Ordonanța Guvernului nr. 118/1999

M. Of. nr. 431 din 31 august 1999

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

O R D O N A N Ț Ă

privind achizițiile publice

 

În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României, precum și al art. 1 lit. D pct. 21 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

 

Guvernul României emite prezenta ordonanță.

 

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Secțiunea 1

Scop. Principii

Art. 1. − Prezenta ordonanță are drept scop stabilirea principiilor, cadrului general și a procedurilor pentru atribuirea contractului de achiziție publică, precum și a căilor de atac al actului sau deciziei autorității contractante care aplică una dintre procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică.

Art. 2. − Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică sunt:

a) libera concurență, respectiv asigurarea condițiilor pentru ca orice furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii, indiferent de naționalitate, să aibă dreptul de a deveni, în condițiile legii, contractor;

b) eficiența utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurențial și a criteriilor economice pentru atribuirea contractelor de achiziții publice;

c) transparența, respectiv punerea la dispoziție tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică;

d) tratament egal, respectiv aplicarea, în mod nediscriminatoriu, a criteriilor de selecție și a criteriilor pentru atribuirea contractului de achiziție publică, astfel încât orice furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii să aibă șanse egale de a i se atribui contractul respectiv;

e) confidențialitatea, respectiv garantarea protejării secretului comercial și a proprietății intelectuale a ofertantului.

Secțiunea a 2-a

Definiții

Art. 3. − În sensul prezentei ordonanțe, se înțelege prin:

a) achiziție publică − dobândirea, definitivă sau temporară, de către o persoană juridică, definită ca autoritate contractantă în sensul prevederilor art. 5, a unor produse, lucrări sau servicii, prin atribuirea unui contract de achiziție publică;

b) contract de achiziție publică − contract cu titlu oneros, încheiat, pe de o parte, între o autoritate contractantă, în calitate de achizitor, și, pe de altă parte:

(i) fie un furnizor de produse, denumit în continuare furnizor, caz în care contractul este contract de furnizare și are ca obiect furnizarea unuia sau mai multor produse, așa cum sunt acestea cuprinse în clasificările statistice oficiale, pe baza cumpărării, inclusiv în rate, sau a închirierii, aceasta din urmă cu sau fără opțiune de cumpărare, a acestor produse;

(ii) fie un executant de lucrări, denumit în continuare executant, caz în care contractul este contract de lucrări și are ca obiect execuția sau, după caz, atât proiectarea, cât și execuția, uneia sau mai multor lucrări de construcții, așa cum sunt acestea cuprinse în clasificările statistice oficiale, sau orice combinație a acestora, și care conduce sau nu la un rezultat, cum ar fi o construcție sau altele asemenea, menit să îndeplinească, prin el însuși, o funcție tehnico-economică, toate acestea denumite în continuare lucrări;

(iii) fie un prestator de servicii, denumit în continuare prestator, caz în care contractul este contract de servicii și are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, așa cum sunt acestea cuprinse în clasificările statistice oficiale, oricare dintre aceștia în calitate de contractor;

c) contract de concesiune de lucrări − contract de lucrări în care se prevede faptul că autoritatea contractantă, în calitate de achizitor, remunerează concesionarul, în calitate de contractor, în totalitate sau în parte, în contrapartida lucrărilor executate, prin cedarea dreptului de a exploata/administra rezultatul lucrărilor, în totalitate sau în parte;

d) persoană juridică afiliată − orice persoană juridică:

(i) asupra căreia o altă persoană juridică exercită o influență dominantă;

(ii) care exercită o influență dominantă asupra unei alte persoane juridice;

(iii) care, ca urmare a asocierii cu o altă persoană juridică, se află sub influența dominantă a unei alte persoane juridice;

e) contract-cadru − contract de achiziție publică, încheiat în scris, pe de o parte, între o autoritate contractantă, definită conform art. 5 alin. (1) lit. c)e) sau stabilită potrivit prevederilor art. 5 alin. (5), și, pe de altă parte, unul sau mai mulți furnizori, executanți sau prestatori, contract care are ca obiect stabilirea de condiții, în mod special a celor cu privire la prețuri și, după caz, la cantitățile care se vor achiziționa, condiții în baza cărora se vor atribui contracte de achiziții publice în decursul unei perioade viitoare;

f) consorțiu − asociere constituită pe bază de convenție civilă între două sau mai multe autorități contractante, fără a se constitui o nouă persoană juridică, în scopul atribuirii, în comun, a unui contract de achiziție publică;

g) fonduri publice − sume alocate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele locale, bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri extrabugetare, bugetul Fondului Proprietății de Stat, ajutoare financiare externe acordate României sau instituțiilor publice și credite externe contractate sau garantate de stat ori de autorități ale administrației publice locale, precum și împrumuturi interne contractate de autorități ale administrației publice locale;

h) influență dominantă − situație în care, în raport cu o persoană juridică, o altă persoană juridică sau alte persoane juridice, luate împreună, se află într-o poziție ierarhică superioară ori se află în cel puțin unul dintre următoarele cazuri:

(i) deține majoritatea capitalului subscris;

(ii) deține controlul majorității voturilor în adunarea generală;

(iii) numește conducătorul/consiliul de administrație/administratorul sau numește în componența consiliului de administrație/organului de conducere/de supraveghere mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia;

i) drept special sau exclusiv − dreptul care rezultă din orice formă de autorizare acordată, conform prevederilor legale, de o autoritate publică competentă și în baza căreia uneia sau mai multor persoane juridice li se rezervă dreptul de a desfășura una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la art. 6 alin. (1);

j) candidat − oricare furnizor, executant sau prestator, persoană fizică sau juridică, care solicită, printr-o scrisoare de interes, invitație de participare la o licitație restrânsă sau la o negociere competitivă;

k) ofertant − oricare furnizor, executant sau prestator, persoană fizică sau juridică, care a depus ofertă;

l) concurent − oricare prestator, persoană fizică sau juridică, care a depus soluție la un concurs de soluții;

m) ofertă − documentație care cuprinde propunerea tehnică și propunerea financiară;

n) propunere tehnică − document al ofertei, elaborat pe baza cerințelor din caietul de sarcini, stabilite de autoritatea contractantă;

o) propunere financiară − document al ofertei prin care se furnizează informațiile cerute prin documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei cu privire la preț, tarif, alte condiții financiare;

p) rețea publică de telecomunicații − infrastructura publică de telecomunicații care permite transportul semnale lor între diferite puncte terminale de rețea, prin cablu, microunde, mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice;

q) punct terminal de rețea − ansamblul conexiunilor fizice și specificațiile de acces tehnice aferente, care fac parte din rețeaua publică de telecomunicații și care sunt necesare pentru a asigura accesul în această rețea și realizarea eficientă a comunicării;

r) servicii publice de telecomunicații − serviciile de telecomunicații a căror prestare este încredințată de către autoritățile publice competente, în mod explicit și specific, cu deosebire uneia sau mai multor persoane juridice care desfășoară o activitate definită la art. 6 alin. (1) lit. d); ser vicii de telecomunicații sunt acele servicii care constau, în totalitate sau în parte, în transmiterea și direcționarea de semnale prin rețeaua publică de telecomunicații, prin procedee de telecomunicații, cu excepția radiodifuziunii și televiziunii;

s) specificații tehnice − cerințe de natură tehnică ale autorității contractante, care definesc caracteristici ale unui set de produse, servicii sau lucrări și care permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare în parte să fie descrisă, în mod obiectiv, într-o astfel de manieră încât să corespundă acelei necesități care este în intenția autorității contractante;

t) garanție pentru participare − depozit valoric pus la dispoziție autorității contractante de către ofertant înainte de depunerea ofertei;

u) garanție de bună execuție a contractului − depozit valoric, titluri de credit sau alte forme de garanție prevăzute de lege, puse la dispoziție autorității contractante, înainte de încheierea contractului, de către ofertantul invitat de autoritatea contractantă să încheie contractul de achiziție publică;

v) căi de atac − contestațiile sau acțiunile în justiție împotriva unor acte sau decizii invocate ca nelegale, care determină încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe și prin care se solicită:

(i) fie suspendarea, corectarea, repetarea, revocarea, modificarea sau anularea unui act, a unei decizii sau a unei proceduri aplicate de către autoritatea contractantă;

(ii) fie plata de despăgubiri ca urmare a unui act, a unei decizii sau a unei proceduri aplicate de autoritatea contractantă.

Secțiunea a 3-a

Domeniu de aplicare

Art. 4. − Prevederile prezentei ordonanțe se aplică pentru atribuirea oricărui contract de achiziție publică.

Art. 5. − (1) Este autoritate contractantă, în sensul prezentei ordonanțe:

a) oricare persoană juridică ce nu este de drept privat și:

(i) care este o autoritate publică, așa cum este aceasta definită în Constituția României, și care fie în cadrul ei se exercită calitatea de ordonator principal, secundar sau terțiar de credite, fie se finanțează din venituri extrabugetare; sau

(ii) în care se exercită calitatea de ordonator principal, secundar sau terțiar de credite și care nu este autoritate publică; sau

(iii) care nu este prevăzută la pct. (i) și (ii) și care se finanțează din venituri extrabugetare;

b) oricare persoană juridică, alta decât una dintre cele menționate la lit. a), care este instituție publică și se află în una dintre următoarele situații:

(i) fie este sub influența dominantă a uneia dintre persoanele juridice prevăzute la lit. a) sau a mai multora dintre acestea, luate împreună, respectiv este sub influență dominantă directă;

(ii) fie este sub influența dominantă a unei instituții publice prevăzute la pct. (i) sau a mai multora dintre acestea, luate împreună, respectiv este sub influență dominantă indirectă;

c) oricare persoană juridică, care, în mod cumulativ, îndeplinește următoarele condiții:

(i) este de drept privat;

(ii) este cu scop lucrativ;

(iii) este sub influența dominantă a uneia dintre persoanele juridice prevăzute la lit. a) sau b) sau a mai multora dintre acestea, luate împreună;

(iv) exercită, între activitățile sale, una sau mai multe dintre activitățile relevante prevăzute la art. 6 alin. (1);

d) oricare persoană juridică, care, în mod cumulativ, îndeplinește următoarele condiții:

(i) este de drept privat;

(ii) este cu scop lucrativ;

(iii) nu este sub influența dominantă a uneia dintre persoanele juridice prevăzute la lit. a), b) sau c) sau a mai multora dintre acestea, luate împreună;

(iv) exercită, între activitățile sale, una sau mai multe dintre activitățile relevante prevăzute la art. 6 alin. (1);

(v) beneficiază de drepturi speciale sau exclusive pentru activitățile relevante;

e) oricare persoană juridică, care, în mod cumulativ, îndeplinește următoarele condiții:

(i) este de drept privat;

(ii) este cu scop lucrativ;

(iii) exercită, între activitățile sale, una sau mai multe dintre activitățile relevante prevăzute la art. 6 alin. (1);

(iv) se consideră că beneficiază de drepturi speciale sau exclusive, în sensul definit la art. 7, pentru activitățile relevante.

(2) Oricare autoritate contractantă prevăzută la alin. (1) lit. a) și b), care finanțează contracte de achiziție publică ce se atribuie de către o altă persoană juridică, are obligația de a impune, prin contractul de finanțare, în condițiile stabilite de Guvern, aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe la atribuirea contractelor de achiziție publică respective de către persoana juridică care le atribuie.

(3) Este autoritate contractantă și consorțiul; în acest caz, prin convenție civilă, părțile desemnează din rândul lor acea persoană juridică care îi reprezintă în raporturile cu orice furnizor, executant sau prestator, în calitate de achizitor unic, acesta efectuând și operațiunile de încasări și plăți în numele părților asociate.

(4) Lista nominală cuprinzând persoanele juridice care sunt autorități contractante în sensul prevederilor alin. (1) lit. a)e) se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

(5) Guvernul are dreptul de a include pe lista prevăzută la alin. (4) și alte persoane juridice, altele decât cele care îndeplinesc condițiile menționate la alin. (1) lit. a)e), și anume persoane juridice care, în mod cumulativ, îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt de drept privat;

b) sunt cu scop lucrativ;

c) sunt sub influența dominantă, directă sau indirectă, a uneia dintre persoanele juridice prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b) sau a mai multora dintre acestea, luate împreună;

d) beneficiază de drepturi speciale sau exclusive sau nu au piață concurențială, în sensul Legii concurenței nr. 21/1996, cu modificările ulterioare; în acest ultim caz, numai după ce Ministerul Finanțelor solicită avizul Consiliului Concurenței, care, dacă nu este transmis în termen de 90 de zile de la primirea solicitării, se consideră a fi favorabil.

Art. 6. − (1) Activități relevante sunt următoarele:

a) punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate să asigure, în beneficiul publicului, activități în domeniul producției, transportului sau distribuției de:

(i) apă potabilă; sau

(ii) energie electrică; sau

(iii) combustibili gazoși sau energie termică și apă caldă, precum și furnizarea de apă potabilă, de energie electrică, de combustibili gazoși sau de energie termică și de apă caldă către aceste rețele;

b) exploatarea unui areal geografic în unul dintre următoarele scopuri:

(i) prospectarea sau extracția de petrol brut, gaze naturale, cărbuni sau alți combustibili solizi;

(ii) punerea la dispoziție transportatorilor care operează pe căi aeriene, maritime sau fluviale de aeroporturi, porturi maritime sau fluviale sau de alte terminale de rețea de transport;

c) exploatarea de rețele destinate să asigure prestarea de servicii în beneficiul publicului, în domeniul transportului pe calea ferată și transportului terestru de călători, programat;

d) punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele publice de telecomunicații sau asigurarea, în beneficiul publicului, a unuia sau mai multor servicii de telecomunicații.

(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) lit. a) nu sunt considerate ca fiind activități relevante, dacă, în cazurile enumerate în continuare, se îndeplinesc, în mod cumulativ, condițiile menționate la pct. (i) și (ii):

a) în cazul apei potabile și energiei electrice:

(i) producția de apă potabilă sau energie electrică este destinată desfășurării unei alte activități decât cele prevăzute la alin. (1);

(ii) alimentarea rețelei publice depinde numai de consumul propriu al furnizorului, iar cantitatea furnizată rețelei nu a depășit 30% din producția totală de apă potabilă sau energie electrică, avându-se în vedere media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs;

b) în cazul combustibililor gazoși, energiei termice și apei calde:

(i) producția de combustibili gazoși sau de energie termică și apă caldă este consecința inevitabilă a desfășurării unei alte activități decât cele prevăzute la alin. (1);

(ii) alimentarea rețelei publice este făcută numai în scopul de a exploata în mod economic această producție, iar cifra de afaceri rezultată din alimentarea rețelei nu a depășit 20% din cifra de afaceri totală realizată, avându-se în vedere media ultimi lor 3 ani, inclusiv anul în curs.

