Legea nr. 99/1999

M. Of. nr. 236 din 27 mai 1999

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR                     SENATUL

 

L E G E

privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

TITLUL I

Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale

Art. I. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. – Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul juridic pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare, în baza următoarelor principii:

a) asigurarea transparenţei procesului de privatizare;

b) formarea preţului de vânzare, în baza raportului dintre cerere şi ofertă;

c) asigurarea egalităţii de tratament între cumpărători;

d) reconsiderarea datoriilor societăţilor comerciale, în vederea sporirii atractivităţii ofertei de privatizare.”

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. – Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică:

a) vânzării de acţiuni la societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, indiferent de numărul acţiunilor pe care le deţine, inclusiv la societăţile naţionale, companiile naţionale şi celelalte societăţi comerciale rezultate din reorganizarea regiilor autonome de interes naţional sau local;

b) vânzării de active ale regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, inclusiv ale companiilor naţionale şi ale societăţilor naţionale ori ale celorlalte societăţi comerciale rezultate din reorganizarea unei regii autonome de interes naţional sau local.”

3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

„Art. 3. – În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) societăţi comerciale înseamnă societăţile comerciale înfiinţate în baza prevederilor Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările ulterioare, societăţile comerciale care au fost constituite de autorităţile administraţiei publice locale în baza Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată, cu modificările ulterioare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi alte societăţi comerciale rezultate din reorganizarea regiilor autonome de interes naţional sau local;

b) societăţi comerciale de interes strategic înseamnă societăţile naţionale şi companiile naţionale; alte societăţi comerciale cu capital majoritar de stat pot fi declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului;

c) acţiuni înseamnă valorile mobiliare emise de societăţi comerciale; acţiunile pot fi ordinare sau preferenţiale, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare;

d) active înseamnă bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăţi comerciale sau regii autonome, care pot fi separate şi organizate să funcţioneze independent, distinct de restul activităţii societăţii sau regiei, cum ar fi unităţi şi subunităţi de producţie, de comerţ sau de prestări de servicii, secţii, ateliere, ferme, spaţii comerciale, spaţii de cazare sau de alimentaţie publică, spaţii pentru birouri sau alte bunuri de acelaşi gen, inclusiv terenul aferent acestora;

e) cumpărător înseamnă orice persoană fizică sau juridică, română sau străină. Cumpărător nu poate fi o persoană juridică română de drept public sau o societate comercială la care statul român ori o autoritate a administraţiei publice locale deţine mai mult de 33% din totalul acţiunilor cu drept de vot în adunarea generală a acţionarilor;

f) minister de resort înseamnă ministerul sau organul administraţiei publice centrale în al cărui domeniu de specialitate se încadrează obiectul principal de activitate al societăţii comerciale sau sub a cărui autoritate funcţionează regia autonomă;

g) instituţie publică implicată înseamnă Fondul Proprietăţii de Stat sau orice minister de resort ori, după caz, o autoritate a administraţiei publice locale, care are atribuţii de privatizare a unei societăţi comerciale;

h) autoritatea de mediu competentă este Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului sau o agenţie locală de protecţie a mediului din subordinea acestui minister;

i) dosar de prezentare înseamnă ansamblul de date şi informaţii privitoare la o societate comercială sau la un activ, furnizate în scris potenţialilor cumpărători de acţiuni sau de active;

j) obligaţii de mediu reprezintă un set minim de obligaţii ce revin societăţilor comerciale care se privatizează sau care se transmit o dată cu vânzarea unui activ, din care rezultă obligaţia conformării cu legislaţia privind protecţia mediului şi care se includ de către instituţia publică implicată în dosarul de prezentare sau, după caz, în prospectul de ofertă publică. Aceste obligaţii se stabilesc de către autoritatea de mediu competentă, în baza bilanţului de mediu elaborat în cadrul procesului de privatizare sau de vânzare a unui activ a cărui folosire are impact asupra mediului. Bilanţul va fi elaborat în condiţiile stabilite prin normele metodologice emise în baza prezentei ordonanţe de urgenţă;

k) agent de privatizare înseamnă orice persoană juridică, română sau străină, specializată în activităţi financiare, precum: bănci, societăţi şi fonduri de investiţii, societăţi financiare, societăţi care prestează servicii de contabilitate, consultanţă, intermediere pe piaţa valorilor mobiliare ori de lichidare şi repartizare a patrimoniului social etc., precum şi cabinete sau societăţi profesionale de avocatură, indiferent dacă acestea acţionează individual ori în asociere, cu menţiunea că persoanele juridice străine se pot asocia cu o persoană juridică sau firmă română din categoriile sus-menţionate;

l) închidere operaţională înseamnă ansamblul operaţiunilor de natură tehnică şi organizatorică întreprinse de administratorii ori, după caz, lichidatorii societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, din împuternicirea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie, având ca finalitate încetarea activităţii economice a societăţii şi conservarea activelor şi a altor bunuri ale acesteia până la vânzarea lor potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă; închiderea operaţională poate fi totală sau parţială, temporară sau definitivă;

m) obligaţii bugetare înseamnă obligaţii rezultate din impozite, taxe, contribuţii sau alte venituri bugetare, inclusiv majorări de întârziere sau penalităţi aferente acestora şi dobânzi la credite garantate de stat, datorate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale;

n) creditor bugetar este titularul dreptului aferent unei obligaţii bugetare.”

4. Titlul capitolului II va avea următorul cuprins:

„Competenţele şi atribuţiile Guvernului, Agenţiei Române de Dezvoltare şi ale instituţiilor publice implicate”

5. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

„Art. 4. – Competenţele şi atribuţiile în legătură cu procesul de privatizare aparţin Guvernului, Agenţiei Române de Dezvoltare şi instituţiilor publice implicate.”

6. După articolul 4 se introduc articolele 4¹, 4² şi 4³ cu următorul cuprins:

„Art. 4¹. – (1) Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, coordonează şi controlează activitatea ministerelor şi instituţiilor publice, care au competenţe şi atribuţii în realizarea privatizării, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare şi răspunde în faţa Parlamentului de îndeplinirea acestor obligaţii.

(2) În acest scop Guvernul:

a) aprobă strategia naţională de privatizare;

b) aprobă elementele esenţiale ale contractului de mandat, inclusiv metoda de vânzare şi condiţiile principale ale contractului ce urmează a fi încheiat de instituţiile publice implicate, respectiv de societăţile comerciale, pentru vânzarea acţiunilor ori activelor unei societăţi comerciale de interes strategic;

c) acordă, de la caz la caz, scutiri, reduceri, amânări şi/sau eşalonări la plata obligaţiilor bugetare, pe baza propunerilor înaintate de către creditorii bugetari sau de către instituţia publică implicată;

d) ia orice alte măsuri în calitate de autoritate centrală de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 4². – (1) Agenţia Română de Dezvoltare elaborează şi promovează strategia de privatizare.

(2) În acest scop Agenţia Română de Dezvoltare:

a) elaborează şi supune Guvernului spre aprobare strategia naţională de privatizare prevăzută la art. 4¹ alin. (2) lit. a), pe baza propunerilor instituţiilor publice implicate, în scopul asigurării corelării cu strategiile de dezvoltare pe care le elaborează acestea;

b) elaborează şi supune Guvernului spre aprobare proiecte de acte normative în domeniul privatizării;

c) poate acorda asistenţă tehnică în legătură cu privatizarea;

d) atrage şi promovează investiţiile străine în scopul privatizării societăţilor comerciale;

e) întocmeşte şi supune aprobării Guvernului raportul anual cu privire la stadiul procesului de privatizare, pe baza rapoartelor de activitate elaborate de instituţiile publice implicate;

f) centralizează datele privind derularea contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat sau de o autoritate a administraţiei publice locale şi informează Guvernul în acest sens.

(3) În vederea realizării atribuţiilor prevăzute la alin. (2) Agenţia Română de Dezvoltare poate încheia contracte de consultanţă cu persoane fizice ori juridice, precum şi contracte de colaborare cu persoane fizice.

(4) De asemenea, Agenţia Română de Dezvoltare are dreptul să solicite, în scris, informaţiile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în prezentul articol, de la instituţiile publice implicate, precum şi de la orice altă instituţie publică centrală sau locală, de la registrele independente de evidenţă a acţionarilor, de la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul este acţionar şi de la regiile autonome.

Art. 4³. – (1) Instituţia publică implicată realizează întregul proces de privatizare.

(2) În acest scop instituţia publică implicată:

A. exercită toate drepturile ce decurg din calitatea de acţionar a statului sau a autorităţilor administraţiei publice locale, având capacitatea de a împuternici reprezentanţii săi în adunarea generală a acţionarilor să acţioneze pentru:

a) administrarea eficientă a societăţilor/companiilor naţionale şi a societăţilor comerciale pe care le are în portofoliu, în vederea sporirii atractivităţii, luând măsuri privind:

– pregătirea şi realizarea unor operaţiuni organizatorice, tehnice, tehnologice, manageriale şi financiare, destinate să asigure creşterea realizărilor tehnico-economice ale societăţii comerciale şi diminuarea obligaţiilor bugetare sau de altă natură;

– restructurarea societăţilor comerciale prin fuziune, divizare, vânzare de active şi conversie în acţiuni a datoriilor faţă de creditorii comerciali, precum şi prin închidere operaţională, totală sau parţială;

– solicitarea acordării de înlesniri la plata obligaţiilor bugetare şi negocierea propunerilor în acest sens, care vor fi supuse aprobării potrivit legii;

b) lichidarea societăţilor comerciale neprofitabile;

B. ia toate măsurile necesare pentru realizarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale:

a) stabileşte metoda adecvată de privatizare şi o schimbă în măsura în care este necesar;

b) publică în presa scrisă şi/sau în sistem electronic, pe plan local, naţional şi/sau internaţional, listele cuprinzând societăţile comerciale care se privatizează;

c) întocmeşte dosarul de prezentare, raportul de evaluare, prospectul de ofertă publică sau alte documente ce prezintă relevanţă în procesul de privatizare, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi normelor metodologice emise în aplicarea acesteia;

d) efectuează vânzarea, la preţul de piaţă, a acţiunilor emise de societăţile comerciale;

e) iniţiază sau, după caz, aprobă, în condiţiile legii, vânzarea la preţul de piaţă a activelor din patrimoniul societăţilor comerciale şi regiilor autonome, cu excepţia celor supuse în mod obligatoriu procedurii de vânzare, potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Litigiile privind contractele, convenţiile, protocoalele şi orice alte acte ori înţelegeri, încheiate de către instituţiile publice implicate în scopul de a pregăti, efectua sau finaliza procesul de privatizare a unor societăţi comerciale sau grupuri de societăţi comerciale, sunt de competenţa secţiilor comerciale ale instanţelor judecătoreşti.”

7. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

„Art. 5. – (1) Fondul Proprietăţii de Stat este o instituţie de interes public, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care acţionează pentru diminuarea implicării în economie a statului şi a autorităţilor administraţiei publice locale, prin vânzarea acţiunilor acestora. Bugetul Fondului Proprietăţii de Stat se formează integral din veniturile rezultate ca urmare a privatizării societăţilor comerciale, din dividende şi din dobânzile aferente disponibilităţilor sale băneşti, se aprobă de către Guvern şi se gestionează în regim extrabugetar.

(2) Fondul Proprietăţii de Stat exercită atribuţiile prevăzute la art. 4³ alin. (2) cu privire la societăţile comerciale, altele decât cele de interes strategic, în cazul cărora aceste atribuţii se exercită de către ministerele de resort. Guvernul poate hotărî ca şi în cazul unor asemenea societăţi Fondul Proprietăţii de Stat să exercite atribuţiile prevăzute la art. 4³ alin. (2). În cazul societăţilor comerciale constituite în baza Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, atribuţiile prevăzute la art. 4³ alin. (2) se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale.”

8. Alineatul (1) al articolului 6 va avea următorul cuprins:

„Art. 6. – (1) Conducerea Fondului Proprietăţii de Stat este asigurată de un consiliu de administraţie format din preşedinte, vicepreşedinte şi 9 membri, numiţi de către primul-ministru, persoane cu pregătire şi cu experienţă în domeniul comercial, financiar, juridic sau tehnic, dintre care unul este preşedintele Agenţiei Române de Dezvoltare.”

9. Alineatul (2) al articolului 6 se abrogă.

10. Alineatul (4)) al articolului 6 va avea următorul cuprins:

„(4) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Fondului Proprietăţii de Stat se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”

11. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 8 se abrogă.

12. Alineatul (3) al articolului 8 va avea următorul cuprins:

„(3) Activitatea Fondului Proprietăţii de Stat se desfăşoară pe principiul descentralizării. În acest scop, societăţile comerciale care fac parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii pot fi privatizare la nivelul sucursalelor teritoriale şi al direcţiilor teritoriale judeţene ale Fondului Proprietăţii de Stat.

13. Alineatele (1)–(4) ale articolului 9 vor avea următorul cuprins:

„Art. 9. – (1) Veniturile încasate de instituţiile publice implicate din vânzarea acţiunilor emise de societăţile comerciale şi din dividende se varsă la bugetul de stat sau, după caz, la bugetele locale, după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetele acestor instituţii şi efectuate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă. Bugetele proprii privind activitatea de privatizare ale ministerelor de resort se aprobă de către Guvern şi se administrează în regim extrabugetar.

(2) Cheltuielile includ următoarele:

a) cheltuielile proprii de organizare şi funcţionare, care, în cazul instituţiilor publice implicate, altele decât Fondul Proprietăţii de Stat, sunt limitate doar la cele efectuate în scopul privatizării;

b) cheltuielile legate de plata onorariilor pentru consultanţi, agenţi de privatizare sau firme de avocatură şi cele pentru pregătirea şi realizarea privatizării societăţilor comerciale;

c) costurile implicate de închiderea operaţională, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale;

d) sumele plătite efectiv cumpărătorilor în executarea garanţiilor acordate acestora de instituţiile publice implicate şi/sau cheltuielile efectuate pentru combaterea ori stingerea pretenţiilor formulate de cumpărători, precum şi despăgubirile cuvenite potrivit art. 31 alin. (4) şi art. 32⁴;

e) sumele cu care instituţiile publice implicate participă la majorarea capitalului social al unor societăţi comerciale în cazurile prevăzute de lege.

(3) Cheltuielile menţionate la lit. a), b) şi e) ale alineatului precedent sunt planificate la 20% din veniturile obţinute din vânzări. În situaţia în care sumele rămase la dispoziţia instituţiei publice implicate nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea cheltuielilor prevăzute la alin. (2), majorarea plafonului acestora se va face prin hotărâre a Guvernului.

(4) Din sumele vărsate la bugetul de stat potrivit alin. (1) se constituie un fond la dispoziţia Guvernului, din care se finanţează programe de recalificare şi reintegrare profesională a salariaţilor disponibilizaţi, programe de dezvoltare regională, programe de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi alte programe de dezvoltare, care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”

14. După alineatul (4) al articolului 9 se introduce alineatul (4¹) cu următorul cuprins:

„(4¹) Companiile sau societăţile naţionale beneficiare de împrumuturi externe de la organisme internaţionale, contractate de stat, care la rambursarea ratelor de capital, a dobânzilor şi a altor costuri în valută nu îşi îndeplinesc obligaţiile de plată conform acordurilor subsidiare de împrumut încheiate cu Ministerul Finanţelor, pot solicita, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, să fie suportate din fondurile realizate din privatizare.”

15. Alineatul (5) al articolului 9 va avea următorul cuprins:

„(5) În cazul în care societăţile comerciale înfiinţate prin decizie a autorităţilor administraţiei publice locale se privatizează de către Fondul Proprietăţii de Stat, veniturile încasate din vânzarea acţiunilor se varsă la bugetul local, după deducerea unei cote de 10%, care rămâne la dispoziţia Fondului Proprietăţii de Stat pentru acoperirea cheltuielilor legate de privatizare.”

16. După alineatul (5) al articolului 9 se introduce alineatul (5¹) cu următorul cuprins:

„(5¹) Veniturile încasate de instituţiile publice implicate, altele decât Fondul Proprietăţii de Stat, din vânzarea acţiunilor emise de societăţi comerciale înfiinţate prin decizie a autorităţilor administraţiei publice locale, se varsă la bugetul local după deducerea cheltuielilor prevăzute la alin. (2), cu respectarea prevederilor alin. (3).”

17. Alineatele (6) şi (6¹) ale articolului 9 vor avea următorul cuprins:

„(6) Instituţiile publice implicate nu pot aloca fonduri şi nu pot acorda credite societăţilor comerciale; de asemenea, ele nu pot cumpăra acţiuni emise de societăţi comerciale ori active, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

(6¹) Instituţiile publice implicate au obligaţia să deruleze fondurile rezultate din operaţiuni de privatizare prin conturi deschise la trezoreria statului.”

18. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

„Art. 10. – (1) Controlul respectării de către instituţia publică implicată a cadrului juridic aplicabil în materia privatizării, constatarea contravenţiilor şi stabilirea sancţiunilor se realizează de către Ministerul Finanţelor, în condiţiile stabilite prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Determinarea metodei de privatizare şi alegerea agentului de privatizare şi/sau a cumpărătorului, operaţiunile prevăzute la art. 4³ alin. (2) lit. A, precum şi legalitatea clauzelor din contractele încheiate de Fondul Proprietăţii de Stat, incluzând, între altele, clauzele privitoare la preţul vânzării, nu sunt supuse controlului Curţii de Conturi. Curtea de Conturi controlează numai încasarea şi folosirea, potrivit destinaţiilor prevăzute de lege, a veniturilor cuvenite Fondului Proprietăţii de Stat.

(3) Membrii Consiliului de administraţie şi salariaţii Fondului Proprietăţii de Stat nu răspund pentru operaţiunile acestuia, în afară de cazul în care faptele lor constituie infracţiuni sau delicte civile. Membrii Consiliului de administraţie şi salariaţii Fondului Proprietăţii de Stat nu răspund pentru acţiunile sau inacţiunile agenţilor de privatizare.

(4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte instituţii publice implicate.”

19. Articolul 11 se abrogă.

20. Titlul secţiunii I a capitolului III se abrogă.

21. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

„Art. 13. – (1) Instituţiile publice implicate vând acţiunile prin următoarele metode:

a) ofertă publică;

b) metode de vânzare specifice pieţei de capital;

c) negociere;

d) licitaţie cu strigare sau în plic;

e) certificate de depozit emise de bănci de investiţii pe piaţa de capital internaţională;

f) orice combinaţie a metodelor prevăzute la lit. a)–e).

(2) În cazul în care instituţia publică implicată decide să formuleze o ofertă de vânzare, preţul de ofertă va fi, de regulă, egal cu valoarea nominală a acţiunilor, cu precizarea că vânzarea se face la preţul de piaţă rezultat din raportul dintre cerere şi ofertă, indiferent de metoda de privatizare utilizată, fără a exista un preţ minim de vânzare.

(3) În scopul determinării principalelor elemente ale vânzării de acţiuni, instituţia publică implicată va putea dispune întocmirea unui raport de evaluare.

(4) Acţiunile se vor vinde la preţul de piaţă rezultat din raportul dintre cerere şi ofertă, chiar dacă acest preţ este inferior celui rezultat din raportul de evaluare.

(5) Ministerul Finanţelor, în numele şi pe seama statului, poate stinge, cu acordul părţilor, obligaţiile asumate de acesta în temeiul împrumuturilor externe contractate, prin transmiterea acţiunilor deţinute de stat la societăţile comerciale către deţinătorii de obligaţiuni de stat. Modalităţile de efectuare a acestei operaţiuni se vor stabili prin normele metodologice care vor fi elaborate în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(6) Instituţiile publice implicate pot primi, în schimbul acţiunilor emise de societăţile comerciale, obligaţiuni sau alte instrumente garantate de stat, în condiţiile stabilite de Guvern.”

22. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

„Art. 14. – (1) Vânzarea va fi precedată de publicarea unui anunţ de vânzare sau de formularea unei oferte irevocabile, valabilă cel puţin 30 de zile, dar nu mai mult de 180 de zile de la data publicării. În cazul vânzării unor pachete de acţiuni din capitalul social al unor bănci sau societăţi comerciale mari, la propunerea instituţiei publice implicate, Guvernul poate dispune prelungirea termenului de valabilitate a ofertei. (2) Instituţiile publice implicate asigură publicarea anunţurilor şi ofertelor de vânzare în presa locală, naţională de largă răspândire şi/sau prin mijloace electronice şi, după caz, într-un jurnal internaţional, în condiţiile stabilite prin normele metodologice ce vor fi elaborate în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Vânzarea va fi precedată de întocmirea unui dosar de prezentare, în cazurile prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. Pentru societăţile comerciale cotate la bursele de valori sau pe alte pieţe organizate, interne sau internaţionale, oferta se va întocmi pe bază de prospect, în conformitate cu normele şi instrucţiunile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare sau ale autorităţilor competente, după caz. Dosarul de prezentare va cuprinde şi drepturile de proprietate industrială.

(4) La cererea instituţiei publice implicate sau a agentului de privatizare, pentru stabilirea situaţiei obligaţiilor bugetare scadente ale societăţilor comerciale supuse privatizării, Ministerul Finanţelor va împuternici direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat în a cărei rază teritorială se află sediul respectivei societăţi comerciale să iniţieze procedura întocmirii unui raport asupra naturii şi cuantumului tuturor acestor obligaţii bugetare.

(5) Pe baza acestui raport Ministerul Finanţelor va emite un certificat de sarcini fiscale, care va preciza natura şi cuantumul tuturor obligaţiilor bugetare la data raportului.

(6) Societatea comercială privatizată va fi exonerată de drept de plata oricărei alte obligaţii bugetare, scadentă la data raportului şi neevidenţiată în certificatul de sarcini fiscale emis în conformitate cu alin. (5).

(7) Termenele şi etapele procedurii de întocmire a raportului şi de emitere a certificatului de sarcini fiscale vor face obiectul reglementării normelor metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(8) Prevederile alin. (4)–(7) se aplică indiferent de procentajul pe care îl reprezintă acţiunile ce fac obiectul vânzării în capitalul societăţii comerciale supuse privatizării.

(9) La cererea potenţialului cumpărător, în condiţiile prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, instituţia publică implicată şi societatea comercială supusă privatizării sunt obligate să asigure accesul liber la toate datele şi informaţiile privind activitatea şi situaţia patrimonială a societăţii comerciale, în scopul întocmirii de către acesta a propriului raport de expertiză asupra societăţii. Aceasta nu exclude posibilitatea ca instituţia publică implicată să negocieze şi să convină acordarea unor garanţii cumpărătorului pentru daune specifice, incluzând, între altele, daune cauzate cumpărătorului prin faptul că societatea este ţinută să îndeplinească vreo obligaţie, inclusiv faţă de terţi, sau suportă vreo pierdere ca rezultat al unor acte, fapte şi operaţiuni care nu au fost dezvăluite sau a căror aducere la îndeplinire ar implica costuri ce depăşesc nivelul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare şi a căror cauză a existat la data încheierii contractului. Răspunderea instituţiei publice implicate este limitată în toate cazurile la preţul plătit efectiv de cumpărător. Statul garantează îndeplinirea obligaţiilor de plată ale instituţiei publice implicate.

(10) Pe parcursul derulării procesului de privatizare administratorii societăţii comerciale sunt obligaţi să notifice imediat instituţiei publice implicate producerea oricărui act sau fapt de natură să modifice datele cuprinse în dosarul de prezentare sau să angajeze răspunderea societăţii.”

23. Articolul 15 va avea următorul cuprins:

„Art. 15. – Instituţiile publice implicate au dreptul să contracteze cu persoane fizice sau juridice, române ori străine, servicii de asistenţă de specialitate în domeniul privatizării, restructurării şi lichidării. De asemenea, instituţiile publice implicate pot încheia contracte cu societăţi de valori mobiliare, pentru vânzarea acţiunilor la bursele de valori sau pe alte pieţe organizate, naţionale ori internaţionale, precum şi cu bănci de investiţii, pentru transferul şi vânzarea unui portofoliu de acţiuni pe piaţa de capital internaţională, în baza certificatelor de depozit sau a altor instrumente financiare utilizate pe această piaţă.”

24. După articolul 15 se introduc articolele 15¹ şi 15² cu următorul cuprins:

„Art. 15¹. – (1) În vederea măririi şanselor de privatizare a societăţilor comerciale, instituţiile publice implicate pot accepta plata în rate a preţului acţiunilor vândute, în condiţiile stabilite în normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) În cazul vânzării cu plata în rate a preţului acţiunilor unei societăţi comerciale de interes strategic, avansul nu va putea fi mai mic de 35% din preţul de vânzare, iar plata ratelor se va eşalona pe o perioadă de maximum 3 ani.

(3) Asupra acţiunilor vândute cu plata în rate se constituie un drept de gaj.

(4) În cazul în care cumpărătorul nu plăteşte la scadenţă două rate succesive, contractul poate fi rezolvit.

Art. 15². – (1) În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la art. 4³ alin. (2) lit. A. a) instituţia publică implicată înaintează fiecărui creditor bugetar o cerere privind acordarea de înlesniri, precum: scutiri, reduceri, amânări sau eşalonări la plata obligaţiilor bugetare, datorate de societăţile comerciale supuse privatizării către bugetul administrat de respectivul creditor bugetar.

(2) Fiecare creditor bugetar este obligat să negocieze împreună cu instituţia publică implicată posibilitatea acordării înlesnirilor solicitate. În cazul în care acordarea acestor înlesniri nu este de competenţa creditorului bugetar, acesta este obligat să înainteze Guvernului rezultatul negocierii în termen de 30 de zile de la data înregistrării unei astfel de solicitări şi să notifice instituţiei publice implicate îndeplinirea obligaţiei respective.

(3) Instituţia publică implicată este abilitată de drept să supună aprobării Guvernului rezultatul negocierilor în cazul în care creditorul bugetar nu respectă termenul prevăzut la alin. (2) pentru îndeplinirea acestei obligaţii.

(4) Guvernul va decide cu privire la acordarea înlesnirilor solicitate în termen de 20 de zile de la data primirii rezultatului negocierilor.”

25. Titlul secţiunii a II-a a capitolului III se abrogă.

26. Articolul 19 va avea următorul cuprins:

„Art. 19. – (1) O asociaţie poate dobândi acţiuni ordinare sau preferenţiale emise de o societate comercială dintre cele enumerate la art. 2.

