Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 – Republicare *)

M. Of. nr. 208/28 martie 2007

 

ORDONANŢA GUVERNULUI

privind protecţia consumatorilor

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. – (1) Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori. 

(2) Prevederile prezentei ordonanţe se aplică la comercializarea produselor noi, folosite sau recondiţionate şi a serviciilor destinate consumatorilor, cu excepţia produselor care se comercializează ca antichităţi şi a produselor necesar fi reparate sau recondiţionate pentru a fi utilizate, cu condiţia ca operatorul economic să informeze cumpărătorul despre aceasta. 

Art. 2. – În sensul prezentei ordonanţe, se înţelege prin:

1. calitate – ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs sau serviciu, care îi conferă aptitudinea de a satisface, conform destinaţiei acestuia, necesităţile explicite sau implicite;

2. consumator – persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori consumă produse sau servicii, în afara activităţii sale profesionale;

3. operator economic – persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii;

4. producător:

a) operatorul economic care fabrică un produs finit sau o componentă a unui produs;

b) operatorul economic care fabrică materie primă;

c) operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs;

d) operatorul economic care recondiţionează produsul;

e) operatorul economic sau distribuitorul care prin activitatea sa modifică caracteristicile produsului;

f) reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic care nu are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia, importatorul produsului;

g) operatorul economic care importă produse în vederea realizării ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă formă de distribuţie specifică derulării afacerii;

h) distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;

i) distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă nu informează persoana prejudiciată în termen de 30 de zile de la cererea acesteia asupra identităţii importatorului;

5. distribuitor – operatorul economic din lanţul de distribuţie;

6. vânzător – distribuitorul care oferă produsul consumatorului;

7. prestator – operatorul economic care furnizează servicii;

8. produs – bun material a cărui destinaţie finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă; sunt considerate produse energia electrică, energia termică, apa şi gazele livrate pentru consumul individual;

9. produs sigur – produsul care, folosit în condiţii normale sau previzibile, nu prezintă riscuri sau care prezintă riscuri minime, ţinând seama de întrebuinţarea acestuia; riscul se consideră acceptabil şi compatibil cu un grad înalt de protecţie pentru siguranţa şi sănătatea consumatorilor, în funcţie de următoarele aspecte:

a) caracteristicile produsului, ale ambalării şi ale instrucţiunilor de montaj şi întreţinere;

b) efectul asupra altor produse, împreună cu care acesta poate fi folosit;

c) modul de prezentare a produsului, etichetarea, instrucţiunile de folosire şi orice alte indicaţii şi informaţii furnizate de producător;

d) categoria de consumatori expusă riscului prin folosirea produsului;

10. produs periculos – produsul care nu poate fi definit ca produs sigur;

11. produs cu defecte – produsul la care modul de prezentare, utilizarea previzibilă şi data achiziţionării nu oferă siguranţă consumatorului, producând pagube acestuia;

12. pagubă – prejudiciul creat consumatorului prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum şi cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator. Prejudiciul poate fi material, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi pierderea vieţii. În cazul utilizării unui produs cu defecte, se consideră pagubă deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinţei sau consumului privat şi să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea pagubei să nu fie mai mică de 200 lei;

13. produs de folosinţă îndelungată – produsul relativ complex, constituit din piese şi subansambluri, proiectat şi construit pentru a putea fi utilizat pe durată medie de utilizare şi asupra căruia se pot efectua reparaţii sau activităţi de întreţinere;

14. serviciu – activitatea, alta decât cea din care rezultă produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;

15. declaraţie de conformitate – declaraţia făcută de către un producător sau un prestator, prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ;

16. clauză abuzivă – o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;

17. termen de garanţie – limita de timp, care curge de la data dobândirii produsului sau serviciului, până la care producătorul sau prestatorul îşi asumă responsabilitatea remedierii sau înlocuirii produsului ori serviciului achiziţionat, pe cheltuiala sa, dacă deficienţele nu sunt imputabile consumatorului;

18. termen de valabilitate – limita de timp, stabilită de producător, până la care un produs perisabil sau un produs care în scurt timp poate prezenta un pericol imediat pentru sănătatea consumatorului îşi păstrează caracteristicile specifice, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi păstrare; pentru produsele alimentare acesta reprezintă data limită de consum;

19. data durabilităţii minimale – data stabilită de producător până la care un produs alimentar îşi păstrează caracteristicile specifice în condiţii de depozitare corespunzătoare; produsele pentru care se stabileşte data durabilităţii minimale nu trebuie să fie periculoase nici după această dată;

20. durata medie de utilizare – intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare;

21. viciu ascuns – deficienţa calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat care nu a fost cunoscută şi nici nu putea fi cunoscută de către consumator prin mijloacele obişnuite de verificare;

22. practici comerciale abuzive şi/sau incorecte – orice acţiune, inacţiune, conduită, demers sau comunicare comercială, inclusiv publicitate, din partea unui operator economic în relaţie directă cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs sau serviciu, care aduce atingere în mod direct intereselor consumatorilor;

23. punere pe piaţă – acţiunea de a face disponibil pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs sau un serviciu în vederea distribuirii sau utilizării, precum şi comercializarea directă către consumatori, efectuată de către producători şi/sau importator. 

