Legea nr. 9/1998 – Republicare *)

M. Of. nr. 260 din 18 aprilie 2007

 

LEGEA

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940

 

Art. 1. – (1) Cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile – construcții și terenuri – pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți. 

(2) De prevederile alin. (1) beneficiază și cetățenii români, moștenitori legali ai foștilor proprietari.1) 

(3) Beneficiază de prevederile alin. (1) și cetățenii români prejudiciați în urma imigrării facultative sau obligatorii prevăzute la art. III din tratat, din alte județe ale Bulgariei decât județele cedate, Durostor și Caliacra. 

Art. 2. – (1) Despăgubirile se acordă celor îndreptățiți, sub forma unor compensații bănești distincte pentru terenuri, pentru construcții și pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți, după cum urmează:

a) pentru fiecare hectar de teren, o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilită în condițiile prevăzute de dispozițiile legale pentru valoarea de patrimoniu a terenurilor ce constituie capital social, sau, la cerere, acțiuni la societățile comerciale cu capital integral ori majoritar de stat în județul de domiciliu sau învecinat, fără ca totalul suprafeței de teren pentru care se acordă compensații să depășească suprafața prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) pentru fiecare locuinț㠖 inclusiv anexele gospodărești –, precum și pentru construcțiile cu alte destinații, o sumă calculată în raport cu suprafața construită și cu materialele de construcții folosite, precum și cu vechimea construcției; în această sumă este inclusă și compensația pentru terenul aferent construcției, respectiv terenul de sub construcție și curtea;

c) pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, o sumă calculată în raport cu suprafața cultivată și cu producția medie la hectar în anul 1940;

d) pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți, o sumă calculată în raport cu suprafața acestora. 

(2) Comisia prevăzută la art. 6 va putea majora cu până la 50% compensația bănească prevăzută la alin. (1) lit. a), b) și d), în raport cu valoarea deosebită a unor construcții, terenuri intravilane urbane sau rurale, plantații de pomi fructiferi altoiți, dacă o asemenea apreciere se justifică pe baza actelor prezentate de cei în cauză. 

(3) Criteriile de evaluare, modalitățile concrete de stabilire a cuantumului compensațiilor pentru terenuri agricole, terenuri intravilane, construcții și recolte, plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți se vor reglementa prin normele metodologice aprobate de Guvern, prevăzute la art. 13. Criteriile de evaluare a construcțiilor se vor stabili în condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare. 

Art. 3. – În cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2. 

Art. 4. – (1) În termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele îndreptățite la compensații, foștii proprietari sau moștenitorii acestora, vor depune în acest sens cereri însoțite de acte doveditoare la comisia județeană sau a municipiului București pentru aplicarea legii. 

(2) Dacă moștenitorii foștilor proprietari domiciliază în județe diferite, aceștia vor depune cererile la comisia municipiului București. 

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) vor anexa la cerere o declarație autentificată, pe propria răspundere, din care să rezulte suprafețele de teren, construcțiile și recoltele pentru care se consideră îndreptățite să primească compensații în condițiile prezentei legi. 

(4) În cadrul termenului prevăzut la alin. (1), persoanele îndreptățite pot depune cereri, neînsoțite de acte, în situația imposibilității temporare de a procura actele doveditoare, termenul de depunere a actelor prelungindu-se cu maximum 90 de zile de la data depunerii cererii.2) 

Art. 5. – (1) Dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor pentru care se solicită compensații se face cu înscrisuri. 

(2) Arhivele Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și alte instituții publice care dețin acte referitoare la situația persoanelor evacuate din județele Durostor și Caliacra, ca urmare a aplicării tratatului, sunt obligate să elibereze celor interesați copii de pe actele solicitate. 

Art. 6. – (1) În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se constituie, prin ordin al prefectului, în fiecare județ și în municipiul București, câte o comisie pentru aplicarea legii, compusă din directorul general al direcției generale a finanțelor publice, directorul direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală, șeful direcției județene a Arhivelor Naționale, șeful inspectoratului teritorial în construcții, un consilier juridic desemnat de prefect și un notar public desemnat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Comisia va funcționa în cadrul prefecturii. 

(2) Președintele comisiei prevăzute la alin. (1) este prefectul. 

(3) În termenul prevăzut la alin. (1) se constituie, prin hotărâre a Guvernului, comisia centrală pentru aplicarea dispozițiilor legii, care va funcționa la Ministerul Finanțelor Publice.3) 

(4) Comisia centrală este formată din 11 membri, dintre care: 3 reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe, un reprezentant al Ministerului Administrației și Internelor, un reprezentant al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului4), un reprezentant al Ministerului Justiției, un reprezentant al Arhivelor Naționale și 2 reprezentanți ai Asociației Române a Victimelor Represiunilor Staliniste – Secția Cadrilater (județele Durostor și Caliacra).2) 

Art. 7. – (1) Comisiile județene și a municipiului București primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărârile privind acordarea compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului. 

(2) În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei poate face contestație la comisia centrală. 

(3) În termen de cel mult 60 de zile, comisia centrală va analiza contestațiile și va valida sau va invalida măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului București, admițând sau respingând, după caz, contestațiile ce i-au fost adresate. Hotărârea comisiei centrale se comunică solicitanților și direcțiilor generale ale finanțelor publice. 

(4) Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. 

(5) Hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse recursului. 

