Ordonanţa Guvernului nr. 25/2005
M. Of. nr. 634 din 19 iulie 2005
GUVERNUL ROMÂNIEI
O R D O N A N Ţ Ă
pentru modificarea art. 71
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul
administraţiei publice centrale
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi
al art. 1 pct. IX.1 din Legea nr. 209/2005 privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanţă.
Art. I. – Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în
cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 266 din 25 martie 2004, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (2) al articolului 71
va
avea următorul cuprins:
„(2) Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare
Ştiinţifică se asigură de un preşedinte care este secretarul de stat pentru
activitatea de cercetare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării,
ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie
a primului-ministru, la propunerea ministrului educaţiei şi cercetării.“
2. Alineatul (3) al articolului 71
se
abrogă.
Art. II. – În termen de 60 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Hotărârea Guvernului nr. 2.200/2004
privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare
Ştiinţifică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16
din 6 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte acte
normative care reglementează subordonarea faţă de Guvern a Autorităţii
Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică se modifică în mod corespunzător.
Art. III. – Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în
cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 266 din 25 martie 2004, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă, se va
republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia
prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
Art. IV. – Prezenta ordonanţă
intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
Anton Anton,
secretar de stat
Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Aleodor Marian Frâncu
Bucureşti, 12 iulie 2005.
Nr. 25.