Art. 3. – Principalele drepturi ale consumatorilor sunt:

a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime;

b) de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;

c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;

d) de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;

e) de a se organiza în asociaţii pentru protecţia consumatorilor, în scopul apărării intereselor lor. 

CAPITOLUL II

Protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor

Art. 4. – (1) Se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii care, utilizate în condiţii normale, pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor. 

(2) Se interzic producerea, importul şi comercializarea produselor falsificate sau contrafăcute. 

Art. 5. – (1) Produsele se comercializează numai în cadrul termenului de valabilitate sau al datei durabilităţii minimale stabilite de producător. 

(2) Se interzice modificarea termenului de valabilitate sau a datei durabilităţii minimale înscrise pe produs, pe etichetă, pe ambalaj sau în documentele însoţitoare. 

Art. 6. – (1) Guvernul, prin organismele sale specializate, stabileşte norme şi reglementări specifice sau le îmbunătăţeşte pe cele existente, când se impune protecţia vieţii, sănătăţii sau securităţii consumatorilor, în următoarele cazuri:

a) fabricarea, importul, conservarea, ambalarea, etichetarea, manipularea, transportul, depozitarea, pregătirea pentru vânzare şi vânzarea produselor;

b) furnizarea şi utilizarea produselor, precum şi prestarea serviciilor. 

(2) Normele şi reglementările se referă la grupe de produse şi servicii care, anual, sunt nominalizate şi actualizate de către Guvern, dacă acest lucru se impune. 

Art. 7. – Operatorii economici sunt obligaţi:

a) producătorii: 

– să răspundă pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de produsul cu defect, precum şi pentru cel cauzat ca rezultat cumulat al produsului cu defect cu o acţiune sau o omisiune a unei terţe persoane; 

– să pună pe piaţă numai produse sigure şi, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate; 

– să pună pe piaţă numai produse care respectă condiţiile prescrise sau declarate; 

– să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piaţă sau de la consumatori produsele la care organele abilitate sau specialiştii proprii au constatat neîndeplinirea caracteristicilor prescrise, declarate sau care ar putea afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor, dacă această măsură constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile respective; 

– să asigure, atât pe durata de fabricaţie, cât şi după scoaterea din programul de fabricaţie, pentru perioada cel puţin egală cu durata medie de utilizare, calculată de la data vânzării ultimelor produse, direct sau prin terţi abilitaţi, piesele de schimb aferente şi service-ul necesar produselor de folosinţă îndelungată;

b) distribuitorii: 

– să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi respectă condiţiile prescrise sau declarate; 

– să nu comercializeze produse despre care deţin informaţii sau consideră că pot fi periculoase; 

– să anunţe, imediat, autorităţile publice competente, precum şi producătorul despre existenţa pe piaţă a oricărui produs de care au cunoştinţă că este periculos; 

– să retragă de la comercializare produsele la care organele abilitate de lege au constatat că nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, dacă aceasta constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile respective; 

– să asigure condiţiile tehnice stabilite de producător pe timpul transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii produselor;

c) prestatorii de servicii: 

– să folosească, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure şi, după caz, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau certificate, şi să anunţe imediat existenţa pe piaţă a oricărui produs despre care au cunoştinţă că este periculos; 

– să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora; 

– să respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum şi clauzele prevăzute în contracte; 

– să asigure, la prestarea serviciilor, condiţiile stabilite de producător, de actele normative în vigoare, precum şi cele specifice desfăşurării activităţii; 

– să răspundă pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de serviciul defectuos prestat. 

CAPITOLUL III

Protecţia intereselor economice ale consumatorilor

Art. 8. – Guvernul adoptă reglementări specifice în scopul prevenirii şi combaterii practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor. 

Art. 9. – Operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive. 

Art. 10. – Drepturile consumatorilor, la încheierea contractelor, sunt:

a) libertatea de a lua decizii la achiziţionarea de produse şi servicii, fără a li se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale abuzive în vânzare, de natură a influenţa opţiunea acestora;

b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative şi condiţiile de garanţie, indicarea exactă a preţului sau tarifului, precum şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobânzilor;

c) de a fi exoneraţi de plata produselor şi serviciilor care nu au fost solicitate şi acceptate;

d) de a fi despăgubiţi pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale;

e) de a li se asigura service-ul necesar şi piese de schimb pe toată durata medie de utilizare a produsului, stabilită în documentele tehnice normative sau declarată de către producător ori convenită de părţi;

f) de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea preţului stabilit iniţial este posibilă numai cu acordul consumatorului. 

g) de a sesiza asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi organele administraţiei publice asupra încălcării drepturilor şi intereselor lor legitime, în calitate de consumatori, şi de a face propuneri referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor;

h) de a fi notificaţi în scris cu 30 de zile înainte de data pentru care a fost încheiat contractul al cărui termen de valabilitate se prelungeşte în mod automat pentru o perioadă de timp determinată sau nedeterminată, în vederea formulării unei opţiuni de prelungire a validităţii acestuia. 

