Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 − Republicare*)

M. Of. nr. 996 din 10 noiembrie 2005

 

Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. − Activitatea de medicină legală, parte integrantă a asistenţei medicale, constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei.

Art. 2. − (1) Activitatea de medicină legală asigură mijloace de probă cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului.

(2) În desfăşurarea activităţii de medicină legală, instituţiile de medicină legală colaborează cu organele de urmărire penală şi cu instanţele judecătoreşti, în vederea stabilirii lucrărilor de pregătire şi a altor măsuri necesare pentru ca expertizele, constatările sau alte lucrări medico-legale să fie efectuate în bune condiţii şi în mod operativ.

(3) Instituţiile de medicină legală contribuie la realizarea cercetării ştiinţifice în domeniul medicinei legale şi la îmbunătăţirea asistenţei medicale, prin elaborarea de opinii ştiinţifice medico-legale în cazurile solicitate de organele sanitare.

Art. 3. − (1) Orice ingerinţă în activitatea medico-legală este interzisă.

(2) Încălcarea prevederilor alin. (1) atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz.

Art. 4. − Instituţiile de medicină legală sunt singurele unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale.

Art. 5. − (1) Activitatea de medicină legală se realizează prin următoarele instituţii sanitare cu caracter public:

a) Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti, unitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii;

b) institutele de medicină legală din centrele medicale universitare, unităţi cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii;

c) serviciile de medicină legală judeţene şi cabinetele de medicină legală din oraşele nereşedinţă de judeţ, aflate în structura organizatorică a serviciilor de medicină legală judeţene, subordonate, din punct de vedere administrativ, direcţiilor de sănătate publică.

(2) Pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti funcţionează Comisia superioară medico-legală, cu sediul la acest institut.

(3) În cadrul institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare, precum şi în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti funcţionează comisii de avizare şi control al actelor medico-legale.

Art. 6. − (1) Activitatea instituţiilor de medicină legală este coordonată, din punct de vedere administrativ, de Ministerul Sănătăţii.

(2) Activitatea de medicină legală este coordonată, sub raport ştiinţific şi metodologic, de Ministerul Sănătăţii şi de Consiliul superior de medicină legală, cu sediul la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti.

(3) Ministerul Sănătăţii asigură controlul şi evaluarea activităţii de medicină legală.

Art. 7. − Serviciile prestate, potrivit art. 4, din dispoziţia organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti ori la cererea persoanelor interesate se efectuează contra cost, veniturile realizate urmând să fie utilizate de instituţiile de medicină legală conform prevederilor legale.

Art. 8. − (1) Cheltuielile necesare pentru efectuarea constatărilor, expertizelor, precum şi a altor lucrări medico-legale dispuse de organele de urmărire penală sau de instanţele judecătoreşti constituie cheltuieli judiciare care se avansează de stat şi se suportă, în condiţiile legii, după cum urmează:

a) dacă lucrările au fost dispuse de instanţele judecătoreşti, din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei;

b) dacă lucrările au fost dispuse de procurori, din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Public;

c) dacă lucrările au fost dispuse de organele de cercetare penală, din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(2) Sumele recuperate de la părţi sau de la alţi participanţi la proces, în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală, reprezentând cheltuielile prevăzute la alin. (1), se varsă la bugetul de stat.

Art. 9. − În activitatea lor medicii legişti au obligaţia de a sesiza autorităţilor competente orice încălcări ale legilor, care constituie infracţiuni, pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu sau ale convenţiilor internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Art. 10. − În cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege experţii medico-legali sunt obligaţi să depună, în scris, declaraţie de abţinere. În lipsa acesteia experţii medico-legali pot fi recuzaţi, potrivit legii.

Art. 11. − Angajarea, transferul şi desfacerea contractului individual de muncă al personalului cu pregătire superioară din instituţiile de medicină legală se fac de organele competente, potrivit legii, cu acordul Consiliului superior de medicină legală.

CAPITOLUL II

Organizarea şi atribuţiile Consiliului superior de medicină legală

Art. 12. − (1) Consiliul superior de medicină legală are următoarea componenţă:

a) directorii institutelor de medicină legală;

b) profesorii de medicină legală din ţară;

c) şeful comisiei de specialitate a Colegiului Medicilor din România;

d) 3 medici legişti din diferite servicii de medicină legală judeţene, numiţi prin ordin al ministrului sănătăţii;

e) preşedintele comisiei de specialitate din Ministerul Sănătăţii;

f) un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, numit prin ordin al ministrului sănătăţii;

g) un reprezentant al Ministerului Justiţiei, numit prin ordin al ministrului justiţiei;

h) un reprezentant al Ministerului Public, numit prin ordin al ministrului justiţiei;

i) un reprezentant al Ministerului Administraţiei şi

Internelor, numit prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.