(3) Prestarea de servicii de transport efectuat cu autobuze sau autocare nu este considerată activitate relevantă în cazul în care și alte persoane juridice au dreptul să presteze același tip de servicii, în aceeași zonă geografică și în aceleași condiții.

Art. 7. − Se consideră că beneficiază de drepturi speciale sau exclusive o persoană juridică care se află în una dintre următoarele situații:

a) beneficiază, în scopul construirii rețelelor la care s-a făcut referire la art. 6 alin. (1) ori al amplasării de instalații pentru respectivele rețele:

(i) de o procedură de expropriere;

(ii) de un drept de folosință;

(iii) de un drept de a amplasa echipamentele rețele lor pe o cale publică de acces, deasupra sau dedesubtul acesteia;

b) aprovizionează cu apă potabilă, energie electrică, combustibili gazoși sau energie termică și apă caldă o rețea exploatată de o autoritate contractantă, definită conform art. 5 alin. (1) lit. c)e), care beneficiază de drepturi speciale sau exclusive.

Art. 8. − (1) Guvernul are dreptul de a stabili, prin hotărâre, faptul că activitatea de a exploata areale geografice, în scopul prospectării sau extracției de petrol brut, gaze naturale, cărbuni sau alți combustibili solizi, nu este considerată activitate relevantă în sensul prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) pct. (i) și că persoanele juridice care exercită una sau mai multe activități relevante definite la art. 6 alin. (1) lit. a), în scopul prospectării sau extracției de petrol brut, gaze naturale, cărbuni sau alți combustibili solizi, nu sunt considerate beneficiare de drepturi speciale sau exclusive în sensul prevederilor art. 7 lit. b) și numai pentru respectivele activități; Guvernul are dreptul de a hotărî astfel numai dacă prevederile legale în vigoare asigură îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiții:

a) nu este îngrădit dreptul de a solicita o autorizație în scopul exploatării unei astfel de arii geografice;

b) capacitatea tehnică și cea economico-financiară pe care trebuie să le aibă o persoană juridică pentru a se angaja în activități de prospectare sau extracție se stabilesc înainte de verificarea calificării respectivilor solicitanți aflați în competiție pentru obținerea autorizației;

c) autorizația pentru exercitarea activităților de prospectare sau extracție se acordă pe baza unor criterii obiective, referitoare la mijloacele pe care fiecare solicitant le are la dispoziție pentru desfășurarea acestor activități; criteriile respective sunt stabilite și publicate înainte de depunerea solicitărilor de autorizare și se aplică, într-o manieră nediscriminatorie, tuturor solicitanților;

d) toate condițiile și exigențele privind desfășurarea sau încetarea activității, inclusiv prevederile referitoare la obligațiile legate de desfășurarea activității, la redevențele și la participarea cu capital sau la veniturile persoanelor juridice, sunt stabilite și puse la dispoziție înainte de depunerea solicitărilor de autorizare și trebuie să fie aplicate într-o manieră nediscriminatorie; orice modificare care vizează aceste condiții și exigențe trebuie să fie aplicată tuturor persoanelor juridice implicate sau trebuie să fie amendată într-o manieră nediscriminatorie;

e) persoanele juridice nu sunt obligate, prin nici o prevedere legală sau de natură administrativă și prin nici un acord sau înțelegere, să furnizeze informații despre sursele, actuale sau avute în vedere, privind achizițiile pe care le efectuează; în mod excepțional, autoritățile publice competente au dreptul de a solicita astfel de informații exclusiv în scopul de a nu fi afectate apărarea și siguranța națională, moralitatea publică, politicile publice, protecția sănătății și vieții oamenilor, animalelor sau plantelor, protecția patrimoniului cultural național sau protecția proprietății industriale și comerciale.

(2) Persoanele juridice care beneficiază de prevederile alin. (1) sunt obligate să asigure aplicarea principiilor menționate la art. 2 pentru atribuirea contractelor de furnizare, de lucrări sau de servicii, precum și să transmită Ministerului Finanțelor informațiile solicitate cu privire la atribuirea contractelor respective.

Art. 9. − (1) O autoritate contractantă din domeniul apărării naționale, ordinii publice, siguranței și securității naționale are obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe, cu excepția cazului în care atribuie contracte de furnizare sau contracte de servicii, iar produsele și serviciile respective sunt în legătură cu producția sau comerțul de arme, muniție și sisteme de armament pentru război sau a cazului în care atribuirea contractului de servicii sau de furnizare ar putea conduce la difuzarea de informații contrare intereselor de apărare și securitate a țării, dar și în aceste cazuri, fără a afecta concurența pe piața produselor și ser viciilor care nu sunt destinate, în mod specific, unor scopuri militare.

(2) Lista cuprinzând produsele și serviciile la care se face referire la alin. (1), precum și procedurile pentru atribuirea unor astfel de contracte se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 10. − (1) Autoritatea contractantă definită la art. 5 alin. (1) lit. c)e) nu are obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe în vederea dobândirii de produse, lucrări sau servicii destinate:

a) fie altor scopuri decât desfășurării activităților relevante prevăzute la art. 6 alin. (1);

b) fie în scopul desfășurării uneia sau mai multor activități relevante în altă țară decât România, în condițiile în care realizarea acestui scop nu presupune utilizarea fizică a unei rețele sau a unui areal geografic din România.

(2) Totuși prevederile ordonanței se aplică în cazul atribuirii unui contract de achiziție publică de către o persoană juridică care desfășoară activități prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) pct. (i), dacă respectivul contract este în legătură:

a) fie cu prestarea de servicii de îmbunătățiri funciare și irigații sau cu proiecte privind lucrări de construcții hidrotehnice, dar numai în cazul în care volumul de apă, destinat aprovizionării cu apă potabilă, reprezintă mai mult de 20% din volumul total de apă pus la dispoziție de instalațiile de irigare, de drenaj sau de proiectele cu caracter hidrotehnic respective;

b) fie cu evacuarea sau cu tratarea apelor uzate.

(3) Autoritățile contractante definite la art. 5 alin. (1) lit. c)e) au obligația de a transmite Ministerului Finanțelor, la cererea acestuia, o notă cuprinzând activitățile din obiectul lor de activitate, pentru care acestea consideră că se aplică prevederile alin. (1).

(4) Guvernul hotărăște și publică periodic liste cuprinzând activitățile exceptate conform alin. (1), având în vedere însă, atunci când publică, să respecte elementele de confidențialitate menționate de autoritățile contractante în nota transmisă către Ministerul Finanțelor, care pot afecta interesele comerciale ale acestora.

Art. 11. − (1) Autoritatea contractantă care desfășoară o activitate relevantă definită conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. d) nu are obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe în cazul achiziției de produse, servicii sau lucrări destinate în mod exclusiv să îi permită să presteze unul sau mai multe servicii de telecomunicații, în cazul în care și alte persoane juridice au dreptul să presteze servicii de telecomunicații similare, în aceeași zonă geografică și în aceleași condiții.

(2) Autoritatea contractantă prevăzută la alin. (1) are obligația de a transmite Ministerului Finanțelor, la cererea acestuia, o notă cuprinzând serviciile de telecomunicații pentru care aceasta consideră că se aplică prevederile alin. (1).

(3) Guvernul hotărăște și publică periodic lista cuprinzând serviciile de telecomunicații exceptate conform alin. (1), având în vedere însă, atunci când publică, să respecte elementele de confidențialitate menționate de autoritățile contractante în nota transmisă către Ministerul Finanțelor, care pot afecta interesele comerciale ale acestora.

Art. 12. − (1) Autoritatea contractantă, definită la art. 5 alin. (1) lit. c)−e) sau stabilită potrivit prevederilor art. 5 alin. (5), nu are obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe atunci când urmează să atribuie un contract de achiziție publică, dacă se îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) achiziționează în scopul de a revinde sau de a închiria;

b) nu beneficiază de nici un drept special sau exclusiv cu privire la produsul pe care urmează să îl vândă sau să îl închirieze, iar alte persoane juridice au și ele dreptul de a vinde sau de a închiria produse similare, în aceleași condiții ca și autoritatea contractantă.

(2) Autoritățile contractante, definite la art. 5 alin. (1) lit. c)−e) sau stabilite potrivit prevederilor art. 5 alin. (5), au obligația de a transmite Ministerului Finanțelor, la cererea acestuia, o notă cuprinzând produsele și activitățile pentru care acestea consideră că se aplică prevederile alin. (1).

(3) Guvernul hotărăște și publică periodic liste cuprinzând produsele și activitățile exceptate conform alin. (1), având în vedere însă, atunci când publică, să respecte elementele de confidențialitate menționate de autoritățile contractante în nota transmisă către Ministerul Finanțelor, care pot afecta interesele comerciale ale acestora.

Art. 13. − Autoritățile contractante definite la art. 5 alin. (1) lit. c)−e) nu au obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe în următoarele cazuri:

a) pentru cumpărarea apei de suprafață sau din subteran în scopul desfășurării uneia sau mai multor activități dintre cele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) pct. (i);

b) pentru cumpărarea de energie sau de produse energetice ale industriei extractive în scopul desfășurării uneia sau mai multor activități dintre cele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) pct. (ii) și (iii) sau lit. b) pct. (i).

Art. 14. − Autoritatea contractantă nu are obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe atunci când atribuie contracte de achiziție publică, dacă:

a) contractul are caracter secret sau îndeplinirea sa implică măsuri speciale de securitate, în concordanță cu prevederile legale referitoare la apărarea națională, ordinea publică, precum și siguranța și securitatea națională;

b) procedurile de atribuire sunt stabilite ca urmare a:

(i) unui tratat sau a unui acord internațional ce vizează implementarea sau exploatarea unui proiect, în comun, cu unul sau mai mulți parteneri străini;

(ii) unui tratat, acord internațional sau a altor asemenea documente referitoare la staționarea de trupe;

(iii) aplicării unei proceduri specifice unor organizații internaționale sau unor donatori;

c) contractul este contract de servicii și se atribuie unei persoane juridice care este ea însăși autoritate contractantă și care prestează aceste servicii în baza unor drepturi exclusive stabilite conform prevederilor legale;

d) contractul are ca obiect:

(i) cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri/clădiri/alte bunuri imobiliare existente sau a drepturilor asupra acestora; totuși atribuirea contractelor pentru achiziția serviciilor de intermediere financiară, care se încheie, indiferent de formă, în legătură cu contractul de cumpărare sau închiriere, se supune prevederilor prezentei ordonanțe;

(ii) cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe de către instituții de radiodifuziune, precum și achiziția de timpi de emisie;

(iii) prestarea de servicii de telefonie, de telegrafie, telex și întreținere a rețelei, de radioficare și de comunicații prin satelit;

(iv) prestarea de servicii de arbitrare și conciliere;

(v) prestarea de servicii de intermediere financiară în legătură cu emiterea, cumpărarea, vânzarea sau transferul valorilor mobiliare, precum și prestarea de servicii de către Banca Națională a României;

(vi) angajarea de mână de lucru (contracte de muncă);

(vii) prestarea de servicii de cercetare-dezvoltare remunerate integral de către autoritatea contractantă și ale căror rezultate nu sunt necesare autorității contractante în propriul beneficiu.

Art. 15. − Contractul care are ca obiect achiziția publică atât de produse, cât și de servicii este considerat contract de servicii, dacă valoarea estimată a serviciilor este mai mare decât valoarea estimată a produselor prevăzute în contractul respectiv.

CAPITOLUL II

Proceduri pentru atribuirea contractului de achiziție publică

Art. 16. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a estima valoarea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit și de a stabili dacă această valoare, fără T.V.A., este superioară sau nu echivalentului în lei al pragului valoric prevăzut la art. 17.

(2) Valoarea contractului de achiziție publică trebuie estimată prin aplicarea regulilor stabilite de Guvern prin hotărâre.

Art. 17. − Pragul valoric este următorul:

a) pentru contractul de furnizare: 30.000 euro;

b) pentru contractul de servicii: 30.000 euro;

c) pentru contractul de lucrări: 125.000 euro.

Art. 18. − (1) Autoritatea contractantă trebuie să aplice, în condițiile prezentei ordonanțe, una dintre procedurile de mai jos, în scopul atribuirii unui contract de achiziție publică:

a) licitație deschisă, respectiv procedura prin care orice furnizor, executant sau prestator interesat are dreptul de a depune ofertă;

b) licitație restrânsă, respectiv procedura prin care numai furnizorii, executanții sau prestatorii selectați de către autoritatea contractantă sunt invitați de către aceasta să depună oferte;

c) negociere, care poate fi:

(i) negociere competitivă, respectiv procedura prin care autoritatea contractantă se consultă și negociază clauzele contractuale cu mai mulți furnizori, executanți sau prestatori;

(ii) negociere cu o singură sursă, respectiv procedura prin care autoritatea contractantă se consultă și negociază clauzele contractuale cu un singur furnizor, executant sau prestator;

d) cerere de oferte de preț, respectiv procedura prin care autoritatea contractantă solicită oferte de preț de la cel puțin 3, dacă este posibil, și, oricum, nu mai puțin de 2 furnizori, executanți sau prestatori.

(2) De asemenea, autoritatea contractantă are dreptul de a organiza un concurs de soluții, respectiv o procedură care îi permite să achiziționeze, în special în domeniul planificării teritoriale și urbane, al arhitecturii, al lucrărilor de construcții sau în cel al prelucrării datelor, o soluție, și anume un plan sau un proiect, prin selectarea acesteia, pe baze concurențiale, de către un juriu, cu sau fără acordarea de premii concurentului/concurenților câștigător/câștigători; concursul de soluții poate fi parte a unei proceduri care conduce la atribuirea unui contract de achiziție publică sau procedură independentă; regulile de organizare a concursului de soluții se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(3) Autoritățile contractante definite conform art. 5 alin. (1) lit. a) sau b), atunci când valoarea estimată, fără taxa pe valoarea adăugată, denumită în continuare T.V.A., a contractului de achiziție publică este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al pragului valoric prevăzut la art. 17:

a) au obligația de a atribui contracte de achiziție publică numai prin aplicarea uneia dintre procedurile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b);

b) au dreptul de a atribui contractul de concesiune de lucrări prin aplicarea oricăreia dintre procedurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c).