Art. 11. – (1) Produsele şi serviciile oferite consumatorilor se măsoară cu mijloace de măsurare şi control adecvate, verificate metrologic, potrivit reglementărilor legale. 

(2) Indicaţiile mijloacelor de măsurare trebuie să fie lizibile şi la vederea cumpărătorului. 

Art. 12. – (1) Consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor şi serviciilor obţinute, precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate. După expirarea acestui termen consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare a acestora. 

(2) Vânzătorul suportă toate cheltuielile legate de aceste deficienţe, situaţie care nu îl exonerează de răspundere pe producător în relaţia sa cu vânzătorul. 

Art. 13. – (1) Remedierea deficienţelor apărute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate şi care nu sunt imputabile consumatorului se face în termenul maxim stabilit prin reglementări sau, după caz, prin contract. 

(2) În cazul unor vicii ascunse, termenul maxim stabilit la alineatul precedent curge de la data finalizării expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru. 

Art. 14. – (1) În cazul produselor la care timpul de nefuncţionare din cauza deficienţelor apărute în cadrul termenului de garanţie depăşeşte 10% din acest termen, precum şi în cazul produselor alimentare, farmaceutice, al dispozitivelor protetice şi/sau medicale, al produselor destinate nou-născuţilor, al cărucioarelor pentru copii şi al produselor cosmetice care prezintă abateri de la caracteristicile calitative prescrise sau declarate, cu excepţia medicamentelor şi produselor preparate în scop medical sau terapeutic, vânzătorul este obligat, la cererea consumatorului, să le înlocuiască sau să restituie contravaloarea acestora. 

(2) Timpul de nefuncţionare menţionat la alin. (1) prelungeşte în mod corespunzător termenul de garanţie şi curge din momentul sesizării vânzătorului/unităţii service până la aducerea produsului în stare de utilizare normală şi al notificării în scris în vederea ridicării produsului sau predării efective a produsului către consumator. 

(3) Produsele de folosinţă îndelungată care înlocuiesc produsele defecte în cadrul termenului de garanţie vor beneficia de un nou termen de garanţie, care curge de la data preschimbării produsului. 

(4) Termenul de garanţie curge de la data vânzării produsului. Pentru bunurile de folosinţă îndelungată noi, obţinute prin tragere la sorţi la tombole, câştigate la concursuri, câştiguri la C.E.C., Loto-Prono şi similare sau acordate cu reducere de preţ ori gratuit de către operatorii economici, termenul de garanţie curge de la data intrării bunului respectiv în posesia câştigătorului. 

Art. 15. – (1) Restituirea contravalorii sau înlocuirea produsului achiziţionat ori a serviciului prestat se face imediat după constatarea imposibilităţii folosirii acestuia, dacă această situaţie nu este imputabilă consumatorului. 

(2) Restituirea contravalorii produsului sau serviciului se face la valoarea actualizată a acestuia, calculată în funcţie de indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Valoarea actualizată astfel calculată nu va putea fi mai mică decât contravaloarea produsului sau serviciului pe care operatorul economic obligat la restituire o percepe pentru produse sau servicii de acelaşi fel, în momentul restituirii. 

(3) Operatorul economic are aceleaşi obligaţii pentru produsul sau serviciul înlocuit ca şi pentru produsul sau serviciul vândut iniţial. 

(4) Persoanele împuternicite conform art. 54 să constate contravenţia şi să aplice sancţiunea prevăzută de prezenta ordonanţă vor stabili pentru produse şi servicii, odată cu sancţiunea, şi măsuri de remediere, înlocuire, restituirea contravalorii acestora sau restituirea sumelor încasate necuvenit de la consumatori, după caz. 

Art. 16. – (1) Consumatorul poate solicita plata unor despăgubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dispoziţiilor legale, în cazul remedierii ori al înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare. 

(2) Soluţionarea solicitării plăţii unor prejudicii morale sau daune conexe remedierii ori a înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare cerute de consumatori sau de operatorii economici este de competenţa instanţei judecătoreşti competente ori a organismului de mediere competent. 

Art. 17. – Vânzătorul asigură toate operaţiunile necesare repunerii în funcţiune, înlocuirii produselor ori remedierii serviciilor reclamate în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate, respectiv pentru vicii ascunse în cadrul duratei medii de utilizare, precum şi a celor ocazionate de transportul, manipularea, diagnosticarea, expertizarea, demontarea, montarea şi ambalarea acestora; vânzătorul suportă şi cheltuielile legate de acestea, situaţie care nu îl exonerează de răspundere pe producător în relaţia sa cu vânzătorul. 

