. 2. (1) Produsele
de protecție a plantelor pot fi comercializate în spații special amenajate,
denumite în continuare unități fitofarmaceutice (fitofarmacii, depozite fitofarmaceutice). Condițiile
de organizare și funcționare a unităților fitofarmaceutice sunt prevăzute în
anexa nr. 2.
(2) Este interzisă comercializarea
în unitățile fitofarmaceutice a produselor de protecție a plantelor care nu
sunt omologate pentru a fi utilizate în România.
(3) Schimbarea sediului sau
încetarea activității unității fitofarmaceutice se va face obligatoriu cu anunțarea
unității fitosanitare care a eliberat certificatul de înregistrare, cu 15 zile înainte
de data de la care urmează schimbarea sediului sau încetarea activității.
Art. 3. (1) Pot obține
certificat de înregistrare potrivit prevederilor art. 1:
A. operatorii economici, persoane
juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) prin obiectul de activitate
precizat în statutul de funcționare, au profil specializat în domeniul
fabricării și sau/comercializării produselor de protecție a plantelor;
b) dispun de personal încadrat, cu
pregătire în domeniul agricol/biologic sau silvic de nivel superior și mediu,
atestat prin certificat de atestare profesională, eliberat nominal, în urma examinării
de către unitatea fitosanitară în a cărei rază teritorială își desfășoară
activitatea comercială. Modelul de certificat de atestare profesională
pentru activități de comercializare a produselor de protecție a plantelor este
prevăzut în anexa nr. 3;
c) îndeplinesc condițiile de
organizare și funcționare pentru unitățile fitofarmaceutice, prevăzute în anexa
nr. 2;
B. persoanele fizice sau asociațiile
familiale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt autorizate pentru
activitatea pe care o desfășoară potrivit prevederilor Legii nr. 300/2004
privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară
activități economice în mod independent, cu modificările și completările
ulterioare;
b) au pregătire în domeniul
agricol/biologic sau silvic, de nivel superior și mediu, și sunt atestate prin
certificat de atestare profesională pentru activități de comercializare a
produselor de protecție a plantelor, eliberat nominal, în urma examinării de către
unitatea fitosanitară în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea
comercială, conform modelului din anexa nr. 3;
c) îndeplinesc condițiile de
organizare și funcționare pentru unitățile fitofarmaceutice, prevăzute în anexa
nr. 2.
(2) Persoanele fizice sau asociațiile
familiale pot să se înregistreze numai pentru comerțul cu amănuntul cu produse
de protecție a plantelor clasificate ca nocive (Xn), iritante (Xi) sau a
celor fără clasificare de periculozitate.
Art. 4. Pentru
înregistrarea privind activitatea de comerț cu amănuntul cu produse de protecție
a plantelor, solicitanții vor depune la unitatea fitosanitară în a cărei rază
teritorială își desfășoară activitatea comercială următoarele documente:
A. operatorii economici, persoane
juridice:
a) cerere privind obținerea
certificatului de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecție a
plantelor, conform modelului din anexa nr. 4;
b) copii de pe certificatul
constatator, certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de mențiuni,
eliberate conform Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților
la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor
familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și
la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și
completările ulterioare;
c) copie de pe certificatul de
atestare profesională pentru activități de comercializare a produselor de
protecție a plantelor pentru personalul încadrat.
B. persoanele fizice sau asociațiile
familiale:
a) cerere privind obținerea
certificatului de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecție a
plantelor, conform modelului din anexa nr. 4;
b) copie de pe autorizația
eliberată de autoritățile competente potrivit prevederilor Legii nr. 300/2004,
cu modificările și completările ulterioare;
c) copii de pe certificatul
constatator, certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de mențiuni,
eliberate conform Legii nr. 359/2004, cu modificările și completările ulterioare;
d) copie de pe certificatul de
atestare profesională pentru activități de comercializare a produselor de
protecție a plantelor.