(2) Preşedintele Consiliului superior de medicină legală este desemnat prin votul majorităţii membrilor Consiliului, pe o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. În caz de imposibilitate a exercitării atribuţiilor, preşedintele poate fi înlocuit de un alt membru al Consiliului, desemnat potrivit aceleiaşi proceduri.

(3) Directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti şi directorii institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare sunt numiţi, prin ordin al ministrului sănătăţii, pe bază de concurs.

(4) Concursul se organizează de Ministerul Sănătăţii, pe baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.

Art. 13. − Consiliul superior de medicină legală are următoarele atribuţii principale:

a) coordonează activitatea de medicină legală, din punct de vedere ştiinţific şi metodologic, împreună cu Ministerul Sănătăţii, în vederea asigurării unei practici medico-legale unitare pe întregul teritoriu al ţării;

b) studiază şi interpretează anual morbiditatea şi mortalitatea medico-legală şi informează despre acestea Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Ministerul Administraţiei şi Internelor;

c) iniţiază studii de criminologie şi alte studii interdisciplinare de interes social şi medico-legal, la nivel naţional;

d) sprijină, prin mijloace specifice, activitatea medico-sanitară;

e) propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii componenţa nominală şi modul de funcţionare ale Comisiei superioare medico-legale şi ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale;

f) întocmeşte raportul anual cu privire la situaţia practicii medico-legale la nivel naţional;

g) adoptă, în termen de 30 de zile de la data constituirii, regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.

Art. 14. − Consiliul superior de medicină legală se

întruneşte semestrial sau ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.

CAPITOLUL III

Atribuţiile instituţiilor sanitare care desfăşoară activitate de medicină legală

Art. 15. − Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti, precum şi celelalte institute de medicină legală, în limitele competenţei lor teritoriale, stabilite prin regulamentul de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe, au următoarele atribuţii principale:

a) efectuează, din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau la cererea persoanelor interesate, expertize şi constatări, precum şi alte lucrări medico-legale;

b) efectuează noi expertize medico-legale dispuse de organele de urmărire penală sau de instanţele judecătoreşti, precum şi în cazurile de deficienţe privind acordarea asistenţei medicale ori în cazurile în care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice;

c) execută examene complementare de laborator, solicitate de serviciile de medicină legală judeţene, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de persoanele interesate;

d) îndeplinesc, pentru judeţele în care îşi au sediul, respectiv pentru municipiul Bucureşti, atribuţiile ce revin serviciilor de medicină legală judeţene prevăzute în prezenta ordonanţă;

e) efectuează cercetări ştiinţifice în domeniul medicinei legale şi pun la dispoziţie învăţământului universitar şi postuniversitar materiale documentare, precum şi alte mijloace necesare procesului de învăţământ;

f) contribuie la sprijinirea asistenţei medicale atât prin analiza aspectelor medico-legale din activitatea unităţilor sanitare, cât şi prin efectuarea unor analize de specialitate, la cererea acestora;

g) propun Consiliului superior de medicină legală măsuri corespunzătoare în vederea asigurării, din punct de vedere metodologic, a unei practici unitare în domeniul medicinei legale pe întregul teritoriu al ţării;

h) avizează funcţionarea, în condiţiile legii, a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de îmbălsămare şi alte servicii de estetică mortuară.

Art. 16. − Directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti şi directorii institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare desemnează medicii legişti din subordine, care urmează să efectueze constatările medico-legale, expertizele şi noile expertize medico-legale.

Art. 17. − Serviciile de medicină legală judeţene au următoarele atribuţii principale:

a) efectuează expertize şi constatări medico-legale din dispoziţia organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti, precum şi în cazurile de deficienţe în acordarea asistenţei ori în cazurile în care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice;

b) efectuează orice altă expertiză sau constatare medico-legală, în cazul în care se apreciază că aceasta nu poate fi efectuată de cabinetul de medicină legală;

c) efectuează, cu plată, examinări medico-legale, la cererea persoanelor interesate, precum şi orice alte lucrări medico-legale, cu excepţia celor care intră în competenţa cabinetului de medicină legală;

d) efectuează noi expertize medico-legale, cu excepţia celor care intră în competenţa institutelor de medicină legală;

e) pun la dispoziţie catedrelor de medicină legală din universităţile de medicină şi farmacie, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale, de deontologia medicală şi de reglementările privind drepturile omului, materiale documentare, cadavre, ţesuturi şi alte produse biologice necesare procesului didactic;

f) pun la dispoziţie Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti şi institutelor de medicină legală materiale necesare pentru cercetarea ştiinţifică;

g) participă, la cererea instituţiilor sanitare şi a Colegiului Medicilor din România, la lucrările comisiilor de anchetă, instituite de acestea, şi contribuie, atunci când diagnosticul este incert, la clarificarea cauzelor care au provocat vătămarea integrităţii corporale, a sănătăţii sau decesul bolnavilor.