CAPITOLUL IV

Informarea şi educarea consumatorilor

Art. 18. – Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate. 

Art. 19. – Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu la vedere, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia. 

Art. 20. – (1) Producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de garanţie, de valabilitate sau data durabilităţii minimale, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii. 

(2) Producătorul are obligaţia să îşi precizeze adresa în elementele de identificare, până la data aderării României la Uniunea Europeană. 

(3) Produsele de folosinţă îndelungată trebuie să fie însoţite de certificatul de garanţie şi, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de cartea tehnică ori de instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de producător. 

(4) Vânzătorul trebuie să informeze consumatorii despre preţul final al produsului sau despre tariful serviciului prestat, pe care îl suportă consumatorul, incluzând taxa pe valoarea adăugată şi toate taxele suplimentare, şi să ofere acestora toate informaţiile şi documentele tehnice care trebuie să însoţească produsul. 

(5) Toate informaţiile privitoare la produsele şi serviciile oferite consumatorilor, documentele însoţitoare, inclusiv cele referitoare la informaţiile privind securitatea produsului şi instrucţiunile de utilizare, precum şi contractele, inclusiv cele preformulate, trebuie să fie scrise în limba română, indiferent de ţara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi. 

Art. 21. – Informaţiile referitoare la serviciile prestate trebuie să cuprindă categoria calitativă a serviciului, timpul de realizare, termenul de garanţie, tariful, riscurile previzibile şi, după caz, declaraţia de conformitate. 

Art. 22. – Operatorii economici sunt obligaţi să demonstreze consumatorilor, la cererea acestora, cu ocazia cumpărării, modul de utilizare şi funcţionalitatea produselor ce urmează a fi vândute; la lansarea pe piaţă a produselor, aceştia sunt obligaţi să efectueze demonstraţii de utilizare. 

Art. 23. – Obligaţia de a informa pe consumator potrivit art. 19, 20, 21 şi 22 nu poate fi înlăturată prin invocarea secretului comercial sau profesional. 

Art. 24. – Se interzice prezentarea, prin orice mijloace, a afirmaţiilor şi indicaţiilor care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizează produsele şi serviciile şi care nu pot fi probate. 

Art. 25. – Preţurile şi tarifele trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit. 

Art. 26. – (1) Comercializarea produselor şi prestarea serviciilor se fac în locuri şi în spaţii autorizate, conform reglementărilor legale în vigoare. 

(2) Sunt obligatorii afişarea, în mod vizibil, a denumirii unităţii, a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze, precum şi afişarea şi respectarea orarului de funcţionare. 

(3) Orarele de funcţionare vor fi stabilite, după caz, în conformitate cu hotărârile administraţiei publice locale. 

CAPITOLUL V

Organe ale administraţiei publice pentru protecţia consumatorilor

Art. 27. – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, subordonat Guvernului, coordonează şi realizează politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor. 

Art. 28. – (1) Atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi relaţiile dintre aceasta şi alte organisme competente în domeniu se stabilesc prin hotărâri ale Guvernului. 

(2) Guvernul va stabili reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor pentru organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi, respectiv, pentru unele servicii publice ale ministerelor şi altor autorităţi ale administraţiei publice centrale, organizate în judeţe şi în municipiul Bucureşti. 

(3) Guvernul va stabili, prin hotărâri, reglementări-cadru în domeniul protecţiei consumatorilor, inclusiv reglementări privind modul de constituire, repartizare şi utilizare a unui fond de stimulare a personalului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. 

(4) Taxele care se percep de către serviciile sau organele administraţiei publice, cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor, se stabilesc conform legii, iar tarifele pentru încercările efectuate în laboratoare proprii, subordonate sau agreate, conform actelor normative în vigoare. 

Art. 29. – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în baza consultării cu alte organisme interesate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu cele neguvernamentale, elaborează reglementări referitoare la modalităţile concrete de colaborare şi de sprijinire reciprocă şi le propune spre aprobare Guvernului. 

CAPITOLUL VI

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor

Art. 30. – În sensul prezentei ordonanţe, asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sunt considerate organizaţii neguvernamentale, ca persoane juridice, conform legii, şi care, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor, în general. 

Art. 31. – Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare în consiliile consultative cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor, în care organele administraţiei publice sunt reprezentate, dacă îndeplinesc condiţiile prezentei ordonanţe. 

Art. 32. – Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor care apără drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, în general, sunt, de drept, parteneri sociali în consiliile consultative prevăzute în prezenta ordonanţă, dacă:

a) la nivel naţional, au cel puţin 3.000 de membri şi filiale în cel puţin 10 judeţe;

b) la nivel judeţean şi local, dacă au desfăşurat o activitate în domeniul protecţiei consumatorilor pe o perioadă de cel puţin 3 ani. 