(4) Autoritățile contractante, definite conform art. 5 alin. (1) lit. c)−e) sau stabilite potrivit prevederilor art. 5 alin. (5), au dreptul, atunci când valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului de achiziție publică este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al pragului valoric prevăzut la art. 17, să atribuie contracte de achiziție publică prin aplicarea oricăreia dintre procedurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c).

(5) Autoritatea contractantă are dreptul:

a) dacă valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului de achiziție publică este egală sau mai mică decât echivalentul în lei a 1.500 euro; sau

b) în alte cazuri stabilite prin hotărâre a Guvernului, de a achiziționa produse, lucrări sau servicii, fără a aplica procedurile prevăzute la alin. (1) sau (2), respectiv numai pe bază de document contabil justificativ care, în acest caz, se consideră a fi contract de achiziție publică; autoritatea contractantă are însă și în acest caz obligația de a respecta prevederile art. 66 alin. (4).

Art. 19. − (1) Autoritatea contractantă, definită conform art. 5 alin. (1) lit. a) sau b), prin excepție de la prevederile art. 18 alin. (3) lit. a), are dreptul, atunci când valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului de achiziție publică este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al pragului valoric prevăzut la art. 17, de a aplica procedura prin negociere competitivă numai în următoarele cazuri:

a) atunci când, în urma aplicării unei proceduri prin licitație deschisă sau restrânsă:

A. nu a fost prezentată nici o ofertă; sau

B. au fost prezentate numai oferte care:

(i) fie nu au fost elaborate și prezentate în concordanță cu cerințele precizate în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei;

(ii) fie conțin în propunerea financiară prețuri care par, în mod evident, a nu fi rezultatul liberei concurențe;

(iii) fie conțin propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sunt, în mod evident, dezavantajoase pentru autoritatea contractantă;

(iv) fie sunt depuse după data limită de depunere a ofertelor;

(v) fie au fost depuse de către ofertanți care nu au îndeplinit condițiile de calificare prevăzute la art. 23 alin. (2) lit. A b);

(vi) fie, prin valoarea inclusă în propunerea financiară, fiecare dintre ele a depășit valoarea fondurilor alocate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv,

și, în toate situațiile prevăzute la lit. A și B, numai dacă, în mod cumulativ:

− autoritatea contractantă nu modifică substanțial cerințele prevăzute inițial în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei;

− autoritatea contractantă transmite, anterior declanșării procedurii prin negociere competitivă, spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții publice, un anunț de închidere a procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, anunț prin care declară că ofertele primite se află în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la lit. A și B; sau

b) în situații excepționale, temeinic motivate, atunci când autoritatea contractantă își propune să dobândească servicii sau lucrări care nu permit o estimare inițială a valorii contractului de achiziție publică datorită naturii serviciilor sau lucrărilor respective sau datorită riscurilor pe care le implică prestarea sau execuția acestora; sau

c) atunci când serviciile pe care autoritatea contractantă își propune să le dobândească sunt de așa natură încât caietul de sarcini nu poate fi elaborat cu precizia pe care o impune atribuirea unui contract de achiziție publică prin licitație deschisă sau restrânsă; sau

d) atunci când autoritatea contractantă achiziționează:

(i) produse ce urmează a fi fabricate; sau

(ii) lucrări ce urmează a fi executate, exclusiv în scopul cercetării științifice, experimentării sau dezvoltării tehnologice și numai dacă autoritatea contractantă nu urmărește asigurarea unei rentabilități sau acoperirea costurilor aferente cercetării științifice, experimentării sau dezvoltării tehnologice; sau

e) atunci când, ca urmare a organizării unui concurs de soluții, trebuie să atribuie contractul de achiziție publică unuia dintre concurenții câștigători ai concursului respectiv și numai dacă autoritatea contractantă transmite invitație de participare tuturor concurenților câștigători ai concursului respectiv;

f) în situație de forță majoră (calamitate naturală, conflagrație, alt caz temeinic motivat care nu a putut fi prevăzut și ale cărui circumstanțe nu se datorează sub nici o formă vreunei acțiuni a autorității contractante), dar numai pentru achiziționarea produselor, serviciilor, lucrărilor cu adevărat necesare pentru a face față situației de extremă urgență, într-o perioadă imediată, de regulă, nu mai mult de o lună. Pentru atribuirea contractelor de achiziție publică după această perioadă se consideră că autoritatea contractantă are suficient timp ca să poată recurge la aplicarea procedurii de atribuire prin licitație restrânsă, invocând motive de urgență pentru a putea accelera această procedură.

(2) Autoritatea contractantă definită conform art. 5 alin. (1) lit. a) sau b) are dreptul, atunci când valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului de achiziție publică este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al pragului valoric prevăzut la art. 17, de a aplica procedura prin negociere cu o singură sursă numai în următoarele cazuri:

a) atunci când produsele, lucrările sau serviciile pot fi furnizate, executate sau prestate doar de un singur contractor, din motive de natură tehnică, artistică sau din motive legate de protecția unui drept de exclusivitate asupra acestora; sau

b) atunci când autoritatea contractantă își propune să achiziționeze, în mod adițional, produse destinate:

(i) fie înlocuirii parțiale a echipamentelor și instalațiilor achiziționate anterior de la un anumit furnizor;

(ii) fie suplimentării echipamentelor sau extinderii instalațiilor achiziționate anterior de la un anumit furnizor;

și constată că aceste produse nu se pot achiziționa decât de la același furnizor, în vederea evitării incompatibilității sau dificultăților tehnice sporite de operare și întreținere pe care le implică achiziționarea de produse cu caracteristici tehnice diferite de cele deja achiziționate; autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa astfel de produse, prin aplicarea procedurii prin negociere cu o singură sursă, numai într-un interval de cel mult 3 ani de la atribuirea contractului inițial; sau

c) atunci când autoritatea contractantă își propune să achiziționeze servicii suplimentare sau lucrări suplimentare, care, deși nu au fost incluse în contractul de servicii, respectiv în contractul de lucrări, atribuit anterior unui contractor, au devenit, ca urmare a unor situații neprevăzute, necesare pentru finalizarea contractului în cauză și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:

(i) atribuirea să fie făcută aceluiași contractor;

(ii) serviciile/lucrările suplimentare:

− fie nu pot fi separate, din punct de vedere tehnic și economic, de contractul inițial, întrucât altfel ar aduce prejudicii majore autorității contractante;

− fie, deși separabile de contractul inițial, sunt strict necesare îndeplinirii contractului inițial;

(iii) valoarea estimată a acestuia nu trebuie să depășească 50% din valoarea contractului de servicii, respectiv de lucrări, atribuit inițial; sau

d) atunci când, ulterior atribuirii unui contract de servicii sau de lucrări, autoritatea contractantă își propune să achiziționeze noi servicii, respectiv noi lucrări, care sunt similare serviciilor sau lucrărilor achiziționate prin contractul atribuit inițial, și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:

(i) noile servicii sau lucrări sunt în conformitate cu cerințele cuprinse în caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii contractului inițial, iar această atribuire s-a realizat prin procedura de licitație deschisă sau prin procedura de licitație restrânsă;

(ii) în anunțul de participare pentru atribuirea contractului inițial de servicii sau de lucrări s-a precizat că, pentru achiziționarea ulterioară de servicii, respectiv de lucrări, similare, se va putea aplica procedura de negociere cu o singură sursă;

(iii) valoarea estimată a contractului inițial de servicii sau de lucrări s-a determinat inclusiv prin luarea în calcul a serviciilor similare, respectiv a lucrări lor similare ce se vor achiziționa ulterior;

(iv) autoritatea contractantă achiziționează astfel de servicii sau lucrări într-un interval de cel mult 3 ani de la atribuirea contractului inițial; sau

e) atunci când, ca urmare a organizării unui concurs de soluții, trebuie să atribuie contractul de achiziție publică concurentului câștigător al concursului respectiv.

Art. 20. − Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. d) numai în cazul în care:

a) valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului de achiziție publică este mai mică decât echivalentul în lei al pragului valoric prevăzut la art. 17; sau

b) se achiziționează servicii prevăzute și numai în condițiile stabilite de către Guvern prin hotărâre.

Art. 21. − În orice situație, autoritatea contractantă trebuie să asigure respectarea principiilor liberei concurențe, transparenței, tratamentului egal și confidențialității în relația cu furnizorii, executanții sau prestatorii interesați să participe la procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

Art. 22. − Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, în scopul de a evita aplicarea uneia dintre procedurile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a), b) sau, după caz, la lit. c).

CAPITOLUL III

Participarea la procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică

Secțiunea 1

Reguli generale

Art. 23. − (1) Orice furnizor, executant sau prestator, român sau străin, persoană fizică sau juridică, are dreptul de a participa, în condițiile prezentei ordonanțe, la procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică; furnizorul, executantul sau prestatorul străin beneficiază în România de același regim de care beneficiază și furnizorul, executantul sau prestatorul român în țara în care furnizorul, executantul sau prestatorul străin este rezident.

(2) Contractul de achiziție publică trebuie să se atribuie, după cum urmează:

A. În cazul aplicării procedurii prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a):

a) pe baza criteriului prevăzut la art. 62 lit. a) sau b) și luând totodată în considerare prevederile art. 41; și, în mod cumulativ,

b) prin verificarea, anterior evaluării ofertei, a îndeplinirii de către ofertanți a condițiilor de calificare, respectiv a condițiilor referitoare la:

(i) eligibilitate, în conformitate cu prevederile art. 27;

(ii) înregistrare în conformitate cu prevederile art. 28;

(iii) capacitatea tehnică și cea economico-financiară, în conformitate cu prevederile art. 29; verificarea capacității tehnice și a celei economico-financiare se face numai în cazul celor care nu au fost deja excluși de la procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute la pct. (i) și (ii).

B. În cazul aplicării procedurilor prevăzute la art. 18 lit. b) și c):

a) pe baza criteriului prevăzut la art. 62 lit. a) sau b) și luând totodată în considerare prevederile art. 41; și, în mod cumulativ,

b) prin verificarea, anterior evaluării ofertei, a documente lor suplimentare de calificare solicitate, în condițiile prezentei ordonanțe, în invitația de participare, candidaților selectați de către autoritatea contractantă sau prin reverificarea, dacă se solicită aceleași documente de calificare ca cele precizate în anunțul de participare, urmărind îndeplinirea cerințelor în conformitate cu prevederile art. 27, 28 și 29.

C. În cazul aplicării procedurii prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. d):

a) pe baza criteriului prevăzut la art. 62 lit. b); și, în mod cumulativ,

b) prin verificarea, anterior evaluării ofertei de preț, a îndeplinirii de către ofertanți a condițiilor de calificare, respectiv a condițiilor referitoare la:

(i) eligibilitate, în conformitate cu prevederile art. 27;

(ii) înregistrare, în conformitate cu prevederile art. 28.

(3) Este calificat orice ofertant/candidat care nu a fost exclus de la procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de calificare prevăzute la alin. (2).

(4) Autoritatea contractantă are obligația de a respecta caracterul confidențial al informațiilor prezentate de către ofertanți/candidați în scopul verificării îndeplinirii condițiilor de calificare.

Art. 24. − În cazul aplicării procedurii prin licitație deschisă, numărul de furnizori, de executanți sau de prestatori care au dreptul de a depune ofertă este nelimitat.

Art. 25. − (1) Orice furnizor, executant sau prestator are dreptul de a solicita invitație de participare pentru a depune ofertă, în cazul aplicării procedurii prin:

a) licitație restrânsă;

b) negociere competitivă, dacă autoritatea contractantă are obligația de a aplica prevederile art. 74 alin. (1).

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili candidații selectați, dintre candidații calificați, numai după ce s-a verificat îndeplinirea de către candidați a condițiilor de calificare; atunci când selectează candidații, autoritatea contractantă are obligația de a aplica criterii referitoare numai la capacitatea tehnică și cea economico-financiară.

(3) Numărul de candidați selectați trebuie să se încadreze între limita minimă și limita maximă a intervalului precizat în anunțul de participare sau să fie egal cu numărul precizat în anunțul de participare; acest număr trebuie să fie:

a) nu mai mic de 5 și nici mai mare de 20, în cazul aplicării procedurii prin licitație restrânsă;

b) nu mai mic de 3, dacă este posibil, și, în orice caz, cel puțin 2, în cazul aplicării procedurii prin negociere competitivă.

Art. 26. − Autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitație de participare:

a) candidaților selectați, atunci când aplică procedura prin licitație restrânsă sau prin negociere competitivă;

b) de regulă, la cel puțin 3 și, în orice caz, la nu mai puțin de 2 furnizori, executanți sau prestatori și în așa fel încât să asigure concurență, atunci când aplică procedura prin cerere de oferte de preț;

c) de regulă, la cel puțin 3 și, în orice caz, la nu mai puțin de 2 furnizori, executanți sau prestatori și în așa fel încât să asigure concurență, atunci când autoritatea contractantă definită la art. 5 alin. (1) lit. a) sau b) aplică procedura prin negociere competitivă și nu are obligația de a respecta prevederile art. 74 alin. (1);

d) de regulă, la cel puțin 3 și, în orice caz, la nu mai puțin de 2 furnizori, executanți sau prestatori și în așa fel încât să asigure concurență, atunci când autoritatea contractantă, definită la art. 5 alin. (1) lit. c)−e) sau stabilită potrivit prevederilor art. 5 alin. (5), se află în situația prevăzută la art. 74 alin. (3);

e) furnizorului, executantului sau prestatorului căruia ar fi probabil să i se atribuie contractul, atunci când aplică procedura prin negociere cu o singură sursă.

Secțiunea a 2-a

Criterii de selecție calitativă

Art. 27. − Poate fi exclus dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziție publică, respectiv nu este eligibil, orice ofertant/candidat care se află în oricare dintre următoarele situații:

a) este insolvabil sau în stare de faliment ori lichidare, afacerile îi sunt administrate de un judecător-sindic sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori este într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;

b) face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în una dintre situațiile prevăzute la lit. a);

c) a făcut obiectul unei condamnări care are autoritatea de lucru judecat pentru un delict în legătură cu conduita sa profesională;

d) nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și a contribuției pentru asigurările sociale de stat;

e) furnizează informații false în documentele de califi care;

f) a comis o gravă greșeală în materie profesională, pe care autoritatea contractantă o poate invoca aducând ca dovadă orice mijloc probant pe care îl are la dispoziție.

