Ordonanţa Guvernului nr. 10/2004

M. Of. nr. 84 din 30 ianuarie 2004

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

O R D O N A N Ţ Ă

privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.9 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. 

TITLUL I

Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. − (1) Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, reglementată prin prezenta ordonanţă, se aplică instituţiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate. 

(2) Cooperativelor de credit li se aplică prevederile prezentei ordonanţe în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002. 

Art. 2. − (1) În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) administrator − persoana ori organismul desemnat de autorităţile administrative sau judiciare a cărui sarcină este de a administra măsurile de reorganizare;

b) lichidator − persoana ori organismul desemnat de autorităţile administrative sau judiciare a cărui sarcină este de a administra procedurile de lichidare;

c) autorităţi administrative sau judiciare − autorităţile stabilite conform legii naţionale, care decid cu privire la luarea măsurilor de reorganizare sau de începere a procedurilor de lichidare;

d) procedura reorganizării − măsurile adoptate de autorităţile administrative sau judiciare, destinate să menţină ori să restabilească situaţia financiară a unei instituţii de credit şi care ar putea afecta drepturile preexistente ale unor terţi, inclusiv măsurile care implică posibilitatea unei suspendări a plăţilor, a unei suspendări a măsurilor de executare sau a unei reduceri a creanţelor; persoanele care sunt implicate în activitatea internă a instituţiilor de credit, administratorii şi acţionarii nu sunt consideraţi terţi;

e) procedura falimentului − procedura colectivă iniţiată şi controlată de autorităţile administrative sau judiciare, cu scopul de a realiza activele unei instituţii de credit sub supravegherea acestor autorităţi, inclusiv în cazul în care procedura se închide printr-un concordat sau altă măsură similară;

f) instrumente financiare − valori mobiliare, titluri de participare ale organismelor de plasament colectiv, instrumente ale pieţei monetare, contracte futures, inclusiv contracte care implică plata unor diferenţe în numerar, contracte forward pe rata dobânzii, swap-uri pe rata dobânzii, cursul de schimb şi acţiuni, opţiuni pe orice instrument financiar prevăzut în aceste categorii, inclusiv contracte care implică plata unor diferenţe în numerar, precum şi opţiuni pe cursul de schimb, rata dobânzii şi instrumente financiare derivate pe mărfuri şi orice alt instrument admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată într-un stat membru sau pentru care s-a făcut o cerere de admitere la tranzacţionare pe o astfel de piaţă;

g) pieţe reglementate − reprezintă piaţa instrumentelor financiare reglementate şi supravegheate şi care: funcţionează regulat, este caracterizată de faptul că reglementările emise sau supuse aprobării definesc condiţiile de funcţionare, de acces pe piaţă, condiţii ce guvernează listarea instrumentelor financiare şi condiţiile ce trebuie îndeplinite de un instrument financiar înainte de a fi tranzacţionat pe piaţă şi respectă cerinţele de raportare şi transparenţă stabilite de reglementări în vederea asigurării protecţiei investitorilor;

h) insolvenţă − reprezintă acea stare a instituţiei de credit aflate în una dintre următoarele situaţii:

1. incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilităţile băneşti;

2. scăderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate a instituţiei de credit;

3. retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de credit, în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a imposibilităţii de redresare financiară a unei instituţii de credit aflate în administrare specială;

i) contract de compensare bilaterală − oricare dintre următoarele :

1. orice contract sau clauză cuprinsă într-un contract încheiat între instituţia de credit debitoare şi orice altă entitate, inclusiv persoane fizice, având ca obiect operaţiuni cu instrumente financiare derivate realizate pe pieţele reglementate, pieţele asimilate sau prin pieţele la buna înţelegere, prin care se stipulează compensarea unor obligaţii de plată sau obligaţii de a face, prezente sau viitoare, decurgând din sau având legătură cu unul sau mai multe astfel de contracte, inclusiv orice garanţie accesorie ori având legătură cu acestea; sau

2. orice contract sau clauză, de natura celor prevăzute la pct. 1, prin care se stipulează compensarea unor obligaţii de plată sau obligaţii de a face, prezente sau viitoare, decurgând din unul sau mai multe contracte de compensare bilaterală, inclusiv orice garanţie accesorie ori având legătură cu acestea, în temeiul cărora compensarea bilaterală contractuală se poate realiza prin una sau mai multe dintre următoarele modalităţi:

a) stingerea şi/sau devansarea scadenţei oricărei obligaţii de plată sau obligaţii de a face decurgând din unul sau mai multe contracte din categoria celor prevăzute mai sus;

b) calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piaţă, valori de lichidare ori valori de înlocuire a oricărei obligaţii care a fost stinsă sau a cărei scadenţă a fost devansată potrivit prevederilor lit. a);

c) conversia într-o singură monedă a oricărei valori calculate potrivit prevederilor lit. b);

d) compensarea, până la obţinerea unei sume nete, a oricăror valori calculate potrivit prevederilor lit. b), aşa cum au fost convertite potrivit prevederilor lit. c). 

(2) Termenii: instituţie de credit, stat membru, stat membru de origine, stat membru gazdă, sucursală şi autoritate competentă au înţelesul prevăzut în Legea nr. 58/1998. 

CAPITOLUL II

Participanţii la procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit

Art. 3. − (1) Organele care aplică procedura sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul special, administratorul, lichidatorul. 

(2) Procedurile prevăzute de prezenta ordonanţă, cu excepţia recursului, sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul social al instituţiei de credit debitoare, astfel cum acesta figurează în registrul comerţului, şi sunt exercitate de tribunal şi un judecător-sindic. 

(3) Judecătorul-sindic este nominalizat, în fiecare caz, de preşedintele tribunalului dintre judecătorii desemnaţi ca judecători-sindici, în temeiul art. 12 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 

(4) Principalele atribuţii ale tribunalului, potrivit prezentei ordonanţe, sunt:

a) darea hotărârii de deschidere a procedurii;

b) judecarea contestaţiei instituţiei de credit debitoare împotriva cererii introductive formulate de Banca Naţională a României sau de creditori, pentru deschiderea procedurii;

c) desemnarea, prin hotărâre, a judecătorului-sindic, a administratorului sau a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestora şi, dacă este cazul, înlocuirea lor;

d) judecarea acţiunilor introduse de judecătorul-sindic ori de comitetul creditorilor pentru anularea unor constituiri de garanţii sau a unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare hotărârii de deschidere a procedurii;

e) judecarea contestaţiilor formulate de instituţia de credit debitoare sau de creditori împotriva măsurilor luate de judecătorul-sindic, administratorul special, administrator şi de lichidator;

f) confirmarea planului de reorganizare după votarea lui de către creditori;

g) confirmarea planului de distribuire a sumelor obţinute din lichidare;

h) autentificarea actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică;

i) aprobarea modalităţii de lichidare şi confirmarea tranzacţiilor de cumpărare de active şi asumare de pasive;

j) stabilirea răspunderii civile a organelor de conducere, a cenzorilor şi a personalului de execuţie sau cu atribuţie de control din instituţia de credit ajunsă în stare de insolvenţă;

k) darea hotărârii de închidere a procedurii. 