Art. 33. – Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor care sunt constituite în scopul apărării intereselor numai ale membrilor lor pot deveni parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele consultative cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor şi în care organele administraţiei publice sunt reprezentate, numai dacă au cel puţin 800 membri. 

Art. 34. – După constituire, asociaţiile pentru protecţia consumatorilor vor solicita luarea lor în evidenţă de către organul administraţiei publice pentru protecţia consumatorilor de nivel central sau local, după caz. 

Art. 35. – Personalul de conducere şi salariaţii organelor de specialitate ale administraţiei publice, precum şi ale serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu atribuţii pe linia protecţiei consumatorilor nu au dreptul de a deţine funcţii în organele de conducere ale asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. 

Art. 36. – Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sunt consultate de către serviciile şi organismele administraţiei publice prevăzute la art. 35, potrivit competenţelor, la elaborarea dispoziţiilor şi procedurilor cu caracter general şi a altor lucrări care au ca scop protecţia consumatorilor, cu privire la:

a) cunoaşterea cerinţelor consumatorilor privind sortimentele, calitatea şi cantitatea produselor şi serviciilor;

b) formarea unei atitudini corecte a operatorilor economici angajaţi în producerea şi comercializarea produselor şi prestarea serviciilor, faţă de calitatea acestora;

c) prevenirea practicilor comerciale abuzive şi a publicităţii de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor. 

Art. 37. – Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au următoarele drepturi şi obligaţii:

a) de a fi sprijinite logistic de către organismele administraţiei publice centrale şi locale, în vederea atingerii obiectivelor lor;

b) de a primi sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale;

c) de a solicita autorităţilor competente luarea de măsuri în vederea opririi producţiei sau retragerii de pe piaţă a produselor ori serviciilor care nu asigură nivelul calitativ prescris în documentele stabilite de lege sau care pun în pericol viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor;

d) de a solicita operatorilor economici realizarea de produse şi servicii în condiţii speciale, în vederea satisfacerii nevoilor consumatorilor cu handicap sau de vârsta a treia;

e) de a fi consultate cu ocazia elaborării actelor normative, standardelor sau specificaţiilor care definesc caracteristicile tehnice şi calitative ale produselor şi serviciilor destinate consumatorilor;

f) de a solicita şi de a obţine informaţii asupra preţului şi caracteristicilor calitative ale produselor sau serviciilor, de natură să ajute consumatorul la luarea unei decizii asupra achiziţionării acestora;

g) de a informa opinia publică, prin mass-media, asupra deficienţelor de calitate ale produselor şi serviciilor, precum şi asupra consecinţelor vătămătoare ale acestora pentru consumatori;

h) de a introduce acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor;

i) de a solicita serviciilor sau organelor administraţiei publice, prevăzute la art. 35, efectuarea de analize şi încercări ale produselor destinate consumatorilor şi de a publica rezultatele;

j) de a iniţia acţiuni proprii, în vederea identificării cazurilor în care operatorii economici nu respectă drepturile consumatorilor prevăzute de lege, precum şi a cazurilor de neconformitate a produselor sau serviciilor, şi de a sesiza, în cadrul unei proceduri de urgenţă, serviciile sau organele de specialitate ale administraţiei publice abilitate să acţioneze în consecinţă. 

Art. 38. – Centrele de consultanţă şi informare a consumatorilor pot fi organizate la nivel de birouri în structura organizatorică a asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi desfăşoară activităţi gratuite în folosul acestora constând în informaţii, recomandări şi consultanţă privind problemele legate de achiziţionarea unui produs sau serviciu. 

Art. 39. – (1) Sumele primite de la bugetul de stat, prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, se utilizează exclusiv pentru înfiinţarea şi funcţionarea centrelor de consultanţă şi informare a consumatorilor, respectiv pentru:

a) salarizarea sau, după caz, remunerarea personalului utilizat în centrele de consultanţă şi informare a consumatorilor, care se va face în funcţie de timpul efectiv lucrat, până la nivelul maxim al funcţiei echivalente utilizate în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;

b) cheltuieli materiale efectuate pentru întreţinerea sediului şi a dotărilor aferente;

c) cheltuieli curente şi cele ocazionate de tipărirea materialelor informative. 

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se utilizează în condiţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, iar sumele rămase neutilizate la data încheierii exerciţiului financiar se restituie la bugetul de stat. 

Art. 40. – (1) Sumele primite de la bugetele locale prin hotărâri ale consiliilor locale sau, după caz, ale consiliilor judeţene vor fi utilizate în condiţiile stabilite prin convenţiile încheiate de acestea cu asociaţiile respective, conform legii. 

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se utilizează în condiţiile Legii nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, iar sumele rămase neutilizate se restituie bugetelor locale respective. 

Art. 41. – Controlul asupra activităţilor desfăşurate în centrele de consultanţă şi informare a consumatorilor din cadrul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, care au primit sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, se exercită de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. 

Art. 42. – Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale ale consumatorilor nu au drept de control al operatorilor economici. 