(2) Vânzarea se face la preţul de piaţă, în baza raportului dintre cerere şi ofertă, prin una dintre metodele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. c) şi d).”

27. Articolul 20 se abrogă.

28. Alineatul (3) al articolului 21 se abrogă.

29. Articolul 22 se abrogă.

30. Titlul capitolului IV va avea următorul cuprins: „Vânzarea activelor societăţilor comerciale şi ale regiilor autonome”

31. Titlul secţiunii I a capitolului IV se abrogă.

32. Articolul 24 va avea următorul cuprins:

„Art. 24. – (1) Societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar pentru active aflate în proprietatea lor, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie, după caz, în condiţiile stabilite prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi regiilor autonome, cu aprobarea prealabilă a ministerului de resort sau, după caz, a autorităţii administraţiei publice locale.

(3) Vânzarea activelor se face prin licitaţie deschisă cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare preţ obţinut pe piaţă.

(4) Prevederile art. 14 alin. (9) se aplică în mod corespunzător şi societăţilor comerciale vânzătoare de active.

(5) Prevederile prezentului articol se aplică şi în cazul perfectării unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, având ca obiect utilizarea activelor aparţinând societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, dacă în contractul de leasing imobiliar nu s-a prevăzut altfel.”

33. Articolul 25 se abrogă.

34. Articolul 26 va avea următorul cuprins:

„Art. 26. – (1) La cumpărarea de active potrivit art. 24 nu au dreptul să participe reprezentanţii instituţiilor publice implicate în adunările generale ale acţionarilor, membrii consiliului de administraţie şi directorii executivi ai societăţilor comerciale sau ai regiilor autonome vânzătoare.

(2) Sumele rezultate din vânzarea activelor potrivit art. 24 vor fi utilizate, în următoarea ordine, pentru:

a) plata datoriilor către bugetul de stat şi bugetele locale, inclusiv a datoriilor provenind din plăţile efectuate de Ministerul Finanţelor în contul garanţiilor executate pentru credite interne şi externe, precum şi din credite externe contractate direct de stat din care s-au făcut subîmprumuturi;

b) plata datoriilor către bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale;

c) plata altor datorii;

d) efectuarea de investiţii;

e) finanţarea activităţilor cuprinse în obiectul de activitate;

f) efectuarea cheltuielilor legate de îndeplinirea obligaţiilor legale de conformare la cerinţele de protecţie a mediului, după caz;

g) alte destinaţii.

(3) Vânzarea activelor şi utilizarea sumelor rezultate din această vânzare se vor efectua cu respectarea drepturilor contractuale ale creditorilor a căror creanţă este garantată cu ipotecă, gaj sau privilegiu asupra activului supus vânzării.

(4) Sumele prevăzute la alin. (2) nu pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale ale personalului societăţilor comerciale, cu excepţia cazurilor prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte.”

35. Articolul 27 va avea următorul cuprins:

„Art. 27. – (1) Societăţile comerciale şi regiile autonome, care au în derulare contracte de locaţie de gestiune, de închiriere sau de asociere în participaţiune, pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă cu locatarii sau asociaţii în situaţiile în care aceştia au efectuat investiţii în activele pe care le utilizează reprezentând mai mult de 15% din valoarea acestor active. În acest caz, din preţul de vânzare se scade valoarea investiţiilor pe bază de raport de evaluare acceptat de părţi.

(2) Vânzarea se desfăşoară cu acordul instituţiei publice implicate.”

36. Titlul secţiunii a II-a a capitolului IV se abrogă.

37. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

„Art. 28. – Regiile autonome şi societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, cu acordul instituţiei publice implicate, pot vinde active cu plata în rate comercianţilor – persoane fizice, asociaţii familiale autorizate în baza Decretului-lege nr. 54/1990, cu modificările ulterioare, sau societăţi comerciale constituite în temeiul Legii nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, care se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, în condiţiile legii.”

38. Articolul 29 se abrogă.

39. Articolul 30 se abrogă.

40. Titlul capitolului V va avea următorul cuprins: „Obligaţii de mediu şi protecţia salariaţilor”

41. Articolul 31 va avea următorul cuprins:

„Art. 31. – (1) În cazul în care, ca urmare a transmiterii dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni, cumpărătorul ar dobândi controlul asupra societăţii comerciale, acea societate trebuie să întocmească, în conformitate cu dispoziţiile normelor metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, un bilanţ de mediu care este supus spre avizare autorităţii de mediu competente. Avizul va cuprinde obligaţiile de mediu ce revin societăţii comerciale.

(2) Autoritatea de mediu competentă are obligaţia să emită şi să comunice avizul în termen de 15 zile de la data primirii bilanţului de mediu. În cazul necomunicării avizului în termenul legal, societatea comercială este considerată că îşi desfăşoară activitatea în deplină conformitate cu cerinţele legale în vigoare privind protecţia mediului.

(3) Pe baza bilanţului de mediu avizat potrivit alin. (2) instituţia publică implicată are obligaţia să includă în dosarul de prezentare sau, după caz, în prospectul de ofertă publică obligaţiile de mediu ce trebuie să fie îndeplinite de către societatea comercială.

(4) Instituţiile publice implicate sunt obligate să îl despăgubească pe cumpărător, în limita preţului plătit de acesta, respectiv societatea comercială, după caz, pentru prejudicii suferite ca urmare a stabilirii în sarcina societăţii a unor obligaţii de conformare cu normele privind protecţia mediului sau a unor răspunderi datorate poluării mediului din activităţi trecute, care nu au fost prevăzute în dosarul de prezentare ori în prospectul de ofertă publică. Statul garantează plata de către instituţiile publice implicate a despăgubirilor prevăzute mai sus.

(5) Dispoziţiile alin. (1)–(3) sunt aplicabile şi în cazul vânzării de active, atâta timp cât asemenea active fac parte din patrimoniul unei societăţi comerciale sau regii autonome ce desfăşoară o activitate calificată, în conformitate cu legislaţia în vigoare, ca având un impact negativ asupra mediului.

(6) În toate cazurile societatea comercială este obligată să îl despăgubească pe cumpărător pentru prejudiciile suferite ca urmare a stabilirii în sarcina acestuia a unor obligaţii de conformare cu normele privind protecţia mediului care nu au fost prevăzute în dosarul de prezentare a activului.”

42. Articolul 32 va avea următorul cuprins:

„Art. 32. – (1) Salariaţii societăţilor comerciale ale căror acţiuni fac obiectul transferului dreptului de proprietate beneficiază de măsurile de protecţie socială prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 48/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 51/1998.

(2) În cazul societăţilor comerciale care se privatizează şi care, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, aplică măsuri de restructurare ce determină concedieri colective, drepturile compensatorii datorate salariaţilor disponibilizaţi se suportă, în limitele şi în modalitatea prevăzute de lege, din Fondul pentru plata ajutorului de şomaj.

(3) Beneficiază de măsurile de protecţie prevăzute la alin. (2) şi salariaţii societăţilor comerciale la care societăţile comerciale care se privatizează deţin participaţii de cel puţin 50% din numărul total de acţiuni.

(4) Salariaţii disponibilizaţi din societăţile comerciale private la data prezentei legi, care aplică măsuri de restructurare aprobate prin hotărâri ale adunărilor generale ale acţionarilor, beneficiază de plăţi compensatorii din Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, în condiţiile prevăzute la art. 2 şi 19–22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1997, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/1998.

(5) Prevederile alin. (2) se aplică şi societăţilor comerciale la care instituţiile publice implicate vând nu mai puţin de o treime din numărul total de acţiuni pe pieţele de capital organizate, numai dacă prospectul de ofertă conţine informaţii referitoare la disponibilizările de personal.

(6) Salariaţii disponibilizaţi vor beneficia de măsurile prevăzute în programele de recalificare şi reintegrare profesională finanţate din fondul special constituit în acest scop la dispoziţia Guvernului, potrivit art. 9 alin. (4).”

43. După capitolul V se introduc capitolele V ¹–V ³ cu următorul cuprins:

„CAPITOLUL V ¹

Situaţia unor imobile deţinute de societăţile comerciale care fac obiectul privatizării

Art. 32¹. – (1) Societăţile comerciale care deţin terenuri ce sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii în conformitate cu obiectul lor de activitate şi al căror regim juridic urmează să fie clarificat vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic.

(2) Societăţile comerciale se privatizează fără a include în capitalul social valoarea terenului prevăzut la alin. (1).

(3) După clarificarea regimului juridic terenurile clasificate ca aparţinând domeniului public al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, rămân în folosinţa societăţilor comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege. Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, metoda, procedura şi documentaţia necesare pentru acordarea concesiunilor vor fi prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. Terenurile clasificate ca aparţinând domeniului privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, pot fi concesionate în condiţiile prevăzute mai sus, închiriate sau oferite societăţii comerciale spre a fi cumpărate.

(4) Criteriile generale pentru stabilirea redevenţei, a chiriei şi a preţului de vânzare se determină prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 32². – (1) Capitalul social al societăţilor comerciale cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea terenurilor menţionate în certificat.

(2) Administratorii sunt obligaţi să înregistreze majorarea capitalului social la registrul comerţului în termen de 60 de zile de la data emiterii certificatului, societatea comercială fiind scutită de plata taxelor şi a oricăror alte obligaţii legate de această operaţiune.

(3) În cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căruia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate. Cumpărătorul are un drept de opţiune la cumpărarea de la instituţia publică implicată, la un preţ convenit în contractul iniţial de vânzare a acţiunilor ori, în lipsa unei clauze în acest sens, la preţul plătit de cumpărător pentru pachetul iniţial de acţiuni, reactualizat în conformitate cu prevederile normelor metodologice emise în aplicarea acestei ordonanţe de urgenţă, a unui număr de acţiuni suplimentare reprezentând un procent din acţiunile nou-emise egal cu cota de participare a cumpărătorului la capitalul social la data când s-a emis certificatul sau la data achiziţionării pachetului iniţial de acţiuni, după caz. Cumpărătorul îşi poate exercita această opţiune în termen de două luni de la data înregistrării majorării capitalului social. Transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor nou-emise are loc în momentul plăţii integrale a acţiunilor.

(4) Până la expirarea termenului de exercitare a dreptului de opţiune, drepturile de vot conferite de acţiunile emise în conformitate cu prevederile alin. (3) sunt suspendate.

(5) Adunarea generală care decide emiterea acţiunilor suplimentare corespunzătoare valorii terenului poate să hotărască convertirea automată a acestora în acţiuni preferenţiale, cu dividend prioritar, fără drept de vot, pe data expirării termenului de exercitare a dreptului de opţiune ori, după caz, la data rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor.

Art. 32³. – Orice alt acţionar al societăţii comerciale, care nu este parte la un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni care să prevadă altfel, poate să exercite dreptul de opţiune prevăzut la art. 32² alin. (3) în aceleaşi condiţii şi în schimbul aceluiaşi preţ ca şi cumpărătorul.

Art. 32⁴. – (1) Instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

(2) Instituţiile publice implicate vor plăti societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

(3) Despăgubirea prevăzută la alin. (2) se stabileşte de comun acord cu societăţile comerciale, iar în caz de divergenţă, prin justiţie.

(4) Imobilele preluate de stat în baza unor legi, acte administrative sau hotărâri judecătoreşti de confiscare, constând în terenuri şi clădiri evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare, în absenţa cărora realizarea obiectului de activitate al acestor societăţi comerciale este împiedicată în asemenea măsură încât, ca urmare a acestei restituiri, societatea comercială nu ar mai putea să-şi continue activitatea şi ar urma să fie supusă dizolvării şi lichidării, nu vor fi restituite în natură.

(5) În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă societăţile comerciale sunt obligate la plata echivalentului bănesc al imobilelor, instituţiile publice implicate vor plăti direct fostului proprietar suma prevăzută în hotărâre.

(6) Statul garantează îndeplinirea de către instituţiile publice implicate a obligaţiilor prevăzute în prezentul articol.

CAPITOLUL V ²

Dispoziţii speciale privind închiderea operaţională şi vânzarea activelor nerentabile, fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale supuse privatizării

Secţiunea I

Închiderea operaţională şi vânzarea activelor nerentabile

Art. 32⁵. – Vor fi supuse închiderii operaţionale toate activele pentru care din procesul de exploatare şi valorificare a produselor şi serviciilor pe care le realizează nu se pot recupera cel puţin cheltuielile aferente, cu excepţia celor a căror exploatare nu poate fi oprită în temeiul unor dispoziţii legale ori care sunt integrate într-un proces tehnologic complex, dacă pe ansamblul exploatării acestuia se realizează profit. În acest scop este interzisă compensarea pierderilor dintr-un sector de activitate al societăţii comerciale cu veniturile obţinute din alt sector. Nu se consideră compensare cota-parte cu care sectorul care are pierderi a contribuit la realizarea acestor venituri.

Art. 32⁶. – (1) Activele închise operaţional sunt supuse în mod obligatoriu vânzării, iar salariaţii vor fi disponibilizaţi, cu acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de lege.

(2) Consiliul de administraţie are obligaţia de a publica anunţul de vânzare şi data ţinerii licitaţiei pentru vânzarea activului, în termen de cel mult 60 de zile de la data luării deciziei de închidere operaţională, sub sancţiunea răspunderii pentru daunele aduse societăţii comerciale.

Art. 32⁷. – (1) Vânzarea activului se face pe bază de licitaţie publică cu strigare, potrivit prevederilor normelor metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Dacă activul nu poate fi vândut, acesta va fi dezmembrat şi/sau casat.

(3) Sumele rezultate din vânzarea activului la licitaţie sau din valorificarea în urma dezmembrării şi/sau casării se utilizează potrivit art. 26 alin. (2) şi (3).

Secţiunea a II-a

Dispoziţii comune privind fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea

Art. 32⁸. – În scopul accelerării procesului de privatizare a societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine cel puţin 50% +1 din capitalul social, fuziunea, divizarea, dizolvarea voluntară şi lichidarea sunt supuse dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol.

Art. 32⁹. – (1) Reprezentanţii instituţiilor publice implicate în adunarea generală a acţionarilor din societăţile comerciale prevăzute la art. 32⁸ vor solicita consiliului de administraţie să pregătească şi să supună adunării generale o evaluare a posibilităţilor şi a consecinţelor economice ale fuziunii, divizării sau dizolvării şi lichidării societăţii comerciale, precum şi proiectul hotărârii de fuziune, divizare sau dizolvare.

(2) Consiliul de administraţie va convoca adunarea generală a acţionarilor, care se va întruni în termen de maximum 60 de zile de la data solicitării prevăzute la alin. (1) pentru a decide asupra fuziunii sau divizării ori în termen de cel mult 30 zile de la aceeaşi dată pentru a hotărî asupra dizolvării şi lichidării, precum şi pentru a aproba, în fiecare caz în parte, proiectele actelor adiţionale ori constitutive necesare.

(3) Convocarea va fi publicată într-un cotidian naţional de largă difuzare şi într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii comerciale, cu cel puţin 15 zile înainte de data întrunirii adunării generale.

(4) În cazul în care pe ordinea de zi figurează dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale, consiliul de administraţie este obligat să pregătească şi să pună la dispoziţie acţionarilor, la sediul societăţii , cu cel puţin 3 zile înainte de data ţinerii adunării generale, situaţia detaliată a tuturor debitelor societăţii, cu indicarea creditorilor şi a termenului la care creanţele acestora au devenit sau vor deveni scadente.

(5) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin jumătate din participarea la capitalul social, iar hotărârile se iau cu majoritatea absolută a voturilor.

(6) În termen de două zile de la data adoptării sale, hotărârea adunării generale a acţionarilor se depune la registrul comerţului şi se publică într-un cotidian naţional de largă difuzare şi, după caz, într-un cotidian internaţional, precum şi prin mijloace electronice.

Art. 32¹⁰. – (1) Societăţile comerciale prevăzute la art. 32⁸ se dizolvă de drept în cazul în care au datorii neonorate în termen de 60 de zile de la scadenţă – cu excepţia celor din salarii – şi care, însumate, depăşesc 50% din activ.

(2) Prin excepţie de la prevederile alineatului precedent, până la data de 1 ianuarie 2000 dispoziţiile acestui articol se aplică numai societăţilor comerciale care au datorii neonorate în termen de 60 de zile de la scadenţă – cu excepţia celor din salarii – şi care, însumate, depăşesc 120% din activ, iar în perioada 1 ianuarie–1 august 2000, numai societăţilor comerciale ale căror datorii sus-menţionate depăşesc 85% din activ.

(3) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv de la data de 1 ianuarie 2000 ori 1 august 2000, conform distincţiilor stabilite la alin. (2), reprezentanţii instituţiilor publice implicate în adunarea generală a acţionarilor vor solicita comisiei de cenzori să întocmească şi să prezinte consiliului de administraţie al societăţii comerciale, în termen de 30 de zile, un raport privind situaţia datoriilor restante ale acesteia.

(4) În termen de 20 de zile de la primirea raportului comisiei de cenzori consiliul de administraţie va convoca adunarea generală a acţionarilor în vederea constatării dizolvării de drept a societăţii comerciale şi începerii procedurii de lichidare. Prevederile art. 32⁹ alin. (3)–(6) se aplică în mod corespunzător.

(5) În cazul societăţilor comerciale de interes strategic sau al celor aflate într-un stadiu avansat al procesului de privatizare, Guvernul va putea decide, la propunerea instituţiei publice implicate, continuarea activităţii societăţii comerciale până la o dată ulterioară.

Art. 32¹¹. – În termen de 30 de zile de la data la care adunarea generală a aprobat fuziunea sau divizarea ori dizolvarea voluntară sau a constatat intervenită dizolvarea de drept a societăţii, consiliul de administraţie va definitiva documentele necesare. Hotărârea consiliului de administraţie emisă în acest scop va menţiona şi termenul prevăzut la art. 32²⁹, în care acţionarii minoritari şi/sau creditorii comerciali pot formula cerere în anulare sau, după caz, opoziţie.

Art. 32¹². – (1) Hotărârea consiliului de administraţie prevăzută la art. 32¹¹ şi, după caz, actele adiţionale sau constitutive, semnate de preşedintele consiliului, se depun la registrul comerţului, împreună cu celelalte documente necesare, în vederea înregistrării, într-o singură etapă, a menţiunilor privind fuziunea sau divizarea, respectiv a menţiunii privind dizolvarea societăţii.

(2) Hotărârea prevăzută la alin. (1) se publică potrivit art. 32⁹ alin. (6), care se aplică în mod corespunzător.

Secţiunea a III-a

Lichidarea

Art. 32¹³. – (1) În termen de 5 zile de la publicarea hotărârii de dizolvare şi lichidare, prevăzută la art. 32⁹ alin. (6) ori, după caz, la art. 32¹⁰ alin. (4), consiliul de administraţie este obligat să o notifice, prin curier poştal rapid, cu confirmare de primire, creditorilor cunoscuţi ai societăţii şi să publice două anunţuri consecutive într-un cotidian naţional de largă difuzare şi, după caz, într-un cotidian internaţional, precum şi prin mijloace electronice. În notificare şi în anunţuri se precizează valoarea totală a datoriilor societăţii, astfel cum rezultă din evidenţele sale financiar-contabile, creanţele care se compensează total sau parţial cu debite ale creditorului faţă de societate, ordinea de preferinţă a creanţelor stabilită conform art. 32²¹ alin. (1), precum şi termenul limită în care creditorii îşi pot manifesta intenţia valorificării creanţelor potrivit prevederilor prezentului capitol, prin depunerea unei declaraţii de creanţe, chiar mai înainte de a ajunge la scadenţă. Acest termen nu va putea fi mai mic de 15 zile şi nu va putea depăşi 20 de zile de la data publicării ultimului anunţ.

(2) Creditorii care depun declaraţii de creanţe alcătuiesc asociaţia creditorilor, în cadrul căreia hotărârile se adoptă cu majoritate absolută de voturi. Votul fiecărui creditor este proporţional cu ponderea creanţei sale în totalitatea creanţelor aparţinând creditorilor asociaţi. Asociaţia creditorilor nu constituie persoană juridică. Organizarea şi funcţionarea asociaţiei creditorilor vor fi reglementate prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Dreptul de a contesta existenţa sau întinderea unei creanţe ori rangul acesteia în ordinea de preferinţă se stinge în termen de 20 de zile de la publicarea ultimului anunţ.

Art. 32¹⁴. – (1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică şi societăţilor prevăzute la art. 20 din Legea nr. 64/1995, cu excepţia cazului în care tribunalul admite în principiu lichidarea societăţii şi repartizarea activului în condiţiile Legii nr. 64/1995, la cererea creditorilor care, împreună sau separat, deţin creanţe reprezentând cel puţin 51% din totalul datoriilor evidenţiate în situaţiile financiar-contabile ale societăţii şi care au depus declaraţii de creanţe. Cererea se introduce în termen de 20 de zile de la data publicării ultimului anunţ prevăzut la art. 32¹³ alin. (1), sub sancţiunea decăderii. În astfel de situaţii dispoziţiile privitoare la reorganizarea societăţii insolvabile nu se aplică.

(2) În ziua următoare expirării termenului prevăzut la alineatul precedent societatea supusă lichidării va depune la tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială îşi are sediul situaţia la zi a tuturor debitelor înregistrate în evidenţele sale financiar-contabile, indiferent de data scadenţei acestora, precum şi situaţia centralizată a tuturor declaraţiilor de creanţe, depuse în conformitate cu prevederile art. 3213 alin. (1).

(3) În termen de 15 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) preşedintele tribunalului sau, după caz, judecătorul desemnat în acest scop va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părţilor, asupra admisibilităţii în principiu a cererii creditorilor. Hotărârea se motivează în toate cazurile şi poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Art. 32¹⁵. – (1) Nici o dobândă, penalitate, majorare de întârziere sau cheltuială similară nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, începând cu data depunerii hotărârii de dizolvare la registrul comerţului.

(2) Pe aceeaşi dată se suspendă judecata tuturor acţiunilor în pretenţii, judiciare sau extrajudiciare, îndreptate împotriva societăţii, termenele de prescripţie a acţiunilor de realizare a creanţelor aparţinând creditorilor acesteia, precum şi orice procedură de executare silită pornită împotriva ei, acestea urmând a fi reluate în cazul în care adunarea generală a acţionarilor revine asupra hotărârii de lichidare. Adunarea generală nu va putea reveni asupra măsurii de lichidare, dacă a hotărât închiderea operaţională totală a societăţii sau dacă societatea s-a dizolvat de drept, potrivit art. 32¹⁰.

Art. 32¹⁶. – (1) Lichidatorul se numeşte de către instituţia publică implicată, pe bază de licitaţie, în termen de 60 de zile de la data depunerii hotărârii de dizolvare la registrului comerţului.

(2) Agentul de privatizare care exercită atribuţiile prevăzute la art. 4³ alin. (2) cu privire la societatea comercială supusă lichidării poate îndeplini funcţia de lichidator, potrivit mandatului acordat sau pe baza unei solicitări adresate instituţiei publice implicate, fără a mai fi necesară organizarea unei licitaţii.

(3) Contractul de angajare a lichidatorului va fi semnat şi va intra în vigoare în termen de două zile de la adjudecarea licitaţiei, sub sancţiunea nulităţii.

(4) Lichidatorul va intra în funcţie după depunerea semnăturii la registrul comerţului şi a specimenului de semnătură în bancă, în ziua următoare semnării contractului său de angajare.

(5) În termen de 30 de zile de la data intrării în funcţie a lichidatorului se va efectua predarea-preluarea patrimoniului şi a documentelor societăţii, potrivit prevederilor art. 247 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, care va fi certificată de către cenzori. La data îndeplinirii acestei formalităţi funcţia administratorilor încetează.

(6) În cazul admiterii în principiu a cererii formulate de creditori în temeiul art. 32¹⁴ alin. (1), numirea lichidatorului potrivit prezentului articol va fi supusă validării de către judecătorul-sindic.

Art. 32¹⁷. – Lichidatorul are obligaţia ca, în cel mult 15 zile de la data intrării în funcţie, să întocmească tabelul de creanţe ce se depune la sediul societăţii pentru a putea fi consultat de către creditori.

Art. 32¹⁸. – (1) În cazul în care intervine o cauză de încetare a contractului de angajare a lichidatorului, acesta ori, după caz, succesorul său în drepturi este obligat să notifice de îndată situaţia apărută instituţiei publice implicate, cu excepţia cazului în care aceasta i-a notificat cauza de încetare a contractului.

(2) În cazul societăţilor dizolvate de drept potrivit art. 32¹⁰, instituţia publică implicată va putea cere rezilierea contractului de angajare a lichidatorului şi la solicitarea temeinic justificată a asociaţiei creditorilor.

(3) În situaţia încetării contractului de angajare a lichidatorului, instituţia publică implicată va proceda fie la numirea în calitate de lichidator a următorului clasat în urma licitaţiei organizate potrivit prevederilor art. 32¹⁶, fie la numirea unui mandatar special care să administreze patrimoniul societăţii până la numirea unui nou lichidator în conformitate cu dispoziţiile art. 32¹⁶, dar nu mai mult de 60 de zile de la data încetării funcţiei lichidatorului al cărui mandat a încetat.

(4) Dispoziţiile art. 32¹⁶ alin. (4), (5) şi (6) se aplică în mod corespunzător în situaţiile prevăzute la alin. (3).

(5) Lichidatorul al cărui contract a încetat, până la predarea patrimoniului către mandatarul special sau către noul lichidator, ori mandatarul special, pe timpul îndeplinirii funcţiei sale, nu poate efectua nici un act de lichidare şi nici o operaţiune asupra patrimoniului societăţii, cu excepţia actelor de conservare şi administrare.

Art. 32¹⁹. – (1) Vânzarea bunurilor se face pe bază de licitaţie deschisă cu strigare, în condiţiile prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Bunurile se adjudecă la cel mai mare preţ oferit.

(3) Contractul de vânzare a bunului adjudecat se încheie, sub sancţiunea nulităţii, în termen de 5 zile de la data adjudecării licitaţiei. Lichidatorul poate prelungi acest termen cu cel mult 5 zile.

