Ordonanța Guvernului
nr. 3/2005
M. Of. nr.
72 din 21
ianuarie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ț Ă
pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2003
privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul
instituțiilor publice
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1
pct. I poz. 7 din Legea nr. 602/2004 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
Articol unic. − Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind
reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor
publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 31
august 2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (3) al articolului 2 va avea următorul cuprins:
(3) Bunurile din patrimoniul cultural național vor fi
reevaluate de către evaluatori autorizați în condițiile legii, până la data de
31 decembrie 2007, rezultatele reevaluării urmând a fi înregistrate în contabilitate
până la finele anului 2007.
2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
Art. 3. − Toate activele fixe corporale
aflate în proprietatea publică și care în prezent sunt înregistrate în evidența
tehnic-operativă în unități naturale sau naturalconvenționale
vor fi evaluate după metodologia stabilită de fiecare minister, autoritate a
administrației publice centrale sau locale, după caz, și înregistrate în
contabilitate până la finele anului 2007.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Ionel Popescu
București, 13 ianuarie 2005.
Nr. 3.