Art. 43. – Centrele de consultanţă şi informare a consumatorilor beneficiază de asistenţă de specialitate din partea personalului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, împuternicit în acest scop. 

CAPITOLUL VII

Consiliul consultativ

Art. 44. – La nivel central şi local – judeţ, oraş, comună – se constituie câte un consiliu consultativ pentru protecţia consumatorilor. Acesta are caracter consultativ şi asigură, la nivelurile respective, cadrul informaţional şi organizatoric necesar:

a) stabilirii şi aplicării politicii de protecţie a consumatorilor;

b) corelării acţiunilor diverselor organisme ale administraţiei publice cu cele ale organizaţiilor neguvernamentale care au rol în realizarea protecţiei consumatorilor. 

Art. 45. – Consiliul consultativ pentru protecţia consumatorilor este format din:

a) reprezentanţi ai tuturor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, care au competenţe cu caracter general sau special în domeniul protecţiei consumatorilor şi au structuri organizatorice la nivelul respectiv;

b) prefect sau primar, după caz, sau reprezentanţi ai acestora;

c) reprezentanţi ai asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor;

d) reprezentanţi ai altor organisme, după caz. 

Art. 46. – Guvernul stabileşte, în mod concret, componenţa, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Consiliului consultativ pentru protecţia consumatorilor, pe fiecare nivel în parte. 

CAPITOLUL VIII

Raporturile juridice dintre consumatorii prejudiciaţi şi operatorii economici

Art. 47. – Acţiunile în justiţie îndreptate de către asociaţiile pentru protecţia consumatorilor, înfiinţate în condiţiile prevăzute la art. 32 şi 33, împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor sunt scutite de taxe de timbru. 

Art. 48. – Ministerul Public poate interveni în acţiunile civile introduse, în care sunt implicate interesele consumatorilor. 

CAPITOLUL IX

Sancţiuni

Art. 49. – Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz. 

Art. 50. – (1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează:

a) încălcarea dispoziţiilor art. 4, art. 7 lit. a) a 2-a, a 3-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) prima şi a 2-a liniuţă, art. 15 alin. (1), cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 30.000 lei;

b) încălcarea dispoziţiilor art. 7 lit. a) a 4-a liniuţă, lit. b) a 3-a şi a 4-a liniuţă, cu amendă contravenţională de la 2.500 lei la 25.000 lei;

c) încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) a 3-a şi a 4-a liniuţă, art. 9, art. 10 lit. a)–f) şi art. 11, cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 4.000 lei;

d) încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 17–25 şi art. 26 alin. (1) şi (2), cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 3.000 lei. 

(2) Sancţiunile se pot aplica şi persoanelor juridice. 

Art. 51. – (1) Împiedicarea, sub orice formă, a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor de a exercita atribuţiile de serviciu referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora constituie contravenţie şi se sancţionează cu muncă în folosul comunităţii sau cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. 

(2) Nerespectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor care, potrivit art. 50, constituie contravenţie, dacă fapta a avut ca urmare vătămarea sănătăţii sau a integrităţii corporale a uneia sau mai multor persoane, se sancţionează cu amendă contravenţională de la 20.000 lei la 100.000 lei. 

(3) Nerespectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor care, potrivit art. 50, constituie contravenţie, dacă fapta a avut ca urmare afectarea gravă şi în mod repetat a intereselor economice ale unuia sau mai multor consumatori, se sancţionează cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 25.000 lei. 

(4) În cazul aplicării sancţiunii amenzii pentru săvârşirea faptei prevăzute la alin. (2) se va dispune şi închiderea definitivă a unităţii, putând fi dispusă aceeaşi măsură pentru săvârşirea faptei prevăzute la alin. (3). 

(5) Contravenienţii sunt obligaţi să suporte, potrivit prevederilor legale în vigoare, şi cheltuielile efectuate de terţi, persoane fizice sau juridice, în vederea vindecării persoanelor vătămate în calitatea lor de consumatori. 

Art. 52. – Valoarea amenzilor prevăzute la art. 50 şi 51 se va actualiza prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 53. – În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, contravenientul poate achita, în cel mult 48 de ore de la data încheierii sau, după caz, de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de art. 50, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. 

Art. 54. – (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 50 şi 51 se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. 

(2) În cazul sancţiunilor cu închisoare contravenţională, măsura se aplică de instanţa competentă, la sesizarea organului din care face parte agentul constatator. 

(3) Organele de poliţie sunt obligate să acorde, la cerere, sprijinul necesar persoanelor împuternicite prevăzute la alin. (1), aflate în exerciţiul funcţiunii, sau să le însoţească, după caz. 

(4) Organele de control prevăzute la alin. (1) pot preleva produse în vederea testării acestora în laboratoare. Contravaloarea produselor prelevate şi a cheltuielilor legate de testarea lor se suportă de către organul administraţiei publice, dacă în urma testării nu se constată neconformităţi faţă de cerinţele de securitate şi/sau de calitate prescrise ori declarate. În caz contrar, cheltuielile respective se suportă de către operatorul economic. 