(5) Hotărârile tribunalului sunt definitive şi executorii. Ele pot fi atacate cu recurs în condiţiile legii. 

Art. 4. − (1) Pentru hotărârile date de tribunal în baza prevederilor art. 3, curtea de apel va fi instanţa de recurs. 

(2) Recursul va fi judecat în termen de 15 zile de la înregistrarea dosarului la curtea de apel, citarea părţilor urmând să fie făcută, în condiţiile art. 86−94 din Codul de procedură civilă, în cazul Băncii Naţionale a României, Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, administratorului special, administratorului sau lichidatorului, şi prin publicitate în două ziare de difuzare naţională, în cazul celorlalte părţi. 

(3) Prin derogare de la art. 300 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, hotărârile tribunalului nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs. Instanţa de recurs va putea suspenda următoarele hotărâri:

a) hotărârea de respingere a contestaţiei instituţiei de credit debitoare, făcută în condiţiile art. 16 alin. (2);

b) încheierea prin care se decide intrarea în faliment, pronunţată în condiţiile art. 26 alin. (1);

c) hotărârea prin care se soluţionează obiecţiunile la planul de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare, pronunţată în condiţiile art. 107 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 

Art. 5. − Potrivit prezentei ordonanţe, principalele atribuţii ale judecătorului-sindic sunt:

a) controlul asupra activităţii administratorului special, administratorului sau lichidatorului;

b) stabilirea programului şedinţelor adunărilor creditorilor ori de câte ori consideră necesar şi prezidarea şedinţelor;

c) avizarea planului de reorganizare, anterior supunerii acestuia spre aprobarea creditorilor, şi remiterea planului aprobat tribunalului, în vederea confirmării;

d) avizarea planului de distribuire a sumelor obţinute din lichidare şi supunerea acestuia tribunalului, spre confirmare;

e) luarea măsurilor care se impun din analiza rapoartelor prezentate de lichidator şi soluţionarea obiecţiilor la acestea, inclusiv avizarea modalităţii de lichidare şi a tranzacţiilor de cumpărare de active şi asumare de pasive;

f) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de instituţia de credit debitoare în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

g) introducerea de acţiuni pentru anularea constituirilor de garanţii sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de instituţia de credit debitoare în dauna intereselor creditorilor, prin:

1. acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar, derulate conform prevederilor legale;

2. operaţiuni comerciale în care prestaţia instituţiei de credit debitoare o depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

3. acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în aceasta de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;

4. acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 180 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al instituţiei de credit debitoare este mai mică decât valoarea actului de transfer;

5. constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţă care era chirografară în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;

6. plăţi anticipate ale datoriilor efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii;

7. acte încheiate cu persoane aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit debitoare, în anul anterior deschiderii procedurii; persoanele aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit debitoare sunt cele stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată;

h) admiterea planului de lichidare a unor bunuri din averea instituţiei de credit debitoare până la acoperirea pasivului;

i) sesizarea tribunalului cu orice problemă care ar impune o soluţionare de către acesta, în conformitate cu atribuţiile conferite prin prezenta ordonanţă;

j) efectuarea oricăror acte de procedură cerute de prezenta ordonanţă. 

Art. 6. − (1) În îndeplinirea atribuţiilor lor, care implică aplicarea unor reglementări bancare, tribunalul, judecătorul sindic, administratorul special, administratorul şi lichidatorul pot cere şi punctul de vedere al Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară. 

(2) Prevederile cap. II secţiunea a 3-a „Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor” din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor aplica în mod corespunzător şi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit, cu excepţia art. 13¹ alin. (6) şi art. 16 alin. (2). 

(3) Comitetul creditorilor poate introduce acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial făcute de instituţia de credit debitoare în dauna creditorilor atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de judecătorul sindic. 

(4) Prevederile cap. II secţiunea a 3¹-a „Adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor. Comitetul asociaţilor/acţionarilor” din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor aplica în mod corespunzător şi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit. 

Art. 7. − (1) În cursul derulării planului de reorganizare judiciară, la cererea comitetului creditorilor formulată în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 16 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a judecătorului-sindic sau a Băncii Naţionale a României, tribunalul poate ridica organelor de conducere ale instituţiei de credit debitoare dreptul de a reprezenta instituţia de credit, de a administra bunurile instituţiei respective şi de a dispune de acestea; în acest caz, tribunalul va desemna administratorul, îi va preciza atribuţiile şi îi va stabili remuneraţia. 

(2) Prin hotărârea judecătorească privind deschiderea procedurii falimentului, tribunalul ridică administratorilor instituţiei de credit debitoare dreptul de a reprezenta instituţia de credit, de a administra bunurile instituţiei respective, de a dispune de ele, va desemna lichidatorul, va preciza atribuţiile acestuia şi îi va stabili remuneraţia. Prin derogare de la prevederile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, aprobată prin Legea nr. 505/2002, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar va putea fi desemnat lichidator. 

(3) Tribunalul ridică drepturile tuturor organelor de conducere − adunarea generală, membrii consiliului de administraţie, conducerea executivă − în situaţia în care Banca Naţională a României cere intrarea directă în faliment a instituţiei de credit. 

(4) Prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la remuneraţia administratorului şi lichidatorului, se aplică în mod corespunzător. 

Art. 8. − Instituţia de credit debitoare şi oricare dintre creditori pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de judecătorul-sindic, administratorul special, administrator şi de lichidator, în cazurile expres prevăzute de lege. O astfel de contestaţie va trebui să fie înregistrată în termen de 5 zile de la data la care măsura a fost luată, iar soluţionarea acesteia se va face în maximum 15 zile de la data înregistrării contestaţiei. Dacă socoteşte necesar, tribunalul va ţine o şedinţă, cu citarea autorului contestaţiei, a instituţiei de credit debitoare, a creditorilor şi a Băncii Naţionale a României, cu participarea judecătorului-sindic. 

Art. 9. − (1) În orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice, tribunalul poate înlocui judecătorul-sindic, administratorul special, administratorul sau lichidatorul, prin încheiere irevocabilă, dată în Camera de consiliu; pentru aceasta tribunalul va putea solicita punctul de vedere al Băncii Naţionale a României. 

(2) Pe data stabilirii atribuţiilor noului judecător sindic/administrator special/administrator/lichidator de către tribunal vor înceta atribuţiile celui numit anterior. Judecătorul-sindic nou-numit va prelua activitatea de la judecătorul-sindic înlocuit, sub controlul tribunalului. Administratorul special/administratorul/lichidatorul nou numit va prelua activitatea de la administratorul special/administratorul/lichidatorul înlocuit, sub controlul judecătorului-sindic. 

(3) Atribuţiile administratorului special sunt cele stipulate la art. 81 din Legea nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la art. 200 şi 201 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002, iar ale administratorului sunt cele prevăzute la art. 18 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor de la lit. d) şi e). 

(4) Instituţia de credit debitoare pentru care a fost desemnat administratorul special sau administratorul este supusă reglementărilor generale în domeniu ale Băncii Naţionale a României. 