(4) Contractul va putea prevedea plata preţului bunurilor în rate, cu condiţia ca plata ratelor să fie asigurată în condiţiile prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(5) Prevederile art. 32⁷ alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 32²⁰. – (1) Creditorii, cu excepţia acţionarilor, îşi pot depune creanţa drept preţ, în condiţiile prevăzute de normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Bunurile sau activele asupra cărora poartă un privilegiu, un drept de gaj sau de ipotecă pot fi adjudecate numai în contul creanţei privilegiate sau garantate prin gaj sau ipotecă, în afară de cazul în care creditorul având rang util şi necontestat renunţă în scris la dreptul său.

(3) Prin adjudecarea bunurilor în contul creanţelor nu se poate aduce atingere ordinii de preferinţă prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 32²¹. – (1) Pentru acoperirea pasivului social lichidatorul va efectua plăţi în contul creanţelor creditorilor, indiferent dacă acestea sunt sau nu ajunse la scadenţă, din sumele obţinute în urma vânzării bunurilor mobile şi imobile ale societăţii şi a valorificării creanţelor faţă de terţi, în următoarea ordine de preferinţă:

a) pentru acoperirea cheltuielilor aferente vânzării sau îndeplinirii procedurii de lichidare;

b) pentru achitarea salariilor;

c) pentru realizarea creanţelor creditorilor în favoarea cărora societatea a constituit un drept de gaj sau de ipotecă asupra bunurilor sale mobile sau imobile, din sumele obţinute prin vânzarea acestor bunuri; aceste prevederi se aplică şi în ceea ce priveşte privilegiile speciale;

d) în contul creanţelor statului sau ale autorităţilor administraţiei publice locale, provenite din impozite, taxe şi alte obligaţii fiscale stabilite conform legii, din contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi la fondurile speciale;

e) în contul creanţelor statului, provenite din sumele plătite de către Ministerul Finanţelor pentru garanţiile la credite interne şi externe executate, precum şi pentru credite externe contractate direct de stat, din care s-au făcut subîmprumuturi;

f) în contul creanţelor rezultând din împrumuturi acordate de stat, inclusiv în contul creanţelor rezultate din împrumuturile acordate pentru plata gazelor şi a energiei electrice, conform reglementărilor în vigoare la data acordării împrumutului;

g) în contul creditorilor chirografari;

h) în contul acţionarilor.

(2) Creanţele rezultate din contractele de vânzare de bunuri ale societăţii cu plata în rate şi garanţiile ce le însoţesc se pot cesiona creditorilor în contul sumelor cuvenite acestora; creditorii vor notifica cumpărătorului şi garantului preluarea contractului şi a garanţiei.

(3) Repartizarea către creditorii prevăzuţi la lit. a)–g) a sumelor rezultate din vânzare se efectuează la fiecare 3 luni, iar către creditorii menţionaţi la lit. h), numai după satisfacerea integrală a tuturor celorlalte creanţe.

(4) Nici o distribuire de sume către creditori nu se va putea face mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârilor prin care s-au soluţionat cererile formulate în conformitate cu art. 32¹³ alin. (3) ori de la soluţionarea recursului prevăzut la art. 32¹⁴ alin. (3).

Art. 32²². – Lichidatorul este împuternicit să efectueze cheltuieli şi să disponibilizeze personal în limitele necesare pentru funcţionarea societăţii şi să urmărească realizarea creanţelor acesteia faţă de terţi. Eventualele disponibilităţi existente la finele perioadei de lichidare, care nu rezultă din vânzarea bunurilor la licitaţii, se împart în ordinea prevăzută pentru repartizarea sumelor rezultate din licitaţii.

Art. 32²³. – (1) Creditorii pot constitui provizioane deductibile fiscal pentru acoperirea pierderilor rezultate din nerealizarea totală sau parţială a creanţelor din sumele repartizate în urma lichidării debitorului. Diminuarea sau anularea provizioanelor se efectuează pe baza unor certificate eliberate de lichidator, la închiderea lichidării, creditorilor neîndestulaţi, care vor avea înscrisă diferenţa de creanţă rămasă neacoperită.

(2) Creditorii ale căror creanţe au fost prezentate după expirarea termenului de depunere a declaraţiilor de creanţe, dar nu mai târziu de închiderea lichidării, vor lua parte la distribuire în mod proporţional numai din sumele eventual rămase după plata creanţelor înregistrate în termen. În acest caz prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile.

Art. 32²⁴. – (1) După distribuirea sumelor rezultate din valorificarea tuturor bunurilor societăţii, creditorii ale căror creanţe nu au fost acoperite integral, lichidatorul sau camera de comerţ şi industrie teritorială pot sesiza tribunalul competent în vederea anulării unor acte juridice ale societăţii sau angajării răspunderii membrilor organelor de conducere ale acesteia.

(2) Soluţionarea acestor acţiuni va profita creditorilor prevăzuţi la art. 32²³.

Art. 32²⁵. – (1) În termen de 20 de zile de la ultima licitaţie cenzorii întocmesc şi supun aprobării instituţiei publice implicate un raport cu privire la ansamblul operaţiunilor lichidării. Aprobarea raportului are ca efect liberarea lichidatorului.

(2) După aprobare, lichidatorul va asigura depunerea raportului la sediul societăţii pentru informarea acţionarilor, iar după 15 zile de la depunere, înregistrarea acestuia la registrul comerţului, dată la care societatea se radiază de drept fără nici o altă formalitate.

Art. 32²⁶. – Actele, registrele şi ştampila societăţii se predau de lichidator instituţiei publice implicate, care poate continua, pe cont propriu şi în interes propriu, urmărirea creanţelor societăţii faţă de terţi, rămase neexecutate la data lichidării.

Art. 32²⁷. – La data radierii societăţii din registrul comerţului încetează de drept orice acţiune îndreptată împotriva acesteia.

CAPITOLUL V ³

Soluţionarea litigiilor

Art. 32²⁸. – Termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă ori se valorifică un drept conferit de aceasta este de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului.

Art. 32²⁹. – Termenul de prescripţie pentru introducerea cererilor în anulare şi a opoziţiilor împotriva hotărârilor prevăzute la art. 32⁹ este de 10 zile de la data publicării hotărârii consiliului de administraţie, adoptată în temeiul acestora. În cazul hotărârilor prevăzute la art. 32¹⁰, termenul curge de la data publicării acestora în conformitate cu dispoziţiile art. 32⁹ alin. (6).

Art. 32³⁰. – (1) Cererea în anulare şi opoziţia nu suspendă executarea hotărârii atacate. La cerere, pentru motive întemeiate, instanţa poate decide suspendarea, dacă se depune o cauţiune egală cu 1% din valoarea capitalului social al societăţii comerciale supuse fuziunii, divizării sau lichidării ori, după caz, egală cu o pătrime din valoarea creanţei, dar nu mai mult de 200.000.000 lei. Cauţiunea se restituie numai în cazul admiterii acţiunii. Plafonul maxim al cauţiunii va putea fi reactualizat periodic prin hotărâre a Guvernului.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cererilor prevăzute la art. 32¹³ alin. (3). În acest caz cauţiunea este de o pătrime din valoarea creanţei contestate, fără a depăşi plafonul maxim prevăzut la alin. (1).

Art. 32³¹. – (1) Cererile prevăzute la art. 32¹³ alin. (3), la art. 32²⁸ şi la art. 32²⁹ sunt de competenţa curţii de apel şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.

(2) Dacă sunt motive întemeiate pentru care părţile nu sunt în măsură să îşi prezinte apărările în mod complet, instanţa va putea, în mod excepţional, să acorde un termen în cunoştinţă de cel mult 7 zile.

(3) Instanţa este obligată să pronunţe hotărârea în termen de 5 zile de la închiderea dezbaterilor şi să comunice părţilor hotărârea motivată în cel mult 10 zile de la pronunţare.

(4) Hotărârea instanţei poate fi atacată numai cu recurs.”

44. Articolul 33 va avea următorul cuprins:

„Art. 33. – (1) Constituie contravenţii la normele din prezenta ordonanţă de urgenţă următoarele fapte, dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracţiuni:

a) nerespectarea regulilor de publicitate pentru vânzarea acţiunilor şi a activelor;

b) neîntocmirea bilanţului de mediu în termenul prevăzut de lege;

c) neincluderea anumitor bunuri din patrimoniul unei societăţi comerciale în oferta de vânzare şi în raportul de evaluare ori includerea unor bunuri fictive în oferta de vânzare şi în raportul de evaluare, cu scopul vădit de a influenţa preţul de ofertă;

d) neînregistrarea majorării de capital în termenul prevăzut de lege;

e) atribuirea unui pachet de acţiuni unei persoane în dauna altor persoane care au formulat o ofertă mai avantajoasă, potrivit criteriilor stabilite în oferta de vânzare;

f) divulgarea de informaţii confidenţiale unor terţi cu privire la intenţia de vânzare a unui portofoliu de acţiuni, în scopul influenţării preţului de ofertă sau pentru a favoriza un cumpărător potenţial în dauna altor persoane;

g) nerespectarea termenelor şi a procedurii de întocmire şi eliberare a certificatului de sarcini fiscale;

h) neîndeplinirea obligaţiei de a notifica actele şi faptele prevăzute la art. 14 alin. (10);

i) nerespectarea termenului prevăzut la art. 32⁶ alin. (2) pentru publicarea anunţului de vânzare a activelor nerentabile;

j) omisiunea de a convoca adunarea generală a acţionarilor în termenul prevăzut la art. 32⁹ alin. (2) sau la art. 32¹⁰ alin. (4);

k) nerespectarea termenului prevăzut la art. 32¹⁰ alin. (3) pentru solicitarea raportului comisiei de cenzori ori a termenului prevăzut la art. 32⁹ alin. (4), la art. 3210 alin. (3) sau la art. 32¹⁴ alin. (2) pentru depunerea situaţiei privind debitele societăţii;

l) nepublicarea hotărârilor adunării generale a acţionarilor ori ale consiliului de administraţie potrivit art. 32⁹ alin. (6), art. 32¹⁰ alin. (4) sau art. 32¹²;

m) nerespectarea termenului prevăzut la art. 32¹¹ pentru definitivarea documentelor necesare fuziunii, divizării sau dizolvării societăţii;

n) nerespectarea termenului de numire a lichidatorului;

o) nerespectarea termenului de notificare a creditorilor şi de publicare a anunţurilor în conformitate cu prevederile art. 32¹³ alin. (1);

p) nerespectarea de către lichidator sau, după caz, de către mandatarul special a termenelor prevăzute la art. 32¹⁶ alin. (4) şi (5) şi la art. 32¹⁷.

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:

a) cele prevăzute la lit. a), cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei;

b) cele prevăzute la lit. b)–f), cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei;

c) cele prevăzute la lit. g)–p), cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.

(3) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) sancţiunile se aplică individual personalului instituţiei publice implicate, evaluatorilor sau personalului autorităţii de mediu competente, al ministerului de resort, al Ministerului Finanţelor sau al direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat competente, administratorilor, cenzorilor, mandatarilor speciali sau lichidatorilor societăţilor comerciale.

(4) În cazul societăţilor de brokeri şi al agenţilor de privatizare, amenda va fi de la 1.000.000.000 lei la 2.000.000.000 lei.

(5) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a)–e) şi h)–p) se fac de către Ministerul Finanţelor împreună cu personalul autorităţii de mediu competente, dacă nu s-a întocmit un bilanţ de mediu, ori, după caz, de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, pentru contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. f), sau de către Departamentul de Control al Guvernului, pentru contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. g).

(6) Amenzile prevăzute la alin. (2) se reactualizează periodic prin hotărâre a Guvernului.

(7) Contravenţiilor prevăzute în prezentul articol li se aplică dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 25, 26 şi 27.”

45. Titlul capitolului VII va avea următorul cuprins: „Reguli speciale privind privatizarea anumitor societăţi comerciale”

46. Alineatul (1) al articolului 34 va avea următorul cuprins:

„Art. 34. – (1) În cazul privatizării societăţilor comerciale rezultate ca urmare a reorganizării regiilor autonome şi în cazul altor societăţi comerciale de interes strategic, Guvernul are opţiunea de a păstra o acţiune nominativă de control al statului, stabilind totodată şi cine va exercita drepturile ce decurg din această calitate.”

47. După articolul 34 se introduce articolul 34¹ cu următorul cuprins:

„Art. 34¹. – (1) Privatizarea băncilor se desfăşoară potrivit prevederilor Legii nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar. Vânzarea acţiunilor emise de societăţile bancare la care statul este acţionar se va desfăşura conform oricărei metode prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) Privatizarea societăţilor comerciale din turism se desfăşoară potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societăţilor comerciale din turism.”

48. După capitolul VII se introduce capitolul VII ¹ cu următorul cuprins:

„CAPITOLUL VII ¹

Agenţii de privatizare

Art. 34². – (1) În scopul accelerării procesului de privatizare, instituţiile publice implicate pot delega unor agenţi de privatizare exerciţiul anumitor drepturi, inclusiv orice atribuţie prevăzută la art. 4³ alin. (2), cu excepţia încheierii contractului de vânzare de acţiuni. Agenţii de privatizare vor prezenta, la cererea instituţiei publice implicate mandante, rapoarte cu privire la activităţile efectuate şi vor exercita în mod exclusiv pe perioada mandatului atribuţiile delegate. Mandatul se acordă în legătură cu privatizarea unei societăţi comerciale sau a unui grup de societăţi comerciale, cuprinse în programe speciale de privatizare prin hotărâre a Guvernului ori selectate în conformitate cu prevederile normelor metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) În termen de 15 zile de la primirea propunerii de vânzare de acţiuni, formulată de agentul de privatizare, instituţia publică implicată mandantă este obligată să încheie contractul de vânzare de acţiuni sau să comunice motivul refuzului. În cazul nerespectării acestui termen, propunerea de contract este considerată acceptată şi agentul de privatizare este împuternicit să încheie contractul.

(3) Agenţii de privatizare se pot grupa în baza unui contract de asociere temporară pe obiect sau a unui contract de societate cu răspundere limitată ori pe acţiuni. În cazul asocierilor temporare pe obiect, asociaţii desemnează asociatul coordonator, împuternicit să participe la procedura de selecţie în vederea acordării mandatului prevăzut în prezentul capitol.

Art. 34³. – În exercitarea atribuţiilor ce le revin, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în legătură cu o societate comercială sau cu un grup de societăţi comerciale, agenţii de privatizare acţionează în numele şi pe seama instituţiilor publice implicate şi au, potrivit mandatului acordat, toate drepturile aferente acţiunilor acestor societăţi comerciale, inclusiv exerciţiul puterilor şi beneficiile speciale acordate instituţiilor publice implicate prin prezenta ordonanţă de urgenţă şi prin normele metodologice emise în aplicarea acesteia, cu excepţia dreptului la dividende şi a oricărui drept de preferinţă.

Art. 34⁴. – (1) Instituţia publică implicată va organiza, în condiţii de publicitate la nivel naţional şi internaţional, selectarea prin licitaţie a agenţilor de privatizare, cu care se vor încheia contracte de mandat, potrivit normelor metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Indiferent că acţionează individual ori asociaţi, agenţii de privatizare trebuie să întrunească anumite cerinţe minime de calificare, incluzând experienţă în privatizări internaţionale şi/sau în privatizări sau în alte tranzacţii din România, cu luarea în considerare a veniturilor brute sau, în cazul asocierilor, a veniturilor brute consolidate ale membrilor în anul anterior datei emiterii ofertei.

(3) Guvernul va numi o comisie pentru evaluarea tehnică şi economică a ofertelor depuse de agenţii de privatizare. La evaluarea ofertelor se va avea în vedere, între altele, şi nivelul onorariilor solicitate de agenţii de privatizare. Comisia are atribuţia de a întocmi procesul-verbal de licitaţie şi hotărârea de selectare a ofertei celei mai convenabile.

(4) În cazul societăţilor comerciale de interes strategic, elementele esenţiale ale contractului de mandat se supun spre aprobare Guvernului.

(5) Instituţia publică implicată încheie contractul de mandat în termen de 15 zile de la data hotărârii comisiei prevăzute la alin. (3).

Art. 34⁵. – (1) Onorariul agenţilor de privatizare include o componentă fixă şi componente variabile în funcţie de costurile efective şi de aducerea la îndeplinire a mandatului, potrivit normelor metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Membrii asociaţi sunt răspunzători solidar pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligaţiilor prevăzute în contractul de mandat.”

49. Articolul 35 se abrogă.

50. Articolul 37 se abrogă.

51. Articolul 38 se abrogă.

52. Articolul 40 se abrogă.

53. Articolul 41 va avea următorul cuprins:

„Art. 41. – (1) Prevederile cap. IV se aplică şi societăţilor comerciale cu răspundere limitată la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale sunt asociaţi, cu excepţia art. 13 alin. (1) lit. a), b), d), e) şi f).

(2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă privind vânzarea de active ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome se aplică şi în cazul vânzării activelor altor persoane juridice cu capital majoritar de stat, stabilite prin hotărâre a Guvernului.”

Art. II. – 1. Vânzările de acţiuni şi vânzările de active aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua, potrivit prevederilor acesteia, cu recunoaşterea valabilităţii actelor şi a etapelor consumate.

2. Privatizarea societăţilor comerciale de interes strategic, precum şi a societăţilor comerciale înfiinţate conform Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, ale căror acţiuni sunt în portofoliul Fondului Proprietăţii de Stat la data intrării în vigoare a prezentei legi, se va efectua în continuare de către Fondul Proprietăţii de Stat, cu excepţia cazului în care Guvernul decide altfel.

3. În cazul societăţilor comerciale rezultate din reorganizarea, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, a regiilor autonome de interes local, atribuţiile prevăzute la art. 43 alin. (2) se vor exercita de către instituţia publică implicată în al cărei portofoliu se află acţiunile emise de acestea.

4. Administratorii societăţii comerciale căreia i s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt obligaţi să înregistreze la registrul comerţului majorarea de drept a capitalului social potrivit art. 322 alin. (1), în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, societatea comercială fiind scutită de plata taxelor şi a oricăror alte obligaţii legate de această operaţiune.

5. Toate societăţile comerciale, indiferent de structura capitalului social, cărora nu li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, vor întocmi şi vor înainta ministerelor de resort, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţiile necesare în vederea eliberării certificatului.

6. Ministerele de resort vor elibera societăţilor comerciale prevăzute la pct. 5 certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi vor transmite Fondului Proprietăţii de Stat o copie de pe certificat în termen de 5 zile de la data emiterii acestuia.

7. Prevederile secţiunii a III-a a cap. V² din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 se aplică şi societăţilor la care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, este în curs procedura de lichidare voluntară potrivit Legii nr. 31/1990.

8. Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracţiuni:

a) neînregistrarea majorării capitalului în termenul prevăzut la pct. 4;

b) neremiterea documentaţiei necesare pentru întocmirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în termenul prevăzut la pct. 5;

c) neîntocmirea şi/sau necomunicarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în termenul prevăzut la pct. 6. Constatarea şi sancţionarea acestor contravenţii se efectuează potrivit art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997.

9. Dispoziţiile prezentului titlu nu se aplică pentru terenurile care intră sub incidenţa art. 9, art. 22, art. 35 alin. (2), art. 38, art. 39, art. 44 alin. (1), art. 45, art. 46 şi art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998.

Art. III. – 1. La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă art. 7–9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 151/1997, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.

2. În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României Guvernul va aproba normele metodologice, regulamentul de organizare şi funcţionare a Fondului Proprietăţii de Stat, precum şi strategia de privatizare pentru anul 1999.

3. În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu Guvernul va aproba lista cuprinzând societăţile comerciale de interes strategic.

4. Prezentul titlu intră în vigoare după 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, cu excepţia art. III pct. 2 care intră în vigoare la data publicării legii.

5. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare.

TITLUL II

Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing

Art. IV. – Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 30 august 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 90/1998, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. – (1) Prezenta ordonanţă se aplică operaţiunilor de leasing prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este celeilalte părţi, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing, locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă părţile convin astfel şi dacă utilizatorul achită toate obligaţiile asumate prin contract.

(2) Operaţiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile, precum şi bunuri mobile de folosinţă îndelungată, aflate în circuitul civil, cu excepţia înregistrărilor pe bandă audio şi video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor şi a drepturilor de autor.”

2. După articolul 1 se introduc articolele 1¹ şi 1² cu următorul cuprins:

„Art. 1¹. – În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) valoare de intrare reprezintă valoarea la care a fost achiziţionat bunul de către finanţator, respectiv costul de achiziţie;

b) valoare totală reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală;

c) valoare reziduală reprezintă valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator;

d) rata de leasing reprezintă: – în cazul leasingului financiar, cota-parte din valoarea de intrare a bunului şi a dobânzii de leasing. Dobânda de leasing reprezintă rata medie a dobânzii bancare pe piaţa românească; – în cazul leasingului operaţional, cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de către părţile contractante;

e) leasing financiar este operaţiunea de leasing care îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii:

1. riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;

2. părţile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;

3. utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piaţa) pe care acesta o are la data la care opţiunea poate fi exprimată;

4. perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin 75% din durata normată de utilizare a bunului, chiar dacă, în final, dreptul de proprietate nu este transferat;

f) leasing operaţional este operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte nici una dintre condiţiile prevăzute la lit. e).

Art. 1². – (1) În cadrul unei operaţiuni de leasing poate avea calitatea de finanţator o societate de leasing, persoană juridică română sau străină.

(2) Calitatea de utilizator o poate avea orice persoană fizică sau juridică, română sau străină.”

3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

„Art. 3. – În cadrul operaţiunilor de leasing utilizatorul are dreptul de a-şi alege, cu acordul societăţii de leasing, furnizorul, precum şi societatea care va asigura bunul.”

4. După articolul 3 se introduce capitolul I¹ „Contractul de leasing”, cu articolele 3¹–3³, cu următorul cuprins:

„CAPITOLUL I ¹

Contractul de leasing

Art. 3¹. – (1) Contractul de leasing trebuie să cuprindă minimum următoarele elemente:

a) părţile în contractul de leasing: – locatorul/finanţatorul; – utilizatorul;

b) descrierea exactă a bunului care face obiectul contractului de leasing;

c) valoarea totală a contractului de leasing;

d) valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată a acestora;

e) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;

f) clauza privind obligaţia asigurării bunului.

(2) Contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la alin. (1), următoarele:

a) valoarea iniţială a bunului;

b) clauza privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului şi la condiţiile în care acesta poate fi exercitat.

(3) Părţile pot conveni şi alte clauze.

Art. 3². – Contractul de leasing nu se poate încheia pe un termen mai mic de un an.

Art. 3³. – Contractele de leasing constituie titlu executoriu, dacă utilizatorul nu predă bunul în următoarele situaţii: – la sfârşitul perioadei de leasing, dacă utilizatorul nu a formulat opţiunea cumpărării bunului sau a prelungirii contractului; – în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.”

5. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

„Art. 4. – Locatorul/finanţatorul se obligă:

a) să respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit necesităţilor;

b) să încheie contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat de utilizator, în condiţiile expres formulate de către acesta;

c) să încheie contract de leasing cu utilizatorul şi să transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepţia dreptului de dispoziţie;

d) să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului, care constă în posibilitatea de a opta pentru prelungirea contractului sau pentru achiziţionarea ori restituirea bunului;

e) să îi garanteze utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în condiţiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale;

f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing.”

6. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

„Art. 5. – Utilizatorul se obligă:

a) să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing;

b) să exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de către furnizor şi să asigure instruirea personalului desemnat să îl exploateze;

c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing fără acordul finanţatorului;

d) să efectueze plăţile cu titlu de rată de leasing în cuantumul valoric stabilit şi la termenele prevăzute în contractul de leasing;

e) să suporte cheltuielile de întreţinere şi alte cheltuieli care decurg din contractul de leasing;

f) să îşi asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare, totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing;

g) să permită finanţatorului verificarea periodică a stării şi a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;

h) să îl informeze pe finanţator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate, venită din partea unui terţ;

i) să nu aducă modificări bunului fără acordul finanţatorului;

j) să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing.”

7. Articolul 6 se abrogă.

8. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

„Art. 7. – În temeiul contractului de leasing utilizatorul are următoarele drepturi:

a) de acţiune directă asupra furnizorului, în cazul reclamaţiilor privind livrarea, calitatea, asistenţa tehnică, service-ul necesar în perioada de garanţie şi postgaranţie;

b) de a exercita acţiunile posesorii faţă de terţi.”

9. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

„Art. 8. – (1) Drepturile reale ale finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situaţia în care utilizatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 64/1995, cu modificările ulterioare.

(2) Dacă utilizatorul se află în dizolvare şi/sau lichidare, dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.”

10. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

„Art. 9. – (1) În cazul în care utilizatorul refuză să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing sau dacă se află în stare de reorganizare judiciară şi/sau faliment, societatea de leasing are dreptul de a rezilia unilateral contractul de leasing cu daune-interese.

(2) Finanţatorul nu răspunde dacă bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat utilizatorului.”

11. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

„Art. 10. – În cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul, să plătească ratele scadente, cu daune-interese, dacă în contract nu se prevede altfel.”

12. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

„Art. 11. – Dacă finanţatorul nu respectă dreptul de opţiune al utilizatorului, acesta datorează daune-interese în cuantum egal cu valoarea reziduală a bunului sau cu valoarea sa de circulaţie, calculată la data expirării contractului de leasing.”

13. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

„Art. 12. – Dacă în timpul derulării contractului de leasing finanţatorul vinde bunul care face obiectul contractului unui alt finanţator, noul finanţator este legat de aceleaşi obligaţii contractuale ca şi vânzătorul, care rămâne garant al îndeplinirii obligaţiilor faţă de utilizator.”

14. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

„Art. 13. – Din momentul încheierii contractului de leasing şi până la expirarea acestuia şi reintrarea în posesia bunului finanţatorul este exonerat de orice răspundere faţă de terţi pentru prejudiciile provocate prin folosinţa bunului de către utilizator.”

15. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

„Art. 14. – (1) Societăţile de leasing, persoane juridice române, se înfiinţează şi funcţionează potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.

(2) Societăţile de leasing sunt societăţi comerciale care au în obiectul de activitate desfăşurarea operaţiunilor de leasing şi un capital social minim, subscris şi vărsat integral la înfiinţare, de 500 milioane lei.”