Art. 28. − Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita oricărui furnizor, executant sau prestator să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau de înregistrare/atestare ori apartenența din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din România sau din țara în care este stabilit, după caz, ori, în sensul de mai sus, să facă o declarație pe propria răspundere sau să prezinte un document edificator.

Art. 29. − Ofertanții/candidații au obligația de a prezenta documentele cerute de autoritatea contractantă, prin care dovedesc capacitatea tehnică și cea economico-financiară, precum și de a permite verificarea de către autoritatea contractantă a capacităților lor de producție, de realizare de studii, de cercetare-dezvoltare, precum și a sistemului de asigurare a calității.

Art. 30. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a face cunoscute furnizorilor, executanților sau prestatorilor cel puțin informații privind:

a) documentele de calificare pe care aceștia trebuie să le prezinte, precum și orice alte modalități care urmează să fie utilizate în scopul verificării eligibilității, înregistrării, capacității tehnice și capacității economico-financiare a acestora; și

b) numărul de candidați selectați care vor fi invitați să depună ofertă sau limitele între care se încadrează acest număr, atunci când aplică procedura prin licitație restrânsă sau prin negociere competitivă.

(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie precizate în anunțul de participare sau, după caz, în invitația de participare, în funcție de procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică aplicată.

Secțiunea a 3-a

Data limită de primire a scrisorii de interes

Art. 31. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a stabili și de a include în anunțul de participare data limită de primire a scrisorii de interes, respectiv a solicitării de a participa la procedura prin licitație restrânsă sau prin negociere competitivă.

(2) Data limită, stabilită de către autoritățile contractante definite conform art. 5 alin. (1) lit. a) sau b), nu trebuie să fie mai devreme de 37 de zile de la data transmiterii anunțului de participare, spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții publice.

(3) Autoritățile contractante, definite conform art. 5 alin. (1) lit. c)−e) sau stabilite potrivit prevederilor art. 5 alin. (5), au obligația, de regulă, de a stabili ca data limită să nu fie mai devreme de 37 de zile de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare; aceste autorități au însă și dreptul de a reduce această perioadă, dar în nici un caz data limită nu trebuie să fie mai devreme de 22 de zile de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare.

(4) Autoritatea contractantă are dreptul de a accelera aplicarea procedurii prin licitație restrânsă sau prin negociere competitivă, și anume de a reduce numărul de zile prevăzut la alin. (2) și (3), dar nu la mai puțin de 15 zile și numai în situația în care, din motive de urgență, respectarea numărului de zile prevăzut la alineatele respective ar cauza prejudicii autorității contractante; în acest caz, autoritatea contractantă are obligația de a include în anunțul de participare motivele aplicării accelerate a procedurii prin licitație restrânsă sau prin negociere competitivă.

(5) Furnizorii, executanții sau prestatorii au obligația ca, în momentul înaintării scrisorii de interes, să atașeze la aceasta documentele de calificare prevăzute în anunțul de participare.

CAPITOLUL IV

Documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei

Secțiunea 1

Conținutul documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei

Art. 32. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a asigura întocmirea documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei, care trebuie să cuprindă cel puțin:

a) informații generale privind autoritatea contractantă;

b) documentele de calificare prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a), după caz;

c) caietul de sarcini pe baza căruia trebuie să se elaboreze propunerea tehnică;

d) instrucțiuni privind date limită care trebuie respectate și formalități care trebuie îndeplinite, inclusiv cele privind garanția de participare și cea de bună execuție, referitoare la modul de prezentare și de depunere a ofertei, precum și la perioada de valabilitate a acesteia;

e) instrucțiuni privind modul de elaborare și de prezentare a propunerii financiare;

f) informații privind criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziție publică, precum și, în cazul în care se aplică criteriul prevăzut la art. 62 lit. a), algoritmul de calcul utilizat în scopul evaluării ofertelor;

g) instrucțiuni privind modul de utilizare a căilor de atac;

h) modelul contractului de achiziție publică, precum și condițiile generale de contractare sau, după caz, condițiile speciale de contractare.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a preciza în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei instituțiile competente de la care furnizorii, executanții sau prestatorii pot obține informații privind reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, care trebuie respectate pe parcursul îndeplinirii contractului respectiv și care sunt în vigoare la nivel național sau, în mod special, în regiunea sau în localitatea în care se execută lucrările ori se prestează serviciile.

Art. 33. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a asigura obținerea unui exemplar din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei de către:

a) orice furnizor, executant sau prestator care înaintează o solicitare în acest sens, în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin licitație deschisă;

b) toți candidații selectați conform art. 25 alin. (2), în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin licitație restrânsă sau prin negociere competitivă;

c) orice furnizor, executant sau prestator căruia i s-a transmis o invitație de participare, în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin cerere de ofertă;

d) furnizorul, executantul sau prestatorul căruia i s-a transmis o invitație de participare, în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin negociere cu o singură sursă.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili:

a) modalitatea în care furnizorii, executanții sau prestatorii care înaintează o solicitare pot obține exemplarul din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei; și

b) după caz, costul exemplarului din documentație și, eventual, al transmiterii acestuia, precum și condițiile de plată asociate.

(3) Modalitatea în care furnizorii, executanții sau prestatorii ori, după caz, candidații selectați pot obține exemplarul din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei trebuie să fie:

a) preluarea directă de către furnizor, executant sau prestator ori de către candidații selectați de la adresa direcției/compartimentului din cadrul autorității contractante pe care aceasta o precizează;

b) transmiterea exemplarului de către autoritatea contractantă, ca urmare a primirii solicitării prevăzute la alin. (1) lit. a) în cel mult 6 zile de la primirea acesteia;

c) transmiterea exemplarului de către autoritatea contractantă o dată cu transmiterea invitației de participare.

Secțiunea a 2-a

Dreptul de a solicita clarificări

Art. 34. − (1) Orice furnizor, executant sau prestator care a obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, un exemplar din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei are dreptul de a solicita, în scris, clarificări despre elementele cuprinse în aceasta.

(2) Autoritatea contractantă are obligația:

a) de a transmite răspuns la orice solicitare de clarificări numai acelor solicitări primite cu:

(i) 10 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor;

(ii) 7 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor, în cazul prevăzut la art. 48, precum și în cazul aplicării procedurii prin cerere de ofertă de preț;

b) de a transmite răspunsul la solicitările de clarificări numai până cu:

(i) 6 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor, în cazul prevăzut la lit. a) pct. (i);

(ii) 4 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor, în cazul prevăzut la lit. a) pct. (ii);

c) de a transmite conținutul răspunsului către toți furnizorii, executanții sau prestatorii care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, un exemplar din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective.

Art. 35. − Autoritatea contractantă are dreptul de a completa, din proprie inițiativă, în vederea clarificării, documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei. Orice astfel de completare trebuie comunicată de către aceasta, în scris, până la, după caz, 6 zile sau 4 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor, tuturor furnizorilor, executanților sau prestatorilor care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, un exemplar din documentația respectivă.

Secțiunea a 3-a

Caietul de sarcini

Art. 36. − Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice. Acestea definesc, după caz și fără a se limita la cele ce urmează, caracteristici referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, siguranță în exploatare, dimensiuni, precum și la sisteme de asigurare a calității, terminologie, simboluri, teste și metode de testare, ambalare, etichetare, marcare, condițiile pentru certificarea conformității cu standarde relevante sau altele asemenea; în cazul contractelor pentru lucrări, specificațiile tehnice se pot referi, de asemenea, și la reguli de proiectare și de calcul, inclusiv al costurilor, la verificarea, inspecția și condițiile de recepție a lucrărilor, la tehnici, procedee și metode de construcție, precum și la orice alte condiții cu caracter tehnic pe care autoritatea contractantă este capabilă să le de scrie, în funcție și de diverse acte normative și reglementări, în legătură cu lucrarea finală și cu materii prime sau materiale ori părți de lucrare implicate.

Art. 37. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a defini în caietul de sarcini și în contract specificațiile tehnice numai prin referire, de regulă:

a) fie la reglementări tehnice, așa cum sunt acestea definite în legislația internă referitoare la standardizarea națională, care sunt compatibile cu reglementările Comunității Europene;

b) fie, dacă nu există reglementări tehnice în sensul de la lit. a), la standarde naționale și altele asemenea, și anume, de regulă, în următoarea ordine de decădere:

(i) standarde naționale și altele asemenea care adoptă standarde europene și altele asemenea;

(ii) standarde naționale și altele asemenea care adoptă standarde internaționale și altele asemenea, care sunt acceptate de Comunitatea Europeană, în situația în care nu există stan darde europene și altele asemenea sau în situația în care nu s-au adoptat încă pe plan național unele standarde europene și altele asemenea;

(iii) alte standarde naționale și altele asemenea decât cele de la pct. (i) și pct. (ii);

c) fie la altele asemenea celor de la lit. a) și b).

(2) Guvernul hotărăște cu privire la aplicarea alin. (1), inclusiv excepțiile de la regulă, luând în considerare obligațiile asumate de România în relațiile cu Uniunea Europeană în domeniul Pieței interne sau, pe plan internațional, cu privire la politica de standardizare, precum și la cea de achiziții publice.

(3) Se interzice indicarea în caietul de sarcini a unor specificații tehnice care desemnează produse de o anumită origine/fabricație sau procedee speciale, în cazul în care introducerea acestor specificații tehnice are ca efect favorizarea, respectiv eliminarea, unuia sau mai multor ofertanți.

(4) În sensul prevederilor alin. (3), este interzisă indicarea unei mărci de fabrică sau de comerț, a unui brevet de invenție, a unei licențe de fabricație sau a unei anume origini ori producții. Totuși se admite o astfel de indicație, dar numai însoțită de mențiunea .sau echivalent” și numai în situația în care autoritatea contractantă nu are posibilitatea de a stabili în caietul de sarcini specificații tehnice suficient de precise și inteligibile pentru toate părțile interesate.

CAPITOLUL V

Elaborarea, prezentarea și evaluarea ofertei

Secțiunea 1

Elaborarea și prezentarea ofertei. Oferte alternative

Art. 38. − (1) Propunerea tehnică trebuie elaborată în concordanță cu cerințele cuprinse în caietul de sarcini; în cazul aplicării procedurii prin licitație deschisă, prin negociere cu o singură sursă sau prin cerere de ofertă, este obligatoriu ca la propunerea tehnică să fie atașate și documentele de calificare.

(2) Propunerea financiară se elaborează în așa fel încât să asigure furnizarea tuturor informațiilor solicitate prin documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, necesare evaluării financiare.

Art. 39. − Oferta are caracter ferm și obligatoriu, din punct de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă și trebuie să fie semnată pe propria răspundere de către ofertant sau de către o persoană împuternicită legal de acesta.

Art. 40. − (1) Mai mulți furnizori, executanți sau prestatori au dreptul de a se asocia și de a depune ofertă în comun, denumită în continuare ofertă comună, fără a fi obligați să își prezinte asocierea într-o formă legalizată; autoritatea contractantă are dreptul de a solicita legalizarea asocierii, în cazul în care oferta comună este declarată câștigătoare.

(2) Este obligatoriu ca fiecare dintre asociați să facă dovada că nu se află în situațiile prevăzute la art. 27 și să semneze oferta comună. Fiecare dintre aceștia își asumă obligația pentru oferta comună și răspunde pentru orice consecințe ale viitorului contract de achiziție publică.

(3) Asociații desemnează din rândul lor pe acela care, în cazul atribuirii contractului de achiziție publică, îi reprezintă în raporturile cu autoritatea contractantă, în calitate de contractor conducător, caz în care acesta efectuează și operațiunile de încasări și plăți în numele contractorilor asociați.

(4) Asociații nu au dreptul de a depune alte oferte, în mod individual, pe lângă oferta comună.

(5) Executantul/candidatul selectat sau, după caz, asociații, în cazul unei oferte comune, care participă la procedura pentru atribuirea unui contract de concesiune de lucrări are/au obligația de a include în ofertă lista cuprinzând persoanele juridice afiliate lor; concesionarul are obligația să actualizeze această listă în mod permanent până la finalizarea contractului de concesiune de lucrări.

Art. 41. − (1) Candidații selectați/furnizorii/executanții/prestatorii, precum și, după caz, cei asociați conform prevederilor art. 40 alin. (1) trebuie să depună o singură ofertă; este obligatoriu ca această ofertă să nu se abată de la cerințele prevăzute în caietul de sarcini.

(2) În cazul în care criteriul de evaluare a ofertelor este cel prevăzut la art. 62 lit. a), atunci, prin excepție de la prevederile alin. (1), ofertantul, respectiv ofertanții asociați, are/au dreptul de a depune în plus și alte oferte, denumite oferte alternative; acestea, și numai acestea, pot să se abată, într-o anumită măsură, de la cerințele prevăzute în caietul de sarcini pentru oferta de bază, respectiv cea prevăzută la alin. (1).

(3) Autoritatea contractantă are obligația de a prevedea în caietul de sarcini cerințele minime obligatorii pe care ofertele alternative trebuie să le îndeplinească pentru a fi luate în considerare. De asemenea, dacă autoritatea contractantă nu intenționează să permită depunerea de oferte alternative, atunci este obligatoriu ca aceasta să precizeze interdicția respectivă în anunțul de participare.

(4) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a respinge o ofertă alternativă doar pentru motivul că:

a) aceasta este întocmită utilizându-se specificații tehnice definite prin referire la standarde naționale și altele asemenea care adoptă standarde europene și altele asemenea; sau

b) în cazul în care aceasta ar putea fi declarată câștigătoare:

(i) contractul de furnizare pentru care s-a organizat procedura pentru atribuire se transformă în contract de servicii; sau

(ii) contractul de servicii pentru care s-a organizat procedura pentru atribuire se transformă în contract de furnizare.

Art. 42. − (1) Furnizorul/executantul/prestatorul/candidatul selectat are obligația să precizeze în ofertă, dacă autoritatea contractantă solicită, acea parte a contractului de achiziție publică pe care acesta intenționează să o subcontracteze.

(2) Autoritatea contractantă, atunci când urmează să atribuie un contract de concesiune de lucrări, are dreptul:

a) să impună executantului/candidatului selectat ca acesta să atribuie contracte de lucrări unor terțe părți într-un procent de minimum 30% din totalul lucrărilor ce fac obiectul concesiunii; sau

b) să solicite executantului/candidatului selectat să precizeze în ofertă valoarea contractelor de lucrări pe care acesta urmează să le atribuie unor terțe părți, ca efect al atribuirii unui contract de concesiune de lucrări.