Art. 10. − Potrivit prezentei ordonanţe, principalele atribuţii ale lichidatorului sunt:

a) în momentul primirii hotărârii judecătoreşti privind deschiderea procedurii falimentului va deschide la o bancă, care funcţionează pe teritoriul României, selectată în cel mult 10 zile, prin licitaţie în raport de criterii de eficienţă în vederea apărării intereselor creditorilor, inclusiv din punctul de vedere al dezvoltării reţelei teritoriale, două conturi, unul în lei şi altul în valută, cu menţiunea „cont tip instituţie de credit în faliment”, cu drept exclusiv de dispoziţie în interesul procedurii falimentului. În conturile tip instituţie de credit în faliment vor fi virate de către lichidator sumele existente în conturi la alte instituţii financiar-bancare. Lichidatorul va comunica imediat Băncii Naţionale a României denumirea băncii comerciale şi conturile deschise la aceasta, după care Banca Naţională a României va transfera imediat în aceste conturi disponibilităţile aflate în evidenţele sale ale instituţiei de credit. Operaţiunile instituţiei de credit în faliment se vor desfăşura în continuare prin aceste conturi;

b) inventarierea bunurilor instituţiei de credit debitoare şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor, aplicarea sigiliilor la deschiderea procedurii falimentului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) examinarea activităţii instituţiei de credit debitoare în raport cu situaţia de fapt, întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la starea de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi supunerea acestui raport judecătorului-sindic spre aprobare, în termen de cel mult 30 de zile de la deschiderea procedurii falimentului; la cererea lichidatorului, judecătorul-sindic va putea prelungi această perioadă, pentru motive temeinice, prin încheiere irevocabilă;

d) angajarea, cu respectarea prevederilor legale, a personalului necesar în vederea lichidării şi conducerea activităţii acestuia, angajarea putându-se face şi din cadrul personalului existent al instituţiei de credit debitoare;

e) conducerea activităţii instituţiei de credit debitoare, respectiv efectuarea de operaţiuni în interesul procedurii falimentului, inclusiv reeşalonări de credite şi stabiliri de noi rate ale dobânzilor aferente activelor instituţiei de credit debitoare, cu condiţia ca orice nou nivel al ratei dobânzilor să nu fie mai mic decât nivelul ultimei dobânzi de referinţă comunicat de Banca Naţională a României, precum şi participări la piaţa valutară interbancară, luarea tuturor măsurilor, cum ar fi redimensionarea personalului angajat în scopul reducerii permanente a cheltuielilor de funcţionare şi lichidare;

f) menţinerea, rezilierea sau denunţarea unor contracte încheiate de instituţia de credit debitoare, precum şi încheierea de noi contracte în interesul procedurii falimentului;

g) examinarea creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea; nu sunt supuse examinării creanţele bugetare, în cazul cărora se vor observa dispoziţiile legale speciale;

h) primirea sumelor în lei şi în valută pe seama instituţiei de credit debitoare şi consemnarea acestora, în termen de 24 de ore, în noile conturi ale instituţiei de credit debitoare;

i) luarea măsurilor corespunzătoare privind conturile în valută ale instituţiei de credit debitoare, deschise la instituţii de credit corespondente, prin:

1. notificarea corespondenţilor asupra declarării în stare de faliment a instituţiei de credit debitoare, precum şi asupra blocării disponibilităţilor din conturile respective în valută;

2. transferarea ulterioară, în termenul cel mai scurt, a disponibilităţilor în noul cont deschis în valută la banca comercială, ce se dezvoltă pe analitice − pentru fiecare valută; sumele aflate în contul în valută vor fi convertite în lei şi transferate în contul deschis în lei;

3. efectuarea de plăţi pentru operaţiunile în curs ale instituţiei de credit debitoare, precum şi administrarea eficientă a disponibilităţilor;

j) urmărirea încasării creanţelor din averea instituţiei de credit debitoare, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de aceasta înainte de deschiderea procedurii;

k) lichidarea bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare − ansamblul procedeelor, măsurilor şi tehnicilor pentru realizarea activelor instituţiei de credit în faliment, cu respectarea principiului costului minim presupus, respectiv al valorificării optime a acestora, în scopul achitării datoriilor către creditori prin:

1. tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive, prin care o instituţie de credit cu o situaţie financiară bună achiziţionează, parţial sau total, activele instituţiei de credit debitoare şi îşi asumă, parţial sau total, pasivele acesteia, incluzând totalitatea depozitelor garantate. Tranzacţiile privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive pot fi efectuate la vedere sau la termen cu opţiune. Pentru tranzacţiile prevăzute la acest alineat, lichidatorul poate să perceapă de la instituţia de credit achizitoare o primă negociată, în funcţie de calitatea activelor cumpărate şi pasivelor asumate, plătibilă la momentul transferului proprietăţii, precum şi o primă pentru exercitarea opţiunii, în funcţie de termenul opţiunii, plătibilă la momentul negocierii. După cumpărare, pentru activele care fac obiectul unor operaţiuni frauduloase pentru care se probează că au la bază fraude sau că provin din furturi de instrumente financiare, părţile pot modifica tranzacţia iniţială, urmând ca instituţia de credit achizitoare să primească de la lichidator, în contravaloare, alte active ori sume de bani;

2. vânzarea de bunuri, cum ar fi clădiri, terenuri, valori mobiliare, operaţiuni de lichidare ce se realizează cu respectarea prevederilor secţiunii a 6-a „Falimentul” a cap. III din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

3. alte tehnici de realizare a activelor, cum ar fi cesiuni de creanţă ori novaţii, realizate în interesul procedurii falimentului la o valoare negociată;

l) întocmirea unui raport lunar asupra evoluţiei procedurii falimentului, respectiv asupra stadiului îndeplinirii atribuţiilor de către lichidator, pe care îl va prezenta judecătorului-sindic, spre aprobare; un astfel de raport va include informaţii referitoare la valoarea totală a creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare şi la valoarea totală a activelor acesteia care au fost valorificate, la sumele obţinute din lichidarea şi încasarea de creanţe, la planul de distribuire între creditori;

m) întocmirea bilanţului final de lichidare; dacă lichidarea se prelungeşte peste durata unui exerciţiu financiar, lichidatorul este obligat să întocmească situaţiile financiare anuale şi să le depună la organele şi la termenele prevăzute de lege;

n) sesizarea judecătorului-sindic despre orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;

o) încheierea oricărui document în numele instituţiei de credit debitoare, iniţierea şi coordonarea, în numele acesteia, a oricărei acţiuni sau proceduri legale;

p) efectuarea oricăror acte de procedură cerute de lege. 

CAPITOLUL III

Procedura

SECŢIUNEA 1

Deschiderea procedurii. Efectele deschiderii procedurii

Art. 11. − Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se deschide pe baza unei cereri introduse de către instituţia de credit debitoare sau de creditorii acesteia ori de Banca Naţională a României. 

Art. 12. − (1) Instituţia de credit debitoare aflată în stare de insolvenţă, astfel cum aceasta este definită la art. 2 alin. (1) lit. h) pct. 1 sau/şi 2, este obligată să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă prevederilor prezentei ordonanţe, în termen de maximum 30 de zile de la data intervenirii/creării stării de insolvenţă. 