Art. 18. − Cabinetele de medicină legală au următoarele atribuţii principale:

a) efectuează orice expertiză şi constatare medico-legală, din dispoziţia organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti, cu excepţia celor care intră în atribuţiile serviciilor de medicină legală;

b) asigură, cu plată, efectuarea examinărilor medico-legale, la cererea persoanelor interesate;

c) asigură, cu plată, efectuarea altor lucrări medico-legale.

Art. 19. − Examinările medico-legale cerute de persoanele interesate se asigură de un medic legist al serviciului de medicină legală sau al cabinetului de medicină legală din raza teritorială de activitate, o singură dată aceleiaşi persoane, pentru aceeaşi faptă.

CAPITOLUL IV

Organizarea şi atribuţiile Comisiei superioare medico-legale şi ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale

Art. 20. − (1) Comisia superioară medico-legală este compusă din următorii membri permanenţi:

a) directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti;

b) directorul adjunct medical al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti;

c) directorii institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare;

d) şefii disciplinelor de profil din facultăţile acreditate din cadrul centrelor medicale universitare;

e) şeful disciplinei de morfopatologie de la Universitatea de Medicină „Carol Davila“ Bucureşti;

f) 4 medici primari legişti, cu experienţă în specialitate, desemnaţi la propunerea directorului general al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti.

(2) La lucrările Comisiei superioare medico-legale pot fi cooptaţi, în funcţie de specificul lucrărilor, profesori − şefi de disciplină, din diferite specialităţi medicale, precum şi specialişti din alte domenii ale ştiinţei, care pot contribui la lămurirea problemelor a căror rezolvare o cere justiţia în diferite expertize medico-legale.

(3) Preşedintele Comisiei superioare medico-legale este desemnat prin votul majorităţii membrilor Comisiei, pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

Art. 21. − (1) Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare este compusă din:

a) directorul institutului de medicină legală din centrul medical universitar respectiv;

b) 4 medici primari legişti, cu experienţă în specialitate, desemnaţi la propunerea directorului general al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti.

(2) La lucrările Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale pot fi cooptaţi, în funcţie de specificul lucrărilor, profesori − şefi de disciplină, din diferite specialităţi medicale.

(3) Preşedintele Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale este desemnat prin votul majorităţii membrilor Comisiei pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

Art. 22. − Componenţa nominală şi modul de funcţionare ale Comisiei superioare medico-legale şi ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea Consiliului superior de medicină legală.

Art. 23. − (1) Membrii Comisiei superioare medico-legale primesc o indemnizaţie pentru activitatea desfăşurată în afara funcţiei de bază, care nu face parte din salariul de bază, din bugetul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti, iar membrii comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale primesc o indemnizaţie, în aceleaşi condiţii, din bugetele institutelor de medicină legală.

(2) Cuantumul indemnizaţiei, stabilit în raport cu numărul şedinţelor la care participă membrii comisiilor, nu poate depăşi, în cursul unei luni, 25% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite.

(3) De indemnizaţia prevăzută la alin. (1) beneficiază şi persoanele cooptate la lucrările Comisiei superioare medico-legale şi ale comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare.

Art. 24. − (1) Comisia superioară medico-legală verifică şi avizează, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale şi se pronunţă asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale.

(2) În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare şi avizare, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii.

(3) Avizele Comisiei superioare medico-legale se trimit solicitanţilor în cel mult 40 de zile de la data cererii şi se comunică unităţilor de medicină legală care s-au pronunţat în cauza respectivă.

Art. 25. − (1) Comisiile de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală examinează şi avizează:

a) actele de constatare sau de expertiză medico-legală, efectuate de serviciile de medicină legală judeţene, în cazurile în care organele de urmărire penală sau instanţele judecătoreşti consideră necesară avizarea;

b) actele noilor expertize efectuate de serviciile medico-legale judeţene înainte de a fi transmise organelor de urmărire penală sau instanţelor judecătoreşti.

(2) Prevederile art. 24 alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală.

(3) Avizele comisiilor de avizare şi control al actelor medico-legale se transmit solicitanţilor în cel mult 30 de zile de la data cererii.

CAPITOLUL V

Controlul şi evaluarea activităţii de medicină legală

Art. 26. − În vederea asigurării controlului şi activităţii de medicină legală, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului justiţiei, se constituie comisii mixte, formate din medici legişti din cadrul Ministerului Sănătăţii şi din personal de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, care să verifice modul de efectuare a lucrărilor medico-legale.

Art. 27. − Comisiile mixte se constituie ori de câte ori există indicii cu privire la săvârşirea unor abateri în efectuarea lucrărilor medico-legale şi ministrul sănătăţii sau ministrul justiţiei solicită efectuarea unor verificări de către acestea.