Art. 5. Pentru
înregistrarea privind activitatea de comerț cu ridicata a produselor de protecție
a plantelor, operatorii economici, persoane juridice, vor depune la unitatea
fitosanitară în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea comercială următoarele
documente:
a) cerere privind obținerea
certificatului de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecție a
plantelor, conform modelului din anexa nr. 4;
b) copii de pe certificatul
constatator, certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de mențiuni,
eliberate conform Legii nr. 359/2004, cu modificările și completările ulterioare;
c) copie de pe autorizația de mediu
eliberată de autoritățile competente conform Hotărârii Guvernului nr. 573/2002
pentru aprobarea procedurilor de autorizare a funcționării comercianților, cu
modificările ulterioare;
d) copie de pe certificatul de
atestare profesională pentru activități de comercializare a produselor de
protecție a plantelor pentru personalul încadrat.
Art. 6. (1) Pot fi
înregistrate persoanele fizice sau juridice din alte state membre ale Uniunii
Europene care sunt atestate de către autoritățile competente din statele
respective, în condițiile prevăzute de directivele Consiliului 74/556/CEE și 74/557/CEE.
(2) Persoanelor fizice sau juridice
care sunt înregistrate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe și
care solicită autorităților competente din alte state membre ale Uniunii Europene
autorizarea pentru desfășurarea de activități de comercializare a produselor de
protecție a plantelor le sunt eliberate atestate de către autoritățile
competente din România în condițiile prevăzute de directivele Consiliului
74/556/CEE și 74/557/CEE.
(3) Normele de aplicare a dispozițiilor
alin. (1) și (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, care va
fi promovată în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
CAPITOLUL II
Modificarea și completarea Ordonanței
Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea
produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și
buruienilor în agricultură și silvicultură
Art. 7. Ordonanța Guvernului nr. 4/1995 privind
fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea
bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultură și silvicultură, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 30 ianuarie 1995,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 85/1995, cu modificările ulterioare,
se modifică și se completează, după cum urmează:
1. Articolul 15 se modifică și
va avea următorul cuprins:
Art. 15. Produsele de protecție a plantelor clasificate ca
foarte toxice (T+) și toxice (T) au regimul produselor reglementate
cu strictețe, în care scop:
a) pentru fabricarea,
comercializarea, importul, distribuirea și utilizarea lor vor fi înregistrate/autorizate
numai persoanele juridice care dispun de personal calificat, confirmat prin certificatul
de atestare profesională, cu pregătire în domeniul agricol/biologic sau silvic,
de nivel superior și mediu, precum și de mijloacele necesare depozitării, manipulării
și utilizării în siguranță a acestor produse, pentru eliminarea riscurilor de intoxicare
a oamenilor, a animalelor și de poluare a mediului înconjurător, precum și
pentru protejarea albinelor;
b) fabricanții, importatorii,
comercianții, distribuitorii și utilizatorii autorizați să desfășoare activități
cu produse de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și
toxice (T) se vor înregistra, în mod obligatoriu, la serviciile de
specialitate ale inspectoratelor județene de poliție în a căror rază
teritorială aceștia urmează să-și desfășoare activitatea;
c) sunt interzise comercializarea,
distribuirea și utilizarea produselor de protecție a plantelor clasificate ca
foarte toxice (T+) și toxice (T) de către persoane fizice, precum și
de către persoane juridice neînregistrate/neautorizate;
d) utilizatorii autorizați pentru
folosirea produselor de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și
toxice (T) se vor înregistra la unitățile fitosanitare, inspectoratele
județene pentru protecția muncii, agențiile județene pentru protecția mediului și
la inspectoratele județene de poliție în a căror rază teritorială aceștia
urmează să-și desfășoare activitatea;
e) la distribuirea produselor de
protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T),
fabricanții, importatorii și distribuitorii înregistrați au obligația să ceară cumpărătorului
certificatul de înregistrare (pentru comercianți și distribuitori), iar
utilizatorului autorizația de utilizare, să le verifice valabilitatea și să le
înregistreze într-un registru special de evidență a distribuirii acestor
produse, potrivit autorizațiilor eliberate. Registrele de evidență se
sigilează și paginile se numerotează de către unitățile fitosanitare.