(2) Prevederile pct. 1 „Cererea debitorului” al secţiunii 1 din cap. III „Procedura” din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător instituţiei de credit debitoare. 

Art. 13. − (1) Orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere, în condiţiile prevăzute la art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva unei instituţii de credit debitoare care nu a onorat integral o astfel de creanţă pe o perioadă de cel puţin 30 de zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit, inclusiv în cazul cooperativelor de credit afiliate la acestea, respectiv pe o perioadă de cel puţin 7 zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul celorlalte instituţii de credit. 

(2) Creditorul nu va putea introduce cererea fără să facă dovada că, în prealabil, ca urmare a introducerii unei acţiuni de executare silită asupra contului instituţiei de credit debitoare, Banca Naţională a României, în calitate de terţ poprit, a comunicat că instituţia de credit respectivă nu deţine disponibilităţile necesare pentru onorarea plăţilor respective. 

Art. 14. − (1) Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară, va introduce cerere pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva instituţiei de credit aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. h). 

(2) Banca Naţională a României va cere intrarea imediată în faliment a instituţiei de credit debitoare aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. h) pct. 2 sau/şi 3. 

(3) Cererea Băncii Naţionale a României va trebui să fie însoţită de următoarele documente:

a) hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României de retragere a autorizaţiei instituţiei de credit respective;

b) dovada numirii administratorului special, în cazul în care instituţia de credit debitoare nu se află în procedura de administrare specială înaintea introducerii cererii;

c) orice alte documente necesare justificării actului de sesizare a tribunalului. 

Art. 15. − (1) În urma înregistrării cererii, introdusă conform art. 12, 13 şi 14, tribunalul va notifica imediat de spre aceasta părţilor menţionate la aceste articole. 

(2) Banca Naţională a României va desemna un administrator special şi îi va stabili remuneraţia la data primirii notificării menţionate la alin. (1), în situaţia în care instituţia de credit nu se află în procedura de administrare specială la acea dată. Administratorul special va avea atribuţiile prevăzute la art. 9 alin. (3). 

(3) Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta ordonanţă, inclusiv remuneraţia, vor fi suportate din averea instituţiei de credit debitoare. 

(4) În lipsa disponibilităţilor în conturile prevăzute la art. 10 lit. a), se vor utiliza disponibilităţi din fondul de lichidare prevăzut de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare. 

Art. 16. − (1) La primul termen de judecată, tribunalul va analiza cererea şi, în situaţia în care instituţia de credit debitoare nu contestă starea de insolvenţă în cazul cererilor introduse de părţile prevăzute la art. 13 şi 14, va da hotărârea privind deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului. 

(2) Contestaţia împotriva cererii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului se poate face în termen de 5 zile de la data comunicării cu privire la depunerea acestei cereri. 

(3) Tribunalul se va pronunţa asupra contestaţiei în termen de 10 zile de la înregistrarea contestaţiei. 

(4) În cazul în care cererea de deschidere a procedurii, formulată de Banca Naţională a României, cuprinde şi propunerea de intrare imediată în faliment a instituţiei de credit debitoare, aceasta va putea contesta, în termen de 15 zile de la data comunicării cererii, sub sancţiunea decăderii, atât starea de insolvenţă, cât şi propunerea de intrare imediată în faliment. În acest caz, tribunalul se va pronunţa asupra ambelor capete de cerere prin aceeaşi hotărâre. 

(5) În urma pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului şi, după caz, de intrare în faliment, ca urmare a cererii introduse conform art. 12, 13 şi 14 şi a desemnării administratorului special sau a lichidatorului, tribunalul va comunica aceasta părţilor prevăzute la articolele menţionate, administratorului special sau lichidatorului şi Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, precum şi oficiului registrului comerţului la care instituţia de credit debitoare este înregistrată, pentru efectuarea menţiunii „instituţie de credit în insolvenţă”, respectiv „instituţie de credit în faliment”. Comunicarea va fi făcută publică în două ziare de difuzare naţională. În situaţia în care instituţia de credit are deschise sucursale în alte ţări, Banca Naţională a României va comunica de îndată despre deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului autorităţii de supraveghere bancară din ţara gazdă a sucursalei respective, în conformitate cu pre vederile legale. 

(6) De la data deschiderii procedurii, toate actele instituţiei de credit debitoare vor purta, după caz, una dintre menţiunile prevăzute la alin. (5). 

Art. 17. − (1) De la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare sau bunurilor sale, dacă legea nu prevede altfel. 

(2) Deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la alin. (1). Termenele vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii. 

(3) Acţiunile introduse de lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe sunt scutite de taxe de timbru. 

(4) Data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului reprezintă data la care depozitele devin indisponibile. 

(5) În afara cazurilor prevăzute de lege sau a celor autorizate de tribunal, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de instituţia de credit debitoare ulterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului sunt nule. 

(6) De la data la care depozitele devin indisponibile, deponenţii sunt îndreptăţiţi să primească, în condiţiile legii, compensaţiile aferente depozitelor garantate. De la aceeaşi dată Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar se subrogă în toate drepturile deponenţilor garantaţi, proporţional cu cuantumul reprezentând valoarea garantată a depozitelor. 

Art. 18. − Nici o dobândă, penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare de la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului. 

Art. 19. − (1) După ce s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului potrivit art. 16 alin. (1), este interzis, sub sancţiunea nulităţii, persoanelor care au deţinut funcţii de conducere, precum şi acţionarilor semnificativi ai instituţiei de credit debitoare să înstrăineze fără acordul judecătorului-sindic acţiunile sau, după caz, părţile sociale deţinute la instituţia de credit debitoare. 

(2) Judecătorul-sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor, respectiv a părţilor sociale, potrivit prevederilor alin. (1), în registrele speciale de evidenţă sau în conturile înregistrate electronic. 

Art. 20. − Salariaţii instituţiei de credit aflate în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului vor desemna două persoane care să îi reprezinte în cursul procedurii pentru recuperarea creanţelor reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti. 

SECŢIUNEA a 2-a

Planul de reorganizare. Reorganizarea instituţiilor de credit

Art. 21. − (1) Prevederile cap. III secţiunea a 4-a „Planul” din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi procedurii reorganizării judiciare a instituţiilor de credit, cu excepţia art. 60 alin. (3). 

(2) Executarea planului de reorganizare a unei instituţii de credit nu va putea depăşi un an de la data confirmării acestuia. 

Art. 22. − O copie a planului propus va fi transmisă şi Băncii Naţionale a României, care va fi citată la şedinţa convocată de judecătorul-sindic, potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare. Tribunalul va putea solicita opinia Băncii Naţionale a României cu privire la şansele obiective de realizare a planului propus. 

Art. 23. − Dacă nici un plan nu este confirmat şi termenul pentru propunerea unui plan, în condiţiile art. 59 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, a expirat, judecătorul-sindic constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 77 alin. (1) din legea menţionată şi va sesiza tribunalul în vederea deschiderii de îndată a procedurii falimentului. 

Art. 24. − (1) Prevederile cap. III secţiunea a 5-a „Reorganizarea” din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi procedurii reorganizării judiciare a instituţiilor de credit. 