(3) Autoritatea contractantă are obligația să precizeze în anunțul de participare sau în invitația de participare procentul minim impus la care se face referire la alin. (2) lit. a) sau faptul că executanților/candidaților selectați li se solicită să indice valoarea la care se face referire la alin. (2) lit. b).

(4) Executantul/candidatul selectat are dreptul să majoreze și să includă în ofertă procentul minim prevăzut la alin. (2) lit. a), stabilit de către autoritatea contractantă.

Art. 43. − Oferta nu se ia în considerare și nu se înregistrează dacă nu este însoțită de dovada constituirii garanției pentru participare.

Art. 44. − Autoritatea contractantă are obligația de a păstra confidențialitatea asupra conținutului ofertei, precum și asupra oricărei informații suplimentare solicitate ofertantului și a cărei dezvăluire ar putea să aducă atingere dreptului ofertantului de a-și proteja proprietatea intelectuală sau secretele comerciale.

Secțiunea a 2-a

Data limită pentru depunerea ofertei

Art. 45. − (1) Furnizorul, executantul sau prestatorul are obligația de a depune oferta la adresa și până la data limită pentru depunere, stabilite în anunțul sau în invitația de participare, și își asumă riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră.

(2) Oferta care este depusă la o altă adresă a autorității contractante decât cea stabilită de către aceasta sau după expirarea datei limită pentru depunere se returnează nedeschisă.

(3) Modalitățile în care ofertele pot fi transmise se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 46. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a stabili data limită pentru depunerea ofertelor; perioada fixată prin data limită pentru depunerea ofertelor nu trebuie să fie mai mică de:

a) 52 de zile de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții publice, în cazul aplicării procedurii de licitație deschisă;

b) 40 de zile de la data transmiterii invitației de participare pentru a depune ofertă, în cazul aplicării procedurii de licitație restrânsă;

c) 10 zile de la data transmiterii invitației de participare pentru a depune ofertă, în cazul aplicării procedurii prin cerere de oferte de preț.

(2) Autoritatea contractantă, prin excepție de la prevederile alin. (1), are dreptul de a stabili ca perioada fixată prin data limită pentru depunerea ofertelor să fie mai mică de 52 de zile, respectiv 40 de zile, dar nu mai mică de:

a) 36 de zile, de regulă, și în nici un caz mai mică de 22 de zile, de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții publice, în cazul aplicării procedurii de licitație deschisă;

b) 26 de zile de la data transmiterii invitației de participare pentru a depune ofertă, în cazul aplicării procedurii de licitație restrânsă, și numai în cazul în care anunțul de intenție a fost transmis de către autoritatea contractantă spre publicare:

(i) fie cu cel puțin 52 de zile;

(ii) fie cu cel mult 12 luni; înainte de data transmiterii spre publicare a anunțului de participare.

Art. 47. − (1) Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili data limită de depunere a ofertelor printr-un acord comun, încheiat în scris cu toți candidații selectați și numai respectând condiția ca fiecărui candidat selectat să i se asigure o perioadă egală pentru pregătirea și depunerea ofertei, în cazul aplicării procedurii prin:

a) negociere competitivă; sau

b) licitație restrânsă, dacă autoritatea contractantă este definită conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c)−e) sau stabilită potrivit prevederilor art. 5 alin. (5).

(2) În situația în care nu se ajunge la un acord comun, data limită nu trebuie, de regulă, să fie mai devreme de 24 zile și, în nici un caz, nu mai devreme de 10 zile, de la data transmiterii invitației de participare pentru a depune ofertă.

Art. 48. − Autoritatea contractantă are dreptul de a accelera aplicarea procedurii prin licitație restrânsă, și anume de a reduce numărul de zile prevăzut la art. 46 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b), dar nu la mai puțin de 10 zile, și numai în situația în care, din motive de urgență, respectarea numărului de zile prevăzut la respectivele articole ar cauza prejudicii autorității contractante.

Art. 49. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a prelungi în mod adecvat perioada fixată prin data limită pentru depunerea ofertelor dincolo de perioada minimă prevăzută la art. 46, 47 și 48, dacă:

a) datorită volumului și complexității lor, nu pot fi furnizate:

(i) documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) lit. b);

(ii) răspunsurile la clarificările solicitate cu privire la documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2);

b) oferta nu poate fi elaborată și depusă decât fie după vizitarea amplasamentelor, fie după consultarea la fața locului a documentelor-anexă la caietul de sarcini.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul, în mod excepțional, de a decala data limită pentru depunerea ofertei, caz în care aceasta are obligația de a comunica, în scris, tuturor furnizorilor, executanților sau prestatorilor care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, un exemplar din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei.

Secțiunea a 3-a

Modificarea, retragerea și valabilitatea ofertei

Art. 50. − Orice ofertant are dreptul de a-și modifica sau retrage oferta numai înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertei.

Art. 51. − Ofertantul nu are dreptul de a retrage sau a modifica oferta după expirarea datei limită pentru depunerea ofertelor, sub sancțiunea excluderii acestuia de la procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică și a pierderii garanției pentru participare.

Art. 52. − (1) Ofertantul are obligația de a menține oferta valabilă pe toată perioada de valabilitate a acesteia; perioada de valabilitate a garanției pentru participare va fi cel puțin egală cu perioada de valabilitate a ofertei.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanților, în circumstanțe excepționale, înainte de expirarea perioadei de valabilitate a ofertei, prelungirea acestei perioade; în cazul extinderii perioadei de valabilitate a ofertei, perioada de valabilitate a garanției pentru participare trebuie să fie prelungită în mod corespunzător.

(3) Ofertantul are obligația de a comunica autorității contractante dacă este de acord sau nu cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei.

(4) Ofertantul care nu este de acord cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei se consideră că și-a retras oferta, fără ca acest fapt să atragă după sine pierderea garanției pentru participare.

(5) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita modificarea ofertei de către ofertantul care este de acord cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei, iar acesta, la rândul său, nu are dreptul de a-și modifica oferta.

Secțiunea a 4-a

Comisia de evaluare. Juriul

Art. 53. − Autoritatea contractantă are obligația să constituie o comisie de evaluare care:

a) verifică:

(i) respectarea regulilor formale de depunere și prezentare a ofertei;

(ii) eligibilitatea candidatului/ofertantului;

(iii) înregistrarea candidatului/ofertantului;

(iv) capacitatea economico-financiară a candidatului/ofertantului;

(v) capacitatea tehnică a candidatului/ofertantului;

b) califică ofertantul și candidatul;

c) selectează candidatul;

d) stabilește care sunt completările și clarificările necesare cu privire la documentele de calificare sau la ofertă;

e) exclude candidatul sau ofertantul;

f) evaluează ofertele ofertanților calificați; mai întâi se evaluează propunerea tehnică;

g) respinge oferta;

h) stabilește oferta câștigătoare dintre ofertele admise;

i) îndeplinește alte atribuții specifice;

j) este formată din cel puțin 5 membri cu pregătire profesională și experiență relevantă.

Art. 54. − (1) Autoritatea contractantă are obligația să constituie, în scopul evaluării soluțiilor prezentate într-un concurs de soluții, un juriu care:

a) verifică respectarea regulilor formale de depunere și de prezentare a soluției;

b) evaluează soluțiile primite;

c) adoptă o decizie sau formulează o opinie;

d) îndeplinește alte atribuții specifice;

e) este format din cel puțin 3 membri, care au pregătire profesională și experiență relevantă; în situația în care concurenților li s-a solicitat o anumită calificare profesională, atunci cel puțin o treime din numărul membrilor juriului trebuie să aibă acea calificare sau una echivalentă.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a preciza, în anunțul de participare la concurs, dacă acesta este urmat de atribuirea unui contract de achiziție publică unuia dintre concurenții câștigători ai concursului.

Art. 55. − Nu au dreptul să fie membri în comisia de evaluare sau în juriu următoarele persoane:

a) soțul sau o rudă până la gradul al treilea inclusiv ori un afin până la gradul al treilea inclusiv, cu unul dintre ofertanți/candidați/concurenți;

b) persoanele care în ultimii 3 ani au avut contracte de muncă sau de colaborare cu unul dintre ofertanți/candidați/concurenți ori care au făcut parte din consiliul de administrație sau din orice alt organ de conducere și de administrație al acestora;

c) persoanele care dețin părți sociale sau acțiuni într-o proporție semnificativă din capitalul social subscris al unuia dintre ofertanți/candidați/concurenți.

Art. 56. − Autoritatea contractantă hotărăște dacă membrii comisiei de evaluare sau ai juriului, toți sau numai o parte din aceștia, sunt remunerați pentru activitatea respectivă.

Secțiunea a 5-a

Deschiderea și evaluarea ofertelor

Art. 57. − (1) Comisia de evaluare are obligația de a deschide ofertele la data și în locul indicate în anunțul sau în invitația de participare.

(2) Orice ofertant are dreptul de a fi prezent la deschidere.

Art. 58. − În cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, comisia de evaluare are obligația de a solicita, în scris și oricum înainte de a lua vreo decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră relevante cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv.

Art. 59. − (1) Comisia de evaluare are dreptul să respingă o ofertă în oricare dintre următoarele cazuri:

a) oferta nu respectă în totalitate cerințele prevăzute în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, cu excepția cazurilor în care sunt acceptate și oferte alternative;

b) oferta conține propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sunt, în mod evident, dezavantajoase pentru autoritatea contractantă;

c) explicațiile solicitate conform art. 58 nu sunt concludente sau credibile;

d) alte cazuri stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a respinge toate ofertele, în bloc, oricând până la data transmiterii comunicării prevăzute la art. 60 alin. (1) lit. a) pct. (i), dar numai dacă, în mod cumulativ:

a) această posibilitate a fost precizată în anunțul sau în invitația de participare;

b) înainte de luarea deciziei de respingere a tuturor ofertelor a fost obținut avizul conform al Ministerului Finanțelor.

Art. 60. − (1) Autoritatea contractantă are obligația:

a) de a transmite o comunicare, în scris, simultan:

(i) pe de o parte, ofertantului câștigător, în care se precizează faptul că oferta sa este câștigătoare și că este invitat în vederea încheierii contractului, iar pe de altă parte, fiecăruia dintre ceilalți ofertanți, în care se precizează fie că oferta a fost respinsă, fie că, deși admisă, oferta este necâștigătoare; sau

(ii) pe de o parte, candidaților selectați, comunicare ce reprezintă chiar invitația de participare, la care se atașează documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, iar pe de altă parte, fiecăruia dintre ceilalți candidați, în care se precizează faptul că a fost exclus, necalificat sau că, deși a fost calificat, este neselectat;

b) de a transmite comunicarea prevăzută la lit. a) în cel mult 10 zile de la data la care comisia de evaluare:

(i) fie a stabilit oferta câștigătoare;

(ii) fie a stabilit candidații selectați;

c) de a transmite, în scris, răspunsul la solicitarea prevăzută la alin. (2) în cel mult 5 zile de la primirea respectivei solicitări; atunci când răspunde unui ofertant a cărui ofertă, deși admisă, a fost declarată ca necâștigătoare, autoritatea contractantă trebuie să indice întotdeauna numele ofertantului câștigător, precum și caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare față de oferta respectivului ofertant necâștigător.

(2) Candidatul exclus, necalificat sau neselectat, precum și ofertantul a cărui ofertă este respinsă sau necâștigătoare au dreptul de a solicita, în scris, motivele excluderii, necalificării sau neselectării, respectiv ale respingerii ofertei ori declarării ofertei ca necâștigătoare; solicitarea trebuie transmisă în cel mult două zile lucrătoare de la data primirii comunicării prevăzute la alin. (1) lit. a).

(3) Autoritatea contractantă are dreptul să nu furnizeze anumite informații referitoare la atribuirea contractului și care ar putea fi cuprinse în ansamblul informațiilor pe care autoritatea contractantă trebuie să le furnizeze în acord cu prevederile alin. (1) lit. c), și anume în situația în care această furnizare:

a) ar conduce la neaplicarea unei prevederi legale și, implicit, ar fi contrară interesului public; sau

b) ar prejudicia interesele comerciale ale ofertanților/candidaților, inclusiv cele ale ofertantului a cărui ofertă a fost declarată câștigătoare; sau

c) ar prejudicia concurența loială între furnizori/executanți/prestatori.

Secțiunea a 6-a

Criterii pentru atribuirea contractului de achiziție publică

Art. 61. − Autoritatea contractantă are obligația să precizeze în anunțul de participare și în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei criteriul pe baza căruia se atribuie contractul și care, o dată stabilit, nu poate fi schimbat pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică.

Art. 62. − Criteriul menționat la art. 61 poate fi numai:

a) fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic;

b) fie, în mod exclusiv, prețul cel mai scăzut.

Art. 63. − (1) În cazul aplicării criteriului prevăzut la art. 62 lit. a), oferta stabilită ca fiind câștigătoare este oferta care întrunește punctajul cel mai mare rezultat din aplicarea unui algoritm de calcul.

(2) Algoritmul de calcul prevăzut la alin. (1) se stabilește pe baza aplicării unor variate criterii de evaluare a ofertei, în funcție de specificul fiecărui contract în parte, cum ar fi, după caz: termen de livrare sau de execuție, costuri curente, raportul cost/eficiență, caracteristici privind nivelul calitativ, estetic, tehnic sau funcțional, servicii postvânzare și asistență tehnică, angajamente privind livrarea de piese de schimb, subansambluri sau furnituri pe termen lung, condiții referitoare la aplicarea art. 105 alin. (4), alte elemente considerate relevante pentru evaluarea ofertelor, precum și prețul; aceste criterii trebuie să fie definite clar și, o dată stabilite, nu pot fi schimbate pe toată durata de aplicare a procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

(3) Autoritatea contractantă este obligată să precizeze în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, criteriile de evaluare a ofertei prevăzute la alin. (2), în ordinea importanței lor pentru evaluarea ofertei, precum și algoritmul de calcul detaliat care va fi aplicat.

Art. 64. − În cazul aplicării criteriului prevăzut la art. 62 lit. b), oferta stabilită ca fiind câștigătoare trebuie să respecte cel puțin nivelul minim de calitate impus prin caietul de sarcini.

