Legea nr. 88/2010 – Republicare *)

M. Of. nr. 121 din 18 februarie 2014

 

LEGE

privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici și mijlocii din industria berii

 

Art. 1. ‒ (1) Se scutesc la plată obligațiile fiscale restante la data de 31 decembrie 2008 și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând accize, impozit pe profit și TVA, datorate de întreprinderile mici și mijlocii din industria berii, care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3, cu excepția obligațiilor cu reținere la sursă și a TVA datorate în vamă.

(2) Se scutesc la plată obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi, penalități și majorări de întârziere aferente obligațiilor fiscale scutite conform alin. (1), calculate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 2. ‒ (1) Sumele care fac obiectul scutirii la plată, prevăzute la art. 1 alin. (1), sunt cele cuprinse în certificatele de atestare fiscală eliberate de organele fiscale competente.

(2) Sumele care fac obiectul scutirii la plată, prevăzute la art. 1 alin. (2), sunt cele cuprinse în certificatele de obligații bugetare eliberate de organele fiscale competente pe baza rapoartelor de inspecție fiscală, în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării societății în cauză.

Art. 3. ‒ (1) Prevederile prezentei legi se aplică întreprinderilor mici și mijlocii din industria berii care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) au declarat până la data de 15 ianuarie 2009 că au capacitate de producție mai mică de 200 mii hl/an;

b) nu s-au aflat în procedură de faliment până la data intrării în vigoare a prezentei legi;

c) sunt întreprinderi mici și mijlocii, potrivit prevederilor legale în vigoare;

d) sunt întreprinderi mici și mijlocii care, potrivit legislației în vigoare, sunt considerate firme în dificultate;

e) au întocmit planurile de restructurare pentru restaurarea viabilității pe termen lung, potrivit prevederilor legale în vigoare;

f) se angajează la contribuții financiare proprii minimale în cadrul planului de restructurare, de cel puțin 40% din valoarea financiară totală a acestuia pentru întreprinderile mijlocii și, respectiv, de cel puțin 25% pentru întreprinderile mici.

(2) Planurile de restructurare vor fi verificate și aprobate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în termen de 15 zile de la data depunerii acestora de către întreprinderile mici și mijlocii din industria berii care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale poate solicita ca planul de restructurare să fie vizat de o persoană fizică sau juridică autorizată în domeniul respectiv, care are în obiectul de activitate servicii de elaborare de studii de evaluare, fezabilitate și expertize tehnice pentru industria alimentară, în vederea certificării îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) și f). Cheltuielile aferente acestei măsuri vor fi suportate de întreprinderile mici și mijlocii în cauză. Planul de restructurare poate să vizeze o perioadă de maximum 3 ani.

Art. 4. ‒ (1) Facilitățile prevăzute la art. 1 își pierd valabilitatea în cazul în care, pe perioada aplicării planului de restructurare, beneficiarii procedează la:

a) mărirea capacității de producție peste capacitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a);

b) neimplementarea măsurilor din planul de restructurare la termenele stabilite;

c) neachitarea la termen a obligațiilor fiscale curente. În cazul în care debitorii nu achită la scadență obligațiile fiscale curente, pot efectua plata acestora în cel mult 90 de zile, împreună cu obligațiile fiscale accesorii aferente. Până la data de 29 decembrie a fiecărui an fiscal, debitorii trebuie să aibă achitate toate obligațiile fiscale cu termen scadent în anul fiscal respectiv, împreună cu obligațiile fiscale accesorii aferente, după caz;

d) schimbarea acționariatului care deține controlul, sub orice formă, fără înștiințarea organului fiscal în a cărui rază teritorială își au domiciliul fiscal;

e) comiterea de către administratorii întreprinderilor mici și mijlocii din industria berii a oricărei infracțiuni cu privire la regimul fiscal, asupra căreia instanțele judecătorești competente s-au pronunțat prin hotărâre judecătorească definitivă, indiferent de data pronunțării;

f) înstrăinarea, sub orice formă, de mijloace fixe, active, fără înștiințarea organului fiscal în a cărui rază teritorială își au domiciliul fiscal, cu excepția vânzărilor de active cuprinse în planul de restructura re;

g) neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a intra în categoria întreprinderilor mici și mijlocii.

(2) În cazul nerespectării a cel puțin uneia dintre condițiile prevăzute la alin. (1), sumele ce au făcut obiectul scutirii la plată rămân în sarcina debitorului, care trebuie să le achite, împreună cu obligațiile fiscale accesorii, în termen de 30 de zile de la data constatării acesteia, sau vor fi recuperate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(3) Urmărirea respectării de către întreprinderile mici și mijlocii din industria berii a condițiilor în care s-au acordat facilitățile prevăzute la art. 1 revine Ministerului Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale, iar pierderea valabilității acestora se comunică și Consiliului Concurenței.

Art. 5. ‒ Sumele reprezentând obligații de plată scutite în temeiul art. 1 se vor evidenția în contabilitatea societăților comerciale beneficiare, în conturi extrabilanțiere, până la data de 1 ianuarie 2011.

Art. 6. ‒ Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va întocmi anual un raport asupra modului de operare a schemei de ajutor de stat instituite prin prezenta lege, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în materia ajutorului de stat.

Art. 7. ‒ Orice modificare a planului de restructurare a unei societăți nu poate fi făcută decât cu aprobarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 8. ‒ (1) Furnizorul și inițiatorul ajutorului de stat vor întocmi documentația corespunzătoare pentru a notifica schema de ajutor de stat la Comisia Europeană înainte de punerea ei în aplicare conform prevederilor privind procedurile naționale în domeniu.

(2) Nominalizarea societăților care beneficiază de scutirea prevăzută la art. 1 se face prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului finanțelor publice, după autorizarea ajutorului de stat de către autoritatea competentă, potrivit legii.

(3) Ordinul comun prevăzut la alin. (2) se emite în maximum 30 de zile de la data autorizării ajutorului de stat de către autoritatea competentă, potrivit legii.

Art. 9. ‒ (1) Schema de ajutor de stat nu va putea fi pusă în aplicare decât după notificarea la Comisia Europeană și obținerea autorizării schemei de ajutor de stat conform reglementărilor în domeniu ale Uniunii Europene.

(2) Obligația notificării schemei de ajutor de stat aparține Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 121 din data de 18 februarie 2014



*) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare. 

Legea nr. 88/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 27 mai 2010.