(2) Banca Naţională a României va putea solicita tribunalului intrarea în faliment a instituţiei de credit debitoare în cazul situaţiei prevăzute la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare. 

Art. 25. − Toate rapoartele pe care administratorul special, administratorul sau lichidatorul este obligat să le întocmească în conformitate cu prevederile legii vor fi transmise în mod obligatoriu şi Băncii Naţionale a României. 

SECŢIUNEA a 3-a

Falimentul instituţiilor de credit debitoare. Tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive

Art. 26. − (1) Tribunalul va decide prin încheiere intrarea în faliment a instituţiei de credit debitoare:

a) în cazurile prevăzute la art. 77 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare;

b) în cazul prevăzut la art. 16 alin. (4). 

(2) Prevederile cap. III secţiunea a 6-a „Falimentul” din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se vor aplica în mod corespunzător şi procedurii falimentului instituţiilor de credit, cu excepţia art. 100 alin. (2), în ceea ce priveşte începerea lichidării după afişarea tabelului de creanţe, şi a art. 108, în ceea ce priveşte ordinea de plată a creanţelor creditorilor asupra instituţiei de credit în faliment. 

Art. 27. − După darea hotărârii judecătoreşti privind deschiderea procedurii falimentului unei instituţii de credit, lichidatorul întocmeşte raportul prevăzut la art. 10 lit. c), care trebuie să includă, între altele, şi propuneri privind modalitatea de lichidare prevăzută la art. 10 lit. k) pct. 1. 

Art. 28. − După avizarea de către judecătorul-sindic şi aprobarea de către tribunal a modalităţii de lichidare prevăzute la art. 10 lit. k) pct. 1, lichidatorul organizează imediat, în situaţia în care modalitatea de lichidare aprobată prevede, negocierea privind tranzacţia de cumpărare de active şi asumare de pasive; în acest scop, lichidatorul organizează o şedinţă de informare cu toate instituţiile de credit considerate de acesta eligibile în vederea prezentării condiţiilor şi termenilor negocierii. Prealabil şedinţei de informare, lichidatorul semnează cu toate instituţiile de credit prezente la şedinţă un acord de confidenţialitate, prin care acestea se angajează să păstreze, în condiţiile legii, secretul profesional cu privire la informaţiile din cererea de ofertă referitoare la instituţia de credit aflată în stare de faliment ce urmează a face obiectul negocierii. 

Art. 29. − În funcţie de interesul manifestat de instituţiile de credit participante la şedinţă, lichidatorul redactează o cerere de ofertă privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive, care cuprinde, în principal, următoarele elemente:

a) categoriile de active şi pasive ce urmează a face obiectul tranzacţiei şi volumul acestora, încadrate în funcţie de gradul de lichiditate şi exigibilitate;

b) valoarea de lichidare pentru fiecare categorie de active;

c) prima ce poate fi stabilită de către lichidator şi care va fi plătită de instituţiile de credit ofertante şi care se stabileşte în funcţie de mai multe elemente, între care calitatea activelor şi pasivelor, celeritatea operaţiunii;

d) termenul de înaintare către lichidator a ofertelor instituţiilor de credit respective. 

Art. 30. − Lichidatorul transmite, în regim de confidenţialitate, cererea de ofertă privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive instituţiilor de credit ofertante, stabilite de acesta, participante la şedinţa de informare şi care şi-au manifestat interesul pentru o astfel de tranzacţie. 

Art. 31. − În cadrul termenului pentru primirea ofertelor prevăzut în cererea de ofertă, care nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice, instituţiile de credit ofertante transmit lichidatorului, în plic închis, ofertele privind tranzacţiile propuse de cumpărare de active şi asumare de pasive. 

Art. 32. − În cel mai scurt timp, lichidatorul analizează ofertele primite şi alege, pe principiul costului minim presupus, oferta instituţiei/instituţiilor de credit ofertante cu care urmează să se încheie convenţia de cumpărare de active şi asumare de pasive. 

Art. 33. − În funcţie de calitatea activelor instituţiei de credit aflate în stare de faliment, instituţiile de credit achizitoare pot să îşi asume diferenţiat, conform legii, pasivele, respectiv numai depozitele garantate ori depozitele în totalitate, atât garantate, cât şi negarantate, ajungându-se până la preluarea în întregime a instituţiei de credit declarate în stare de faliment. 

Art. 34. − În cazul în care nu se primesc oferte în termenul stabilit în cererea de ofertă ori ofertele primite nu se încadrează în cerinţele de fezabilitate ale unei astfel de tranzacţii sau dacă tribunalul nu aprobă tranzacţia, lichidarea urmează a se efectua prin celelalte metode prevăzute în prezenta ordonanţă, iar lichidatorul, altul decât Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, va comunica de îndată despre aceasta Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, care va trece neîntârziat la plata compensaţiilor, în conformitate cu prevederile legii. 

Art. 35. − În situaţia în care tranzacţia privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive este aprobată de către tribunal, acesta va stabili şi remuneraţia lichidatorului. 

Art. 36. − Prevederile art. 17 alin. (4³) şi (4⁴) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile administratorului special, administratorului şi lichidatorului, cu excepţia Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar atunci când acesta deţine una dintre aceste calităţi. 

Art. 37. − (1) Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea instituţiei de credit debitoare, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:

a) taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestora, precum şi plata remuneraţiei administratorului special, administratorului sau lichidatorului;

b) creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile. 

(2) În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri vor fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe garantate, creditorii vor avea pentru diferenţă creanţe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor prevăzute la art. 18. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) rezultă o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului, în contul averii instituţiei de credit debitoare. 

(3) Un creditor cu creanţă garantată este îndreptăţit să participe la orice distribuire de sumă, făcută înaintea vânzării bunului supus garanţiei lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului supus garanţiei sale, dacă aceasta este necesar pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul supus garanţiei sale ar fi fost vândut anterior distribuirii. 

Art. 38. − Creanţele vor fi plătite în lei, în cazul falimentului, în următoarea ordine:

1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea instituţiei de credit debitoare, precum şi plata remuneraţiei persoanelor angajate în condiţiile legii, inclusiv a administratorului special, a administratorului sau a lichidatorului, după caz;

2. creanţele rezultând din activitatea debitorului după deschiderea procedurii;

3. creanţele izvorâte din raporturi de muncă pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;

4. creanţele bugetare, creanţele Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, precum şi creanţele Băncii Naţionale a României decurgând din credite acordate de aceasta instituţiei de credit;

5. creanţele decurgând din operaţiuni de trezorerie, din operaţiuni interbancare, din operaţiuni cu clientelă, din operaţiuni cu titluri, din alte operaţiuni bancare, precum şi din cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, precum şi alte creanţe chirografare;

6. creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă: a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social; b) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit;

7. creanţele acţionarilor instituţiei de credit în faliment, respectiv creanţele membrilor cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit în faliment, derivând din dreptul rezidual al calităţii lor, în conformitate cu prevederile legale şi statutare. 