Secțiunea a 7-a

Anularea aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică

Art. 65. − Autoritatea contractantă are dreptul să anuleze aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, numai dacă ia această decizie înainte de data transmiterii spre publicare a anunțului de atribuire a contractului de achiziție publică și numai în următoarele cazuri:

a) fiecare dintre ofertele depuse depășește valoarea fondurilor alocate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică;

b) nu a fost posibilă asigurarea unui nivel satisfăcător al concurenței, respectiv numărul de candidați/ofertanți este mai mic decât cel prevăzut, pentru fiecare procedură, de prezenta ordonanță;

c) circumstanțe excepționale afectează procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică sau este imposibilă încheierea contractului;

d) în alte situații specificate în mod expres în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei.

(2) Decizia de anulare nu creează vreo obligație a autorității contractante față de furnizorii, executanții sau prestatorii care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, un exemplar din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, față de candidați sau, după caz, față de ofertanți, cu excepția returnării garanției pentru participare.

(3) Autoritatea contractantă are obligația de a comunica, în scris, tuturor furnizorilor, executanților sau prestatorilor care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, un exemplar din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, precum și candidaților sau ofertanților atât încetarea obligațiilor pe care aceștia și le-au creat prin depunerea de oferte, cât și motivul anulării, în cazul în care anulează aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

CAPITOLUL VI

Încheierea, îndeplinirea și finalizarea contractului de achiziție publică

Secțiunea 1

 Încheierea contractului de achiziție publică

Art. 66. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare de către comisia de evaluare.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă nu ajunge să încheie contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, atunci aceasta are dreptul:

a) de a invita ofertanții, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute de către ofertele acestora, în vederea încheierii contractului;

b) de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

(3) Orice contract de achiziție publică trebuie încheiat în formă scrisă, cu excepția cazului prevăzut la art. 18 alin. (5).

(4) Autoritatea contractantă are obligația de a asigura obținerea și păstrarea documentelor justificative care dovedesc efectuarea oricărei achiziții publice.

(5) Autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică într-o perioadă de cel mult:

a) 30 de zile, în cazul contractelor de furnizare sau de servicii;

b) 60 de zile, în cazul contractelor de lucrări, de la data transmiterii comunicării prevăzute la art. 60 alin. (1) lit. a) pct. (i) și, în orice caz, nu mai devreme de 15 zile de la această dată.

Art. 67. − Ofertantul invitat de către autoritatea contractantă în vederea încheierii contractului de achiziție publică are obligația de a face dovada, până la data încheierii contractului respectiv, a constituirii garanției de bună execuție.

Art. 68. − Părțile semnatare ale contractului de achiziție publică au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractuale numai în cazul apariției unor circumstanțe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului de achiziție publică.

Art. 69. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a denunța unilateral contractul de achiziție publică, în cel mult 30 de zile de la apariția unor circumstanțe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului de achiziție publică și care conduc la modificarea clauzelor contractuale în așa măsură, încât îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară interesului public.

(2) În acest caz contractorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentru partea din contract îndeplinită până la data rezilierii.

Art. 70. − În cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către una dintre părți, partea lezată are dreptul de a cere rezilierea contractului de achiziție publică și de a pretinde plata de despăgubiri.

Secțiunea a 2-a

Evitarea concurenței neloiale

Art. 71. − Persoanele fizice sau juridice, care au participat, în orice fel, la întocmirea documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei sau care fac parte din comisia de evaluare constituită pentru atribuirea contractului respectiv, nu au dreptul de a fi ofertant sau ofertant asociat, sub sancțiunea nulității contractului în cauză.

Art. 72. − Contractorul nu are dreptul de a angaja, în scopul îndeplinirii contractului de achiziție publică, persoane fizice sau juridice care au participat la întocmirea documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei sau care au făcut parte din comisia de evaluare constituită pentru atribuirea contractului în cauză pe parcursul unei perioade de cel puțin 6 luni de la încheierea contractului, sub sancțiunea rezilierii contractului de către autoritatea contractantă.

CAPITOLUL VII

Transparență și publicitate

Secțiunea 1

Anunțul de intenție, anunțul de participare și anunțul de atribuire a contractului de achiziție publică

Art. 73. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a face cunoscută în mod public intenția de a efectua achiziții publice, scop în care trebuie să transmită spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții publice, în cel mult 30 de zile de la data începerii anului bugetar, un anunț de intenție pentru toate contractele de achiziție publică previzionate a fi atribuite, separat pentru produse, lucrări și servicii, în decursul următoarelor 12 luni de la publicarea acestui anunț, și a căror valoare estimată, fără T.V.A. este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 125.000 euro.

(2) Publicarea anunțului prevăzut la alin. (1) nu creează autorității contractante obligația de a efectua respectiva achiziție publică.

(3) Autoritatea contractantă, definită conform art. 5 alin. (1) lit. c)−e) sau stabilită potrivit prevederilor art. 5 alin. (5), face excepție de la prevederile alin. (1), în sensul că aceasta are dreptul de a transmite spre publicare anunțul de intenție oricând pe parcursul anului.

Art. 74. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții Publice, un anunț de participare, în toate cazurile în care, pentru atribuirea unui contract de achiziție publică, a cărui valoare estimată, fără T.V.A., este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al pragului valoric prevăzut la art. 17, aplică una dintre procedurile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a), b) sau c) pct. (i), precum și în cazul în care intenționează să organizeze un concurs de soluții.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), autoritatea contractantă definită conform art. 5 alin. (1) lit. a) sau b) nu are obligația, atunci când aplică procedura prin negociere competitivă, de a transmite spre publicare un anunț de participare:

a) în cazurile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a) A. d) pct. (ii), lit. f) sau e);

b) în cazul prevăzut la art. 19 alin. (1) lit. a) B și numai dacă autoritatea contractantă transmite invitație de participare tuturor ofertanților/candidaților care nu au fost excluși de la procedura pentru atribuirea prin licitație deschisă sau restrânsă aplicată anterior.

(3) Autoritatea contractantă, definită conform art. 5 alin. (1) lit. c)−e) sau stabilită potrivit prevederilor art. 5 alin. (5), nu are obligația de a transmite spre publicare un anunț de participare în situațiile:

a) când, în urma aplicării unei proceduri prin licitație deschisă, restrânsă sau negociere, procedură pentru care s-a publicat un anunț de participare, nu s-a primit nici o ofertă sau ofertele s-au aflat într-una dintre situațiile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a) B pct. (i)−(vi) și numai dacă autoritatea contractantă nu modifică substanțial cerințele prevăzute inițial în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei; sau

b) prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. d) și lit. f) și alin. (2) lit. a)−c); sau

c) atunci când, ulterior atribuirii unui contract de lucrări, autoritatea contractantă își propune să achiziționeze noi lucrări, care sunt similare lucrărilor achiziționate prin contractul atribuit inițial și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:

(i) noile lucrări sunt în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii contractului inițial, iar această atribuire s-a realizat prin procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere, procedură pentru care s-a publicat anunț de participare;

(ii) în anunțul de participare pentru atribuirea contractului inițial de servicii sau de lucrări s-a precizat că, ulterior, se pot achiziționa lucrări similare fără publicarea unui anunț de participare;

(iii) valoarea estimată a contractului inițial de lucrări s-a determinat inclusiv prin luarea în calcul a lucrărilor similare ce se vor achiziționa ulterior; sau

d) când se achiziționează produse cotate și tranzacționate la bursa de mărfuri; sau

e) când se atribuie contracte de achiziție publică în baza unui contract-cadru și numai dacă acest contract-cadru a fost atribuit prin aplicarea uneia dintre procedurile prevăzute la art. 18 alin.(1) lit. a)−c), pentru care s-a publicat un anunț de participare; sau

f) când beneficiază de posibilitatea valorificării unei oportunități de scurtă durată, extrem de avantajoasă și în urma căreia poate cumpăra produse la un preț considerabil mai scăzut decât cel practicat în mod normal pe piață; sau

g) când, ca urmare a organizării unui concurs de soluții, trebuie să atribuie contractul de achiziție publică concurentului câștigător sau unuia dintre concurenții câștigători ai concursului respectiv.

(4) Atunci când un concesionar este și autoritate contractantă potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b), acesta are obligația, în toate situațiile în care valoarea estimată a contractului de lucrări, fără T.V.A., este mai mare sau egală cu echivalentul în lei al pragului valoric prevăzut la art. 17 lit. c), de a transmite spre publicare, atunci când intenționează să atribuie contracte de lucrări unor terțe părți, un anunț de participare, cu excepția acelor situații care sunt similare celor prevăzute la alin. (2) pentru autoritățile contractante; nu sunt considerate terțe părți:

a) executanții asociați care depun o ofertă comună atunci când autoritatea contractantă intenționează să atribuie un contract de concesiune de lucrări;

b) persoanele juridice afiliate executantului/candidatului selectat sau executanților asociați.

(5) Atunci când un concesionar este și autoritate contractantă potrivit prevederilor art. 5 alin.(1) lit. a) și b), acesta are dreptul de a nu transmite spre publicare un anunț de participare, și anume numai în situația în care intenționează să atribuie contracte de lucrări persoanelor juridice afiliate care au fost incluse anterior în lista prevăzută la art. 40 alin. (5).

Art. 75. − Autoritatea contractantă are dreptul, în scopul asigurării unei transparențe maxime, de a face cunoscut anunțul de participare și prin alte mijloace de informare locale, naționale sau internaționale, dar numai după publicarea anunțului respectiv în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții publice și cu obligația de a respecta întocmai conținutul și forma anunțului publicat în Monitorul Oficial al României.

Art. 76. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții publice, un anunț de atribuire a contractului de achiziție publică, nu mai târziu de 48 de zile de la data încheierii contractului de achiziție publică.

(2) Autoritatea contractantă care a organizat un concurs de soluții are obligația de a transmite spre publicare un anunț al rezultatului concursului respectiv nu mai târziu de 48 de zile de la data deciziei juriului.

(3) În cazul aplicării procedurii prin cerere de ofertă de preț, autoritatea contractantă nu are obligația de a respecta prevederile alin. (1).

Art. 77. − Guvernul hotărăște:

a) numărul de zile al perioadei în care, începând de la data primirii anunțurilor prevăzute la art. 19 alin.(1) lit. a), art. 73, 74 și 76, Regia Autonom㠄Monitorul Oficial al României” are obligația de a publica aceste anunțuri;

b) numărul de zile al perioadei în care, începând de la data publicării anunțurilor, Regia Autonom㠄Monitorul Oficial al României” are obligația de a distribui Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții publice.

Art. 78. − Conținutul anunțurilor prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a), art. 73, 74 și 76, precum și al invitației de participare va fi stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Secțiunea a 2-a

Forme de comunicare

Art. 79. − (1) Orice comunicare, solicitare, informare, notificare și altele asemenea prevăzute în prezenta ordonanță trebuie să se transmită sub formă de document scris.

(2) Orice document scris trebuie înregistrat în momentul transmiterii și al primirii.

(3) Orice document scris trebuie confirmat de primire, cu excepția documentelor care confirmă primirea.

(4) Scrisoarea de interes, prevăzută la art. 31 alin. (1), poate fi transmisă prin una dintre următoarele forme:

a) scrisoare prin poștă;

b) telegramă;

c) telex;

d) telefax;

e) telefon.

Furnizorul, executantul sau prestatorul care a transmis scrisoarea de interes prin una dintre formele prevăzute la lit. b)−e) are obligația de a asigura transmiterea acesteia și prin forma prevăzută la lit. a), înainte de expirarea datei limită prevăzute la art. 31 alin. (1); data poștei este considerată data de transmitere.

Art. 80. − Autoritatea contractantă are obligația de a nu face nici o discriminare între ofertanți/candidați din punct de vedere al formei în care aceștia transmit sau primesc documente, decizii sau alte comunicări.

CAPITOLUL VIII

Dosarul achiziției publice

Art. 81. − (1) Autoritatea contractantă are obligația de a întocmi dosarul achiziției publice.

(2) Documentele care trebuie să fie incluse în dosarul achiziției publice, precum și modul de păstrare a acestuia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 82. − Dosarul achiziției publice se păstrează de către autoritatea contractantă atâta timp cât contractul de achiziție publică produce efecte juridice și, în orice caz, nu mai puțin de 5 ani de la data finalizării contractului respectiv.

Art. 83. − La cerere, dosarul achiziției publice este pus la dispoziție oricărei autorități publice interesate, spre consultare, cu condiția ca nici o informație să nu fie dezvăluită, dacă dezvăluirea ei ar fi contrară legii, ar împiedica aplicarea legii, ar afecta interesul public, ar prejudicia interesul comercial legitim al părților sau ar afecta libera concurență, dar fără a se limita drepturile ce decurg, potrivit legii, pentru organele abilitate, de a ridica documente care pot servi la dovedirea fraudelor, contravențiilor sau infracțiunilor.

CAPITOLUL IX

Căi de atac

Secțiunea 1

Dispoziții generale privind utilizarea căilor de atac

Art. 84. − (1) Actele sau deciziile nelegale care determină încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe pot fi atacate pe cale administrativă și/sau în justiție.

(2) Autoritatea contractantă este competentă să soluționeze contestațiile înaintate pe cale administrativă. Autoritatea contractantă are obligația să indice în anunțul de participare sau, după caz, în invitația de participare denumirea, adresa, telefonul, faxul și telexul compartimentului din cadrul autorității contractante unde se transmit/depun contestațiile.

(3) Acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui arie teritorială de competență se află sediul autorității contractante. Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secția de contencios administrativ a curții de apel.

Art. 85. − (1) Are dreptul de a utiliza căile de atac prevăzute de prezenta ordonanță orice persoană fizică sau juridică dintre cele care întrunesc condițiile menționate la art. 23 alin. (1), numai dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziție publică pentru a cărui atribuire se aplică prevederile prezentei ordonanțe;

b) suferă, riscă să sufere sau a suferit un prejudiciu, ca o consecință directă a unui act nelegal sau a unei decizii nelegale, ce determină încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe.

(2) Se respinge contestația ori, după caz, acțiunea în justiție a persoanei fizice sau juridice care nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la alin. (1).

(3) Acțiunea în justiție se introduce numai după epuizarea căii de atac a contestației pe cale administrativă și numai de către acele persoane care au înaintat contestații, precum și pentru acele capete de cerere care au făcut obiectul atacului pe cale administrativă. Acțiunea în justiție se introduce numai atunci când autoritatea contractantă nu a răspuns unei contestații în termenul aplicabil în speță prevăzut în prezenta ordonanță, ori atunci când contestatarul nu este satisfăcut de răspunsul primit în termen legal.