16. Literele a), b) şi c) ale articolului 15 vor avea următorul cuprins:

„a) valoarea de intrare a bunurilor la momentul încheierii contractului de leasing;

b) suma totală a ratelor de leasing aferente contractului într-un exerciţiu financiar, inclusiv cuantumul lor indexat, dacă părţile au prevăzut în contract actualizarea periodică a ratelor: – pentru leasingul financiar rata de leasing va fi calculată ţinându-se seama de valoarea de intrare şi de dobânda de leasing aferentă, eşalonată pe perioada derulării contractului; achiziţiile de mijloace fixe sunt tratate ca investiţii, fiind supuse amortizării în conformitate cu actele normative în vigoare; – pentru leasingul operaţional rata de leasing va fi calculată ţinându-se seama de valoarea de intrare a bunului, de beneficiul stabilit de părţi şi de amortizarea unei părţi din valoarea de intrare a acestuia; regimul de amortizare va fi stabilit de părţi, de comun acord, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările ulterioare;

c) calculul şi evidenţierea amortizării bunului ce face obiectul contractului se vor efectua, în cazul leasingului operaţional, de către finanţator, iar în cazul leasingului financiar, de către utilizator.”

17. Alineatul (2) al articolului 16 va avea următorul cuprins:

„(2) În cazul în care intervin schimbări în ceea ce priveşte sediul utilizatorului sau al finanţatorului ori schimbări cu privire la situaţia juridică a bunului, finanţatorul şi utlizatorul trebuie să procedeze la rectificare în Cartea funciară şi la oficiul registrului comerţului.”

18. Alineatul (3) al articolului 16 se abrogă.

19. Articolul 24 va avea următorul cuprins:

„Art. 24. – Societăţile de leasing care perfectează un contract de leasing având ca obiect utilizarea unei construcţii sau realizarea şi utilizarea unei construcţii pot dobândi:

a) dreptul de folosinţă sau de achiziţie a terenului pe care se efectuează lucrarea de către antreprenor;

b) dreptul irevocabil de achiziţie a construcţiei la expirarea contractului de leasing.”

20. După articolul 24 se introduc articolele 24¹ şi 24² cu următorul cuprins:

„Art. 24¹. – Veniturile obţinute de nerezidenţi sub formă de dobândă sau de redevenţă (rată de leasing) stabilită de către părţile contractante, în cazul contractelor de leasing financiar sau operaţional, se impun în România, prin reţinere la sursă, potrivit prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri sau ale legislaţiei interne, după caz. În cazul contractelor de leasing operaţional încheiate cu persoane nerezidente, redevenţa înseamnă beneficiul stabilit de părţi sau toată cota de leasing (rata de leasing), dacă prin contract nu se identifică partea de beneficiu.

Art. 24². – Cheltuielile de asigurare a bunului care face obiectul unui contract de leasing sunt deductibile fiscal de către partea obligată prin contract să plătească primele de asigurare.”

21. Articolul 25 va avea următorul cuprins:

„Art. 25. – (1) Bunurile mobile care sunt introduse în ţară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăţi de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanţiilor vamale.

(2) Bunurile mobile care sunt introduse în ţară de societăţile de leasing, persoane juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu utilizatori, persoane fizice sau juridice române, se încadrează în regimul vamal de import, cu exceptarea de la plată a sumelor aferente tuturor drepturilor de import.

(3) În cazul în care utilizatorul, din vina societăţii de leasing sau a furnizorului, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune prevăzut în contract, privind prelungirea termenului de leasing sau achiziţia bunului, iar bunul nu a fost restituit, utilizatorul este obligat să plătească taxele vamale la valoarea reziduală a bunului, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului.

(4) În cazul achiziţionării bunurilor introduse în ţară în condiţiile alin. (1) şi (2), utilizatorul este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului.

(5) Termenul în cadrul căruia bunurile urmează să fie restituite sau să primească o nouă destinaţie vamală este cel convenit între părţi prin contractul de leasing, dar nu poate fi mai mare de 7 ani de la data introducerii în ţară a bunului.

(6) Subansamblurile şi componentele introduse în ţară de societăţile de leasing în scopul producerii de bunuri care vor face obiectul unor contracte de leasing sunt exceptate de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată.”

Art. V. – 1. Contractele încheiate anterior intrării în vigoare a prezentei legi îşi păstrează valabilitatea.

2. În termen de 12 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României societăţile de leasing au obligaţia de a-şi majora capitalul social, astfel încât să aibă un capital minim subscris şi vărsat de minimum 500 milioane lei.

3. În cazul nerespectării dispoziţiilor prevăzute la alin. 2 societatea de leasing responsabilă nu va mai avea dreptul să efectueze operaţiuni de leasing.

Art. VI. – Ministerul Finanţelor va elabora norme metodologice privind contabilitatea operaţiunilor de leasing în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României.

Art. VII. – Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, cu modificările ulterioare şi cu cele aduse prin prezentul titlu, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare.

TITLUL III

Modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată

Art. VIII. – Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Litera i) a articolului 8 va avea următorul cuprins:

„i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare, controlul acesteia de către acţionari, precum şi documentele la care aceştia vor putea să aibă acces pentru a se informa şi a-şi exercita controlul;”

2. După articolul 133 se introduc articolele 133¹ şi 133² cu următorul cuprins:

„Art. 133¹. – (1) Între şedinţele adunărilor generale, cel mult de două ori în cursul unui exerciţiu financiar, acţionarii au dreptul de a se informa asupra gestiunii societăţii, consultând documentele prevăzute în actul constitutiv, în conformitate cu art. 8 lit. i). Ei vor putea cere, pe cheltuiala lor, copii legalizate de pe acestea. În urma consultării acţionarii vor putea sesiza, în scris, consiliul de administraţie, care va trebui să le răspundă tot în scris, în termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării.

(2) Dacă consiliul de administraţie nu va răspunde în termenul stabilit la alin. (1), acţionarii se vor putea adresa instanţei competente, care va putea obliga societatea la plata unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere.

Art. 133². – (1) Unul sau mai mulţi acţionari, deţinând cel puţin 10% din acţiunile reprezentând capitalul social, vor putea cere – individual sau împreună – instanţei să desemneze unul sau mai mulţi experţi, însărcinaţi să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii şi să întocmească un raport, care să le fie înmânat şi, totodată, predat oficial cenzorilor societăţii, spre a fi analizat şi a se propune măsuri corespunzătoare.

(2) Onorariile experţilor vor fi suportate de societate, cu excepţia cazurilor în care sesizarea a fost făcută cu rea-credinţă.”

3. După alineatul (2) al articolului 277 se introduce alineatul (2¹) cu următorul cuprins:

„(2¹) La societăţile existente, asociaţii pot modifica actul constitutiv, prevăzând în el documentele la care aceştia urmează să aibă acces, în sensul art. 8 lit. i).”

TITLUL IV

Modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului

Art. IX. – Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 29 iunie 1995, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 3 octombrie 1997, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Titlul legii va avea următorul cuprins:

„Lege privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului”

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. – Scopul legii este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului, în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea întreprinderii şi activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la acoperirea pasivului, fie prin faliment.”

3. După articolul 3 se introduce articolul 3¹ cu următorul cuprins:

„Art. 3¹. – (1) Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege vor fi suportate din averea debitorului.

(2) Plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei societăţi bancare, pe bază de dispoziţii emise, în cursul procedurii de reorganizare, de debitor sau de judecătorul-sindic, iar în cursul falimentului, numai de judecătorul-sindic.

(3) În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, constituit din taxele plătite de persoanele fizice şi/sau juridice registrului comerţului pentru serviciile prestate de acesta.

(4) Fondul prevăzut la alin. (3) va fi constituit prin majorarea cu 10% a taxelor percepute de oficiile registrului comerţului.

(5) Acoperirea cheltuielilor de lichidare a societăţilor la care statul deţine pachetul de control se va face de către Fondul Proprietăţii de Stat din veniturile realizate din privatizare.”

4. Articolul 4 se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

„(2) Tribunalul şi judecătorul-sindic au îndatorirea să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la aceste acte şi operaţiuni.”

5. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

„Art. 5. – Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 6, sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul debitorului, care figurează în registrul comerţului, şi sunt exercitate de un judecător-sindic desemnat de către preşedintele tribunalului, în condiţiile art. 8.”

6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

„Art. 6. – (1) Curtea de apel va fi instanţa de recurs, pentru hotărârile date de judecătorul-sindic, în baza art. 10.

(2) Recursul va fi judecat în termen de 30 de zile de la înregistrarea dosarului la curtea de apel, citarea părţilor urmând a fi făcută prin publicitate, în condiţiile art. 95 din Codul de procedură civilă.

(3) Prin derogare de la art. 300 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, hotărârile judecătorului-sindic, cu excepţia celei de respingere a contestaţiei debitorului – făcută în temeiul art. 26 alin. 5 –, nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs.”

7. Articolul 7 se abrogă.

8. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

„Art. 8. – Judecătorul-sindic este nominalizat, în fiecare caz, de preşedintele tribunalului, dintre judecătorii desemnaţi ca judecători-sindici, în temeiul art. 12 alin. 3 din

Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.”

9. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

„Art. 9. – În îndeplinirea îndatoririlor sale judecătoru-lsindic va putea desemna, prin încheiere, persoane de specialitate, stabilindu-le şi retribuţia. Retribuţiile vor fi plătite în conformitate cu art. 3¹.”

10. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

„Art. 10. – Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt:

a) darea hotărârii de deschidere a procedurii;

b) judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii;

c) desemnarea, prin hotărâre, a administratorului sau a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestora, controlul asupra activităţii lor şi, dacă este cazul, înlocuirea lor;

d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea;

e) judecarea acţiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare cererii introductive;

f) judecarea contestaţiilor debitorului ori ale creditorilor împotriva măsurilor luate de administrator sau de lichidator;

g) confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare, după votarea lui de către creditori;

h) hotărârea de a se continua activitatea debitorului, în caz de reorganizare;

i) soluţionarea obiecţiilor la rapoartele semestriale şi la cel final ale administratorului sau ale lichidatorului;

j) darea hotărârii de închidere a procedurii.”

11. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

„Art. 11. – Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive şi executorii şi vor cuprinde, prin derogare de la art. 261 alin. 4 din Codul de procedură civilă, şi motivarea. În condiţiile legii ele vor putea fi atacate cu recurs.”

12. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

„Art. 13. – (1) Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de către administrator sau de lichidator ori de câte ori va fi necesar; adunarea creditorilor va fi convocată însă şi la cererea creditorilor deţinând creanţe în valoare de cel puţin 50% din valoarea totală a acestora. La prima şedinţă ei vor fi convocaţi de judecătorul-sindic, în condiţiile prevăzute la art. 28.

(2) La şedinţele adunării creditorilor vor participa debitorul şi 2 delegaţi ai salariaţilor acestuia, votând pentru creanţele reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.

(3) De asemenea, la adunarea creditorilor va putea participa un reprezentant al camerei de comerţ şi industrie teritoriale.

(4) Prima şedinţă a adunării creditorilor va fi prezidată de judecătorul-sindic, iar celelalte, de către administrator sau lichidator.”

13. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

„Art. 14. – (1) În cadrul şedinţelor adunării creditorilor aceştia vor avea dreptul să analizeze situaţia debitorului, măsurile luate de administrator sau de lichidator şi efectele acestora şi să propună, motivat, şi alte măsuri.

(2) Planul de reorganizare sau de lichidare va fi supus votului adunării creditorilor, în condiţiile stabilite la art. 63 din prezenta lege.”

14. Alineatul (1) al articolului 15 va avea următorul cuprins:

„Art. 15. – (1) În cadrul primei şedinţe adunarea creditorilor va alege, cu majoritate simplă, un comitet format din 3–5 creditori dintre cei cu creanţe garantate şi cei chirografari, care se vor fi oferit voluntar. Dacă nu se va obţine această majoritate, comitetul va fi desemnat de judecătorul-sindic.”

15. Articolul 16 va avea următorul cuprins:

„Art. 16. – (1) Comitetul creditorilor face parte dintre cei îndreptăţiţi ca, atunci când nu a fost propus de debitor sau nu a fost confirmat un plan de reorganizare, să ceară judecătorului-sindic să ridice debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea. (2) Comitetul creditorilor poate fi autorizat de judecătorul-sindic să introducă acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial – făcute de debitor în frauda creditorilor –, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administrator sau de lichidator.”

16. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

„Art. 17. – (1) În cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide angajarea unui administrator – persoană fizică sau societate comercială –, stabilindu-i şi retribuţia, indiferent dacă, prin hotărârea de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic a desemnat un administrator.

(2) Creditorii nemulţumiţi pot contesta această decizie în termen de 5 zile la judecătorul-sindic, care va soluţiona, de urgenţă şi deodată, toate contestaţiile printr-o sentinţă, prin care va desemna administratorul propus de creditori sau, după caz, va menţine administratorul desemnat prin hotărârea de deschidere a procedurii.

(3) Dacă în termenul stabilit la alin. (2) decizia adunării creditorilor nu este contestată, judecătorul-sindic, printr-o încheiere, va desemna administratorul propus de creditori, dispunând totodată încetarea atribuţiilor administratorului pe care l-a desemnat prin hotărârea de deschidere a procedurii.

(4) Administratorul, persoană fizică, sau delegatul permanent, persoană fizică, al societăţii comerciale administratoare va trebui să fie contabil autorizat, expert contabil, licenţiat în studii economice sau în drept ori inginer şi să aibă cel puţin 5 ani de activitate practică – economică sau juridică.

(5) Dacă creditorii nu decid angajarea unui administrator, judecătorul-sindic poate dispune, în aceeaşi zi, printr-o încheiere, desemnarea unui administrator, dacă nu fusese desemnat un administrator prin hotărârea de deschidere a procedurii.”

17. După articolul 17 se introduc articolele 17¹–17⁴ cu următorul cuprins:

„Art. 17¹. – Principalele atribuţii ale administratorului, în cadrul prezentei legi, sunt:

a) examinarea activităţii debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la încetarea de plăţi, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic în termen de 30 de zile de la desemnarea sa;

b) supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

c) conducerea în tot sau în parte a activităţii debitorului;

d) stabilirea datelor şedinţelor adunării creditorilor;

e) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

f) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;

g) examinarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţii la acestea;

h) urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii;

i) cu condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale;

j) sesizarea judecătorului-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;

k) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic, cu excepţia celor prevăzute de lege în competenţa exclusivă a acestuia.

Art. 17². – Debitorul şi oricare dintre creditori pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administrator. O astfel de contestaţie va trebui să fie înregistrată în termen de 10 zile de la data la care măsura a fost luată. Judecătorul-sindic va soluţiona contestaţia în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei, în camera de consiliu, putând, dacă va considera necesar, să citeze contestatorul şi administratorul.

Art. 17³. – În orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice – dol sau culpă gravă – şi în condiţiile stabilite pentru desemnarea administratorului, judecătorul-sindic îl poate înlocui prin încheiere.

Art. 17⁴. – În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale administratorul va putea desemna persoane de specialitate. Numirea şi nivelul retribuţiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării judecătorului-sindic.”

18. Se întroduce secţiunea a 5-a „Lichidatorul” înaintea articolului 18.

19. Articolul 18 va avea următorul cuprins:

„Art. 18. – În cazul admiterii unui plan de lichidare sau al începerii procedurii falimentului, judecătorul-sindic va desemna un lichidator, aplicându-se, în mod corespunzător, art. 17, art. 17², art. 17³, art. 17⁴ şi art. 65 alin. (4). Atribuţiile administratorului încetează la momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului de către judecătorul-sindic.”

20. După articolul 18 se introduce articolul 18¹ cu următorul cuprins:

„Art. 18¹. – Principalele atribuţii ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, sunt:

a) examinarea activităţii debitorului în raport cu situaţia de fapt şi cu întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la încetarea de plăţi, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic în termen de 30 de zile de la desemnarea sa;

b) conducerea în tot sau în parte a activităţii debitorului;

c) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;

e) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;

f) examinarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea;

g) urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuate de acesta înaintea deschiderii procedurii;

h) primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului;

i) vânzarea bunurilor din averea debitorului în conformitate cu prevederile prezentei legi;

j) încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic;

k) sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;

l) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic.

21. Litera f) a alineatului (1) al articolului 21 va avea următorul cuprins:

„f) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de a-şi reorganiza activitatea sau de a-şi lichida averea, conform unui plan, în vederea achitării datoriilor sale; dacă această declaraţie nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se va considera că debitorul este de acord cu începerea procedurii falimentului.”

22. Articolul 25 va avea următorul cuprins:

„Art. 25. – După înregistrarea unei cereri introductive preşedintele tribunalului va nominaliza de îndată judecătorul-sindic, potrivit art. 8.”

23. După articolul 25 se introduce următorul subtitlu:

„Secţiunea a 2-a

Deschiderea procedurii”

24. Articolul 26 va avea următorul cuprins:

„Art. 26. – (1) Dacă cererea debitorului corespunde condiţiilor stabilite la art. 20, 21 şi 23, judecătorul-sindic va da o încheiere de deschidere a procedurii, pe care o va notifica în condiţiile art. 27. În cazul în care creditorii se opun la această cerere în termen de 15 zile de la emiterea notificării, judecătorul-sindic îi va cita, împreună cu debitorul, la o şedinţă în urma căreia va soluţiona, deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile.

(2) În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorilor/ camerei de comerţ şi industrie teritoriale judecătorul-sindic va comunica cererea, în copie, debitorului şi va dispune afişarea unei copii la uşa instanţei.

(3) Dacă în termen de 5 zile de la primirea copiei debitorul contestă că ar fi în încetare de plăţi, în condiţiile stabilite la art. 24, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 10 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi creditorii care au introdus cererea, debitorul şi camera de comerţ şi industrie teritorială.

(4) La cererea debitorului judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 5 zile, la o bancă comercială, o cauţiune de cel mult 30% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea poate fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitor. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă va fi respinsă.

(5) Dacă judecătorul sindic stabileşte că debitorul este în încetare de plăţi, îi va respinge contestaţia şi va deschide procedura printr-o sentinţă.

(6) Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în încetare de plăţi, respinge cererea creditorilor şi dispune ca sentinţa să fie afişată la uşa instanţei. În cazul respingerii cererii, aceasta va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.

(7) Dacă debitorul nu contestă în termenul prevăzut la alin. (3) că ar fi în încetare de plăţi, judecătorul-sindic va da o încheiere de deschidere a procedurii.

(8) Prin încheierea sau, după caz, sentinţa de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va desemna, dacă este necesar, un administrator, stabilindu-i atribuţiile, potrivit art. 17¹, precum şi retribuţia.

25. Subtitlul secţiunii a 2-a „Continuarea procedurii” se abrogă.

26. Articolul 27 va avea următorul cuprins:

„Art. 27. – În urma deschiderii procedurii judecătorul-sindic va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 21, debitorului şi oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.”

27. Alineatul (1) al articolului 28 va avea următorul cuprins:

„Art. 28. – (1) Notificarea va cuprinde convocarea şedinţei adunării creditorilor, care va trebui să aibă loc în cel mult 30 de zile de la deschiderea procedurii, termenul limită pentru înregistrarea creanţelor asupra averii debitorului şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă.”

28. Articolul 29 va avea următorul cuprins:

„Art. 29. – (1) Debitorul va trebui să depună la dosarul cauzei actele cerute prin art. 21 alin. (1), în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit art. 26 alin. (5) sau (7). (2) Nerespectarea fără motive întemeiate a dispoziţiei prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă civilă de 200.000 lei pe zi de întârziere, amendă care va fi imputată persoanelor care îl reprezintă legal pe debitor.

(3) Cuantumul amenzii stabilite la alin. (2) se va modifica periodic, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele inflaţiei.”

29. Articolul 30 se abrogă.

30. Articolul 31 va avea următorul cuprins:

„Art. 31. – De la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”

31. Articolul 32 va avea următorul cuprins:

„Art. 32. – Deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 31. Termenele vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii.”

32. După articolul 32 se introduc articolele 32¹ şi 32² cu următorul cuprins:

„Art. 32¹. – Nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanţelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus.”

„Art. 32². – (1) După ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 26, este interzis administratorilor societăţii comerciale, sub sancţiunea nulităţii, să înstrăineze, fără acordul judecătorului-sindic, acţiunile sau părţile lor sociale, deţinute la debitorul care face obiectul acestei proceduri.

(2) Judecătorul-sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor sau a părţilor sociale, potrivit alin. (1), în registrele speciale de evidenţă sau în conturile înregistrate electronic.”

33. Articolul 33 va avea următorul cuprins:

„Art. 33. – Debitorul are obligaţia de a pune la dispoziţie judecătorului-sindic şi administratorului, în cazul reorganizării, ori lichidatorului, în cazul lichidării sau falimentului, toate informaţiile cerute de aceştia cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale făcute de el în cele 90 de zile anterioare deschiderii procedurii.”

34. Articolul 34 va avea următorul cuprins:

„Art. 34. – În afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, orice constituire de garanţii personale sau reale, efectuată după deschiderea procedurii, va fi nulă.”

35. Articolul 35 va avea următorul cuprins:

„Art. 35. – Administratorul sau lichidatorul va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termen de 30 de zile de la desemnarea sa, un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la încetarea de plăţi, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.”

36. Articolul 36 va avea următorul cuprins:

„Art. 36. – Acţiunile introduse de administrator/lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni sunt scutite de taxele de timbru.”

37. Articolul 37 se abrogă.

38. Articolul 38 va avea următorul cuprins:

„Art. 38. – Măsurile prevăzute în prezenta secţiune se aplică atât în cazurile de reorganizare sau de lichidare conform unui plan, cât şi în cele de faliment.”

39. Articolul 39 va avea următorul cuprins:

„Art. 39. – Administratorul/lichidatorul poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.”

40. Articolul 40 va avea următorul cuprins:

„Art. 40. – (1) Administratorul/lichidatorul poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte:

a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar;

b) operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

c) acte încheiate, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;

d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer;

e) constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

(2) Următoarele operaţiuni comerciale, încheiate, în anul anterior deschiderii procedurii, cu persoane aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în paguba intereselor creditorilor:

a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate în nume colectiv;

b) cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului, atunci când debitorul este respectiva societate pe acţiuni;

c) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere ale debitorului societate pe acţiuni;

d) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie dominantă asupra debitorului sau activităţii sale;

e) cu un coindivizar asupra unui bun comun.”

41. Articolul 41 va avea următorul cuprins:

„Art. 41. – (1) Acţiunea pentru anularea unui transfer cu caracter patrimonial, potrivit art. 39 sau 40, poate fi introdusă de administrator/lichidator în termen de un an de la deschiderea procedurii.

(2) Judecătorul-sindic poate autoriza comitetul creditorilor să introducă o astfel de acţiune, dacă administratorul/lichidatorul nu o face.”

42. Articolul 42 va avea următorul cuprins:

„Art. 42. – Prin excepţie de la dispoziţiile art. 40 nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale.”

43. Articolul 44 va avea următorul cuprins:

„Art. 44. – Administratorul, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea intenta acţiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor numai dacă subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului şi ştia că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat.”

44. Alineatele (1), (2), (3), (5) şi (6) ale articolului 46 vor avea următorul cuprins:

„Art. 46. – (1) În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul/lichidatorul poate să menţină sau să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atâta timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să opteze pentru menţinerea ori denunţarea contractului; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat.

(2) În cazul denunţării unui contract, o acţiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către cocontractant împotriva debitorului.

(3) Cu acordul creditorilor, administratorul/lichidatorul va putea menţine contractele de credit şi va putea modifica clauzele lor, astfel încât acestea să asigure echivalenţa viitoarelor prestaţii ale debitorului. Modificările vor fi supuse aprobării judecătorului-sindic, care va avea în vedere dacă ele sunt atât în folosul averii debitorului, cât şi în cel al creditorilor.

..............................................................................................

(5) Un contract de muncă sau de închiriere, în calitate de locatar, va putea fi denunţat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz.

(6) Într-un contract prevăzând plăţi periodice din partea debitorului, menţinerea contractului nu îl va obliga pe administrator/lichidator să facă plăţi restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plăţi pot fi formulate cereri împotriva debitorului.”

45. Articolul 47 va avea următorul cuprins:

„Art. 47. – Dacă un bun mobil, vândut debitorului şi neplătit de acesta, era în tranzit la data deschiderii procedurii şi bunul nu este încă la dispoziţia debitorului şi nici alte părţi nu au dobândit drepturi asupra lui, atunci vânzătorul îşi poate lua înapoi bunul. În acest caz toate cheltuielile vor fi suportate de către vânzător şi el va trebui să restituie debitorului orice avans din preţ. Dacă vânzătorul admite ca bunul să fie livrat, el va putea recupera preţul prin înscrierea creanţei sale în tabelul de creanţe. Dacă administratorul/lichidatorul cere ca bunul să fie livrat, el va trebui să ia măsuri să se plătească din averea debitorului întregul preţ datorat în baza contractului.”

46. Articolul 51 va avea următorul cuprins:

„Art. 51. – Faptul că un proprietar al unui imobil închiriat este debitor în prezenta procedură nu va desfiinţa contractul de închiriere, în afară de cazul în care va fi fost stipulat astfel. Cu toate acestea, administratorul/lichidatorul poate să refuze să asigure prestarea oricăror servicii datorate de proprietar chiriaşului pe timpul închirierii. În acest caz chiriaşul poate evacua clădirea şi poate introduce o acţiune sau poate deţine în continuare imobilul, scăzând din chiria pe care o plăteşte costul serviciilor datorate de proprietar. Dacă chiriaşul alege să continue a deţine imobilul, el nu va fi îndreptăţit la vreo acţiune în despăgubiri împotriva debitorului, ci va avea numai dreptul de a scădea din chiria pe care o plăteşte costul serviciilor datorate de proprietar.”

47. Articolul 52 va avea următorul cuprins:

„Art. 52. – Administratorul/lichidatorul poate să denunţe un contract prin care debitorul s-a obligat să efectueze anumite servicii specializate sau cu caracter strict personal, în afară de cazul în care creditorul acceptă efectuarea prestaţiei de către o persoană desemnată de administrator/lichidator.”