CAPITOLUL IV

Răspunderea organelor de conducere, a cenzorilor şi a personalului de execuţie sau cu atribuţii de control din instituţia de credit ajunsă în stare de insolvenţă

Art. 39. − (1) Tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul instituţiei de credit ajunse în stare de insolvenţă să fie suportată de către membrii organelor de conducere, cenzori, auditori financiari, personalul de execuţie şi/sau cu atribuţii de control care au deţinut funcţiile respective în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, dacă au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele instituţiei în folosul propriu;

b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea instituţiei de credit;

c) au dispus în interesul personal continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit instituţia de credit la încetarea de plăţi;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul instituţiei de credit ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura instituţiei de credit fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

g) au acordat credite cu încălcarea cerinţelor prudenţiale aprobate prin normele în vigoare, precum şi cu nerespectarea normelor interne în vigoare;

h) în luna precedentă deschiderii procedurii au plătit sau au dispus să se plătească, cu preferinţă, unui creditor în dauna celorlalţi creditori;

i) au întocmit situaţii financiare, alte situaţii contabile ori raportări cu nerespectarea prevederilor legale;

j) în cadrul acţiunilor interne de verificare nu au identificat şi nu au sesizat, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, faptele care au condus la fraude şi gestiune defectuoasă a patrimoniului. 

(2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiune. 

Art. 40. − Sumele plătite potrivit art. 39 alin. (1) vor intra în averea instituţiei de credit debitoare şi vor fi destinate plăţii datoriilor. 

Art. 41. − În vederea luării măsurilor prevăzute la art. 39 alin. (1), tribunalul poate fi sesizat de către judecătorul-sindic, administratorul special, administrator, lichidator sau de către oricare dintre creditori, de Banca Naţională a României ori se poate sesiza din oficiu, pe baza datelor din dosarul cauzei, şi va putea dispune măsuri asigurătorii. 

Art. 42. − Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 39 alin. (1) se efectuează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, cu excepţia cazurilor în care legea specială dispune altfel. 

Art. 43. − (1) Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului va fi închisă după cum urmează:

a) procedura reorganizării judiciare prin continuarea activităţii sau prin lichidare pe bază de plan va fi închisă de către tribunal, la solicitarea judecătorului-sindic, printr-o hotărâre de închidere, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul confirmat. Dacă o procedură se deschide ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă în conformitate cu prevederile lit. b);

b) procedura falimentului a fost închisă de către tribunal, la solicitarea judecătorului-sindic, printr-o hotărâre de închidere, atunci când tribunalul a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea instituţiei de credit în faliment au fost distribuite şi fondurile nereclamate de către cei îndreptăţiţi în termen de 90 de zile de la data raportului final au fost consemnate de către lichidator la Casa de Economii şi Consemnaţiuni − C.E.C. − S.A. sau au fost depuse la o altă instituţie de credit, iar extrasul de cont va fi depus la tribunal. Hotărârea va fi comunicată în scris sau prin presă în cel puţin două ziare de difuzare naţională tuturor părţilor implicate conform prevederilor Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare. 

(2) După intrarea în faliment a instituţiei de credit debitoare, lichidatorul va depune spre păstrare la direcţia arhivelor naţionale judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti documentele instituţiei de credit debitoare, arhivate conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare. În termen de 60 de zile lucrătoare de la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii falimentului, lichidatorul va depune la direcţia arhivelor naţionale judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti restul de documente ale instituţiei de credit debitoare. 

Art. 44. − În orice stadiu al procedurii, tribunalul va putea pronunţa o sentinţă de închidere a procedurii dacă se constată că nu există active în averea instituţiei de credit debitoare ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele creditoare. 

Art. 45. − Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează, în măsura compatibilităţii, cu cele ale Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu cele ale Codului de procedură civilă. 

TITLUL II

Reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei instituţiilor de credit

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare

Art. 46. − Prezentul titlu cuprinde:

a) norme pentru determinarea legii aplicabile procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, care privesc instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele acestora cu sediul în străinătate, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine, aflate în stare de insolvenţă;

b) norme privind condiţiile în care autorităţile implicate se informează şi se consultă reciproc cu privire la măsurile de reorganizare şi la procedurile de lichidare ale instituţiilor de credit. 

CAPITOLUL II

Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit, persoane juridice române, şi a sucursalelor acestora stabilite în alte state membre

SECŢIUNEA 1

Competenţa şi legea aplicabilă

Art. 47. − (1) Instanţa competentă determinată conform legii române este singura autoritate împuternicită să decidă aplicarea unei proceduri a reorganizării judiciare şi a falimentului cu privire la o instituţie de credit, persoană juridică română, inclusiv la sucursalele acesteia stabilite în alte state membre. 

(2) Instanţa competentă va informa de îndată, prin intermediul Băncii Naţionale a României, autorităţile competente din statele membre gazdă asupra deciziei de a deschide o procedură a reorganizării judiciare şi a falimentului, inclusiv asupra efectelor practice pe care o astfel de procedură le poate avea. Dacă nu este posibilă informarea înainte de adoptarea deciziei, aceasta va fi făcută imediat după aceea. 

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu aduc atingere prevederilor referitoare la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor instanţei. 

Art. 48. − (1) Deschiderea unei proceduri a reorganizării judiciare şi a falimentului cu privire la o instituţie de credit autorizată în România, inclusiv cu  privire la sucursalele acesteia stabilite în alte state membre, este guvernată de legea română în ceea ce priveşte:

1. regimul şi aplicarea procedurii reorganizării judiciare;

2. regimul şi aplicarea procedurii falimentului, în special cu privire la:

a) bunurile care fac obiectul procedurii falimentului şi regimul bunurilor dobândite de instituţia de credit după deschiderea procedurii;

b) atribuţiile instituţiei de credit şi ale lichidatorului;

c) condiţiile în care poate fi invocată compensarea legală;

d) efectele procedurii falimentului asupra contractelor în derulare în care este parte instituţia de credit;

e) efectele procedurii falimentului asupra procedurilor individuale de executare silită promovate de creditori, cu excepţia proceselor aflate pe rolul instanţelor din alte state membre, caz în care se aplică dispoziţiile alin. (2);

f) creanţele care trebuie să fie declarate asupra instituţiei de credit şi regimul creanţelor care iau naştere după deschiderea procedurii falimentului;

g) regulile privind declararea, verificarea şi admiterea creanţelor;

h) regulile privind distribuirea veniturilor obţinute din realizarea activelor, ordinea de prioritate a achitării creanţelor şi drepturile creditorilor care au obţinut o plată parţială după deschiderea procedurii falimentului în temeiul unui drept real sau prin invocarea compensării legale;

i) condiţiile şi efectele închiderii procedurii falimentului;

j) drepturile creditorilor după închiderea procedurii falimentului;

k) cine suportă costurile şi cheltuielile aferente procedurii falimentului;

l) regulile privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice care prejudiciază drepturile tuturor creditorilor. 