(4) Prin exceptare de la prevederile alin. (3) poate introduce o acțiune în justiție, fără ca în prealabil să fi înaintat o contestație pe cale administrativă:

a) orice persoană fizică sau juridică, care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) și care nu a fost în nici un fel implicată în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică, dar numai după publicarea anunțului de atribuire a contractului de achiziție publică respectiv și nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data publicării anunțului de atribuire, precum și numai în scopul solicitării de despăgubiri;

b) orice participant încă implicat în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică, numai pentru a ataca măsurile corective decise de autoritatea contractantă ca efect al soluționării contestației sau contestațiilor, dacă poate dovedi că:

(i) fie măsurile corective sunt la rândul lor nelegale și determină încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe;

(ii) fie măsurile corective, deși legale, sunt incomplete și, ca urmare, este încă alterată respectarea principiilor prevăzute la art. 2 din prezenta ordonanță;

c) orice ofertant, numai în cazul în care autoritatea contractantă încheie contractul de achiziție publică mai devreme de 15 zile de la data transmiterii comunicării prevăzute la art. 60 alin. (1) lit. a) pct. (i), dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data publicării anunțului de atribuire.

(5) Despăgubirile se solicită numai prin acțiune în justiție, introdusă exclusiv în acest scop și numai după soluționarea pe cale administrativă a contestației sau în justiție a acțiunilor prevăzute la alin. (3) și alin. (4) lit. b). Acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui arie teritorială de competență se află sediul autorității contractante. Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secția de contencios administrativ a curții de apel.

(6) Persoana fizică sau juridică care introduce acțiune în justiție în condițiile prevăzute la alin. (3), (4) sau la alin. (5) are obligația de a notifica, de îndată, autorității contractante despre aceasta, precum și de a asigura primirea notificării de către autoritatea contractantă în cel mult 3 zile lucrătoare de la data introducerii acțiunii; dovada notificării cade în sarcina persoanei fizice sau juridice respective.

Art. 86. − (1) Nu se contestă și nu se atacă în justiție:

a) alegerea procedurii pentru atribuirea unui contract de achiziție publică;

b) alegerea criteriului pentru atribuirea contractului de achiziție publică;

c) alegerea numărului de candidați selectați;

d) respingerea tuturor ofertelor;

e) acordarea preferinței interne;

f) suspendarea aplicării procedurii pentru atribuirea unui contract de achiziție publică;

g) anularea aplicării procedurii pentru atribuirea unui contract de achiziție publică.

(2) Orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 85 alin. (1) este îndreptățită să sesizeze Ministerul Finanțelor în legătură cu oricare dintre deciziile autorității contractante prevăzute la alin. (1), caz în care Ministerul Finanțelor are dreptul de a declanșa anchetă administrativă.

Art. 87. − (1) Ori de câte ori primește o contestație înaintată în termen sau o notificare privind introducerea unei acțiuni în justiție, autoritatea contractantă suspendă, în mod obligatoriu, procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică în cauză pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare de la data înaintării contestației sau a primirii notificării; decizia de suspendare se comunică de îndată, de către autoritatea contractantă, tuturor participanților încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică la data înaintării contestației sau primirii notificării.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), autoritatea contractantă are dreptul de a nu suspenda procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică în cauză, în oricare dintre următoarele situații:

a) fie contestația nu este înaintată în termenul aplicabil în speță, prevăzut de prezenta ordonanță, fie persoana care o înaintează nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 85 alin. (1), fie contestația nu este întocmită potrivit prevederilor art. 89;

b) contestația este în mod evident nejustificată sau conținutul acesteia este în mod evident neserios;

c) prin suspendarea aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică există pericolul iminent de a afecta grav un interes public major pe care autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să îl argumenteze.

(3) Procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică nu se suspendă în cazul acțiunilor în justiție prevăzute la art. 85 alin. (5).

(4) În oricare dintre cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), autoritatea contractantă comunică, de îndată, contestatarului rezoluția motivată de respingere a contestației și transmite tuturor participanților, încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică la data înaintării contestației, câte o copie de pe conținutul contestației și de pe rezoluția sa.

(5) Autoritatea contractantă are dreptul de a decide prelungirea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), în scopul protejării intereselor sale, ale contestatarului sau, după caz, ale celui care a introdus acțiune în justiție ori ale celorlalți participanți încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică în cauză, dar perioada de suspendare aferentă soluționării unui atac, atât pe cale administrativă, cât și în justiție, nu poate depăși în total, de regulă, 30 de zile și în nici un caz 60 de zile.

(6) Prevederile alin. (1)−(5) se aplică fără a îngrădi, în vreun fel, capacitatea instanțelor de judecată competente de a decide suspendarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, în termenul prevăzut de prezenta ordonanță pentru hotărârea de măsuri provizorii, cu excepția prevăzută la alin. (3).

(7) Perioada de suspendare atrage după sine prelungirea, în mod corespunzător, a oricărei perioade afectate prin suspendare, cu excepția perioadelor prevăzute pentru exercitarea căilor de atac.

Art. 88. − (1) De îndată ce primește o contestație sau o notificare privind introducerea unei acțiuni în justiție, autoritatea contractantă are obligația să înștiințeze despre aceasta și despre decizia sa motivată de a suspenda sau nu procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică pe toți participanții încă implicați în respectiva procedură și Ministerul Finanțelor, anexând copie de pe contestația/notificarea primită și, după caz, rezoluția sa la contestație; de asemenea, autoritatea contractantă comunică tuturor participanților încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică, precum și Ministerului Finanțelor, în termen de două zile lucrătoare de la producerea lor, toate actele și deciziile ulterioare referitoare la contestația/acțiunea în justiție în cauză.

(2) Participanții încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică au dreptul de a se asocia, prin comunicare scrisă depusă la sediul autorității contractante în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea înștiințării prevăzute la alin. (1), la contestația înaintată autorității contractante; cei care se asociază la o contestație au aceleași drepturi și răspunderi cu cel care a inițiat contestația. Participanții încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică care nu se asociază unei contestații potrivit prevederilor prezentului alineat, pierd dreptul de a ataca, atât pe cale administrativă cât și în justiție, actul sau decizia invocată ca nelegală prin contestația înaintată inițial.

(3) În cazul unei acțiuni înaintate în justiție, participanții încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică, dacă nu au decăzut din dreptul lor potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, au dreptul de a formula la instanța competentă cereri de intervenție în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea înștiințării prevăzute la alin. (1); cei care nu formulează cereri de intervenție potrivit prevederilor prezentului alineat pierd dreptul de a ataca, atât pe cale administrativă cât și în justiție, actul sau decizia împotriva cărora s-a introdus acțiune în justiție.

Secțiunea a 2-a

Soluționarea contestației

Art. 89. − (1) Forma de atac pe cale administrativă a actelor și deciziilor nelegale, care determină încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe, este contestația.

(2) Sub sancțiunea decăderii contestația trebuie înaintată autorității contractante în cursul perioadei aplicabile în speță dintre cele prevăzute în prezentul alineat, după cum urmează:

a) fie în cel mult 10 zile lucrătoare de la data publicării unui anunț de participare;

b) fie în cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii unei comunicări, înștiințări, invitații, documentații sau a altora asemenea, transmise de către autoritatea contractantă, cu excepția comunicării prevăzute la art. 60 alin. (1) lit. a) pct. (i);

c) fie în alte cazuri decât cele prevăzute la lit. a), b) și d), în cel mult 5 zile lucrătoare din momentul luării la cunoștință, în orice mod, despre un act ori o decizie a autorității contractante, dar nu mai mult de 20 de zile din momentul în care contestatarul ar fi putut lua la cunoștință despre actul sau decizia în cauză;

d) fie în cel mult 15 zile de la data primirii comunicării prevăzute la art. 60 alin. (1) lit. a) pct. (i).

(3) Data înaintării contestației se consideră data primirii acesteia de către autoritatea contractantă; dovada înaintării contestației în cursul perioadei aplicabile în speță dintre cele prevăzute la alin. (2) este în sarcina celui care înaintează contestația.

(4) Contestația trebuie formulată în scris și trebuie înaintată la adresa și prin formele de comunicare indicate de către autoritatea contractantă în anunțul/invitația de participare; la primirea contestației, autoritatea contractantă are obligația de a o înregistra și de a îi înștiința, de îndată, pe ceilalți participanți încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică și Ministerul Finanțelor, potrivit prevederilor art. 88 alin. (1).

(5) Contestația trebuie să precizeze actul sau decizia invocată ca nelegală, articolul din prezenta ordonanță și, după caz, din alte acte normative, pe care contestatarul îl consideră încălcat, interesele lezate și/sau prejudiciile pe care le-a suferit, le suferă sau le poate suferi, modul în care așteaptă să fie rezolvat cazul în speță și baza legală a propunerii.

(6) Autoritatea contractantă este în drept să respingă orice contestație care nu satisface, în mod cumulativ, cerințele prevăzute în prezentul articol.

(7) Contestatarul este îndreptățit să transmită o copie de pe contestația respectivă, spre știință, și Ministerului Finanțelor.

Art. 90. − (1) Imediat după primirea unei contestații, autoritatea contractantă verifică contestația, estimează temeinicia acesteia și:

a) fie respinge contestația, informând, de îndată, motivat, în această privință contestatarul, pe toți participanții încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică și Ministerul Finanțelor, dacă:

(i) cel care înaintează contestația nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 85 alin. (1) sau a decăzut din dreptul său potrivit prevederilor aplicabile în speță ale prezentei ordonanțe;

(ii) contestația este înaintată după expirarea perioadei aplicabile în speță sau nu satisface alte cerințe prevăzute la art. 89;

(iii) contestația este în mod evident nejustificată sau conținutul acesteia este în mod evident neserios.

b) fie reține contestația în vederea soluționării.

(2) Pentru fiecare contestație reținută în vederea soluționării, autoritatea contractantă are obligația de a formula o rezoluție motivată într-o perioadă de cel mult 10 zile lucrătoare de la data înaintării contestației.

(3) În vederea formulării rezoluției sale motivate autoritatea contractantă se poate consulta cu contestatarul și cu toți cei care s-au asociat contestației; de asemenea, autoritatea contractantă poate iniția consultări și cu ceilalți participanți încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

(4) Ori de câte ori autoritatea contractantă reține, în vederea soluționării, mai multe contestații împotriva aceluiași act sau aceleiași decizii invocate ca nelegale, are obligația să soluționeze în mod unitar toate contestațiile primite; perioada de 10 zile lucrătoare prevăzută la alin. (2) se poate prelungi, pentru contestațiile depuse mai devreme, până la expirarea unei perioade de cel mult 10 zile de la data înaintării ultimei contestații, cu condiția ca decizia de prelungire să fie comunicată tuturor participanților încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică și Ministerului Finanțelor, o dată cu înștiințarea privind primirea ultimei contestații pe care o transmite în temeiul art. 88 alin. (1).

(5) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite participanților încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică și Ministerului Finanțelor, până cel mai târziu la data expirării perioadei prevăzute la alin. (2) sau, după caz, la alin. (4), o comunicare scrisă indicând pentru fiecare contestație în parte care sunt textele de lege aplicabile în speță și rezoluția sa motivată.

(6) Oricare dintre contestatari este îndreptățit să introducă acțiune în justiție împotriva actului sau deciziei contestate, dacă nu a primit din partea autorității contractante comunicarea prevăzută la alin. (5) în cursul primelor 5 zile lucrătoare după expirarea perioadei prevăzute la alin. (2) sau, după caz, la alin. (4); sub sancțiunea decăderii, acțiunea în justiție trebuie introdusă în termen de cel mult 15 zile de la data la care a expirat perioada prevăzută la alin. (2) sau, după caz, la alin. (4).

(7) În soluționarea contestațiilor autoritatea poate decide, atâta timp cât și numai dacă contractul nu este deja încheiat, măsuri corective de modificare, încetare, revocare, anulare și altele asemenea ale actelor și deciziilor nelegale sau activităților în legătură cu acestea, în scopul conformării cu prevederile prezentei ordonanțe.

(8) Măsurile corective decise de către autoritatea contractantă se comunică tuturor participanților încă implicați în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică, o dată cu comunicarea prevăzută la alin. (5).

(9) În termen de două zile lucrătoare de la primirea comunicării prevăzute la alin. (8) contestatarii au obligația să notifice autorității contractante dacă acceptă sau nu rezoluția autorității contractante și măsurile corective eventual decise de către aceasta; cei care notifică autorității contractante că acceptă rezoluția și măsurile corective decise decad din dreptul lor de a ataca în justiție, inclusiv din acela de a introduce cerere de intervenție în interesul părții care ar ataca respectiva rezoluție și/sau măsurile corective în cauză.

(10) Măsurile corective decise de către autoritatea contractantă ca efect al soluționării de contestații pot fi atacate numai în justiție.

Secțiunea a 3-a

Atacul în justiție

Art. 91. − (1) Atacul în justiție al actelor și deciziilor nelegale care determină încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe se face prin acțiune introdusă la instanța competentă prevăzută la art. 84 alin. (3) de către una dintre persoanele în drept, potrivit prevederilor art. 85 alin. (3) și (4), dacă aceasta nu a decăzut din dreptul ei potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.

(2) Sub sancțiunea decăderii, acțiunea în justiție trebuie introdusă în cursul perioadelor aplicabile în speță dintre cele prevăzute în prezentul alineat, după cum urmează:

a) fie în cel mult 15 zile de la data primirii din partea autorității contractante a comunicării privind respingerea contestației, conform art. 90 alin. (1) lit. a);

b) fie conform prevederilor art. 90 alin. (6) al prezentei ordonanțe, în cel mult 15 zile de la data de la care a expirat perioada de soluționare a contestațiilor stabilită potrivit art. 90 alin. (2) sau, după caz, potrivit art. 90 alin. (4);

c) fie în cel mult 15 zile de la data primirii comunicării prevăzute la art. 90 alin. (5), cuprinzând rezoluția motivată formulată de către autoritatea contractantă pentru fiecare contestație în parte și/sau a măsurilor corective decise de autoritatea contractantă potrivit art. 90 alin. (7) și comuni cate potrivit art. 90 alin. (8);

d) fie în cel mult 15 zile de la data publicării anunțului de atribuire, în cazurile prevăzute la art. 85 alin. (4) lit. a) și c).