48. Articolul 53 se abrogă.

49. Alineatele (2) – (5) ale articolului 55 vor avea următorul cuprins:

„(2) Planul va prevedea fie reorganizarea şi continuarea activităţii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia. (3) Declaraţia debitorului persoană fizică, făcută în condiţiile art. 21 alin. (1) lit. f), cu privire la intenţia de a-şi reorganiza activitatea, nu va fi acceptată şi nici un plan propus de acesta nu va fi admis în condiţiile art. 62, dacă el a mai fost în ultimii 5 ani debitor într-o procedură în conformitate cu prezenta lege sau a fost condamnat definitiv pentru: bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, infracţiuni împotriva proprietăţii publice sau private ori infracţiuni incrimitate prin Legea concurenţei nr. 21/1996.

(4) Planul va trebui să fie propus în termen de 30 de zile de la data deschiderii procedurii. Termenul poate fi prelungit de judecătorul-sindic cu cel mult 60 de zile.

(5) Nerespectarea termenelor prevăzute la alin. (4) conduce la decăderea părţilor din dreptul de a depune un plan de reorganizare sau de lichidare şi, ca urmare, la trecerea, din dispoziţia tribunalului, la procedura falimentului.”

50. Alineatul (2) al articolului 56 va avea următorul cuprins:

„(2) Proiectul planului de reorganizare va indica modalităţile de lichidare a pasivului.”

51. Articolul 58 va avea următorul cuprins:

„Art. 58. – Planul de reorganizare prin continuarea activităţii poate să prevadă şi majorarea capitalului social. În acest caz judecătorul sindic va convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor/asociaţilor, pentru a decide asupra acestei măsuri.”

52. Articolul 59 va avea următorul cuprins:

„Art. 59. – (1) În cazul în care redresarea debitorului depinde de înlocuirea unuia sau mai multor conducători ai acestuia, judecătorul-sindic poate dispune aceasta la cererea administratorului, a comitetului creditorilor sau din oficiu.

(2) În acelaşi scop şi în aceleaşi condiţii judecătorul sindic poate suspenda dreptul de vot pentru conducătorii debitorului, indiferent dacă sunt sau nu sunt retribuiţi. În aceste cazuri judecătorul sindic va dispune numirea unui mandatar care să exercite dreptul de vot.”

53. Articolul 60 va avea următorul cuprins:

„Art. 60. – (1) Orice furnizor de servicii – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea – nu are dreptul, în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, din cauza deschiderii procedurii sau pentru că acesta nu a achitat astfel de servicii prestate anterior deschiderii procedurii.

(2) Prin derogare de la alin. (1) judecătorul-sindic poate, la cererea furnizorului, să dispună ca debitorul să depună la o bancă comercială o cauţiune, ca o condiţie pentru îndatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale, în timpul desfăşurării procedurii prevăzute în prezenta lege. O astfel de cauţiune nu va putea depăşi 30% din costul serviciilor prestate debitorului şi neachitate.”

54. Literele c)–e) ale articolului 61 vor avea următorul cuprins:

„c) ce despăgubiri urmează a fi oferite tuturor categoriilor de creditori, în comparaţie cu ceea ce ar primi prin distribuire, dacă s-ar putea face, în caz de faliment;

d) cum şi către cine va putea fi vândută – parţial sau total, separat sau în bloc – averea debitorului şi ce efecte vor putea fi obţinute prin aceasta, mai ales în ceea ce priveşte continuarea utilizării unor părţi din întreprinderea debitorului, folosirea salariaţilor, satisfacerea creditorilor şi proiectele financiare pe care se întemeiază posibilitatea de realizare a planului;

e) posibilitatea ca, prin derogare de la art. 18, operaţiunile de lichidare să fie efectuate de debitor.”

55. Articolul 62 va avea următorul cuprins:

„Art. 62. – (1) După depunerea planului de către cei îndreptăţiţi potrivit art. 55 alin. (1) judecătorul-sindic va dispune convocarea adunării creditorilor în termen de 30 de zile.

(2) Judecătorul-sindic va dispune, în termen 48 de ore de la înregistrare, publicarea planului în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va da votul cu privire la plan şi a faptului că este admisibilă votarea prin scrisoare, cu legalizarea semnăturii creditorului de către notarul public, comunicată prin orice mijloace şi înregistrată la tribunal cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru exprimarea votului cu privire la plan. În cazul unui plan care ar depăşi 100 de pagini, judecătorul-sindic va putea aproba publicarea unui extras, cu condiţia asigurării de către debitor a posibilităţii consultării planului la sediul său.

(3) Din momentul publicării toate părţile interesate vor fi socotite că au cunoştinţă de plan.”

56. Alineatele (1), (2), (4), (5) şi (6) ale articolului 63 vor avea următorul cuprins:

„Art. 63. – (1) În termen de 30 de zile de la publicarea planului potrivit art. 62 alin. (2) judecătorul-sindic va ţine o şedinţă cu creditorii cu garanţii, cu creditorii cu creanţe privilegiate şi cu cei chirografari; debitorul şi administratorul vor fi citaţi în scris. Acţionarii şi asociaţii participă la şedinţă, dacă sunt şi creditori ai debitorului.

(2) Dacă sunt mai multe planuri, toate vor fi supuse votării în aceeaşi şedinţă.

.............................................................................................

(4) Următoarele categorii de creditori vor vota separat:

a) creditorii având garanţii reale;

b) creditorii menţionaţi la art. 106 pct. 3 şi 6;

c) creditorii chirografari.

(5) La începutul votării judecătorul-sindic va informa creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris.

(6) Un plan va fi socotit acceptat de către o categorie de creditori, dacă în fiecare categorie deţinătorii unei majorităţi prin valoarea creanţelor votează acceptarea planului.”

57. Articolul 64 va avea următorul cuprins:

„Art. 64. – (1) Un plan va fi confirmat de judecătorul-sindic, dacă cel puţin două dintre categoriile de creditori menţionate la art. 63 alin. (4) acceptă planul.

(2) Dacă, potrivit alin. (1), pot fi confirmate mai multe planuri, judecătorul-sindic va confirma planul debitorului. Dacă planul debitorului nu întruneşte condiţia prevăzută la alin. (1), judecătorul-sindic va confirma planul votat de creditorii titulari ai celei mai mari părţi din valoarea totală a creanţelor.

(3) O dată cu confirmarea judecătorul-sindic poate impune debitorului unele condiţii sau limitări, concordante cu planul confirmat, pentru desfăşurarea activităţii.”

58. Articolul 65 va avea următorul cuprins:

„Art. 65. – (1) Când hotărârea care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creaţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă împotriva debitorului.

(2) Dacă nici un plan nu este confirmat, tribunalul va dispune ca judecătorul-sindic să înceapă de îndată procedura falimentului, în condiţiile art. 72 şi următoarele.

(3) Retribuţiile persoanelor angajate în temeiul art. 9, al art. 17 alin. (1), al art. 17⁴ şi al art. 18 şi alte cheltuieli administrative vor fi achitate la momentul prevăzut, după caz, de lege, cu excepţia cazurilor în care părţile interesate ar accepta, în scris, alte termene de plată. Planul trebuie să precizeze cum va fi asigurată această plată.

(4) Plata va putea fi făcută trimestrial, pe bază de acte legale.”

59. Articolul 66 va avea următorul cuprins:

„Art. 66. – Debitorul va fi obligat să îndeplinească fără întârziere, schimbările de structură prevăzute în plan. Judecătorul-sindic va putea dispune ca administratorul să supravegheze activitatea debitorului până la îndeplinirea unor astfel de măsuri, dar nu mai mult de un an de la confirmarea planului.”

60. Articolul 67 va avea următorul cuprins:

„Art. 67. – (1) Dacă debitorul îşi declară, potrivit art. 21 alin. (1) lit. f), intenţia de a-şi reorganiza activitatea şi apoi planul de reorganizare este confirmat, conform art. 64, de judecătorul-sindic, el va putea să îşi conducă activitatea şi să îşi administreze averea, sub supravegherea administratorului, până când judecătorul-sindic va dispune, motivat, ca reorganizarea să înceteze şi să se facă lichidarea averii debitorului, în condiţiile art. 72 şi următoarele.

(2) În cazul reorganizării unei societăţi comerciale, aceasta va fi condusă de persoanele legal împuternicite să o reprezinte, sub supravegherea administratorului. Acţionarii şi asociaţii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activităţii ori în administrarea averii debitorului.”

61. În secţiunea a 5-a „Reorganizarea”, după articolul 67 se introduce articolul 67¹ cu următorul cuprins:

„Art. 67¹. – (1) În termen de 30 de zile de la deschiderea procedurii toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei deschiderii procedurii, cu excepţia salariaţilor, vor depune declaraţia de creanţe în adunarea creditorilor.

(2) Declararea creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.”

62. Articolul 68 va avea următorul cuprins:

„Art. 68. – (1) Dacă debitorul nu se conformează planului, administratorul sau oricare dintre creditori poate cere, în scris, judecătorului-sindic să aprobe începerea procedurii falimentului, în condiţiile art. 72 şi următoarele.

(2) Dacă judecătorul-sindic aprobă o astfel de cerere, modificările aduse creanţelor ori drepturilor părţilor interesate, prin planul de reorganizare, rămân definitive.”

63. Articolul 69 va avea următorul cuprins:

„Art. 69. – Cu toate acestea, dacă se constată o redresare a activităţii şi o creştere a cuantumului sumelor care urmează a fi distribuite creditorilor, judecătorul-sindic poate dispune, prin încheiere, prelungirea perioadei de reorganizare pentru o durată de cel mult un an, desemnând însă un administrator în condiţiile prezentei legi, dacă o astfel de desemnare nu fusese deja făcută.”

64. Articolul 70 va avea următorul cuprins:

„Art. 70. – (1) Administratorul căruia i s-a încredinţat conducerea continuării activităţii debitorului va trebui să prezinte, lunar, rapoarte judecătorului-sindic asupra situaţiei financiare a averii debitorului.

(2) De asemenea, administratorul va prezenta şi situaţia cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activităţii, în vederea recuperării acestora, potrivit art. 65 alin. (3). Asupra acestei cereri judecătorul-sindic se va pronunţa prin încheiere.

(3) Creditorii vor fi convocaţi la sfârşitul fiecărui trimestru pentru a asculta raportul şi darea de seamă contabilă.”

65. Articolul 71 va avea următorul cuprins:

„Art. 71. – În cazul în care judecătorul-sindic a dispus, în condiţiile art. 69, continuarea activităţii debitorului, creditorii pot totuşi să se opună ulterior – nu mai des decât la fiecare 60 de zile – la continuarea activităţii, dacă desfăşurarea unei astfel de activităţi aduce pierderi averii debitorului. Înregistrarea unei astfel de opoziţii nu suspendă continuarea activităţii, până când judecătorul-sindic hotărăşte asupra ei, printr-o sentinţă.”

66. Titlul secţiunii a 6-a va avea următorul cuprins:

„Falimentul”

67. Articolul 72 va avea următorul cuprins:

„Art. 72. – În cazurile prevăzute la art. 55 alin. (5), art. 65 alin. (2), art. 67 alin. (1), art. 68 alin. (1) şi la art. 75 alin. (3) se vor aplica dispoziţiile prezentei secţiuni.”

68. Articolul 73 va avea următorul cuprins:

„Art. 73. – Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele, dacă nu şi-a declarat, în condiţiile art. 21 alin. (1) lit. f), intenţia de reorganizare.

69. Articolul 74 se abrogă.

70. Articolul 75 va avea următorul cuprins:

„Art. 75. – (1) În lipsa unui plan de reorganizare, confirmat de judecătorul-sindic în condiţiile art. 64, debitorul, un creditor, comitetul creditorilor sau camera de comerţ şi industrie teritorială poate adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-şi conduce activitatea.

(2) Judecătorul-sindic va examina, în termen de 10 zile, o astfel de cerere, într-o şedinţă la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor şi camera de comerţ şi industrie teritorială. Cererea va putea fi admisă numai motivat, printre motive figurând pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate.

(3) Dacă cererea este admisă, judecătorul-sindic va dispune şi aplicarea de îndată a dispoziţiilor prezentei secţiuni.”

71. Articolul 76 va avea următorul cuprins:

„Art. 76. – (1) Îndată ce este posibil, după deschiderea procedurii, dacă debitorul îşi declară intenţia de a lichida, judecătorul-sindic va dispune sigilarea bunurilor care fac parte din averea debitorului. Când debitorul are bunuri şi în alte judeţe, judecătorul-sindic va putea trimite notificări tribunalelor din acele judeţe, în vederea sigilării de urgenţă a bunurilor.

(2) Tribunalele din alte judeţe pot sigila bunurile unui debitor şi din oficiu, după ce vor fi aflat că acesta a înregistrat o cerere prin care şi-a declarat intenţia de a lichida. Documentele întocmite de alte tribunale, certificând că sigiliile au fost aplicate, vor fi trimise judecătorului-sindic.”

72. Litera d) a alineatului (2) al articolului 77 va avea următorul cuprins:

„d) numerarul pe care lichidatorul îl va depune la bancă în contul averii debitorului.”

73. Articolul 78 va avea următorul cuprins:

„Art. 78. – Dacă averea debitorului poate fi inventariată complet într-o singură zi, lichidatorul va putea proceda imediat la inventariere, fără a aplica sigiliile. În toate celelalte cazuri el va proceda la inventariere în cel mai scurt timp posibil. Debitorul va trebui să fie de faţă şi să asiste la inventar, dacă judecătorul-sindic dispune astfel. Dacă debitorul nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar.”

74. Articolul 79 va avea următorul cuprins:

„Art. 79. – (1) Inventarul va trebui să descrie toate bunurile debitorului, chiar şi pe cele nepuse sub sigiliu, şi să indice valoarea lor aproximativă la data inventarului. La cererea comitetului creditorilor sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate numi un expert, pe cheltuiala averii debitorului, pentru evaluarea bunurilor.

(2) Actul de inventar va fi semnat de lichidator, de debitor şi de expert, dacă este cazul.”

75. Alineatele (1)–(3) ale articolului 80 vor avea următorul cuprins:

„Art. 80. – (1) În timpul acţiunii de sigilare lichidatorul va lua măsurile necesare pentru conservarea bunurilor.

(2) Lichidatorul poate să vândă oricând bunurile perisabile sau cele supuse deprecierii iminente. Bunurile care implică cheltuieli de conservare vor putea fi vândute cu aprobarea comitetului creditorilor sau, în cazurile în care acesta nu există, cu aprobarea adunării creditorilor.

(3) Judecătorul-sindic va putea dispune vânzarea de bunuri importante din averea debitorului – terenuri, fabrici, instalaţii – numai cu acordul prealabil al adunării creditorilor, dat cu o majoritate de două treimi din valoarea creanţelor verificate.”

76. Articolul 81 va avea următorul cuprins:

„Art. 81. – (1) Judecătorul-sindic va trebui să notifice deschiderea procedurii falimentului, cât mai curând posibil, oficiilor poştale, staţiilor de cale ferată, antrepozitelor, depozitelor portuare şi altor locuri de înmagazinare din circumscripţia în care debitorul are sediul social ori filiale sau sucursale şi să le ceară să îi fie predată corespondenţa debitorului şi orice alte comunicări trimise acestuia. Judecătorul-sindic va da dispoziţii tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al său sau al lichidatorului.

(2) Dacă debitorul are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate imobiliară, judecătorul-sindic va trimite instanţelor sau autorităţilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii – precizând averea debitorului –, spre a se face menţiune.”

77. Articolul 82 va avea următorul cuprins:

„Art. 82. – Dacă debitorul nu a prezentat informaţiile cerute la art. 21 alin. (1) lit. b)–d) sau le-a prezentat în mod necorespunzător, lichidatorul poate, pe cheltuiala averii acestuia, să angajeze un expert-contabil, care, folosind bilanţul, registrele contabile şi documentele contabile şi extracontabile ale debitorului, să le întocmească sau, după caz, să le corecteze.”

78. Articolul 83 va avea următorul cuprins:

„Art. 83. – (1) Lichidatorul va trimite fiecărui creditor o notificare în care va preciza termenul limită pentru înregistrarea creanţelor împotriva debitorului şi cerinţele legale pentru ca ele să poată fi luate în considerare.

(2) Dacă creditorii cu sediul sau cu domiciliul în străinătate au reprezentanţi în ţară, notificarea va fi trimisă acestora din urmă.

(3) Totodată lichidatorul va cere notarului public sau instanţei din raza teritorială a circumscripţiei în care este situată averea imobiliară a debitorului o listă cuprinzând sarcinile care o grevează.”

79. Alineatele (2) şi (4) ale articolului 84 vor avea următorul cuprins:

„(2) Creanţele vor fi prezentate cu o cerere, în termen de 30 de zile de la data trimiterii de către lichidator creditorilor a notificării prevăzute la art. 83 alin. (1). Creanţele vor fi înregistrate într-un registru care se va ţine la grefa tribunalului.

..............................................................................................

(4) Toate creanţele înregistrate la grefa tribunalului vor fi socotite valabile şi corecte, atâta timp cât debitorul, lichidatorul sau un creditor nu le contestă, caz în care judecătorul sindic le va stabili, prin sentinţă, valabilitatea, valoarea, prioritatea şi garanţiile.”

80. Alineatul (1) al articolului 86 va avea următorul cuprins:

„Art. 86. – (1) După expirarea termenului pentru înregistrarea creanţelor lichidatorul va examina cât mai curând posibil toate creanţele şi actele înregistrate şi poate efectua o cercetare corespunzătoare pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe.”

81. Articolul 87 se abrogă.

82. Articolul 90 va avea următorul cuprins:

„Art. 90. – Creanţele constând în obligaţii, care nu au fost calculate în valoare monetară sau a căror valoare este supusă modificării, vor fi calculate de către lichidator şi înscrise în tabelul de creanţe cu valoarea nominală pe care ele o aveau la data înregistrării cererii. Judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă, asupra oricărei contestaţii împotriva calculului făcut de lichidator pentru astfel de creanţe.”

83. Articolul 93 va avea următorul cuprins:

„Art. 93. – Ca rezultat al verificărilor făcute lichidatorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate obligaţiile debitorului, precizând că sunt: chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţie.”

84. Articolul 94 va avea următorul cuprins:

„Art. 94. – Tuturor creditorilor ale căror creanţe vor fi fost contestate de debitor, lichidator sau de un alt creditor li se va comunica, prin notificare, termenul stabilit de judecătorul-sindic pentru şedinţa în care acesta va soluţiona, deodată, printr-o sentinţă, toate contestaţiile. Termenul nu va putea depăşi 20 de zile de la emiterea notificării.”

85. Articolul 97 se abrogă.

86. Articolul 98 va avea următorul cuprins:

„Art. 98. – (1) Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidator sub controlul judecătorului-sindic.

(2) Ea va începe de îndată după afişarea tabelului cuprinzând obligaţiile, menţionat la art. 95. Bunurile vor putea fi vândute în bloc – ca un ansamblu în stare de funcţionare – sau individual.

(3) Lichidatorul poate angaja un expert-contabil pentru a-l asista la stabilirea preţurilor bunurilor din averea debitorului.”

87. Articolul 99 va avea următorul cuprins:

„Art. 99. – (1) În caz de necesitate sau utilitate învederată a vânzării în bloc, judecătorul-sindic va desemna, după caz, un expert sau o comisie compusă din 3 experţi dintre cei figurând pe tabelul tribunalului, care, în termen de cel mult 30 de zile, va depune un raport în care vor fi indicate, descrise şi evaluate bunurile ce urmează a fi vândute împreună, precizându-se şi sarcinile de care, eventual, sunt grevate, şi vor fi propuse modalităţile de vânzare.

(2) Dacă judecătorul-sindic va avea obiecţiuni la cuprinsul raportului, îl va înapoia comisiei de experţi, care va trebui să îl prezinte, refăcut, în termen de 15 zile.

(3) Dacă judecătorul-sindic va fi de acord cu cuprinsul raportului, îl va supune, de îndată, votului adunării creditorilor. Dacă adunarea creditorilor îl va aviza favorabil, prin votul tuturor creditorilor cu creanţe garantate şi cu majoritatea simplă, ca valoare a creanţelor, a creditorilor chirografari –, judecătorul-sindic va da, printr-o încheiere, dispoziţie lichidatorului să efectueze actele şi operaţiunile de lichidare, în condiţiile propuse prin raport.”

88. Articolul 100 se abrogă.

89. Articolul 101 va avea următorul cuprins:

„Art. 101. – (1) Imobilele vor putea fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată de judecătorul-sindic.

(2) Propunerea lichidatorului va trebui să identifice imobilul prin situaţia de pe teren şi prin datele din registrele de publicitate imobiliară şi să arate sarcinile de care este grevat. Înainte de a fi supusă judecătorului-sindic, propunerea va fi notificată debitorului şi creditorilor cu garanţii reale asupra bunului, care îşi vor putea formula obiecţiunile în termen de 10 zile de la primirea notificării.

(3) Judecătorul-sindic va analiza, deodată, în termen de 15 zile, obiecţiunile într-o şedinţă, la care vor fi citaţi lichidatorul, debitorul şi creditorii cu garanţii reale asupra bunului, şi le va soluţiona printr-o sentinţă.

(4) Sentinţa judecătorului-sindic va fi notificată celor menţionaţi la alin. (3), dacă nu vor fi dat urmare citării, afişată la imobilul care urmează a fi vândut şi publicată în două ziare locale de largă difuzare. (5) Vânzarea va putea fi făcută, sub sancţiunea nulităţii, numai după 20 de zile de la data ultimei publicaţii în ziar.”

90. După articolul 102 se introduce articolul 102¹ cu următorul cuprins:

„Art. 102¹. – Valorile mobiliare vor fi vândute în condiţiile Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori.”

91. Articolul 103 va avea următorul cuprins:

„Art. 103. – Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul prevăzut la art. 3¹ alin. (2) şi recipisele vor fi predate judecătorului-sindic.”

92. Articolul 104 va avea următorul cuprins:

„Art. 104. – (1) Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, constituite ca ipoteci sau ca alte garanţii reale în favoarea creditorilor, vor fi distribuite în următoarea ordine:

1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata retribuţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 18;

2. creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul şi dobânzile.

(2) În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri vor fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe garantate, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare care vor veni în concurs cu cele prevăzute la art. 106 pct. 9 şi vor fi supuse dispoziţiilor art. 32¹. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) rezultă o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului, în contul averii debitorului.

(3) Un creditor cu creanţă garantată este îndreptăţit să participe la orice distribuire de sumă, făcută înaintea vânzării bunului supus garanţiei lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului supus garanţiei sale, dacă aceasta este necesar pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul supus garanţiei sale ar fi fost vândut anterior distribuirii.”

93. Articolul 105 va avea următorul cuprins:

„Art. 105. – La fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării, lichidatorul va prezenta judecătorului-sindic un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi un plan de distribuire între creditori. Raportul va prevedea şi plata retribuţiei sale şi a celorlalte cheltuieli, menţionate la art. 106 pct. 1. Judecătorul-sindic poate prelungi cu cel mult o lună termenul pentru prezentarea raportului şi a planului de distribuire. Planul de distribuire va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul va notifica aceasta fiecărui creditor. Câte o copie de pe raport şi de pe planul de distribuire vor fi afişate la uşa tribunalului. Oricare creditor poate formula obiecţiuni la raport şi la plan în termen de 10 zile de la afişare. Între 20 şi 30 de zile de la adresarea notificării către creditori, judecătorul-sindic va ţine, cu lichidatorul, debitorul şi creditorii, o şedinţă în care va soluţiona, deodată, prin sentinţă, toate obiecţiunile.”

94. Articolul 106 va avea următorul cuprins:

„Art. 106. – Creanţele vor fi plătite, atât în cazul lichidării unor bunuri din averea debitorului pe bază de plan, cât şi în cazul falimentului, în următoarea ordine:

1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata retribuţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 9, art. 17 alin. (1), art. 17⁴ şi ale art. 18, sub rezerva celor prevăzute la art. 65 alin. (3);

2. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de societăţile bancare în perioada de reorganizare, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului, în condiţiile art. 69;

3. creanţele izvorâte din contracte de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;

4. creanţele statului provenite din impozite, taxe, amenzi şi din alte sume ce reprezintă venituri publice, potrivit Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice;

5. în condiţiile art. 104 alin. (3), creanţele garantate cu garanţii reale asupra bunurilor;

6. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;

7. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;

8. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, a celor rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;

9. alte creanţe chirografare.”

95. Articolul 107 va avea următorul cuprins:

„Art. 107. – (1) În cazul în care valoarea bunurilor din averea debitorului este mai mică decât valoarea creanţelor prevăzute la art. 106 pct. 4, judecătorul-sindic va autoriza statul să îşi exercite drepturile potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare.

(2) În urma vânzării bunurilor potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 vor fi plătite mai întâi sumele de bani prevăzute la art. 106 pct. 1, aferente procedurii lichidării pe bază de plan sau a falimentului.”

96. Articolul 108 se abrogă.

97. Alineatul (1) al articolului 114 va avea următorul cuprins:

„Art. 114. – (1) După ce bunurile din averea debitorului vor fi fost lichidate şi toate contestaţiile cu privire la creanţe vor fi fost soluţionate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final împreună cu un bilanţ general; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor şi debitorului şi vor fi afişate la uşa tribunalului. Creditorii pot formula obiecţiuni la raportul final în termen de 10 zile de la afişarea lui. Între 20 şi 30 de zile de la comunicarea copiilor către creditori şi debitor, judecătorul-sindic va ţine, cu lichidatorul, cu debitorul şi cu creditorii, o şedinţă în care va analiza obiecţiunile la raport, în vederea aprobării lui, printr-o sentinţă sau, dacă nu vor fi fost obiecţiuni, printr-o încheiere.”

98. Articolul 115 va avea următorul cuprins:

„Art. 115. – După ce judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidatorului, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile nereclamate în termen de 90 de zile de către cei îndreptăţiţi la ele vor fi depuse de către lichidator la bancă, în contul averii debitorului, iar extrasul de cont, la tribunal. Ele vor putea fi folosite în condiţiile art. 31 alin. (3).”

99. Alineatul (1) al articolului 116 va avea următorul cuprins:

„Art. 116. – (1) O procedură de lichidare judiciară va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului vor fi fost distribuite şi când fondurile nereclamate vor fi fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va da o încheiere, închizând procedura. Încheierea va fi comunicată în scris debitorului, tuturor creditorilor şi camerei de comerţ şi industrie teritoriale.”

100. Articolul 117 va avea următorul cuprins:

„Art. 117. – În orice stadiu al procedurii judecătorul-sindic poate da o încheiere de închidere a procedurii, dacă constată că bunurile existente nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.”