Art. 55. – Pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate dispune următoarele măsuri:

1. oprirea definitivă a comercializării şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor care:

a) sunt periculoase, falsificate sau contrafăcute;

b) au termenul de valabilitate expirat sau data durabilităţii minimale depăşită;

c) sunt interzise consumului uman prin reglementări legale;

2. oprirea temporară a prestării serviciilor, importului, fabricaţiei, comercializării produselor sau a utilizării acestora la prestarea serviciilor, până la remedierea deficienţelor, în cazul în care:

a) produsele nu sunt testate şi/sau certificate conform normelor legale;

b) produsele nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, fără ca acestea să fie periculoase;

c) produsele nu prezintă elementele de identificare şi de caracterizare, precum şi documentele de însoţire, conform prevederilor art. 18–22;

d) se prestează servicii care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor;

3. distrugerea produselor periculoase oprite definitiv de la comercializare, dacă aceasta constituie singurul mijloc care face să înceteze pericolul. 

Art. 56. – (1) Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune una dintre următoarele sancţiuni complementare:

a) închiderea temporară a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni;

b) închiderea temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni;

c) închiderea definitivă a unităţii;

d) suspendarea sau retragerea definitivă, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. 

(2) Sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. a) poate fi aplicată în cazurile în care se constată:

a) lipsa condiţiilor igienico-sanitare pentru produsele şi serviciile nealimentare;

b) folosirea unor spaţii şi condiţii necorespunzătoare pentru producţie, depozitare sau comercializare;

c) nerespectarea condiţiilor impuse de producători privind manipularea, transportul, depozitarea şi comercializarea, dacă acestea sunt de natură să modifice, în mod periculos, caracteristicile iniţiale ale produsului respectiv;

d) lipsa specificaţiilor tehnice, a instrucţiunilor şi a procedurilor de lucru la producătorii şi prestatorii de servicii;

e) lipsa certificatelor sau a avizelor necesare eliberate de laboratoarele de încercări sau de omologări specifice;

f) lipsa certificatelor de conformitate. 

(3) Sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi aplicată în cazurile în care se constată:

a) folosirea practicilor de comercializare abuzive sau săvârşirea repetată a unor abateri sancţionate de organele de control în decurs de 6 luni de la prima constatare;

b) refuzul operatorului economic de a permite, în prima fază, controlul organelor de specialitate şi la care, în urma unui control ulterior, se constată deficienţe grave;

c) lipsa licenţei de fabricaţie a produselor alimentare pentru producători;

d) nerespectarea sau neacordarea certificatelor de garanţie pentru lucrările de prestări de servicii;

e) utilizarea în activitatea de service a unor piese sau componente neomologate. 

(4) Sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. c) poate fi aplicată în cazurile în care se constată:

a) importul cu bună ştiinţă al produselor care nu respectă condiţiile calitative prescrise sau declarate ori care sunt periculoase;

b) prestarea de servicii care pun în pericol viaţa, sănătatea sau siguranţa consumatorilor;

c) punerea în vânzare a produselor despre care operatorii economici controlaţi au cunoştinţă că sunt falsificate sau contrafăcute ori care au parametrii de securitate neconformi;

d) recondiţionarea unor produse alimentare retrase de la consumul uman ca fiind necorespunzătoare, prin adăugarea de aditivi sau alte substanţe ce nu se regăsesc în reţeta de fabricaţie, în urma căreia a rezultat un produs destinat comercializării în scopul consumului uman;

e) în cazul în care operatorul economic nu a sistat livrările sau nu a retras de la comercializare ori de la beneficiar produsele pentru care organele abilitate prin lege au constatat că sunt periculoase sau că nu îndeplinesc caracteristicile calitative prescrise ori declarate;

f) împiedicarea sub orice formă de către operatorul economic sau de către angajaţii acestuia a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor şi supravegherea calităţii produselor şi serviciilor să îşi exercite atribuţiile de serviciu referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor ce pot afecta viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor sau instigarea oricărei alte persoane împotriva acestor organe;

g) comercializarea de produse interzise prin reglementările legale în vigoare;

h) continuarea desfăşurării activităţii după dispunerea măsurii de închidere temporară, fără obţinerea acordului prevăzut la alin. (7);

i) nerespectarea măsurilor dispuse în temeiul art. 55. 

(5) În consecinţă, sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. d) va avea acelaşi regim, odată cu sancţiunea aplicată menţionată la alin. (1) lit. a), b) sau c), după caz. 

(6) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) lit. d) se aplică de către autorităţile publice competente care vor fi înştiinţate în acest sens. 

(7) Aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d) se suspendă numai cu acordul scris al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau al oficiilor judeţene pentru protecţia consumatorilor, după remedierea deficienţelor care au condus la aplicarea sancţiunii complementare. 