Art. 28. − (1) Comisiile mixte verifică dacă lucrările medico-legale au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale.

(2) Verificările comisiilor mixte se finalizează printr-un raport scris.

(3) În cazul în care, în urma verificărilor efectuate, comisiile mixte apreciază că au fost încălcate unele dispoziţii legale, acestea sesizează, după caz, organele judiciare sau structurile competente ale Colegiului Medicilor din România.

Art. 29. − În vederea evaluării activităţii de medicină legală şi a activităţii de control desfăşurate de comisiile mixte se înfiinţează Consiliul de analiză şi evaluare a activităţii de medicină legală, format din:

a) ministrul sănătăţii, în calitate de preşedinte;

b) ministrul justiţiei;

c) ministrul administraţiei şi internelor;

d) procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie;

e) directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti şi directorii institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare.

Art. 30. − Consiliul de analiză şi evaluare a activităţii de medicină legală are următoarele atribuţii principale:

a) evaluează activitatea de medicină legală desfăşurată la nivel naţional;

b) analizează raportul cu privire la situaţia practicii medico-legale la nivel naţional, întocmit de Consiliul superior de medicină legală;

c) analizează activitatea comisiilor mixte şi a rapoartelor întocmite de acestea;

d) adoptă măsurile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii de medicină legală şi, prin aceasta, pentru o administrare mai eficientă a actului de justiţie.

Art. 31. − (1) Consiliul de analiză şi evaluare a activităţii de medicină legală se întruneşte semestrial sau ori de câte ori este necesar.

(2) Lucrările pregătitoare ale întrunirilor se asigură de secretariatele generale ale Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei.

CAPITOLUL VI

Finanţarea activităţii instituţiilor de medicină legală

Art. 32. − (1) Finanţarea activităţii Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti, a institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare, a serviciilor de medicină legală judeţene şi a cabinetelor de medicină legală se asigură din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, de la capitolul „Sănătate“, şi din veniturile proprii.

(2) Veniturile proprii prevăzute la alin. (1) se constituie din contravaloarea prestaţiilor medico-legale.

(3) Finanţarea serviciilor de medicină legală judeţene şi a cabinetelor de medicină legală se face prin direcţiile de sănătate publică, prin transferuri de la bugetul de stat cu această destinaţie, şi din veniturile proprii realizate.

(4) Sumele realizate din veniturile proprii, conform legii, rămân exclusiv la dispoziţia instituţiilor de medicină legală, în raport cu competenţa teritorială, urmând să fie utilizate conform prevederilor legale, pe destinaţiile aprobate prin legea bugetului de stat, şi se reportează anual cu aceeaşi destinaţie.

CAPITOLUL VII

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 33. − (1) Lista cuprinzând experţii din rândul cărora părţile interesate pot solicita, cu plată, medici legişti sau specialişti care să asiste experţii oficiali desemnaţi, potrivit legii, pentru anumite activităţi medico-legale este întocmită pe niveluri de competenţă, la propunerea Consiliului superior de medicină legală, şi aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii.

(2) Plata experţilor aleşi de părţi se face sub formă de onorariu, care se achită direct acestora de către părţile interesate, pe baza documentelor justificative.

Art. 34. − (1) Dispoziţiile din Codul de procedură penală şi din Codul de procedură civilă cu privire la expertize sunt aplicabile şi în cazul expertizelor medico-legale.

(2) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe se vor aproba, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului justiţiei, Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale.

Art. 35. − Tarifele pentru efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 36. − Prezenta ordonanţă intră în vigoare după 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 37. − În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe se va adopta, prin hotărâre a Guvernului, regulamentul de aplicare a dispoziţiilor ordonanţei.

Art. 38. − Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Decretul nr. 446/1966 pentru organizarea instituţiilor şi serviciilor medico-legale, publicat în Buletinul Oficial nr. 27 din 27 mai 1966, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.085/1966 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Decretului nr. 446/1966 pentru organizarea instituţiilor şi serviciilor medico-legale, publicat în Buletinul Oficial nr. 33 din 8 iunie 1966, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

N O T Ă:

Reproducem mai jos art. II din Legea nr. 459/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală şi art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, care nu au fost cuprinse în forma republicată a Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000:

− Art. II din Legea nr. 459/2001:

„Art. II. − În cuprinsul ordonanţei denumirile «Institutul de Medicină Legală „Prof. dr. Mina Minovici“ Bucureşti» şi «Ministerul Sănătăţii» se înlocuiesc cu «Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti», respectiv cu «Ministerul Sănătăţii şi Familiei».“ − Art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2001:

„Art. II. − La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă art. 30 şi 31 din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 19 septembrie 2000, precum şi orice alte dispoziţii contrare.“