101. Articolul 118 va avea următorul cuprins:

„Art. 118. – Judecătorul-sindic va da o încheiere de închidere a procedurii chiar înainte ca bunurile din averea debitorului să fi fost lichidate în întregime, dacă creanţele vor fi fost complet acoperite prin distribuirile făcute.”

102. Articolul 119 va avea următorul cuprins:

„Art. 119. – Dacă la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor privind creanţele judecătorul-sindic constată că nu s-a depus vreo cerere, va da o încheiere de închidere a procedurii.”

103. Articolul 120 va avea următorul cuprins:

„Art. 120. – Închiderea procedurii va fi notificată de judecătorul-sindic debitorului, tuturor creditorilor şi camerei de comerţ şi industrie teritoriale. În termen de 10 zile de la primirea notificării cei interesaţi vor putea formula obiecţiuni, pe care judecătorul-sindic le va soluţiona, deodată, printr-o sentinţă, într-o şedinţă ţinută în termen de cel mult 30 de zile de la emiterea notificării.”

104. Articolul 121 va avea următorul cuprins:

„Art. 121. – Prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.”

105. Articolul 122 va avea următorul cuprins:

„Art. 122. – (1) Prin închiderea procedurii debitorul va fi descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de deschiderea ei, însă sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase; în astfel de situaţii el va fi descărcat de obligaţii numai în măsura în care acestea vor fi fost plătite în cadrul procedurii.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică debitorilor care în ultimii 5 ani au fost supuşi prezentei proceduri şi au beneficiat de dispoziţiile acestui alineat. Faţă de aceşti debitori fiecare creditor îşi va păstra dreptul la plata restului creanţelor sale, potrivit dreptului comun.”

106. Articolul 127 va avea următorul cuprins:

„Art. 127. – Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului comercial român.

Art. X. – (1) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare.

Art. XI. – Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare.

TITLUL V

Modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi

Art. XII. – Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 septembrie 1992, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. – (1) Curtea de Conturi este autoritatea administrativă autonomă de control financiar care exercită şi atribuţii jurisdicţionale asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.”

2. După alineatul (1) al articolului 1 se introduce alineatul (1¹) cu următorul cuprins:

„(1¹) Curtea de Conturi funcţionează pe lângă Parlamentul României şi îşi desfăşoară activitatea în mod independent, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în Constituţie şi în legile ţării.”

3. Alineatul (1) al articolului 8 va avea următorul cuprins:

„Art. 8. – (1) Curtea de Conturi se compune din: Secţia de control ulterior, Secţia jurisdicţională, Colegiul jurisdicţional al Curţii, camerele de conturi judeţene şi Secretariatul general.”

4. Alineatul (2) al articolului 11 se abrogă.

5. Alineatul (2) al articolului 16 va avea următorul cuprins:

„(2) Prin controlul său Curtea de Conturi urmăreşte respectarea legii în gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti”.

6. Litera e) a articolului 17 va avea următorul cuprins:

„e) constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile administrative autonome şi de către instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de organismele autonome de asigurări sociale ale statului.”

7. Litera f) a articolului 17 va avea următorul cuprins:

„f) situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică.”

8. Literele c) şi d) ale articolului 19 se abrogă.

9. Articolul 20 va avea următorul cuprins:

„Art. 20. – (1) Controlul execuţiei bugetelor Preşedinţiei, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie şi Curţii Constituţionale se exercită exclusiv de către Curtea de Conturi.

(2) Curtea de Conturi controlează execuţia bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului numai la cererea Biroului permanent al fiecărei Camere. Rezultatul controlului se prezintă Biroului permanent pentru a decide.

(3) Controlul bugetului Curţii de Conturi se exercită de către o comisie instituită în acest scop de cele două Camere ale Parlamentului.

(4) Curtea de Conturi supune Parlamentului, spre aprobare, execuţia bugetului propus în prima sesiune a fiecărui an, cu avizul comisiei prevăzute la alin. (3).”

10. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

„Art. 21. – Controlul exercitat de Curtea de Conturi este ulterior şi priveşte respectarea dispoziţiilor legale privind gestionarea şi folosirea fondurilor publice.”

11. Articolele 22–26 cuprinse în secţiunea a 2-a

„Controlul preventiv” din cadrul capitolului III .Atribuţii de control” se abrogă.

12. Litera a) a articolului 31 va avea următorul cuprins:

„a) legalitatea concesionării sau închirierii de bunuri proprietate publică;”

13. Articolul 49 se abrogă.

14. Articolul 50 va avea următorul cuprins:

„Art. 50. – Colegiul jurisdicţional al camerei de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti judecă cauzele care fac obiectul art. 45–48 privind unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice, regiile autonome de interes local, precum şi sucursalele sau filialele regiilor autonome de interes naţional care îşi au sediul pe teritoriul judeţului în care funcţionează camera de conturi judeţeană.”

15. Alineatul (2) al articolului 54 va avea următorul cuprins:

„(2) De asemenea, Secţia jurisdicţională judecă, în ultimă instanţă, recursurile în interesul legii, declarate împotriva hotărârilor definitive ale colegiilor jurisdicţionale, date în cauzele prevăzute la art. 48.”

16. Alineatul (1) al articolului 57 va avea următorul cuprins:

„Art. 57. – (1) Colegiul jurisdicţional se învesteşte prin încheierea de sesizare a completului constituit potrivit art. 36 alin. (1), prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin contestaţia introdusă de persoana obligată la plata împotriva actului de imputaţie şi prin întâmpinarea introdusă împotriva deciziei emise, potrivit art. 94 alin. (1), de şefii compartimentelor de control ale camerelor de conturi judeţene.”

17. Capitolul IV „Atribuţii jurisdicţionale” se completează, după secţiunea a 5-a, cu secţiunea 5¹ „Căi de atac la instanţele judecătoreşti”.

18. După articolul 84 se introduc articolele 84¹ – 84⁵ cu următorul cuprins:

„Art. 84¹. – (1) Împotriva hotărârilor pronunţate în prima şi ultima instanţă de colegiile de jurisdicţie ale camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a încheierilor prevăzute la art. 67 alin. (3), se poate face recurs la secţia de contencios administrativ a curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi au sediul camerele de conturi şi a municipiului Bucureşti.

(2) Împotriva hotărârilor pronunţate în primă şi ultimă instanţă de Colegiul jurisdicţional a Curţii de Conturi se poate face recurs la Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.

Art. 84². – Împotriva hotărârilor pronunţate în ultimă instanţă de Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se poate face recurs la Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie. La aceeaşi secţie a Curţii Supreme de Justiţie se poate face recurs şi împotriva hotărârilor pronunţate de Curtea de Conturi, în completul de cinci consilieri de conturi.

Art. 84³. – Recursurile prevăzute la art. 84¹ şi 84² se formulează în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii pronunţate de instanţele de jurisdicţie sus-menţionate.

Art. 84⁴. – (1) Soluţionând recursurile formulate, secţiile de contencios administrativ competente le pot admite sau respinge.

(2) În cazul admiterii recursului, secţiile de contencios administrativ competente pot reţine cauzele pentru judecarea în fond sau le pot trimite pentru soluţionare, din nou, instanţei de jurisdicţie din sistemul Curţii de Conturi care a pronunţat hotărârile împotriva cărora s-au formulat recursurile la instanţele de contencios administrativ.

Art. 84⁵. – Hotărârile irevocabile ale instanţelor de contencios administrativ se transmit instanţelor jurisdicţionale de executare din sistemul Curţii de Conturi.”

19. Alineatul (2) al articolului 86 va avea următorul cuprins:

„(2) Pe baza hotărârilor definitive ale organelor de jurisdicţie din sistemul Curţii de Conturi sau, după caz, pe baza hotărârilor irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ instanţa de executare comunică de îndată organelor competente teritorial ale Ministerului Finanţelor sau, după caz, persoanei juridice creditoare un ordin de executare a despăgubirilor civile şi a dobânzilor sau a altor sume datorate statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau instituţiilor publice şi a cheltuielilor de judecată, acest ordin constituind titlu executoriu.”

20. Articolul 87 va avea următorul cuprins:

„Art. 87. – Pe toată durata executării silite, în baza titlului executoriu prevăzut la art. 86, persoanele interesate pot face contestaţie la executare potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.”

21. Texa a doua din articolul 89 „operaţiunile nevizate preventiv de Curte şi executate în baza hotărârilor Guvernului” se elimină.

22. Prima frază a articolului 92 va avea următorul cuprins:

„Art. 92. – Curtea de Conturi, ca organ de control financiar, în îndeplinirea atribuţiilor pe care i le conferă legea, mai are competenţa:”

23. Litera b) a articolului 92 se abrogă.

24. Litera g) a articolului 121 va avea următorul cuprins:

„g) să emită instrucţiuni cu caracter obligatoriu pentru organele de control financiar ale Curţii de Conturi, necesare pentru exercitarea în bune condiţii a competenţei acesteia.”

25. Articolul 131 va avea următorul cuprins:

„Art. 131. – Prin acte de imputaţie, în înţelesul prezentei legi, se înţelege deciziile de imputare şi angajamentele de plată luate în scris ca urmare a actelor de control întocmite de membrii Curţii de Conturi.”

Art. XIII. – Cauzele privind plângerile introduse împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, încheiate de organele de control ale Curţii de Conturi, aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi la colegiile jurisdicţionale, vor fi transmise spre soluţionare judecătoriilor competente.

Art. XIV. – Noţiunea recurs din cuprinsul legii se înlocuieşte cu noţiunea recurs jurisdicţional, iar noţiunea recurs în interesul legii se înlocuieşte cu noţiunea recurs în anulare jurisdicţional.

Art. XV. – Dispoziţiile cuprinse la art. I pct. 3, 4, 10, 11 şi 21 devin aplicabile la data intrării în vigoare a legii privind controlul financiar intern al instituţiilor publice şi al utilizării fondurilor publice.

Art. XVI. – Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 septembrie 1992, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 59/1993, precum şi cu modificările şi completările din prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se articolelor o nouă numerotare.

TITLUL VI

Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. – (1) Prezentul titlu reglementează regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare, destinate să asigure îndeplinirea unei obligaţii civile sau comerciale născute din orice contract încheiat între persoane fizice sau juridice.

Art. 2. – De asemenea, sunt supuse prevederilor prezentului titlu, în ceea ce priveşte ordinea de prioritate, publicitatea şi executarea, următoarele acte juridice:

a) toate cesiunile drepturilor de creanţă, chiar dacă cesiunea nu are drept scop garantarea îndeplinirii unei obligaţii;

b) vânzările condiţionate, precum şi orice alte acte juridice, indiferent de forma sau de denumirea lor, destinate să garanteze îndeplinirea unei obligaţii cu un bun, aşa cum este definit la art. 6 din prezentul titlu;

c) toate formele de închiriere, inclusiv orice leasing, pe termen mai mare de un an, având ca obiect bunurile prevăzute la art. 6 din prezentul titlu, chiar dacă aceste acte juridice nu au drept scop garantarea îndeplinirii unei obligaţii;

d) contractele de consignaţie care au ca obiect bunuri prevăzute la art. 6 din prezentul titlu, dacă valoarea bunului care urmează a fi vândut, stabilită în contractul de consignaţie, este mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro;

e) warantele şi recipisele de depozit.

Art. 3. – Dispoziţiile prezentului titlu referitoare la ordinea de prioritate şi la publicitatea garanţiilor reale mobiliare sunt aplicabile şi amanetului, astfel cum este reglementat în art. 1685-1696 din Codul civil.

Art. 4. – (1) În cuprinsul prezentului titlu următorii termeni au sensurile menţionate mai jos:

a) debitor – persoana obligată să aducă la îndeplinire obligaţia garantată printr-o garanţie reală mobiliară. În cuprinsul prezentului titlu referirile la calitatea de .debitor” includ, de asemenea, locatarul unui contract de închiriere sau utilizatorul unui contract de leasing, încheiate pentru o perioadă mai mare de un an, cedentul unui drept de creanţă, consignatarul unor bunuri şi debitorul din cadrul actelor juridice prevăzute la art. 2 lit. b). Dacă legea sau contractul nu dispune altfel, prin debitor, în sensul prezentului titlu, se înţelege şi proprietarul bunului cu care s-a garantat îndeplinirea unei obligaţii, atunci când proprietarul nu este ţinut să aducă la îndeplinire obligaţia garantată;

b) creditor – persoana în favoarea căreia s-a constituit garanţia reală. În cuprinsul acestui titlu, referirile la calitatea de creditor includ, de asemenea, şi locatorul dintr-un contract de închiriere sau locatorul ori finanţatorul unui contract de leasing încheiat pentru o perioadă mai mare de un an, cesionarul unui drept de creanţă, consignantul şi cel în favoarea căruia a fost constituită o garanţie printr-un act juridic menţionat la art. 2 lit. b);

c) cont de depozit – depozit pe termen, depozit de economii, la vedere, carnete de economii şi alte conturi similare deschise la o bancă;

d) închirierea, inclusiv orice leasing, pentru un termen mai mare de un an include:

– închirierea, inclusiv orice leasing, pe o perioadă nedeterminată;

– închirierea de bunuri, inclusiv orice formă de leasing, pe o durată iniţială de un an sau mai puţin, dacă locatarul sau utilizatorul, cu acordul locatorului sau al finanţatorului, deţine bunul în mod continuu pe o durată mai mare de un an, calculată de la predarea bunului. Totuşi contractul de închiriere nu se consideră mai mare de un an decât la împlinirea acestei durate;

– închirierea de bunuri, inclusiv orice formă de leasing, pentru o perioadă de un an sau mai scurtă, pentru care contractul prevede că poate fi reînnoit pentru una sau mai multe perioade.

(2) Cu toate acestea, dispoziţiile alin. (1) lit. d) nu se aplică închirierii de bunuri de către locatorul sau finanţatorul care nu are ca obiect de activitate închirierea de bunuri sau darea de bunuri în leasing, precum şi închirierii de bunuri mobile accesorii unui imobil, necesare pentru buna folosire a acestuia.

Art. 5. – Aplicarea dispoziţiilor prezentului titlu nu este afectată de faptul că creanţa cu care se garantează este ea însăşi garantată printr-un act juridic care nu cade sub incidenţa acestui titlu.

Art. 6. – (1) Se consideră cuprinse în domeniul de aplicare al prezentului titlu toate bunurile mobile, corporale sau necorporale.

(2) De asemenea, cade sub incidenţa prezentului titlu orice bun mobil corporal sau bun mobil care este accesoriu al altui bun imobil, dar care poate fi înlăturat sau extras din acesta, cu excepţia clădirilor şi a materialelor de construcţii, chiar dacă părţile au denumit contractul respectiv ipotecă.

(3) Prin clădiri se înţelege înălţarea unei structuri, deschiderea unei mine sau începerea unei lucrări executate la suprafaţă sau în subteran. Expresia materiale de construcţii înseamnă acele materiale care se încorporează într-o clădire şi include bunurile ataşate unei clădiri în aşa fel încât să nu poată fi desprinse decât numai prin producerea unor daune cu o valoare mai mare decât a materialelor obţinute prin înlăturare.

(4) Prezentul titlu se aplică şi bunurilor prevăzute la art. 467 şi 468 din Codul civil.

(5) Intră sub incidenţa prezentului titlu următoarele bunuri:

a) stocul de bunuri fungibile şi nefungibile;

b) soldurile creditoare ale conturilor de depozit, depunerile de economii ori depozitele la termen deschise la instituţii bancare sau financiare;

c) certificatele de depozit, conosamentele şi altele similare;

d) acţiunile şi părţile sociale din societăţile pe acţiuni şi cu răspundere limitată;

e) drepturile de exploatare ale resurselor naturale şi de operare de servicii publice, în condiţiile prevăzute de lege;

f) drepturile rezultând din invenţii, mărci de fabrică şi alte drepturi de proprietate intelectuală, industrială sau comercială;

g) drepturile de creanţă, garantate sau negarantate;

h) instrumentele negociabile, inclusiv cele garantate printr-o ipotecă;

i) universalitatea bunurilor mobile ale debitorului, care poate îngloba inventarul bunurilor circulante şi bunurile viitoare;

j) pădurea, recolta agricolă, mineralele şi hidrocarburile ce urmează a fi extrase sau care au fost extrase;

k) poliţe de asigurare;

l) dreptul obţinut din închirierea sau arendarea unor bunuri imobiliare;

m) echipamentele, instalaţiile, maşinile agricole sau altele asemenea;

n) drepturi societare;

o) orice drept, exclusiv sau nu, de a tranzacţiona cu bunuri mobile sau de a asigura servicii, care poate fi cedat de către titular, indiferent dacă cedarea este supusă unor restricţii sau dacă necesită consimţământul constituitorului sau autorizarea altei persoane;

p) bunurile mobile închiriate sau care fac obiectul unei operaţiuni de leasing, pe o durată mai mare de un an;

q) orice alte asemenea bunuri.

Art. 7. – În sensul prezentului titlu, prin bun afectat garanţiei se înţelege toate bunurile prevăzute la art. 6, precum şi produsele acestora, potrivit art. 12.

Art. 8. – Acest titlu nu se va aplica:

a) cesiunii drepturilor succesorale şi cesiunii drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială;

b) privilegiilor, dreptului de retenţie, cu excepţia gradului lor de prioritate faţă de o garanţie reală, potrivit dispoziţiilor prevăzute la cap. III şi IV.

Art. 9. – (1) Garanţia reală care se reglementează prin acest titlu constituie un drept real care are ca finalitate garantarea îndeplinirii oricărei obligaţii.

(2) Garanţia reală acordă creditorului garantat dreptul de a-şi satisface creanţa cu bunul afectat garanţiei înaintea oricărui creditor negarantat şi înaintea altor creditori ale căror garanţii reale sau drepturi asupra bunului afectat garanţiei au un grad de prioritate inferior, potrivit dispoziţiilor cuprinse în cap. III.

(3) Garanţia reală reglementată prin prezentul titlu se poate constitui cu sau fără deposedarea celui ce constituie garanţia de bunul afectat garanţiei.

Art. 10. – (1) Orice tip de obligaţie de a da, a face sau a nu face este susceptibilă să fie garantată cu garanţia reală reglementată prin acest titlu, inclusiv obligaţii prezente sau viitoare, sub condiţie sau nu, divizibile sau indivizibile, determinată sau determinabilă, exprimată în monedă naţională sau străină.

(2) Garanţia reală acoperă în toată întinderea sa obligaţia garantată. Dacă părţile nu decid altfel, obligaţia garantată include dobânzile acumulate şi neplătite privind obligaţia principală şi cheltuielile suportate de creditor cu luarea în posesie şi vânzarea bunului afectat garanţiei după neîndeplinirea obligaţiei de către debitor. De asemenea, dacă părţile nu decid altfel, iar bunul afectat garanţiei se află în posesia părţii garantate, cheltuielile rezonabile, inclusiv costul asigurării şi plata oricăror alte taxe suportate pentru obţinerea şi menţinerea posesiei bunului afectat garanţiei şi păstrarea acestuia în bune condiţii, cad în sarcina debitorului, fiind, de asemenea, garantate prin bunul afectat garanţiei.

(3) Garanţia reală poate să aibă ca obiect un bun mobil individualizat sau determinat generic ori o universalitate de bunuri mobile. În cazul în care bunul afectat garanţiei constă într-o universalitate de bunuri mobile, inclusiv un fond de comerţ, conţinutul şi caracteristicile acestuia vor fi determinate de părţi până la data constituirii garanţiei reale. În acest caz nu este necesar ca părţile care compun bunurile afectate garanţiei să se afle într-o stare de interdependenţă funcţională.

Art. 11. – (1) Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, garanţia reală îi dă creditorului garantat dreptul de a intra în posesie sau de a reţine bunul afectat garanţiei şi dreptul de a-l vinde pentru a-şi obţine plata obligaţiei garantate.

(2) Garanţia reală acordă creditorului garantat şi următoarele drepturi:

a) dreptul de a inspecta bunul afectat garanţiei în timpul programului de lucru al debitorului, astfel încât să nu afecteze activitatea acestuia;

b) dreptul de a considera că obligaţia garantată a devenit exigibilă şi de a trece la urmărirea silită, în condiţiile prezentului titlu, în cazul în care constată lipsa unei întreţineri corespunzătoare a bunului afectat garanţiei sau alte fapte de natură să îngreuneze sau să facă imposibilă urmărirea silită, astfel cum sunt determinate prin contractul de garanţie. Creditorul îşi poate exercita acest drept numai dacă are temeiuri comercial rezonabile de a crede că bunul afectat garanţiei a fost sau este pe cale de a fi pus în pericol sau există posibilitatea ca plata să fie pe cale de a fi împiedicată.

Art. 12. – (1) Potrivit prevederilor prezentului titlu, prin produsele obţinute în urma valorificării bunului afectat garanţiei se înţelege orice bun primit de debitor în urma vânzării, schimbului, fructele şi productele, precum şi sumele încasate din asigurare sau altă formă de administrare ori dispunere de acestea, inclusiv sumele obţinute din orice alte operaţiuni ulterioare.

(2) Valoarea indemnizaţiei de asigurare asupra bunului afectat garanţiei reprezintă rezultatul valorificării bunului afectat garanţiei atâta timp cât suma ce trebuie plătită este datorată oricărei părţi din contractul de garanţie sau împuternicitului acesteia.

CAPITOLUL II

Constituirea de garanţii reale mobiliare

Art. 13. – (1) Garanţia reală mobiliară se constituie numai pe baza unui contract de garanţie.

(2) Garanţia reală asupra valorilor mobiliare se va constitui, de asemenea, prin indisponibilizarea acestor valori conform regulilor pieţei pe care sunt tranzacţionate sau în baza convenţiei părţilor în ceea ce priveşte valorile mobiliare necotate pe o piaţă autorizată.

(3) Garanţia reală asupra valorilor mobiliare poate fi constituită, după caz, şi prin andosarea valorilor respective potrivit regulilor care le reglementează.

Art. 14. – (1) Contractul de garanţie reală este contractul în baza căruia se constituie o garanţie reală în bunuri sau drepturi în beneficiul unui anumit creditor.

(2) Contractul de garanţie se încheie în formă autentică sau prin înscris sub semnătură privată şi trebuie semnat de către debitor. Prin înscris sub semnătură privată se înţelege orice mod de comunicare care păstrează înregistrată informaţia pe care o conţine şi care poate fi reprodusă într-o formă tangibilă şi care nu poate fi schimbată în mod unilateral.

Art. 15. – Contractul de garanţie reală va putea să indice sau nu suma maximă a obligaţiei garantate.

Art. 16. – (1) Contractul de garanţie reală trebuie să conţină o descriere a bunului afectat garanţiei. Cu toate acestea, bunul afectat garanţiei poate fi descris prin gen, obiect cu obiect sau prin formula generică .toate bunurile mobile prezente şi viitoare”. Toate bunurile mobile reprezintă o descriere suficientă. Dacă însă bunul afectat garanţiei constă într-o sumă de bani depusă într-un cont bancar, respectivul cont trebuie individualizat în mod distinct.

(2) De asemenea, contractul de garanţie poate să prevadă dreptul creditorului de a culege, în contul creanţei, fructele şi/sau produsele bunului afectat garanţiei, fiind, în acest caz, obligatorie stipularea condiţiilor şi a proporţiei în care urmează a se reduce obligaţia garantată.

(3) Contractul de garanţie reală poate să prevadă garantarea efectuării de plăţi în avans. Avans înseamnă acordarea unor sume, credite sau alte valori, care include şi obligaţia debitorului de a plăti dobânzi, costurile ocazionate de obţinerea creditului, precum şi alte taxe plătibile de către debitor în legătură cu avansul sau cu executarea silită a garanţiei reale cu care s-a garantat avansul. Avans viitor înseamnă o plată care decurge sau nu dintr-o obligaţie şi include avansurile şi cheltuielile rezonabile ocazionate de acestea, precum şi cheltuielile făcute pentru protecţia, întreţinerea, păstrarea sau repararea bunului afectat garanţiei.

Art. 17. – Contractul de garanţie reală este titlu executoriu.

Art. 18. – (1) Contractul de garanţie se poate referi la o garanţie reală asupra unor bunuri viitoare. O astfel de garanţie reală produce efecte în momentul când debitorul obţine proprietatea asupra bunurilor care răspund descrierii stabilite în contract.

(2) Gradul de prioritate asupra bunurilor viitoare faţă de terţi se stabileşte din momentul îndeplinirii formalităţilor de publicitate privind garanţia reală în cauză, potrivit regulilor cerute pentru stabilirea priorităţilor, prevăzute la cap. III, chiar dacă acest moment ar putea apărea înainte ca debitorul să obţină un drept asupra bunului afectat garanţiei.

Art. 19. – În sensul prezentului titlu, orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, poate fi parte în contractul de garanţie a unei obligaţii pentru orice fel de tranzacţie.

Art. 20. – (1) Contractul de garanţie poate să prevadă ca bunul să garanteze îndeplinirea unor obligaţii viitoare. O astfel de garanţie reală se naşte atunci când partea garantată transferă fondurile care dau naştere datoriei, îndeplinind astfel condiţia cerută pentru existenţa obligaţiei garantate principale.

(2) Faţă de terţi prioritatea garanţiei reale care garantează obligaţii viitoare începe din momentul îndeplinirii formalităţilor de publicitate a garanţiei reale, potrivit cerinţelor prevăzute la cap. III. Această ordine de prioritate se păstrează chiar dacă ea se stabileşte înainte ca transferul fondurilor sau alte obligaţii cerute de existenţa obligaţiei garantate principale să fi fost realizate.

Art. 21. – (1) Pe durata contractului de garanţie debitorul poate administra sau dispune în orice mod de bunul afectat garanţiei şi de produsele acestuia, inclusiv prin închiriere, constituirea altei garanţii sau vânzare.

(2) De asemenea, bunul afectat garanţiei poate fi pus sub sechestru în favoarea unui creditor, în temeiul procedurii de executare judecătorească.

(3) Actele de dispoziţie asupra bunului afectat garanţiei sunt valabile chiar dacă cel care a dobândit bunul are cunoştinţă de prevederea contractuală din contractul de garanţie care interzice transferul sau care declară transferul ca fiind echivalent cu neîndeplinirea obligaţiei.