Art. 92. − (1) În cel mult 10 zile de la introducerea unei acțiuni în justiție instanța de judecată poate hotărî, cu citarea părților, dar numai dacă cel care a introdus acțiunea solicită în mod expres acest lucru invocând un prejudiciu grav și iminent, în scopul de a elimina prejudiciul sau de a preveni afectarea intereselor persoanei care introduce acțiune în justiție, măsuri cu caracter provizoriu, până la soluționarea pe fond a cauzei, după cum urmează:

a) suspendarea aplicării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică;

b) măsuri care să asigure suspendarea aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică;

c) măsuri care să asigure oprirea implementării oricărei decizii a autorității contractante.

(2) Atunci când judecă un caz în care se cer măsuri cu caracter provizoriu, instanța de judecată poate lua în considerare consecințele probabile ale acestor măsuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate prin măsurile respective, inclusiv interesul public și, pe această bază, poate să nu decidă astfel de măsuri în situații în care consecințele negative ale măsurilor pot fi mai mare decât beneficiile lor; hotărârea de a nu lua măsuri provizorii nu trebuie să prejudicieze vreun alt drept al persoanei care solicită luarea de astfel de măsuri.

(3) În cazul în care instanța decide oricare dintre măsurile cu caracter provizoriu prevăzute la alin. (1), instanța va soluționa cauza în regim de urgență și, în orice caz, în cel mult 60 de zile de la introducerea acțiunii.

Art. 93. − (1) Numai în cazul în care și numai atâta timp cât contractul de achiziție publică nu este încheiat, instanțele competente pot hotărî, pe baza ascultării părților interesate, măsuri de anulare sau care asigură anularea acelor decizii ale autorității contractante prin care se încalcă prevederile prezentei ordonanțe, măsuri de corectare, modificare sau care asigură corectarea, modificarea acestor acte și decizii, inclusiv modificarea specificațiilor tehnice care au caracter discriminatoriu sau a altor cerințe având același caracer, din orice document legat de procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

(2) În situația în care contractul de achiziție publică este deja încheiat, instanța nu poate hotărî reluarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică sau modificarea ori anularea contractului iar reclamantul este îndreptățit numai la plata de despăgubiri.

Art. 94. − (1) În situația în care contractul de achiziție publică nu este deja încheiat, iar prin acțiunea în justiție se solicită plata de despăgubiri pe motiv că autoritatea contractantă a încălcat prezenta ordonanță, despăgubirile care se plătesc de către autoritatea contractantă nu trebuie să depășească costurile suplimentare față de costurile pe care persoana care introduce acțiunea le-ar fi plătit, oricum, în situația în care autoritatea contractantă nu ar fi încălcat legea.

(2) În situația în care contractul de achiziție publică este deja încheiat, iar prin acțiunea în justiție se solicită plata de despăgubiri care reprezintă numai costul întocmirii ofertei și/sau al participării la procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică, atunci este suficient ca reclamantul să dovedească faptul că s-a încălcat prezenta ordonanță, faptul că ar fi avut o șansă reală de a câștiga contractul, șansă care, ca urmare a încălcării prezentei ordonanțe, a fost compromisă, precum și faptul că a suferit un prejudiciu.

(3) Dovedirea faptului că s-a încălcat prezenta ordonanță se face după cum urmează:

a) fie printr-o hotărâre irevocabilă a instanței;

b) fie prin măsurile corective adoptate de către autoritatea contractantă ca urmare a contestației.

Art. 95. − Hotărârile judecătorești irevocabile, pronunțate în litigiile care decurg din aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții publice, iar plata transmiterii și a cheltuielilor de publicare este în sarcina părții care a pierdut procesul; în acest scop, instanța va dispune prin aceeași hotărâre judecătorească plata acestor cheltuieli.

CAPITOLUL X

Contravenții, sancțiuni

Secțiunea 1

Contravenții

Art. 96. − Constituie contravenții și se sancționează următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni:

a) încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1); art. 18 alin. (1) și alin. (3) lit. a); art. 19; art. 65 alin. (1) și (3); art. 87 alin. (1) și (4); art. 88 alin. (1); art. 89 alin. (4); art. 90 alin. (2), (4), (5) și (8); art. 105 alin. (2) lit. a) pct. (ii), lit. b) pct. (ii), alin. (3), (5), (6) și (8);

b) încălcarea prevederilor art. 16;

c) încălcarea prevederilor art. 22;

d) încălcarea prevederilor art. 8 alin. (2); art. 10 alin. (3); art. 11 alin. (2); art. 12 alin. (2);

e) încălcarea prevederilor art. 5 alin. (2);

f) încălcarea prevederilor: art. 23 alin. (2); art. 25 alin. (2) și (3);

g) încălcarea prevederilor art. 30;

h) încălcarea prevederilor: art. 42 alin. (3); art. 73 alin. (1); art. 74 alin. (1) și (4); art. 75; art. 76 alin. (1) și (2); art. 84 alin. (2);

i) încălcarea prevederilor: art. 31 alin. (1)−(4); art. 46−49;

j) încălcarea prevederilor art. 26;

k) încălcarea prevederilor: art. 32; art. 33 alin. (1) și (3);

l) încălcarea prevederilor: art. 36; art. 37 alin. (1), (3) și (4); art. 41 alin. (3) și (4);

m) încălcarea prevederilor: art. 34 alin. (2); art. 35; art. 80;

n) încălcarea prevederilor art. 43;

o) încălcarea prevederilor: art. 53−55; art. 57 alin. (1); art. 58; art. 59 alin. (2); art. 60 alin. (1); art. 61−64;

p) încălcarea prevederilor: art. 66 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3)−(5); art. 69 alin. (1); art. 81−83;

q) aplicarea procedurii pentru atribuirea unui contract de achiziție publică fără a avea alocate fondurile necesare îndeplinirii contractului, cu excepția cazurilor reglementate prin Ordonanța Guvernului nr. 18/1999, care rămâne în vigoare;

r) aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică în scopul testării prețurilor pieței;

s) furnizarea de informații unuia sau mai multor furnizori, executanți sau prestatori, de natură să îi favorizeze pe aceștia în cadrul unei proceduri pentru atribuirea unui contract de achiziție publică;

t) vânzarea exemplarului din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei la preț mai mare decât costul multiplicării și, după caz, al transmiterii exemplarului respectiv;

u) încălcarea prevederilor: art. 23 alin. (4); art. 44; art. 45 alin. (2).

Secțiunea a 2-a

Sancționarea contravențiilor

Art. 97. − (1) Contravențiile prevăzute la art. 96 lit. a)−c), lit. e)−l), n), o), r), s) și u) se sancționează cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei, cele prevăzute la lit. d), m), p) și q), cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei, iar cea prevăzută la lit. t), cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(2) Amenzile prevăzute ca sancțiuni pentru săvârșirea contravențiilor menționate la art. 96 pot fi aplicate atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice.

Art. 98. − Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Ministerului Finanțelor.

Art. 99. − Nivelul amenzilor prevăzute la art. 97 se actualizează prin hotărâre a Guvernului în raport cu rata inflației.

Art. 100. − Contravențiilor prevăzute la art. 96 le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 25−27.

CAPITOLUL XI

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 101. − Ministerul Finanțelor, organ de specialitate al administrației publice centrale, elaborează și implementează politica în domeniul achizițiilor publice.

Art. 102. − Achizițiile publice în curs de desfășurare la data aplicării prezentei ordonanțe se vor definitiva pe baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 12/1993, republicată, cu modificările ulterioare, și ale actelor normative date în aplicarea acesteia.

Art. 103. − Guvernul stabilește prin hotărâre, în baza clasificărilor statistice oficiale, lista cuprinzând produsele, lucrările și serviciile a căror dobândire face obiect al contractului de furnizare, contractului de lucrări, respectiv al contractului de servicii, precum și orice corespondență, necesară în aplicarea prezentei ordonanțe, între prevederile acesteia și clasificările statistice oficiale.

Art. 104. − Guvernul are dreptul de a stabili prin hotărâre revizuirea pragului valoric prevăzut la art. 17, precum și a limitelor valorice prevăzute la art. 18 alin. (5), art. 73 alin. (1) și la art. 105 alin. (2) și (3).

Art. 105. − (1) Autoritatea contractantă are dreptul de a acorda preferință internă, respectiv de a limita participarea la procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziție publică numai la persoane fizice sau juridice române, inclusiv filiale sau reprezentanțe ale unor persoane juridice străine care au personalitate juridică și sunt înregistrate în România.

(2) Autoritatea contractantă definită conform art. 5 alin. (1) lit. a) sau b) are dreptul de a aplica prevederile alin. (1), după cum urmează:

a) în cazul contractului de furnizare sau al celui de ser vicii:

(i) dacă valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului este mai mică decât echivalentul în lei a 133.000 euro; sau

(ii) dacă valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 133.000 euro, numai în condițiile hotărâte de Guvern pentru astfel de situații;

b) în cazul contractului de lucrări:

(i) dacă valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului este mai mică decât echivalentul în lei a 5.000.000 euro; sau

(ii) dacă valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului, este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 5.000.000 euro, numai în condițiile hotărâte de Guvern pentru astfel de situații.

(3) Autoritatea contractantă definită conform art. 5 alin. (1) lit. c)−e) sau stabilită potrivit prevederilor art. 5 alin. (5) are dreptul de a aplica prevederile alin. (1), după cum urmează:

a) în cazul contractului de furnizare sau al celui de servicii:

(i) dacă valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului este mai mică decât echivalentul în lei a 400.000 euro și numai dacă autoritatea contractantă nu exercită ca activitate relevantă o activitate prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. d); sau

(ii) dacă valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului este mai mică decât echivalentul în lei a 600.000 euro și numai dacă exercită ca activitate relevantă o activitate prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. d); sau

(iii) dacă valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului este mai mare decât echivalentul în lei a 400.000 euro, în cazul prevăzut la pct. (i) și decât echivalentul în lei a 600.000 euro, în cazul prevăzut la pct. (ii) și numai în condițiile hotărâte de Guvern pentru astfel de situații;

b) în cazul contractului de lucrări, în aceleași condiții ca și cele prevăzute la alin. (2) lit. b).

(4) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita îndeplinirea contractului de achiziție publică:

a) cu mână de lucru formată din cetățeni români și care reprezintă o cotă procentuală din totalul mâinii de lucru utilizate pentru îndeplinirea contractului;

b) cu produse de origine română și care reprezintă o cotă procentuală din valoarea contractului;

c) cu subcontractori care sunt persoane fizice sau juridice române și care subcontractează o cotă procentuală din valoarea contractului;

d) cu orice combinație între cazurile prevăzute la lit. a)−c), situație în care autoritatea contractantă trebuie să precizeze ordinea de precădere pe care o preferă cu privire la aplicarea prevederilor lit. a)−c), precum și orice alte informații conexe acestora, care pot constitui criterii de selecție a ofertelor și în așa fel încât să fie asigurată posibilitatea elaborării ofertei de către orice furnizor, executant sau prestator, în cunoștință de cauză și fără a fi afectată concurența.

(5) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a acorda preferință internă, dacă prin aceasta se încalcă obligații asumate de România prin acorduri încheiate pe plan internațional sau altele asemenea.

(6) Autoritatea contractantă trebuie să anunțe acordarea preferinței interne încă de la începutul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică; dacă este anunțată, preferința internă nu mai poate fi retrasă.

(7) Guvernul hotărăște cu privire la condițiile în care se poate acorda preferința internă, precum și la aplicarea alin. (4).

(8) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a acorda preferință internă în cazul atribuirii unui contract de achiziție publică a cărui finanțare este asigurată prin programe ale Uniunii Europene sau ale altor donatori, cu excepția cazului în care prin documentele convenite cu aceștia nu se prevede altfel.

Art. 106. − În măsura în care prezenta ordonanță nu prevede altfel, se aplică dispozițiile dreptului comun.

Art. 107. − În măsura în care prezenta ordonanță intră în contradicție cu obligațiile asumate de România prin tratate sau acorduri internaționale, ratificate prin lege, vor prevala prevederile acestora.

Art. 108. − Guvernul are dreptul de a hotărî situațiile și modul în care autoritatea contractantă are obligația de a face cunoscut anunțul de participare și prin alte mijloace de informare decât prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții publice.

Art. 109. − (1) De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se modifică structura Monitorului Oficial al României prin înființarea Părții a VI-a, denumită Achiziții publice.

(2) În Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a − Achiziții publice, se publică anunțurile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a), art. 73, 74 și 76, precum și hotărârile judecătorești prevăzute la art. 95.

(3) Guvernul are dreptul de a hotărî transferarea responsabilității de publicare a anunțurilor prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a), art. 73, 74 și 76, precum și a hotărârilor judecătorești prevăzute la art. 95 de la Regia Autonom㠄Monitorul Oficial al României” către o altă persoană juridică. În acest caz, Guvernul va hotărî înființarea publicației „Buletinul Achizițiilor Publice din România”.

(4) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite, spre publicare anunțurile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a), art. 73, 74 și 76 către „Official Journal of the European Communities”, începând de la data, în scopul și în condițiile care vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art. 110. − Guvernul are dreptul de a stabili, prin hotărâre, înființarea de către Ministerul Finanțelor a Registrului achizițiilor publice.

Art. 111. − Prezenta ordonanță se aplică cu începere de la data de 1 ianuarie 2000.

Art. 112. − În aplicarea prezentei ordonanțe Guvernul emite hotărâri, iar ministrul finanțelor emite ordine; hotărârile Guvernului și ordinele ministrului finanțelor care se emit în baza prevederilor prezentei ordonanțe până la data de 1 ianuarie 2000 se aplică numai după această dată.

Art. 113. − (1) Cu începere de la data aplicării prezentei ordonanțe se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 12/1993 privind achizițiile publice, aprobată și modificată prin Legea nr. 83/1994 și modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 19/1995, aprobată prin Legea nr. 96/1995, completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1998, și orice alte dispoziții contrare.

(2) De asemenea, cu începere de la data aplicării prezentei ordonanțe se abrogă art. 15 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 23 iulie 1999.

(3) Sunt și rămân în vigoare dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 18/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 29 ianuarie 1999.

 

PRIM-MINISTRU

RADU VASILE

Contrasemnează:

p. Ministrul finanțelor,

Bujor Bogdan Teodoriu,

secretar de stat

 

București, 31 august 1999.

Nr. 118.