2. Articolele 16 și 17 se abrogă.
3. Articolul
31 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 31. Constituie contravenții la normele privind fabricarea,
comercializarea și utilizarea produselor de protecție a plantelor următoarele
fapte și se sancționează după cum urmează:
1. cu amendă de la 100 de lei la
2.000 de lei:
a) nerespectarea obligațiilor ce
revin deținătorilor de terenuri agricole pentru menținerea culturilor agricole
într-o stare fitosanitară corespunzătoare;
b) nereturnarea ambalajelor de la
produsele de protecție a plantelor de către producătorii agricoli și
prestatorii de servicii fitosanitare la furnizorii produselor și neefectuarea
operației de clătire de trei ori a ambalajului după utilizarea produsului;
c) ridicarea de la furnizori cu
bună știință a unor produse de protecție a plantelor necorespunzătoare sub
aspectul calității și al ambalării;
d) efectuarea tratamentelor
fitosanitare fără respectarea instrucțiunilor tehnice privind utilizarea
produselor, a echipamentelor și condițiile de efectuare a tratamentelor;
e) refuzul de a permite accesul
autorităților în locurile în care se efectuează controlul, precum și refuzul
pentru ridicarea probelor de analiză;
2. cu amendă de la 1.500 de lei la
4.500 de lei:
a) refuzul de a permite efectuarea
acțiunilor de prevenire și combatere a unor boli, dăunători și buruieni care
constituie obiecte de carantină fitosanitară sau care, prin potențialul de dăunare,
constituie agenți deosebit de periculoși, de către unitățile fitosanitare;
b) publicitatea pentru produse de
protecție a plantelor care nu sunt omologate pentru utilizare pe teritoriul
României;
c) prestarea de servicii cu produse
de protecție a plantelor fără autorizație pentru prestări de servicii;
d) utilizarea produselor de protecție
a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) fără
autorizație de utilizare;
e) tratarea și comercializarea de
sămânță tratată cu produse clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) de
către/și la persoane fizice sau persoane juridice neautorizate/ neînregistrate,
precum și deținerea și utilizarea de astfel de sămânță de către persoane fizice
sau juridice neautorizate;
f) refuzul din partea operatorilor
economici care desfășoară activități cu produse de protecție a plantelor fabricanți,
importatori, comercianți, distribuitori și utilizatori de a transmite
informațiile solicitate de către unitatea fitosanitară;
g) comercializarea de produse de
protecție a plantelor fără etichete, cu etichete necorespunzătoare sau în
ambalaje neautorizate;
h) neprezentarea operatorilor
economici înregistrați/autorizați pentru comercializarea, utilizarea sau
prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor clasificate ca foarte
toxice (T+) și toxice (T) în vederea înregistrării la inspectoratele
județene de poliție, precum și la inspectoratele județene pentru protecția muncii;
i) neținerea evidenței operațiunilor
cu produse de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și
toxice (T) într-un registru special și necompletarea datelor necesare
pentru identificarea beneficiarilor de către fabricanți, importatori și comercianți
înregistrați;
3. cu amendă de la 3.000 de lei la
7.000 de lei și confiscarea mărfii:
a) punerea în vânzare a produselor
agricole recoltate înainte de expirarea timpului de pauză de la aplicarea
ultimului tratament;
b) comercializarea produselor de
protecție a plantelor cu termen de garanție expirat sau în afara parametrilor
omologați. Cheltuielile rezultate în urma efectuării analizelor de
laborator se suportă de către comercianți;
c) utilizarea în agricultură și în
silvicultură a produselor de protecție a plantelor neomologate;
d) punerea în consumul animalelor
sau al populației a semințelor tratate cu produse de protecție a plantelor sau
a subproduselor obținute prin prelucrarea acestor semințe;
e) utilizarea ambalajelor de
produse de protecție a plantelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost
destinate;
4. cu amendă de la 4.000 de lei la
8.000 de lei:
a) comercializarea produselor de
protecție a plantelor fără certificat de înregistrare;
b) vânzarea produselor de protecție
a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) la
persoane fizice sau la persoane juridice neautorizate;
c) depozitarea produselor de protecție
a plantelor, precum și a materialului semincer tratat în spații neautorizate
sau cu nerespectarea condițiilor de depozitare;
d) nerecuperarea ambalajelor de la
produsele de protecție a plantelor de către fabricanți, importatori, comercianți
și distribuitori;
e) crearea de stocuri de produse de
protecție a plantelor peste nevoile de utilizare;
f) aplicarea cu mijloace avio a
produselor de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și
toxice (T) și a celor pentru care există reglementări nominale privind
interzicerea utilizării cu mijloace avio;
g) aplicarea tratamentelor la
plantele melifere, precum și la cele care își realizează polenizarea cu
ajutorul albinelor, cu produse toxice pentru albine, în perioada înfloritului,
fără aprobare;
h) efectuarea de tratamente
fitosanitare cu produse interzise în zonele de protecție a apelor, de protecție
sanitară și ecologică, precum și în alte zone protejate;
i) utilizarea produselor de protecție
a plantelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost omologate, inclusiv
sub formă de momeli toxice sau pentru braconaj;
j) deversarea pe sol sau în ape a
soluțiilor de produse de protecție a plantelor rămase neutilizate, precum și a
apelor de spălare a utilajelor, echipamentelor și a ambalajelor de produse de
protecție a plantelor.