(2) Fac excepţie de la dispoziţiile alin. (1):

a) actele juridice, drepturile şi procedurile prevăzute la art. 37−40, 42, 43 şi 45−47 din Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei, caz în care se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile legii respective;

b) exercitarea dreptului de proprietate sau a altor drepturi asupra unor instrumente financiare a căror existenţă ori transmitere este supusă înregistrării într-un registru, într-un cont sau într-un sistem centralizat de depozitare, ţinut ori localizat într-un stat membru, care va fi guvernată de legea statului membru respectiv;

c) contractele de report şi contractele care stau la baza tranzacţiilor desfăşurate pe o piaţă reglementată, care vor fi guvernate de legea aplicabilă contractelor respective;

d) compensarea contractuală, caz în care se aplică legea care guvernează contractele respective. 

SECŢIUNEA a 2-a

Publicarea hotărârii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului şi desemnarea administratorilor sau lichidatorilor

Art. 49. − (1) Instanţa competentă va lua de îndată măsurile necesare pentru publicarea unui extras din hotărârea de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene şi în două ziare de difuzare naţională din fiecare stat membru gazdă. 

(2) Conţinutul extrasului din hotărârea care face obiectul publicării va trebui să menţioneze, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statelor membre în cauză, obiectul şi temeiul juridic al hotărârii adoptate. Conţinutul extrasului va trebui să menţioneze clar termenul de introducere a recursului, inclusiv data la care expiră acest termen, precum şi adresa instanţei competente. 

(3) Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se aplică indiferent de efectuarea publicităţii prevăzute la alin. (1) şi produce efecte depline asupra creditorilor. 

Art. 50. − (1) Instanţa competentă are dreptul de a solicita înregistrarea în registrul imobiliar, în registrul comerţului şi în orice alt registru public ţinut în celelalte state membre a hotărârii de deschidere a unei proceduri de reorganizare judiciară sau de faliment faţă de o instituţie de credit. 

(2) Instanţa competentă va lua măsurile necesare pentru a asigura înregistrarea ori de câte ori aceasta este obligatorie, conform legii statului membru respectiv. 

(3) Cheltuielile de înregistrare vor fi considerate cheltuieli ale procedurii. 

Art. 51. − (1) Administratorul sau, după caz, lichidatorul desemnat conform legii va putea acţiona, fără altă formalitate, pe teritoriul statelor membre gazdă în baza unei copii certificate de pe hotărârea instanţei competente care l-a numit sau în baza unui certificat, emise de aceasta. 

(2) Administratorul sau, după caz, lichidatorul va putea exercita pe teritoriul statelor membre gazdă toate competenţele care îi revin potrivit legii române. El va putea să numească alte persoane care să îl sprijine sau să îl reprezinte în derularea procedurii pe teritoriul acestor state, în special în scopul de a surmonta dificultăţile întâmpinate eventual de creditorii din aceste state. 

(3) În exercitarea competenţelor sale lichidatorul va respecta legislaţia statului membru pe teritoriul căruia acţionează, în special cu privire la procedurile de valorificare a activelor şi la furnizarea de informaţii angajaţilor instituţiei de credit din statul membru respectiv. Competenţele nu pot include utilizarea forţei sau dreptul de a soluţiona litigii ori dispute. 

Art. 52. − (1) Persoana care execută o obligaţie într-un stat în beneficiul unei instituţii de credit fără personalitate juridică supuse unei proceduri de insolvenţă deschise într-un alt stat, în loc să o execute în beneficiul lichidatorului desemnat în cadrul acelei proceduri, este liberată dacă nu a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii. 

(2) Persoana care execută obligaţia respectivă anterior îndeplinirii măsurilor de publicitate prevăzute la art. 49 este prezumată, până la proba contrarie, că nu a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii de insolvenţă; executarea obligaţiei ulterior îndeplinirii măsurilor de publicitate prezumă, până la proba contrarie, că persoana a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii. 

SECŢIUNEA a 3-a

Informarea şi drepturile creditorilor

Art. 53. − (1) După deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului unei instituţii de credit, persoană juridică română, având sucursale deschise în alte state membre, autoritatea administrativă sau judecătorească ori administratorul sau lichidatorul, după caz, îi va informa de îndată şi în mod individual pe creditorii cunoscuţi care au reşedinţa obişnuită, domiciliul ori sediul social în celelalte state membre. 

(2) Informarea sub forma unei notificări scrise trebuie să se refere, în special, la termenele limită, sancţiunile prevăzute pentru nerespectarea acestor termene şi cerinţele legale pentru luarea în considerare a creanţelor de către instanţa competentă să înregistreze cererile de admitere a acestora sau observaţii în legătură cu aceste creanţe, precum şi cu celelalte măsuri ori proceduri prevăzute. Notificarea va indica şi dacă creanţele preferenţiale sau cele pentru care au fost constituite garanţii reale sunt sau nu sunt supuse verificării. 

Art. 54. − (1) Orice creditor al instituţiei de credit debitoare, având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social într-un alt stat membru decât România, inclusiv autorităţile publice, au dreptul să îşi declare creanţele sau să formuleze observaţii scrise în legătură cu creanţele lor asupra instituţiei de credit, care vor fi adresate lichidatorului. Declaraţia de creanţe sau, după caz, observaţiile formulate pot fi înaintate în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale acelui stat membru, dar trebuie să poarte menţiunea în limba română: „Declaraţie de creanţe” sau, după caz, „Observaţii privind creanţele”. 

(2) Creanţele creditorilor având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social în afara teritoriului României vor fi tratate în acelaşi mod şi vor avea acelaşi rang de preferinţă ca şi creanţele de aceeaşi natură ale creditorilor având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social pe teritoriul României. 

(3) Creditorii care îşi exercită dreptul prevăzut la alin. (1) vor transmite copii de pe actele care atestă creanţele lor, dacă există, şi vor indica natura creanţei, data la care aceasta a luat naştere şi valoarea acesteia, dacă există privilegii, garanţii reale şi alte asemenea drepturi în legătură cu creanţele respective şi care sunt creanţele garantate astfel. 

(4) La solicitarea lichidatorului, creditorii trebuie să furnizeze şi traducerea în limba română a „Declaraţiei de creanţe” sau, după caz, a „Observaţiilor privind creanţele” şi a documentelor prezentate. 

(5) Lichidatorul va asigura informarea periodică a creditorilor, în modalitatea considerată corespunzătoare, în special cu privire la progresele înregistrate în valorificarea activelor instituţiei de credit debitoare. 

CAPITOLUL III

Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului aplica bilă sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din alte state membre

Art. 55. − Autorităţile administrative sau judiciare ale statului membru de origine sunt singurele împuternicite să decidă cu privire la aplicarea uneia sau mai multor măsuri de reorganizare ori deschiderea unei proceduri de lichidare cu privire la o instituţie de credit, inclusiv în sucursalele acesteia stabilite în alte state membre. Legea statului membru de origine se va aplica în conformitate cu dispoziţiile art. 48 alin. (1). Dispoziţiile art. 48 alin. (2) se vor aplica şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din alte state membre. 

Art. 56. − (1) Dacă asupra unei instituţii de credit dintr-un stat membru care desfăşoară activitate pe teritoriul României a fost dispusă o procedură de reorganizare judiciară sau de faliment, acestea se vor aplica fără alte formalităţi pe teritoriul României şi vor produce efecte în condiţiile şi de la data prevăzute în legislaţia din statul membru respectiv. 