Art. 57. – Sancţiunile propuse pentru a fi aplicate potrivit art. 55 şi art. 56 alin. (1) lit. a)–c) se dispun, direct sau prin delegare, de către conducătorii autorităţilor publice prevăzute la art. 54, prin ordin sau decizie. 

Art. 58. – Sancţiunile contravenţionale complementare dispuse în condiţiile art. 55 şi 56 se vor materializa prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu. 

Art. 59. – Prevederilor art. 51, 55 şi 56 nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. 

Art. 60. – (1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea închisorii contravenţionale sau, dacă există consimţământul contravenientului, cu sancţiunea obligării acestuia la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. 

(2) La primul termen de judecată, instanţa poate acorda contravenientului, la cererea acestuia, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. 

(3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (2), instanţa procedează la transformarea amenzii în închisoare contravenţională. 

(4) Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se prescrie în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii. 

Art. 61. – (1) Produsele periculoase, falsificate sau contrafăcute se confiscă de organele abilitate de lege, la sesizarea agentului constatator, şi se distrug sau se valorifică, după caz, conform prevederilor legale. 

(2) Veniturile încasate ilicit de către operatorii economici, ca urmare a încălcării prevederilor art. 4, art. 7 lit. a) a 2-a, a 3-a şi a 4-a liniuţă, art. 7 lit. b) prima şi a 2-a liniuţă şi ale art. 7 lit. c) prima şi a 2-a liniuţă, se preiau la bugetul de stat de organele abilitate ale Ministerului Finanţelor Publice. 

Art. 62. – Prevederile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală. 

Art. 63. – Aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezenta ordonanţă nu înlătură răspunderea disciplinară a făptuitorilor. 

Art. 64. – Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu prevederile Codului civil. 

Art. 65. – Prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică:

a) pagubelor generate de produsele puse în circulaţie anterior datei intrării în vigoare a acesteia;

b) pagubelor rezultate din accidentele nucleare. 

CAPITOLUL X

Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 66. – Guvernul va lua măsurile necesare pentru organizarea executării prevederilor prezentei ordonanţe, precum şi pentru elaborarea de norme metodologice privind:

a) condiţiile de realizare a expertizelor tehnice, în cazul unor vicii ascunse, pe categorii de produse şi servicii;

b) modul de înlocuire, remediere sau restituire a contravalorii, pentru produsele sau serviciile care prezintă deficienţe;

c) măsuri de prevenire şi limitare a prejudicierii consumatorilor, precum şi condiţiile în care acestea pot fi luate de către organele administraţiei publice prevăzute la art. 54;

d) conţinutul şi competenţa de aprobare a documentelor care atestă nivelul calitativ al produselor şi serviciilor;

e) informarea şi educarea în domeniul protecţiei consumatorilor;

f) condiţiile în care asociaţiile pentru protecţia consumatorilor, constituite potrivit art. 33, pot deveni parteneri sociali cu drept de reprezentare;

g) desfăşurarea activităţii consiliilor consultative pentru protecţia consumatorilor;

h) măsurile suplimentare pentru protecţia unor categorii de consumatori, cum ar fi: copii, vârstnici, persoane cu handicap, segmente de populaţie aflate în situaţia de risc financiar ridicat, precum şi alte categorii de consumatori expuşi în mod deosebit riscului. 

Art. 67. – Începând cu anul 2001, numărul centrelor de consultanţă şi informare a consumatorilor pentru care se acordă sume de la bugetul de stat va fi stabilit prin hotărâre a Guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat pe anul respectiv, cu încadrarea în sumele aprobate cu această destinaţie. 

Art. 68. – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor aprobă sau modifică criteriile de evaluare şi selectare a asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor care înfiinţează şi funcţionează centre de consultanţă şi informare a consumatorilor, precum şi modelul de convenţie prevăzut la art. 40 alin. (1). 

Art. 69. – La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Legea nr. 4/1989 privind asigurarea şi controlul calităţii produselor şi serviciilor, Hotărârea Guvernului nr. 335/1990 privind unele măsuri din domeniul asigurării şi controlului calităţii produselor, lucrărilor de construcţii şi serviciilor, precum şi din cel al metrologiei, Hotărârea Guvernului nr. 545/1991 privind supravegherea calităţii produselor şi serviciilor în scopul prevenirii şi combaterii faptelor care pot afecta viaţa şi sănătatea oamenilor, animalelor ori calitatea mediului înconjurător, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă. 

N O T Ă:

Reproducem mai jos prevederile art. II alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi prevederile art. II din Legea nr. 37/2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, care nu sunt încorporate în prezenta formă republicată: 

– Art. II alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/2000:

„Dispoziţiile actelor normative emise în aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor se modifică şi se aplică în mod corespunzător.“ 

– Art. II din Legea nr. 37/2002:

„La data intrării în vigoare a prezentei legi, Ordonanţa Guvernului nr. 87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase şi Ordonanţa Guvernului nr. 88/2000 privind finanţarea centrelor de consultanţă şi informare a consumatorilor se abrogă.“