(6) În vederea soluționării cererilor, comisiile prevăzute la art. 6 pot solicita acte și informații oricăror instituții publice, persoane fizice și juridice. 

(7) În cazul în care compensația este solicitată de mai mulți moștenitori ai aceleiași persoane, precum și atunci când după adoptarea hotărârii apar și alte persoane având vocație succesorală, raporturile dintre succesori privind compensația se soluționează potrivit dreptului comun. 

Art. 8. – (1) Compensațiile acordate cetățenilor români îndreptățiți se suportă din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, iar plățile către persoanele fizice se asigură de către direcțiile generale ale finanțelor publice în raza cărora își au domiciliul beneficiarii. 

(2) În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcție de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor. În cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de Statistică înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior. Eșalonarea plăților nu poate depăși 2 ani consecutivi. 

Art. 9. – (1) Pentru evaluarea terenurilor, construcțiilor și a recoltelor neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, a plantațiilor de pomi fructiferi și/sau a pepinierelor de pomi fructiferi altoiți, comisiile județene sau a municipiului București desemnează una sau mai multe comisii tehnice de specialitate, după caz, formate din 3 membri specialiști în expertizări de construcții și evaluatori funciari și agricoli, desemnați din cadrul instituțiilor publice, al serviciilor publice deconcentrate sau al consiliilor locale. 

(2) Consiliile locale, instituțiile publice și serviciile publice deconcentrate ale acestora sunt obligate să delege, la solicitarea comisiei județene sau a municipiului București, specialiști pentru efectuarea rapoartelor tehnice de evaluare a despăgubirilor. 

(3) Rezultatul evaluării se consemnează într-un raport tehnic de evaluare semnat de toți membrii comisiei tehnice, care se înaintează comisiei județene sau a municipiului București. 

(4) Comisiile tehnice de evaluare sunt obligate să întocmească, să redacteze și să înainteze cu maximă celeritate rapoartele tehnice de evaluare. 

(5) Fiecare membru al comisiei tehnice de evaluare beneficiază de o indemnizație, calculată în raport cu numărul de ore aferente întocmirii fiecărui raport, stabilită în lei/oră, pe bază de deviz anexat la raportul tehnic de evaluare, aprobat de comisia județeană sau a municipiului București. Indemnizația brută orară se determină prin împărțirea sumei rezultate din aplicarea cotei de 20% asupra salariului de bază brut lunar pentru funcția de secretar general din ministere la numărul de ore lucrătoare aferente fiecărei luni. 

(6) Indemnizațiile prevăzute la alin. (5) se impozitează în conformitate cu reglementările în vigoare privind impunerea veniturilor persoanelor fizice. 

(7) Indemnizațiile pentru membrii comisiilor tehnice sunt plătite de Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, din sumele prevăzute la capitolul „Alte acțiuni“ subcapitolul „Despăgubiri civile, precum și cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale“. 

Art. 10. – Cererile adresate oricăror autorități publice, precum și acțiunile în justiție având ca obiect acordarea compensațiilor prevăzute de prezenta lege sunt scutite de orice taxe. 

Art. 11. – Dreptul la orice compensație pentru pagube suferite în urma aplicării tratatului se stinge prin epuizarea prevederilor prevăzute de prezenta lege sau prin nesolicitarea compensațiilor în termenul prevăzut la art. 4. 

Art. 12. – Activitatea comisiilor prevăzute la art. 6 încetează la data finalizării tuturor cererilor depuse conform art. 4.2) 

Art. 13. – Ministerul Finanțelor Publice, împreună cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Justiției vor supune Guvernului, spre aprobare, în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, normele metodologice5) cu privire la modul de lucru al comisiilor constituite conform art. 6, remunerarea membrilor comisiilor, gestionarea fondurilor prevăzute în bugetul de stat cu destinația de compensații, criteriile și modalitățile de stabilire a compensațiilor, precum și modalitățile de acordare a acțiunilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a). 

Art. 14. – Prezenta lege intră în vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. 



*) Republicată în temeiul dispozițiilor art. II din Legea nr. 403/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 28 noiembrie 2006. 

Legea nr. 9/1998 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 7 februarie 2002. 

1) Dispozițiile art. 1 alin. (2) au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 312 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003, „în măsura în care înlătură moștenitorii testamentari de la beneficiul acordării compensațiilor prevăzute la alin. (1) al art. 1 din aceeași lege“. 

2) A se vedea Legea nr. 97/2005 pentru acordarea de compensații cetățenilor români care n-au beneficiat de prevederile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 18 aprilie 2005, și Legea nr. 348/2006 privind stabilirea unui nou termen pentru cetățenii români care nu au beneficiat de prevederile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 25 iulie 2006. 

3) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. 

4) Conform art. 15 lit. a), c), d) și g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007, în cuprinsul actelor normative în vigoare denumirile: „Ministerul Finanțelor Publice“, „Ministerul Administrației și Internelor“, „Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului“ și „Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale“ se înlocuiesc cu: „Ministerul Economiei și Finanțelor“, „Ministerul Internelor și Reformei Administrative“, „Ministerul Transporturilor“ și „Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale“. 

5) Normele metodologice au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 753 din 26 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 30 noiembrie 1998, și au fost modificate și completate în mod corespunzător, potrivit prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 172/1999, prin Hotărârea Guvernului nr. 475 din 9 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 19 iunie 2000.