Ordonanța
Guvernului nr. 40/2006
M. Of. nr. 707 din 17 august 2006
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă
pentru aprobarea și finanțarea
programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și
al art. 1 pct. III.14 din Legea nr. 288/2006 privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
Art. 1. (1) Prezenta ordonanță stabilește
mecanismul de susținere financiară a autorităților administrației publice
centrale și locale în realizarea proiectelor de investiții cuprinse în
programele multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor.
(2) Scopul programelor multianuale prioritare este
îmbunătățirea infrastructurii de mediu în vederea îndeplinirii angajamentelor
asumate de România în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană
pentru cap. 22 Protecția mediului înconjurător.
Art. 2. Se aprobă programele multianuale
prioritare de mediu și gospodărire a apelor ce conțin obiective de investiții
în infrastructura de mediu, după cum urmează:
a) închiderea și ecologizarea zonelor afectate de activitatea
minieră iazuri de decantare și halde;
b) program-pilot pentru reabilitarea zonelor fierbinți Zlatna
și Copșa Mică;
c) modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în bazinul Criș,
în județul Vaslui și în municipiul Ploiești;
d) sistem integrat de management al deșeurilor în
municipiul Iași, județele Satu Mare și Sibiu;
e) sistem informatic integrat de mediu;
f) mărirea gradului de siguranță a barajelor;
g) finalizarea lucrărilor de asigurare a surselor de apă și
de apărare împotriva inundațiilor;
h) lucrări noi de apărare împotriva inundațiilor;
i) lucrări de reabilitare a zonei costiere;
j) dezvoltarea durabilă a Rezervației Biosferei Delta
Dunării.
Art. 3. (1) Fondurile necesare pentru
finanțarea programelor prevăzute la art. 2 se pot asigura din credite
interne, credite externe, de la bugetul de stat și de la bugetele locale, prin
bugetul unităților administrativ-teritoriale beneficiare ale programului.
(2) Cofinanțarea proiectelor de investiții cuprinse în
programele multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor prevăzute la
art. 2 se asigură de la bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual
cu această destinație în bugetul autorității publice centrale implicate.
(3) Sumele prevăzute la alin. (2), necesare realizării
programelor prevăzute la art. 2 lit. b)d), se alocă prin transferuri
de la bugetul autorității publice centrale pentru protecția mediului către
bugetele locale.
(4) Din sumele alocate potrivit alin. (2) se pot
finanța:
a) elaborarea și actualizarea studiilor de fezabilitate, a
proiectelor tehnice, inclusiv a studiilor de specialitate pentru proiectele de
investiții finanțate prin programele prevăzute la art. 2;
b) realizarea proiectelor de investiții, în condițiile
prezentei ordonanțe.
(5) Repartizarea sumelor de la bugetul de stat pe proiecte
de investiții și pe unități administrativ-teritoriale se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția
mediului, pe baza proiectelor prezentate de autoritățile administrației publice
locale.
Art. 4. (1) Autoritățile administrației
publice locale beneficiare ale proiectelor au obligația să:
a) organizeze procedurile de achiziții publice pentru
atribuirea contractelor de servicii, bunuri și lucrări, privind elaborarea și
actualizarea documentațiilor tehnico-economice, realizarea proiectelor de
investiții;
b) încheie contractele;
c) implementeze contractele;
d) certifice cheltuielile;
e) efectueze plățile.
(2) Autoritățile administrației publice locale sunt
obligate să asigure personalul necesar pentru managementul proiectului și
retribuirea acestuia din surse proprii.
(3) Alocările de fonduri de la bugetul autorității publice
centrale pentru protecția mediului către bugetele locale se vor face pe bază de
convenții încheiate cu autoritățile administrației publice locale.
(4) Convențiile vor detalia modul de finanțare, de
implementare a programelor și categoriile de cheltuieli eligibile din cadrul
acestora.
(5) Necesarul de fonduri la bugetul autorității publice
centrale pentru protecția mediului se va solicita periodic de autoritatea
administrației publice locale pe bază de decont de cheltuieli certificate.
Art. 5. Autoritățile administrației publice
centrale au următoarele atribuții:
a) elaborarea procedurilor de implementare a programelor
multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor;
b) coordonarea implementării programelor în concordanță cu
procedurile stabilite;
c) monitorizarea rezultatelor generale și a impactului
definit prin programele multianuale prioritare de mediu și gospodărire a
apelor;
d) asigurarea unui sistem funcțional de colectare,
prelucrare și management al informațiilor și datelor statistice privind
implementarea programelor, precum și monitorizarea fondurilor alocate pentru
implementarea acestora;
e) verificarea corectitudinii operațiunilor finanțate în
cadrul proiectelor;
f) implementarea măsurilor de control intern, în
concordanță cu principiile unui management financiar riguros și transparent.
Art. 6. Programele multianuale prevăzute la art. 2
se implementează începând cu anul 2006 pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea
prelungirii acesteia.
Art. 7. Prezenta ordonanță intră în vigoare la
3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul mediului și gospodăririi apelor,
Sulfina Barbu
p. Ministrul administrației
și internelor,
Anghel Andreescu,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat
București, 9 august 2006.
Nr. 40.