4. Alineatul (3) al
articolului 32 se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Contravențiilor prevăzute la art. 31 le sunt aplicabile prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările și completările ulterioare.
5. După alineatul (3) al
articolului 32 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul
cuprins:
(4) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la
data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării
acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul
constatator făcând mențiunea despre această posibilitate în procesul-verbal.
6. Articolul 33 se modifică și
va avea următorul cuprins:
Art. 33. Anularea sau suspendarea pe o perioadă cuprinsă
între 1 și 6 luni a certificatului de înregistrare, a autorizației de utilizare
și a autorizației de prestări de servicii cu produse de protecție a plantelor
se face de către emitent în următoarele situații:
a) când aceasta este cerută de
către personalul împuternicit cu atribuții de control din partea unității
fitosanitare, agenției județene pentru protecția mediului, inspectoratului județean
de poliție, inspectoratului județean pentru protecția muncii și a altor unități
competente;
b) în cazul săvârșirii repetate, în
decurs de 2 ani, a uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 31;
c) când certificatul de
înregistrare, autorizația de utilizare și autorizația de prestări de servicii
cu produse de protecție a plantelor au fost obținute pe baza unor informații
false care au indus în eroare;
d) când deținătorul certificatului
de înregistrare, autorizației de utilizare și al autorizației de prestări de
servicii cu produse de protecție a plantelor nu anunță emitentul, în termenul prevăzut,
că în documentația depusă la înregistrare/autorizare au intervenit modificări..
7. La articolul 38 alineatul
(1), literele e), h) și i) se abrogă.
8. În
cuprinsul ordonanței sintagma de uz fitosanitar și sintagma fitosanitare se
înlocuiesc cu sintagma de protecție a plantelor, sintagma din grupele I și a
II-a de toxicitate se înlocuiește cu sintagma clasificate ca foarte toxice
(T+) și toxice (T), sintagma din grupele a III-a și a IV-a de
toxicitate se înlocuiește cu sintagma clasificate ca nocive (Xn), iritante
(Xi) sau fără clasificare de periculozitate iar sintagma inspectoratul
județean pentru protecția plantelor și carantină fitosanitară se înlocuiește cu
sintagma unitatea fitosanitară.
CAPITOLUL III
Dispoziții finale
Art. 8. Anexele nr. 14 fac parte integrantă din
prezenta ordonanță.
Art. 9. Prezenta
ordonanță intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art. 10. La data
intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 5/1982
privind protecția plantelor cultivate și a pădurilor și regimul pesticidelor,
publicată în Buletinul Oficial, nr. 105 din 20 noiembrie 1982, cu
modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Decebal Traian
Remeș
Ministrul sănătății publice,
Gheorghe Eugen
Nicolăescu
p. Ministrul mediului și dezvoltării
durabile,
Silviu Stoica,
secretar de stat
Ministrul economiei și
finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 22 august 2007.
Nr. 41.
ANEXA Nr. 1
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ
Unitatea Fitosanitară................................
CERTIFICAT DE
ÎNREGISTRARE
pentru comercializarea produselor de
protecție a plantelor
nr. .............. din
.............................
Se înregistrează..............................., cu sediul în
localitatea................,str..................nr......,județul.................,
înmatriculat la registrul comerțului cu nr................. din.......................,
pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor clasificate ca:
foarte toxice (T+) și toxice
(T)*): DA
NU
nocive (Xn), iritante (Xi) sau
fără clasificare de periculozitate*): DA NU
Prezentul certificat de înregistrare nu
scutește pe deținător de răspunderile care îi revin potrivit legislației în
vigoare.