Art. 22. – (1) Clauzele unei garanţii reale nu pot impune obligaţii de plată anticipată şi imediată la cerere, parţială sau totală, a acelei obligaţii principale garantate, nici să reclame prin acestea orice altfel de plată sau datorie debitorului, în cazul în care debitorul constituie o a doua garanţie reală pe acelaşi bun; astfel de clauze vor fi nule de drept, în afara cazului în care creditorul are motive obiective să creadă că bunul afectat garanţiei a fost sau este pe cale de a fi pus în pericol ori perspectiva plăţii a fost sau este pe cale de a fi împiedicată.

(2) Orice înţelegere care interzice cesiunea de creanţe sau o condiţionează numai de acordul debitorului cedat ori o consideră ca neîndeplinire a obligaţiei este lovită de nulitate.

Art. 23. – (1) Potrivit prezentului titlu, garanţia reală îşi menţine existenţa şi validitatea pe bunul sau dreptul afectat garanţiei potrivit art. 38, cu excepţia cazului în care creditorul, expres sau implicit, consimte să urmărească numai produsele bunului iniţial.

(2) Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia şi dispune de bunul sau de dreptul afectat garanţiei, creditorul are posibilitatea de a-şi exercita dreptul asupra bunului afectat garanţiei, care se găseşte în posesia unui terţ, sau asupra produselor rezultate din acesta ori asupra ambelor.

(3) Când un creditor execută o garanţie reală atât asupra bunului afectat garanţiei, cât şi asupra produselor acestuia, suma garantată prin bunul originar şi produsele acestuia se limitează la valoarea de piaţă pe care bunul afectat garanţiei o are în momentul executării.

Art. 24. – (1) Orice bun care înlocuieşte bunul constituit ca garanţie sau bunul în care a trecut valoarea bunului afectat garanţiei se presupune a fi produs al bunului iniţial, cu excepţia cazului în care debitorul nu face proba contrarie.

(2) Bunul constituit ca garanţie mobiliară va continua să fie considerat ca atare, chiar dacă a devenit accesoriu al unui bun imobil conform art. 6. În acelaşi mod această dispoziţie se va aplica produselor bunului cu care s-a garantat.

Art. 25. – Bunurile reprezentate printr-un titlu, inclusiv certificatele de depozit sau conosamentele, pot face obiectul unei garanţii reale numai prin constituirea acesteia asupra titlului care le reprezintă, potrivit dispoziţiilor acestui titlu.

Art. 26. – (1) Când contractul de garanţie nu specifică valoarea maximă a obligaţiei garantate, cum ar fi garantarea unei linii de credit, sau când garanţia reală acoperă toate bunurile debitorului sau numai bunurile de un anumit tip ale acestuia, debitorul poate cere în orice moment o declaraţie cu privire la valoarea obligaţiei care a rămas a fi garantată sau o listă detaliată cuprinzând bunurile afectate garanţiei. Pentru aceasta debitorul va da creditorului o listă cuprinzând evaluarea aproximativă a bunurilor afectate garanţiei spre a fi certificate de către creditor.

(2) În termen de 30 de zile creditorul va trebui să răspundă debitorului. În caz contrar, se va considera că a consimţit tacit, devenind validă declaraţia estimativă a debitorului.

Art. 27. – (1) Garanţia reală încetează o dată cu îndeplinirea obligaţiei garantate, în afară de cazul în care părţile au căzut de acord, prin contract, că garanţia reală acoperă şi obligaţii viitoare, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) De asemenea, garanţia reală poate înceta:

a) printr-un act liberator din partea creditorului, care să specifice încetarea în tot sau în parte a obligaţiei garantate;

b) prin hotărâre judecătorească.

(3) În termen de 40 de zile de la stingerea garanţiei reale creditorul trebuie să înscrie o notificare la arhivă privind stingerea garanţiei reale. Arhiva va introduce în rubrica corespunzătoare o menţiune privind stingerea obligaţiei garantate. Regulamentul de aplicare a prezentului titlu va trebui să prevadă forma şi conţinutul acestei notificări, precum şi modul de înscriere a acesteia la arhivă.

(4) După îndeplinirea obligaţiei garantate creditorul garantat va trebui, la cererea debitorului, să restituie imediat posesia bunului afectat garanţiei în cazul în care anterior intrase în posesia acestuia.

(5) Nerespectarea prevederilor stabilite la alin. (3) şi (4) poate atrage obligarea creditorului la plata către debitor a unor despăgubiri în cuantum reprezentând cel puţin echivalentul în lei al sumei de 200 euro.

CAPITOLUL III

Publicitatea şi ordinea de preferinţă a garanţiilor reale

Art. 28. – Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor care cad sub incidenţa prezentului titlu au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care garanţia reală sau sarcinile reale au fost făcute publice prin una din metodele prevăzute la acest articol.

Art. 29. – (1) Garanţiile reale şi sarcinile constituite pe bunuri mobile, care cad sub incidenţa prezentului titlu, îndeplinesc condiţia de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, denumită în continuare arhivă.

(2) Înscrierea la arhivă nu conferă validitate unei garanţii reale lovite de nulitate.

(3) Prin înscrierea garanţiei reale creditorii pentru care se înscrie ulterior o garanţie reală asupra aceluiaşi bun sunt prezumaţi că au cunoştinţă despre existenţa garanţiei reale, proba contrarie nefiind admisibilă.

Art. 30. – (1) Fac excepţie de la prevederile art. 29 următoarele:

a) garanţia reală, dacă obligaţia garantată în momentul încheierii contractului de garanţie asupra unor bunuri mobile corporale nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 300 euro, a cărei publicitate se poate face fie prin luarea în posesie a bunului afectat garanţiei, fie prin înscrierea unui aviz de garanţie la arhivă;

b) garanţia reală sau sarcina constituită pe sume de bani, valori mobiliare sau titluri reprezentând bunuri, inclusiv certificate de depozit şi conosamente negociabile, precum şi cecuri şi bilete la ordin, a cărei publicitate se poate face numai prin posesia asupra instrumentului sau prin andosarea acestuia, dacă transferul instrumentului în cauză necesită posesia sau andosarea. Înscrierea la arhivă nu este o metodă validă de publicitate în aceste cazuri;

c) garanţia reală sau sarcina reală pe valori mobiliare care, potrivit regulilor pieţei de valori mobiliare, pot fi transferate prin simpla înregistrare în registrele care deservesc piaţa pe care sunt vândute va fi considerată ca fiind făcută publică din acest moment; înscrierea la arhivă nu este o metodă validă de publicitate în aceste cazuri;

d) garanţia reală sau sarcina constituită asupra vapoarelor sau avioanelor trebuie făcută publică prin înregistrarea unui formular de aviz de garanţie reală în registrul în care se află înregistrat titlul de proprietate asupra acestora. Registrul va trebui să evidenţieze garanţia reală la rubrica în care se află înscris titlul de proprietate asupra bunului.

(2) Posesia bunului afectat garanţiei prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) trebuie să fie publică. Posesia este publică dacă poate fi uşor cunoscută de către terţi. Dacă bunul afectat garanţiei se află în posesia legitimă şi sub controlul creditorului sau al reprezentantului său, dar faţă de terţi se creează aparenţa că posesia aparţine debitorului, posesia creditorului nu constituie posesie publică.

Art. 31. – În cazul bunurilor date în consignaţie, care cad sub incidenţa prezentului titlu, consignatarul este responsabil pentru înscrierea la arhivă a unui formular de aviz de garanţie reală privind bunurile în cauză. În cazul în care consignatarul nu îşi îndeplineşte această obligaţie, iar consignantului i se produc daune din această cauză, consignatarul rămâne răspunzător pentru plata unor despăgubiri în cuantum reprezentând cel puţin echivalentul în lei al sumei de 200 euro.

Art. 32. – Între o garanţie reală asupra stocurilor de mărfuri, inclusiv asupra stocurilor viitoare, şi o garanţie asupra unor bunuri ale inventarului în cauză, individualizate generic, are prioritate garanţia care a fost înscrisă prima.

Art. 33. – Fac excepţie de la regula generală de stabilire a ordinii de prioritate prevăzute la art. 28 următoarele:

a) garanţia reală constituită în favoarea vânzătorului bunului sau a creditorului al cărui împrumut a făcut posibilă cumpărarea bunului. Aceasta are prioritate asupra unei garanţii reale anterioare sau asupra altei sarcini, dacă, înainte ca debitorul să obţină posesia bunului afectat garanţiei, s-a înscris avizul de garanţie reală la arhivă, iar vânzătorul sau creditorul îl înştiinţează pe creditorul garantat anterior despre vânzare şi despre înscrierea garanţiei;

b) garanţia reală asupra recoltei sau asupra produselor ce se vor obţine din valorificarea acesteia, constituită în scopul obţinerii de către debitor a fondurilor necesare pentru a o produce sau constituită în perioada de creştere a plantelor ori în cursul unei perioade de 6 luni înainte de recoltare. Aceasta are prioritate asupra oricărei alte garanţii reale sau sarcini din momentul înscrierii la arhivă;

c) garanţia reală constituită pe păsări, bovine, cabaline, ovine, porcine şi peşte sau pe produsele lor, constituită în scopul asigurării fondurilor care să îi permită debitorului să achiziţioneze nutreţuri, medicamente sau hormoni, necesare pentru hrana sau tratarea animalelor ori a peştelui. Aceasta are prioritate asupra oricărei alte garanţii reale sau sarcini constituite pe acelaşi bun ori pe utilităţile lui, alta decât garanţia reală dată vânzătorului de nutreţuri, medicamente sau hormoni.

Art. 34. – În cazurile în care rezultă produse, iar descrierea bunului înscris iniţial la arhivă nu este suficient de cuprinzătoare pentru a acoperi tipul de produse rezultate, gradul de prioritate stabilit prin înscrierea la arhivă se întinde asupra tuturor produselor, dacă în termen de 15 zile de la obţinerea acestora creditorul îşi manifestă interesul faţă de ele prin modificarea formularului de aviz de garanţie care să le descrie. Cerinţa modificării formularului de aviz şi a reînscrierii lui nu operează în situaţiile în care produsele constau în sume de bani, cecuri sau conturi de depozit la o bancă ori la o altă instituţie similară.

Art. 35. – (1) Când arhiva înscrie o garanţie reală mobiliară pe bunuri ataşate unui teren, avizul de garanţie reală va trebui să menţioneze descrierea, adresa şi înregistrarea în documentele de publicitate imobiliară.

(2) Ipoteca ce se întinde asupra tuturor amelioraţiunilor ulterioare constituirii ei, potrivit art. 1777 din Codul civil, va asigura preferinţa faţă de creditorii care au constituit o garanţie mobiliară asupra acestor amelioraţiuni, numai dacă ipoteca asupra amelioraţiunilor a fost înscrisă la arhivă, chiar dacă ipoteca a fost înregistrată în registrele de publicitate imobiliară.

Art. 36. – (1) Orice creditor care, fără a fi parte într-un contract de garanţie, are un privilegiu prin simplul efect al legii, inclusiv privilegiul statului pentru taxele ce îi sunt datorate, are prioritate asupra garanţiei reale a creditorului asupra bunului în cauză numai în momentul în care privilegiul îndeplineşte condiţia de publicitate prin înscrierea acestuia la arhivă sau prin posesia bunului.

(2) Cu toate acestea privilegiul depozitarului pentru cheltuielile efectuate cu depozitarea bunului are prioritate faţă de garanţia reală asupra aceluiaşi bun din momentul în care privilegiul a fost înscris la arhivă. Avizul pentru înscrierea acestui privilegiu trebuie să indice certificatul de depozit care reprezintă bunurile. Prin regulamentul de aplicare a prezentului titlu se vor prevedea tipul de formular şi modul de completare a acestuia.

Art. 37. – Creditorul care a obţinut prin hotărâre judecătorească dreptul de executare silită asupra unui bun mobil are prioritate faţă de creditorii care deţin garanţii reale asupra acelui bun numai din momentul în care acesta a îndeplinit formalităţile de publicitate prevăzute la art. 28.

Art. 38. – (1) În cazul în care preţul de achiziţie al unui bun nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro, garanţia reală nu este opozabilă celui care a cumpărat bunul afectat garanţiei în cadrul unei vânzări publice, chiar dacă garanţia reală este înscrisă, iar cumpărătorul are cunoştinţă de existenţa acesteia.

(2) Orice garanţie reală înscrisă anterior la arhivă va fi opozabilă cumpărătorului, dacă preţul de achiziţie al bunului depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro. Debitorul este obligat să transmită cumpărătorului un înscris eliberat de arhivă prin care se atestă existenţa tuturor garanţiilor reale ori a sarcinilor asupra bunului sau un alt înscris de la fiecare deţinător de garanţii reale sau sarcini care să declare că bunurile sunt libere de orice sarcină.

(3) Neîndeplinirea de către debitor a obligaţiei prevăzute la alin. (2) atrage răspunderea acestuia pentru orice daună cauzată creditorului garantat, în cuantum reprezentând cel puţin echivalentul în lei al sumei de 500 euro.

Art. 39. – (1) Dacă bunul afectat garanţiei se găseşte în posesiunea creditorului sau a unui terţ care îl reprezintă, aceştia au drepturile şi obligaţiile prevăzute de Codul civil privind depozitul voluntar.

(2) Creditorul va percepe fructele sau dobânzile bunului afectat garanţiei în contul debitorului.

(3) În lipsa unei stipulaţii contrare, fructele şi dobânzile percepute se impută mai întâi asupra cheltuielilor normale de conservare a bunului, apoi asupra dobânzilor şi, în final, asupra cuantumului obligaţiei garantate, pentru a reduce nivelul acesteia.

Art. 40. – Creditorul sau reprezentantul său, care a intrat în posesia bunului afectat garanţiei, este obligat să îl restituie proprietarului în momentul în care obligaţia garantată a fost executată. Acesta răspunde pentru orice pagubă datorată pierderii, deteriorării, întârzierii nejustificate în restituirea bunului sau refuzului nejustificat de acceptare a plăţii obligaţiei garantate.

Art. 41. – Dacă debitorul are posesia bunului afectat garanţiei, înstrăinarea acestuia, distrugerea sau degradarea datorate neglijenţei ori deprecierea bunului datorată lipsei de diligenţă, dacă s-au cauzat daune creditorului, vor atrage răspunderea debitorului, urmând a plăti despăgubiri în cuantum reprezentând cel puţin echivalentul în lei al sumei de 500 euro.

Art. 42. – În afara drepturilor şi obligaţiilor stabilite prin contractul de garanţie, posesorul bunului afectat garanţiei are următoarele obligaţii:

a) de a întreţine bunul afectat garanţiei şi de a-l folosi ca un bun proprietar;

b) de a ţine, dacă este cazul, o evidenţă contabilă clară a bunului afectat garanţiei şi, după caz, a produselor acestuia, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Art. 43. – Orice garanţie reală este transmisibilă prin cesiune. Dovada cesiunii se poate face chiar printr-un înscris sub semnătură privată.

Art. 44. – Înscrierea unui aviz de garanţie reală este valabilă pentru o perioadă de 5 ani. Creditorul poate reînnoi înscrierea înainte de expirarea acesteia, pentru o perioadă de încă 5 ani sau pentru o altă perioadă. Dacă înscrierea nu este reînnoită, arhiva poate şterge orice înscriere din baza sa de date.

CAPITOLUL IV

Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare

Art. 45. – (1) Înregistrarea operaţiunilor privind garanţiile reale mobiliare se efectuează în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, denumită în cuprinsul prezentului titlu arhivă.

(2) Arhiva este un sistem de evidenţă a priorităţii garanţiilor reale mobiliare, structurată pe persoane şi bunuri.

(3) Guvernul, prin Autoritatea de Supraveghere, va concesiona, prin licitaţie publică, dreptul de exploatare a arhivei către orice persoane fizice sau juridice care întrunesc cerinţele stabilite prin regulament. Persoanele autorizate formează corpul operatorilor arhivei, denumit în continuare corpul operatorilor. Aceştia se pot constitui, potrivit legii, într-o asociaţie.

Art. 46. – (1) Persoanele juridice autorizate să opereze arhiva vor desemna câte un director de arhivă, denumit în continuare director, care va trebui să fie o persoană de înaltă moralitate şi cu o situaţie materială suficient de bună pentru a putea suporta eventualele daune. Persoanele juridice autorizate răspund de acţiunile celui pe care l-au desemnat director.

(2) Operatorii sunt abilitaţi, în condiţiile regulamentului, să autorizeze alte persoane care vor avea competenţa să înregistreze direct în arhivă formularele de aviz de garanţii reale mobiliare, denumite în continuare agenţi autorizaţi.

Art. 47. – (1) Guvernul va desemna instituţia guvernamentală, denumită în continuare Autoritatea de Supraveghere, care va supraveghea corpul operatorilor şi agenţii autorizaţi pentru a asigura respectarea dispoziţiilor prezentului titlu. (2) Ori de câte ori consideră necesar, Autoritatea de Supraveghere va inspecta modul de funcţionare a arhivei, pentru a verifica respectarea dispoziţiilor legale.

(3) Autoritatea de Supraveghere poate retrage imediat autorizaţia dată unui operator sau agent autorizat, atunci când aceasta ia cunoştinţă de faptul că operatorul sau agentul autorizat nu a respectat dispoziţiile prezentului titlu sau regulamentul elaborat în aplicarea acestuia.

Art. 48. – (1) Autoritatea de Supraveghere trebuie să investigheze orice plângere privind nerespectarea dispoziţiilor prezentului titlu şi a celorlalte reglementări de către operatori, agenţii autorizaţi sau directorul arhivei.

(2) Autoritatea de Supraveghere va trebui să comunice corpului de operatori concluziile sale şi să hotărască asupra celor mai potrivite măsuri.

(3) Autoritatea de Supraveghere are competenţa de a ridica toate înregistrările arhivei, de a prelua controlul şi de a efectua verificarea financiar-contabilă a serviciului în cauză în cazul în care constată încălcări grave şi repetate ale legii în funcţionarea serviciului respectiv.

Art. 49. – (1) Arhiva va fi organizată într-o bază de date unică, uşor accesibilă.

(2) Arhiva va înscrie avizele de garanţii reale şi alte menţiuni, fără a exercita controlul de legalitate sau de altă natură asupra acestora. Înscrierea avizelor de garanţii reale este o obligaţie, iar personalul arhivei nu are dreptul şi nici nu poate fi ţinut să ia măsuri cu privire la corectitudinea informaţiilor introduse în arhivă.

(3) Baza de date va reflecta corect numai informaţiile introduse, pe care trebuie să le ţină la zi.

(4) Avizele de garanţii reale vor fi indexate alfabetic, iar înscrierile vor putea fi căutate după numele debitorului şi după numărul de serie în cazul autovehiculelor.

Art. 50. – Înscrierea unui aviz de garanţie reală la arhivă nu va fi condiţionată de prezentarea documentelor care să ateste plata de impozite pe bunul grevat, pe împrumut acordat, ori a altor impozite de orice fel. De asemenea, arhivarea nu va fi condiţionată nici de verificarea posesiunii bunurilor afectate garanţiei.

Art. 51. – (1) Nivelul tarifului de înregistrare a unei garanţii reale va fi determinat pe baza liberei concurenţe dintre operatorii din corpul operatorilor şi agenţii autorizaţi.

(2) Autoritatea de Supraveghere va asigura desfăşurarea corectă a concurenţei.

(3) Autoritatea de Supraveghere va trebui să interzică publicarea de tabele comparative privind nivelul tarifelor şi orice măsuri al căror scop este să limiteze reclama privind nivelul tarifelor încasate de operatori şi agenţi autorizaţi pentru serviciile de înregistrare sau pentru autorizarea de către operatori a unor noi agenţi autorizaţi.

Art. 52. – (1) Operatorii au dreptul de a stabili tarife de acces la baza de date, al căror nivel trebuie să fie suficient pentru a acoperi costul operării acesteia.

(2) Situaţia financiară a operatorilor privind cheltuielile efectuate în legătură cu operarea bazei de date va fi verificată financiar-contabil de către o firmă aleasă de operatori dintr-o listă acceptată de către Autoritatea de Supraveghere.

(3) Autoritatea de Supraveghere va hotărî dacă fondurile prevăzute pentru funcţionarea bazei de date sunt suficiente şi are dreptul să dispună măsurile corespunzătoare pentru lărgirea concurenţei, în cazul în care constată că încasările au avut drept rezultat câştiguri excesive pentru corpul operatorilor.

Art. 53. – (1) Dacă operatorul foloseşte mai mult de un calculator ori dacă agenţii autorizaţi folosesc calculatoare separate pentru introducerea înscrierilor, diferitele baze de date care conţin înscrieri vor fi conectate într-o reţea, astfel încât arhiva să funcţioneze ca un sistem unic.

(2) Arhiva va folosi baze de date interconectate de un tip care să permită oricărei persoane să caute şi să înregistreze electronic din orice punct conectat la reţea. În acest caz directorul arhivei va gestiona această reţea lărgită.

Art. 54. – (1) Arhiva va fi publică şi va putea fi consultată pe durata orarului de funcţionare stabilit de Autoritatea de Supraveghere.

(2) Consultaţiile vor fi gratuite – în cazul accesului nemijlocit –, nelimitate şi necondiţionate. Arhiva poate asigura accesul publicului pentru a obţine şi copia informaţiile din arhive. Va putea fi permis şi accesul de la distanţă prin telefon, acces la Internet şi prin alte metode prevăzute de regulament, chiar în afara orarului de funcţionare.

Art. 55. – (1) Introducerea datelor în arhivă trebuie făcută pe formulare speciale, potrivit acestui titlu şi regulamentului dat în aplicarea acestuia, care vor constitui documentul corespunzător pentru efectuarea înscrierilor la arhivă şi care vor produce efecte faţă de terţi.

(2) Regulamentul elaborat pentru aplicarea prezentului titlu va stabili folosirea unor standarde tehnice de uz universal pentru programul bazei de date a arhivei.

Art. 56. – (1) Solicitantul care doreşte să înscrie un document pentru a-şi face publică intenţia de constituire a unei garanţii reale va trebui să prezinte sau să trimită arhivei, prin orice mijloc, un formular de aviz de garanţie reală completat potrivit cerinţelor prevăzute de regulament. Acest formular nu necesită certificări sau autentificări ale semnăturii, nici plata vreunei taxe.

(2) Înscrierea intenţiei de a constitui garanţia îşi pierde efectul prin trecerea unui termen de două luni de la data înregistrării.

(3) Dacă se constituie garanţia, aceasta va avea rangul de la data înscrierii intenţiei.

Art. 57. – (1) Atunci când orice persoană autorizată să opereze arhiva primeşte un formular, aceasta va trebui să introducă în baza de date informaţia din formular fie prin mijloace manuale, fie electronice.

(2) Baza de date va trebui să conţină mai presus de orice îndoială, în mod concludent, momentul înregistrării avizului, data, ora, minutul şi secunda înscrierii.

Art. 58. – În cel mult 24 de ore de la înscrierea avizului de garanţie reală, fiecare creditor este obligat să trimită o copie de pe acesta debitorului.

Art. 59. – (1) Avizul de garanţie reală cuprinde: numele, domiciliul sau reşedinţa ori domiciliul ales al debitorului, numele, domiciliul sau reşedinţa ori domiciliul ales al creditorului, bunurile sau drepturile afectate garanţiei, numărul/seria de înscriere a titlului privind bunul afectat garanţiei, date despre imobilul principal, dacă bunurile afectate garanţiei sunt accesorii ale acestuia şi dacă obligaţia garantată este condiţionată, limita de timp pentru expirarea înscrierii – potrivit contractului de garanţie – şi, opţional, valoarea maximă a obligaţiei garantate.

(2) În caz de neconcordanţă între datele cuprinse în formularul de aviz de garanţie reală şi cele cuprinse în contractul de garanţie, în raporturile dintre terţi şi în cele dintre părţi şi terţi vor prevala cele prevăzute în formularul de aviz de garanţie reală.

Art. 60. – (1) În realizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor faţă de terţi se consideră că acestea au ca domiciliu ales pe cel indicat în avizul de garanţie reală. Toate notificările trimise potrivit contractului de garanţie la adresa menţionată în formularul de aviz de garanţie vor fi valide şi vor produce efecte.

(2) Oricare parte va putea modifica domiciliul, anunţând-o în mod concludent pe cealaltă, dirijând modificarea către domiciliul ales, indicat în formular, şi prin înştiinţarea arhivei.

Art. 61. – (1) Creditorii garantaţi vor cere operatorului să se facă menţiune despre stingerea garanţiei în arhivă în termen de cel mult 40 de zile de la data încetării obligaţiei garantate. Creditorul garantat care nu îşi îndeplineşte această obligaţie rămâne răspunzător de plata daunelor directe sau indirecte produse debitorului. În acest caz valoarea daunelor ce urmează a fi plătite nu poate fi mai mică decât echivalentul în lei al sumei de 500 euro.

(2) Prin regulamentul arhivei se vor stabili metodele de verificare care să ateste că menţiunea a fost solicitată într-adevăr de către creditorul garantat, precum şi pentru ştergerea garanţiei din baza de date.

CAPITOLUL V

Executarea garanţiilor reale

Art. 62. – (1) În cazul neîndeplinirii obligaţiei garantate, creditorul va putea să aleagă între a iniţia procedura de executare prevăzută de Codul de procedură civilă sau a executa garanţia reală potrivit prevederilor prezentului capitol.

(2) Dacă nu se prevede altfel, dispoziţiile prezentului capitol se aplică numai garanţiilor reale asupra bunurilor cu care se garantează îndeplinirea unei obligaţii care cade sub incidenţa prezentului titlu. Obligaţia trebuie să fie certă şi exigibilă.

Art. 63. – (1) În cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, creditorul are dreptul de a-şi satisface creanţa cu bunul afectat garanţiei. În acest scop, creditorul are dreptul să ia în posesie, în mod paşnic, bunul afectat garanţiei sau produsele rezultate din valorificarea acestuia, precum şi titlurile şi înscrisurile care constată dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului, fără a fi necesară vreo autorizaţie sau notificare prealabilă şi fără a plăti taxe sau vreun tarif.

(2) În exercitarea dreptului de a lua în posesie bunul creditorul nu poate tulbura ordinea publică, nici nu poate face uz de forţă fizică sau de orice alt tip de intimidare asupra persoanei debitorului ori să recurgă la orice alt mijloc de a-l constrânge pe debitor în momentul luării în posesie.