(2) Procedura de reorganizare judiciară sau de faliment se va aplica în conformitate cu legislaţia din statul membru de origine, cu excepţiile prevăzute la art. 48 alin. (2). 

(3) La primirea notificării corespunzătoare de la autoritatea competentă a statului membru de origine, Banca Naţională a României va informa de îndată, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, despre decizia de deschidere a unei proceduri de reorganizare judiciară sau de faliment. 

(4) Autorităţile administrative sau judiciare competente din statul membru de origine, administratorul sau lichidatorul vor comunica cu privire la decizia de deschidere a unei proceduri de reorganizare judiciară sau de faliment oficiului registrului comerţului la care instituţia de credit respectivă este înregistrată, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. De asemenea, comunicarea va fi transmisă de autorităţile menţionate la două ziare de difuzare naţională din România, în vederea publicării. 

(5) Persoanele împuternicite să pună în aplicare măsurile dispuse de autoritatea administrativă sau judiciară din statul membru de origine vor putea acţiona, fără altă formalitate, pe teritoriul României în baza unei copii certificate de pe actul de numire sau a unui certificat emis de respectiva autoritate, însoţite de o traducere în limba română. 

(6) Persoanele prevăzute la alin. (5) vor putea exercita pe teritoriul României toate competenţele care le revin potrivit legislaţiei din statul membru de origine. Aceste persoane vor putea să numească alte persoane care să le reprezinte pe teritoriul României, inclusiv în scopul de a acorda asistenţă creditorilor pe parcursul aplicării măsurilor în cauză. 

(7) În exercitarea competenţelor sale pe teritoriul României, persoanele prevăzute la alin. (5) vor respecta legislaţia română, în special cu privire la procedurile de valorificare a activelor şi la furnizarea de informaţii angajaţilor din România ai instituţiei de credit străine. Competenţele nu pot include utilizarea forţei sau dreptul de a soluţiona litigii ori dispute. 

TITLUL III

Dispoziţii generale

CAPITOLUL I

Alte dispoziţii

Art. 57. − (1) Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează, în măsura compatibilităţii, cu dispoziţiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. 

(2) Instanţa competentă potrivit legii române va informa fără întârziere, prin intermediul Băncii Naţionale a României, autorităţile competente din statele membre gazdă asupra hotărârii de deschidere a procedurii, inclusiv asupra efectelor practice pe care o astfel de procedură le poate avea, dacă o astfel de hotărâre a fost luată cu privire la o sucursală din România a unei instituţii de credit având sediul în alt stat decât un stat membru, dar care are deschise sucursale pe teritoriul altor state membre. Dacă nu este posibilă informarea înainte de adoptarea hotărârii, aceasta va fi făcută imediat după aceea. În cazul pronunţării unei hotărâri de deschidere a procedurii falimentului, în comunicare se va menţiona şi faptul că autorizaţia de funcţionare a sucursalei respective a fost retrasă. 

Art. 58. − Persoanele care trebuie să primească sau să transmită informaţii în legătură cu procedurile de informare ori consultare prevăzute în prezenta ordonanţă au obligaţia de a păstra secretul profesional în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (7) şi ale art. 55 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu dispoziţiile cuprinse în cap. VIII din Legea nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia oricăror autorităţi judiciare cărora li se aplică prevederile naţionale în vigoare. 

Art. 59. − În cazul intrării în faliment, pentru scopuri statistice, instituţiile de credit vor fi considerate ca aparţinând în continuare sectorului bancar. Raportările care trebuie întocmite şi transmise de către lichidator Băncii Naţionale a României, periodicitatea şi modalitatea de transmitere a acestora vor fi stabilite prin norme de către Banca Naţională a României. 

Art. 60. − Tribunalul va comunica Băncii Naţionale a României hotărârea sa privind deschiderea procedurii falimentului instituţiei de credit debitoare în ziua pronunţării acesteia. La data comunicării hotărârii privind deschiderea procedurii falimentului, Banca Naţională a României va închide imediat, după finalizarea decontării plăţilor din ziua respectivă în conformitate cu reglementările în vigoare, conturile instituţiei de credit debitoare deschise în evidenţele sale şi va transfera disponibilităţile în conturile tip „instituţie de credit în faliment”, deschise la o bancă comercială, conform art. 10. 

Art. 61. − (1) Orice contract de compensare bilaterală, astfel cum este prevăzut la art. 2 lit. i), încheiat de instituţia de credit debitoare este valabil şi poate fi executat şi/sau este opozabil acesteia, debitorului sau oricărui garant al acestuia, conform condiţiilor rezultând din înţelegerea părţilor, şi nu va putea fi suspendat, anulat ori limitat în orice alt mod printr-un act al organelor care aplică procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. 

(2) Singura obligaţie care poate fi datorată, respectiv pretinsă a fi executată în contul averii instituţiei de credit debitoare, în baza unui contract de compensare bilaterală, este aceea de a executa, respectiv de a pretinde să fie executată, obligaţia netă rezultată din compensarea realizată în baza contractului de compensare, obligaţie care poate consta în plata unei sume nete şi/sau în executarea unei obligaţii de a face. 

(3) Nici o atribuţie conferită prin prezenta ordonanţă organelor care aplică procedura nu va avea ca efect înlăturarea aplicării contractului de compensare bilaterală prin stingerea şi/sau devansarea scadenţei, în baza contractului, a obligaţiilor de plată sau obligaţiilor de a face decurgând din unul sau mai multe contracte din categoria celor prevăzute la art. 2 lit. i) pct. 1 şi 2, aceste atribuţii putând fi exercitate numai asupra sumei nete care rezultă din aplicarea contractului de compensare bilaterală. 

(4) În sensul prezentului articol, un contract de compensare bilaterală şi toate contractele care fac obiectul acestuia vor fi considerate un singur contract şi, în acest sens, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte intenţia frauduloasă a părţilor, organele care aplică procedura nu vor putea împiedica, cere anularea ori decide desfacerea, după caz, a operaţiunilor cu instrumente financiare derivate, realizate în baza contractelor care fac obiectul unui contract de compensare bilaterală, pe motiv că aceste operaţiuni instituie un tratament preferenţial în favoarea unor creditori în perioada de 180 de zile anterioară datei deschiderii procedurii. 

(5) Nici o cerere de ordonanţă preşedinţială sau o altă procedură de urgenţă nu poate fi utilizată pentru a limita, întârzia sau suspenda executarea unui contract de compensare bilaterală potrivit prezentului articol. 

CAPITOLUL II

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 62. − Profitul obţinut în cadrul derulării procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit se impozitează potrivit prevederilor legale. 

Art. 63. − (1) Prevederile prezentei ordonanţe vor intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor titlu lui II, care vor intra în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană. 

(2) România va informa, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Comisia Europeană cu privire la intrarea în vigoare a dispoziţiilor exceptate. 

Art. 64. − Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică numai procedurilor deschise după data intrării în vigoare a acesteia, cu excepţia prevederilor art. 43 alin. (2), care se aplică şi procedurilor aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. 

Art. 65. − Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 22 aprilie 1998, cu modificările şi completările ulterioare. 

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2004. 

Nr. 10.