Solicitantul înregistrării are obligația
să anunțe emitentul prezentului certificat de înregistrare despre orice
modificare intervenită în documentația depusă pentru înregistrare, în termen de
15 zile de la producerea modificării.
Director executiv adjunct,
.............................................
Avizul inspectoratului județean de poliție Nr. ........ din .................
|
Avizul inspectoratului județean pentru protecția muncii Nr. .......... din
.................... |
Semnătura și ștampila ................................... |
Semnătura și ștampila .................................. |
NOTĂ: Prezentul certificat de
înregistrare este valabil 5 ani de la data eliberării cu viza anuală.
Vize anuale
anul............ |
anul.......... |
anul......... |
anul......... |
anul......... |
Avizul inspectoratului județean de poliție și cel al inspectoratului județean
pentru protecția muncii se solicită numai pentru comercializarea produselor de
protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T).
Avizul eliberat de poliție pentru
comercializarea produselor de protecție a plantelor clasificate ca foarte
toxice (T+) și toxice (T) se obține de la Serviciul arme, explozivi și
substanțe toxice din cadrul inspectoratului județean de poliție.
ANEXA Nr. 2
CONDIȚIILE
de organizare și funcționare a unităților
fitofarmaceutice
1. Fitofarmacia
1. În fitofarmacii își desfășoară activitatea comercianții înregistrați pe
baza certificatului de înregistrare și care au ca domeniu principal de
activitate comerțul cu amănuntul cu produse de protecție a plantelor
clasificate ca nocive (Xn), iritante (Xi) sau a celor fără clasificare de
periculozitate.
2. Localul fitofarmaciei trebuie să
fie situat în spații adecvate, la parterul clădirilor, și să aibă o suprafață
utilă suficientă și adecvată pentru desfășurarea activității.
3. Este interzisă amplasarea
fitofarmaciei în spații improvizate, în barăci de lemn, de aluminiu sau în
garaje.
4. Încăperile fitofarmaciei vor fi
legate funcțional între ele, nefiind permisă dispersarea acestora în interiorul
aceleiași clădiri.
5. În cazul amplasării
fitofarmaciei la parterul clădirilor, accesul se face direct din stradă.
6. În cazul în care fitofarmacia
este situată la parterul unui bloc de locuințe, este obligatoriu ca intrarea în
aceasta să fie diferită de intrarea pentru locatari.
7. Fitofarmacia va fi racordată în
mod obligatoriu la instalația de apă curentă sau o sursă de apă, canalizare sau
fosă septică, după caz, sursă de curent electric și grup sanitar și va fi prevazută
cu pardoseală din ciment sau gresie.
8. Fitofarmacia trebuie să aibă
următoarele încăperi:
a) o încăpere în care are acces
publicul și în care se comercializează produsele, cu o suprafață
corespunzatoare pentru desfășurarea activitățiilor pentru care are aprobare;
b) o încăpere destinată depozitării
și păstrării produselor de protecție a plantelor. Produsele se depozitează
în ambalajul original, sigilat în încăperi uscate, destinate produselor de protecție
a plantelor, fară acțiunea directă a razelor solare și a căldurii;
c) grup sanitar.
9. La sediului fitofarmaciei
trebuie să existe următoarele documente:
a) acte care să ateste proveniența și
calitatea produselor, facturi sau note de transfer, buletine de analiză și
certificate de conformitate;
b) lista furnizorilor;
c) documente care atestă efectuarea
recepției calitative a produselor;
d) registrul unic de control.
Documentele se vor arhiva și se vor
păstra în fitofarmacie într-un spațiu special amenajat, pe perioada prevazută
de legislația în vigoare.
10. Personalul fitofarmaciei poate
fi compus din:
a) personal cu pregătire de
specialitate corespunzătoare, atestat prin certificat de atestare profesională
pentru activități de comercializare a produselor de protecție a plantelor
eliberat de unitatea fitosanitară a județului în raza căruia își desfășoară activitatea.
b) personal administrativ.
2. Depozitul fitofarmaceutic
1. În depozitele fitofarmaceutice își desfășoară activitatea comercianții
înregistrați pe baza certificatului de înregistrare și care au ca obiect de
activitate comerțul cu ridicata al produselor de protecție a plantelor,
incluzând achiziția, stocarea, asigurarea calității acestora și distribuția
produselor de protecție a plantelor.