(3) În timpul intrării paşnice în posesia bunului, în nici un moment creditorul nu poate fi însoţit de un funcţionar public sau poliţienesc.

(4) Pentru a putea lua în posesie bunul potrivit alin. (1)–(3), contractul de garanţie trebuie să includă următoarea formulă, redactată cu caractere majuscule, având dimensiunea de cel puţin 12 puncte (0,5 cm): „ÎN CAZ DE NEEXECUTARE CREDITORUL POATE FOLOSI MIJLOACELE PROPRII PENTRU LUAREA ÎN POSESIE A BUNULUI AFECTAT GARANŢIEI”.

Art. 64. – (1) Orice persoană care are posesia bunului afectat garanţiei trebuie să îl predea, la solicitarea creditorului a cărui obligaţie a ajuns la scadenţă şi a cărui garanţie reală are un grad de prioritate mai mare potrivit prezentului titlu, astfel încât garanţia să poată fi executată potrivit procedurii stabilite prin prezentul titlu.

(2) Cu excepţia situaţiei de mai sus, în timpul perioadei de executare a garanţiei reale nici un alt creditor nu poate solicita luarea în posesie a bunului în cauză.

Art. 65. – Creditorul poate vinde orice bun afectat garanţiei, chiar în cazul în care se află în posesia debitorului. În astfel de situaţie cumpărătorul bunului are acelaşi drept de a intra în posesie ca şi creditorul garantat, în condiţiile prezentului titlu.

Art. 66. – În orice moment, până la vânzarea bunului de către creditor, debitorul poate plăti creditorului totalitatea sumei datorate, cu cheltuielile rezonabile făcute pentru luarea în posesie şi vânzarea bunului, stingând astfel datoria. Creditorul este obligat să accepte plata, să înceteze imediat orice măsură de executare silită şi să restituie bunul către debitor.

Art. 67. – Dacă nu este posibilă luarea în posesie a unui bun afectat garanţiei în formă paşnică, creditorul garantat poate, prin intermediul executorului judecătoresc sau, după caz, al executorului bancar ori cu sprijinul oricărui alt organ de executare, să intre în posesia bunului. Cererea creditorului va fi însoţită de o copie certificată de pe înscriere la arhivă, o copie de pe contractul de garanţie şi de o descriere a bunului ce urmează a fi luat în posesie. La solicitarea organului de executare organele de poliţie sunt obligate să acorde tot sprijinul pentru luarea în posesie a bunului.

Art. 68. – (1) În termen de 48 de ore de la primirea cererii organul de executare se va deplasa la locul unde se află bunul afectat garanţiei, va intra în posesia acestuia şi îl va preda imediat creditorului. Organul de executare va întocmi un proces-verbal, în două exemplare, din care unul se va păstra la dosarul de executare, iar celălalt va fi înmânat debitorului, care va semna de primire. În cazul în care este necesară folosirea forţei, organul de executare este obligat să revină în cursul aceleiaşi zile, însoţit de poliţie, pentru a intra în posesia bunului afectat garanţiei.

(2) Creditorul va suporta cheltuielile şi riscurile legate de transportarea şi depozitarea bunurilor în cauză.

Art. 69. – (1) Părţile pot cădea de acord, prin contractul de garanţie, asupra modului de vânzare a bunurilor grevate, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei.

(2) În lipsa unui asemenea acord, creditorul trebuie să vândă bunul afectat garanţiei într-o manieră comercială rezonabilă care să asigure obţinerea celui mai bun preţ. Metoda, maniera, locul şi momentul vânzării trebuie să urmeze regulile comerciale adecvate, folosite de persoanele care vând bunuri similare în mod obişnuit pe piaţa respectivă.

(3) Regulile comerciale adecvate pot fi: vânzarea directă către un terţ, vânzarea prin licitaţie făcută publică în ziar, vânzarea pe pieţe publice sau prin orice alt mod de vânzare rezonabil comercial pentru tipul de bunuri supuse vânzării. Dintre diferitele metode de vânzare rezonabile comercial creditorul o va alege pe aceea care să asigure obţinerea celui mai bun preţ.

Art. 70. – (1) Cumpărătorul ia în proprietate bunul afectat garanţiei, liber de orice garanţie reală existentă sau de sarcini asupra acestui bun.

(2) Titlurile sau înscrisurile care constată dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului şi contractul de garanţie reală mobiliară, împreună cu menţiunea stingerii garanţiei la arhivă fac dovada dreptului de proprietate al cumpărătorului sau, după caz, al creditorului care şi-a adjudecat bunul.

Art. 71. – (1) Înainte de vânzare, sub sancţiunea nulităţii şi a răspunderii pentru pagubele cauzate, creditorul trebuie să facă o notificare a vânzării către debitor şi către ceilalţi creditori care şi-au înscris un aviz de garanţie reală faţă de acelaşi debitor şi cu privire la acelaşi bun, precum şi proprietarului bunului afectat garanţiei, dacă debitorul nu este proprietarul acestuia.

(2) Notificarea va fi comunicată persoanelor menţionate la alin. (1) la domiciliul lor, astfel încât să fie primită cu cel puţin 5 zile libere înainte de vânzare, şi va indica locul, ziua şi ora la care va avea loc vânzarea, precum şi condiţiile de vânzare.

(3) Notificarea se va face prin orice mod care asigură dovada primirii ei şi, dacă este cazul, trebuie înmânată de către o persoană majoră.

(4) Creditorul poate vinde bunul chiar înainte de notificare, în cazul bunurilor perisabile.

Art. 72. – Creditorul trebuie să înceapă şi să încheie procedura de executare a garanţiei într-un interval de timp rezonabil, în funcţie de tipul de bunuri şi de regulile obişnuite practicate pe piaţa care asigură vânzarea la cel mai bun preţ.

Art. 73. – Creditorul nu îşi poate adjudeca bunul afectat garanţiei în cadrul vânzării iniţiate de el fără ca în prealabil să fi dat posibilitatea terţilor de a participa la vânzare, în afara cazului în care părţile au convenit altfel. Bunul adjudecat de către creditor va fi liber de orice sarcini, cu excepţia celor înregistrate anterior înscrierii garanţiei sale.

Art. 74. – În cazul în care rezultatele obţinute din valorificarea bunului ca urmare a executării sunt insuficiente pentru a acoperi în întregime plata obligaţiei garantate, debitorul rămâne obligat pentru diferenţa de plată. În acest caz creditorul îşi va putea satisface diferenţa de creanţă ca simplu creditor chirografar.

Art. 75. – (1) În termen de 5 zile libere de la primirea notificării, debitorul, creditorul sau proprietarul bunului, dacă are un interes, poate face opoziţie la vânzarea bunului.

(2) Instanţa va soluţiona opoziţia în termen de 3 zile libere. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile libere de la comunicarea hotărârii. Recursul nu suspendă executarea acestei hotărâri.

(3) Instanţa poate dispune încetarea executării pornite de creditor, dacă debitorul a plătit potrivit art. 66, precum şi restituirea bunului de către debitor. Dacă instanţa constată că vânzarea ar urma să se facă cu încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (2) şi (3), va stabili condiţiile şi regulile corespunzătoare şi va încuviinţa vânzarea.

Art. 76. – (1) Când creditorul are cunoştinţă de faptul că debitorul nu este proprietarul bunului afectat garanţiei, acesta trebuie să remită proprietarului bunului afectat garanţiei ceea ce mai rămâne din bun în urma vânzării.

(2) În cazul în care creditorul nu cunoaşte această împrejurare, acesta este exonerat de orice răspundere, dacă a restituit debitorului ceea ce rămâne din vânzarea bunului.

Art. 77. – (1) Părţile pot conveni ca vânzarea bunului afectat garanţiei să aibă loc fără ca partea garantată să ia bunul în posesie.

(2) În cadrul unei astfel de vânzări părţile pot conveni ca debitorul să rămână în posesia bunurilor în calitate de locatar. Dreptul debitorului va fi opozabil oricărui terţ dobânditor al bunului.

Art. 78. – (1) Dacă bunul afectat garanţiei este vândut, creditorul va distribui rezultatele vânzării în următoarea ordine:

a) plata cheltuielilor rezultate din menţinerea, conservarea, luarea în posesie şi vânzarea bunului;

b) plata dobânzilor şi a creanţei garantate care are primul rang de prioritate, chiar dacă aceasta nu a devenit exigibilă.

(2) Orice sumă rămasă după satisfacerea creditorului cu gradul de prioritate cel mai înalt va fi distribuită celorlalţi creditori în ordinea de prioritate a fiecăruia, stabilită potrivit prevederilor cap. III, chiar dacă creanţele acestora nu au devenit exigibile. Numai după plata integrală a unui creditor se poate proceda la plata următorului.

(3) În termen de 3 zile de la primirea rezultatelor vânzării bunului afectat garanţiei creditorul care l-a vândut va preda orice surplus debitorului sau reprezentantului său. Dacă plata surplusului nu poate avea loc, suma respectivă va fi depusă într-un cont bancar, urmând ca debitorul să fie înştiinţat despre aceasta de către creditor.

(4) Orice înţelegere dintre creditor şi debitor prin care s-ar stabili o altă destinaţie a sumelor va fi nulă de drept.

Art. 79. – Creditorii şi debitorii nu pot interveni pentru a schimba ordinea de prioritate stabilită prin prezentul titlu.

Art. 80. – (1) Dacă obligaţia garantată nu a fost plătită, iar bunul afectat garanţiei sau produsele obţinute din vânzarea lui reprezintă sume depuse într-un cont la o bancă, creditorul o va notifica în legătură cu intenţia sa de a-şi satisface creanţa din sumele depuse în acel cont.

(2) Creditorul va anexa la notificare o copie de pe contractul de garanţie şi va furniza băncii toate informaţiile privind suma ce urmează a fi reţinută.

Art. 81. – (1) În ziua primirii notificării banca este obligată să verifice dacă contractul de garanţie a fost înscris la arhivă, gradul de prioritate al acestuia şi conformitatea semnăturii debitorului de pe contractul de garanţie cu cea aflată în evidenţele sale.

(2) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin.(1), banca va putea continua să accepte depuneri în contul debitorului, dar nu va mai onora nici un ordin de plată primit după notificare.

Art. 82. – (1) După blocarea contului, potrivit art. 81 alin. (2), banca va plăti creanţa debitorului garantat din sumele acestui cont, potrivit celor solicitate de creditor.

(2) Dacă, potrivit ordinii de prioritate reglementate prin prezentul titlu, un alt creditor are un rang de prioritate mai mare asupra contului de depozit, banca trebuie să plătească mai întâi creditorul cu gradul de prioritate cel mai înalt, chiar dacă creanţa acestuia nu a devenit exigibilă.

(3) Banca nu răspunde pentru plăţile astfel efectuate atât timp cât respectă cu stricteţe dispoziţiile prezentului titlu şi instrucţiunile primite de la creditor o dată cu notificarea.

(4) Banca este obligată să înştiinţeze debitorul, în termen de 24 de ore, despre fiecare acţiune întreprinsă în legătură cu contul său şi va proceda la deblocarea conturilor acestuia imediat ce vor fi plătite sumele pretinse de creditor.

Art. 83. – (1) Când garanţia reală este reprezentată prin titluri care atestă drepturi reale asupra unor bunuri mobile, inclusiv recipise de depozit şi warant, creditorul poate să vândă bunurile şi să distribuie preţul, potrivit prevederilor prezentului capitol.

(2) În caz de neplată, creditorul garantat cu o garanţie asupra unor titluri de valoare negociabile are dreptul de a executa garanţia împotriva giranţilor şi avaliştilor.

Art. 84. – Creditorul garantat cu o garanţie reală asupra unor drepturi de creanţă poate exercita următoarele drepturi, la alegerea sa:

a) să intre în mod paşnic în posesia documentelor care constată drepturile de creanţă. În acest scop creditorul poate folosi mijloace paşnice pentru încasarea sumelor din creanţele constituite ca garanţie până la concurenţa sumei datorate, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol;

b) să preia sau să cedeze altei persoane drepturile de creanţă asupra cărora s-a constituit garanţia reală, până la concurenţa creanţei garantate, restul urmând a fi transmis celorlalţi creditori ori debitorului, potrivit regulilor de distribuire a sumelor rezultate din vânzare, stabilite în prezentul capitol.

Art. 85. – (1) Când bunul afectat garanţiei, constând într-o creanţă bănească, este cesionat, cesionarul trebuie să notifice cesiunea, în scris, debitorului cedat. Notificarea se poate face fie prin act sub semnătură privată, fie prin intermediul instanţei sau printr-un act autentificat de notarul public. Notificarea trebuie să facă menţiune despre creanţa cedată, suma de plată, numele său, modul şi locul plăţii. (2) Din momentul în care debitorul primeşte notificarea, acesta se poate elibera de obligaţie numai prin efectuarea plăţii către cesionar în modul indicat în notificare.

(3) Cu toate acestea, dacă debitorul cere ca cesionarul să prezinte dovada cesiunii, iar acesta nu o face în termen de 15 zile de la data cererii, debitorul poate să continue efectuarea plăţilor către cedent.

(4) Dovada cesiunii se poate face prin copia certificată de pe contractul de cesiune sau de pe contractul de garanţie ori prin copia de pe înregistrarea cesiunii la arhivă.

Art. 86. – (1) Măsurile întreprinse de creditor în vederea executării garanţiilor reale mobiliare, potrivit prevederilor prezentului titlu, nu se suspendă ca urmare a declanşării procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului.

(2) În vederea executării garanţiei sale creditorul care a îndeplinit formalităţile de publicitate prevăzute de prezentul titlu pentru opozabilitate faţă de terţi poate solicita judecătorului-sindic luarea în posesie. Judecătorul-sindic va dispune ca administratorul sau, după caz, lichidatorul să predea creditorului bunul afectat garanţiei.

(3) După luarea bunului în posesie creditorul îşi poate exercita dreptul de a-şi satisface creanţa cu bunul afectat garanţiei, potrivit dispoziţiilor prezentului titlu, fără a fi necesară intervenţia judecătorului-sindic, a lichidatorului sau, după caz, a administratorului.

(4) După vânzarea bunului afectat garanţiei creditorul este obligat să transfere surplusul, prin intermediul administratorului sau al lichidatorului, în contul averii debitorului.

(5) Orice constituire de garanţii reale mobiliare după deschiderea procedurii de reorganizare sau de faliment al debitorului este nulă, cu excepţia cazului în care a fost încuviinţată de judecătorul-sindic ori a altor cazuri prevăzute de lege.

Art. 87. – Creditorul care intră în posesia bunului afectat garanţiei cu încălcarea prevederilor prezentului capitol va plăti debitorului o sumă echivalentă cu 30% din valoarea obligaţiei garantate, va restitui bunul sau dreptul, dacă este posibil, şi va despăgubi debitorul pentru orice pagube rezultând din luarea în posesie cu rea-credinţă.

Art. 88. – (1) Dacă creditorul vinde bunul afectat garanţiei cu încălcarea prevederilor prezentului capitol va plăti debitorului o sumă echivalentă cu 30% din valoarea obligaţiei garantate existente la momentul vânzării sau diferenţa dintre preţul pieţei şi preţul de vânzare, în funcţie de care dintre ele este mai ridicat, şi, în plus, va despăgubi debitorul pentru orice daune rezultând din vânzarea cu reacredinţă.

(2) Creditorul poate reţine rezultatele obţinute ca urmare a unei astfel de vânzări, după ce îşi va plăti debitorului sumele cuvenite potrivit alin. (1).

(3) Cu toate acestea, creditorul nu va mai avea dreptul să pretindă restul de plată din obligaţia garantată.

Art. 89. – Pentru a determina valoarea de piaţă a bunului în vederea stabilirii despăgubirilor cuvenite debitorului, creditorul garantat şi debitorul trebuie să îşi numească fiecare câte un expert. Dacă diferenţa dintre valorile de apreciere a ambelor expertize este mai mică de 20%, valoarea de piaţă va fi considerată ca fiind media aritmetică a celor două aprecieri. Dacă diferenţa valorilor celor două expertize este mai mare de 20%, experţii vor numi un al treilea expert pentru aprecierea bunului. Valoarea estimată de piaţă va fi considerată media aritmetică dintre cele mai apropiate două estimări din cele trei.

CAPITOLUL VI

Operaţiuni internaţionale

Art. 90. – (1) Condiţiile de validitate a unei garanţii reale asupra unui bun mobil corporal sau asupra unui titlu de valoare negociabil, care se află în posesia creditorului, sunt supuse legii locului unde era situat bunul sau titlul de valoare la data încheierii contractului de garanţie reală.

(2) Regulile referitoare la opozabilitatea şi la ordinea de preferinţă a garanţiei reale prevăzute la alin. (1) sunt stabilite de legea locului unde era situat bunul la data constituirii garanţiei reale.

Art. 91. – (1) Garanţia reală asupra unui bun mobil corporal care este opozabilă potrivit legii locului unde se afla bunul la data constituirii sale îşi continuă rangul de prioritate în România, dacă s-a făcut înregistrarea la arhivă:

a) în termen de cel mult 60 de zile de la data la care bunul a fost adus în România;

b) în termen de cel mult 15 zile de la data la care creditorul a cunoscut că bunul a fost adus în România;

c) înainte să înceteze rangul de prioritate dobândit potrivit legii locului unde se afla bunul când s-a constituit garanţia.

(2) Cu toate acestea, garanţia reală nu va fi opozabilă, dacă bunul a fost vândut, închiriat sau dat în leasing unui terţ care l-a dobândit fără să fi cunoscut existenţa garanţiei şi mai înainte de a fi devenit opozabilă în orice mod, potrivit prezentului titlu.

Art. 92. – (1) Garanţia locatorului sau a finanţatorului, care este opozabilă indiferent de existenţa unor formalităţi de publicitate potrivit legii locului unde se afla bunul la data încheierii contractului de închiriere sau de leasing, conservă rangul de prioritate, dacă s-a făcut înregistrarea la arhivă potrivit prezentului titlu:

a) în termen de cel mult 60 de zile de la data la care bunul a fost adus în România;

b) în termen de cel mult 15 zile de la data la care locatorul sau finanţatorul a cunoscut că bunul a fost adus în România; sau

c) înainte să înceteze rangul de prioritate dobândit potrivit legii locului unde se afla bunul atunci când s-a încheiat contractul de închiriere sau de leasing.

(2) Cu toate acestea, garanţia nu este opozabilă dacă, mai înainte să fi fost înregistrată potrivit prezentului titlu, bunul a fost vândut, închiriat sau dat în leasing unui terţ care nu a cunoscut existenţa acesteia.

(3) Garanţia locatorului sau a finanţatorului, care nu este opozabilă potrivit legii locului unde era situat bunul la data încheierii contractului, se poate înregistra la arhivă potrivit prezentului titlu.

Art. 93. – (1) Regulile privind condiţiile de validitate, publicitatea şi rangul de prioritate ale garanţiei reale sunt supuse legii locului unde se afla debitorul la data constituirii acesteia, în cazul:

a) bunurilor mobile incorporale sau al bunurilor mobile corporale care, potrivit destinaţiei lor, sunt deplasate în alt stat;

b) titlurilor de valoare negociabile care nu sunt în posesia debitorului.

(2) Condiţiile de validitate, publicitatea şi rangul de prioritate ale garanţiei locatorului sau finanţatorului asupra bunurilor mobile corporale închiriate sau date în leasing, prevăzute la alin. (1) lit. a), sunt supuse legii locului unde se afla locatorul sau finanţatorul la data încheierii contractului.

(3) În sensul prezentului titlu, prin locul unde se afla locatorul sau finanţatorul se înţelege sediul profesional, domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice ori sediul social al persoanei juridice.

Art. 94. – În cazul în care debitorul, locatarul sau utilizatorul îşi schimbă domiciliul sau sediul, astfel cum acestea sunt definite la art. 93 alin. (3), sau în cazul în care debitorul constituie o garanţie în favoarea unei persoane aflate într-un alt stat, închirierea, leasingul sau garanţia reală care a dobândit un rang de prioritate potrivit prezentului titlu îşi conservă rangul din România, dacă garanţia reală sau leasingul este înregistrat în străinătate:

a) în termen de 60 de zile de la data la care debitorul, locatarul sau utilizatorul se stabileşte în străinătate sau de la data la care debitorul constituie garanţia în favoarea unei persoane aflate în străinătate;

b) în termen de cel mult 15 zile de la data la care creditorul a luat cunoştinţă că debitorul, locatarul sau utilizatorul s-a stabilit în străinătate ori că a constituit garanţia în favoarea unei persoane aflate în străinătate;

c) înainte de data la care, potrivit prezentului titlu, garanţia reală sau înregistrarea locatorului sau a finanţatorului îşi pierde rangul de prioritate.

Art. 95. – (1) Dacă legea care reglementează rangul garanţiei reale menţionate la art. 94 nu prevede formalităţi de publicitate şi bunul nu este în posesia creditorului, garanţia reală are rang inferior:

a) garanţiei asupra unui cont debitor plătibil în România;

b) garanţiei asupra unui bun mobil corporal sau asupra unui titlu negociabil, care a fost constituită atunci când bunul se afla în România.

(2) Cu toate acestea, garanţia îşi conservă rangul de prioritate, dacă este înregistrată, potrivit prezentului titlu, înaintea constituirii garanţiei menţionate la alin. (1) lit. a) sau b).

Art. 96. – Condiţiile de validitate, opozabilitatea şi rangul de prioritate ale garanţiei reale asupra resurselor minerale, petrolului sau gazelor ori asupra unui cont rezultat din vânzarea acestora la sursă, care se naşte de la data extragerii bunurilor sau de la data la care sumele obţinute din vânzare sunt virate în cont, sunt supuse legii locului unde se află exploatarea.

CAPITOLUL VII

Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 97. – (1) Bunurile imobile prin destinaţie se pot ipoteca în conformitate cu prevederile Codului civil.

(2) Dacă bunurile imobile prin destinaţie cad sub incidenţa prevederilor art. 6, rangul de preferinţă al garanţiilor reale asupra acestor bunuri se determină potrivit dispoziţiilor cuprinse în cap. III din prezentul titlu.

Art. 98. – (1) Creditorul fără garanţii reale mobiliare sau imobiliare, inclusiv statul, poate avea prioritate faţă de un creditor cu garanţie reală, numai dacă şi-a înscris creanţa la arhivă sau, după caz, în documentele de publicitate imobiliară înaintea înscrierii unei astfel de garanţii de către creditorul garantat.

(2) În cadrul executării silite a creanţelor bugetare, dacă statul nu şi-a înregistrat creanţa potrivit alin. (1), creditorii cu garanţii reale mobiliare sau imobiliare au dreptul de a fi plătiţi din preţul obţinut din vânzarea bunului afectat garanţiei, după plata creanţelor reprezentând cheltuielile de orice fel făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, chiar dacă restul bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului nu asigură plata tuturor celorlalte creanţe.

Art. 99. – (1) Între cesiunea notificată debitorului sau acceptată de către acesta şi cesiunea înscrisă la arhivă, potrivit prezentului titlu, va avea prioritate cesiunea înscrisă.

(2) În cazul unor cesiuni succesive va avea rang de prioritate faţă de terţi cesionarul care şi-a înscris primul cesiunea la arhivă, indiferent dacă are sau nu cunoştinţă de existenţa altor cesiuni.

Art. 100. – În sensul prezentului titlu, orice persoană, dacă nu primeşte depozite, poate vinde pe credit sau poate acorda împrumuturi, fără a fi aplicabile dispoziţiile Legii bancare nr. 58/1998.

Art. 101. – În sensul prezentului titlu, echivalentul în lei al sumelor exprimate în euro se calculează prin raportare la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României de la data plăţii sau, după caz, de la data prevăzută de prezentul titlu.

Art. 102. – (1) Amanetul sau ipoteca asupra bunurilor care intră sub incidenţa prezentului titlu, constituite şi înregistrate înainte de data intrării în vigoare a prezentului titlu, rămân supuse dispoziţiilor legale existente la data constituirii lor.

(2) Judecătoriile vor transmite arhivei registrele, documentele şi bazele de date privind înregistrările efectuate potrivit alin. (1), în termen de cel mult 120 de zile de la data la care aceasta îşi începe activitatea.

(3) În termen de 120 de zile de la înfiinţarea arhivei creditorii care şi-au constituit garanţii reale, potrivit legii în vigoare la data constituirii, vor înscrie un aviz de garanţie reală la arhivă, împreună cu un certificat de înregistrare care să conţină data şi ora privind prioritatea înscrierii în acel registru.

(4) Garanţiile şi sarcinile reale create potrivit legii în vigoare la data constituirii lor vor produce efecte în ceea ce priveşte ordinea de preferinţă, dreptul de a urmări bunul afectat garanţiei în mâna terţilor, opozabilitatea faţă de terţi, executarea judecătorească, precum şi exerciţiul altor drepturi.

Art. 103. – (1) Prezentul titlu intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României.

(2) În termenul prevăzut la alin. (1) Guvernul va adopta, prin hotărâre, Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare.

(3) Regulamentul adoptat potrivit alin. (2) va cuprinde dispoziţii cu privire la sistemele şi procedurile de înscriere a avizelor de garanţii reale în baza de date centralizată sau în reţea în toată ţara, la sistemele şi procedurile de informare a utilizatorilor acestor servicii şi a autorităţilor competente, la faptele ce constituie contravenţii şi sancţiunile ce se vor aplica, precum şi orice alte prevederi necesare pentru aplicarea prezentului titlu.

Art. 104. – (1) Următoarele dispoziţii legale nu vor fi aplicabile pentru garanţiile reale prevăzute în prezentul titlu:

a) Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare;

b) Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare;

c) art. 710–720, Cartea a VI-a, cap. XIII .Transcrierea actelor de strămutare şi urmărirea proprietăţii şi despre inscripţia privilegiilor, ipotecilor şi amanetelor” din Codul de procedură civilă;

d) cap. IV .Executarea silită asupra bunurilor nemişcătoare” din Codul de procedură civilă.

Art. 105. – La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă:

– art. 478–489 din Codul comercial, titlul XIV .Despre gaj”;

– art. 710 şi 713 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte publicitatea amanetului;

– orice alte dispoziţii contrare prezentului titlu.

 

Această lege a fost adoptată în condiţiile art. 113 din Constituţia României, în urma angajării, în şedinţa comună din 20 mai 1999, a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

 

 

Bucureşti, 26 mai 1999.

Nr. 99.