2. Spațiul în care funcționează
depozitul fitofarmaceutic trebuie să aibă o suprafață utilă suficientă și
adecvată pentru desfășurarea activității. Pentru depozitarea produselor de
protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) se
va amenaja un spațiu special astfel încât aceste produse să fie separate de
celelalte produse.
3. Depozitul fitofarmaceutic va fi
racordat în mod obligatoriu la instalație de apă curentă sau la o sursă de apă,
canalizare sau fosă septică, după caz, sursă de curent electric și grup sanitar
și va fi prevăzut cu pardoseală din ciment sau gresie.
4. Depozitul fitofarmaceutic va fi organizat pe diviziuni, în număr suficient,
în funcție de complexitatea activității, care să asigure recepția/livrarea
produselor, depozitarea corespunzătoare, stocarea produselor expirate, retrase
sau returnate din diferite motive.
5. Depozitul fitofarmaceutic
trebuie dotat cu:
a) rafturi metalice și paleți;
b) sistem pentru asigurarea condițiilor
optime de climatizare;
c) sisteme de protecție împotriva
rozătoarelor și insectelor;
d) sisteme de prevenire și stingere
a incendiilor și sisteme antiefracție.
6. La sediului depozitului
fitofarmaceutic trebuie să existe următoarele documente:
a) acte care să ateste proveniența și
calitatea produselor, facturi sau note de transfer, buletine de analiză și
certificate de conformitate.
b) registru special de evidență a
distribuirii pentru produsele de protecție a plantelor clasificate ca foarte
toxice (T+) și toxice (T);
c) lista furnizorilor;
d) documente care atestă efectuarea
recepției calitative a produselor;
e) registrul unic de control.
Documentele se vor arhiva și se vor
păstra în depozitul fitofarmaceutic într-un spațiu special amenajat, pe
perioada prevăzută de legislația în vigoare.
ANEXA Nr. 3
CERTIFICAT DE ATESTARE PROFESIONALĂ
pentru activități de comercializare a
produselor de protecție a plantelor nr. ............ din..................
Subsemnații ......................................., desemnați pentru
verificarea profesională a specialistului prezentat în fișa de prezentare
depusă la dosarul Cererii nr. .................. din
.......................pentru obținerea certificatului de înregistrare, am
procedat astăzi, ........................., la atestarea profesională a
domnului/doamnei ............................................................................................ (numele și prenumele) domiciliat(ă) în
.........................................................................................,
(domiciliul stabil) posesor al B. I./C.I. seria ..................... nr. ......................,
eliberat(ă) de ......................... la data de
...................., și apreciem că are competența și experiența necesare
pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor de protecție a
plantelor.
NOTĂ:
Se admite la atestare profesională numai personalul cu studii medii și
superioare, absolvenți ai instituțiilor de învățământ cu profil
agricol/biologic sau silvic.
ANEXA Nr. 4
CERERE
privind obținerea certificatului de
înregistrare pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor
Solicitantul..................................................................,
cu sediul în localitatea............................, str................ nr. .....,
județul................., înmatriculat la registru comerțului cu
nr.................. din......................., reprezentat
prin.................................., având funcția
de...................................(numele și prenumele persoanei
împuternicite), solicit eliberarea certificatului de înregistrare pentru
comercializarea produselor de protecție a plantelor clasificate ca:
foarte toxice (T+) și toxice
(T)*): DA
NU
nocive (Xn), iritante (Xi) sau
fară clasificare de periculozitate*): DA NU
Declar pe propia răspundere că nu am suferit
sancțiuni în legatură cu activitatea pentru care solicităm înregistrarea și ne-am
însușit dispozițiile legale cu privire la normele generale de comerț, precum și
dispozițiile speciale referitoare la comercializarea produselor de protecție a
plantelor.
Semnătura solicitantului
.......................................
Data........................
NOTĂ:
1. Certificatul de înregistrare se solicită
și se eliberează pentru fiecare unitate fitofarmaceutică.
2. Cererile se verifică obligatoriu
pe teren și se soluționează în termen de 30 de zile de la înregistrare, dacă
documentația depusă și situația din teren sunt conforme cu dispozițiile legale.
3. Cererea va fi însoțită de
documentele prevăzute la art. 4 sau 5 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2007.